Ecosistemul Mării Negre

Ecosistemul Mării Negre    Deşi nu are o diversitate biologică ridicată, Marea Neagră formează un ecosistem complex cu trăsături unice în ceea ce priveşte caracteristicile fizico-chimice şi biologice.      Mediul propice vieţii se desfăşoară în general pe platforma continentală marină, până la adâncimea de 150 – 200 m şi este influenţat într-o largă măsură, de condiţiile mediului ambiant şi de dinamica apei. Mai jos, prezenţa hidrogenului sulfurat (H2S), face ca 85 – 90% din întreaga masă a apei (cu excepţia bacteriilor anaerobe), să fie complet lipsită de viaţă.

Ecosistemul Mării Negre    Ecosistemul marin este alcătuit din biotop (apa, natura substratului, factorii geografici şi climatici, salinitate, elementele minerale) şi biocenoză (totalitatea organismelor vii din biotop, ce aparţin unor specii diverse şi sunt interdependente din punct de vedere funcţional), care împreună formează un ansamblu integrat şi în permanentă interacţiune.

Biotopul

Biocenoză marină    Biotopul Mării Negre. Bentalul este format din stânci, nisipuri, mâluri, depuneri organice sau minerale. O caracteristică a Mării Negre o constituie salinitatea ei redusă, care se explică prin însemnatul aport de apă dulce ce îl primeşte de la fluviile mari care se varsă în bazinul ei. Un rol însemnat în dinamica speciilor marine îl au mişcările apelor mării. Valurile şi curenţii de suprafaţă ocazionali se răsfrâng în transportul de aluviuni. Variaţia termică este destul de mare între lunile de vară, când apele ajung la 25 – 27°C şi cele de iarnă când pot coborî sub 0°C. Variaţiile de temperatură cu inversarea lor între anotimpul cald şi rece au loc numai până la adâncimea de 75 – 100 m. Sub această adâncime există o temperatură constantă de 7°C ce creşte către fund până la 9°C. Reacţia mediului este alcalină. Oxigenarea apei variază cu anotimpul şi adâncimea. În perioada rece păturile superficiale sunt suprasaturate de oxigen. Concetraţia oxigenului scade odată cu adâncimea. De la 150 – 200 m până la fundul mării gazul solvit este hidrogenul sulfurat (H2S).    Structura biotopului determină configuraţia ecosistemului. În Marea Neagră acesta poate fi împărţit în şase etaje principale: supralitoral, mediolitoral, infralitoral, circalitoral, periazoic, azoic.    Etajul supralitoral este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod întâmplător. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei materiile organice se află în descompunere formând depozite cu miros de metan şi sulfură de

hidrogen. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge, rar licheni cu rezistenţă la variaţiile de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme, mai ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Pe lângă bacteriile aerobe şi mai puţin anaerobe, fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi. Mare parte din aceste vietăţi se hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.

Etajul supralitoral    Etajul mediolitoral sau pseudolitoralul, cuprinde zona de spargere a valurilor (între 0 şi 0,5 m adâncime) şi se împarte după natura substratului în zone pietroase, respectiv nisipoase sau mâloase.

Etajul mediolitoral    Zonele pseudolitorale pietroase adăpostesc organisme capabile să reziste perioadelor scurte de deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat. Aici intră unele specii de alge şi scoici cum sunt bancurile de midii. Lor li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În cadrul zonelor cu substrat dur, pseudolitoralul ocupă o fâşie lată de 2 – 10 m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. În anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică făcând legătura cu biotopul anterior.

Bancuri de midii    Zonele pseudolitorale nisipoase constituie mediul de viaţă pentru animalele capabile de îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea şi a polichetului Ophelia bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi  şi polichetele Scolelepis (Scolelepis) squamata, Pisione remota şi Saccocirrus papillocercus. Zona nisipurilor fine este caracterizată de predominarea populaţiilor de amfipode din genul Pontogammarus, misidul Gastrosaccus sanctus şi turbelaridul Pseudosyrtis subterranean.

Zona nisipurilor grosiere    Etajul infralitoral se află la adâncimi de 0,5 – 12 (maximum 18) m. Este zona cea mai favorabilă vieţii în care se află majoritatea  speciilor de alge, cea mai mare parte a biomasei organismelor vegetale unicelulare, precum şi numeroase specii de animale.

Etajul infralitoral

 Algele ocupă substratul dur din infralitoral până la adâncimea de 10 m (cel mai mare număr de specii concentrându-se la adâncimi de 1 – 5 m)

Guvizi în Marea Neagră

Chefali     Etajul circalitoral se găseşte de la 12 – 18 m până la  100 m adâncime (rar 150 m, uneori însă chiar 50 m). În general, aici fundul mării este mâlos ori nisipos (mai puţin). Biocenoza în acest etaj este formată din asociaţii de scoici şi viermi ce constituie hrana preferată a diverselor specii de peşti care vin aici din zona infralitorală, pentru a se hrăni.

Etajul circalitoral    Etajul periazoic, aflat între 100 (uneori 50) şi 150 (rar 200) m adâncime, face trecerea între stratul de apă oxigenat, care permite viaţa animalelor şi plantelor acvatice şi stratul specific bazinului pontic, cel al sulfobacteriilor, contaminat cu hidrogen sulfurat. În etajul periazoic se întâlnesc asociaţii de tanatocenoze (animale moarte recent) sau subfosile, pe care trăiesc un număr restrâns de vietăţi. Microbiologic zona prezintă un amestec între bacteriile aerobe şi respectiv anaerobe.     Etajul azoic începe de la 150 – 200 m şi coboară până la adâncimea maximă a Mării Negre (2.212 m). El formează un biotop unic, unde singurele specii existente sunt bacteriile sulforeducătoare (Microspira, Desulfovibrio).