* The preview only shows a few pages of manuals at random. You can get the complete content by filling out the form below.
Description
Educabilitatea
Prin expresia „educabilitate', psihopedagogii desemneaza potentialul de formare umana sub influenta factorilor de mediu sau educationali.Din punct de vedere teoretic, educabilitatea reprezinta o categorie pedagogica fundamentala care exprima puterea sau ponderea educatiei in dezvoltarea personalitatii.Sub raport functional-educativ, educabilitatea reprezinta capacitatea specifica a psihicului uman de a se modela structural si informational sub influenta agentilor educationali si sociali.Educabilitatea se refera la factori: ereditatea mediu educatia.In determinarea dezvoltarii psihofizice a copilului, rolul principal apartine interactiunii dintre ereditate, factorii de mediu si educatie. Acesti factori directioneaza si conditioneaza sub aspect cantitativ si calitativ dezvoltarea oricarei personae. Ereditatea reprezinta insusirea fundamentala a materiel vii de a transmite, de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, informatii/mesaje de specificitate care privesc specia, grupul de apartenenta sau individul, constituindu-se in premisa biologica a dezvoltarii. Aceste informatii se reflecta in insusirile fizice, biochimice si functionale, in plasticitatea sistemului nervos central, intensitatea, echilibrul si mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie, particularitatile anatomo-fiziologice ale analizatorilor si ale glandelor cu secretie interna, predispozitiile catre o forma sau alta de evolulie a starii de sanatate. Altfel spus, caracterele ereditare reprezinta expresia morfologica sau functionala a ceea ce este stocat in genomul celulei ca informatie genetica inglobata in gena. In urma cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca majoritatea caracterelor sunt determinate de mai multe gene, care conlucreaza pentru a exprima un anume caracter. Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii de mediu actioneaza sub forma influentelor bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalitatii conditiilor, structurilor si normelor sociale care se manifesta fata de fiecare persoana sau grup social. Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta, fiind structurati relativ intr-o forma binara; ei se prezinta individului pe de-o parte ca realitati fizice, concretizate in prezenta nemijlocita si perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea inconjuratoare, si, pe de alta parte, sub forma ansamblului de relatii si semnificatii care, prin interiorizare, formeaza elementele de structura si materialul de constructie necesar dezvoltarii psihice. Actiunea mediului asupra unui individ poate fi, in egala masura, favorabila unei dezvoltari normale dar poate constitui si o frana, un blocaj in dezvoltarea sa . Din perspectiva dezvoltarii ontogenetice, este necesara evidentierea unui aspect foarte important si anume: nu simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu este relevanta, ci masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acei factori si individul uman. Altfel spus, un factor de mediu prezent, dar neutru ca actiune sau indiferent subiectului uman, este lipsit de
relevanta din perspectiva dezvoltarii. Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod deliberat, prin care se mijloceste raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului. Educatia face medierea intre ceea ce s-ar putea manifesta (contributia ereditatii) sub aspectul continutului, momentului, nivelului, intensitatii, duratei, formei si ceea ce se ofera (contributia mediului). Ca factor cu actiune preponderent constienta si deliberata, educatia are efect asupra dezvoltarii in conditiile mentinerii unui optimum intre ceea ce poate individul la un moment dat si ceea ce i se ofera. O oferta supradimensionata sau o oferta prea simplista poate perturba dezvoltarea psihica (in primul caz exista riscul suprasolicitarii, iar in al doilea caz apare o slaba stimulare, ambele cu efecte negative asupra proceselor psihice). Educatia este dependenta de ereditate si calitatea factorilor de mediu si nu dispune de puteri nelimitate; altfel spus, nu poate reechilibra o ereditate profund afectata (de exemplu, copiii cu dizabilitati mintale de etiologie genetica sau organica) si nici nu poate compensa un mediu dizarmonic sau viciat (prezenta unor factori ca: violenta, abandonul, absenta confortului afectiv in familie, boli si suferinte). Educatia care se desfasoara in cadrul scolii este cel mai important factor al dezvoltarii personalitatii. Ea are rolul de a corecta ceea ce este negativ in personalitatea elevului si de a dezvolta toate laturile personalitatii sale, atat latura intelectuala, cat si latura caractriala, morala si estetica. Scoala nu formeaza doar specialisti, ci formeaza oameni, iar pentru a forma oameni, este foarte important ca toti factorii educationali sa contribuie in mod eficient si constructiv la aceasta formare, sa colaboreze si sa se completeze reciproc, unde si cand este nevoie.