LEMNUL CRUCII-STUDIU FILOLOGIC

Mihaela Petruț Lingvistică generală și românească Anul I LEMNUL CRUCII -STUDIU FILOLOGIC-

GENERALITĂȚI Cercetătorii care s-au ocupat de-a lungul timpului de versiunile românești, provenite pe filieră slavonă, ale acestui text susțin despre Lemnul crucii că ar fi o continuare a Legendei despre Adam și Eva. În acest apocrif se precizează originea lemnelor din care au fost construite cele trei cruci pe care au fost răstigniți Isus și cei doi tâlhari, precum și „drumul” pe care lemnele le-au parcurs până să ajungă în Ierusalim. Lemnele din care au fost construite cele trei cruci sunt de origine edenică, provenind din copacul crescut în mijlocul raiului, copac ce cuprinde trei părți: partea lui Adam, a lui Dumnezeu și partea Evei: 

lemnul din care a fost construită crucea lui Isus Cristos a fost adusă de diavoli în Ierusalim și provine din copacul crescut din capul lui Adam, din cununa împletită din ramurile pomului cunoașterii; în acest mod, capul lui Adam va fi îngropat în pietre, în locul răstignirii lui Isus;



lemnul din care a fost construită crucea tâlharului credincios provine din partea lui Adam, care va ieși cu apa Tigrului;



partea Evei, care părăsește raiul o dată cu apa potopului, devine lemnul crucii tâlharului necredincios.

VERSIUNILE APOCRIFULUI Versiunea slavonă a apocrifului Lemnul crucii, atribuită lui Grigorie Bogoslovul, are trei variante: 1. prima variantă cuprinde copiile cu cea mai clară prezentare, copii cu foarte puține repetiții sau elemente neclare; este varianta cea mai apropiată de textul original; 2. în a doua variantă se observă urmele repetatelor prelucrări și completări cu diverse amănunte, dar și urme ale reducerilor unor fragmente;

Mihaela Petruț Lingvistică generală și românească Anul I 3. cea de-a treia variantă prezintă modificarea celei de-a doua grupe, diferența constând în reducerea părții inițiale la o singură frază. Această scurtare a introducerii are menirea de a face legătura cu Legenda despre Adam și Eva. În mare parte, toate cele trei versiuni păstrează același fir epic, diferența fiind aceea că a doua și a treia versiune nu mai cuprind părțile cu rol de legătură între unitățile mai mari ale ciclului, fiind considerate inutile de către autorii prelucrării. COMPOZIȚIA LEGENDEI Lemnul crucii are o compoziție eterogenă, fiind o proză organizată liniar, unele subcapitole având aspectul unor povestiri independente, iar altele fiind organizate sub forma unor întrebări și răspunsui: Cum se începură aceale leamne sau cum crescură așea?, Cum se împreunare leamnele în Ierusalim? Această legendă a apărut pe teritoriul nostru mulțumită unor versiuni slavone. Variantele apocrifului Lemnul crucii fac parte din miscelanee aparținând Bibliotecii Academiei Române. Dintre cele 11 manuscrise care cuprind, integral sau parțial, această legendă, cea mai veche versiune păstrată a Lemnului crucii este versiunea din ms. rom 469. DESCRIEREA MANUSCRISULUI Ioan Bianu, directorul de la acea vreme a Bibliotecii Academiei Române, este cel care a cumpărat acest manuscris, necunoscând, însă, ultimul dintre posesori și nici titlul, întrucât îi lipsesc șase coli și jumătate. Are dimensiunile 146/100 mm și cuprinde 476 de file legate modern, numerotate cu cifre arabe. Manuscrisul este alcătuit din caiete a câte 8 file, însă ultimul caiet are numai 6 file, ceea ce înseamnă că nu se cunoaște nici finalul acestuia. Miscelaneul cuprinde două manuscrise diferite: primul este alcătuit din 55 de caiete și se termină la fila 383, iar al doilea, din care s-au păstrat numai 12 caiete, conține un ultim caiet cu doar șase file. Miscelaneul a fost copiat de o persoană cu o caligrafie bună, o persoană care a scris cu litere semiunciale textele (majuscule derivate din literele romane capitale, deosebindu-se prin rotunjimea formelor). Cele mai multe scrieri cuprinse în miscelaneu au titlurile în slavonă, textul propriu-zis fiind românesc. Textul Cuvânt ales al lui Grigorie Bogoslov de cinstita cruce a lui Hristos și

Mihaela Petruț Lingvistică generală și românească Anul I de ceale doao cruci ale celor doi tâlhari este cuprins între filele 407-427, întinzându-se de la ultima pagină a caietului patru, până la a patra pagină a caietului șase. Hârtia are o culoare gălbuie, a fost bine conservată și are călușurile la o distanță de 24 mm. Titlul este scris în totalitate cu chinovar, literele fiind mai îngroșate, iar inițialele frazelor sau paragrafelor au fost scrise tot cu chinovar. Majusculele au diverse dimensiuni: cele de la începutul fiecărui paragraf au o dimensiune de 5 mm, literele de la începutul subcapitolelor au chiar și 9 mm, în timp ce slova inițială a textului are și 20 mm, fiind scrisă pe mai multe rânduri. În general, literele obișnuite variază între 3 și 5 mm. Un rând are între 51 și 56 mm lungime, însă poate varia în funcție de organizarea textului (poate ajunge și la 18 mm lungime), distanța dintre rânduri este de 4 mm, iar pagina pe care textul a fost scris are dimensiunile de 51/100mm. De asemenea, între primul rând și partea superioară a foii, distanța este de 35-39 mm și între ultimul rând și marginea inferioară a filei distanța este de 25-29 mm. Legătura filelor s-a făcut la 10-15 mm de ultimele litere ale fiecărui rând, iar până la partea laterală a filei au mai rămas între 15 și 19 mm. COPIE SAU ORIGINAL? În ceea ce privește originalitatea textului, se poate spune că există mai multe semne care conduc la ideea că acesta ar fi o copie a originalului și nu originalul în sine. Nicolae Cartojan și Alexandru Mareș sunt de părere că grafia frumoasă, egală, lipsită de orice formă de ștersătură, precum și omiterea unor slove sau cuvinte dovedesc faptul că textul nu este cel original. DATAREA Pentru a face o datare cât mai precisă, cercetătorii au luat în considerarea caracteristicile paleografice și cele lingvistice ale textului. Astfel, având în vedere fapte lingvistice precum „mânile” sau „acmu”, Ivănescu plasează copierea miscelaneului în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în timp ce N. Cartojan susține că aceasta a avut loc în secolul XVI. Desigur, încă nu se cunoaște o datare exact a textului, acest aspect rămânând în atenția cercetătorilor. LOCALIZARE

Mihaela Petruț Lingvistică generală și românească Anul I Așa cum s-a întâmplat în cazul plasării exacte a apariției textului, la fel se întâmplă și în cazul localizării lui. În text se regăsesc trăsături specifice mai multor zone, ceea ce i-a făcut pe cercetători să aibă păreri diferite, spunând fie că acesta face parte din zona Olteniei, fie din zona Munteniei, fie din nordul Ardealului. Cu toate acestea, Emanuela Timotin, cea care a realizat acest studiu filologic, susține că în text se găsesc atât trăsături specifice zonei nordice ( rostirea dură a lui [t]: nestâns, utilizarea numeralului ordinal terminat în –le: al doile, al treile), trăsături care indică o separație între nord și sud (rostirea dură a lui [ș]: acelaș, așa, greșala alternează cu rostirea moale a acestuia: așea, greșise, șezând), trăsături care acoperă atât nordul cât și sudul (fonetismul etimologic [ă] în nărod a fost identificat atât în textele nordice, cât și în cele sudice); de asemenea, în text au fost identificate și labialele moi (mearseră), acest fenomen de înmuiere a labialelor fiind o inovație propagată de la sud spre nord, teritoriile de la sud la Mureș, inclusiv Oltenia. Astfe, „se poate spune că această copie a fost realizată după un prototip nordic, fiind, la rândul ei, de proveniență nordică, scribul fiind originar dintr-o zonă în care coexistau particularități ale graiurilor nordice cu particularități ale graiurilor sudice, cu preponderența celor dintâi.”1 MOTIVUL LEMNULUI CRUCII ÎN FOLCLOR Printre motivele pe care N. Cartojan le identifică, se numără motivul focului veșnic, păzit de fiare sălbatice și tema răsădirii unui pom din tăciuni udați cu apă adusă de un om care dorește să ispășească un păcat greu, această temă fiind asociată în unele legende românești cu tema celor doi tâlhari, alături de care a fost răstignit Isus Cristos.

TERMINOLOGIE SPECIFICĂ STUDIULUI FILOLOGIC LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, Emanuela Timotin, în Cele mai vechi cărți populare în literatura română, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, București, 2001 1

Mihaela Petruț Lingvistică generală și românească Anul I lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris). MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées. SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba. APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus.

Mihaela Petruț Lingvistică generală și românească Anul I

BIBLIOGRAFIE  

Cele mai vechi cărți populare în literatura română, Lemnul crucii, Editura Fundația Națională pentru știință și artă, București, 2001; DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, accesibil la https://dexonline.ro/(10.12.2020, 15:23).