Alexie omul lui Dumnezeu – Studiu filologic I.
Introducere 1. În Occident legenda a pătruns la sfârșitul mileniului I. Cea mai vech atestare a sa o înregistrează literatura franceză, sun denumirea de Vie de Saint Alexies, care reprezintă unul dintre cele mai vechi monumente de limbă franceză, anterior celui denumit Chanson de Roland și datând pe la 1040. 2. O largă răspândire a cunoscut legenda în Orient, unde de altfel își are originile. Literatura veche rusă cunoaște mai multe variante ale legendei, cea mai veche dintre ele fiind cuprinsă într-un manuscris din secolul al XII-lea. Există de asemenea și traduceri provensale, italiene, spaniole, germane sau engleze ale legendei. 3. Din limba siriacă în care a fost redactat originalul, legenda a fostr tradusă în greacă și apoi în latină, pătrunzând în toate literaturile europene creștine. 4. Legenda se compune din două părți: una originală și alta tradusp din greacă. Prima, spune Garson Paris, este aproximativ istorică și relatează, bazându-se pe mărturii contemporane, viața unui om care, deși era bogat și de origine nobilă, a preferat să se amestece cu săracii și să trăiască asemenea lor. Pentru aceasta și-a părăsit familia la Constantinopol și a venit la o biserică din Edesa. Legenda se încheie cu moartea sfântului care survine în acest oraș din Siria. 5. Pe teritoriul românesc. Povestirea despre cel care și-a dedicat viața lui Dumnezeu a început să circule încă din secolul al XV-lea, în redacție slavonă, înscriindu-se printre primele texte cunoscute din literatura noastră, în care, deși caracterul religios este evident, elementele de roman și fabulos nu lipsesc. În privința versiunilor românești cunoscute azi, cele mai vechi dintre ele aparțin celei de-a doua jumătăți a secolului al XVII-lea. Cercetarea lor scoate la iveală faptul că aparțin unor redacții diferite, ceea ce înseamnă că și la noi Viața lui Alexie a fst atât de îndrăgită încât a cunoscut diverse traduceri reproduse în copii succesive.
II.
Descrierea manuscrisului Cea mai veche versiune românească a povestirii apocrife despre viața sfântului Alexie, se află în cuprinsul unui manuscris româno-ucrainean găsit de G. Ștrempel, alături de alte manuscrise vechi, în biblioteca lui Simeon Florea Marian. Ulterior, la data de 10 iunie 1963, manuscrisul a intrat în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, unde se află inventariat la cota 5318. Manuscrisul este format din: a. -8 și conține 104 file; b. Textul este cuprins între f. 10 și f. 16; c. Un rând are în medie 8 cm;
d. Numărul de rânduri specifice fiecărei file variază de la 15 la 18 rânduri, existând și file cu 16 și 17 rânduri; e. Spațiul ocupat pe verticală este de aproximativ 135 cm; f. Marginea inferioară variază de la 10mm la 15mm, astfel încât operația de legare a manuscrisului nu a dăunat textului decât cel mult în privința înlăturării slovelor cifră prin care s-au enumerat caietele. g. Fiecare caiet cuprinde 8 file. Din primul caiet, între fila 5 și 7, și respectiv, între fila 10 și 11. Lipsește câte o filă. h. Fila care poartă numărul 6 a fost greșit lipită după fila 5, în realitate, așa cum conținutul manuscrisului demonstrează, locul ei este după fila 10. i. Textul supus atenției noastre ocupă de la fila 5 la 10, primul caiet, incomplet, așa cum am observat mai sus, și de la fila 11 la 16, primele șase file ale acelui de-al doilea caiet. j. Filele nu prezintă numerotație chirilică. k. Ele au fost numerotate ulterior cu cifre arabe. l. Primele trei file ale caietului numărul unu au marginile laterale zdrențuite și prezintă un grad avansat de deteriorare, ceea ce, în unele cazuri, a afectat textul. m. Coperta sub care este păstrat manuscrisul este modernă. 1.1. Scrierea Scrierea, cu cerneală neagră, imită tiparul. Un rând cuprinde între 18 și 20,21 de semne în prima parte, și 21 și, respectiv, 24 de semne în partea a doua. Se pare că textul a fost scris mai neglijent. Pe fila 7 se intâlnesc pete de cerneală, fapt care nu împiedică descifrarea textului. Începând cu fila 10, se pare că scribul și-a ascuțit pana și a schimbat cerneala, reușind să scrie mai îngrijit, ceea ce a condus la creșterea numărului de rânduri. Titlul scris cu o cerneală mai deschisă se întinde pe mai multe nivele și este încadrat în partea de sus de un chenar, iar pe marginile laterale de două dreptunghiuri hașurate.
III.
Datarea Textele românești incluse între filele 5 și 64, deci și cel dedicat vieții sfântului Alexie, aparțin celei de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, mai precis anul 1675 sau 1676.
IV.
Localizarea Despre copistul care ne-a lăsat cea mai veche versiune a Vieții sfântului Alexie nu se știe nimic. Însemnările aflate în interiorul manuscrisului nu oferă nici o informație în acest sens. Analiza particularităților grafice ale scrierii a condus la concluzia că scribul nu era român, ci, probabil, ucrainean. Studierea limbii textului a scos la iveală un număr mare de trăsături care în secolul al XVII-lea avea curs în aria nordică a teritoriului dacoromân. Exemple: 1) trecrea lui [e] aton la [ă] prin asimilare în Dumnădzău; Dumnedzeu;
2) conservarea lui [î] netrecut la [u] în să îmblu: 3) rostirea dură a labialelor: fălioare, să margă, păntru, văniră.
V.
Copie sau orginal? Anumite indicii de natură extralingvistică au condus la concluzia că textul supus atenției reprezintă o copie și nu originalul traducerii. În primul rând este vorba despre omisiunea unor slove, stuație întâlnită în exemplele: desto
nic, hane, pahruta. Consemnăm și omisiuni de cuvinte în contextele: ”(...) miluiești-mă ca re un mișăl și ca
un nemernic (...)” ”Deci mersă și <în> Mesopotamiia” Anularea cuvântului laudă și înlocuirea lui cu sinonimul mărirea s-ar putea datora traducătorului care să considere cel de-al doilea termen mai potrivit. Este posibil însă ca și în acest caz scribul să fi notat automat o expresie fixă (Sfințiii tale dăm laudă), adeseori întâlnită în textele bisericești cu care era familiarizat. Văzând că modelul pe care-l reproducea era ușor diferit, putea opera modificarea necesară.
VI.
Raportul cu celelate versiuni În comparație cu alte legende hagiografice care au circulat pe teren românesc , ”Viața sfântului Alexie” a cunoscut o largă difuzare, după cum rezultă din numărul mare de manuscrise în care a fost inclusă. Din punctul de vedere al N. Cartojan, există mai multe versiuni ale acestui text. Una dintre aceste face parte din: 1. Codicele de la Cohalm considerată și cea mai veche versiune, 2. iar a doua îi aparține lui Dosoftei și face parte din lucrarea sa Viețile Sfinților 3. A treia se află în cuprinsul mineelor care reproduc textul tipărit în 1698 de Episcopul Mitrofan de la Buzău 4. Iar ultima se găsește în Viețile Sfinților ca și tipăritură apăruta la mănăstirea Neamțului în 1813 prin îngrijirea mitropolitului Veniamin.
VII. Termeni CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque. GRAFÍE s.f. 1. Scriere (a cuvintelor). ♦ Mod de a scrie un cuvânt, un text; scris. 2. (Arte) Totalitatea trăsăturilor care caracterizează linia unui desenator. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „scriere”, „desen”, „descriere”, „studiu”, „scris”. [Gen. -iei: / < fr. graphie, it. grafia, cf. gr. graphe – arta de
a scrie]. MONOGRAFÍE s.f. Studiu științific care tratează un subiect anumit din toate punctele de vedere. [Gen. -iei. / < fr. monographie, cf. gr. monos – unic, graphein – a scrie]. HAGIOGRAFÍE f. 1) Literatură religioasă care descrie viața sfinților; hagiologie. 2) Ramură a teologiei care se ocupă cu studierea vieții sfinților; hagiologie. /
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj., s. n. și f. (Livr.) (Rubrică în unele periodice, publicație sau volum) care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
