BOTEZUL COPIILOR

SA INTELEGEM ORTODOX BOTEZUL COPIILOR

Precizare: Acest articol vine sa lamureasca postarile precedente despre botezul la maturitate (modelul Sf. Trei Ierarhi), postari initiate inainte de botezul de la Suceava, care deci nu au nicio legatura cu acel eveniment! Cine amesteca subiectul acesta cu contextul acela sa se abtina de la comentarii! Asemenea si cine nu are rabdare a citi pana la capat!

________________________ CUPRINS: 1. BOTEZUL SI MANTUIREA 1. Botezul; 2. Mantuirea; 3. Toti copiii se mantuiesc; 4. Varsta maturitatii; 5. Grija Bisericii primare; 6. Erezia; Concluzii 2. BOTEZUL SI STRATEGIA 1. Spontaneitatea; 2. Prudenta; 3. Disciplina; 4. Simfonia; 5. Haosul; 6. Sinceritatea; Concluzii 3. BOTEZUL SI RENASTEREA 1. Infierea; 2. Din apa + Duh; 3. Renasterea; 4. Permanentizarea; 5. Salbaticia; 6. Nici Trup, nici Institutie!; Concluzii 4. CONCLUZII FINALE ________________________

1. BOTEZUL SI MANTUIREA 1. Botezul; 2. Mantuirea; 3. Toti copiii se mantuiesc; 4. Varsta maturitatii; 5. Grija Bisericii primare; 6. Erezia; Concluzii 1.1 BOTEZUL este deopotriva (1) o porunca a Domnului pentru apostoli si urmasii lor (Matei 28,19) si (2) o conditie a mantuirii pentru tot omul (Ioan 3,5; Marcu 16,16). Deci nu contestam nici datoria clerului de a boteza, nici obligativitatea botezului pentru mantuire. 1.2 MANTUIREA insa - ca restaurare a omului pacatos - ii priveste doar pe pacatosi, adica doar pe adulti! Virtutea sau pacatul fiind acte ale libertatii constiente de alegere intre bine si rau, copiii sunt curati de orice pacat (inclusiv de pacatul stramosesc) pana la varsta adulta/constienta = la maturitate. Cu alte cuvinte: pana devii constient ca sa poti alege intre bine si rau, nu ai nici virtuti, nici pacate, chiar daca ai mostenit prin nastere firea cazuta de la Adam. A sustine contrariul tine de erezie, iar nu de ortodoxie. 1.3 Exemplul clasic din Numeri 14,23-30 ne lamureste ca Dumnezeu Insusi ii mantuieste pe copii si cei „nevarstnici” - intrucat acestia „nu stiu ce este binele si ce este raul” si „nu judeca” - si stabileste varsta maturitatii la 20 de ani. Daca mantuirea vesnica inseamna accesul in

imparatia Lui (Ioan 3), atunci odata ce Hristos a redeschis Raiul, TOTI COPIII MORTI INAINTE DE MATURITATE SE MANTUIESC, caci toti sunt curati de pacat! A lor „este imparatia cerurilor”, declara Insusi Iisus, si a celor ce li se aseamana prin nepacatuire (Matei 19,14). Acest dat dumnezeiesc/teologic a fost mentalitatea biblica la evrei, mostenita atat de Biserica, cat si de legislatia juridica generala (care nu pedepseste penal minorii pana la varsta responsabilitatii penale, ce difera intre tari; in Romania azi: 16 ani, sau 14 daca se dovedeste ca a avut discernamant, cf. Codul penal art. 113). 1.4 VARSTA MATURITATII asadar poate diferi/oscila. De la 20 de ani in vremea lui Moise, evreii au ajuns la 12 ani (eventual 13 la baieti) in vremea lui Hristos, cand copilul devenea responsabil pentru faptele lui si supus Legii, adica poruncilor cuprinse in ea, numindu-se de acum bar-mitzvah (fiul poruncii sau baiat sub porunca) respectiv bat-mitzvah (fata sub porunca). Varsta aceasta s-a impus probabil de la Solomon care la 12 ani a urcat pe tron cum citim in 3 Regi 2,12 (in versiunea Septuaginta, predata noua de apostoli, vezi: https://www.ellopos.net/elpenor/greek-texts/septuagint/chapter.asp?book=11&page=2, fata de care traducerea romaneasca din pacate s-a indepartat, cf: https://youtu.be/sIVeU9RU2I0). In Imperiul roman, la 17 ani avea loc ceremonia inlocuirii togii praetexta cu toga virila, tanarul devenind din acel moment cetatean si responsabil pentru faptele lui. Aceste trei elemente (curatia minorilor; maturitatea la 12 ani in mediul evreiesc si cea la 17 ani in mediul romanic) au caracterizat abordarea botezului copiilor in Biserica primara. 1.5 GRIJA esentiala a Bisericii a fost asadar botezul adultilor si pregatirea lui cu seriozitate de catre toti cei implicati (cler, parinti, adolescenti, nasi). Botezul copiilor nu era nici interzis (cum sustin din ignoranta istorica neoprotestantii), dar nici incurajat (cum sustin din aceeasi ignoranta ortodocsii ultraconservatori), ci pur si simplu lipsit de preocuparea mantuirii (intrucat copiii oricum se mantuiesc) si acceptat acolo unde se dorea insistent (mai ales in casele unde toti adultii s-au botezat). 1.6 Abia ulterior, in Nordul Africii, s-a dezvoltat ideea eretica, exprimata pentru prima oara de Fer. Augustin si impropriata treptat de Romano-catolicism (care insa in ultima vreme se dezice de ea: https://www.teologie.net/2016/06/01/soarta-pruncilor-care-mor-fara-botezromano-catolici/), cum ca tot omul ar mosteni prin nastere pacatul stramosesc (iar nu doar firea cazuta cum invata Biserica), ca deci virtutea si pacatul nu mai au legatura cu libertatea de a alege intre bine si rau (de unde si exagerarea/disputa despre predestinatie), ca deci orice copil este pacatos si are obligatoriu nevoie de botez ca sa se mantuiasca, altfel pruncii morti nebotezati merg in Iad… Din pacate, prin copierea fara discernamant a teologiei scolastice apusene, de multa vreme si in Ortodoxie se invata si s-a popularizat aceasta EREZIE, atat la nivelul simplu al laicilor, cat si la cel educat al clericilor ori oficial al ierarhiei (ex: https://www.facebook.com/598093803552882/posts/4312119825483576/?d=n). Prin urmare, reafirmarea legitimitatii botezului la maturitate este astazi o obligatie dogmatica absoluta a Bisericii Ortodoxe daca doreste sa revina la ortodoxie in invatatura ei – oficiala si populara - despre botez (raportul botez-mantuire): 1A Pana la varsta matura nu exista libertate de alegere intre bine si rau, deci toti copiii sunt curati de pacat si se mantuiesc, caci Raiul este deschis. 1B Obligativitatea botezului (Ioan 3,5) se refera doar la adulti. 1C Varsta maturitatii poate oscila (12 sau 17 ani ca in perioada primara, 7 ani cum considera azi preotii etc.); de aceea ea trebuie fixata oficial/sinodal de catre ierarhia Bisericii.

2. BOTEZUL SI STRATEGIA 1. Spontaneitatea; 2. Prudenta; 3. Disciplina; 4. Simfonia; 5. Haosul; 6. Sinceritatea; Concluzii 2.1 Botezul fiind inceputul mantuirii oamenilor adulti, apostolii au fost trimisi de Iisus sa converteasca „toate neamurile, botezandu-le + invatandu-le toate” (Matei 28,19-20). Deci convertirea, calitatea de crestin si lucrarea mantuirii se vadesc nu doar prin botez, ci prin botez + vietuirea dupa (invataturile lui) Hristos. „Crestin” – de la grecescul „(c)hristian” – inseamna „al lui Hristos” (botezat + ascultator). De aceea, apostolii botezau spontan pe toti cei ce-si deschideau inima spre credinta, dar apoi toti acestia „staruiau in invatatura” (Fapte 2,42), aproape zilnic (2,46)! Asadar, strategia apostolilor a fost SPONTANEITATEA botezului, urmata de o invatatura serioasa si constanta. 2.2 Odata cu risipirea printre neamuri (unde experienta a aratat ca este nevoie de mai multa seriozitate din partea noilor membri, altfel apar cu usurinta schisme pe motive lumesti/culturale si erezii din conceptii pagane/filozofice), dar mai ales cu debutul perioadei martirice care a obligat pe crestini sa se ascunda cu discretie pentru a se proteja („nu voi spune vrajmasilor Tai taina Ta...”), Biserica a devenit mai precauta in ce priveste botezul. Acum a aparut necesitatea unei „invataturi” inainte de botez, numita catehizare, precum si a unei atente informari despre fiecare candidat pentru a evita intruziunile viclene cu scopul demascarii. In acest sens si context special, s-a evitat la maxim botezul copiilor, intrucat acestora – spre deosebire de adulti – le este aproape imposibil sa duca o viata clandestina fara a destainui taina. Cu alte cuvinte: Biserica nu a dorit sa puna pe umerii copiilor povara desconspirarii. Incepand cu anul 200, in Nordul Africii apar primele marturii incontestabile despre botezul copiilor si primele incercari de a-l justifica teologic. Asadar, strategia Bisericii martirice fata de botez a devenit PRUDENTA, prin dezvoltarea unei pregatiri prealabile la adulti si evitarea botezului copiilor. 2.3 Unindu-se astfel cu tot mai multi oameni, din convingerea personala a acestora, Hristos sia extins Trupul in umanitate lent, dar sigur. Prin aceasta extindere fireasca, Biserica-Trupul lui Hristos a ajuns sa cuprinda, potrivit istoricilor, circa 10% din populatia Imperiului roman la anul 313 cand imparatul Constantin a dat libertate crestinilor, punand capat persecutiilor. A urmat o perioada de tranzitie, numita „epoca de aur”, in care imparatii si-au exprimat tot mai accentuat convingerea ca noua religie este instrumentul divin pentru unitatea si stabilitatea imperiului. Sustinerea imperiala a atras un val numeros spre Biserica, drept care aceasta si-a format o disciplina stricta bazata pe categorisirea candidatilor (1. Catehumeni = catehizati; 2. Fotizumeni = inscrisi pentru botez) si a membrilor ei (1. Credinciosi 2. Penitenti 3. Posedati), pentru a evita haosul si a evidentia totodata diferenta neta dintre viata in Hristos traita in Biserica si viata inca pagana din societate. Aceasta asigura celor botezati conditiile si seriozitatea vietuirii in Hristos in comunitatea Bisericii si oferea totodata celor nehotarati sa se boteze ori impiedicati de motive exterioare posibilitatea participarii constante la catehizare si la anumite slujbe (pana la momentul „cei chemati iesiti!”, in greaca „cei catehumeni iesiti”). Catehumenii erau cei ce primeau invatatura de baza in vederea botezului; aceasta putea dura ani de zile. Fotizumenii (tradus prin „cei pentru luminare”) erau inscrisi in „cartea” Bisericii inainte de Pasti (aspect care a contribuit la geneza Postului Mare) si toata comunitatea se ruga special pentru ei pana la momentul botezului ce avea loc totdeauna in Sambata Mare. Dupa botez erau numiti „neofiti”, purtau in prima saptamana haina alba de botez (de unde „Saptamana luminata”) si primeau de acum invatatura mai aprofundata despre Tainele Bisericii, numita mystagogie. Botezul copiilor si-a reluat naturaletea si raspandirea, caci acum

tot mai multe cupluri erau crestine. Familia crestina era garantul educarii crestine a copilului botezat. Fara garantia unei astfel de familii si educatii, botezul copiilor nu intra in discutie si era indiscutabil amanat. Imbinand conceptia biblica despre curatia copiilor cu strictetea disciplinara dezvoltata in epoca si justificata de apostolul Pavel (Evrei 6,1-6), Biserica avea atunci mentalitatea integra ca este mai bine sa ajungi adult nebotezat cerand botezul decat sa cresti copil botezat, dar needucat crestineste ori impiedicat a vietui crestineste. Vina este mai mare cand te apropii de Hristos si apoi te indepartezi! Miza era nu botezul, ci vietuirea de dupa botez, „innoirea vietii” (Romani 6) sau „faptura cea noua” (2 Cor 5,17), dovedita bisericeste prin participarea neintrerupta la slujbele, Euharistia si Tainele Bisericii. Cf. https://www.teologie.net/2013/02/04/iarasi-despre-pregatirea-pentru-botez. Din aceasta cauza, cata vreme scoala/educatia publica era inca pagana, familiile instarite care-si trimiteau copiii la scoala (cum este si cazul notoriu al Sf. Trei Ierarhi), amanau deliberat botezul acestora pana la terminarea studiilor si revenirea acasa, unde conditiile de vietuire crestineasca erau asigurate. In aceste cazuri, copiii erau desigur catehizati de mici, cu profunda evlavie, atat in familie, cat si in cercuri bisericesti formate in acest sens, cum erau de pilda „fii legamantului” (formula crestinata a „fiilor poruncii” de la evrei) in Siria si genul de case de instruire ca asketerionul din Antiohia ce a jucat un rol determinant in adolescenta Sf. Ioan Guradeaur. Cu tot efortul disciplinar depus, Biserica nu a putut evita dezordinea provocata de aceia dintre copiii – dar si adultii – botezati care nu mai vietuiau crestineste. Acesta este unul din motivele care i-au impins pe cei mai zeloti sa paraseasca tacit Biserica din lume si sa-si organizeze Biserica din pustie (1) fara copii si (2) cu angajarea constienta/la maturitate la viata in Hristos, vietuire numita de ei „shima” (=chip,fel) Domnului in raport cu „shima” acestei lumi (1 Cor 7,31); angajare care a luat ulterior forma unei slujbe similare botezului! Monahismul a fost astfel primul si unicul autentic protestantism (a fost… caci prin institutionalizare ulterioara sia pierdut si el disciplina; dar aceasta este alta tema). Asadar, strategia Bisericii din epoca de aur a fost DISCPLINA bazata pe categorisirea Bisericii. Botezul, pregatit prin invatatura indelungata (catehumenii) si prin Postul Mare (fotizumenii), apoi urmat de mystagogie aprofundata, era incurajat oriunde vietuirea in Hristos era garantata, fie la adulti, fie la copii. Si invers: amanat indiscutabil in caz contrariu. In plus, acum s-a generalizat regula – consfintita de sinoade (Elvira in vest, Sardica in est) – ca lipsa fara motiv serios de la Euharistie in trei duminici consecutive atrage automat excomunicarea, care inseamna nu doar privarea de la impartasire (situatia cea mai grava pentru un crestin constiincios), ci si decaderea temporara din drepturile depline de membru al Bisericii (inclusiv dreptul de a fi nas/garant la botez…). 2.4 Catre sfarsitul sec. IV, imparatul Teodosie (379-395) a declarat crestinismul drept religie oficiala si unica in Imperiu, eliminand toate celelalte culte/religii. Prin aceasta, a impus in istorie modelul convertirii politice prin forta (imitat de multi altii; insa nu si de români) si a marcat o cotitura radicala in istoria Bisericii, invitata de acum si inzestrata cu puteri depline ca sa organizeze duhovniceste societatea, creandu-i toate conditiile vietuirii in Hristos, in simfonie cu politicul. De aceea, colaborarea aceasta Stat-Biserica, la cererea Statului, se va numi „SIMFONIA bizantina”. Ea a produs mutatii tot atat de radicale in viata Bisericii. In primul rand, Biserica-Trupul lui Hristos (dezvoltata prin convertirea fireasca) a fost treptat invaluita si sufocata de Biserica-Institutie social-politica (toti cetatenii Imperiului, botezati prin constrangere, iar nu din convingere). Daca aceasta schimbare providentiala a permis lumii sa-l cunoasca pe Hristos, inmultind cantitatea, in schimb ea a deformat si scindat definitiv Biserica, alterand calitatea, intrucat cum era de inteles oamenii convertiti fortat din exterior nu si-au impropriat in interior decat partial si temporar vietuirea in Hristos. Modelul social-politic (experimentat odinioara si de poporul ales) a produs – exact ca si la evrei – scindare si dezechilibru intre credinciosii autentici si cei formali (de unde: aparitia

monahismului, abolirea disciplinei ori formalizarea ei, coborarea tuturor standardelor la nivelul minim), exacerbare a sentimentului nationalist ce produce rupturi culturale (la doar cativa ani s-a produs prima schisma, intre greci si ne-greci! Iar toate schismele mari – orientala, latina, protestanta – au fost doar intre culturi/natiuni diferite, niciodata in cadrul aceleiasi culturi!, ceea ce spune totul despre etnofiletismul sau social-nationalismul generat de simfonie) si deformarea viziunii euharistic-eshatologice prin multumirea cu una sacramentalpopulista (calitatea crestinului nu se mai vadeste prin vietuirea permanenta in Hristos si asteptarea revenirii Lui, ci prin simpla participare fizica si sporadica la Tainele Bisericii: botez, nunta, Pasti…). Acesta este contextul in care pana in sec. VIII-IX s-a impus definitiv botezul pruncilor, ca norma obligatorie in societatea nou-increstinata. Dorinta a fost asadar politica, iar nicidecum din inspiratie teologica. Nu Duhul Sfant a luminat Biserica sa generalizeze botezul copiilor (cum naiv sustin unii), ci El a invatat Biserica sa se adapteze la vointa politica providentiala. Dar tot El o invata sa se si readapteze odata ce vointa aceea ar inceta. Altfel, ar trebui sa recunoastem fie ca Duhul nu mai lumineaza Biserica, fie ca a fost neputincios sa impiedice abolirea simfoniei… Asadar, Biserica nu a facut decat sa se adapteze si sa colaboreze armonios, pe baza simfoniei, la dorinta politica de increstinare a Imperiului. Din partea ei nu a existat niciodata vreo hotarare (cu exceptia sinodului local de la Cartagina 419, zona unde s-a pervertit teologia despre botez, dupa cum am constatat) in vederea obligativitatii botezului pruncilor ori a interzicerii botezului la maturitate. Obiceiul s-a format fireste, intrucat toate familiile si toata societatea erau crestinate, incat absolut nimic exterior nu mai impiedica vietuirea crestineasca a noilor botezati. Iar Parintii Bisericii din acele vremuri au explicat tot atat de fireste aceasta mutatie liturgica, lamurind teologic de ce suntem indreptatiti sa botezam pe prunci (practica apostolica, dintotdeauna existenta in Biserica). Ei nu au militat pentru botezul pruncilor, ci doar l-au justificat teologic in noul context. Societatea este cea care a militat pentru el, asa cum orice societate monoculturala/religioasa militeaza fireste pentru uniformitatea si generalizarea cutumelor. 2.5 Simfonia insa a incetat in 1453 la Constantinopol, apoi in 1859 in Tarile Romane, in 1917 in Rusia etc., iar in noul context social-politic teologia si practica botezului a devenit pe cat de HAOTICA, pe atat de eretica: desi conditiile de vietuire in Hristos (existente in simfonie) au fost treptat abolite in/de societate, botezul pruncilor se continua din inertie in mod automat, justificat teologic in mod mincinos pe baza ereziei apusene (ca e pacat sa nu-ti botezi pruncii, ca mor cu pacatul stramosesc…) sau prin repudierea rusinoasa a Traditiei („numai sectarii se boteaza asa” – oare noi suntem urmasii unor Sfinti sectari?!), ori justificat pastoral pe baza unei speculatii pur sentimentale (ca este bine sa fie botezati copiii, ca sa poata alege mai usor Ortodoxia cand vor fi mari), total impotriva teologiei si traditiei Bisericii referitoare la botez. Si aceasta, doar din considerente pur seculare: din incrancenarea de a-si conserva un rol social-politic pe baza numarului botezatilor ori de a continua anacronic o politica socialnationalista (orice român isi boteaza copiii; daca nu-i botezi, nu esti român, ci tradator de neam, „dusmanul poporului”…), reminiscente ale gandirii unice sau identitare din trecut. 2.6 Ar fi cel mai de folos astazi Bisericii sa asculte glasul profetic al psalmistului si sa se opreasca putin (Ps. 45) din inertia comoda a istoriei pentru a deslusi cu SINCERITATE care este voia lui Dumnezeu si strategia Bisericii in noul context. Daca simfonia (apanajul istoric al Ortodoxiei) nu mai exista, daca spontaneitatea (apanajul Neoprotestantismului actual) este o iluzie din ignorarea istoriei si experientei Bisericii, daca prudenta nu se mai cere decat pe alocuri (cum a fost cazul in comunism), oare nu disciplina epocii de aur ar ramane strategia viabila, in conditii social-politice aproape identice (sec. IV ~ contemporaneitate)? Strategie pe care desigur Biserica, inspirata de Duhul Sfant, o poate innoi/imbunatati in prezent. De pilda, in loc sa continuam a pastra in parohii clasicele registre civile (de botez=naștere, de

cununie=nunta si de inmormantare=moarte), primite din insarcinarea Statului in perioada de simfonie, nu ar trebui oare sa (re)inventam propriile registre bisericesti - care sunt de fapt liste/pomelnice in permanenta miscare, iar nu registre statice - de catehumeni, fotizumeni, neofiti (mystagogie minima 1 an), credinciosi, penitenti, posedati (inclusiv de demonii viciilor contemporane), excomunicati etc., adormiti? Interesul Bisericii este starea omului fata de Hristos, iar nu starea civila! Nu ar trebui oare sa (re)incurajam formarea de cercuri religioase autentice (cum au fost „fiii legamantului”, cum a fost recent si „Oastea Domnului”, din pacate dereglata din neintelegere la vremea respectiva) si (re)infiintarea de gradinite si scoli confesionale, formatoare pentru copii si adolescenti? Biserica are – slava Domnului! – in Romania mii de profesori de religie, de care nu stie inca sa se foloseasca abandonandu-i in sistemul secular (care in plus tot mai mult incearca sa-i expulzeze). Si exemplele pot continua… Prin urmare, reafirmarea legitimitatii botezului la maturitate este astazi o obligatie morala a Bisericii Ortodoxe pentru a repara erorile de istorie bisericeasca inoculate credinciosilor pe fondul unei politici social-nationaliste anacronice. A-si cunoaste istoria ori a-si face autocritica nu trebuie sa fie motiv de rusine ori tabu, ci o bucurie si o permanenta adapare la gandirea apostolica si patristica, care ne invata ca: 2A Botezul la maturitate nu este nicidecum o erezie ori un pacat, ci a constituit regula Bisericii in primele patru secole. Botezul copiilor a existat si el dintotdeauna, dar in primele patru secole doar ca exceptie, care confirma regula. Ambele practici sunt deopotriva apostolice si ortodoxe! 2B Constiinta ca toti copiii trebuie botezati s-a impus in sec. V-IX nu din considerente teologice, ci din vointa politica, odata cu increstinarea – providentiala, dar totusi fortata – Imperiului roman si numai in masura in care societatea intreaga (educatie, cultura, economie, administratie…) s-a transformat astfel incat sa poata oferi tuturor conditiile vietuirii in Hristos asumate la botez. Nu a existat nicio hotarare a Bisericii care sa oblige a boteza copiii ori sa aboleasca botezul la maturitate! 2C Botezul copiilor din familii credincioase este deplin justificat si nimeni nu-l repune in discutie! Insa botezul copiilor din familii necredincioase ori mixte (credincios-necredincios), asupra educatiei – familiale si scolare – si evolutiei carora planeaza o evidenta indoiala, este impotriva intregii Traditii (Evrei 6,6). 2D Exceptional, chiar si familiile credincioase, care-si trimit copiii in scoli seculare (exact ca in epoca de aur) ori intrevad alte obstacole exterioare, pot sa amane deliberat botezul acestora, cu sfatul duhovnicului, asigurandu-le catehizarea necesara. 2E Aceasta exceptie ne-ar putea fi de mult folos in dialogul cu neoprotestantii de astazi, dintre care destui sunt dispusi sa revina in Biserica, dar sunt respinsi tocmai de aceste banale minciuni (ca nu esti ortodox daca nu-ti botezi copiii etc.) popularizate cu crasa ignoranta. 2F Credinciosia sau necredinciosia se dovedeste pe baza canonului indiscutabil al Bisericii (pecetluit si de Sinodul trulan, can.80) in legatura cu cele trei duminici consecutive.

3. BOTEZUL SI RENASTEREA 1. Infierea; 2. Din apa + Duh; 3. Renasterea; 4. Permanentizarea; 5. Salbaticia; 6. Nici Trup, nici Institutie!; Concluzii 3.1 In contextul schimbarilor social-politice din sec. IV-V si pe fondul mentalitatii Bisericii primare ca botezul nu este necesar copiilor intrucat ei oricum se mantuiesc, Sf. Parinti au evidentiat care este folosul real al noii practici generalizate in Biserica, vorbind accentuat

despre infiere: „De aceea botezăm copiii, deşi nu au păcate: ca să li se adauge sfinţenia, dreptatea, INFIEREA, moştenirea, înfrăţirea, să fie mădulare ale lui Hristos, să devină sălaş al Duhului” (Sf. Ioan Guradeaur, Omilia 3 catre neofiti 6 https://www.ioanguradeaur.ro/113/omilia-a-iii-a-a-aceluiasi-rostita-catre-neofiti). Infierea inseamna deplina salasluire a Duhului care ne face totodata fii ai Tatalui (Romani 8,15) si frati cu/intru Fiul. Infierea presupune o (re)nastere prealabila. 3.2 Daca in trecut existau spalari rituale si chiar botez cu apa (Ioan Botezatorul), singur Iisus ne-a adus botezul sau renasterea deplina ca fii ai lui Dumnezeu „DIN APA SI DIN DUH”. Deplin, chiar si in sens semantic: in ebraica apa (mayim) este substantiv masculin, deci o nastere doar dintr-un gen este lipsita de evidenta, pe cand duhul (ruah) este feminin, creand impreuna imaginea deplina a unei nasteri armonioase din mayim/apa (masc.) si Ruah/Duh (fem.). De aceea, nu doar forma botezului (intreita afundare in apa), ci si prezenta evidenta a Duhului (transmisa in Biserica apostolica prin succesiune harica ce trebuie sa concorde cu viata celor ce boteaza) este absolut necesara renasterii! 3.3 Daca in cazul botezului savarsit doar cu apa (practicat inainte de Hristos, dar si dupa El, de catre oameni lipsiti de Duh Sfant, mai ales in afara Bisericii) nasterea nici macar nu este posibila, in schimb botezul in apa si cu Duh Sfant trebuie obligatoriu sa arate RENASTEREA celui botezat, altfel este fie o inselare, fie o hula impotriva Duhului: „e limpede că schimbarea vieţii noastre dobândită prin Botez nu-i propriu-zis o schimbare dacă noi rămânem tot în starea în care am fost. Despre cel ce rămâne acelaşi, nu ştiu cum s-ar putea crede că a devenit alt om, câtă vreme în el nu s-a schimbat nici una din trăsăturile lui caracteristice. E doar limpede pentru fiecare că mântuitoarea naştere din nou se face în scopul înnoirii şi schimbării firii noastre… Dacă însă Botezul este dat numai pentru spălarea trupului, iar sufletul nu se curăţeşte de întinăciunea patimilor, ci duce şi după primirea tainei o viaţă la fel cu cea dinaintea ei, atunci, oricât de îndrăzneţ ar părea, eu o spun fără înconjur: în acest caz apa e numai apă, pentru că nu se vede nicăieri în cel nou-născut nici o urmă de dar al Duhului; ba încă batjocorim şi chipul lui Dumnezeu…" (Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvant catehetic 40). 3.4 Botezul fiind asadar renasterea noastra ca fii ai lui Dumnezeu, adica inceputul vietuirii in Hristos cel plin de Duhul Sfant, Biserica nu si-a fixat ca reper de botez varsta biologica sau capacitatea intelectuala a oamenilor, ci dispozitia acestora de a renaste si de a vietui potrivit renasterii, dispozitie/renastere pecetluita prin Taina Duhului („punerea mainilor” apostolilor, devenita ulterior ungere cu Mir episcopal) si hranita/intretinuta de Trupul Domnului („frangerea painii” sau Impartasania) prin impartasire permanenta. Astfel, botezul – ca si nasterea biologica – nu este un act/ritual rupt de restul vietii, ci unul care contine in sine si declanseaza totodata experienta/vietuirea noua ce se cere permanentizata: in fiecare clipa a vietii de crestin, noi retraim afundarea (in greaca botez=afundare,scufundare) in „apa” acestei lumi care „zace sub puterea celui Rau” (I Ioan 5,19) si totodata ridicarea prin bucuria ca „Duhul celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în noi, ca Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile noastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în noi” (Romani 8,11), caci „Duhul este cel ce da viata” (Ioan 6,63). Aceasta PERMANENTIZARE a trairii botezului in viata noastra a fost recent rezumata de Insusi Domnul prin cuvintele: „Tine mintea ta in iad, dar fii plin de nadejde!” Fii constient ca te scalzi inca in lumea indepartata de casa Tatalui, dar bucura-te ca te-ai ridicat deja la vietuirea de fiu, mostenitor si casnic (Efeseni 2,19)! De aceea, Biserica a fost foarte atenta ca vietuirea celui botezat sa arate si sa permanentizeze renasterea. Oriunde aceasta perspectiva era evidenta, Biserica a incurajat totdeauna botezul, fie la adulti, fie la copii. Si oriunde era indoielnica, ipotetica ori chiar

imposibila, l-a amanat fara discutii. Conceptia populista de astazi ca e de folos sa botezam toti copiii cel putin pentru a le da gustul/sansa unei bune alegeri cand vor fi mari, nu a existat in constiinta si traditia Bisericii, ci este o pura inovatie eretica, pentru a justifica haosul contemporan. Botezul nu se face niciodata in vederea unei alegeri ulterioare, ci pe baza hotararii/dispozitiei prezente! De aici conditia ca mediul copilului botezat sa fie in intregime credincios si sa existe nasi garanti (alesi de parinti, dar aprobati de Biserica; intocmai cum se aproba garantii in mediul bancar modern). 3.5 Daca evidentierea renasterii este simpla la adulti (unde conditiile exterioare conteaza mai putin, intrucat acestia fiind deplin constienti/responsabili, esentiala este dispozitia si hotararea lor interioara), in schimb la copii, care sunt atat lipsiti de libertatea interioara de a alege, cat si exterior supusi legal parintilor pana la maturitate, este problematica: daca unul din parinti este necredincios, acela are toata puterea legala – pana la varsta maturitatii – sa-l constranga pe copil la acte sau educatie incompatibile cu vietuirea crestina. Iata de ce, in masura in care familiile (cuplurile) nu erau complet credinscioase, cum a fost cazul pana la increstinarea Imperiului, Biserica a evitat si din acest principiu botezarea copiilor. A da nastere unui copil si apoi a-l abandona la poarta ori in piata cetatii pentru ca oricine sa-l poata lua ca sclav ori in alte scopuri, era un obicei si un drept al oricarui tata de familie (pater familias) in lumea romana. Dar aceasta SALBATICIE nu a fost niciodata obiceiul Bisericii! Ceea ce se intampla cu botezul copiilor posterior abolirii simfoniei este o eroare si scadere inedita a Bisericii dintro totala lipsa de discernamant: nastem copii si apoi ii abandonam in „piata” acestei societati secularizate si pagane ca oricine sa-i robeasca si sa le chinuie viata. Sau mai corect spus: ca „dra… sa-i ia” (ingaduita sa fie expresia), caci numai asa se explica de ce in epoca postsimfonica societatile „ortodoxe”, care ar fi trebuit sa fie model, au excelat in badaranie vicioasa si lipsa de civilizatie (in comparatie cu popoare de acelasi nivel intelectual si cultural), care sunt evident plata pacatelor noastre, caci „vinovăţia nu este aceeaşi dupa Botez, ca şi înainte de Botez, ci se socoteşte îndoit sau întreit” (Sf. Ioan Guradeaur, Omilia I la Fapte http://www.ioanguradeaur.ro/1011/prima-omilie-hrisostomica-la-faptele-apostolilor). Daca iubim poporul (cum sustinem) si dorim „mantuirea neamului” cu adevarat, sa incetam in primul rand aceasta salbaticie si proprie penalizare! 3.6 Daca infierea (fata de Tatal) este in acelasi timp si infratire (cu Fiul si intreolalta), imaginea Bisericii de astazi – iesita din simfonia politica, dar lipsita de orice disciplina – este cea mai jalnica din istoria ei: oameni excomunicati, adica departe de Hristos (potrivit canonului) ori „care nu au Duhul” (Iuda 19) sunt mentinuti fara niciun discernamant in acelasi statut cu cei duhovnicesti, ba chiar avansati la carma comunitatilor, intr-o totala ignoranta a pildei Domnului (cum ca fiul risipitor nu sta in casa pana nu se caieste) ori a cuvantului talmacitor al apostolului (1 Cor 5) care cere limpede pedepsirea cu tact pastoral si indepartarea temporara cu scopul vindecarii. Pana si psihologia umana ne invata ca reusita unei echipe este imposibila cata vreme unii lucreaza, iar altii isi bat joc. Una a fost simfonia bizantina, in care atmosfera generala si gura lumii/societatii mentinea o minima conduita crestina; alta este atmosfera si conduita de acum! Daca atunci Biserica-Trup, desi invaluita, era totusi ajutata de Biserica-Institutie protejata de Stat, acum Biserica-Institutie este exclusa de catre Stat si chiar urata de societate, incat Biserica-Trup se zbate intr-o cautare disperata de supravietuire (Domnul ingaduind diverse supape, fie in tara, fie in diaspora). Iata starea jalnica, inedita si confuza a Bisericii astazi: NICI INSTITUTIE (dorita in exterior ca in perioada simfoniei), nici TRUP (incurajat din interior ca in perioada primara). De altfel, intrebarea aceasta: „Ce sau cine este Biserica astazi?” ar trebui rezolvata inainte de orice, inclusiv de problematica botezului. Ea a fost una din preocuparile constante ale marelui teolog

contemporan, Pr. Dumitru Staniloae, si una dintre primele teme pe agenda sinodului panortodox, din pacate abandonata de ierarhie, din lasitate teologica si pastorala deopotriva. Prin urmare, reafirmarea legitimitatii botezului la maturitate este astazi o obligatie pastorala (fata de fratii credinciosi) si patriotica (fata de poporul indoit si intreit invinovatit) a Bisericii Ortodoxe pentru a reveni la discernamantul Duh-ovnicesc, in contextul societatii secularizate de astazi: 3A Daca botezam copiii in Ortodoxie, aceasta o facem pentru renasterea si infierea lor, care trebuie sa fie evidenta, iar nicidecum pentru ca ar avea pacate. 3B Daca renasterea nu se poate vadi/garanta, botezul copiilor este o hula impotriva Duhului Sfant si o inovatie contemporana eretica fata de Traditia Bisericii. 3C Un astfel de botez, unde lipseste renasterea duhovniceasca (Duhul), este tot atat de valid ca si cel unde lipseste intreita afundare (apa). A starui in oricare sau in ambele este erezie si trebuie curmata imediat in Biserica! 3D Exista doua exceptii de la afundare, prescrise de Traditie (exceptia confirma regula!): cand este penurie de apa sau cand candidatul este paralizat. Dar nu exista nicio exceptie de la renastere!

4. CONCLUZII FINALE 4.1 Botezul copiilor nu are nicio legatura cu MANTUIREA (copiii nu au pacate si deci se mantuiesc; a sustine contrariul este erezie!), ci se face pentru RENASTEREA duhovniceasca NUMAI acolo unde aceasta este garantata (mediul familial si educativ complet credincios). 4.2 Existenta sau lipsa garantiei, iar nicidecum o pretinsa evolutie teologica, a fost singura STRATEGIE a Bisericii cu privire la botezul copiilor: EVITAT si minoritar/exceptional cata vreme mediul era instabil (in primele patru secole), dar GENERALIZAT si majoritar/unanim odata cu instaurarea simfoniei. 4.3 Dupa abolirea simfoniei, botezul copiilor din inertie, fara garantia renasterii, a devenit o NOUA EREZIE, tacit acceptata si fara discernamant raspandita in Biserica, justificata scolastic dupa erezia apuseana ori populist din social-nationalism. 4.4 Reafirmarea legitimitatii botezului la maturitate este azi o OBLIGATIE a Bisericii Ortodoxe atat dogmatica (impotriva celor doua erezii), cat si morala (pentru adevarul istoric al strategiei), si pastorala (pentru renasterea ei autentica, inclusiv reprimirea neoprotestantilor), si patriotica (pentru depenalizarea neamului), si liturgica (pentru restaurarea ordonata a baptisteriilor pentru adulti si redescoperirea ambiantei baptismale a Postului/Pastilor). 4.5 Botezul la maturitate nu este nicidecum impotriva botezului copiilor! El doar restabileste strategia Bisericii potrivit Traditiei: orice copil al carui mediu este complet credincios poate fi botezat in PRUNCIE (rastimpul dintre nastere si botez nu conteaza; posibil chiar din prima zi) si orice copil al carui mediu nu este complet credincios trebuie lasat si ajutat sa se boteze la MATURITATE cand nicio tutela nu i se mai poate impotrivi renasterii/vietuirii in Hristos. 4.6 (Re)stabilirea si popularizarea varstei maturitatii (de la care botezul este obligatoriu pentru mantuire) este o PRIORITATE astazi si trebuie sa tina seama inclusiv de legislatia locala privind tutela (parintilor) asupra copiilor. 4.7 „Ortodocsii” care vor mai sustine dupa aceste precizari ca „doar sectarii se boteaza la maturitate” sunt tot atat de ERETICI precum si aceia (care sustin ca botezul copiilor ar fi interzis). Ambele practici sunt deopotriva apostolice, au coexistat dintotdeauna in Biserica Ortodoxa si nu au fost niciodata interzise! 4.8 Restaurarea Traditiei ortodoxe privind Taina botezului copiilor va lamuri automat si TAINA NUNTII in viziunea ortodoxa: un credincios nu se poate casatori cu un necredincios!

Nu doar pentru ca-si ingreuiaza vietuirea duhovniceasca, ci inclusiv pentru ca nu are voie sasi boteze copiii (cata vreme sotul necredincios are cotutela lor)! 4.9 De asemenea, va lamuri si TAINA IMPARTASIRII: ipocrizia de a impartasi des copiii, dar rar adultii (inclusiv in cadrul aceleiasi familii credincioase!), ori inconstienta de a-i indeparta pe copii de la impartasire dupa o varsta (7 ani) va fi risipita automat si va face loc Traditiei apostolice: impartasirea este dreptul oricarui botezat – neconditionata de absolut nimic, nici macar de spovedanie! – cata vreme se face dovada renasterii (fara de care deci nici nu se poate vorbi de botez)! 4.10 In fine, pentru ca botezul copiilor este mai delicat decat cel al adultilor, sa ne reamintim ca Biserica a stiut sa se adapteze la copii: daca odata cu generalizarea botezului copiilor s-au acceptat – fara atingerea validitatii – PRESCHIMBARI ESENTIALE la ambele Taine care dovedesc renasterea (Taina Duhului de la punerea mainilor la ungere cu Mir, respectiv Trupul Domnului de la „beti” din potir la lingurita), de ce nu ar fi valida intreita afundare pana la gat combinata cu invaluirea (nu turnare sau stropire!) capului? Cu binecuvantarea ierarhiei, ambele variante (afundare completa sau afundare+invaluire) pot coexista fara frustari, mai ales ca ultima ar constitui si mijlocul pastoral perfect de a aboli imediat practica stropirii/turnarii existenta inca in unele zone. +++ Slava lui Dumnezeu pentru toate!