32 Componentele si clasificarea structurilor organizationale

3.2. Componentele structurii unei organizaţii Se pot lua în considerare anumite elemente componente: -

Centrul operaţional – include toţi membrii organizaţiei, care desfăşoară o activitate comună;

-

Centrul strategic – este format din cadrele de conducere ai organizaţiei şi consilierii lor;

-

Elementul median – cuprinde toate elementele de mijloc ce se află pe linie directă între autoritatea formală a vârfului strategic şi centrul operaţional;

-

Tehnostructura – este formată din analişti şi se află în afara structurii de autoritate formală. Analiştii sunt cei care participă la conceperea şi menţinerea structurii unei organizaţii sau la adaptarea acesteia la condiţii particulare;

-

Personalul funcţional – cuprinde toate serviciile care susţin indirect activitatea organizaţiei. (De exemplu serviciul juridic, publicitate, relaţii cu publicul). 3.3. Clasificarea structurilor organizaţionale Structurile organizaţionale reprezintă fundamentul pe care se înalţă şi se dezvoltă

organizaţiile în calitatea lor de instanţe praxiologice ale spaţiului social. Clasificarea tipurilor de organizaţii o realizăm ţinând seama de următoarele criterii: natura scopului urmărit; modul de recrutare a membrilor; restricţia participării în alte organizaţii; modul de conducere. În literatura de specialitate cea mai utilizată analiză a organizaţiilor are în vedere scopul constituirii acesteia, astfel organizaţiile sunt grupate în următoarele categorii: -

Organizaţii utilitare produc bunuri materiale, realizează servicii către populaţie, asigură circulaţia mărfurilor. Aceste scopuri, explicite se impun prin cointeresare materială a membrilor, motivarea acestora fiind preponderent financiară. Ex.: întreprinderile, firmele economice şi comerciale, diferitele agenţii de prestări de servicii.

-

Organizaţii coercitive au ca scop corectarea diferenţelor de socializare sau recuperarea unor indivizi cu comportamente deviante. Recrutarea membrilor se face în conformitate cu prevederile legale şi cu sprijinul personalului specializat în a oferi asistenţă educativă corespunzătoare, dar şi în a utiliza mijloacele coercitive prevăzute de regulamente (şcoli speciale, penitenciare). 1

-

Organizaţiile normative au ca scop socializarea anticipativă a indivizilor în raport cu valorile umane acceptate la nivel social, care sunt obiectivate în modele de comportament şi prescripţii de conduită care avantajează înscrierea indivizilor în spaţiul social. Ex. şcolile de diferite tipuri, profile, universitatea, organizaţiile politice fac parte tot din această categorie, întrucât au ca scop educarea membrilor în spiritul progreselor lor, adică de pe poziţii partizane.

După modul de recrutare, organizaţiile pot fi: -

voluntare: presupun adecvarea liberă a indivizilor care-şi recunosc opţiunile de viaţă şi profesionale în scopul declarat al organizaţiilor. Dacă aderarea este liberă, nerespectarea regulilor de ordine interioară nu e facultativă, abatere de la regulamentele de funcţionare atrage sancţiunea individului sau chiar excluderea din organizaţie;

-

non-voluntare: se constituie prin opţiune individuală, dar implică obligativitatea depunerii unei activităţi impuse de codul administrativ al organizaţiei. Ex. instituţiile şcolare, unităţile din domeniul sănătăţii, armata, politica, diferitele servicii cerute; Selectivitatea: reprezintă un criteriu şi o caracteristică în definiţia organizaţiilor. Sunt

organizaţii care se formează pe baza recrutării personalului pe baza unor examene de verificare a abilităţilor fiind considerate înalt selective: învăţământul superior, medicina etc. Cu cât selectivitatea este mai riguroasă la toate nivelurile cu atât mai mare este eficienţa în atingerea scopului. O selectivitate mai mare favorizează socializarea rapidă de lungă durată şi performantă prin raportare la scop; În general, se manifestă o selectivitate mai ridicată în rândul personalului din sfera deciziilor, în timp ce ea scade în intensitate în rândul personalului din sfera executivă.

2