Contractul de Servicii Turistice

  • Uploaded by:
  • Size: 88 KB
  • Type: PDF
  • Words: 3,979
  • Pages: 7
Report this file Bookmark

* The preview only shows a few pages of manuals at random. You can get the complete content by filling out the form below.

The preview is currently being created... Please pause for a moment!

Description

CONTRACTUL DE SERVICII TURISTICE Articolul 1131. Contractul de servicii turisitice (1) Prin contract de servicii turistice, o parte (organizatorul călătoriei, agentul turistic) se obligă să acorde celeilalte părţi (turist) serviciile stipulate, iar aceasta se obligă să achite costul lor. (2) Declaraţia că se intermediază doar contracte cu persoane care vor realiza călătoria (prestator de serviciu) nu va fi luată în considerare dacă celelalte împrejurări confirmă faptul că autorul declaraţiei execută pe propria răspundere prestaţiile contractuale ce ţin de călătorie. I. Contractul analizat a devenit un contract numit odată cu adoptarea noului cod civil al Republicii Moldova. Fiind un contract din categoria celor care mediază prestările de servicii în sfera turismului, datorită complexităţii raporturilor reglementate, importanţei lui şi necesităţii protejării cît mai ample a drepturilor turistului a fost scos de sub incidenţa normelor cu privire la contractul de prestări servicii şi şi-a găsit o proprie reglementare în cap. XIX, titlul III al cărţii a III-a, Cod civil. În conformitate cu art.1 a Legii turismului din 11.02.2000, turismul reprezintă domeniul economiei naţionale, cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit pe o perioadă mai mică de un an şi al căror motiv este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat. Contractul de servicii turistice este consensual or se consideră încheiat din momentul când părţile au convenit în forma cerută de lege asupra clauzelor esenţiale ale lui. Potrivit art. 1134 Cod civil, părţile trebuie să convină expres asupra: itinerarului, locul de destinaţie şi termenele de aflare cu indicarea datelor; data plecării şi data sosirii, vehiculele cu care se va efectua deplasarea, caracteristicile şi clasele lor; clauzelor cu privire la locul cazării, nivelul de confort şi condiţiile de alimentare; serviciilor suplimentare incluse în costul călătoriei (vizite, excursii etc); denumirea şi adresa organizatorului şi a asiguratorului; preţul călătoriei, costul serviciilor suplimentare neincluse în preţ, posibilitatea de modificare a preţului, modul şi termenele de achitare a preţului şi a celorlalte costuri. Părţile pot negocia şi asupra altor clauze esenţiale ale contractului de servicii turistice. Ambele părţi ale contractului sunt obligate reciproc şi corelativ, ceea ce determină caracterul sinalagmatic al contractului de prestări servicii. Turistul beneficiază de serviciile prestate în schimbul unui preţ. Din moment ce ambele părţi urmăresc obţinerea de foloase patrimoniale, contractul de servicii turistice are un caracter oneros. Serviciile turistice care reprezintă obiectul contractului se prestează în decursul unei perioade de timp, succesiv. Datorită acestui fapt, desfacerea contractului în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor va opera prin reziliere. Suplimentar normelor din codul civil care reglementează raporturile dintre părţile contractului, relaţiile ce apar în sfera turismului sunt reglementate de acte normative speciale. Este vorba despre Legea turismului din 11.02.2000 (MO nr.54-56 din 2000) Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la introducerea contractului turistic, voucherului turistic şi a fişei de evidenţă statistică a circulaţiei turiştilor la frontiera Republicii Moldova nr.1470 din 27.12.2001 (MO nr.161/1484 din 31.12.2001) şi Ordinul Agenţiei Naţionale de Turism cu privire la aprobarea modului de aplicare a voucherului turistic nr.62 din 11.02.2002 (MO nr.46-48/118 din 04.04.2002). O altă particularitate a contractului de servicii turistice este determinată de statutul special al turistului, care, după cum rezultă din prevederile legale poate fi doar o persoană fizică, ce consumă produsul turistic în scopuri personale şi nu de întreprinzător sau pentru desfăşurarea activităţii profesionale. Din acest considerent, contractului de servicii turistice i se vor aplica în mod corespunzător prevederile generale ale codului civil destinate raporturilor cu participarea consumatorului, iar turistul va dispune şi de mijloacele de protecţie juridică specifice. Fiind un contract la care participă consumatorul, contractul de servicii turistice este marcat de caracterele juridice specifice acestora – caracterul de contract de adeziune şi caracter public. Ca regulă, clauzele contractului de servicii turistice sunt redactate de agentul turistic şi nu pot fi negociate, iar potrivit alin.2, art.1132 Cod civil, condiţiile incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de către organizator sunt obligatorii pentru ultimul. II. Alin. 2 a normei comentate exclude limitarea răspunderii agentului turistic sau clauza de nonrăspundere în situaţiile cînd acesta face o declarţie că doar intermediază încheierea contractelor cu persoane care vor realiza călătoria, dacă celelalte împrejurări confirmă faptul că autorul declaraţiei execută pe proprie răspundere prestaţiile contractuale ce ţin de călătorie. Aplicînd norma dată se va ţine cont de toate împrejurările concrete, în special este încheiat contractul în nume propriu sau din numele unui terţ, care sunt drepturile şi obligaţiile agentului turistic, răspunderea stabilită, remuneraţia etc.

Articolul 1132. Informaţia preliminară (1) Orice anunţ publicitar, ofertă sau altă informaţie prezentată de organizator despre serviciile turistice trebuie întocmite astfel încît să se excludă interpretarea lor eronată. (2)Condiţiile incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de către organizator sînt obligatorii pentru acesta din urmă, cu excepţia cazurilor în care clientul a fost notificat, înainte de încheierea contractului, despre modificarea condiţiilor. Agentul turistic are un şir de obligaţii legale, care se nasc anterior încheierii contractului. Potrivit articolului comentat, organizatorul călătoriei este obligat să prezinte informaţia despre călătorie în anunţurile publicitare, ofertă sau în alte informaţii cît mai exact, pentru a exclude interpretarea lor eronată. Din momentul prezentării informaţiei clientului prin intermediul anunţurilor publicitare, ofertei sau în alt mod, condiţiile anunţate sunt obligatorii pentru agentul turistic, cu excepţia cazurilor când clientul a fost notificat despre modificarea condiţiilor călătoriei, anterior încheierii contractului. Dacă nu a notificat clientul despre schimbarea condiţiilor călătoriei, condiţiile anunţate de agentul turistic trebuie asigurate de ultimul, indiferent dacă au fost prevăzute în contract sau nu. Obligaţiile precontractuale ale organizatorului se datorează calităţii de consumator, dobândită de turist din momentul când intenţionează să beneficieze de servicii turistice (art.1 al Legii nr.105 cu privire la protecţia consumatorilor din 13.03.2003) şi sunt îndreptate spre excluderea publicităţii neveridice în scopul atragerii clienţilor. Articolul 1133. Informaţia obligatorie (1) Pînă la momentul încheierii contractului, organizatorul este obligat să pună la dispoziţia clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre regimul de vize şi paşapoarte, precum şi despre cerinţele de asigurare a sănătăţii pe durata călătoriei. (2)Într-un termen rezonabil de pînă la începerea călătoriei, organizatorul este obligat să prezinte clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre: a) timpul şi locul staţionărilor intermediare şi al joncţiunilor de transport, precum şi detaliile amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină pe navă, compartiment în tren etc.); b) numele, adresa şi numărul de telefon al reprezentanţilor locali ai organizatorului său, în absenţa acestora, datele de identificare ale agenţiei locale cărei i se va adresa clientul la necesitate. În cazul absenţei unor astfel de reprezentanţi sau agenţi, clientul urmează să fie informat despre datele de contact cu organizatorul; c) în cazul călătoriei unor minori – datele de contact direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de el la locul de destinaţie; d) posibilitatea procurării poliţei de asigurare care să acopere, în caz de accident sau boală, responsabilitatea clientului pentru faptul că a renunţat la călătorie, precum şi alte cheltuieli.

I.

Agentul turistic este obligat să execute obligaţii informaţionale atât până la încheierea contractului cît şi după semnarea lui, până la începutul călătoriei. Aliniatul 1 al articolului comentat stabileşte obligativitatea prezentării până la încheierea contractului a informaţiei referitor la regimul de vize şi paşapoarte, precum şi cerinţele de asigurare a sănătăţii pe durata călătoriei. Neexecutarea acestei obligaţii va obliga agentul turistic să repare daunele cauzate clientului. II. Alin.2 se referă la informaţia obligatorie de furnizat clientului după semnarea contractului, dar într-un termen rezonabil până la începutul călătoriei. Suplimentar la cele prevăzute de articolul comentat, potirvit art. 21al Legii turismului agentul turistic este dator să furnizeze informaţii referitor la legile ţării de aflare temporară, obiceiurile populaţiei autohtone şi alte particularităţi a căror cunoaştere este necesară pentru cultivarea respectului faţă de valorile culturale naţionale. Dacă din lipsa informaţiei respective clientul a suportat anumite daune materiale şi/sau morale, agentul turistic va fi obligat să le repare integral. III. Informaţia obligatorie trebuie prezentată clientului în scris sau în orice altă formă adecvată, pe un suport care să asigure clientului posibilitatea recepţionării şi păstrării informaţiei.

Articolul 1134. Conţinutul contractului de servicii turistice (1) Contractul de servicii turistice trebuie să conţină următoarele clauze: a) itinerarul, locul(locurile) de destinaţie şi termenele de aflare, cu indicarea datelor; b) vehiculele, caracteristicile şi clasele lor, data şi locul plecării şi sosirii;

c)

informaţii despre cazare, categoria sau nivelul de confort, caracteristicile lui de bază, serviciile alimentare; d) în cazul stabilirii unui număr minim de persoane necesar pentru realizarea călătoriei, termenul limită de notificare a clientului în caz de contramandare a acesteia; e) vizitele, excursiile şi alte servicii incluse în preţul unic al călătoriei; f) denumirea şi adresa organizatorului (agentului turistic) şi a asigurătorului, după caz; g) preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul anumitor servicii suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele turistice) neincluse în preţul unic al călătoriei şi posibilitatea de modificare a acestuia; h) termenele şi modalitatea de plată a preţului şi a celorlalte costuri; i) condiţiile specifice, convenite de părţi la cererea clientului; j) termenele de formulare a pretenţiilor privind neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului; k) alte condiţii. (2) Toate condiţiile contractuale trebuie prezentate clientului în scris, înainte de încheierea contractului. (3) Dispoziţiile alin.(2) nu exclud posibilitatea încheierii contractului în ultimul moment. Contractul de servicii turistice urmează să fie încheiat în formă scrisă (art.17 al Legii turismului) potrivit modelului aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la introducerea contractului turistic, voucherului turistic şi a fişei de evidenţă statistică a circulaţiei turiştilor la frontiera Republicii Moldova. Clauzele obligatorii ale contractului de servicii turistice sunt prevăzute de art. 1134 Cod civil, care urmează a fi prezentate turistului în scris, până la încheierea contractului. În afară de clauzele oblgatori stabilite de lege, părţile pot stabili şi alte condiţii în contract. Dacă nu s-a convenit asupra tuturor clauzelor obligatorii, contractul de servicii turistice se consideră neîncheiat. Art.18 al Legii turismului obligă agentul turistic să întocmească şi să elibereze turistului voucherul turistic. În conformitate cu p.6 al Regulamentului cu privire la modul de aplicare a voucherului turistic, acesta reprezintă o parte integrantă a contractului care cuprinde întregul volum de informaţii despre serviciile turistice acordate, confirmă plata unor servicii concrete cum ar fi: transportul, cazarea, hrana, deservirea excursionistă etc, şi serveşte drept bază pentru obţinerea acestor servicii. Articolul 1135. Călătoria unui terţ (1) Turistul are dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia drepturile şi îndatoririle sale din contractul de călătorie. Organizatorul poate refuza cererea turistului în cazul în care terţul nu corespunde condiţiilor călătoriei. (2)Organizatorul este în drept să ceară turistului compensarea cheltuielilor suplimentare suportate prin înlocuirea cu terţul. Normele ce se conţin în art. 1135 Cod civil permit turistului, până la începutul călătoriei, să transmită drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractul de servicii turistice unui terţ. Turistul trebuie să înştinţeze agentul turistic în termeni utili despre cesiunea drepturilor, pentru a putea oforma toate formalităţile legate de substituire. Organizatorul călătoriei este obligat să accepte substituirea turistului, cu excepţia cazurilor când terţul nu corespunde condiţiilor călătoriei. Dacă înlocuirea turistului cu un terţ generează cheltuieli suplimentare pentru agentul turistic, acestea vor fi suportate de turist.

Articolul 1136. Modificarea clauzelor esenţiale ale contractului (1) Dacă, înainte de începutul călătoriei, este nevoit să modifice considerabil clauzele esenţiale ale contractului, inclusiv preţul, organizatorul este obligat să-l notifice imediat pe client despre acest fapt. (2) Preţul menţionat în contract nu poate fi modificat, cu excepţia cazului în care contractul prevede o astfel de posibilitate şi indică modalitatea calculării preţului modificat. Preţul indicat în contract poate fi modificat în mod excepţional, în cazul schimbării preţurilor pentru transport, a taxelor pentru anumite servicii (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, alte taxe). Preţul nu poate fi majorat în termen de 20 zile pînă la data începerii călătoriei.

(3) În cazul prevăzut la alin.(1), clientul poate renunţa la contract sau accepta modificarea lui, fiind obligat să-l notifice pe organizator în cel mai scurt timp despre decizia sa. Preţul este remuneraţia datorată de turist organizatorului călătoriei pentru serviciile prestate şi reprezintă una din clauzele obligatorii ale contractului. Preţul se determină la înţelegerea părţilor şi urmează a fi prevăzut în contract. Clauza cu privire la preţ urmează să prevadă atât preţul unic al călătoriei, cît şi costul serviciilor suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxe turistice etc). Potrivit alin.2, art. 1136 Cod civil clauza cu privire la preţ poate fi modificată în următoarele cazuri: a) dacă contractul prevede posibilitatea de modificare a preţului şi indică parametrii de calculare a preţului modificat; b) în mod excepţional, în caz de schimbare a preţului pentru transport sau a taxelor pentru diferite servicii (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, alte taxe). În orice caz, preţul contractului de servicii turistice nu poate fi majorat în ultimele douăzeci zile până la începutul călătoriei. Turistul poate accepta modificarea clauzelor esenţiale sau poate rezilia contractul, fiind obligat la rândul său să înştiinţeze organizatorul călătoriei despre decizia adoptată în cel mai scurt timp.

Articolul 1137. Acordarea de garanţii şi înlăturarea neajunsurilor (1) Organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încât să aibă calităţile promise şi să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea dedusă din contract sau din practica obişnuită. (2) În cazul în care depistează neajunsuri în timpul călătoriei, turistul are dreptul să ceară înlăturarea lor imediată. Organizatorul poate refuza înlăturarea neajunsurilor dacă aceasta cere cheltuieli disproporţionate. (3) În cazul în care organizatorul nu înlătură neajunsurile în termenul stabilit de turist, acesta poate să le înlăture singur şi să ceară organizatorului compensarea cheltuielilor suportate. Nu se stabileşte termen în cazul în care organizatorul refuză să înlăture neajunsurile sau turistul este interesat ca acestea să fie înlăturate imediat. Obligaţiile asumate de agentul turistic urmează a fi executate corespunzător, în modul şi termenii prevăzuţi de contract. Potrivit art. 1137 Cod civil, organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încât să aibă calităţile promise şi să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea dedusă din contract sau din practica obişnuită. Norma comentată stabileşte dreptul turistului care turistul depistează neajunsuri în timpul călătoriei de a cere înlăturarea lor. Organizatorul este ţinut să înlăture neajunsurile despre care a fost înştiinţat în termenul stabilit de turist. Stabilirea termenului nu este o condiţie obligatorie dacă turistul este interesat ca acestea să fie înlăturate imediat (ex. cazarea într-un hotel de o clasă inferioară celei prevăzute în contract) sau dacă agentul turistic a refuzat înlăturarea neajunsurilor. În cazurile în care înlăturarea neajunsurilor solicită cheltuieli disproporţionate, organizatorul poate refuza solicitarea clientului, rămânând responsabil pentru neexecutarea contractului. Dacă organizatorul călătoriei nu îndeplineşte solicitarea în termenul stabilit, turistul poate să înlăture singur neajunsurile şi să ceară organizatorului repararea daunelor cauzate prin suportarea cheltuielilor suplimentare.

Articolul 1138. Reducerea preţului pentru neajunsurile călătorie (1) În cazul în care, pe parcursul călătoriei, se descoperă neajunsuri, preţul ei se reduce, luîndu-se în considerare momentul descoperirii. (2) Preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din intenţie sau din culpă gravă, nu l-a anunţat pe organizator într-un termen rezonabil despre neajunsul depistat. Norma comentată instituie dreptul turistului de a solicita reducerea corespunzătoare a preţului călătoriei în cazul depistării neajunsurilor. Preţul urmează a fi redus ţinând cont de momentul descoperirii neajunsurilor,

adică, luîndu-se în calcul perioada de timp în care turistul a fost privat de posibilitatea de a beneficia de ceea ce era în drept să se aştepte potrivit clauzelor contractuale. În conformitate cu alin.2, art.1138 Cod civil, cererea turistului de reducere a preţului poate fi respinsă de organizatorul călătoriei dacă turistul intenţionat sau din culpă gravă nu l-a înştiinţat într-un termen rezonabil despre neajunsul depistat. Această prevedere este chemată să înlăture eventualele abuzuri din partea clienţilor de rea-credinţă.

Articolul 1139. Rezilierea contractului din cauza neajunsurilor (1) În cazul în care călătoria este, ca urmare a unor lipsuri de felul celor menţionate la art.1138, prejudiciată în mod considerabil, turistul poate rezilia contractul. El poate rezilia contractul şi atunci, când ca urmare a unor asemenea lipsuri, dintr-un motiv important care poate fi recunoscut de către organizator, nu i se poate pretinde să mai facă acea călătorie. (2) Rezilierea contractului este admisibilă doar dacă organizatorul a lăsat să expire un termen care i-a fost stabilit de către turist, fără a efectua remedierea. Nu este necesară stabilirea unui termen dacă remedierea este imposibilă sau este refuzată de organizator ori dacă rezilierea imediată a contractului este justificată d un interes special al turistului. (3) În cazul rezilierii contractului, organizatorul pierde dreptul asupra preţului convenit. El poate cere totuşi o indemnizaţie corespunzătoare pentru serviciile prestate deja şi pentru cele necesare în vederea încheierii călătoriei, cu excepţia cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în legătură cu rezilierea contractului. (4) Organizatorul călătoriei este obligat, în urma încetării prin reziliere a contractului, în special în cazul în care contractul prevede întoarcerea, să ia măsurile necesare pentru a-l transporta înapoi pe turist. Cheltuielile suplimentare sînt suportate de organizator. Contractul de servicii turistice poate fi reziliat în cazul neexecutării esenţiale, din iniţiativa turistului şi în situaţiile de forţă majoră. Potrivit prevederilor art. 1139 Cod civil contractul de servicii turistice poate fi reziliat dacă călătoria este prejudiciată în mod considerabil în rezultatul neajunsurilor sale. Călătoria se va considera prejudiciată în mod considerabil dacă în rezultatul neexecutării sau executării necorespunzătoare esenţiale din partea agentului turistic serviciile nu corespund prevederilor contractuale, standardelor sau aşteptărilor turistului, care rezultă din oferta sau publicitatea făcută. Neajunsurile esenţiale pot determina imposibilitatea utilizării serviciului (schimbarea itinerarului turistic care privează turistul de posibilitatea vizitării anumitor locuri) , inadmisibilitatea utilizării lui (existenţa pericolului pentru viaţa şi sau sănătatea turistului în cazul neexecutării obligaţiei de informare despre necesitatea vaccinării) sau cheltuieli financiare considerabile pentru înlăturarea lor. În orice caz, la determinarea caracterului de neexecutare esenţială vom aplica prevederile art.735 Cod civil. Pentru a putea pretinde rezilierea contractului, turistul este ţinut mai întâi să ofere organizatorului o perioadă de timp pentru remedierea neajunsurilor. La expirarea fără rezultat a perioadei de timp stabilite, turistul poate rezilia contractul, atât în timpul călătoriei, cît şi până la începutul ei. În conformitate cu alin.2, art.1139 Cod civil nu se cere stabilirea unui termen dacă remedierea este imposibilă sau refuzată de organizator (imposibilitatea sau refuzul de a fi schimbat într-un hotel de clasa corespunzătoare prevederilor contractului) sau dacă rezilierea imediată a contractului este justificată de un interes special al turistului (ex. pierderea interesului pentru călătorie în cazul modificării itinerarului turistic). Drept consecinţă a rezilierii contractului agentul turistic pierde dreptul asupra preţului convenit. În pofida faptului încetării contractului prin reziliere organizatorul este obligat, în special în cazul când contractul prevedea întoarcerea, să i-a măsurile necesare pentru a-l transporta pe turist înapoi şi să suporte cheltuielile suplimentare.

Articolul 1140. Repararea prejudiciului cauzat prin neajuns Turistul poate cere, indiferent de faptul dacă a solicitat reducerea preţului sau a reziliat contractul, despăgubiri pentru neîndeplinirea contractului în cazul în care lipsurile se datorează unei împrejurări pentru care răspunde organizatorul.

În conformitate cu art. 1140 Cod civil turistul poate cere despăgubiri pentru neexecutarea contractului dacă neajunsurile călătoriei se datorează împrejurărilor pentru care este responsabil organizatorul, indiferent de faptul dacă a solicitat reducerea preţului sau dacă a reziliat contractul. Organizatorul va fi responsabil şi de acţiunile culpabile ale terţelor persoane antrenate în executarea contractului de servicii turistice. Pornind de la statutul de consumator al turistului, acesta poate pretinde atât repararea prejudiciului material, cît şi a celui moral.

Articolul 1141. Termenul de înaintare a pretenţiilor şi termenul de prescripţie (1) Pretenţiile întemeiate pe prevederile art.1137-1140 pot fi înaintate de către turist organizatorului în decursul unei luni din momentul prevăzut în contract pentru încheierea călătoriei. Pretenţiile pot fi înaintate şi după expirarea termenului de o lună dacă termenul este omis din motive neimputabile turistului. (2) Termenul de prescripţie al acţiunilor intentate de turist este de 6 luni, calculate din ziua care, conform contractului, este ultima zi a călătoriei. Dacă turistul înaintează pretenţii, curgerea prescripţiei se suspendă pînă în ziua în care organizatorul respinge în scris pretenţiile. Pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin neexecutare sau executare necorespunzătoare a prevederilor contractuale, turistul poate înainta pretenţiile sale organizatorului în decurs de 1 lună din momentul prevăzut de contract pentru încheierea călătoriei. Dacă acest termen a fost omis din motive neimputabile turistului, pretenţiile pot fi înaintate şi după expirarea termenului de o lună. Termenul de prescripţie pentru acţiunile ce decurg din neexecutarea contractului de servicii turistice este de 6 luni şi se calculează de la ultima zi de călătorie, determinată potrivit prevederilor contractuale. Dacă turistul a înaintat organizatorului pretenţii, scurgerea prescripţiei se suspendă până în ziua în care turistul respinge în scris cerinţele formulate. Articolul 1142. Admiterea limitării răspunderii În baza unui acord cu turistul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît vătămarea corporală la triplul preţ al călătoriei dacă: a) prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau culpă gravă; b) prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii implicat în derularea contractului. Norma comentată prevede dreptul organizatorului de a-şi limita răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate turistului la triplul preţ al călătoriei. Pentru a-şi putea limita răspunderea trebuie să se întrunească următoarele condiţii: a) să existe un acord în scris referitor la limitarea răspunderii; b) prejudiciul să nu fie cauzat din intenţie sau culpă gravă a organizatorului sau c) prejudiciul să fie rezultatul doar a greşelii unui prestator de servicii implicat în derularea contractului. Dacă prejudiciul este rezultatul intenţiei sau culpei grave a terţului implicat în derularea contractului clauza de limitare a răspunderii nu se va aplica. În orice caz, organizatorul nu-şi va putea limita răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea corporală a turistului, fiind obligat să-l repare integral, potrivit prevederilor legale.

Articolul 1143. Rezilierea contractului de către turist (1) Înainte de începutul călătoriei, turistul poate rezilia oricînd contractul. (2) În cazul în care turistul reziliază contractul, organizatorul pierde dreptul asupra preţului călătoriei. El poate totuşi, să ceară o despăgubire corespunzătoare. Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de preţul călătoriei, scăzîndu-se cheltuielile neefectuate de organizator, precum şi ceea ce organizatorul ar fi putut dobîndi prin valorificarea în alt mod a prestaţiilor sale.

Art.1143 Cod civil oferă dreptul turistului de a rezilia contractul oricând, până la începutul călătoriei. Este unul din cazurile când legea admite refuzul unilateral de executare a obligaţiilor. Această situaţie nu presupune existenţa anumitor neajunsuri a călătoriei şi se datorează calităţii de consumator al turistului. Agentul turistic nu poate pretinde achitarea costului călătoriei fiind în drept să ceară doar o despăgubire corespunzătoare. Mărimea despăgubirii se va determina pornind de la preţul călătoriei, scăzându-se cheltuielile neefectuate de organizator, precum şi ceea ce organizatorul ar fi putut dobândi prin valorificarea în alt mod a prestaţiilor sale ( ex. prestarea serviciului altei persoane). Articolul 1144. Rezilierea contractului din cauza unei forţe majore (1) În cazul în care călătoria este îngreuiată, periclitată sau prejudiciată considerabil din cauza unei forţe majore ce nu putea fi prevăzută în momentul încheierii contractului, atît organizatorul, cît şi turistul poate rezilia contractul fără nici o altă condiţie. (2)Dacă se reziliază contractul în temeiul alin.(1), se vor aplica dispoziţiile art.1139 alin.(3) şi prima dispoziţie din alin.(4). Costurile suplimentare ale transportului la întoarcere se vor suporta, în mod egal, de către părţi. În alte cazuri, costurile suplimentare se suportă de către turist. Norma comentată oferă dreptul ambelor părţi să rezilieze contractul necondiţionat dacă călătoria este îngreuiată, periclitată sau prejudiciată considerabil din cauza unei forţe majore. Potrivit art. 1144 Cod civil, în acest caz organizatorul va putea pretinde o indemnizaţie pentru serviciile real prestate şi pentru cele necesare încheierii călătoriei, fiind dator să întreprindă toate măsurile necesare pentru transportarea turistului înapoi. Costurile de transportare vor fi împărţite între turist şi organizatorul călătoriei în mod egal.

Articolul 1145.Excluderea derogărilor Nu se poate deroga de la normele prezentului capitol în defavoarea turistului. Potrivit art.1145 nu se permite derogarea de la prevederile legale care reglementează contractul de servicii turistice în defavoarea turistului. Orice clauză contractuală care înrăutăţeşte situaţia turistului comparativ cu drepturile acestuia consfinţite de art. 1131-1145 va fi lovită de nulitate absolută ca fiind contrară prevederilor legii.

Similar documents

Cont. de Dinam. de Flui.

WILLIAM DANTE CARRASCO ANGULO - 2.5 MB

5 de abril de 2021

yaya lee - 2.5 MB

Ficha de Perfil de Cargo

Rafael Gerardo Rodriguez Ollarves - 64.5 KB

tarea de dinamica de sistemas

JHENTON GABRIEL ROMERO ONOFRE - 87.2 KB

5 de abril de 2021

yaya lee - 2.5 MB

Copia de Hoja De Relevo

Luis Mendoza Ureta - 94.9 KB

14 de septiembre de 1813

Spid Com - 152.2 KB

ACTA DE PREST DE MATERIALES

Jorge Alfredo Yucra Valeriano - 58.4 KB

© 2024 VDOCS.RO. Our members: VDOCS.TIPS [GLOBAL] | VDOCS.CZ [CZ] | VDOCS.MX [ES] | VDOCS.PL [PL] | VDOCS.RO [RO]