Cultul ortodox pentru clasa a XI-a.pdf

CORINT E D U C AŢ I O N A L

CORINT E D U C AŢ I O N A L




CORINT EDUCAȚIONAL

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 2

2Cyan 2Yellow 2Magenta 2Black

Manualul a fost aprobat prin Ordinul ministrului educa]iei [i cercet\rii nr. 4446 din 19.06.2006, `n urma evalu\rii calitative organizate de c\tre Consiliul Na]ional pentru Evaluarea [i Difuzarea Manualelor, [i este realizat `n conformitate cu programa analitic\ aprobat\ prin Ordin al ministrului educa]iei [i cercet\rii nr. 3252 din 13.02.2006.

Date despre autori: Adrian Lemeni (coordonator) – lector dr., Facultatea de Teologie Ortodox\ „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucure[ti. A elaborat capitolul 1, partea I (Dumnezeu creatorul [i proniatorul). Jean Nedelea – asistent drd., Facultatea de Teologie Ortodox\ „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucure[ti.pA elaborat capitolul 1, partea a II-a (Iisus Hristos mântuitorul lumii). Georgian P\unoiu – asistent drd., Facultatea de Teologie Ortodox\ „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucure[ti. A elaborat capitolele 2, 4 [i 7. Silviu Tudose – diac. asistent drd., Facultatea de Teologie Ortodox\ „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucure[ti. A elaborat capitolele 3, 5 [i 6. Referen]i: Lector dr. Constantin Preda, Facultatea de Teologie Ortodox\ „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucure[ti. Pr. prof. dr. Vasile Gordon, Facultatea de Teologie Ortodox\ „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucure[ti. Redactor: Lia Decei Tehnoredactare [i procesare computerizat\: Lucian Curteanu Coperta: Valeria Moldovan Difuzare: Splaiul Independen]ei nr. 202 A, sector 6, Bucure[ti Tel.: 319.88.22; 319.88.33; 319.88.55; 319.88.66; 319.88.77 E-mail: [email protected] Magazin virtual: www.edituracorint.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a României Religie: cultul ortodox: manual pentru clasa a XI-a / Adrian Lemeni (coord.), Jean Nedelea, Georgian P\unoiu, Silviu Tudose. – Bucure[ti: Corint, 2006 ISBN (10) 973-653-917-2; ISBN (13) 978-973-653-917-6 I. Lemeni, Adrian (coord.) II. Nedelea, Jean III. P\unoiu, Georgian IV. Tudose, Silviu 28(075.35)

ISBN (10) 973-653-917-2; ISBN (13) 978-973-653-917-6 Toate drepturile asupra acestei lucr\ri sunt rezervate Editurii CORINT, parte component\ a GRUPULUI EDITORIAL CORINT. 2006

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 3

3Cyan 3Yellow 3Magenta 3Black

Când vei începe s\ cite[ti dumnezeie[tile cuvinte, mai întâi s\ te rogi lui Dumnezeu, ca s\-]i deschid\ ochii inimii; ca nu numai s\ cite[ti cele scrise, ci s\ le [i faci, ca s\ nu cite[ti cuvintele în zadar. {i iar\[i, când vei citi cu mult\ sârguin]\, s\ cite[ti cuvintele cu mult\ aten]ie [i cu toat\ inima [i s\ nu te gr\be[ti numai a întoarce filele. De-]i este de trebuin]\, nu te lenevi, ci [i de dou\ ori [i chiar de mai multe ori s\ cite[ti cuvintele, ca s\ în]elegi puterea lor. Iar când vei vrea s\ cite[ti sau s\ ascul]i pe altcineva care cite[te, s\ te rogi lui Dumnezeu, zicând astfel: Doamne Iisus Hristoase, deschide-mi ochii inimii, ca s\ ascult cuvântul T\u [i s\-l în]eleg [i s\ fac voia Ta, c\ str\in sunt eu pe p\mânt. S\ nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci s\-mi luminezi ochii, ca s\ v\d minunile din Legea Ta. Arat\-mi mie cele near\tate [i cele ascunse ale În]elepciunii Tale. Spre Tine n\d\jduiesc, Dumnezeul meu, ca s\-mi luminezi mintea [i gândul, cu lumina în]elegerii Tale, ca nu numai s\ citesc cele scrise, ci s\ le [i împlinesc. Ca nu spre mândrie s\ citesc vie]ile [i cuvintele sfin]ilor, ci spre înnoire [i spre luminare, spre sfin]ire, spre mântuirea sufletului [i spre mo[tenirea vie]ii ve[nice. C\ Tu e[ti luminarea celor ce zac întru întuneric [i de la Tine este toat\ darea cea bun\ [i tot darul cel des\vâr[it. Slav\ Tat\lui [i Fiului [i Sfântului Duh, acum [i pururea [i în vecii vecilor. Amin. Sfântul Ioan Gur\ de Aur

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

BIBLIOGRAFIE

Page 4

4Cyan 4Yellow 4Magenta 4Black

Biblia – edi]ie jubiliar\ a Sfântului Sinod, tradus\ de ÎPS Bartolomeu Anania, Ed. Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure[ti, 2001. Brani[te Pr. Ene, Brani[te, Elena, Dic]ionar enciclopedic de cuno[tin]e religioase, Ed. Diecezan\, Caransebe[, 2001. F\ge]eanu, Ierom. Adrian [i Stanciu, Ierom. Mihail, De ce caut\ omul semne, minuni [i vindec\ri paranormale?, Ed. Sophia, Bucure[ti, 2004. Moldovan, Pr. Ilie, Teologia iubirii, vol. I-II, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 1996. Necula, Pr. prof. dr., Nicolae D., Biseric\ [i cult pe în]elesul tuturor, Ed. Europartner, Bucure[ti, 1996. Patericul, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 1990. P\curariu, Pr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, compendiu, Chi[in\u, 1993. Petraru, Pr. Gheorghe, Ortodoxie [i prozelitism, Ed. Trinitas, Ia[i, 2000. Popescu, Pr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Editura Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure[ti, 2005. R\duc\, Pr. Vasile, Ghidul cre[tinului ortodox de azi, Ed. Humanitas, Bucure[ti, 1998. Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Ed. Scripta, Bucure[ti, 1993. Stan, Alexandru, Rus, Remus, Istoria religiilor. Manual pentru seminariile teologice, Ed. Institutului Biblic [i de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucure[ti, 1991. St\niloae, Pr. Dumitru, Spiritualitate [i comuniune în Liturghia Ortodox\, Ed. IBMBOR, Bucure[ti, 2004. Todoran, Isidor, Z\grean, Ioan, Teologia dogmatic\, Ed. IBMBOR, Bucure[ti, 1991. Vladimir, Lossky, Introducere în teologia ortodox\, Ed. Enciclopedic\, Bucure[ti, 1993.

Audi]ii muzicale Nicolae Lungu, Liturghia bizantin\ pe melodii tradi]ionale ortodoxe române . Paul Constantinescu, „Na[terea”, `n Oratoriul bizantin de Cr\ciun. Joseph Haydn, Oratoriul Crea]iunea (fragment). Ludwig van Beethoven, „Agnus Dei”, în Missa Solemnis.

http://www.iconsexplained.com (cel mai bogat site cu icoane) http://www.nistea.com (eseuri teologice, traduceri, interviuri, forum) http://www.oca.org (site-ul Bisericii Ortodoxe din America) http://www.resurse-ortodoxe.com (muzic\ bizantin\, predici audio, psihologie, documentare video, Patericul egiptean) http://www.sfaturiortodoxe.ro (teme actuale; interviuri, muzic\ bizantin\, galerie foto) http://www.credo.ro (sfaturi [i înv\]\turi, ecumenism, Lumina de la Ierusalim, linkuri ortodoxe ) http://www.crestinismortodox.ro (istoria Bisericii, m\n\stiri, studii [i articole teologice) http://www. pagesorthodoxes.net (site de limb\ francez\; spiritualitate, eseuri teologice, explica]ii liturgice) http://www.danionvasile.ro (conferin]e, interviuri, c\r]i) http://www.ortodoxmedia.com (emisiuni radio, conferin]e, diverse interviuri, muzic\ bizantin\) http://www.laurentiudumitru.ro (c\r]i [i articole de mare interes)

4

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 5

5Cyan 5Yellow 5Magenta 5Black

Capitolul 1

DOGMATIC| DUMNEZEU CREATORUL [I PRONIATORUL IISUS HRISTOS MÂNTUITORUL LUMII

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 6

6Cyan 6Yellow 6Magenta 6Black

Capitolul 1

DUMNEZEU CREATORUL {I PRONIATORUL REVELA}IA DIVIN| „Eu sunt Alfa [i Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel-ce-este, Cel-ce-era [i Cel-ce-vine, Atot]iitorul.” (Apocalipsa 1, 8)

Defini]ia [i necesitatea revela]iei

Crearea soarelui, lunii [i stelelor (mozaic, Bazilica San Marco, Veneþia, sec. XII)

VOCABULAR Atot]iitor (gr. Pantocrator) – Dumnezeu care sus]ine întreaga crea]ie. Fenomen paranormal – fenomen care nu poate fi explicat prin logica obi[nuit\ (de obicei, acestea sunt legate de vr\jitorie, ocultism, magie). Inspira]ie – lucrarea nemijlocit\ a Duhului Sfânt, prin care scriitorul este ferit de gre[eli. În aceast\ lucrare exist\ o cooperare între Duhul Sfânt [i om. Minune – lucrare care necesit\ prezen]a harului, dep\[indu-se legile fire[ti. Nihilism – concep]ie negativist\ despre lume, care afirm\ absen]a unui sens al existen]ei. Revela]ie (lat. revelo – a dezv\lui) – lucrarea prin care Dumnezeu se descoper\ lumii.

6

Revela]ia divin\ este descoperirea lui Dumnezeu în mod treptat [i variat în lume, astfel încât întreaga crea]ie (om [i lume) s\-[i împlineasc\ adev\rata menire. În absen]a revela]iei, atât existen]a lumii, cât [i cea a omului r\mân f\r\ un sens profund. Omul este o fiin]\ însetat\ dup\ sens [i tânje[te dup\ identificarea [i îndeplinirea sensului ultim, absolut. Contestarea constant\ a sensului lumii [i refuzul revela]iei conduce la nihilism, la o existen]\ nefericit\ [i mutilat\. Revela]ia dumnezeiasc\ arat\ c\ adev\rata cunoa[tere nu se reduce la un sistem de cuno[tin]e, ci trimite la Dumnezeu ca Persoan\. Revela]ia divin\ exprim\ taina rela]iei vii [i personale dintre Dumnezeu [i om, în care libertatea uman\ nu este anulat\, ci împlinit\ prin comuniunea cu Dumnezeu. Din perspectiv\ cre[tin\, revela]ia este descoperirea Persoanei [i lucr\rii lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Prin Hristos se manifest\ iubirea des\vâr[it\ a Sfintei Treimi fa]\ de lume. În aceast\ iubire, la care omul este chemat s\ r\spund\, ini]iativa o are Dumnezeu. Semnul revela]iei este dorul dup\ Dumnezeu tr\it în rela]ia chemare-r\spuns dintre Dumnezeu [i om. Sf. Siluan Athonitul m\rturisea: „Inima mea tânje[te dup\ Domnul (...) Cum a[ putea s\ nu Te caut? Tu m-ai g\sit, Tu, mai întâi. Tu mi-ai dat s\ tr\iesc dulcea]a Sfântului T\u Duh [i sufletul meu Te-a iubit (...) Dac\ nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-a[ c\uta a[a cum Te caut. Dar Duhul T\u mi-a dat s\ Te cunosc [i sufletul meu se bucur\ c\ Tu e[ti Dumnezeu [i Domnul meu [i tânjesc dup\ Tine”.

Revela]ia natural\ Revela]ia este natural\ [i supranatural\. În revela]ia natural\, Dumnezeu Se descoper\ omului prin armonia [i frumuse]ea lumii create. Prin ordinea [i frumuse]ea dumnezeiasc\ a lumii, omul Îl cunoa[te pe Dumnezeu ca fiind Creatorul [i Atot]iitorul întregului univers: „Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu [i facerea mâinilor Lui o veste[te t\ria” (Psalm 18, 1). Sf. Apostol Pavel m\rturise[te: „Înc\ de la facerea lumii, cele nev\zute ale Lui – adic\ ve[nica Sa putere [i dumnezeire – prin cuget\ri se v\d din f\pturi” (Romani 1, 20).

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 7

7Cyan 7Yellow 7Magenta 7Black

Capitolul 1 Întreaga lume este ca o scar\ prin care omul urc\ spre Dumnezeu, întrucât toate lucrurile au fost f\cute prin Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu: „Toate prin El s-au f\cut; [i f\r\ El nimic nu s-a f\cut din ce s-a f\cut” (Ioan 1, 3). Iar Sf. Apostol Pavel scrie: „Întru El au fost zidite toate, cele din ceruri [i cele de pe p\mânt, cele v\zute [i cele nev\zute” (Coloseni 1, 16). Înv\]\tura ortodox\ nu face o separa]ie între revela]ia natural\ [i cea supranatural\. Exist\ o reciprocitate [i o leg\tur\ profund\ între cele dou\ feluri de revela]ii. Revela]ia supranatural\ pune în lumin\ revela]ia natural\, precizând ]inta [i modalita]ile ei de realizare. În lumina revela]iei supranaturale, cre[tinii observ\ cum Dumnezeu îi conduce prin lucruri, prin împrejur\rile bune sau rele din via]a lor, spre o tot mai adânc\ [i vie comuniune cu El.

Revela]ia supranatural\ Descoperirea lui Dumnezeu în Vechiului Testament Revela]ia supranatural\ este descoperirea prezen]ei [i lucr\rii permanente a lui Dumnezeu în istorie. Astfel, istoria omenirii reprezint\ un cadru de întâlnire între Dumnezeu [i om. În desf\[urarea revela]iei supranaturale, caracterul personal al lui Dumnezeu este mai evident [i mai accentuat. Dup\ c\derea în p\cat a primilor oameni, Adam [i Eva, Dumnezeu Se descoper\ în istorie în mod special prin leg\mintele încheiate cu patriarhii [i profe]ii Vechiului Testament: Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, David, Ilie. În desf\[urarea revela]iei supranaturale sunt mai multe etape: de la Adam la Noe, de la Noe la Avraam, de la Avraam la Moise, de la Moise la Hristos. Toate aceste perioade sunt marcate de leg\minte, f\g\duin]e, profe]íi [i minuni. În istoria mântuirii, Dumnezeu nu Se descoper\ ca o for]\ impersonal\ [i abstract\, ci ca o fiin]\ vie care vorbe[te, aude [i comunic\ personal cu oamenii. Dumnezeu i Se adreseaz\ lui Avraam astfel: „Eu sunt Dumnezeul t\u; mergi în c\ile Mele [i fii des\vâr[it [i voi încheia leg\mântul Meu între Mine [i tine [i te voi înmul]i foarte” (Facere 17, 1-2). Actele revela]iei supranaturale ne arat\ ac]iunea de coborâre a lui Dumnezeu în istorie [i de în\l]are a omului care crede. P\rintele Dumitru St\niloae scrie: „Revela]ia are loc prin acte [i cuvinte, prin lumin\ [i putere; ea este ac]iune lumin\toare [i lumin\ transformatoare a celui ce crede. Ea descoper\ nu numai ceea ce face Dumnezeu pentru om, ci [i ceea ce va deveni el prin ac]iunea lui Dumnezeu [i prin colaborarea sa; ea descoper\ [i sensul [i scopul final al existen]ei umane, sau starea final\ pentru care suntem destina]i [i care constituie îns\[i deplina realizare a noastr\”.

Împlinirea [i actualizarea revela]iei supranaturale în Iisus Hristos Prin descoperirile din perioada Vechiului Testament, lumea a fost preg\tit\ pentru primirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Mântuitor al întregii lumi. Sf. Apostol Pavel scrie: „În multe rânduri [i în multe feluri gr\indu-le Dumnezeu p\rin]ilor no[tri prin profe]i, în zilele acestea de pe

Prorocul David (detaliu fresc\, M\n\stirea Voroneþ, sec. XV) „Dumnezeu, propov\duit de Vechiul [i Noul Testament, l\udat [i sl\vit în Treime, este unul (...) El a lucrat mântuirea noastr\, pentru care este toat\ Scriptura [i toat\ taina (...) Au vorbit prin Sfântul Duh legea [i profe]ii, evangheli[tii, apostolii, p\storii [i înv\]\torii. Toat\ Scriptura este inspirat\ de Dumnezeu [i folositoare. Încât este un lucru foarte bun [i foarte folositor sufletului ca s\ cercet\m dumnezeie[tile Scripturi. Prin sfintele Scripturi suntem îndemna]i spre virtute [i contempla]ie netulburat\.” (Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica) „Prin lume cre[te omul la în\l]imea cunoa[terii de Dumnezeu [i a capacit\]ii de partener al Lui. Lumea este pedagog spre Hristos (...) Valoarea aceasta a lumii ca drum spre Dumnezeu se explic\ nu numai din faptul c\ omul trebuie s\ aib\ un obiect de amploare uria[\, cu ajutorul c\ruia s\-[i înt\reasc\ for]ele spirituale, ci [i din structura intrinsec\ a lumii, ca simbol al realit\]ii transcendente divine.” (Pr. Dumitru St\niloae, Ascetica [i mistica Bisericii Ortodoxe)

7

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 8

8Cyan 8Yellow 8Magenta 8Black

Capitolul 1

Mântuitorul Iisus Hristos (icoan\, Muntele Athos, sec. XVIII) „Biserica p\streaz\ [i transmite descoperirea dumnezeiasc\ în Sf. Scriptur\ [i Sf. Tradi]ie. În Sf. Scriptur\, cuvântul lui Dumnezeu s-a transmis prin inspira]ia Sfântului Duh, iar în Sf. Tradi]ie, prin supravegherea [i c\l\uzirea Aceluia[i Duh Sfânt.” (Pr. Ion Bria, Dic]ionar de teologie ortodox\) „Dreapta în]elegere a raporturilor dintre Biseric\, Scriptur\ [i Tradi]ie explic\ de ce Ortodoxia a r\mas în acela[i timp fidel\ fa]\ de adev\r [i deschis\ actualit\]ii. Ea nu a încercat nici s\ se erijeze într-o autoritate suprapus\ lumii, nu a promovat nici evadarea din realit\]ile cotidiene, ci a fost mereu con[tient\ c\ e fermentul care dospe[te întreaga fr\mânt\tur\, lumina lumii [i sarea p\mântului. Implicat\ constant în cotidian, Ortodoxia asum\ problematica timpului [i a locului, dar nu pentru a sucomba ispitei lumii, ci pentru a insemina cotidianul cu Adev\rul mai presus de lume, orientând astfel istoria spre f\ga[ul firesc al Împ\r\]iei lui Dumnezeu.” (Pr. Doru Costache, Introducere `n teologia dogmatic\)

8

urm\ ne-a gr\it nou\ prin Fiul, pe Care L-a pus mo[tenitor a toate, prin Care [i veacurile le-a f\cut” (Evrei 1, 1-2). Revela]ia dumnezeiasc\ a Noului Testament se identific\ cu Persoana lui Iisus Hristos [i cu lucr\rile Sale f\cute pentru mântuirea întregii crea]ii. Hristos este originea, con]inutul [i sensul întregii revela]ii. „Eu sunt Alfa [i Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel-ce-este, Cel-ce-era [i Cel-ce-vine, Atot]iitorul” (Apocalipsa 1, 8). Hristos împline[te revela]ia supranatural\, dar aceasta nu înseamn\ o în]elegere static\ a revela]iei, deoarece fiecare credincios este implicat în istoria mântuirii, fiind chemat s\ împ\rt\[easc\ roadele biruin]ei lui Hristos asupra p\catului [i a mor]ii. Dinamica revela]iei este asigurat\ de faptul c\ în via]a Bisericii, credincio[ii experimenteaz\ prezen]a lui Hristos printr-un mod de via]\ care nu se reduce doar la istoria trec\toare a acestei lumi. „Hristos prezint\ ultima etap\ a revela]iei supranaturale [i împlinirea planului ei. Din El iradiaz\ for]a împlinirii acestui plan cu întreaga crea]ie [i cu tot universul (...) Istoria în întregimea ei este r\stimpul înaint\rii în realizarea acestui plan, dar des\vâr[irea acestei împliniri se face dincolo de istorie, în veacul viitor (...) Astfel Hristos reprezint\ culmea revela]iei supranaturale [i deplina confirmare [i clarificare a sensului existen]ei noastre prin împlinirea acestei existen]e în El” (Pr. Dumitru St\niloae).

Transmiterea revela]iei supranaturale prin Sfânta Scriptur\ [i Sfânta Tradi]ie Sfânta Scriptur\ Sfânta Scriptur\ este expresia scris\ a revela]iei împlinite în Hristos. Aceasta este format\ din Vechiul Testament [i Noul Testament. Vechiul Testament con]ine revela]ia divin\ de la Adam la Hristos [i cuprinde 39 c\r]i inspirate de Duhul Sfânt. Noul Testament con]ine revela]ia divin\ de la ~ntruparea Fiului lui Dumnezeu pân\ la A Doua Sa Venire [i cuprinde 27 de c\r]i inspirate. Ambele testamente au `n alc\tuirea lor c\r]i cu con]inut istoric, didactic [i profetic. Hristos arat\ c\ nu a venit s\ strice legea Vechiului Testament, ci s-o împlineasc\ `n cea a Noului Testament: „S\ nu socoti]i c\ am venit s\ stric Legea sau profe]ii; n-am venit s\ stric, ci s\ plinesc” (Matei 5, 17). „Toat\ Scriptura este insuflat\ de Dumnezeu” (II Timotei 3, 16), fiind mereu actual\; ea exprim\ adev\rul ve[nic al cuvintelor [i înv\]\turilor dumnezeie[ti: „Cerul [i p\mântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13, 31). Cuvintele Scripturii constituie un prilej de întâlnire a credinciosului cu Persoana lui Hristos în Duhul Sfânt. În]elesurile adânci ale cuvintelor din Sfânta Scriptur\ nu pot fi cuprinse prin simpla lectur\, ci printr-o via]\ duhovniceasc\ luminat\ de Duhul Sfânt. Sf. Maxim M\rturisitorul spune: „Este nevoie de mult\ [tiin]\ duhovniceasc\ pentru ca, înl\turând mai întâi cu grij\ v\lurile literelor care acoper\ cuvântul,

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 9

9Cyan 9Yellow 9Magenta 9Black

Capitolul 1 s\ putem privi cu mintea dezv\luit\ pe Cuvântul Însu[i, atât cât e cu putin]\ oamenilor”. Sfânta Tradi]ie Sfânta Tradi]ie p\streaz\ [i transmite de-a lungul timpului revela]ia supranatural\ pe care Biserica a primit-o de la Hristos [i Sfin]ii Apostoli [i care n-a fost consemnat\ `n scris `n Sfânta Scriptur\. Ea este, a[adar, calea oral\ de transmitere a revela]iei divine supranaturale. Sfânta Tradi]ie reprezint\ permanentizarea dialogului Bisericii cu Hristos. Sf. Apostol Pavel precizeaz\ în epistolele sale: „Fra]ilor, sta]i neclinti]i [i ]ine]i predaniile pe care le-a]i înv\]at, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastr\” (II Tesaloniceni 2, 15). Prin Sfânta Tradi]ie se transmite [i se adânce[te con]inutul duhovnicesc al Sfintei Scripturi. Sfânta Tradi]ie are un caracter statornic, prin care se p\streaz\ cu fidelitate con]inutul Scripturii [i al credin]ei apostolice. De asemenea exist\ [i un aspect dinamic al Sfintei Tradi]ii, prin care se adânce[te con]inutul Scripturii, prin actualizarea mesajului credin]ei în diferite epoci de-a lungul istoriei. Numai prin Tradi]ie cuvântul Scripturii devine mereu viu [i actual. Exist\ o leg\tur\ profund\ [i intern\ între Revela]ie, Scriptur\, Tradi]ie, Biseric\. „Biserica se mi[c\ în interiorul revela]iei sau al Scripturii [i Tradi]iei. Scriptura î[i descoper\ con]inutul în interiorul Bisericii [i al Tradi]iei, iar Tradi]ia este vie în interiorul Bisericii. Revela]ia îns\[i este eficient\ în interiorul Bisericii [i Biserica este vie în interiorul revela]iei. Dar aceast\ împletire dintre Scriptur\, Tradi]ie [i Biseric\ devine posibil\ prin lucrarea aceluia[i Duh al lui Hristos (...) Biserica men]ine în ea eviden]a plenitudinii tr\ite a revela]iei concretizate în Hristos” (Pr. Dumitru Popescu).

TEME z z z z

z

~ntr-o dezbatere pe grupe, ar\ta]i [i comenta]i leg\tura dintre revela]ie [i sensul existen]ei lumii [i a omului. Organiza]i `n clas\ o dezbatere pe grupuri cu tema: „Rela]ia dintre revela]ie [i libertatea omului”. Eviden]ia]i rela]ia dintre revela]ia natural\ [i cea supranatural\ din punct de vedere ortodox. Comenta]i urm\torul text: „Progresul în istoria mântuirii, determinat de revela]ie, este un progres în cunoa[terea [i realizarea sensului existen]ei noastre în Dumnezeu ca [i comuniune direct\ [i des\vâr[it\ cu Absolutul ca persoan\ [i, în El, cu toate persoanele semenilor no[tri; este un progres în cunoa[terea [i realizarea planului de mântuire al lui Dumnezeu (...) Cuvântul lui Dumnezeu care prin revela]ia Vechiului Testament ne preg\te[te pentru primirea Lui, apoi Se întrupeaz\, înviaz\ [i ne atrage [i pe noi spre înviere [i spre unirea ve[nic\ cu El, Se descoper\ în calitate de sens deplin al existen]ei noastre” (Pr. D. St\niloae). Ar\ta]i leg\tura dintre Sfânta Scriptur\ [i Sfânta Tradi]ie din punct de vedere ortodox.

Sfânta Scriptur\ – edi]ie în limba latinã (manuscris medieval cu miniaturi) „Dumnezeu S-a f\cut cunoscut, atât cât ne este cu putin]\ s\-L în]elegem, mai întâi prin lege [i prin profe]i, iar în urm\ prin Fiul Lui, Unul n\scut, Domnul [i Dumnezeul [i Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru aceea primim, cunoa[tem [i cinstim toate cele predate nou\ prin lege, prin profe]i, prin apostoli [i prin evangheli[ti [i nu cercet\m nimic mai mult decât acestea.” (Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica)

RE}INE}I! z

z

z

z

Toate cele create oglindesc frumuseþea lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent în întreaga istorie a omului. În cosmos Dumnezeu este prezent ca energie divinã necreatã, iar în istorie ca persoanã iubitoare. Iisus Hristos este descoperirea plenarã, definitivã ºi mântuitoare a lui Dumnezeu.

9

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 10

10Cyan 10Yellow 10Magenta 10Black

Capitolul 1

CREAREA LUMII. CREAREA OMULUI {I C|DEREA ÎN P|CAT „Cât de m\rite sunt lucrurile Tale, Doamne, pe toate întru în]elepciune le-ai f\cut!” (Psalmul 103, 24)

Motivul [i scopul crea]iei Motivul cre\rii lumii este împ\rt\[irea iubirii dumnezeie[ti tuturor f\pturilor. Ea este un dar al lui Dumnezeu pentru om, iar în]elegerea lumii ca dar ne arat\ adev\ratul motiv al crea]iei. Dumnezeu a creat lumea pentru ca ea s\ ajung\ la o comuniune deplin\ cu El. Acesta este scopul crea]iei. Pentru a înainta în comuniunea cu Dumnezeu [i în]elegând lumea ca dar dumnezeiesc, omul con[tientizeaz\ responsabilitatea sa fa]\ de natur\ [i fa]\ de semeni. Raportându-se la lucruri [i la oameni ca la ni[te daruri de la Dumnezeu, întreaga lume devine o [ans\ de înaintare în comuniunea cu Dumnezeu. Astfel se dep\[e[te egoismul, crea]ia fiind în]eleas\ ca un cadru de dezvoltare a comuniunii Dumnezeu-om-lume. Sfântul Arhanghel Mihail (icoan\, Andrei Rubliov, sec. XV) „Pentru c\ întru El au fost zidite toate, cele din ceruri [i de pe p\mânt, cele v\zute, [i cele nev\zute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Încep\torii, fie St\pânii. Toate prin El [i pentru El s-au zidit [i El este mai înainte decât toate, [i toate întru El se ]in împreun\.” (Coloseni 1, 16-17)

VOCABULAR Autonomie – separare care conduce spre independen]\. Autonomia omului în raport cu Dumnezeu înseamn\ o desp\r]ire a voinþei umane de voia dumnezeiasc\. Doxologie (gr. doxa; lat. gloria) – lauda, slava care este adus\ lui Dumnezeu. Protop\rin]i – primii p\rin]i ai omenirii: Adam [i Eva. Teocentrism – concepþie conform cãreia Dumnezeu este centrul întregii existen]e.

10

Crearea lumii nev\zute Lumea nev\zut\ este lumea îngerilor. Cuvântul „înger” înseamn\ sol, vestitor [i arat\ misiunea îngerilor de a vesti lumii voia lui Dumnezeu. În primul verset al Sfintei Scripturi citim c\ „la început a f\cut Dumnezeu cerul [i p\mântul”. Cerul exprimat în acest verset desemneaz\ lumea nev\zut\. Întreaga revela]ie divin\ con]ine numeroase m\rturii despre existen]a îngerilor. Îngerii sunt fiin]e spirituale, ra]ionale [i libere. Îngerii au fost crea]i pentru a-L sl\vi pe Dumnezeu [i pentru a sluji în lucrarea de mântuire a lumii. Fiecare om are îngerul s\u p\zitor. Mântuitorul Hristos spune: „Lua]i seama s\ nu dispre]ui]i pe vreunul din ace[tia mici, c\ v\ spun Eu vou\ c\ îngerii lor din ceruri pururea v\d fa]a Tat\lui Meu Care este în ceruri” (Matei 18, 10). Revela]ia arat\ c\ num\rul îngerilor este foarte mare. Sfânta Scriptur\ aminte[te mai multe denumiri care exprim\ num\rul îngerilor: tabere de îngeri, mul]ime de oaste cereasc\, legiuni de îngeri. Exist\ o ierarhie a îngerilor. Pe baza Sfintei Scripturi, Sf. Dionisie Areopagitul a grupat cetele îngerilor în urm\toarele triade: • serafimi, heruvimi, tronuri • domnii, puteri, st\pâniri • încep\torii, arhangheli, îngeri. Crearea lumii „din nimic” Dumnezeu a creat lumea „din nimic”; nu din fiin]a Sa [i nici dintr-o materie preexistent\. Sf. Atanasie spune: „Dac\ Dumnezeu nu este [i autorul materiei, ci a f\cut lucrurile dintr-o materie deja existent\, atunci El apare slab, deoarece n-a putut s\ produc\ nimic f\r\ materie, din cele existente, a[a cum sl\biciunea tâmplarului se arat\ prin aceea c\ nu poate face nimic f\r\ lemn”.

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 11

11Cyan 11Yellow 11Magenta 11Black

Capitolul 1 Faptul c\ Dumnezeu a creat lumea din nimic arat\ c\ lumea a fost f\cut\ în timp. Expresia „la început” semnific\ momentul în care ve[nicia se întâlne[te cu timpul. Timpul nu exist\ de la sine, din eternitate, ci î[i are originea în voin]a creatoare a lui Dumnezeu. Crearea lumii este opera comun\ a celor trei Persoane dumnezeie[ti. Tat\l creeaz\ lumea, prin Fiul, în Duhul Sfânt.

Crearea lumii v\zute (Facere 1-2) Ziua I. Dumnezeu a creat lumina, separând-o de întunericul ini]ial. Desp\r]irea luminii de întuneric nu este un proces care evolueaz\ de la sine, ci exprim\ o rânduial\ dumnezeiasc\. Lumina exprim\ în]elegerea lumii ca o realitate deschis\ spre Dumnezeu. Lumina lumii nu este o necesitate supus\ unei legi, ci e lucrarea lui Dumnezeu, dup\ cuvântul psalmistului: „A Ta este ziua [i a ta este noaptea. Tu ai întemeiat lumina [i soarele” (Psalm 73, 16). Ziua a II-a. Dumnezeu a separat apele prin intermediul t\riei care a fost numit\ cer. În contextul teoriilor cosmologice din Antichitate, unii Sfin]i P\rin]i au interpretat t\ria ca un mediu de stabilitate. Îns\ t\ria trebuie v\zut\ [i ca puterea [i în]elepciunea lui Dumnezeu de a sus]ine lumea. Ziua a III-a. Dumnezeu creeaz\ uscatul; prin retragerea apelor se formeaz\ oceanele [i m\rile. Tot `n aceast\ zi apare vegeta]ia. Sfin]ii P\rin]i eviden]iaz\ apari]ia vegeta]iei înaintea soarelui pentru a accentua c\ întreaga lume î[i are originea [i sus]inerea `n Dumnezeu. ~ntreaga vegeta]ie ce împodobe[te p\mântul nu-[i datoreaz\ existen]a luminii solare, nici ostenelii omului, ci puterii creatoare a lui Dumnezeu. Sf. Ambrozie al Milanului arat\ c\ soarele a fost f\cut dup\ apari]ia vegeta]iei pe p\mânt: „Fie ca p\mântul s\ odr\sleasc\ înainte de a primi înt\ritoarea îngrijire a soarelui, spre a nu se da prilej de sporire omene[tii r\t\ciri. Fie ca to]i s\ [tie c\ nu soarele e pricinuitorul cre[terii plantelor (...) Cum ar putea soarele s\ dea putere vie]ii plantelor cresc\toare, când acestea au fost mai înainte f\cute s\ creasc\ de d\t\toarea de via]\ putere ziditoare a lui Dumnezeu, înainte ca soarele s\ fi început a lua parte la vie]uire? Soarele e mai tân\r decât mugurii, mai tân\r decât ierburile”. Ziua a IV-a. Dumnezeu a f\cut lumin\torii: soarele, luna [i stelele. Astfel au ap\rut [i anotimpurile. Teoriile [tiin]ifice presupun apari]ia soarelui înaintea p\mântului, a[a cum cere logica aparent\. Dar zilele crea]iei nu pot fi în]elese exclusiv prin intermediul legilor cunoscute din [tiin]e. {tiin]a are competen]\ doar în studierea lumii observabile de dup\ c\derea în p\cat. Zilele crea]iei ne arat\ c\ întreaga lume tr\ie[te în mod vizibil prin Dumnezeu. Tendin]a de a considera soarele ca surs\ a vie]ii de pe planeta noastr\ constituie o încercare de explicare naturalist\ a lumii. Atât în lume, cât [i în împ\r\]ia lui Dumnezeu lumina vine de la Dumnezeu. Vorbind despre cetatea lui Dumnezeu, textul Apocalipsei arat\ inutilitatea lumin\torilor naturali: „{i cetatea nu are trebuin]\ de soare [i nici de lun\, ca s\ o lumineze, c\ci slava lui Dumnezeu a luminat-o [i f\clia ei este Mielul” (Apocalipsa 21, 23). Ziua a V-a. Dumnezeu a f\cut vie]uitoarele din ap\ [i din v\zduh. Printr-o interpretare for]at\, evolu]ionismul consider\ c\ speciile deriv\ unele din

Creaþia mâinilor lui Dumnezeu: „{i a v\zut Dumnezeu toate câte f\cuse: [i iat\ erau foarte frumoase” (Facere I, 31)

„Mare e[ti, Doamne, [i minunate sunt lucrurile Tale, [i nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. C\ Tu, cu voia Ta, pe toate le-ai adus dintru nefiin]\ întru fiin]\. Cu puterea Ta ]ii f\ptura [i cu purtarea Ta de grij\ chivernise[ti lumea. Tu din patru stihii ai întocmit f\ptura [i cu patru vremi ai încununat curgerea anului. Pe Tine te laud\ soarele. Pe Tine te sl\ve[te luna. Þie se supun stelele. Pe Tine te ascult\ lumina. De Tine se îngrozesc adâncurile. Þie slujesc izvoarele. Tu ai întins cerul ca un cort. Tu ai înt\rit p\mântul peste ape. Tu ai îngr\dit marea cu nisip. Tu ai rev\rsat aerul spre r\suflare.” (Sf. Sofronie al Ierusalimului, Rug\ciunea de la Boboteaz\ – sfin]irea Apei Mari)

11

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 12

12Cyan 12Yellow 12Magenta 12Black

Capitolul 1

Adam numind animalele (fresc\ de Teofan Cretanul, sec. XVI)

„Nu existã decât o idee supremã: cã sufletul omenesc e nemuritor; toate celelalte idei profunde prin care trãiesc oamenii nu sunt decât prelungirea ei.” (Feodor M. Dostoievski, Jurnal) „Întru început, dup\ ce a zidit Dumnezeu pe om [i l-a împodobit cu tot felul de fapte bune, l-a pus pe el în rai, precum zice dumnezeiasca Scriptur\, dar i-a dat porunc\ s\ nu m\nânce din pomul ce era în mijlocul raiului. Pentru c\ dup\ chipul S\u a f\cut Dumnezeu pe om, adic\ nemuritor [i singur st\pânitor. Când îns\ a c\lcat porunca [i a mâncat din rodul pomului din care i se poruncise s\ nu m\nânce, atunci a fost izgonit din rai [i a c\zut din starea cea din fire în cea afar\ de fire, adic\ în p\cat, în iubire de slav\ [i iubire de poftele lumii acesteia [i în celelalte patimi.” (Avva Dorothei, Înv\]\turi [i scrisori de suflet folositoare)

12

altele, inclusiv omul, care provine dintr-un anumit str\mo[ comun cu maimu]a. Sfin]ii P\rin]i insist\ asupra felurilor viet\]ilor. Ei arat\ c\ fiecare fel de vie]uitoare s-a f\cut deodat\ [i acest fel î[i p\streaz\ firea. Nu poate fi vorba de o trecere a vie]uitoarelor dintr-un fel în altul. În schimb, pot exista mai multe varia]ii în cadrul aceluia[i fel. De obicei Sfin]ii P\rin]i în]eleg prin „fel” acele f\pturi care sunt capabile s\ reproduc\ urma[i fertili. Fie c\ e vorba de plant\ sau animal, fiecare „fel” î[i p\streaz\ caracteristicile. Sf. Ambrozie spune: „Cuvântul lui Dumnezeu p\trunde fiecare zidire din alc\tuirea lumii (…) Leul z\misle[te leu; tigrul, tigru; bivolul, bivol; leb\da, leb\d\ [i vulturul, vultur. Ceea ce s-a poruncit o dat\ devine în fire un obicei pentru totdeauna”. Ziua a VI-a. La porunca lui Dumnezeu, p\mântul a scos vie]uitoarele de pe uscat: târâtoare, animale, fiecare dup\ felul s\u. Acum sunt preg\tite toate condi]iile pentru ca Dumnezeu s\ creeze omul. Dumnezeu îl face pe om în mod special: dup\ un plan al Sfintei Treimi [i prin implicarea direct\ a lui Dumnezeu în actul creator, nu doar prin porunc\ divin\, ca în cazul celorlalte vie]uitoare. Dumnezeu l-a creat pe om ca o încununare a întregii crea]ii. Omul este o sintez\ între lumea nev\zut\ [i cea v\zut\, fiind un inel de leg\tur\ între Dumnezeu [i lume. Omul, recapitulând în el toate elementele crea]iei, este chemat s\ uneasc\ totul în urcu[ul s\u c\tre Dumnezeu. Sf. Ioan Damaschin scrie: „Dumnezeu a f\cut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de sup\rare, f\r\ de grij\, luminat cu toat\ virtutea, înc\rcat cu toate bun\t\]ile, ca o a doua lume, un microcosmos în macrocosmos, un alt înger închin\tor, compus, observatorul lumii v\zute, ini]iat în lumea spiritual\, împ\ratul celor de pe p\mânt, condus de sus, p\mântesc [i ceresc, vremelnic [i nemuritor, v\zut [i spiritual, la mijloc între m\re]ie [i smerenie, acela[i duh [i trup”. Ziua a VII-a. Sfânta Scriptur\ ne arat\ c\ dup\ ce Dumnezeu a creat lumea, „în ziua a [aptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le f\cuse”. Odihna lui Dumnezeu nu înseamn\ o retragere sau o absen]\ a lucr\rii lui Dumnezeu din crea]ie. Sfin]ii P\rin]i arat\ c\ odihna lui Dumnezeu înseamn\ preg\tirea pentru odihna întregii crea]ii în Dumnezeu. Toat\ crea]ia se mi[c\ înspre Dumnezeu [i se des\vâr[e[te în Dumnezeu.

Crearea omului. Natura omului Omul a fost creat într-un mod deosebit de celelalte f\pturi. Dac\ acestea au fost create prin cuvânt dumnezeiesc, omul a fost creat printr-o interven]ie special\ a lui Dumnezeu, atât în ce prive[te trupul, cât [i sufletul. „{i Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ]\rân\ luat\ din p\mânt, [i a suflat asupra lui suflare de via]\, [i s-a f\cut omul întru suflet viu.” (Facere 2, 7) Înv\]\tura cre[tin\ afirm\ c\ omul este o fiin]\ constituit\ din trup [i suflet. Exist\ o leg\tur\ intern\ [i profund\ între trup [i suflet, astfel încât omul este o fiin]\ unitar\. Sufletul [i trupul încep s\ existe concomitent, ceea ce arat\ c\ nu poate fi vorba de o separare a lor. Sufletul [i trupul vin la existen]\ deodat\, ca o unitate, la început prin crea]ie, iar dup\ aceea prin voia lui Dumnezeu [i prin na[terea din p\rin]i.

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 13

13Cyan 13Yellow 13Magenta 13Black

Capitolul 1 Chip [i asem\nare Sfânta Scriptur\ face distinc]ie între chipul lui Dumnezeu [i asem\narea omului cu Dumnezeu. Tradi]ia ortodox\ afirm\ c\ omul a fost creat dup\ chipul lui Dumnezeu [i este chemat la asem\narea cu El. Chipul reprezint\ poten]ialul dat de Dumnezeu prin care omul tinde mereu spre absolut. Acest absolut nu poate fi decât Persoan\ [i, ca atare, chipul lui Dumnezeu exprim\ caracterul personal al omului. Persoana uman\ implic\ deodat\ trupul [i sufletul. Mai mul]i P\rin]i ai Bisericii (Sf. Irineu de Lyon, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie Palama) au subliniat c\ chipul lui Dumnezeu se refer\ [i la trup, nu doar la suflet. Sf. Grigorie Palama afirm\: „Numele de om nu se aplic\ sufletului sau trupului în mod separat, ci la amândou\ împreun\, c\ci împreun\ au fost create dup\ chipul lui Dumnezeu”. Chipul tinde spre asem\narea cu Dumnezeu, care înseamn\ des\vâr[irea omului. Asem\narea se refer\ la voca]ia omului de a fi una cu Dumnezeu prin har. Pentru dobândirea asem\n\rii este nevoie de o împreun\ lucrare: harul lui Dumnezeu [i efortul omului. Asem\narea este posibil\ prin dobândirea [i lucrarea virtu]ilor. Sf. Ioan Damaschinul scrie: „Dup\ chip înseamn\ mintea [i libertatea, iar dup\ asem\nare înseamn\ asem\narea în virtute pe cât e cu putin]\”.

C\derea în p\cat Protop\rin]ii neamului omenesc nu au r\mas în starea primordial\ de comuniune cu Dumnezeu, ci, înc\lcând porunca divin\, au c\zut în p\cat (Facere 3, 1-6). Omul a vrut s\ devin\ dumnezeu, dar f\r\ Dumnezeu. Îndumnezeirea propus\ de diavol este cea realizat\ prin sine: „Atunci [arpele a zis c\tre femeie: Nu, nu ve]i muri! Dar Dumnezeu [tie c\ în ziua în care ve]i mânca din el vi se vor deschide ochii [i ve]i fi ca ni[te Dumnezei, cunoscând binele [i r\ul” (Facere 3, 4-5). C\derea în p\cat a fost deopotriv\ consecin]a ispitei diavolului [i op]iunii libere a omului. Atunci când Dumnezeu le-a acordat [ansa întoarcerii prin poc\in]\ („Adame, unde e[ti?”), protop\rin]ii au r\spuns cu fric\, dar f\r\ s\ se c\iasc\ de cele f\cute. Mai mult, ei nu [i-au asumat responsabilitatea pentru gestul f\cut (Eva îl învinov\]e[te pe [arpe, Adam d\ vina pe femeie [i implicit pe Dumnezeu: „Femeia pe care Tu mi-ai dat-o”). C\derea în p\cat înseamn\ o înstr\inare de Dumnezeu, o sl\bire a comuniunii cu Dumnezeu. Tr\ind iluzia libert\]ii, omul renun]\ la adev\rata libertate împlinit\ doar în comuniunea des\vâr[it\ cu Dumnezeu [i alege o libertate a p\catului. Dup\ c\derea în p\cat, omul î[i p\streaz\ chipul lui Dumnezeu, dar acesta este sl\bit. C\derea a determinat o serie de modific\ri în fiin]a omului: apari]ia bolilor [i a mor]ii. P\catul influen]eaz\ [i rela]iile între oameni. Dup\ c\derea în p\cat, omul devine egoist, c\utând cu orice pre] afirmarea sinelui. P\catul afecteaz\ [i rela]ia omului cu lumea; ea nu mai este o icoan\ prin care Dumnezeu poate fi contemplat, ci un obiect material supus exploat\rii sale egoiste.

Ziua odihnei (mozaic bizantin, sec. XI)

RE}INE}I! z

z

z z

Dumnezeu a creat lumea în ºase zile din nimic. Întreaga creaþie se împãrtãºeºte de bunãtatea Creatorului. Omul este coroana creaþiei divine. Cãderea omului în pãcat a tulburat întreaga ordine a creaþiei.

TEME z z z

z

z z

Eviden]ia]i leg\tura dintre lumea nev\zut\ [i lumea v\zut\. Care este misiunea îngerilor? Organiza]i o dezbatere cu tema: „Semnifica]ia lumii ca dar al lui Dumnezeu în contextul mentalit\]ii dominate de consum din societatea contemporan\”. Observa]i [i comenta]i crearea treptat\ a lumii v\zute, a[a cum rezult\ din zilele crea]iei. Ar\ta]i rela]ia dintre trup [i suflet în persoana omului. Eviden]ia]i leg\tura [i deosebirea dintre chip [i asem\nare.

13

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 14

14Cyan 14Yellow 14Magenta 14Black

Capitolul 1

PROVIDEN}A DIVIN| „Toate acestea de Domnu-au fost f\cute, de Cel ce ]ine-n mân\ via]a-a tot ce-i viu [i duhul a tot omul.” (Iov 12, 9-10)

Defini]ia [i aspectele providen]ei divine Providen]a divin\ reprezint\ purtarea de grij\ a lui Dumnezeu fa]\ de lume [i conducerea crea]iei c\tre împlinirea scopului s\u: unirea cu Dumnezeu. Providen]a divin\ arat\ prezen]a [i lucrarea lui Dumnezeu în lume. Din perspectiv\ cre[tin\, providen]a divin\ este strâns legat\ de Iisus Hristos, Creatorul [i Mântuitorul lumii. În calitate de Creator, Proniator [i Cel ce recapituleaz\ în Sine întreaga crea]ie, Hristos este începutul, mijlocul [i sfâr[itul existen]ei (Sf. Maxim M\rturisitorul). În tradi]ia ortodox\, Iisus Hristos este reprezentat pe bolta bisericii ca Pantocrator (Atot]iitorul lumii): într-o mân\ ]ine Evanghelia, iar cu cealalt\ binecuvânteaz\. Deci El creeaz\ lumea prin cuvânt (Evanghelia) [i o sfin]e[te (gestul binecuvânt\rii). Providen]a divin\ are trei aspecte: de conservare, cooperare ºi conducere a lumii.

Conservarea Hristos Pantocrator (icoan\, Muntele Sinai, sec. VI)

VOCABULAR Mi[carea crea]iei – înaintarea crea]iei c\tre Dumnezeu, transfigurarea ei prin har în Iisus Hristos. Ra]iuni dumnezeie[ti – fiecare lucru creat î[i are propria ra]iune dumnezeiasc\. Toate ra]iunile dumnezeie[ti sunt cuprinse în Hristos. „Toate de la Tine a[teapt\ s\ le dai hran\ la vreme potrivit\; dac\ le-o vei da lor, o vor aduna, dac\ mâna Tu Þi-o vei deschide, toate se vor umple de bun\tate; dac\ Tu Î]i vei întoarce fa]a, ele se vor tulbura; dac\ Tu le vei lua duhul, ele se vor sfâr[i [i în ]\rân\ se vor întoarce. Dac\ vei trimite Duhul T\u, ele se vor zidi [i fa]a p\mântului o vei înnoi. Fie slava Domnului în veci; veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.” (Psalmul 103, 27-31)

14

Aspectul de conservare se refer\ la purtarea de grij\ pe care Dumnezeu o are fa]\ de om [i fa]\ de lume, astfel încât întreaga crea]ie [i fiecare fãpturã în parte sunt p\strate în conformitate cu ra]iunile dumnezeie[ti pentru care au fost f\cute. Sfânta Scriptur\ arat\ în mai multe locuri purtarea de grij\ a lui Dumnezeu fa]\ de lume. Mântuitorul se adreseaz\ celor care Îl ascultau: „Privi]i la p\s\rile cerului, c\ nu seam\n\, nici nu secer\, nici nu adun\ în hambare [i Tat\l vostru Cel ceresc le hr\ne[te. Oare nu sunte]i voi cu mult altceva decât ele?” (Matei 6, 26). De asemenea, Sf. Apostol Pavel afirm\: „În El vie]uim [i ne mi[c\m [i suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28). Toate lucrurile din lume au primit la crea]ie un sens, în conformitate cu anumite ra]iuni dumnezeie[ti, care sunt cuprinse în Iisus Hristos. El este Proniator, conducând crea]ia spre transfigurare, prin aceste ra]iuni divine prezente în lume.

Cooperarea Cooperarea se refer\ la sprijinul pe care Dumnezeu îl acord\ crea]iei în întregul ei [i fiec\rui lucru în parte pentru ca acestea s\-[i ating\ scopul dat de El. Dumnezeu nu anuleaz\ identitatea lucrurilor create. Cooperarea exprim\ mi[carea întregii crea]ii spre Dumnezeu, dar fiecare lucru î[i p\streaz\ propria ra]iune de a fi. Conlucrarea dintre Dumnezeu [i crea]ie nu este uniform\. Dumnezeu coopereaz\ într-un anumit fel cu crea]ia neînsufle]it\ [i în alt fel cu omul. Conlucrarea cu lumea se refer\ la faptul c\ Dumnezeu vegheaz\ ca natura s\-[i

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 15

15Cyan 15Yellow 15Magenta 15Black

Capitolul 1 respecte legile înscrise în ea prin actul creator. „Soarele [i-a cunoscut apusul s\u, pus-ai întuneric [i s-a f\cut noapte” (Psalmul 103, 20-21). Dumnezeu conlucreaz\ cu omul într-un mod special pentru a-l conduce spre des\vâr[ire, f\r\ îns\ a-i afecta libertatea. Prin harul divin [i efortul personal, omul se angajeaz\ pe calea des\v\r[irii, dup\ îndemnul Mântuitorului: „Fi]i des\vâr[i]i, precum [i Tat\l vostru Cel ceresc des\vâr[it este” (Matei 5, 48).

Conducerea Cel de-a treilea aspect al providen]ei divine se refer\ la conducerea crea]iei de c\tre Dumnezeu pentru ca aceasta s\-[i ating\ scopul ei final. Sfânta Scriptur\ ni-L arat\ pe Dumnezeu ca Domn al cerului [i al p\mântului, al tuturor celor nev\zute [i v\zute. Exist\ o leg\tur\ între conducere [i cooperare, întrucât Dumnezeu conduce lumea, ]inând cont [i de mi[carea lumii înspre Dumnezeu. În acest fel se observ\ dinamismul crea]iei care se împline[te în Dumnezeu. P\rintele St\niloae arat\: „Conducerea lumii, ca oper\ a providen]ei ce se face prin colaborarea lumii, nu se poate desp\r]i total de o anumit\ lucrare creatoare, progresiv\ a lui Dumnezeu (...) Providen]a se identific\ cu planul de mântuire [i îndumnezeire a lumii”.

Realitatea providen]ei divine Realitatea providen]ei divine este dovedit\ de revela]ia dumnezeiasc\ (Cartea lui Iov, Psalmii, cuvintele Mântuitorului Hristos). Realitatea providen]ei divine este confirmat\ prin faptul c\ Dumnezeu este st\pânul cosmosului [i al istoriei. Profetul Daniel spune: „El schimb\ vremile [i anii, El a[az\ regi [i El îi str\mut\, El d\ în]elepciune celor în]elep]i [i minte iscusit\ celor ce [tiu s\ în]eleag\” (Daniel 2, 21). Ac]iunea providen]ei este comun\ celor trei Persoane dumnezeie[ti. Hristos arat\ purtarea de grij\ a Tat\lui fa]\ de lume: „Deci nu v\ îngriji]i zicând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbr\ca? (...) c\ [tie Tat\l vostru Cel ceresc c\ ave]i trebuin]\ de toate acestea (Matei 6, 3132). Referindu-se la lucrarea comun\ a Tat\lui [i Fiului, Mântuitorul spune: „Tat\l Meu pân\ acum lucreaz\; [i Eu lucrez” (Ioan 5, 17). În ceea ce prive[te lucrarea Sfântului Duh, psalmistul afirm\: „Dac\ vei trimite Duhul T\u, ele se vor zidi [i fa]a p\mântului o vei înnoi” (Psalmul 103, 30). În concluzie, întreaga revela]ie sus]ine realitatea providen]ei divine. Tradi]ia cre[tin\ Îl recunoa[te pe Iisus Hristos ca Dumnezeul Creator [i Mântuitor al lumii. El este Adev\rul lumii [i al istoriei, care ofer\ autentica libertate [i împline[te sensul întregii existen]e.

TEME z z z

Ar\ta]i actualitatea providen]ei divine pentru mentalitatea contemporan\. Eviden]ia]i leg\tura dintre cele trei aspecte ale providen]ei divine. Comenta]i realitatea providen]ei divine plecând de la Cartea lui Iov.

Pogorârea Duhului Sfânt (icoan\ bizantin\, Muntele Athos, sec. XV)

„De la Duhul T\u, unde m\ voi duce? Iar de la fa]a Ta, unde voi fugi? De m\ voi sui în cer, Tu acolo e[ti; de m\ voi pogorî în iad, Tu e[ti de fa]\; de-mi voi lua aripile din lumina zorilor [i-n marginea m\rii m\ voi s\l\[lui, chiar [i acolo mâna Ta m\ va îndruma [i dreapta Ta m\ va ]ine.” (Psalmul 138, 7-10) „Aceastã Providenþã a construit universul, casa regalã a omului. Aceastã Providenþã a format þesutul de la Adam la Iisus Hristos. Ea L-a prezentat lumii pe Mesia Rãscumpãrãtorul. Ea a fãcut sã strãluceascã minunile prin care creºtea ºi se înãlþa Biserica. Ea este încã aceea care, pânã la ultima zi a lumii, va împãrãþi peste neamul omenesc umplându-l cu binefacerile sale.” (Sf. Ioan Gurã de Aur, Despre Providenþã)

15

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:05 AM

Page 16

16Cyan 16Yellow 16Magenta 16Black

Capitolul 1

IISUS HRISTOS MÂNTUITORUL LUMII PREG|TIREA OMENIRII PENTRU VENIREA MÂNTUITORULUI „Cu adevãrat cunosc cã Domnul nu este pãrtinitor, ci, în orice neam, cel ce se teme de El ºi face dreptate este primit de El.” (Faptele Apostolilor 10, 34-35)

Moise primind tablele Legii (mozaic, Muntele Sinai, sec. VI)

VOCABULAR Lege moral\ natural\ – dispozi]ia înscris\ de Dumnezeu în inima omului prin actul creator, care const\ în posibilitatea omului de a deosebi binele de r\u [i de a alege binele. Lege mozaic\ – totalitatea normelor religioase, morale, cultice [i juridice revelate de Dumnezeu poporului evreu, în special prin Moise. Profe]ie mesianic\ – înainte vestirea venirii în lume a Mântuitorului Hristos, f\cut\ de un profet sau un ales al lui Dumnezeu. Revela]ie primordial\ – descoperirea f\cut\ de Dumnezeu în rai primilor oameni.

„Venirea lui Hristos a fost ultima [i cea mai mare revela]ie a voin]ei lui Dumnezeu, dar manifest\rilor anterioare trebuie s\ li se acorde cel pu]in o importan]\ temporar\ (...) Iisus Hristos este `ntruchiparea r\spunsului la nevoile [i aspira]iile neamurilor, precum [i `mplinirea speran]elor mesianice ale poporului lui Israel.” (Jaroslav Pelikan, Tradi]ia cre[tin\)

16

În ce a constat preg\tirea omenirii pentru venirea Mântuitorului? În tot ceea ce a f\cut Dumnezeu pentru ca omenirea întreagã s\-L primeasc\ pe Iisus Hristos ca unic Mântuitor. Preg\tirea omenirii pentru venirea R\scump\r\torului a început imediat dup\ c\derea în p\cat. Dumnezeu le-a f\g\duit primilor oameni c\ st\pânirea celui r\u asupra urma[ilor lor nu va fi ve[nic\. Fiul unei fecioare va zdrobi capul [arpelui [i va elibera omenirea din robia p\catului [i a mor]ii (Facere 3, 15).

Preg\tirea neamurilor p\gâne pentru venirea Mântuitorului Neamurile au fost pregãtite pentru venirea Mântuitorului mai ales prin intermediul revelaþiei naturale. Unele dintre ele însã au fost pregãtite ºi pe calea revelaþiei supranaturale. Prin revelaþia naturalã, popoarele p\gâne au fost preg\tite pentru primirea Mântuitorului în special prin legea moral\ natural\ [i prin filosofia antic\, adic\ prin înclina]ia fireasc\ a omului spre bine [i adev\r. Legea moral\ natural\ Despre Legea moral\ natural\ [i despre apropierea omului de Dumnezeu prin s\vâr[irea binelui [i c\utarea adev\rului avem numeroase m\rturii în Sfânta Scriptur\. Sf. Apostol Pavel le scria romanilor: „C\ci când p\gânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei f\r\ s\ aib\ lege î[i sunt loru[i lege” (Romani 2, 14). Mântuitorul Însu[i a aflat credin]\ mai mare la unii p\gâni decât la fiii lui Israel (vezi cazul suta[ului roman Corneliu – Matei 8, 40). Venirea magilor la Bethleem – spre a se închina pruncului Iisus – demonstreaz\ c\ [i Orientul p\gân a[tepta venirea unui Mântuitor. Astrologi încerca]i, magii „citiser\” în stele chiar timpul [i locul întrup\rii Fiului lui Dumnezeu. Filosofia antic\ {i pe calea filosofiei, Antichitatea n\zuia spre adev\r [i bine. Clement Alexandrinul a considerat c\ filosofia greac\ a fost pentru Antichitate „ca o c\l\uz\ care s\ aduc\ gândirea greac\ la Hristos, a[a cum Legea i-a adus pe evrei”. De aceea, pentru el filosofii erau profe]ii p\gânilor. Eusebiu din

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 17

17Cyan 17Yellow 17Magenta 17Black

Capitolul 1 Cezareea îl considera pe Platon un profet asemenea lui Moise. Atât el, cât [i Sf. Chiril al Alexandriei vor folosi citate din lucr\rile filosofilor antici pentru a demonstra c\ [i ace[tia au vorbit despre Tat\l, Fiul [i Sfântul Duh. Pe zidurile exterioare ale bisericilor ortodoxe pot fi picta]i în]elep]i ai lumii antice, precum Homer, Pitagora, Socrate, Solon, Sybilla, împ\ratul egiptean Thulis ºi alþii, ca unii care au „prorocit [i au ghicit pentru iconomia cea trupeasc\ a Domnului”. Iisus Hristos împline[te atât n\zuin]a spre bine, cât [i n\zuin]a spre adev\r a lumii. Prin revelaþia supranaturalã, p\gânii au fost preg\ti]i pentru venirea Mântuitorului prin reminiscen]e ale revela]iei primordiale. Unii dintre p\gâni `ns\ au fost preg\ti]i [i prin profe]iile mesianice. Elemente ale revela]iei primordiale se reg\sesc în multe dintre miturile [i legendele neamurilor. În acestea se vorbe[te despre un paradis pierdut [i despre permanenta lui c\utare, despre eliberarea de [arpele sau zeul cel r\u, despre na[terea dintr-o fecioar\ a unui Mântuitor. Unii dintre p\gâni cunoºteau detalii despre venirea lui Mesia, fie din profe]iile evreilor cu care au venit în contact, fie direct din Vechiul Testament (tradus în limba greac\ în secolul al III-lea î.Hr. [i cunoscut cu numele de Septuaginta).

Preg\tirea poporului ales pentru venirea lui Mesia Pe evrei, Dumnezeu i-a c\l\uzit spre mântuire mai ales prin profe]ii [i prin Legea mozaic\. Pentru credin]a sa, Dumnezeu l-a ales pe Avram [i i-a f\g\duit c\ din neamul s\u se va na[te Mesia, f\g\duin]\ repetat\ urma[ilor s\i: Isaac [i Iacov. Profe]ii, inspira]i de Duhul Sfânt, le vor descoperi evreilor, timp de 1 600 de ani, multe detalii privitoare la via]a [i slujirea Domului Hristos: na[terea din Fecioar\, locul [i timpul na[terii, semin]ia din care se va na[te, fuga în Egipt, Intrarea în Ierusalim, Pãtimirile, R\stignirea, Învierea, În\l]area etc. Legea mozaic\ – prin prescrip]iile ei religioase, morale [i cultice – a înt\rit con[tiin]a p\c\to[eniei [i dorin]a mântuirii în neamul lui Israel. Aceasta a fost pentru evrei „c\l\uz\ spre Hristos” (Galateni 3, 24). Mântuitorul Însu[i a spus cã n-a venit pentru a desfiin]a, ci pentru a împlini Legea [i prorocii (Matei 5, 17). Prezen]a la Schimbarea la fa]\ a Domnului a lui Moise [i Ilie a fost interpretat\ de Sf. Grigorie Palama ca împlinire în Hristos a Legii (reprezentat\ de Moise) [i a prorocilor (reprezenta]i de Ilie). Sf. Maxim M\rturisitorul spune cã Hristos împline[te Legea, prorocii [i chiar legea natural\. El este Mântuitorul tuturor neamurilor [i al întregului cosmos.

TEME z z z z

Ar\ta]i cum i-a preg\tit Dumnezeu pe p\gâni pentru venirea R\scump\r\torului. Eviden]ia]i modul preg\tirii poporului ales pentru venirea lui Mesia. Reciti]i textul lui Blaise Pascal [i explica]i de ce considera el profe]iile un lucru „cu totul considerabil”. Privi]i cu aten]ie [i interpreta]i icoana Schimb\rii la fa]\.

Schimbarea la faþã (fresc\ de Teofan Cretanul, M\n\stirea Stavronichita, Muntele Athos, sec. XVI)

RE}INE}I! z

z

z

Dumnezeu doreºte ºi pregãteºte mântuirea tuturor oamenilor. Prorocirile sunt cea mai înaltã formã de pregãtire a omenirii pentru venirea lui Mesia. Hristos este Creatorul, Proniatorul ºi Mântuitorul întregii lumi.

„Cea mai mare dintre dovezile despre Iisus Hristos sunt profe]iile. (…) Un [ir de oameni, timp de 4 000 de ani, în mod statornic [i f\r\ prea mari deosebiri, vin, unul dup\ altul, s\ profe]easc\ aceea[i venire. Un popor o veste[te, [i acest popor subzist\ timp de 4 000 de ani pentru a face în grup m\rturie siguran]ei pe care o are despre ea [i de la care nu poate fi întors prin nici un fel de amenin]\ri [i prin nici o persecu]ie; lucrul acesta este cu totul considerabil.” (Blaise Pascal, Cuget\ri)

17

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 18

18Cyan 18Yellow 18Magenta 18Black

Capitolul 1

ÎNTRUPAREA MÂNTUITORULUI „{i Cuvântul trup S-a f\cut [i S-a s\l\[luit întru noi; [i noi v\zutu-I-am slava, ca pe slava Unuia-N\scut din Tat\l, plin de har [i de adev\r.” (Ioan 1, 14)

Relatarea evanghelic\ a Întrup\rii

Naºterea Domnului (frescã, Mãnãstirea Decani, sec. XIV)

„Suntem ve[nic ispiti]i a uita c\ de la trecerea Domnului Hristos prin lume, ontologic tr\im, ne mi[c\m [i suntem într-o cu totul nou\ ordine spiritual\. Este un adev\rat nou Univers spiritual acela în care respir\m noi ast\zi [i nu-i un lucru f\r\ importan]\ dac\ suntem sau nu con[tien]i de aceast\ adânc\ realitate.” (Arhim. Benedict Ghiu[, Taina r\scump\r\rii)

VOCABULAR Ipostas (gr. hypostasis) – termen teologic patristic prin care este desemnat\ fiecare persoan\ a Sfintei Treimi; persoan\. Întrupare – actul prin care Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Fecioara Maria. Ontologic – care ]ine de fiin]\, de structurile ei l\untrice; fiin]ial. Unire ipostatic\ – unirea firii (naturii) divine cu firea uman\ în Persoana divin\ a Cuvântului lui Dumnezeu, realizat\ prin Întrupare.

18

Sf. Evanghelist Luca (1, 28-38) ne red\ momentul z\mislirii Fiului lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu c\tre o fecioar\ sfânt\ care provenea din neamul prorocului David [i care locuia în ora[ul Nazaret din Galileea. Acesta i-a zis Fecioarei: „Bucur\-te, cea ce e[ti plin\ de dar, Domnul este cu tine”. Auzind aceste cuvinte, Fecioara Maria a fost cuprins\ de fric\. Dar îngerul a lini[tit-o zicându-i: „Nu te teme, Marie, fiindc\ ai aflat har la Domnul. {i iat\-n pântecele t\u vei z\misli [i vei na[te fiu [i numele Lui îl vei chema Iisus”, „c\ci El va mântui pe poporul S\u de p\catele lor” (Matei 1, 21). (Numele Iisus înseamn\ mântuitor.) Întrebându-l pe arhanghel cum ar putea na[te prunc o fecioar\, Maria a primit urm\torul r\spuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine [i puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea [i Sfântul Care Se va na[te din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema (...) C\ la Dumnezeu nimic nu este cu neputin]\”. Iar Maria a zis: Iat\, roaba Domnului. Fie mie dup\ cuvântul t\u!”. Imediat dup\ asentimentul Fecioarei, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra ei, lucrând z\mislirea Fiului lui Dumnezeu.

În]elesul Întrup\rii Întruparea este actul prin care Fiul lui Dumnezeu ia trup omenesc din Preacurata Fecioar\ Maria, prin lucrarea Duhului Sfânt, în vederea eliber\rii firii omene[ti din robia p\catului, a stric\ciunii [i a mor]ii. Întruparea trebuie în]eleas\ ca înomenire a lui Dumnezeu: „Despre Dumnezeu care S-a f\cut om vorbim [i nu despre om care s-a f\cut dumnezeu” (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica). Credin]a în Întruparea Domnului Hristos este semnul distinctiv al adev\ratei credin]e: „Întru aceasta s\ cunoa[te]i voi duhul lui Dumnezeu: fiece duh care-L m\rturise[te pe Iisus Hristos ca venit în trup este de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 2).

„Singurul lucru nou sub soare” Mântuitorul Iisus Hristos S-a n\scut la Bethleem, în Iudeea, în timpul domniei cezarului roman Augustus [i a regelui iudeu Irod cel Mare. Anul na[terii Sale este 748 de la zidirea cet\]ii Romei. Întruparea este, în opinia Sf. Ioan Damaschin, „cea mai mare noutate din toate nout\]ile, singurul lucru nou sub soare, prin care se arat\ puterea infinit\ a lui Dumnezeu”. În acela[i sens, Mircea Eliade afirma c\ Întruparea constituie singura „revolu]ie” din istoria omenirii; prin ea a fost înl\turat\ tirania mor]ii [i a fost

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 19

19Cyan 19Yellow 19Magenta 19Black

Capitolul 1 înnoit\ firea omeneasc\. Na[terea Domnului împarte istoria omenirii în dou\: înainte [i dup\ Hristos.

Motivul [i scopul Întrup\rii Motivul Întrup\rii este iubirea lui Dumnezeu fa]\ de om: „C\ într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul S\u Cel Unul-N\scut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul s\ nu piar\, ci s\ aib\ via]\ ve[nic\” (Ioan 3, 16). Din iubire, Dumnezeu a venit „întru ale Sale”, în crea]ia Sa v\zut\, a acceptat na[terea omeneasc\ [i a intrat în timp – f\r\ a p\r\si cerul – umplându-l cu frumuse]ea slavei [i ve[niciei Sale. Scopul Întrup\rii – dup\ opinia Sf. Irineu [i a multora dintre P\rin]ii Bisericii de dup\ el – a fost îndumnezeirea omului: „Dumnezeu S-a f\cut om pentru ca omul s\ se poat\ îndumnezei”.

Dumnezeu des\vâr[it [i Om des\vâr[it Biserica Ortodox\ înva]\ c\ Iisus Hristos este Dumnezeu adev\rat [i Om adev\rat, des\vâr[it dup\ firea dumnezeiasc\ [i des\vâr[it dup\ firea omeneasc\. În Domnul Hristos nu s-a unit, prin Întrupare, o parte a firii dumnezeie[ti cu o parte a firii omene[ti, ci întreaga fire dumnezeiasc\ s-a unit cu întreaga fire omeneasc\. Sf. Apostol Pavel ne spune, în acest sens, c\ în Hristos „locuie[te trupe[te toat\ deplin\tatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9). Fiul lui Dumnezeu S-a f\cut Fiu al omului asumând firea omeneasc\ în întregime – adic\ „trup însufle]it cu suflet ra]ional [i cuget\tor” – pentru ca în întregime s-o mântuiasc\. C\ci, a[a cum ne înva]\ Sf. Atanasie cel Mare, numai ceea este unit cu Dumnezeu este mântuit.

Unirea ipostatic\ Unirea firii divine cu firea uman\ în acela[i ipostas ve[nic al Fiului lui Dumnezeu se nume[te unire ipostatic\ sau personal\. Unirea celor dou\ firi s-a f\cut f\r\ împ\r]irea, desp\r]irea, amestecarea sau schimbarea lor. Dac\ firile – uman\ [i divin\ – ar fi fost desp\r]ite sau amestecate, mântuirea nu ar mai fi fost posibil\. Religiile dualiste (care despart pe om de Dumnezeu) sau panteiste (care confund\ pe Dumnezeu cu omul) fac cu neputin]\ mântuirea. Numai cre[tinismul este religia mântuirii, c\ci numai el în]elege mântuirea ca unire – f\r\ împ\r]ire sau amestecare – a firii divine cu firea uman\, a omului cu Dumnezeu.

TEME z z z

Expune]i motivele pentru care Întruparea poate fi considerat\ „singurul lucru nou sub soare”. Preciza]i motivul [i scopul Întrup\rii. Eviden]ia]i în]elesul Întrupãrii ºi al unirii ipostatice pornind de la hotãrârea dogmaticã a Sinodului IV ecumenic.

Maica Domnului din Vladimir (icoan\, Rusia, sec. XII)

RE}INE}I! z

z

z

Dumnezeu S-a înomenit pentru ca omul sã se îndumnezeiascã. Iisus Hristos este Dumnezeu deplin ºi om deplin; unicul Mântuitor. Creºtinismul este singura religie a mântuirii.

„Urmând Sfin]ilor P\rin]i, noi înv\]\m [i m\rturisim cu to]ii pe Unul [i acela[i Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, des\vâr[it în dumnezeire [i des\vâr[it în umanitate, Dumnezeu adev\rat [i om adev\rat, având suflet ra]ional [i trup, de-o fiin]\ cu Tat\l dup\ dumnezeire [i de-o fiin]\ cu noi, dup\ umanitate, fiind întru toate asemenea nou\, în afar\ de p\cat. (...) Unul-N\scut, cunoscut în dou\ firi, în chip neamestecat [i neschimbat, [i neîmp\r]it [i nedesp\r]it, deosebirea firilor nefiind nicidecum distrus\ prin unire, p\strându-se mai ales însu[irea fiec\reia [i întâlnindu-se împreun\ într-o singur\ persoan\ [i un singur ipostas, nu în dou\ persoane, împ\r]it sau desp\r]it, ci Unul [i acela[i Fiu, Unul-N\scut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos.” (Hot\rârea dogmatic\ a Sinodului IV ecumenic – fragment)

19

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 20

20Cyan 20Yellow 20Magenta 20Black

Capitolul 1

MÂNTUIREA OBIECTIV| „Fiul Omului n-a venit s\ I se slujeasc\, ci El s\ slujeasc\ [i s\-{i dea via]a r\scump\rare pentru mul]i.” (Matei 20, 28)

Rãstignirea lui Iisus (frescã, Mãnãstirea Probota, sec. XVI)

VOCABULAR Anatem\ – actul de condamnare [i excludere din comunitatea creºtinã a celor ce se abat de la învãþãtura de credinþã a Bisericii. Îndumnezeire – împãrtãºitrea omului de viaþa dumnezeiascã a Sfintei Treimi. Mântuirea obiectivã – lucrarea prin care Mântuitorul Hristos a realizat – în firea sa umanã – trecerea de la starea de pãcãtoºenie ºi moarte la starea de îndumnezeire. Parusia – a doua venire a Domnului [i evenimentele ce înso]esc aceast\ venire.

„Acesta a luat asupra Sa durerile noastre [i cu suferin]ele noastre S-a împov\rat. {i noi ~l socoteam pedepsit, b\tut [i chinuit de Dumnezeu. (…) El a fost pedepsit pentru mântuirea noastr\ [i prin r\nile Lui noi to]i am fost vindeca]i. ” (Isaia 53, 4-8)

20

Mântuirea este eliberarea omul din robia stric\ciunii [i a mor]ii (r\scump\rarea) [i dobândirea vie]ii de veci în Dumnezeu (îndumnezeirea). Ea are un aspect obiectiv [i unul subiectiv. Prin aspectul obiectiv al mântuirii în]elegem tot ceea ce a f\cut Domnul Hristos pentru mântuirea noastr\, iar prin aspectul subiectiv în]elegem tot ceea ce face fiecare dintre noi pentru propria sa mântuire. Mântuirea obiectiv\ (numit\ [i r\scump\rare sau mântuire universal\) este lucrarea prin care Dumnezeu S-a f\cut om, a asumat firea omeneasc\ în Persoana Sa dumnezeiasc\, a cur\]at-o de p\cat [i a îndumnezeit-o; a început cu Întruparea [i s-a încheiat cu În\l]area la cer. Aceast\ mântuire este darul f\cut de Domnul Hristos întregii omeniri; de aceea se mai nume[te [i mântuire universal\. În Teologia dogmatic\ ortodox\, p\rintele Dumitru St\niloae evidenþiazã momentele esenþiale ale mântuirii în Hristos: „Prin Întruparea, via]a de ascultare, R\stignirea, Învierea [i În\l]area Fiului lui Dumnezeu ca om, s-a pus, în pârga firii noastre asumate de El, temelia mântuirii noastre”.

Aspectele mântuirii obiective Dup\ înv\]\tura ortodox\, r\scump\rarea are trei aspecte: recapitulativ, de jertf\ ºi ontologic. Aspectul recapitulativ. Iisus Hristos de]ine, în ansamblul umanit\]ii, pozi]ia unui nou Adam. ~n baza firii Sale umane, El ne cuprinde în Sine pe to]i, a[a cum ne-a cuprins Adam cel vechi. De la Adam cel vechi am mo[tenit cu to]ii moartea, iar de la Adam cel nou via]a ve[nic\. Referindu-se la acest aspect al mântuirii, Origen scria: „N-ar fi fost mântui]i to]i oamenii dac\ nu i-ar fi luat pe to]i asupra Sa”. Aspectul de jertf\. Din iubire, Iisus a acceptat s\ p\timeasc\ [i s\ moar\ pentru p\catele noastre. Domnul [i-a asumat moartea pentru c\ a luat asupra Sa p\catele oamenilor. „P\catul atrage dup\ sine moartea. {i fiindc\ a luat p\catele tuturor, a trebuit s\ ia [i moartea tuturor” (Pr. Dumitru St\niloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului). Pe Cruce, Iisus a primit pedeapsa cuvenit\ oamenilor pentru p\catele lor, ar\tând c\ i-a iubit pân\ la jertfa de Sine, împ\cându-i astfel cu Tat\l (Isaia 53, 4-5). Aspectul ontologic (fiin]ial). Ascultarea [i Jertfa Domnului au adus eliberarea firii omene[ti de stric\ciune [i moarte. Prin aceasta, firea a fost restaurat\ în frumuse]ea ei originar\, paradisiac\. Învierea [i În\l]area `ns\ au ridicat firea omeneasc\ pe cea mai înalt\ treapt\ a des\vâr[irii, îndumnezeind-o. Destinat\ mor]ii prin p\cat, firea omeneasc\ a fost redestinat\ învierii prin Jertfa [i Învierea Mântuitorului.

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 21

21Cyan 21Yellow 21Magenta 21Black

Capitolul 1 Întreita slujire a Mântuitorului Domnul Hristos a realizat mântuirea lumii prin trei activit\]i, chem\ri, demnit\]i sau slujiri publice: de profet (sau înv\]\tor), de arhiereu [i de împ\rat. Numele de „Hristos”, care înseamn\ „uns”, exprim\ întreita slujire a Mântuitorului, întrucât la evrei erau confirma]i în slujirea lor – prin ungere – profe]ii, arhiereii [i împ\ra]ii. Slujirea profetic\ a Mântuitorului cuprinde activitatea prin care Fiul lui Dumnezeu întrupat S-a descoperit pe Sine ca adev\r suprem mântuitor: „Eu sunt calea, adev\rul [i via]a” (Ioan 14, 6); „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8, 12). Dup\ În\l]area Domnului la cer, nu ni se mai reveleaz\ alt adev\r, c\ci „harul [i adev\rul prin Iisus Hristos au venit” (Ioan 1, 17). Sf. Apostol Pavel scrie: „Chiar dac\ noi sau un înger din cer v-ar vesti alt\ Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – s\ fie anatema!” (Galateni 1, 8). Slujirea arhiereasc\ a lui Hristos cuprinde toate suferin]ele îndurate de El „pentru noi [i pentru a noastr\ mântuire” (Simbolul credin]ei). Fiul Omului [i-a dat sufletul ca „r\scump\rare pentru mul]i” [i [i-a „frânt” Trupul S\u pe Cruce pentru împ\rt\[irea noastr\ de via]a dumnezeiasc\. Centrul slujirii arhiere[ti a Mântuitorului îl constituie moartea Sa pe cruce pentru p\catele lumii. În Biseric\, Mântuitorul Hristos Se d\ruie[te – prin Evanghelie [i Euharistie – tuturor celor ce vor s\ se împ\rt\[easc\ de El, spre iertarea p\catelor [i spre dobândirea vie]ii ve[nice. Pe sfintele altare ale Bisericii Ortodoxe se reactualizeaz\, cu fiecare sfânt\ Liturghie, jertfa Mântuitorului Hristos, „pentru ca lumea via]\ s\ aib\ [i s\ aib\ din bel[ug” (Ioan 10, 10). Slujirea împ\r\teasc\. Prin aceast\ slujire, Mântuitorul {i-a ar\tat slava [i puterea Sa, „slav\ ca a Unuia-N\scut din Tat\l, plin de har [i de adev\r” (Ioan 1, 14). Hristos {i-a ar\tat puterea Sa împ\r\teasc\ [i dumnezeiasc\, s\vâr[ind nenum\rate minuni asupra naturii (potolirea furtunii pe mare, înmul]irea pâinilor etc.), asupra omului (vindec\ri, exorciz\ri, învieri din mo]i) [i asupra Lui Însu[i (Schimbarea la Fa]\ [i Învierea). Dup\ sl\vita Sa înviere, Iisus S-a descoperit ca Împ\rat al cerului [i al p\mântului: „Datu-Mi-S-a toat\ puterea în cer [i pe p\mânt” (Matei 28, 18). Cele mai importante acte ale slujirii împ\r\te[ti a Domnului r\mân îns\ Învierea [i În\l]area Sa la cer. Mântuitorul ~[i continu\ neîntrerupt întreita slujire în Biseric\, conducând, înv\]ând [i sfin]ind pe cei credincio[i prin slujitorii S\i: episcopii, preo]ii [i diaconii.

TEME z z z z

Preciza]i `n]elesul mântuirii obiective. Eviden]ia]i semnifica]ia fiec\reia dintre slujirile Mânuitorului. Ar\ta]i în ce const\ fiecare dintre aspectele r\scump\r\rii. Exist\ [i alte revela]ii autentice în afara lui Hristos? Argumenta]i r\spunsul.

Învierea lui Hristos (frescã de Teofan Cretanul, Mãnãstirea Stavronichita, Muntele Athos, sec. XVI) „Nimeni s\ nu se tânguiasc\ pentru p\cate, c\ iertarea a str\lucit din mormânt. Nimeni s\ nu se team\ de moarte, c\ ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului (…) Unde-]i este, moarte, boldul? Unde-]i este, iadule, biruin]a? ~nviat-a Hristos [i tu ai fost biruit. ~nviat-a Hristos [i au c\zut demonii. Înviat-a Hristos [i se bucur\ îngerii. Înviat-a Hristos [i via]a salt\ de bucurie. Înviat-a Hristos [i nici un mort nu este în groap\. C\ Hristos înviind din mor]i S-a f\cut începutul învierii celor adormi]i. Aceluia este slava [i cinstea în vecii vecilor. Amin.” (Sf. Ioan Gur\ de Aur, Cuvânt la Învierea Domnului)

RE}INE}I! z z z

z

Mântuirea obiectivã s-a realizat în persoana Fiului lui Dumnezeu. Rodul mântuirii obiective este harul divin sfinþitor. Crucea Domnului ne aminte[te permanent c\ „iubirea este mai tare decât moartea”. Domnul a murit de moartea noastr\ ca noi s\ înviem cu învierea Lui.

21

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 22

22Cyan 22Yellow 22Magenta 22Black

Capitolul 1

MÂNTUIREA SUBIECTIV| „Cu fricã ºi cu cutremur lucraþi la mântuirea voastrã.” (Filipeni 2, 12)

Mântuirea subiectiv\ (numit\ [i îndreptare sau sfin]ire) este lucrarea prin care fiecare om se împ\rt\[e[te, prin har, de sfin]enia firii umane a lui Hristos. Mântuirea obiectiv\ ne-a adus harul sfin]itor. Cum harul este indispensabil mântuirii subiective, înseamn\ c\ mântuirea obiectiv\ este temeiul mântuirii subiective. Domnul a mântuit [i îndumnezeit firea noastr\ omeneasc\, dar nu ne-a mântuit personal prin aceasta, c\ci nu dore[te s\ ne mântuiasc\ f\r\ voia [i conlucrarea noastr\. El ne-a deschis u[ile raiului, dar nu ne sile[te s\ intr\m `n el. Mântuirea subiectiv\ este o lucrare divino-uman\; Dumnezeu face începutul mântuirii noastre, d\ruindu-ne harul sfin]itor, iar noi trebuie s\ continu\m aceast\ lucrare de mântuire prin credin]\ [i fapte bune. Pentru realizarea sfin]eniei personale sunt necesare, a[adar, harul, credin]a [i faptele bune; harul din partea lui Dumnezeu, iar credin]a [i faptele bune din partea omului.

Harul Scara Raiului (icoan\, Muntele Sinai, sec. XII) „S\ nu dispre]uim mântuirea noastr\ [i s\ nu ne îndrept\]im p\catele prin diferite pricini, spunând c\ în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfin]enie. Totul este posibil acum, ca [i în vechime [i numai voin]a singur\ ne poate urca la acele în\l]imi. S\ preg\tim voin]a. Dumnezeu este gata s\ ne îndumnezeiasc\, dar numai cu consim]\mântul nostru [i nu contra voin]ei noastre. Iar noi fugim ca ni[te la[i, respingând aceast\ fericire.” (Sf. Simeon Noul Teolog, Þelul vie]ii cre[tine)

VOCABULAR Eclezial (gr. ekklesia – biseric\, adunare) – referitor la Bisericã; bisericesc. Mântuire subiectiv\ – lucrarea prin care omul î[i însu[e[te harul sfin]itor împ\rt\[it de Biseric\ prin Sfintele Taine.

22

Harul s-a rev\rsat în lume [i în Biseric\ prin Învierea lui Hristos [i prin Pogorârea Duhului Sfânt. Cre[tinul prime[te harul cur\]itor, înt\ritor [i mântuitor al Duhului Sfânt prin Sfintele Taine ale Bisericii, Taine prin care se lucreaz\ mântuirea în fiecare credincios. Sfin]ii P\rin]i ne înva]\ c\ harul este energia sau lumina sfin]itoare [i îndumnezeitoare care izvor\[te din fiin]a divin\. El se revars\ asupra Bisericii îns\ din trupul înviat al Domnului Hristos. Harul este absolut necesar mântuirii. Sf. Apostol Pavel ne spune c\ „suntem mântui]i în har” (Efeseni 2, 8). De har avem trebuin]\ pe tot parcursul urcu[ului duhovnicesc. Dobândirea harului Duhului Sfânt este, dup\ Sf. Simeon Noul Teolog, scopul oric\rei nevoin]e [i pentru rev\rsarea lui în Sfânta Euharistie (fresc\, Mãnãstirea Probota, sec. XVI)

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 23

23Cyan 23Yellow 23Magenta 23Black

Capitolul 1 inimi S-a întrupat Hristos. Din inima cur\]it\, harul se revars\ asupra întregii fiin]e, ajungând s\ sfin]easc\ nu numai sufletul, ci [i trupul omenesc.

Credin]a N\scut\ în suflet prin interven]ia harului, credin]a este primirea, în deplin\ libertate, a Adev\rului mântuitor care este Hristos [i a tuturor adev\rurilor care ne ajut\ s\ ne unim cu El. A crede însemn\ a tr\i ca [i cum lumea nev\zut\ este mai real\ decât cea v\zut\; a fi convins c\ toate cuvintele [i f\g\duin]ele Domnului sunt adev\rate [i mântuitoare. Credin]a nu este un act individual, ci unul comunitar, eclezial. Vine [i de sus, de la Duhul Sfânt, dar [i de jos, din propov\duirea Bisericii. Credin]a mântuitoare nu este simpla adeziune ra]ional\ la adev\rurile de credin]\, ci este un act practic, concretizat în fapte bune izvorâte din dragostea de Dumnezeu [i de aproapele t\u. Mântuirea este rodul credin]ei „lucr\toare prin iubire” (Galateni 5, 6). Necesitatea credin]ei pentru dobândirea mântuirii este afirmat\ de Domnul Însu[i: „Cel ce crede [i se va boteza se va mântui, iar cel care nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16).

Faptele bune Dar „Credin]a f\r\ fapte moart\ este” (Iacov 2, 17). Mântuitorul ne-a încredin]at c\ faptele bune sunt necesare pentru mântuire: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în împ\r\]ia cerurilor, ci cel ce face voia Tat\lui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21). Tot Domnul ne descoper\ c\ intrarea `n `mp\r\]ia cerurilor este condi]ionat\ de împlinirea faptelor milei trupe[ti (a da hran\ celui înfometat [i ap\ celui însetat, a g\zdui pe cel str\in, a îmbr\ca pe cel gol, a cerceta pe cel bolnav [i pe cel întemni]at – Matei 25, 35-45) [i suflete[ti (a `ndrepta pe cel ce gre[e[te, a `nv\]a pe cel ne[tiutor, a da sfat bun celui ce st\ la `ndoial\, a ne ruga pentru aproapele, a mângâia pe cei `ntrista]i, a suferi cu r\bdare asuprirea, a ierta pe cei ce ne-au gre[it). Faptele bune `ns\ trebuie f\cute cu smerenie [i deplin\ discre]ie, f\r\ s\ credem c\, f\cându-le, îl îndator\m pe Dumnezeu: „A[a [i voi, când ve]i face toate cele ce vi s-au poruncit, s\ zice]i: slugi netrebnice ce suntem, c\ci ce am fost datori s\ facem am f\cut” (Luca 17, 10). Biserica Ortodox\ îi cinste[te pe cre[tinii ce s-au remarcat prin via]a lor sfânt\ [i le-a rânduit zile de pomenire. Chiar [i în zilele noastre tr\iesc cre[tini cu via]\ sfânt\, de[i discre]ia lor îi face aproape nev\zu]i.

TEME z z z z

Considera]i c\ scopul Întrup\rii a fost realizat? Justifica]i r\spunsul. Preciza]i în ce const\ deosebirea între mântuirea obiectiv\ [i cea subiectiv\. Este posibil\ mântuirea personal\ numai prin credin]\ sau numai prin fapte bune? Cum putem dobândi harul Duhului Sfânt?

Iisus Hristos [i Sfin]ii Apostoli (icoan\ `n stil bizantin, sec. XIX)

RE}INE}I! z

z

z

Mântuirea subiectivã se dobândeºte în Bisericã prin conlucrarea omului cu harul divin. Ajungem la sfinþenie prin har, credinþã ºi fapte bune. A spune cuiva „te iubesc” înseamn\ a-l încredin]a c\ va tr\i ve[nic.

„Ce cumplite chinuri m-a costat [i m\ cost\ [i acum aceast\ sete de credin]\, care se aprinde cu atât mai puternic în sufletul meu, cu cât mai multe argumente am împotriva ei. {i totu[i, Dumnezeu îmi trimite câteodat\ clipe în care sunt întru totul lini[tit; în aceste clipe iubesc [i mi se pare c\ sunt iubit de cei din jur [i în asemenea clipe am închegat în mine simbolul credin]ei, în care totul este pentru mine clar [i sfânt. Acest simbol este foarte simplu, iat\-l: s\ crezi c\ nu exist\ nimic mai frumos, mai profund mai simpatic, mai ra]ional, mai curajos [i mai perfect decât Hristos (...)” (F.M. Dostoievski, Scrisoare c\tre N.D. Fonvizina)

23

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 24

24Cyan 24Yellow 24Magenta 24Black

Lec]ie de sintez\ NOSTALGIA ~MP|R|}IEI

Fiul lui Dumnezeu – cuvântul `ntrupat (mozaic, Mãnãstirea Chora, Constantinopol, sec. XIV)

„Nu exist\ cunoa[tere valabil\ f\r\ Dumnezeu – asta afl\m din Genez\. P\catul e tentativa creaturii de a cultiva cunoa[terea independent de autoritatea Creatorului. De aceea, acest p\cat nici nu poate fi r\scump\rat decât prin gestul, de o divin\ vehemen]\, al Întrup\rii. (…) Cunoa[terea devine o persoan\. {i Persoana aceasta spune, pentru surzii [i sminti]ii de tot soiul: Eu sunt calea, Eu sunt adev\rul, Eu sunt via]a. Numai prin Mine accesul la cunoa[tere e r\spl\tit prin adev\r [i via]\. F\r\ de Mine cunoa[terea duce la eroare [i moarte. (…) Euharistia, ca împ\rt\[ire cu trupul lui Dumnezeu, e singurul fel potrivit de a mu[ca din Adev\r [i de a r\scump\ra astfel mu[c\tura gre[it\ a p\catului originar.” (Andrei Ple[u, Jurnalul de la Tescani)

24

Dumnezeu l-a creat pe om dup\ chipul S\u (Facere 1, 26) în vederea realiz\rii asem\n\rii cu El. În starea paradisiac\, omul tr\ia în armonie deplin\ cu Dumnezeu, cu el însu[i [i cu întreaga crea]ie. El primise, prin actul creator, toate darurile necesare pentru a dobândi fericirea deplin\. Prin neascultare [i prin nesupunere fa]\ de P\rintele s\u ceresc îns\, omul s-a îndep\rtat de bun\ voie de la fa]a lui Dumnezeu [i a luat calea pribegiei [i a înstr\in\rii. P\catul a adus întunecarea chipului lui Dumnezeu din om [i a provocat îmboln\virea întregii firi omene[ti. Omul nu s-ar preocupa de problema mântuirii dac\ n-ar con[tientiza inferioritatea st\rii sale c\zute fa]\ de ce a fost cândva sau fa]\ de ce ar putea s\ fie. Exist\ o gândire perpetuat\ `n mituri, care postuleaz\ existen]a dintru început a omului în condi]ii minunate [i o dezagregare, o c\dere a lui în p\catul originar. Nostalgia originii paradisiace a omului [i dorin]a venirii unui R\scump\r\tor sunt realit\]i reflectate în miturile tuturor popoarelor. Înainte de întruparea lui Hristos, oamenii credeau c\ nu mai pot reveni singuri la starea de fericire pe care o tr\iser\ cândva Adam [i Eva. De aceea, a[teptau ca Dumnezeu s\ intervin\ spre a realiza restaurarea omului în fericita via]\ de la început. {i, într-adev\r – a[a cum vestiser\ profe]ii – „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul S\u, n\scut din femeie, n\scut sub Lege, ca pe cei de sub Lege s\-i r\scumpere, ca s\ dobândim înfierea” (Galateni 4, 14). R\scump\rarea sau mântuirea obiectiv\ este opera exclusiv\ a lui Dumnezeu, este darul S\u. Prin Întruparea, R\stignirea, Învierea [i În\l]area Mântuitorului a fost restaurat chipul lui Dumnezeu în om. Aceast\ lucrare de r\scump\rare [i restaurare, s\vâr[it\ de Dumnezeu prin Fiul S\u, se nume[te „mântuire obiectiv\” sau universal\ pentru c\ este destinat\ tuturor oamenilor. Însu[irea mântuirii obiective de c\tre fiecare credincios se nume[te „mântuire subiectiv\” sau „personal\”. Pentru dobândirea mântuirii subiective sunt necesare: harul, credin]a [i faptele bune. Dac\ mântuirea obiectiv\ a fost realizat\, în mod exclusiv, de Domnul Hristos, mântuirea subiectiv\ se realizeaz\ prin conlucrarea dintre Dumnezeu [i om. Mântuirea obiectiv\ s-a lucrat odat\ pentru totdeauna în persoana Logosului. Sf. Atanasie cel Mare scrie cã „Logosul S-a f\cut om, ca s\ ne îndumnezeiasc\ într-Însul”. Mântuirea subiectiv\ îns\ se lucreaz\ permanent în spa]iul sfânt [i sfin]itor al Bisericii. De aceea, p\rintele St\niloae a numit Biserica „laboratorul mântuirii”. Doar în Biseric\, prin împ\rt\[irea de Sfintele Taine [i prin credin]a „lucr\toare prin iubire”, fiecare om poate dobândi mântuirea. Mântuirea omului s-a realizat [i se realizeaz\, a[adar, în Hristos [i în Biseric\.

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 25

25Cyan 25Yellow 25Magenta 25Black

Studiu de caz ADEVERIREA MORÞII ªI ÎNVIERII MÂNTUITORULUI Învierea Domnului este cea mai mare minune întâmplat\ vreodat\ în istorie, temeiul credin]ei [i propov\duirii cre[tine: „{i dac\ Hristos n-a înviat, zadarnic\ e atunci propov\duirea noastr\, zadarnic\ e [i credin]a noastr\” (I Corinteni 15, 17). Contestatarii cre[tinismului din diverse epoci au negat posibilitatea ~nvierii Mântuitorului, alc\tuind în acest scop mai multe ipoteze. Cele mai cunoscute dintre ele sunt: ipoteza mor]ii aparente; ipoteza în[el\ciunii, ipoteza viziunii. Ipoteza mor]ii aparente Potrivit acestei ipoteze, Iisus Hristos n-a murit, ci a c\zut doar într-o stare cataleptic\, într-un fel de le[in, din care apoi s-a trezit. Din Sfintele Evanghelii afl\m îns\ c\ Iisus a murit cu adev\rat. Dup\ ~nviere, trupul Domnului nu a fost trupul unui om ce revine la via]a biologic\, ci un trup transfigurat [i plin de luminã, care putea trece prin u[ile încuiate (Ioan 20, 26). Ipoteza în[el\ciunii Ideea c\ Apostolii au furat trupul lui Iisus [i au min]it apoi c\ a înviat – a[a cum afirm\ aceast\ ipotez\ – a apar]inut arhiereilor evrei, care, adunându-se „împreun\ cu b\trânii [i ]inând sfat, au dat bani mul]i osta[ilor, zicând: Spune]i c\ ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam” (Matei 28, 12-13).

Neadev\rul acestei ipoteze reiese foarte clar din relatarea Sf. Evanghelist Matei. Ipoteza viziunii Mironosi]ele, Sfin]ii Apostoli [i to]i cei care au v\zut pe Domnul înviat – sus]ine aceast\ ipotez\ – au avut o simpl\ viziune. Aceast\ afirma]ie este infirmat\ îns\ de Sf. Evanghelist Luca: „{i pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor [i le-a zis: Pace vou\! Iar ei, însp\imântându-se [i înfrico[ându-se, credeau c\ v\d duh. {i El le-a zis: De ce sunte]i tulbura]i [i pentru ce se ridic\ astfel de gânduri în inima voastr\? Vede]i mâinile Mele [i picioarele Mele, c\ Eu însumi sunt; pip\i]i-M\ [i vede]i c\ duhul nu are carne [i oase a[a cum M\ vede]i pe Mine c\ am” (Luca 24, 36-39). Hristos a `nviat! Sfin]ii Evangheli[ti ne relateaz\ ~nvierea real\ a Mântuitorului. Ei ne spun c\ Domnul S-a ar\tat dup\ Înviere femeilor mironosi]e, Sfinþilor Apostoli, lui Luca [i Cleopa, în drum spre Emaus, lui Saul din Tars, în drumul spre Damasc, la mai mult de 500 de fra]i, pe un munte în Galileea etc. Nu doar prietenii Domnului au vestit Învierea, ci [i solda]ii care str\juiser\ mormântul. Sfinþii Apostoli, de[i s-au ar\tat, ini]ial, neîncrez\tori în Învierea Domnului, au ajuns s\ se conving\ atât de puternic de acest adev\r, încât au murit propov\duindu-l.

„Ca s\ nu crezi Apostolilor trebuie s\ presupui c\ ei au fost în[ela]i sau în[el\tori. {i una [i alta este greu de presupus. S\ fi fost în[ela]i? Este greu s\ se în[ele cineva luând un om drept înviat din mor]i. S\ fi fost în[el\tori? Ipoteza c\ ei au fost în[el\tori este absurd\. (…) De îndat\ ce unul din ei s-ar fi dezmin]it prin momeli sau prin amenin]\ri cu închisoarea, cu schingiuirile [i cu moartea, to]i ar fi fost pierdu]i.” (Blaise Pascal, Cuget\ri)

TEME z Expune]i con]inutul celor trei ipoteze prin care se contest\ Învierea Domnului. z Precizaþi temeiurile Învierii Mântuitorului.

Toma atingând coasta Mântuitorului (fresc\ de Teofan Cretanul, Mãnãstirea Stavronichita, Muntele Athos, sec. XVI)

25

Religie XI_cap 1 pg 01_26.qxd

7/20/2006

11:06 AM

Page 26

26Cyan 26Yellow 26Magenta 26Black

EVALUARE I. Eviden]ia]i raportul dintre revela]ia natural\ [i cea supranatural\. II. Ar\ta]i care a fost motivul pentru care Sfin]ii P\rin]i l-au numit pe om „coroana crea]iei divine”. III.Preciza]i în ce const\ chipul lui Dumnezeu în om [i ce în]elege]i prin asem\narea omului cu Dumnezeu. IV. În ce a constat c\derea omului în p\cat [i care au fost urm\rile ei? V. Defini]i providen]a [i prezenta]i aspectele ei. VI. Pornind de la etimologia cuvântului „religie” (lat. religare – a uni), explica]i de ce Iisus Hristos este „religia prin excelen]\”? VII.Ce atitudine trebuie s\ aib\ cre[tinul ortodox de ast\zi fa]\ de celelalte confesiuni cre[tine [i fa]\ de celelalte religii? VIII.Citi]i cu aten]ie fragmentul propus spre lecturare din Giovanni Papini [i ar\ta]i pasajele referitoare la mântuirea obiectiv\ [i la cea subiectiv\. Iisus Hristos (icoanã de Andrei Rubliov, sec. XV)

„Fl\mândul î[i închipuie c\ umbl\ dup\ pâine [i îi e foame de Tine; însetatul crede c\ vrea s\ bea ap\ [i îi e sete de Tine; bolnavul se mângâie c\ râvne[te s\n\tatea [i boala lui nu-i decât lipsa Ta. Cine caut\ frumuse]ea pe lume Te caut\, f\r\ s\-[i dea seama, pe Tine, Cel ce e[ti frumuse]ea întreag\ [i des\vâr[it\; cine urm\re[te cu gândul adev\rul Te dore[te, f\r\ voia lui, pe Tine, Cel ce e[ti singurul adev\r vrednic s\ fie cunoscut. (…) Venit-ai cea dintâi oar\ ca s\ mântui; n\scutu-Te-ai ca s\ mântui; l\satu-Te-ai r\stignit ca s\ mântui; îndeletnicirea-]i, fapta-]i, via]a-]i e s\ mântui. Iar noi ast\zi, în aceste zile cenu[ii [i afurisite, în ace[ti ani ce par a fi strâns în chenarul lor sporul tuturor groz\viilor [i p\timirilor, avem nevoie, f\r\ t\gad\, de a ne vedea mântui]i!” (Giovanni Papini, Via]a lui Iisus)

26

IX. Citiþi ºi comentaþi textul: „Priveºte-ne, Doamne! Ascultã-ne, lãmureºte-ne, aratã-Te nouã! Dã-ni-Te nouã, întru fericirea noastrã, Tu, fãrã de care suntem aºa de nefericiþi! Ai milã de încercãrile noastre ºi de strãdaniile noastre cãtre Tine, cãci fãrã de Tine nu putem nimica. Tu ne chemi, dar ajutã-ne! (...) Te rog, Doamne; foamea m-a împins sã încep a Te cânta; nu mã lãsa flãmând; m-am apropiat înfometat; nu mã alunga nesãtul (...) ªi dacã suspin înainte de a fi mâncat, dã-mi mãcar sã mãnânc dupã ce voi fi suspinat” (Anselm de Canterbury, Proslogion). X. {tiind c\ Iisus Hristos este revela]ia deplin\ [i final\, citi]i [i comenta]i împreun\ versetele 18-23 ale capitolului 2 din prima Epistol\ soborniceasc\ a Sf. Evanghelist Ioan. XI. Din perspectiva textului epistolei de mai sus, comenta]i afirma]ia lui F.M. Dostoievski: „Dac\ cineva mi-ar demonstra c\ Hristos se afl\ în afara adev\rului [i ar fi real, c\ adev\rul se afl\ în afara lui Hristos, a[ prefera s\ r\mân cu Hristos decât cu adev\rul”. XII. Citi]i [i comenta]i împreun\ textul evanghelic de la Matei 19, 16-26. XIII. Alc\tui]i un eseu pornind de la unul dintre textele: „Iube[te [i f\ ce vrei” (Fericitul Augustin); „Dumnezeu e precum ceapa pentru c\ e bun [i te face s\ plângi” (Sf. Silvestru); „Iubirea este singurul bun care se `nmul]e[te când se risipe[te” (proverb persan).

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 27

27Cyan 27Yellow 27Magenta 27Black

Capitolul 2

MORAL| CRE{TIN| FAMILIA

CRE{TIN|. DATORIILE MEMBRILOR ACESTEIA

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 28

28Cyan 28Yellow 28Magenta 28Black

Capitolul 2

FAMILIA ~N ORTODOXIE „În via]a unui om, cel mai important lucru este constituirea unei familii. ” (Alexandru Paleologu)

Familia nu este un concept, ci o realitate fundamental\ a existen]ei umane, la care particip\m cu to]ii `n calitate de fii, fra]i, so]i sau p\rin]i. Se poate spune c\ familia este o r\scruce unde se întâlnesc voia lui Dumnezeu, via]a celor din familie [i influen]a societ\]ii. În]elegerea profund\ a realit\]ii familiei este esen]ial\ pentru via]a unui tân\r. Astfel, alegerea unei rela]ii conjugale nu va mai fi o chestiune de pl\cere sau de interes egoist, ci o prob\ a maturit\]ii [i a responsabilit\]ii. Dumnezeu l-a creat pe om dup\ chipul S\u [i l-a binecuvântat ca familie, prin înso]irea b\rbatului cu femeia: „{i a f\cut Dumnezeu pe om, dup\ chipul S\u; dup\ chipul lui Dumnezeu l-a f\cut; a f\cut b\rbat [i femeie. {i Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: cre[te]i [i v\ înmul]i]i [i umple]i p\mântul” (Facere 1, 27-28). Familie creºtinã (detaliu mozaic, Vatican, sec. XX)

„În c\snicie, bucuria s\rb\toreasc\ a primei zile trebuie s\ d\inuiasc\ toat\ via]a: fiecare zi trebuie s\ fie o s\rb\toare; în fiecare zi so]ul [i so]ia trebuie s\ apar\ unul altuia ca fiin]e noi [i nemaipomenite. Exist\ o singur\ cale ca s\ ajung\ la acest rezultat: amândoi s\-[i adânceasc\ via]a duhovniceasc\ [i s\ se str\duiasc\ întru sporirea de sine.” (Pr. Alexei Elceaninov, Jurnal ) „Þelul suprem al c\s\toriei este ca so]ul [i so]ia s\ se ajute unul pe altul s\ intre în Împ\r\]ia cerurilor. Prin dragostea lor reciproc\ [i p\rt\[ia vie]ii, amândoi – împreun\ cu copiii lor, dac\ Dumnezeu le-a dat urma[i – sunt chema]i a se aduce unul pe altul mai aproape de Hristos. Ca unire ve[nic\ între dou\ personalit\]i unice [i ve[nice, Taina Nun]ii nu are alt scop decât acesta.” (Ep. Kallistos Ware, Cuvânt\ri )

28

Familia cre[tin\ — mijloc al comuniunii cu ceilal]i Este adev\rat c\ nimeni nu ne-a l\sat s\ ne alegem p\rin]ii, fra]ii sau surorile. Totu[i, noi trebuie s\ vie]uim al\turi de ei, înv\]ând s\ tr\im împreun\ cu cei care au alt caracter, alte calit\]i [i defecte. Fiecare membru al familiei este unic, dar aceast\ unicitate nu trebuie s\ creeze disensiuni. A[adar, diferen]\, dar nu conflict; libertate, nu egoism. Prin iubirea [i cunoa[terea celorlal]i, fiecare membru al familiei ajunge s\ îl descopere pe Dumnezeu [i s\ se cunoasc\ pe sine cu adev\rat. Diferitele situa]ii `n care suntem pu[i, via]a de familie în tot cursul ei ofer\ membrilor familiei ocazii în care s\ cear\ ajutorul lui Dumnezeu [i s\-I mul]umeasc\ pentru darurile Sale. De aceea este bine ca familia s\ nu r\mân\ închis\ în sine [i izolat\, ci s\ se deschid\ spre ceilal]i, prin ajutorare ºi înþelegere. Pot ap\rea dou\ extreme în via]a oric\rei familii: neglijarea [i adorarea familiei. Cu alte cuvinte, sunt responsabil de omul pe care Dumnezeu mi l-a d\ruit ca partener de via]\, ca fiu sau fiic\ [i nu r\mân indiferent la încerc\rile sau greut\]ile existen]ei lor. Nu este greu s\ con[tientizezi faptul c\ familia devine adesea un refugiu, un loc protector fa]\ de ostilitatea lumii. De ce se întâmpl\ acest lucru? Pentru c\ ceea ce d\ for]\, unitate [i echilibru unei familii este iubirea.

Familia [i comunitatea Bisericii Prin participarea cre[tinilor la via]a de cult a Bisericii, concretizat\ în slujbe, comunitatea cre[tin\ devine o familie l\rgit\, în care oamenii sufer\ [i se bucur\ împreun\. Trebuie s\ con[tientiz\m faptul c\ Biserica nu este adunarea unor anonimi, ci o familie spiritual\, în care oamenii se cunosc unii pe al]ii, preo]i [i credincio[i laolalt\. Este foarte expresiv\ imaginea reg\sit\ în Epistolele Sf. Apostol Pavel: cre[tinii alc\tuiesc Biserica; Biserica este „trupul”, iar Hristos este „capul”,

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 29

29Cyan 29Yellow 29Magenta 29Black

Capitolul 2 Cel care S-a jertfit pentru mântuirea lumii. Legãtura dintre Hristos ºi Bisericã reprezintã modelul unirii dintre bãrbat ºi femeie. Un lucru esen]ial: familia îns\[i ia na[tere în Biseric\, prin Taina Cununiei sau a Nun]ii. B\rbatul [i femeia vin „în acela[i cuget” în fa]a lui Dumnezeu [i a oamenilor [i primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Din momentul cununiei, cei doi sunt p\rta[i unul fa]\ de cel\lalt la toate bucuriile [i suferin]ele vie]ii. De ce nume[te Sf. Ioan Gur\ de Aur familia „o mic\ biseric\”? Pentru c\ Hristos este Cel care îi une[te pe cei doi, d\ruindu-le harul dumnezeiesc spre a ajunge la des\vâr[ire. Familia devine astfel cadrul în care membrii ei se vor des\vâr[i.

Familia [i na[terea de prunci Scopul c\s\toriei [i al familiei este des\vâr[irea so]ilor prin iubire, iar na[terea de prunci este rodul iubirii dintre so] [i so]ie. Când Dumnezeu d\ruie[te unui cuplu un copil, venirea lui pe lume înt\re[te unitatea acelei familii [i deschide iubirea celor doi c\tre o a treia persoan\. Dorin]a de a avea unul sau mai mul]i copii ]ine de o ra]iune mai înalt\ decât presiunea factorilor materiali sau sociali. De aceea o familie î[i va dori copii, pentru ca iubirea so]ilor s\ rodeasc\, iar copiii s\ fie semnul binecuvânt\rii divine. Se ridic\ o întrebare: un cuplu care nu poate avea copii este oare neîmplinit? Nicidecum. În aceast\ situa]ie, Biserica recomand\ adop]ia [i, astfel, cei doi î[i pot manifesta dragostea [i grija p\rinteasc\.

Problemele familiei de ast\zi Stabilitatea familiei reprezint\ un semn c\ societatea urmeaz\ drumul cel bun. Din p\cate, putem observa în vremea noastr\ multe probleme privind viaþa de familie. Vom aminti doar câteva dintre ele: adulterul, avortul, divor]ul, problemele de ordin material. Adulterul distruge temelia unei rela]ii. Este o iluzie s\ credem c\ o rela]ie extraconjugal\ nu afecteaz\ via]a de familie. Iubirea adev\rat\ nu poate fi tr\it\ în afara fidelit\]ii, pe care cei doi au f\g\duit-o înaintea Sfântului Altar în ziua cununiei. Se încearc\ ast\zi tot mai mult [i mai insistent s\ se arate c\ avortul trebuie justificat [i considerat drept ceva firesc. Dincolo de condi]iile societ\]ii în care tr\im [i de mentalitatea omului contemporan, avortul r\mâne ucidere de prunci. Întreruperea la cerere a unei sarcini nu este, s\ re]inem, doar problema femeii, ci ]ine de responsabilitatea cuplului, b\rbat [i femeie. Nu exist\ motiv întemeiat pentru care via]a unui copil s\ fie suprimat\ în pântece. Ce ar putea compensa existen]a unui suflet inocent, care a[teapt\ s\ se nasc\ în lume [i, într-un cuvânt, are dreptul absolut la via]\? Ca dezintegrare a unei familii, divor]ul reprezint\ drama unui cuplu. Consecin]ele, de ordin moral sau psihologic, pe care divor]ul le aduce în via]a membrilor unei familii sunt uneori deosebit de grave. În acest sens, misiunea preo]ilor este foarte important\, sus]inând dorin]a unit\]ii acelei familii, atât prin intermediul spovedaniei, cât [i prin dialog [i buna sf\tuire a so]ilor.

Sf. Stelian – ocrotitorul copiilor (icoan\ `n stil bizantin, sec. XX) „Însu]i, St\pâne Preasfinte, d\-le lor via]\ pa[nic\, lungime de zile, în]elepciune, dragoste unuia c\tre altul întru leg\tura p\cii, dar de prunci (...) Învrednice[te-i pe dân[ii a-[i vedea pe fiii fiilor lor. P\ze[te via]a lor f\r\ bântuial\ [i le d\ lor din roua cerului de sus [i din bel[ugul p\mântului. Umple casele lor de grâu, de vin, de untdelemn [i de toat\ bun\tatea, ca s\ dea [i celor lipsi]i; [i d\ruie[te [i celor ce sunt cu dân[ii toate cererile cele pentru mântuire.” (Rug\ciune la Taina Cununiei)

TEME z z

z

Care este raportul dintre familie [i Biseric\? Ar\ta]i care este scopul c\s\toriei [i al vie]ii de familie. Organiza]i o dezbatere pe aceast\ tem\. Realiza]i un dialog pornind de la problemele morale ale familiei de azi.

29

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 30

30Cyan 30Yellow 30Magenta 30Black

Capitolul 2

TAINA CUNUNIEI — ÎNCEPUTUL BUN AL FAMILIEI „Unicul sens al vie]ii este dragostea.” (Mitr. Antonie de Suroj)

Cum lucreaz\ Dumnezeu în rela]ia dintre un b\iat [i o fat\? Înainte de toate, întâlnirea celor doi nu poate fi întâmpl\toare. {tiind inimile lor, Dumnezeu face ca ei s\ se cunoasc\, s\ se iubeasc\. El va pecetlui iubirea lor [i îi va binecuvânta ca familie în Taina Cununiei.

C\s\toria — cale spre sfin]enie

Nunta din Cana Galileii (frescã, Meteora, sec. XVI)

VOCABULAR Ascez\ – efortul pentru dobândirea mântuirii. Heterosexual\ (rela]ie) (gr. heteros – diferit) – manifestarea normal\ a sexualit\]ii între b\rbat [i femeie. Monogam\ (rela]ie) (gr. monos – unic, singur [i gamos – c\s\torie) – rela]ia de c\s\torie a unui b\rbat cu o singur\ femeie.

„Hristos este Cel care s\vâr[e[te Taina Cununiei, dar o s\vâr[e[te unindu-i pe cei doi în Sine, ca s\ r\mân\ astfel mijloc de unire [i comuniune între ei.” (Pr. Dumitru St\niloae, Teologia dogmatic\ ortodox\) „Binecuvântarea p\rin]ilor este cea mai mare mo[tenire pentru copii. De aceea ei trebuie s\ se îngrijeasc\ s\ o dobândeasc\.” (Cuv. Paisie Aghioritul, Via]a de familie)

30

Prin participarea la Nunta din Cana Galileii, Hristos a ridicat nunta la rang de tain\. Înso]irea b\rbatului cu femeia are drept scop des\vâr[irea în Împ\r\]ia lui Dumnezeu, dar „aceast\ realitate nu este rezervat\ unei anumite categorii de cre[tini, ci este caracteristic\ tuturor celor boteza]i, f\r\ excep]ie” (Pr. Vasile Gavril\). Slujba Tainei C\s\toriei nu reprezint\ o formalitate, ci o încununare a iubirii celor doi, prin harul divin. Tocmai de aceea trebuie con[tientizat\ valoarea acestei taine, c\ci nu sunt suficiente iubirea [i acordul celor doi. De ce oare? Cei doi î[i f\g\duiesc iubire pân\ la sfâr[itul vie]ii, dar numai Dumnezeu poate s\-i binecuvânteze, pentru ca iubirea lor s\ se împlineasc\ pentru Împ\r\]ia lui Dumnezeu. Harul primit în ziua cununiei le va fi înt\rire [i sprijin de-a lungul vie]ii, iar Dumnezeu îi va ocroti. „Însu]i, Doamne, une[te pe robul t\u... (se spune numele) cu roaba ta... (se spune numele), pentru c\ de la Tine se înso]e[te b\rbatul cu femeia. Une[te-i pe dân[ii într-un gând, încununeaz\-i într-un trup, d\ruie[te-le lor road\ pântecelui, dobândire de prunci buni” (Rug\ciune de la Slujba Cununiei). „Hristos este Cel care s\vâr[e[te Taina Cununiei, dar o s\vâr[e[te unindu-i pe cei doi în Sine, ca s\ r\mân\ astfel mijloc de unire [i comuniune între ei” (Pr. Dumitru St\niloae).

C\s\torie [i monahism Mul]i tineri se întreb\ care este adev\rata cale spre des\vâr[ire: c\s\toria sau via]a monahal\? Îns\ problema este pus\ gre[it. Cunoscându-[i voca]ia, fiecare om trebuie s\ g\seasc\ propria cale de mântuire, cerându-I lui Dumnezeu s\-l c\l\uzeasc\. Exigen]a mesajului Evangheliei se adreseaz\ tuturor cre[tinilor. Sfântul Macarie Egipteanul spune: „Dumnezeu d\ tuturor cre[tinilor Duhul Sfânt, dup\ inten]iile fiec\ruia”. Un duhovnic a fost întrebat de un om c\s\torit: „Cum pot eu, tr\ind în lume, s\ fac voia lui Dumnezeu?”. B\trânul i-a r\spuns: „În tot ceea ce faci, lucreaz\ împreun\ cu Dumnezeu”. A[adar, fie c\ alegem via]a de familie, fie pe cea de m\n\stire, ]inta r\mâne aceea[i: comuniunea cu Hristos. „Când Hristos – spune Sf. Ioan Gur\ de Aur – porunce[te s\ urm\m calea cea strâmt\, El Se adreseaz\ tuturor oamenilor. C\lug\rul [i mireanul trebuie s\ ating\ acelea[i în\l]imi.”

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 31

31Cyan 31Yellow 31Magenta 31Black

Capitolul 2 Este foarte interesant faptul c\ orice c\lug\r face parte dintr-o ob[te monahal\. Chiar [i cei mai mari pustnici, înainte de a se retrage într-un loc pustiu, vie]uiesc o perioad\ îndelungat\ în comunitatea unei m\n\stiri. Retr\gându-se într-o m\n\stire, un c\lug\r alege asta nu pentru c\ îi dispre]uie[te pe oameni, ci pentru a fi mai aproape de Hristos, ducând o via]\ de ascez\ [i de rug\ciune. De[i departe de lume, c\lug\rii se roag\ pentru to]i oamenii, pentru mântuirea tuturor. Efortul lor nu este deci unul egoist, ci pe deplin solidar cu marea familie a cre[tinilor, Biserica. S\ re]inem a[adar c\ „nu locul mântuie[te pe om, ci seriozitatea cu care se angajeaz\ la ceea ce dore[te el s\ fac\, la ceea ce face pentru Dumnezeu” (Arhim. Teofil P\r\ian).

Logodna Logodna nu este considerat\ tain\, ci doar o f\g\duin]\ a fidelit\]ii celor doi. Punerea inelelor constituie actul central al logodnei. În vechime, inelul simboliza demnitatea, puterea, adev\rul. Pentru cre[tini, punerea inelelor simbolizeaz\ leg\tura iubirii lor, pe care Dumnezeu o binecuvânteaz\. „Însu]i dar, St\pâne Dumnezeul nostru, caut\ spre robii t\i [i înt\re[te logodna lor în credin]\, în în]elegere, în adev\r [i în dragoste. C\ Tu, Doamne, ai ar\tat s\ se dea logodire [i s\ se înt\reasc\ toate (...) {i dreapta robilor t\i s\ se binecuvânteze cu cuvântul T\u cel puternic [i cu bra]ul T\u cel înalt. Însu]i, dar Sfântul Antonie cel Mare – pãrintele monahilor [i acum, St\pâne, binecuvânteaz\ aceast\ punere a inelelor cu binecuvântare (icoan\, Muntele Sinai, sec. XV) cereasc\ [i îngerul Domnului s\ mearg\ înaintea lor în toate zilele vie]ii lor” (Rug\ciune de la Slujba Logodnei). Unii cred c\ este suficient\ slujba logodnei pentru a întemeia o familie. Nu, nu este suficient\, pentru c\ logodnicii vor primi harul c\s\toriei numai „Scopul suprem al omului pe p\mânt prin participarea în Biseric\ la Taina Cununiei [i numai din acel moment se îl constituie mântuirea [i îndumnezeirea. pot considera so] [i so]ie.

C\s\toria „în Hristos [i în Biseric\” Ce înseamn\ s\ iube[ti cu adev\rat? Cum pot s\ [tiu dac\ el sau ea este persoana iubit\? Care sunt limitele rela]iei trupe[ti înainte de c\s\torie? Via]a afectiv\ a tinerilor este un orizont atât de bogat, încât se ridic\ foarte multe întreb\ri. Mul]i spun c\ Biserica este cea care culpabilizeaz\ sexualitatea. Nicidecum. Sexualitatea este o realitate a oric\rei rela]ii fire[ti. Faptul c\ Biserica ia atitudine fa]\ de manifest\ri nefire[ti ale sexualit\]ii (homosexualitatea, lesbianismul, prostitu]ia, pornografia) este absolut normal. Din nefericire, iubirea se poate degrada, devenind erotism, iar o rela]ie fireasc\ poate ajunge o r\t\cire plin\ de patim\ [i f\r\ judecat\. Iat\ ce spune Sf. Apostol Pavel despre aceasta: „c\ci s-au r\t\cit în gândurile lor [i inima lor cea nesocotit\ s-a întunecat, (...) l\sând rânduiala cea dup\ fire” (Romani 1, 22-28). C\s\toria cre[tin\ este monogam\, heterosexual\ [i binecuvântat\. Constituirea unui cuplu cre[tin înseamn\ înso]irea unui singur b\rbat cu o singur\ femeie, primind în Biseric\ binecuvântarea lui Dumnezeu. Prin Taina Cununiei, Dumnezeu binecuvânteaz\ mirii, a[a cum i-a binecuvântat pe Adam [i Eva în Eden.

Or, mântuirea este exclus\ f\r\ iubirea ca d\ruire de sine, f\r\ Biseric\ [i f\r\ Hristos. Prin c\s\torie se d\ omului posibilitatea s\-[i duc\ via]a în iubire [i s\ fac\ din iubire norm\ a vie]ii. În familie începe procesul de împlinire a exigen]elor poruncilor divine. Atmosfera de dragoste [i jertf\ pe care o presupune familia nu va fi deplin\ dac\ dragostea [i jertfa nu vor fi dup\ modelul jertfei [i iubirii lui Hristos pentru om.” (Pr. Vasile R\duc\, Familia [i ~mp\r\]ia lui Dumnezeu) „Dac\ so]ul [i so]ia vor tr\i în unire de gând, [i copiii vor cre[te bine, [i prietenii [i rudele se vor bucura de lini[te.” (Sf. Ioan Gur\ de Aur, Predici)

31

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 32

32Cyan 32Yellow 32Magenta 32Black

Capitolul 2 Pa[ii c\tre Taina Cununiei

Tineri primind Taina Cununiei

„So]ii s\ cultive cât mai mult virtutea, pentru a r\mâne uni]i amândoi pentru totdeauna, ca astfel s\ fie împreun\ cu ei [i al Treilea, Iisus Hristos.” (Cuv. Paisie Aghioritul, Via]a de familie) „Domnul ascult\ tot atât de bine rug\ciunile unui c\lug\r sau ale unui om c\s\torit, cu condi]ia ca amândoi s\ aib\ o credin]\ dreapt\, s\ iubeasc\ pe Dumnezeu din tot sufletul.” (Sf. Serafim de Sarov, ~nv\]\turi despre mântuire)

Deisis (detaliu Liturghier, Muntele Sinai, sec. XII)

32

Preg\tirea pentru Taina Cununiei nu se rezum\ doar la aspectele organizatorice, cu toat\ tevatura lor, ci presupune [i o atitudine spiritual\. În ce se concretizeaz\ aceasta? Cei doi, care s-au hot\rât s\-[i uneasc\ inimile pe via]\, trebuie s\ se roage mai mult în aceast\ perioad\, s\ se spovedeasc\ [i chiar s\ se împ\rt\[easc\. Este foarte indicat un dialog purtat de c\tre cei doi cu duhovnicul lor. Preotul duhovnic îi poate sf\tui, încurajându-i în toat\ aceast\ perioad\, nu lipsit\ de încerc\ri [i obstacole. În vechime, mirii participau în ziua cununiei la Sfânta Liturghie [i se împ\rt\[eau. Taina Cununiei era nedesp\r]it\ de primirea Euharistiei: primind binecuvântarea plin\ de har, mirii se împ\rt\[eau cu Hristos, în Euharistie. Preg\tirea pentru primirea Euharistiei devenea totodat\ preg\tire pentru primirea binecuvânt\rii lui Dumnezeu în Taina Cununiei. Trebuie s\ recâ[tig\m aceast\ practic\, fiindc\ dinamismul vie]ii conjugale ]ine în mod categoric de participarea la cultul Bisericii [i în special de împ\rt\[irea cu Hristos. La aceast\ preg\tire se cuvine s\ participe atât na[ii, cât [i p\rin]ii, c\ci „rug\ciunile p\rin]ilor înt\resc temeliile caselor copiilor”. O problem\ foarte important\: tinerii vor alege na[ii nu pentru anumite interese, pentru c\ rolul lor este acela de p\rin]i suflete[ti, iar responsabilitatea lor este pe m\sur\. Na[ii trebuie s\ fie cre[tini ortodoc[i, c\s\tori]i, iar familia lor o familie de buni cre[tini.

Probleme legate de c\s\torie De ce tinerii amân\ momentul c\s\toriei? Motive de ordin material, lipsa asum\rii c\sniciei, constrângeri sociale, toate acestea pot fi invocate [i aduse ca justific\ri. Îns\ uit\m esen]ialul: „omul a fost creat [i d\ruit de Dumnezeu s\ nu r\mân\ subjugat de condi]iile exterioare ale vie]ii, ca s\ se poat\ elibera de sub presiunea factorilor economici, sociali, materiali. Calea adev\ratei vie]uiri nu-L poate ocoli pe Dumnezeu, c\ci asta este firea lucrurilor” (Pr. Constantin Coman). Primind harul lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, so]ii î[i unesc via]a. Comuniunea lor este de acum mai puternic\, fiecare îmbog\]indu-se din iubirea celuilalt. De ce atunci mai este loc de ezitare, alegându-se un mod de via]\ care nu este pl\cut lui Dumnezeu? Foarte multe probleme din via]a de familie, de care cei doi [i copiii lor se vor lovi, sunt în strâns\ leg\tur\ cu începutul rela]iei lor. Este nevoie de onestitate [i curaj pentru a primi Taina Nun]ii, [tiind c\ via]a de familie este rânduit\ de Dumnezeu [i, f\r\ ajutorul Lui, existen]a omului nu este decât triste]e, debusolare [i e[ec. Rela]ia sexual\ înainte de cãsãtorie este o consumare anticipat\ a comuniunii trupeºti, în afara binecuvânt\rii lui Dumnezeu. Pre]uind cu adev\rat o rela]ie, c\ut\ mai întâi s\-l cucere[ti pe cel\lalt, s\-i cuno[ti sufletul [i nu s\-l reduci la un obiect, posedându-l! Oare cât este iubire adev\rat\ în aceast\ dorin]\ [i cât o manifestare egoist\? De ce, mai devreme sau mai târziu, apare întotdeauna regretul? „Chiar [i când pofta a biruit [i a luat locul min]ii, ne d\m seama c\ nu-i chiar bine ceea ce facem” (Ierom. Savatie Ba[tovoi).

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 33

33Cyan 33Yellow 33Magenta 33Black

Capitolul 2 Chiar [i din punct de vedere psihologic, aceste experien]e ne marcheaz\ [i descoper\ o erodare a trupului [i un consum interior. Prin aceast\ anticipare se sar etape esen]iale, care adâncesc rela]ia, [i astfel cei doi nu ajung s\ se cunoasc\ suficient, ci se manifest\ egoist [i imatur. „Cununiile” care se pun pe capul mirilor, rochia alb\ de mireas\, toate sunt semne ale purit\]ii suflete[ti [i trupe[ti, ale fecioriei lor. A[adar, numai dup\ cununie „s\ descoperim tainele vie]ii de familie cu persoana pe care o alegem s\ tr\im toat\ via]a” (Pr. Gheorghe Popa). Putem remarca faptul c\ tot mai multe posturi de radio [i televiziune se prezint\ drept c\l\uze ale con[tiin]ei publicului de ast\zi: ]i se spune cu insisten]\ cum anume s\ tr\ie[ti, ce anume s\ sim]i. To]i ace[ti „lideri de opinie” î[i dep\[esc limitele, de altfel foarte reduse adeseori, [i caut\ s\ impun\ o mentalitate necre[tin\. Nu uitându-te la televizor înve]i s\ tr\ie[ti! Via]a nu este o re]et\ facil\ oferit\ de o emisiune de divertisment sau de un talk-show în c\utare de audien]\. „Multe cupluri fac gre[eala s\ cread\ c\ atunci când spun «da» în fa]a preotului, toate sunt împlinite. Consider\ c\, dac\ urc\ împreun\ treptele bisericii, au urcat [i scara care duce în al nou\lea cer. Unii sociologi au dorit s\ redea aceast\ mentalitate în filmele de la Hollywood [i în emisiunile de televiziune (...) C\snicia nu schimb\, ca prin farmec, omul nedes\vâr[it în om des\vâr[it. Fiecare om are lipsurile lui. Într-o c\snicie adev\rat\, dou\ persoane încearc\ s\ îmbine tr\s\turile caracteristice fiec\ruia într-o unitate care s\ se potriveasc\ amândurora. Participarea celor doi la o astfel de încercare constituie for]a interioar\ a unei c\snicii reu[ite.” (Charlie Shedd). Fidelitatea unei rela]ii. Iubirea adev\rat\ presupune fidelitate [i responsabilitate. Când cel pe care îl iube[ti î]i este fidel, sim]i c\ po]i avea încredere în el [i c\ iubirea are o finalitate. Altfel, nu r\mâne decât un „joc nesincer”, f\r\ nici o consisten]\. A ar\ta fidelitate înseamn\ de fapt a-]i respecta demnitatea, c\ci cum ar putea cineva s\ caute o alt\ rela]ie [tiind bine c\ a f\g\duit înaintea lui Dumnezeu [i a oamenilor s\ r\mân\ fidel pân\ la moarte? „Iat\, fiilor duhovnice[ti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie [i pe Sfânta Cruce, a]i s\vâr[it jur\mânt înaintea Sfântului Altar c\ ve]i p\zi leg\tura dragostei [i a unirii între voi pân\ la mormânt, curat\, neîntrerupt\, dreapt\ [i cinstit\, [i c\ nu v\ ve]i abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este pl\cut lui Dumnezeu [i oamenilor” (Rug\ciune de la Slujba Cununiei).

TEME z z z z z z

Cum se preg\tesc doi tineri pentru Taina Cununiei? Realiza]i o discu]ie în clas\ pornind de la aceast\ tem\. Care este valoarea Tainei Cununiei pentru doi tineri care doresc s\-[i uneasc\ via]a? Purta]i un dialog având ca tem\: „Rela]iile sexuale înainte de c\s\torie”. Comenta]i fragmentele din rug\ciunile de la Slujba Cununiei. Ar\ta]i care este sensul logodnei în Biseric\. Care este raportul între c\s\torie, monahism [i ]elul vie]ii cre[tine, sfin]enia?

Sfântul Ierarh Nicolae – protectorul copiilor (icoan\, Grecia, sec. XVII)

„Persoanele nec\s\torite angajate în rela]ii sexuale se aseam\n\ copiilor care se joac\ «de-a preotul». Copiii pot citi din c\r]ile de cult, pot repeta fiecare gest al preotului [i pot consuma pâine [i vin. Totu[i, ei nu sunt preo]i, iar jocul lor nu e o tain\, de vreme ce nu sunt hirotoni]i (...) F\r\ binecuvântare nu exist\ nici preo]ie, nici c\s\torie. Nu este decât, în cel mai bun caz, actorie, iar în cel mai r\u, blasfemie.” (Pr. John Breck, Darul sacru al vie]ii)

33

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 34

34Cyan 34Yellow 34Magenta 34Black

Capitolul 2

HRISTOS ÎN VIA}A DE FAMILIE „Când ai credin]\ în Dumnezeu, Dumnezeu este pe primul plan în via]\ [i în inim\. {i apoi celelalte decurg din asta.” (Arhim. Teofil P\r\ian)

Dac\ Hristos a fost Cel care a primit iubirea celor doi [i a binecuvântat unirea dragostei lor în Taina Cununiei, Hristos este [i Cel care va binecuvânta via]a de familie. Prezen]a lui Hristos trebuie cultivat\ neîncetat în via]a oric\rei familii, c\ci numai a[a Dumnezeu va ocroti acea familie de tot r\ul din lume [i o va umple de bucurie.

Atmosfera în familie

Maica Domnului [i Pruncul Iisus (fresc\, Muntele Athos, sec. XIII) „În c\s\torie, so]ii se împ\rt\[esc unul de puterile celuilalt, de darurile [i virtu]ile lui. So]ii se d\ruiesc unul celuilalt ca persoane, iar aceast\ d\ruire nu exclude sacrificiul pentru cel\lalt. {i unul [i altul particip\, se împ\rt\[e[te din for]a iubirii comune amândurora, dup\ cum [i consimt la responsabilit\]ile pe care le impune aceast\ iubire.” (Pr. Vasile R\duc\, C\s\toria – tain\ a comuniunii) „Atât timp cât familia s-a bazat pe principii s\n\toase, adic\ dragoste reciproc\, sfin]enia vie]ii so]ilor, fidelitatea, ajutorul dezinteresat [i responsabilitatea fa]\ de societate, prin educarea corect\ a copiilor, ea a jucat un rol fundamental în societate [i în via]a omenirii. Când aceste principii au început s\ nu mai fie respectate, denaturându-se concep]ia despre familie, ea a încetat s\ mai fie izvor de via]\ [i mediu de educa]ie pentru viitoarele vl\stare ale societ\]ii. Acest lucru a adus dup\ sine [i dec\derea moral\ a membrilor familiei, dar [i pe cea a societ\]ii.” (Pr. Nicolae D. Necula, Familia azi)

34

Într-o lume în care întâlne[ti la tot pasul re]ete ieftine de ,,fericire” [i de reu[it\ în via]a de cuplu (c\r]i, reviste, emisiuni radio-TV), sim]i c\ le lipse[te ceva important [i c\ sunt mult prea comerciale pentru a fi ziditoare. În acest sens, perspectiva cre[tin\ d\ un r\spuns complet. Cum se creeaz\ [i se p\streaz\ în familie o tr\ire bine pl\cut\ lui Dumnezeu? Este foarte important ca so]ii s\ înnoiasc\ permanent iubirea conjugal\ prin bun\ dispozi]ie, îng\duin]\ [i mici surprize. Vie]uind împreun\, fiecare membru al familiei înva]\ s\ se sacrifice pentru cel\lalt [i s\ se bucure totdeauna de prezen]a lui. Astfel se descoper\ [i se contureaz\ un stil de via]\, care va da echilibru [i statornicie acelei familii. Atât p\rin]ii, cât [i copiii trebuie s\ contribuie la unitatea familiei lor. So]ii trebuie s\ se completeze reciproc, pentru ca armonia voca]iilor s\ aduc\ buna în]elegere între ei. Chiar de la începutul c\sniciei poate interveni îns\ o problem\: prejudec\]ile inevitabile pe care fiecare le aduce în familie viciaz\ rela]ia de cuplu. Este nevoie de un efort atent [i de comunicarea cu preotul duhovnic, pentru ca aceste proiec]ii lipsite de realism s\ fie îndep\rtate, iar so]ii s\ cunoasc\ esen]ialul, taina iubirii.

Datoriile so]ilor În via]a de familie trebuie cultivat\ grija pentru cel\lalt. În ce se concretizeaz\ aceasta? So]ul trebuie s\ aib\ grij\ de so]ia sa precum a avut Hristos de Biseric\, prin dragoste [i bun\voin]\. În acela[i timp, so]ia se face p\rta[\ la toat\ bucuria [i suferin]a so]ului ei. Hristos este Cel care îi une[te pe cei doi, dându-le în]elegerea, pacea [i binecuvântarea de care fiecare familie are nevoie. Cei doi trebuie s\ se roage lui Dumnezeu unul pentru altul nu doar atunci când simt c\ încerc\rile îi dep\[esc, ci în toat\ vremea vie]ii lor.

Datoriile copiilor Respectul copiilor fa]\ de p\rin]i este esen]ial, devenind sursa armoniei în familie. F\r\ respect nu po]i vorbi despre iubire sincer\ [i despre firescul vie]ii.

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 35

35Cyan 35Yellow 35Magenta 35Black

Capitolul 2 Este absolut firesc ca rug\ciunea copiilor s\-i cuprind\ [i pe p\rin]ii lor, „care i-au n\scut [i i-au crescut” – cum se spune într-o rug\ciune de la cununie. Totodat\, copiii sunt datori s\-[i ajute p\rin]ii [i s\-i sprijine în momentele grele. În fond, grija fa]\ de p\rin]i nu este decât expresia iubirii pentru ei; numai un om egoist [i iresponsabil poate crede c\ p\rin]ii sunt o „povar\”.

Încerc\rile Calea vie]ii conjugale este plin\ de lumin\, de frumuse]e, îns\ trece adeseori [i prin necazuri. Cum pot fi dep\[ite aceste momente dificile, pentru ca unitatea familiei s\ nu fie afectat\? „Drumul mântuirii – spune p\rintele Rafail Noica – este o urcare pe Golgota, iar încerc\rile nu sunt decât momente ale acestui urcu[ în c\utarea lui Dumnezeu. Îns\ orice criz\ aduce o îmbog\]ire.” Problemele care apar în interiorul familiei sunt provoc\ri iscate uneori de lucruri neînsemnate, alteori vin din afara familiei. La toate acestea îns\ trebuie s\ r\spundem cu mult\ r\bdare [i încredere în lucrarea lui Dumnezeu. So]ii trebuie s\-[i aminteasc\ scopul comun pe care îl au de atins [i la care trebuie s\ ajung\ împreun\.

Educa]ia copiilor în via]a de familie Atmosfera în familie marcheaz\ dezvoltarea [i maturizarea copiilor, c\ci st\rile se transmit, iar atitudinea de via]\ a p\rin]ilor influen]eaz\ considerabil felul de a fi al copiilor. Educa]ia reprezint\ acel proces complex de formare a caracterului, de deprindere a respectului pentru valorile autentice. Educa]ia nu începe la 15 ani, ci din pântecele mamei, adic\ atunci când începe comunicarea dintre mam\ [i copil; caracterul se formeaz\ înc\ de când noi nu realiz\m acest lucru. P\rin]ii vor fi cei care îi vor deprinde pe copii s\ se roage în fiecare zi, s\ aib\ în]elegere fa]\ de semenii lor [i s\ încerce s\-i ajute. P\rin]ii se vor ruga lui Dumnezeu atât pentru copiii lor, cât [i împreun\ cu ei. V\zând exemplul p\rin]ilor, copilul trebuie s\ simt\ c\ este liber, în]elegând îns\ c\ rug\ciunea îi marcheaz\ via]a [i c\ f\r\ Hristos nu exist\ moralitate [i nici via]\ adev\rat\. Ajutându-i cu mult discern\mânt pe copii s\ se apropie de Hristos [i astfel s\ tr\iasc\ [i bucuriile spirituale ale vie]ii, p\rin]ii îi vor îndemna totodat\ pe copiii lor s\-[i caute un duhovnic. Persoana duhovnicului, în care tân\rul are încredere [i cu care se poate sf\tui, îi va fi ca un bun prieten, gata oricând s\ sacrifice din timpul s\u [i s\-l asculte. A[a este normal s\ fie. P\rin]ii nu vor impune propriile dorin]e copiilor, ci doar îi vor ajuta s\-[i aleag\ via]a [i s\-[i asume în mod responsabil aceast\ alegere. În acest sens, comunicarea are un rol esen]ial.

TEME z z z

Cum p\str\m armonia în via]a de familie? Care este rostul încerc\rilor în via]a de cuplu? Realiza]i un dialog, încercând s\ scoate]i în eviden]\ punctele de rezisten]\ ale educa]iei cre[tine.

P\rin]i [i copii rugându-se `n timpul Sfintei Liturghii „S\ îi înv\]\m pe copiii no[tri s\ se dezvolte nu doar ca ni[te indivizi bine adapta]i pentru via]a aceasta în societate, ci [i ca persoane chemate în ve[nicie.” (Maica Magdalena, Cum s\ comunic\m copiilor credin]a ortodox\) „Nu c\uta]i niciodat\ s\ îndrepta]i pe cineva cu mânie, deoarece ispit\ pe ispit\ nu poate vindeca, ci cu smerenie [i dragoste sincer\.” (Cuv. Iosif Isihastul, M\rturii din via]a monahal\)

RE}INE}I! z

z

z z

Iubirea reprezint\ fundamentul oric\rei familii. Respectul membrilor familiei este expresia iubirii adev\rate. Rug\ciunea înt\re[te rela]iile de familie. Educa]ia copiilor este un element esen]ial în formarea caracterului.

35

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 36

36Cyan 36Yellow 36Magenta 36Black

Lec]ie de sintez\ FAMILIA CRE[TIN\ AST\ZI

Maica Domnului cu pruncul Iisus (icoan\, Ierusalim, sec. XX) „Lucrul cel mai de pre] din via]\ este familia. Atunci când ea va înceta s\ mai existe, va pieri [i lumea. Mai întâi de toate, arat\ dragostea ta în mijlocul familiei tale!” (Cuv. Paisie Aghioritul, Viaþa de familie) „Omul contemporan, ca urmare a sl\birii încrederii în fiin]a sa înalt spiritual\ [i a accept\rii unei vie]i dominate de comoditate, limitat\ la procurarea de satisfac]ii materiale, manifest\ o anumit\ înclina]ie în favoarea mor]ii. Via]a, a c\rei tain\ nu poate fi p\truns\, nu mai este în]eleas\ ca un dar divin. Omul dec\zut din aceast\ mare credin]\ î[i las\ ra]iunea dominat\ de preceptele mor]ii [i accept\ solu]iile cele mai u[oare. (...) Cel mai evident semn al instal\rii culturii mor]ii îl constituie banalizarea actual\ a avortului.” (Larisa Ciochin\, O viziune asupra vieþii)

36

Impactul mediatic audiovizual a devenit ast\zi extrem de puternic [i adesea în[el\tor, de la fascinanta lume a reclamelor pân\ la difuzarea unor mesaje cu ]int\ precis\: „Totul este s\ te sim]i bine! În rest, nimic nu mai conteaz\”. Mai mult ca oricând, trebuie redescoperite maturitatea [i responsabilitatea pentru o rela]ie. Via]a sexual\ nu implic\ doar trupul, ci [i mintea [i inima – acest lucru nu este un joc de cuvinte, ci o certitudine. Mai mult, comuniunea la nivelul cuplului nu se poate împlini doar prin rela]ia sexual\, c\ci personalitatea uman\ nu poate fi redus\ la dorin]a trupeasc\. Altfel spus, cel\lalt nu este obiect de consum al pl\cerii mele. Pentru mul]i tineri, din p\cate, c\s\toria a devenit fie o conven]ie bazat\ pe interese materiale, fie o înso]ire doar pentru atrac]ia fizic\. „Când iubesc un om, nu îl iubesc dintr-un capriciu, în virtutea dorin]elor [i a preferin]elor mele, ci pentru ceea ce este el ca persoan\” (Ch. Yannaras). Oare din ce motiv se spune c\ via]a de familie presupune un efort duhovnicesc? S\ recunoa[tem! Nu este întotdeauna u[or s\-l ascul]i pe cel\lalt, s\-l ier]i, s\-]i sacrifici timpul [i dorin]ele pentru binele lui. Mul]i tineri nu se mai c\s\toresc ast\zi tocmai pentru a nu mai fi angaja]i în via]a de familie, cu toate responsabilit\]ile ei. Alegând calea unei „vie]i libere”, în care satisfac]ia trupeasc\ egoist\ [i efemer\ domin\ rela]iile, tinerii tr\iesc în afara binecuvânt\rii lui Dumnezeu. Din nefericire, alegerea avortului reprezint\ o realitate pentru multe astfel de cupluri. Oare merit\ aceast\ „libertate” pre]ul unei vie]i umane? Este cutremur\tor s\ afli c\ România este printre primele ]\ri în Europa [i în lume la num\rul de avorturi. Dreptul la via]\ este un drept universal [i nimeni nu poate s\-l anuleze. Z\mislirea unui copil reprezint\ aducerea la existen]\ a unei persoane unice, cu drept de via]\. Pornografia reprezint\ o alt\ realitate grav\, pentru mentalitatea omului contemporan, a tinerilor în special. Pe plan mondial, pornografia este o afacere uria[\, nefiind decât produsul unei societ\]i bolnave, dec\zute [i reprezint\ o otrav\ atât pentru cei care o produc, cât [i pentru care o consum\. Pornografia conduce la degradarea uman\ prin imagine, la un comportament deviat, care predispune la abuzuri sau la o dependen]\ nes\n\toas\ (Pr. John Breck). Interesul pentru materialele pornografice, reviste, surse de pe internet sau filme, toate tr\deaz\ un dezechilibru sufletesc. Ie[irea din aceast\ criz\ ne prive[te pe fiecare dintre noi. Nu putem tr\i la întâmplare, ci este nevoie s\ redescoperim sensul profund al rela]iei cu cel\lalt, al c\s\toriei [i al vie]ii de familie. O via]\ dezordonat\ sub aspect afectiv va marca viitorul oric\rui tân\r, iar problemele c\sniciei nu sunt str\ine de aceast\ nefericit\ mo[tenire. Apropierea de Biseric\, prin Taina Spovedaniei, [i participarea la via]a de cult a Bisericii, alegerea unui preot duhovnic constituie repere fundamentale pentru buna a[ezare a unei rela]ii, în perspectiva vie]ii de familie.

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 37

37Cyan 37Yellow 37Magenta 37Black

Studiu de caz EXPLICAREA LOGODNEI [I A CUNUNIEI Începutul vie]ii de familie îl reprezint\ primirea harului dumnezeiesc în cadrul slujbelor Logodnei [i Cununiei. Îns\ nu este normal s\ participi la o Tain\ a Bisericii f\r\ s\ conºtientizezi sensul ei. Slujba Logodnei. Apropiindu-se de Sfântul Altar pentru a primi harul c\s\toriei, b\rbatul [i femeia încheie mai întâi acel sfânt leg\mânt care este logodna. Logodna se mai nume[te „slujba punerii inelelor” deoarece momentul cel mai important al acestei slujbe îl constituie punerea inelelor. De cele mai multe ori, Slujba Logodnei este imediat urmat\ de cea a Cununiei. Cei doi intr\ în biseric\ înso]i]i de na[ii lor [i de to]i nunta[ii. Stând lâng\ masa pe care sunt a[ezate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce [i cununiile, preotul îi întâmpin\ în mijlocul bisericii. Na[ii sunt martori [i c\l\uzitori în tot acest itinerar [i de aceea ei poart\ o mare responsabilitate pentru buna vie]uire a finilor. Este foarte interesant simbolismul lumân\rilor, care pentru mul]i au doar un rol estetic. Pe de o parte, amintesc de zilele crea]iei, când Dumnezeu a spus: „S\ fie lumin\!”, când l-a creat pe om b\rbat [i femeie [i l-a binecuvântat. Pe de alt\ parte, lumân\rile se aseam\n\ limbilor de foc din ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfin]ii Apostoli. Inelele aduse de mire vor fi puse pe Sfânta Evanghelie, pentru ca unirea dragostei celor doi s\ aib\ ca fundament cuvântul lui Dumnezeu [i nu ceva trec\tor.

Rug\ciunile de la Slujba Logodnei descoper\ împreun\-lucrarea lui Dumnezeu cu cei doi, care doresc s\-[i uneasc\ via]a prin iubire: „Doamne, binecuvânteaz\ logodna robilor T\i [i înt\re[te cuvântul ce [i-au dat. Binecuvânteaz\ aceast\ punere a inelelor cu binecuvântare cereasc\ [i îngerul Domnului s\ mearg\ înaintea lor în toate zilele vie]ii lor”. Taina Cununiei. Împreun\ cu to]i cei care particip\ la slujba cununiei, preotul se roag\ „pentru ca nunta s\ fie binecuvântat\, ca [i aceea din Cana Galileii” [i „pentru ca celor doi s\ li se dea via]\ cump\tat\ [i na[tere de prunci buni spre folos”. Dar de ce se nume[te Taina Cununiei? Pentru c\ momentul central îl reprezint\ punerea cununilor pe capetele mirilor. Harul lui Dumnezeu se coboar\ peste cei doi [i sfin]e[te leg\tura dragostei lor. Cununile simbolizeaz\ atât starea de st\pânire primit\ de Adam [i Eva de la Dumnezeu („Doamne, Dumnezeul nostru, cu m\rire [i cu cinste încununeaz\-i pe dân[ii”), cât [i semnele suferin]ei biruitoare, dup\ chipul lui Hristos [i al martirilor. „Calea Împ\r\]iei este martiriu – m\rturisirea lui Hristos. {i aceasta înseamn\ r\stignire [i suferin]\” (Pr. Vasile Gavril\). Totodat\, cele dou\ coroane simbolizeaz\ cununile pe care cei doi le vor primi în Împ\r\]ia cerurilor, a[a cum spune [i rug\ciunea: „Prime[te cununile lor în Împ\r\]ia Ta, p\zindu-i cura]i, f\r\ de prihan\ [i neasupri]i în vecii vecilor”.

„Dumnezeule Cel ve[nic, binecuvânteaz\ pe robii T\i ace[tia, pov\]uindu-i pe dân[ii spre tot lucrul bun (...) une[te [i p\ze[te pe robii T\i în pace [i într-un gând.” (Slujba Logodnei) „Iat\, fiilor duhovnice[ti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie [i pe Sfânta Cruce, a]i s\vâr[it jur\mânt înaintea sfântului altar c\ ve]i p\zi leg\tura dragostei [i a unirii dintre voi pân\ la mormânt, curat\, neîntrerupt\, dreapt\ [i cinstit\, [i c\ nu v\ ve]i abate de al datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este pl\cut lui Dumnezeu [i oamenilor.” (Slujba Cununiei)

TEME z Comparaþi elementele Slujbei Logodnei cu cele ale Slujbei Cununiei. z Citiþi ºi comentaþi rugãciunile prezentate.

Nunta din Cana Galileii (mozaic, Chora, sec. XIV)

37

Religie XI_cap 2 pg 27_38.qxd

7/20/2006

10:50 AM

Page 38

38Cyan 38Yellow 38Magenta 38Black

EVALUARE I. Care este scopul c\s\toriei? II. Purta]i un dialog pornind de la tema: „Probleme ale familei ast\zi”. III. De ce nume[te Sf. Ioan Gur\ de Aur familia „mic\ biseric\”? IV. De ce este considerat avortul un p\cat? Argumenta]i. V. Care sunt pa[ii c\tre c\s\torie? Realiza]i o dezbatere pe grupuri. VI. Citi]i textul arhim. Simeon Kraiopoulos, recomandat ca lectur\. Care sunt reperele unei educa]ii cre[tine?

Sfântul Ierarh Ioan Gurã de Aur (mozaic bizantin, sec. XI) „Dumnezeu Cel Preabun nu face nimic care s\ nu fie spre folosul nostru. Noi îns\ nu [tim acest lucru [i adeseori cârtim, ne indign\m [i facem, din aceast\ cauz\, multe rele. Acela, din multa Lui iubire pentru noi, numai binele sufletului nostru vede.” (Scrisoare a p\rintelui Iosif Isihastul c\tre un ucenic al s\u) „Copilul vine pe lume [i se dezvolt\ într-o familie. Tot secretul este s\ existe în familie o astfel de atmosfer\ încât copilul s\ simt\ iubirea p\rin]ilor [i siguran]a pe care i-o d\ prezen]a lor. În familia care se bucur\ de harul [i luminarea lui Dumnezeu, unde p\rin]ii [tiu s\-[i joace bine rolul lor [i creeaz\ o atmosfer\ pe care am putea s\ o numim atmosfera Bisericii din cas\, în aceast\ familie, a[adar, finalul este pozitiv. (...) P\rin]ii trebuie s\-i înve]e pe copii, chiar de la vârsta prunciei, s\ cread\ în Dumnezeu, s\ se roage, s\-i înve]e s\ tr\iasc\ cre[tine[te.” (Arhim. Simeon Kraiopoulos, P\rin]i [i copii)

38

VII. Comenta]i textul: „Scopul educa]iei cre[tine este acela de a aduce copilul la Hristos, de a-l face cre[tin, ca atunci când va începe s\ con[tientizeze, s\ m\rturiseasc\ singur c\ este cre[tin, în]elegând c\ numai aceast\ via]\ este corect\ [i deplin\. Deseori gre[im atunci când consider\m c\ educa]ia înseamn\ a influen]a. E educa înseamn\ a hr\ni sufletul [i trupul” (Pr. Evgheni {estun). VIII.Cum se raporteaz\ via]a de familie [i via]a de m\n\stire la scopul vie]ii cre[tine? IX. Care este motivul pentru care mul]i tineri amân\ momentul c\s\toriei? X. Explica]i momentele importante ale slujbelor Logodnei [i Cununiei. XI. Ar\ta]i care sunt datoriile p\rin]ilor fa]\ de copii [i ale copiilor fa]\ de p\rin]ii lor. XII. Cum se manifest\ grija [i aten]ia pentru cel\lalt în cadrul familiei? XIII.Care este rostul încerc\rilor în via]a de familie? XIV. Care sunt consecin]ele adulterului pentru via]a de familie? XV. Comenta]i pe marginea acestui text: „Dac\ în cur\]ia copilãriei, copilul nu-L gust\ pe Dumnezeu, el va fi mai pu]in liber s\-L descopere pe Dumnezeu ca adult [i va cre[te c\l\uzit de repere care nu-l împlinesc. Multe din ele sunt d\un\toare [i obstacole în calea harului dumnezeiesc. O educa]ie religioas\ întemeiat\ pe o adev\rat\ concep]ie despre Dumnezeu e un instrument al dezvolt\rii personale” (Maica Magdalena).

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:15 AM

Page 39

39Cyan 39Yellow 39Magenta 39Black

Capitolul 3

LITURGIC| {I ART|

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:15 AM

Page 40

40Cyan 40Yellow 40Magenta 40Black

Capitolul 3

TEMEIURILE DOGMATICE {I BIBLICE ALE ICOANEI „De vreme ce invizibilul, fiind acoperit cu carne, a devenit vizibil, poþi înfãþiºa asemãnarea Celui ce S-a arãtat!” (Sf. Ioan Damaschin)

Vechiul Testament

Hristos Pantocrator (mozaic, Biserica Sf. Sofia, sec. XIII)

VOCABULAR Idol – divinitate p\gân\; chipul, figura sau statuia care o reprezint\. Idolatrie (gr. eidolon – chip, imagine, [i latreia – cinstire, adorare) – cinstire, adorare a unui idol. Prototip – model care reprezint\ tipul original dup\ care se realizeaz\ ceva; în cazul sfintelor icoane: Mântuitorul, sfin]ii îngeri, Maica Domnului [i sfin]ii.

„N\scut fiind din Tat\l care nu poate fi înf\]i[at, Hristos nu poate avea chip (…) Dar, dac\ este n\scut dintr-o mam\ care poate fi înf\]i[at\, are, în mod natural, un chip care corespunde celui al mamei Sale. Dac\ nu poate fi reprezentat prin art\, atunci ar însemna c\ este n\scut doar din Tat\ [i c\ nu este întrupat. Dar asta este împotriva rânduielii divine de a ne mântui.” (Sfântul Teodor Studitul, Despre cinstirea sfintelor icoane)

40

Este adev\rat c\ Legea Vechiului Testament interzicea omului s\ fac\ [i s\ foloseasc\ în cult imaginile: „S\ nu-]i faci chip cioplit [i nici vreo asem\nare cu ceva…” (Ie[irea 20, 4) „S\ nu-]i faci dumnezei turna]i…” (Ie[irea 34, 17) „S\ te temi de Domnul Dumnezeul t\u [i numai Lui s\ te închini” (Deuteronom 6, 13). Erau interzise pentru a nu c\dea în idolatrie, prezent\ la mai toate popoarele din jurul poporului iudeu, [i pentru a nu se pune în pericol cultul adev\ratului [i unicului Dumnezeu. Tot Legea veche îns\ ne las\ [i chipuri de heruvimi sculpta]i deasupra chivotului legii din cortul sfânt [i, mai apoi, în Templul de la Ierusalim: „Vei face doi heruvimi din aur [i-i vei pune pe acoper\mântul isp\[irii, la amândou\ capetele” (Ie[irea 25, 18). Mai mult, „acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, M\ voi descoperi ]ie [i î]i voi gr\i de toate…” (Ie[irea 25, 22). Mai târziu, Dumnezeu îi spune lui Solomon, dup\ sfin]irea templului [i a tuturor obiectelor sfinte din el: „Am auzit rug\ciunea ta [i cererea ta cu care te-ai rugat c\tre Mine [i ]i-am îndeplinit toate dup\ cererea ta; am sfin]it templul pe care l-ai zidit, ca s\ petreac\ numele Meu acolo în veci [i vor fi ochii [i inima mea acolo în toate zilele” (III Regi, 9, 3). Existau, a[adar, nu icoane, ci simboluri sacre, ca semne ale prezen]ei lui Dumnezeu, prin care El î[i manifesta puterea. Acestea reprezentau o anticipare a icoanelor, a[a cum întreg Vechiul Testament a fost o anticipare a Noului Testament.

Noul Testament Întruparea Mântuitorului – temei fundamental al existen]ei icoanelor În Noul Testament, prin întruparea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos elibereaz\ oamenii de pericolul idolatriei, nu prin suprimarea oric\rui chip, ci revelând adev\ratul chip întrupat al lui Dumnezeu. „Ceea ce era de la început – scrie Sf. Apostol [i Evanghelist Ioan – ce noi am auzit, ce am v\zut cu ochii no[tri, ce am privit [i mâinile noastre au pip\it despre Cuvântul vie]ii – [i Via]a s-a ar\tat [i am v\zut-o [i m\rturisim [i v\ vestim Via]a de veci, care era la Tat\l [i s-a ar\tat nou\ – ce am v\zut [i am auzit, v\ vestim [i vou\, ca [i voi s\ ave]i împ\rt\[ire cu noi” (I Ioan 1, 1-3).

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:15 AM

Page 41

41Cyan 41Yellow 41Magenta 41Black

Capitolul 3 „Cuvântul vie]ii, Mântuitorul Iisus Hristos este chipul nev\zutului Dumnezeu, Întâi N\scut a toat\ zidirea” (Coloseni 1, 15), m\rturisind: „Cel ce M-a v\zut pe Mine a v\zut pe Tat\l” (Ioan 14, 8-9). A[adar, prin Întrupare, Mântuitorul Hristos des\vâr[e[te Legea mozaic\, care interzicea orice reprezentare. Noul Testament ne descoper\ o adev\rat\ cunoa[tere a lui Dumnezeu, eliberatoare de idolatria inevitabil\ mai înainte. Icoana lui Hristos ne îndreapt\ privirea spre chipul Celui care a asumat tr\s\turile unei existen]e individuale, de[i este Dumnezeu adev\rat. Ea este cel mai evident semn al lucr\rii mântuirii `n lume. Icoanele Maicii Domnului [i ale sfin]ilor Consecin]a imediat\ a Întrup\rii Mântuitorului a fost [i posibilitatea transfigur\rii omului, prin lucrarea Duhului Sfânt. „Dumnezeu s-a f\cut om, pentru ca omul s\ se îndumnezeiasc\” (Sf. Irineu de Lyon). Astfel, reprezentarea în icoane a oamenilor sfin]i, îndumnezei]i prin har, subliniaz\ consecin]ele Întrup\rii Fiului lui Dumnezeu [i efectele lucr\rii Sfântului Duh. Este imaginea lumii duhovnice[ti, dar niciodat\ abstract\, reprezentând trupul transfigurat prin Duh. Întâlnim chipul cel nou al f\pturii înnoite în figurile sfin]ilor [i aici g\sim sensul artei [i al icoanei: participarea omului la via]a divin\. A[adar, pe lâng\ icoana Mântuitorului, putem cinsti [i icoanele Maicii Domnului sau ale sfin]ilor, deoarece ele reprezint\ pe cei îmbr\ca]i în harul lui Dumnezeu. Sunt asem\n\ri, modele sau reprezent\ri ale celor reprezenta]i. Icoana seam\n\ cu prototipul ei, f\r\ a se confunda. La fel [i cinstirea pe care o acord\m, prin rug\ciune, închinare, t\mâiere sau s\rutare: „Cinstirea care se aduce unei icoane se îndreapt\ c\tre prototipul ei” (Sf. Vasile cel Mare). De aceea, când ne rug\m în fa]a unei icoane, nu ne rug\m ei, ci lui Hristos, Maicii Domnului sau sfin]ilor reprezenta]i în ea. Chipurile sfin]ilor din icoane sunt transfigurate, exprimând sfin]enia. Acestea p\streaz\ particularit\]ile, f\r\ a fi reprezentate naturalist. Ilustrând înv\]\tura ascetic\ [i mistic\ a Ortodoxiei privitoare la îndumnezeirea omului, în icoane trupul sfin]ilor este alungit peste m\sur\, pân\ când devine o flac\r\ care poart\ chipul; urechile [i gura sunt mic[orate, interiorizate, fruntea dilatat\ [i luminoas\, gâtul plin de Duh d\t\tor de via]\, iar fa]a devine, dup\ cum spune Sf. Macarie cel Mare, numai privire, transparen]\, reprezentare frontal\, ar\tând o fiin]\ care a devenit în acela[i timp rug\ciune pur\ [i pur\ întâmpinare. Icoana unui sfânt nu este un portret al lui. Portretul reprezint\ o fiin]\ uman\ obi[nuit\, iar icoana un om unit cu Dumnezeu. În icoan\, sfin]enia nu este subîn]eleas\, nici supraad\ugat\ de gândirea noastr\, ci vizibil\ cu ochii trupe[ti.

TEME z z z

De ce era interzis\ în Vechiul Testament folosirea în cult a imaginilor? Putem vorbi de anticip\ri ale icoanelor în Vechiul Testament? Care este principalul temei al existen]ei icoanelor?

Maica Domnului cu pruncul Iisus (icoanã `n stil bizantin, sec. XX)

„Doamne Dumnezeule, Tu ai f\cut omul dup\ chipul T\u; c\derea l-a stricat; dar prin întruparea Hristosului T\u devenit Om, l-ai restaurat [i astfel ai pus din nou pe sfin]ii T\i în cinstea cea dintâi. Cinstim chipul [i asem\narea Ta [i, prin ei, Te m\rim ca fiind Arhetipul lor.” (Din Rug\ciunea de sfin]ire a icoanelor) „Icoana este legat\ de prototip nu pentru c\ este totuna cu cel reprezentat, ci pentru c\ îi reprezint\ persoana [i îi poart\ numele. Tocmai aceasta face posibil\ comuniunea cu persoana reprezentat\ prin mijlocirea icoanei, cu alte cuvinte, cunoa[terea acelei persoane. Datorit\ acestei leg\turi, cinstirea acordat\ imaginii trece asupra prototipului.” (Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodox\)

41

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:15 AM

Page 42

42Cyan 42Yellow 42Magenta 42Black

Capitolul 3

VALOAREA SPIRITUAL| {I ARTISTIC| A ARTEI CRE{TINE „Religia cre[tin\ a str\lucit în art\, oricare ar fi ea: arhitectur\, sculptur\ [i pictur\, muzic\ [i poezie. Acest fapt este unul dintre cele mai frumoase ale istoriei lumii.” (A.-N. Didron)

Iconografia

Sfântul Mucenic Gheorghe (icoan\, Muntele Athos, sec. XIV)

VOCABULAR Teofanie – apari]ie sau manifestare a lui Dumnezeu în via]a oamenilor.

„Pictura, atât cea mural\, cât [i cea din icoane, este teologia [i via]a Bisericii în imagini, este o catehez\ [i predic\ în culori, un auxiliar al cultului divin [i o form\ de exprimare a frumuse]ii dumnezeie[ti, reflectate în chipurile sfinte, [i a bog\]iilor duhovnice[ti pe care le tr\ie[te, le experimenteaz\ [i le posed\ Ortodoxia. De aceea, l\ca[ul de cult ortodox nu se poate concepe f\r\ pictur\ bisericeasc\.” (Pr. Nicolae D. Necula, Tradi]ie [i înnoire în slujirea liturgic\)

42

Dac\ în primele veacuri imaginea a avut un rol mai mult simbolic, dup\ aceea, a devenit exprimarea plastic\ autentic\ a adev\rului de credin]\, precum [i a cultului divin, îndeosebi a Sfintei Liturghii. Icoanele [i frescele care împodobesc bisericile cre[tine, prin con]inutul lor, reprezint\ o doxologie continu\, un mijloc de exprimare a revela]iei divine în Biseric\, împ\rt\[it\ cre[tinilor sub form\ vizual\, r\spunzând la multe dintre întreb\rile lor. De aceea, nu trebuie s\ fie pictate oricum, ci dup\ anumite reguli sau canoane, stabilite de Biseric\, ce nu pot fi ignorate sub nici o form\. Artistul „dispare” în fa]a tradi]iei iconografice, iar icoana devine izvorul viu al prezen]ei, o teofanie, în fa]a c\reia nu putem fi simpli spectatori, ci închin\tori. Icoana particip\ la sfin]enia [i harul prototipului ei, de care [i noi ne împ\rt\[im. Sfin]enia este greu de sesizat în aceast\ lume [i cu atât mai greu de reprezentat. Icoana nu face altceva decât s\ o semnaleze, ajutându-se de forme, culori, linii [i procedee simbolice, adic\ de un limbaj pictural aparte. Con]inutul inteligibil al unei icoane are o strâns\ leg\tur\ cu Adev\rul revelat, frumuse]ea ei nefiind pur estetic\, ci fiind frumuse]ea Adev\rului pe care îl reprezint\. De aceea, nu sunt frumoase icoanele care sunt doar opere de art\, a c\ror frumuse]e nu exprim\ maturitate duhovniceasc\. Este greu s\ exprimi în cuvinte ceea ce este reprezentat cu ajutorul culorilor, chiar dac\ între cuvânt [i imagine exist\ o strâns\ [i evident\ leg\tur\. Când încerc\m s\ descoperim semnifica]iile unei icoane ortodoxe, ne d\m seama c\ este o manifestare pictural\ a experien]ei ascetice specifice Ortodoxiei, experien]\ ce se face cunoscut\ la nivelul cuvintelor prin slujbele liturgice [i prin operele Sfin]ilor P\rin]i. Dac\ este autentic, con]inutul unei icoane poate avea semnifica]ii profunde, se poate identifica u[or cu ceea ce exprim\ cuvintele liturgice. Con]inutul [i semnifica]ia unei icoane ortodoxe ne conduc nemijlocit la slujirea liturgic\, la starea de rug\ciune din fa]a ei. Al\turi de textele [i de mi[c\rile liturgice, icoana particip\ la rug\ciune nu numai ca mijloc exterior; este ceva ce c\l\uze[te [i orienteaz\ modul de a ne ruga, pân\ [i în gesturi. Însu[i modul de reprezentare a gesturilor în iconografie este unul liturgic. Natura unei crea]ii artistice este conferit\, în primul rând, de forma ei [i abia dup\ aceea de subiect, afirma]ie valabil\ [i în cazul reprezent\rilor iconografice, care nu pot fi considerate icoane, chiar dac\ subiectul este religios, dar formele sunt profane. Arta sacr\ autentic\ este înr\d\cinat\ în continuitatea liturgic\ a Bisericii. Orice abatere se înscrie în afara Bisericii, de fapt în afara Adev\rului.

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:16 AM

Page 43

43Cyan 43Yellow 43Magenta 43Black

Capitolul 3 Culorile [i lumina Arta icoanei nu este altceva decât expresia vizual\ a `nv\]\turii de credin]\ (dogma). De aceea, ceea ce se arat\ privitorului nu este rodul interpret\rii individuale a artistului, nici rodul unei concep]ii abstracte despre sfin]enie, ci un adev\r al Bisericii, o form\ de propov\duire a acestuia. Con]inutul icoanei trebuie s\ fie în deplin acord cu con]inutul credin]ei. La realizarea acestui lucru contribuie [i culorile în care sunt zugr\vite icoanele, culori care, unite, creeaz\ [i luminozitatea compozi]iei. Prin combinarea mai multor culori, icoana reu[e[te s\ transmit\ privitorului un mesaj profund, adeseori perceput doar la nivelul subcon[tientului. Acestea nu sunt niciodat\ terne, întunecate, ci vioaie [i pline de prospe]ime.

Absen]a realismului în reprezentare Faptul c\ personajele, ca de altfel toate elementele unei compozi]ii iconografice, nu respect\ realitatea acestei lumi face ca realismul s\ lipseasc\. Trupurile sfin]ilor sunt doar asem\n\toare cu modelul, chiar dac\ poart\ acelea[i ve[minte pe care le-au purtat în timpul vie]ii p\mânte[ti. Sunt lipsite de senzualitate, stare conferit\ [i de propor]iile neobi[nuite. Lumea înf\]i[at\ în icoane este orientat\ c\tre ve[nicie. Prin simplitatea portretelor, prin silueta figurilor, persoanele sfinte zugr\vite pe icoane, ca [i pe pere]ii bisericilor, ofer\ impresia unei senin\t\]i desc\tu[ate de via]a natural\ [i a unei deta[\ri de lumea aceasta. Datorit\ faptului c\ icoana este o invita]ie la închinare, ea nu desfat\ sim]urile, degajând esen]ialul de orice element secundar, respingând sentimentalismul. Nu reprezint\ via]a biologic\, lumea fizic\, ci lumea transfigurat\; se deosebe[te de o simpl\ fotografie, care nu reu[e[te s\ reprezinte decât o realitate exterioar\, nedep\[ind aspectul fizic. Adeseori, trupul dispare sub ve[minte, ale c\ror cute ajung s\ exprime nu numai mi[c\ri fizice, ci, mai ales, via]a duhovniceasc\. Prin tot ceea ce exprim\, icoanele [i frescele m\rturisesc continuu biruin]a împotriva mor]ii câ[tigat\ de Mântuitorul Iisus Hristos, prin Învierea Sa. Legile iconografiei nu sunt legi pur artistice, ci sunt în primul rând legi duhovnice[ti. În lumea icoanei intri, iar pentru a o în]elege ai nevoie de poc\in]\ [i de smerit\ închinare, nu numai de observa]ie sau educa]ie artistic\. Culorile ei vorbesc f\r\ cuvinte, iar formele ei ne împ\rt\[esc sfin]enia lui Dumnezeu, a Maicii Domnului [i a sfin]ilor dac\ ne închin\m cu credin]\.

TEME z z z

Cum particip\ icoana la sfin]enia prototipului ei? Alc\tui]i un scurt eseu cu tema: „Rolul pedagogic al iconografiei”. Realiza]i o dezbatere pornind de la descrierea unei icoane a unui praznic împ\r\tesc.

Sfinþii Ierarhi Grigorie ºi Silvestru (frescã de Ioan Popa, sec. XXI)

„Culorile traduc culorile corpului uman, dar nu carna]ia natural\ a trupului care nu ar putea deloc s\ acopere sensul icoanei ortodoxe. E vorba de mult mai mult decât de a reda frumuse]ea fizic\ a corpului omenesc. Aici, frumuse]ea este puritate spiritual\, frumuse]ea interioar\, dup\ cum spun cuvintele Sfântului Petru: podoab\ a duhului blând [i lini[tit, care este de mare pre] înaintea lui Dumnezeu (I Petru 3, 4). Este frumuse]ea comuniunii dintre p\mânt [i cer. Icoana dezv\luie frumuse]ea sfânt\ izvorât\ din Duhul Sfânt, asem\narea divin\ dobândit\ de om. În limbajul ei specific, ea traduce lucrarea harului care, conform expresiei Sfântului Grigorie Palama, picteaz\ în noi, pentru a spune a[a, asem\narea lui Dumnezeu peste chipul omenesc, (...) astfel încât s\ ne prefacem întru asem\narea Sa.” (Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodox\)

43

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:16 AM

Page 44

44Cyan 44Yellow 44Magenta 44Black

Capitolul 3

BRODERIA {I ARGINT|RIA LITURGIC| „Liturghia este ultima voca]ie a artelor.” (Pr. Ioan Biz\u)

Îngroparea lui Hristos (detaliu de epitaf, Constantinopol, sec. XIX)

VOCABULAR Aere, procove]e – acoper\minte destinate s\ acopere sfintele vase, atât în timpul Sfintei Liturghii, cât [i atunci când ele sunt p\strate la proscomidiar. Bederni]\ – pies\ a ve[mintelor arhiere[ti sau preo]e[ti, `n form\ de romb, având brodat pe ea chipul Mântuitorului sau al unui sfânt. Dver\ – perdea aflat\ în spatele sfintelor u[i, adesea împodobit\ cu broderii ce reprezint\ diferite reprezent\ri iconografice [i simbolice. Epitaf – obiect liturgic din pânz\, dreptunghiular, pe care este pictat\ sau brodat\ scena punerii în mormânt a Mântuitorului.

TEME z z z

44

Exist\ vreo leg\tur\ între iconografie [i broderiile [i argint\riile liturgice? Da]i exemple de obiecte de cult brodate [i descrie]i-le. Folosind sursele bibliografice men]ionate la începutul manualului, realiza]i o expunere despre epitaf.

Ap\rut\ înc\ din Antichitate, broderia este genul artistic decorativ care ajunge s\ cunoasc\ apogeul la curtea împ\ra]ilor bizantini. Concomitent cu folosirea broderiilor la curtea imperial\, a început s\ fie folosit\ [i în cult. Au început astfel s\ existe diferite categorii de obiecte de cult împodobite cu broderie. Acestea reprezint\, începând cu epoca bizantin\, sinteze înnoitoare, adaptate cultului cre[tin, ale unor piese mai vechi, asem\n\toare în form\, dar cu func]ionalit\]i [i simbolisme diferite, atestate în epoca vetero-testamentar\ sau în lumea greco-roman\. Canoanele iconografice ale broderiilor sunt comune cu ale celorlalte genuri artistice întâlnite în Biseric\: icoanele, picturile murale, mozaicurile, argint\ria sau miniaturile. Ca [i întreaga art\ iconografic\, în general, broderia liturgic\ a fost marcat\ succesiv de tr\s\turile specifice stilurilor artistice în care s-a dezvoltat. Broderiile au împodobit dintotdeauna ve[mintele sacerdotale, ale c\ror piese de baz\ sunt: stiharul, orarul, epitrahilul, mânecu]ele, felonul, sacosul, omoforul, bederni]a [i mitra. Cusute cu fir de aur, argint sau m\tase, uneori împodobite cu pietre pre]ioase, formele [i decora]iile broderiilor folosite la confec]ionarea acestora sunt riguros reglementate, în strâns\ leg\tur\ cu simbolismul [i destina]ia liturgic\ a fiec\rui ve[mânt. Cu destina]ii precise pentru folosire, în cadrul Sfintei Liturghii, epitafurile, aerele, procove]ele [i dverele sunt împodobite cu broderii ce reprezint\ scene din via]a Mântuitorului, în strâns\ leg\tur\ cu semnifica]ia momentelor liturgice la care particip\. Unele dintre ele, în special epitafurile, sunt împodobite cu minunate broderii, apreciate pentru m\iestria [i frumuse]ea execu]iei. Argintãria liturgicã. Prin argint\rie în]elegem atât str\vechiul me[te[ug al prelucr\rii metalelor pre]ioase, cât [i totalitatea obiectelor rezultate din aceast\ prelucrare. Înc\ de timpuriu, Biserica a folosit acest me[te[ug, îndeosebi pentru confec]ionarea obiectelor de cult. În Evul Mediu, arta metalelor cunoa[te un apogeu greu de egalat. Se confec]ioneaz\ acum minunate obiecte de cult cre[tine: cruci, c\delni]e, c\]ui, ripide, cristelni]e, candele, ferec\turi, chivoturi, potire, discuri [.a. Pe ele sunt turnate, incizate sau filigranate figuri [i scene biblice, îndeosebi din via]a Mântuitorului Iisus Hristos [i a Maicii Domnului. Caracteristicile universale ale produselor de argint\rie sunt acelea[i [i pentru ]ara noastr\. Epoca de maxim\ înflorire a acestui me[te[ug este înregistrat\ din a doua jum\tate a secolului al XIV-lea pân\ în secolul al XVI-lea. Se pot lesne observa coresponden]ele izbitoare dintre repertoriul lor decorativ [i acela al sculpturii în lemn sau piatr\, al miniaturilor sau al broderiilor, ceea ce confirm\ înc\ o dat\ unitatea stilistic\ a culturii [i artei române[ti.

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:16 AM

Page 45

45Cyan 45Yellow 45Magenta 45Black

Capitolul 3

CÂNTAREA BISERICEASC| „Cânta]i-I Domnului cântare nou\ (...)” (Psalmul 149, 1)

În toate religiile lumii, cântarea este folosit\ pentru a l\uda divinitatea, pentru a mul]umi sau adresa cereri. În Vechiul Testament, poporul evreu folosea cântarea psalmilor în cultul divin. Acest obicei a fost respectat chiar de Mântuitorul Iisus Hristos, care cânta împreun\ cu Apostolii S\i. Primele comunit\]i cre[tine au p\strat cântarea în rug\ciunile lor, a[a cum Sf. Apostol Pavel îi îndemna pe efeseni: „Vorbi]i între voi în psalmi, în laude (imne) [i în cânt\ri duhovnice[ti, l\udând [i cântând Domnului, în inimile voastre” (Efeseni V, 19). Numai c\, al\turi de psalmii din Vechiul Testament, treptat, au ap\rut [i cânt\ri de laud\ adresate Mântuitorului, Maicii Domnului sau sfin]ilor: doxologii, tropare, condace, polieleie [.a. De-a lungul istoriei Bisericii cre[tine, cântarea a evoluat, uneori cu stiluri diferite, îns\ p\strând acela[i specific. Al\turi de recitativul liturgic, cântarea bisericeasc\ a fost sistematizat\, în secolul al VIII-lea, de Sf. Ioan Damaschinul. A[a au ap\rut cele opt glasuri ale cânt\rii biserice[ti, sistematizate dup\ cele existente în muzica popular\ greceasc\. R\spândit în Orient, acest mod de cântare, denumit muzic\ psaltic\, a p\truns [i în Biserica noastr\, îndeosebi dup\ c\derea Constantinopolului (1453). Petre Efesiul (†1840) vine de la Constantinopol [i înfiin]eaz\ o [coal\ de cânt\re]i biserice[ti la Biserica Sf. Nicolae {elari din Bucure[ti, începând, astfel, istoria muzicii biserice[ti pe teritoriul ]\rii noastre, unde i-a avut ucenici pe Macarie [i Anton Pann, care vor continua opera maestrului, fiind socoti]i ctitori de cântare bisericeasc\ româneasc\. De atunci [i pân\ ast\zi, aceasta s-a dezvoltat armonios, cu ajutorul numero[ilor creatori de cânt\ri. Biserica Ortodox\ a evitat introducerea instrumentelor în cult, nedispensându-se de cuvinte [i de ml\dierea lor afectiv\. „Melodia instrumental\ poate scufunda pe credincio[i în sim]irea vag\ a unui adânc indefinit, în care se pot topi to]i, a unui adânc ce nu poate lua cuno[tin]\ în mod con[tient de lauda, mul]umirea, cererea noastr\, pentru fapte pe care poate nici nu le-a s\vâr[it [i nici nu le poate s\vâr[i” (Pr. Dumitru St\niloae).

Cântarea în comun — mijloc de înt\rire a dreptei credin]e Cântarea, ca form\ de laud\ [i de pream\rire a lui Dumnezeu, a fost întotdeauna considerat\ o form\ de jertf\, cea mai potrivit\ pentru slujba divin\. Ea a fost [i este un mijloc de înt\rire a dreptei credin]e. Are, în acela[i timp, un rol important în p\strarea unit\]ii credincio[ilor. Cântarea este modul cel mai propriu de a vorbi cu [i despre Dumnezeu, cu Maica Domnului sau cu sfin]ii. Iar atunci când con]inutul cânt\rii este [i tr\it cu adev\rat, se creeaz\ o rela]ie personal\, în care lauda, mul]umirea sau cererea cap\t\ un aspect real [i firesc. Cuvintele cântate sunt indefinit mai pline de adâncime decât cele rostite simplu.

Sfântul Ioan Damaschinul (detaliu frescã bizantinã, sec. XIII)

VOCABULAR Polieleu (gr. polieleos – mult milostiv) – cântare de laud\, alc\tuit\ de obicei din versete alese din psalmii 134 [i 135, care pream\resc în chip deosebit [i laud\ milostivirea lui Dumnezeu. Tropar – cântare care înf\]i[eaz\, pe scurt, chipul sau icoana vie]ii unui sfânt ori sensul [i importan]a unui eveniment din via]a Mântuitorului sau din istoria mântuirii, comemorat în principalele s\rb\tori din cursul anului bisericesc. „Cântarea d\ str\lucire s\rb\torilor, produce întristarea cea dup\ Dumnezeu, c\ci cântarea e lucrul îngerilor, e vie]uire cereasc\, t\mâie duhovniceasc\. Este o me[te[ugire în]eleapt\ a Dasc\lului (Dumnezeu), care a f\cut astfel ca în acela[i timp s\ cânt\m [i s\ înv\]\m cele de folos. Prin ea se întip\resc mai bine în suflete înv\]\turile.” (Sf. Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul I)

TEME z z z

Cum a evoluat rolul cânt\rii în cultul divin ortodox? Cum a p\truns muzica psaltic\ la noi în ]ar\? De ce Biserica Ortodox\ nu folose[te instrumente muzicale în cult?

45

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:16 AM

Page 46

46Cyan 46Yellow 46Magenta 46Black

Lec]ie de sintez\ ARTA CRE{TIN| — ISTORIE {I ÎNDREPTAR AL MÂNTUIRII

Evangheliar (Georgia, sec. XVI) „Istoria icoanei reflectã ºi întruchipeazã însãºi istoria creºtinãtãþii, pânã la despãrþirea Romei de Constantinopol, în anul 1054. Pânã la aceastã datã, ºi, din fericire, ºi multã vreme dupã ea, dacã ne gândim, de pildã, la arta romanã, creºtinii din Rãsãrit ºi cei din Apus au rãmas împreunã în iconografie. Iar o atât de îndelungatã cale comunã nu poate fi datã uitãrii!” „Mai presus de timpuri, amestec al tuturor timpurilor ºi spaþiilor, icoana se adreseazã tuturor vârstelor ºi tuturor neamurilor.” (Michel Quenot, Sfidãrile icoanei – o altã viziune asupra lumii) „Ceea ce cuvântul transmite prin viu grai, pictura înf\]i[eaz\ în chip t\cut, prin reprezentare.” (Din actele Sinodului VII ecumenic)

Frizã cu proroci (fragment de iconostas, Biserica Mãnãstirii Cotroceni, sec. XVII)

46

Fundamentat\ biblic, icoana este în aceea[i m\sur\ fundamentat\ în Tradi]ia Bisericii. Astfel, aceasta a devenit, în urma fr\mânt\rilor dogmatice din primele opt secole cre[tine, unul dintre mijloacele de exprimare a adev\rului de credin]\ al Bisericii universale. Acceptarea ei de c\tre Biseric\ nu s-a produs în primul rând din pricina interpret\rii ei dogmatice sau datorit\ aspectului ei artistic, ci pentru strânsa ei leg\tur\ cu rug\ciunea, în special cu Sfânta Liturghie. Solu]iile artistice la care au recurs iconografii – desenul, culorile, compozi]ia – care defineau ceea ce numim „estetica” icoanei, au izvorât permanent din via]a liturgic\ a Bisericii. În egal\ m\sur\, la via]a de rug\ciune a Bisericii au fost conectate [i crea]iile complementare iconografiei, argint\ria [i broderia. Mai mult, crea]ia imnografic\, dezvoltat\ în paralel cu dezvoltarea cultului liturgic, a fost în permanent\ consonan]\ cu înv\]\tura de credin]\ a Bisericii. Imnografia s-a n\scut din înv\]\tura de credin]\ [i din contemplarea acesteia în iconografie. Sub form\ de cântare liturgic\, ea a dobândit o [i mai mare valoare contemplativ\, reu[ind s\ înal]e sufletele aflate în rug\ciune mai aproape de Dumnezeu. Întreaga crea]ie artistic\ a Bisericii Ortodoxe – iconografia, broderia, argint\ria, imnografia sau cântarea liturgic\ – reprezint\ cea mai autentic\ form\ de exprimare a spiritualit\]ii ortodoxe. Problematica dogmatic\ a existen]ei, con]inutului [i func]iei crea]iei artei cre[tine nu a fost mai întâi elaborat\ la masa de scris [i transpus\ apoi în art\, ci însu[i mediul în care s-a n\scut aceasta – via]a liturgic\ – a fost acela care a favorizat o elaborare organic\ a ceea ce era înf\]i[at în ea. Biserica fiind un organism viu, arta religioas\ [i-a dobândit importan]a ca parte a acestui organism. A fost acceptat\ ca parte a cadrului liturgic. Arta cre[tin\, în ansamblul ei, constituie o adev\rat\ istorie a mântuirii exprimat\ prin cuvânt, imagine sau sunet. În acela[i timp, atunci când este fidel\ Tradi]iei Bisericii, devine îndreptar spre mântuire, oricui o contempl\ [i o prime[te cum se cuvine. Într-un cuvânt, adev\ratul criteriu al oric\rei arte este rug\ciunea.

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:16 AM

Page 47

47Cyan 47Yellow 47Magenta 47Black

Studiu de caz POATE FI REPREZENTAT DUMNEZEU-TAT|L ÎN ICONOGRAFIE? În multe dintre bisericile ortodoxe, începând din secolul al XVI-lea, pe bolta central\ a naosului apare reprezentat Dumnezeu-Tat\l, sub chipul unui b\trân venerabil, cu plete albe, acest fel de reprezentare fiind cunoscut sub denumirea de Cel vechi de zile. Fundamentarea biblic\ a unei astfel de reprezent\ri e c\utat\ de ap\r\torii ei în câteva texte din Sfânta Scriptur\, între care: „{i a [ezut Cel vechi de zile, al c\rui ve[mânt era alb ca z\pada [i perii capului S\u ca lâna cea curat\” (Daniel VII, 9); „Capul S\u [i p\rul S\u erau albe ca lâna alb\, ca z\pada; [i ochii S\i ca para focului” (Apocalips\ I, 14). Acela[i fel de reprezentare a ap\rut ulterior [i în icoane, uneori în compozi]ia care se cheam\ a Sfintei Treimi, unde Dumnezeu-Tat\l, [ezând pe un tron cu un sceptru în mân\, apare al\turi de Dumnezeu-Fiul, tot [ezând pe tron, de care se sprijin\ Sfânta Cruce, deasupra lor fiind Sfântul Duh, sub chipul unui porumbel. Argumentele invocate în favoarea reprezent\rii iconografice a lui Dumnezeu-Tat\l vin îns\ în contradic]ie cu texte din Sfânta Scriptur\ [i cu înv\]\tura Bisericii. Celebrul ap\r\tor al icoanelor, Sf. Ioan Damaschinul, în Tratatul al treilea contra celor care atac\ sfintele icoane, scria: „Dac\ am face icoana Dumnezeului nev\zut am p\c\tui, deoarece este cu neputin]\ s\ fie înf\]i[at în icoan\ ceea ce este f\r\ de corp, f\r\ de form\, nev\zut [i necircumscris. (...) Într-adev\r, este cu neputin]\ s\ se fac\ icoana lui

Dumnezeu deoarece este necorporal, nev\zut, necircumscris [i mai presus de în]elegere. Cum poate s\ se zugr\veasc\ ceea ce este nev\zut?” P\rin]ii Sinodului al VII-lea ecumenic au demonstrat posibilitatea reprezent\rii iconografice a lui Dumnezeu Fiul în contrast cu aceea de a-L reprezenta pe Dumnezeu-Tat\l. Realismul evanghelic, ca temei al întregii iconografii, ne interzice s\ reprezent\m orice produs al fanteziei umane, care, de altfel, nu cunoa[te limite. Exist\ o mul]ime de lucruri referitoare la Dumnezeu care nu numai c\ nu pot fi reprezentate în imagini, dar sunt întru totul de neconceput pentru om. Nu avem decât o singur\ cheie de a cunoa[te Sfânta Treime: Îl cunoa[tem pe Tat\l prin Fiul, „Cel ce M\ vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M-a trimis” (Ioan 12, 45) [i „Cel ce M-a v\zut pe Mine L-a v\zut pe Tat\l” (Ioan 14, 9), iar pe Fiul prin Sfântul Duh: „Nimeni nu poate s\ zic\: Domn este Iisus – decât în Duhul Sfânt ” (I Corinteni 12, 3). Cel vechi de zile, în toate tâlcuirile Sfin]ilor P\rin]i, este Mântuitorul Iisus Hristos, N\scut din veci din Tat\l. A[adar, Biserica Ortodox\ nu admite reprezent\ri antropomorfice ale lui Dumnezeu, cu excep]ia icoanei Mântuitorului Iisus Hristos.

„De ce nu-L reprezent\m [i nu-L descriem pe Tat\l Domnului nostru Iisus Hristos? Pentru c\ nu [tim cum este. (...) Numai dac\ L-am fi v\zut [i cunoscut precum L-am v\zut [i cunoscut pe Fiul S\u, atunci am fi încercat s\-L descriem [i s\-L reprezent\m cu ajutorul artei”. (Scrisoarea adresat\ de papa Grigore al II-lea împ\ratului Leon Isaurul)

TEME z z

Care sunt argumentele pe care le invocã susþinãtorii reprezentãrii lui Dumnezeu Tatãl? Comentaþi versetul: Cel ce M-a vãzut pe Mine L-a vãzut pe Tatãl” (Ioan 14, 9).

Hristos Cel vechi de zile (frescã de Alexandru Nicolau, sec. XXI)

47

Religie XI_cap 3 pg 39_48.qxd

7/20/2006

11:16 AM

Page 48

48Cyan 48Yellow 48Magenta 48Black

EVALUARE I. Identifica]i în Sfânta Scriptur\ versetele din Vechiul Testament care interzic folosirea imaginilor. II. De ce era interzis\ în Vechiul Testament folosirea imaginilor? III. Ce reprezint\ Întruparea Mântuitorului pentru existen]a icoanelor? IV. Explica]i versetele de la I Ioan 1, 1-3. V. Plecând de la afirmaþia Sf. Irineu: „Dumnezeu s-a fãcut om, pentru ca omul sã se îndumnezeiascã”, argumentaþi existenþa icoanelor Maicii Domnului ºi ale celorlalþi sfinþi. VI. Care este leg\tura dintre icoan\ [i prototipul ei? VII. De ce iconografia are un rol pedagogic? VIII. Cum sunt culorile [i lumina din icoane? Sfântul Ioan Evanghelistul (broderie, Muntele Sinai, sec. XIX)

IX. De ce lipse[te realismul din iconografie? X. Care este leg\tura dintre icoan\ [i broderia religioas\? XI. Men]iona]i [i descrie]i câteva obiecte de cult împodobite cu broderie.

„Cântarea îndulce[te cuvintele de rug\ciune [i de sl\vire ale credincio[ilor [i deci [i inima celor ce le rostesc. Prin aceasta face mai dulce chiar con]inutul rostit în chip cânt\tor [i deci Persoana al c\rei nume este l\udat [i rugat în chip melodios. Prin aceasta, cântarea lipe[te mai mult inima de darul cerut sau primit, sau de Persoana de la care a cerut acest dar [i pentru care e l\udat\ în chip melodios...” (Pr. Dumitru St\niloae) „Noi cânt\m laudele dumnezeie[ti cu o chitar\ vie, însufle]it\ [i prin cânt\ri duhovnice[ti. C\ci ceea ce place lui Dumnezeu mai mult decât toate instrumentele este unirea întregului popor în cântarea psalmilor [i imnelor.” (Eusebiu din Cezareea, Comentariu la Psalmul XCI)

Evangheliar (detaliu, Georgia, sec. XVI)

48

XII. Care sunt ve[mintele liturgice folosite de preot? XIII. Ce sunt epitaful [i dvera [i când se folosesc acestea? XIV. Forma]i dou\ grupe [i argumenta]i pro [i contra folosirii instrumentelor `n cult. XV. Cum cântau primii cre[tini? XVI. Audia]i muzic\ psaltic\ [i face]i o compara]ie cu muzica gregorian\. XVII. Alc\tui]i un scurt eseu cu tema: „Cântarea bisericeasc\ – mijloc de înt\rire a dreptei credin]e”. XVIII. Pornind de la una din lecturile al\turate, alc\tui]i un scurt eseu.

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 49

49Cyan 49Yellow 49Magenta 49Black

Capitolul 4

SPIRITUALITATE {I MISIUNE

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 50

50Cyan 50Yellow 50Magenta 50Black

Capitolul 4

LITURGHIE {I FILANTROPIE „Un frate avea doar o Evanghelie, dar [i pe aceasta a vândut-o pentru a hr\ni pe cei fl\mânzi, zicând: Am vândut cartea care-mi spunea: «Vinde tot ce ai [i d\ pre]ul s\racilor!»” (Avva Evagrie Ponticul)

De-a lungul secolelor, Biserica a dezvoltat cele dou\ dimensiuni fundamentale pentru vie]uirea cre[tin\: participarea la via]a de cult [i misiunea filantropic\. Prin aceste realit\]i, Dumnezeu a sus]inut via]a Bisericii [i a lucrat mântuirea oamenilor.

Liturghia — cerul pe p\mânt

Hristos Marele Preot (frescã de Ioan Popa, sec. XXI)

VOCABULAR Bolni]\ – vechi a[ez\mânt m\n\stiresc pentru `ngrijirea bolnavilor. Filantropie – ajutorare, binefacere ca expresie a iubirii fa]\ de om. Liturghie – cea mai important\ slujb\ a Bisericii. Parohie – comunitatea constituit\ în jurul unei biserici.

„Am v\zut lumina cea adev\rat\, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credin]a cea adev\rat\, nedesp\r]itei Sfintei Treimi închinându-ne, c\ Aceasta ne-a mântuit pe noi.” (Sf. Liturghie) „Ziua Învierii! {i s\ ne lumin\m cu pr\znuirea, [i unul pe altul s\ ne îmbr\]i[\m. S\ zicem: fra]ilor [i celor ce ne ur\sc pe noi; s\ iert\m toate pentru Înviere. {i a[a s\ strig\m: Hristos a înviat din mor]i, cu moartea pe moarte c\lcând, [i celor din morminte via]\ d\ruindu-le.” (Slujba Învierii)

50

Via]a de cult a Bisericii [i în special Sfânta Liturghie marcheaz\ prezen]a slavei lui Dumnezeu pe p\mânt, c\ci, participând la Liturghie, ne facem p\rta[i împ\r\]iei lui Dumnezeu. Astfel, omul deprinde acest mod de via]\, prin care rug\ciunea tr\it\ în biseric\ devine o condi]ie a cunoa[terii lui Dumnezeu. Numai în urma acestei experien]e va ap\rea coeren]a înv\]\turii cre[tine, iar r\spunsul la întreb\rile esenþiale nu va întârzia. Cântarea, rug\ciunile, icoanele, toate formeaz\ un ansamblu care îl transpun pe om într-un alt spa]iu, spa]iul sacru. Aceste elemente creeaz\ atmosfera inconfundabil\ a Bisericii, în care te sim]i ocrotit, te sim]i acas\. Este nevoie doar de aten]ie [i de pu]in r\gaz ca s\ po]i descoperi aceast\ surs\ de pace, de lini[tire, într-un cuvânt, de via]\. Cât\ vreme vor r\suna clopotele bisericilor, Liturghia se va s\vâr[i vestind „apropierea Împ\r\]iei cerurilor” (Marcu 1, 15). Rug\ciunile de la Sfânta Liturghie nu se refer\ la cre[tin ca individ izolat de comunitate, ci îi cuprind pe to]i credincio[ii. Iat\ dou\ fragmente care exprim\ caracterul comunitar al Sfintei Liturghii: „Doamne, Dumnezeul nostru, caut\ spre noi [i spre sfânt\ biserica Ta...” sau „Pace lumii Tale d\ruie[te, bisericilor tale, preo]ilor [i la tot poporul T\u”. Luând parte la Sfânta Liturghie, fiecare cre[tin simte c\ alc\tuie[te Biserica, f\când parte din Trupul lui Hristos. El nu se roag\ doar pentru sine [i pentru familia sa, ci pentru cre[tinii de pretutindeni, cu care este în comuniune: „Înc\ aducem Þie aceast\ slujb\ duhovniceasc\ pentru toat\ lumea, pentru sfânta, soborniceasc\ [i apostoleasc\ Biseric\”.

Liturghie [i Euharistie În primele secole cre[tine, Liturghia însemna Euharistia, împ\rt\[irea cu Trupul [i Sângele Domnului, la „frângerea pâinii” (Faptele Apostolilor 2, 42); to]i cei care participau la Liturghie se împ\rt\[eau. Treptat îns\, de[i ritualul slujbei nu s-a schimbat, în]elegerea [i raportarea la Sfânta Împ\rt\[anie au pierdut din intensitate. De ce omul de ast\zi nu mai simte atât de mult nevoia s\ se apropie de Sfântul Altar [i s\ se împ\rt\[easc\?

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 51

51Cyan 51Yellow 51Magenta 51Black

Capitolul 4 Participarea credincio[ilor la Sfânta Liturghie este absolut necesar\ pentru via]a unei parohii; preotul nu poate s\vâr[i singur Sfânta Liturghie, care este prin excelen]\ o slujb\ a comunit\]ii, a adun\rii credincio[ilor. Trebuie redescoperit\ valoarea particip\rii la Sfânta Liturghie [i a împ\rt\[irii cu Trupul [i Sângele lui Hristos. F\r\ aceasta, via]a Bisericii nu r\mâne decât un spectacol sau cel mult un ritual, al c\rui sens s-a pierdut cândva...

Liturghia dup\ Liturghie Hristos nu i-a îndemnat pe ucenici s\ se ascund\ [i nici s\ fug\ din lume, ci i-a trimis în mijlocul oamenilor, pentru a propov\dui cuvântul Evangheliei. La sfâr[itul Sfintei Liturghii, preotul roste[te: „Cu pace s\ ie[im”, iar credincio[ii r\spund: „Întru numele Domnului”. Acesta era îndemnul cu care se încheia Liturghia din cele mai vechi timpuri: vie]uirea în acela[i duh [i dincolo de spa]iul liturgic, dincolo de zidurile bisericii. Liturghia realizeaz\ comuniunea cu Hristos, cu sfinþii [i cu to]i fiii Bisericii; se cuvine ca acest „câ[tig” s\ fie tr\it în toate manifest\rile vie]ii. „Aproapele meu este via]a mea” – m\rturise[te Sf. Siluan Athonitul. Când îl ajut pe aproapele meu, eu renun] la unele lucruri: uneori sacrific confortul [i timpul meu liber sau renun] la micile mele comodit\]i. Dar am convingerea c\ dialogul [i rela]ia cu ceilal]i reprezint\ un alt aspect al leg\turii cu Dumnezeu. Activitatea social\ a Bisericii, la care fiecare credincios trebuie s\ participe în cadrul parohiei sale, reprezint\ o liturghie în afara bisericii. To]i credincio[ii sunt chema]i la aceast\ „preo]ie universal\” care este slujirea celorlal]i prin iubire.

Filantropia în România Primele a[ez\minte medicale din ]inuturile române[ti s-au numit bolni]e [i au fost înfiin]ate lâng\ m\n\stiri. Astfel, pe la 1500 a fost ridicat\ bolni]a M\n\stirii Bistri]a. La sfâr[itul secolului al XVII-lea, cu binecuvântarea mitropolitului Antim Ivireanul [i cu acordul domnitorului Constantin Brâncoveanu, s-a zidit bolni]a M\n\stirii Col]ea. În 1751, B\la[a Brâncoveanu, fiica domnitorului martir, a ctitorit biserica [i azilul de b\trâni „Domni]a B\la[a” din Bucure[ti. Episcopul Inochentie al Hu[ilor a sus]inut înfiin]area Spitalului Sf. Spiridon din Ia[i (1756). Dup\ 1989, în toate centrele biserice[ti din ]ar\ au luat fiin]\ asocia]ii [i funda]ii cre[tine care, sub îndrumarea ierarhilor [i a preo]ilor, desf\[oar\ numeroase ac]iuni filantropice. Astfel, s-au construit centre pentru copiii orfani, c\mine de b\trâni, a[ez\minte pentru sus]inerea familiilor s\race. Asisten]a religioas\ este acum prezent\ în foarte multe spitale, în penitenciare, în orfelinate [i în azilurile de b\trâni. Sensul slujirii în cadrul acestor institu]ii este acela de a vesti iubirea lui Hristos acolo unde oamenii sufer\ [i a[teapt\ cuvântul plin de compasiune al Evangheliei. Sunt înc\ foarte multe de f\cut, iar cei care alc\tuiesc Biserica, preo]ii [i credincio[ii, trebuie s\ sporeasc\ aceast\ lucrare.

P.F. P\rinte Patriarh Teoctist slujind Sfânta Liturghie „La Judecata de Apoi, omul va trebui s\ spun\ nu cum [i-a mântuit sufletul printr-o nevoin]\ ascetic\ singuratic\, ci care a fost atitudinea sa fa]\ de aproapele s\u, dac\ l-a cercetat când a fost în închisoare, dac\ l-a hr\nit când a fost fl\mând, dac\ l-a ajutat (...) Altfel spus, dac\ l-a iubit pe fratele s\u, dac\ a v\zut în aceast\ iubire porunca fundamental\ a lui Hristos.” (Sf. Maria Skob]ova, Iubirea nebun\ de aproapele)

TEME










Comenta]i cuvintele de la Sfânta Liturghie: „Hristos în mijlocul nostru! Este [i va fi, totdeauna, acum [i pururea [i în vecii vecilor”. Purta]i un dialog pe marginea temei: „Redescoperirea valorii Sfintei Euharistii”. Alc\tui]i un eseu cu titlul: „Liturghia dup\ Liturghie”. Realiza]i o discu]ie pe grupuri, pornind de la `ntrebarea: De ce este nevoie de filantropie în via]a Bisericii [i cum ne putem implica în aceast\ misiune? Care sunt roadele activit\]ii filantropice în România?

51

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 52

52Cyan 52Yellow 52Magenta 52Black

Capitolul 4

IUBIREA DE DUMNEZEU {I IUBIREA DE SEMENI „S\ iubim iubirea!” (Sf. Bernard de Clairvaux)

Iubirea lui Dumnezeu pentru om

Avraam la stejarul Mamvri (frescã, Patmos, sec. XII) „Fiecare om î[i alc\tuie[te de-a lungul vie]ii un edificiu afectiv. M\sura în care el este e dat\ de consisten]a acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mul]i – pe care i-a iubit f\r\ rest, f\r\ umbr\, [i împotriva c\rora spiritul lui critic, chiar dac\ a fost prezent, a r\mas neputincios. Ace[ti oameni pu]ini, care ne fac pe fiecare în parte s\ nu regret\m c\ suntem, reprezint\, chit c\ o [tim sau nu, stratul de protec]ie care ne ajut\ s\ trecem prin via]\. Fiecare om «face fa]\» la ce i se întâmpl\ pentru c\ este protejat în felul acesta. F\r\ acest zid de fiin]e iubite care ne înconjoar\ (indiferent c\ ele sunt sau nu în via]\), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destr\ma sau ne-am pierde, ne-am r\t\ci pur [i simplu în via]\. Dac\ ura celorlal]i – covâr[itoare uneori! –, invidia lor, mâr[\via lor sunt neputincioase este pentru c\ exist\ câ]iva oameni pe care îi iubim pân\ la cap\t.” (Gabriel Liiceanu)

52

Numele prin excelen]\ al lui Dumnezeu dup\ Sfânta Scriptur\ este „IUBIRE”: „Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a ar\tat iubirea lui Dumnezeu pentru noi, c\ Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul S\u Cel Unul-N\scut, pentru ca noi s\ viem printr-Însul” (I Ioan 4, 8-9). Iubirea nu este un simplu atribut al lui Dumnezeu, ci caracterizeaz\ prin excelen]\ existen]a lui Dumnezeu în raport cu lumea [i cu omul. Hristos este Cel care descoper\ iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Se întrupeaz\ [i devine om, r\mânând ceea ce era, adic\ Dumnezeu adev\rat. Iubirea ar\tat\ oamenilor este profund\, pân\ la moarte, c\ci „mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: s\-[i pun\ cineva via]a pentru prietenii s\i” (Ioan 15, 13). „Crucea este cheia tainei iubirii lui Hristos fa]\ de om. F\r\ Cruce am fi [tiut ceva despre iubire în general, dar n-am fi [tiut despre iubirea lui Dumnezeu fa]\ de noi. Abia prin moartea lui Hristos pe Cruce, Dumnezeu Î[i manifest\ negr\ita Lui dragoste fa]\ de lume” (Pr. Dumitru Belu). Ce ne arat\ jertfa lui Hristos? În primul rând, omul se convinge c\ iubirea divin\ nu este o for]\ impersonal\, ci se descoper\ în Persoana lui Hristos. Totodat\, jertfa de pe Golgota arat\ c\ iubirea pentru ceilal]i nu are limit\. Prin jertfa de pe Cruce, Dumnezeu nu st\ departe de oameni, ci Se face ca unul dintre ei, Se jertfe[te [i moare pentru mântuirea lor.

Iubirea omului ca r\spuns Dumnezeu creeaz\ pe om [i întregul univers din iubire [i tot din iubire sacrific\ pe Fiul S\u pentru via]a lumii (Ioan 3, 16). Cu toate acestea, Dumnezeu nu-l constrânge pe om s\-L iubeasc\, ci a[teapt\ r\spunsul liber al omului la chemarea Sa: „Iat\, Eu stau la u[\ [i bat; de-mi va auzi cineva glasul [i va deschide u[a, voi intra la el [i voi cina cu el [i el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Iubind pe Dumnezeu, omul cunoa[te, pe de o parte, iubirea ar\tat\ de Dumnezeu, pe de alt\ parte, Îi r\spunde cu iubire. Iubirea fa]\ de Dumnezeu nu este un sentiment ambiguu, ci reprezint\ îns\[i via]a sufletului. S\ re]inem cuvântul Fericitului Augustin: „Iubirea preface pe cel care iube[te în chipul celui iubit. Dac\ iube[ti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dac\ iube[ti trupul, vei fi trup”.

Iubirea aproapelui Iubind pe Dumnezeu, omul înva]\ s\-i iubeasc\ [i pe ceilal]i oameni. Cine nu tr\ie[te în armonie [i nu îi iube[te pe semenii lui, acela nu poate fi în unire cu Hristos.

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 53

53Cyan 53Yellow 53Magenta 53Black

Capitolul 4 Cine este aproapele nostru? La aceast\ întrebare, Hristos a rostit pilda Samarineanului milostiv, dup\ cum se spune `n Luca 10, 29-37. Aproapele nostru este cel care tr\ie[te lâng\ noi [i cel cu care ne întâlnim în via]a de zi cu zi; este cel care are nevoie de ajutorul nostru material [i spiritual. Noi suntem responsabili de via]a lui. Samarineanul, de[i era de alt neam, s-a îndurat de omul jefuit [i r\nit de tâlhari [i l-a îngrijit, f\r\ s\ a[tepte nimic în schimb. Prin fapta sa, el a ar\tat concret iubirea pentru aproapele s\u aflat în suferin]\. „Despre Maica Tereza din Calcutta se spune c\ era odat\ lâng\ un bolnav, c\ruia îi îngrijea r\nile. Ea voia s\-l ajute pe omul acela care era în necaz, dar cineva care a trecut pe acolo i-a zis: «Eu n-a[ face asta nici pentru un milion de dolari!» {i Maica Tereza a r\spuns: «Nici eu, pentru un milion de dolari n-a[ face, dar pentru Dumnezeu fac!». Asta înseamn\ s\ ai credin]\, s\ faci ceva ce n-ai face pentru lumea asta întreag\, dar pentru Dumnezeu s\ faci. {i dac\ nu faci, s\ [tii c\ î]i lipse[te credin]a” (Arhim. Teofil P\r\ian). Dac\ cineva crede c\ iube[te pe Dumnezeu, dar pe oameni îi desconsider\, acela se am\ge[te; de fapt, el se raporteazã la o idee abstract\ [i nu la Dumnezeu.

Maica Tereza de Calcutta (1910 -1997)

Suferin]\ [i iubire De ce sufer\ [i de este încercat prin necazuri omul bun? Cartea lui Iov din Vechiul Testament d\ un r\spuns la aceast\ problem\ dificil\. Dumnezeu îng\duie ca Iov s\ fie greu încercat. El pierde totul: faim\, avere, familie. Se revolt\, vrea s\ în]eleag\ voia Domnului, dar nu-[i pierde credin]a în Dumnezeu. Prin suferin]a lui Iov, noi în]elegem c\ în spatele suferin]ei se afl\ ra]iunea ascuns\ a lui Dumnezeu, care [tie ce face. Suferin]a lui Iov preveste[te jertfa Mântuitorului Hristos, care, f\r\ de p\cat fiind, a murit pe Cruce pentru mântuirea oamenilor. A[adar, suferin]a lui Hristos nu este n\scut\ din p\cat, ci din iubire, dup\ cum afirm\ arhiepiscopul Bartolomeu Anania.

Egoismul ca sfidare a iubirii Dincolo de mul]umirea de sine sau ideea de superioritate fa]\ de ceilal]i, egoismul nu este decât o condamnare la singur\tate [i triste]e. Omul egoist se închide în sine [i nu împarte cu nimeni bucuriile [i durerile sale. El nu reu[e[te s\-[i deschid\ sufletul, pentru ca harul dumnezeiesc s\-l umbreasc\. Fa]\ de ceilal]i, el manifest\ o „iubire” posesiv\, a[teptând totul de la cei din jur, iar compasiunea [i iubirea nu sunt pentru el decât sentimentele oamenilor slabi. Egoismul este o patim\, o boal\ a sufletului, de care omul se vindec\ numai prin con[tientizarea st\rii sale, prin cultivarea iubirii fa]\ de Dumnezeu [i a grijii pentru cel\lalt. El va în]elege c\ toate acestea au un rost în existen]a lui [i, f\r\ comuniunea cu Dumnezeu [i cu oamenii, via]a nu are nici un sens.

TEME




Cum S-a manifestat iubirea de oameni a lui Dumnezeu? Scrie]i un eseu cu tema: „Devenim ceea ce iubim”. Cum defini]i egoismul?

RE}INE}I!





Prin jertfa de pe Cruce, Dumnezeu a ar\tat iubirea Sa de oameni. Cel care Îl iube[te cu adev\rat pe Dumnezeu îi iube[te [i pe semenii s\i. ~nvierea lui Hristos arat\ c\ suferin]a are un sens. Egoismul este izvorul tuturor patimilor.

„Iubirea este atât ceva ce avem deja [i izbucne[te spontan în inimile noastre, cât [i ceea ce trebuie s\ înv\]\m (...) Iubirea este atât punctul de plecare, cât [i cel de sosire.” (Mitr. Kallistos Ware, Cuvânt\ri) „Iubirea este dragostea des\vâr[it\ pe care numai Sfântul Duh o produce. Ea este legat\ de credin]\. F\r\ credin]a într-un izvor divin, iubirea nu are profunzime.” (Pr. Dumitru St\niloae, Mica dogmatic\ vorbit\)

53

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 54

54Cyan 54Yellow 54Magenta 54Black

Capitolul 4

RESPECTUL FA}| DE LUMEA CREAT| — ECOLOGIE CRE{TIN| „Întreaga crea]ie, de la înger la minerale, este omogen\ [i legat\ în toate p\r]ile sale prin iubire [i responsabilitate.” (Paul Claudel)

Toat\ lumea este pe cale s\ devin\ ecologist\. Evident, este mai mult decât o mod\, iar opinia public\ se hr\ne[te dintr-o nelini[te real\: lipsa de atitudine fa]\ de ravagiile ireparabile asupra mediului înconjur\tor produse de economia de pia]\ [i de societatea de consum. Ca [tiin]\, ecologia a ap\rut ca o ramur\ a biologiei. În 1866, Ernst Heckel a lansat termenul „ecologie”, în]elegând prin el studiul rela]iilor dintre toate elementele mediului înconjur\tor; Ernst Heckel a pus atunci problema conserv\rii unor specii, prin crearea unor rezerva]ii naturale. Cu timpul, ecologia a devenit o [tiin]\ în sine, analizând fenomenul complex al echilibrului mediului înconjur\tor din punct de vedere teologic, politic [i economic.

Sfânta Scriptur\ [i ecologia „Mari [i minunate sunt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule, Atot]iitorule!” (Apocalipsa 15, 3)

VOCABULAR Ecologie (gr. oikos – cas\) – [tiin]a mediului înconjur\tor. Ecosistem – ansamblu în care se stabilesc rela]iile dintre organisme [i elementele mediului. „Mediul înconjur\tor nu este doar «înconjur\tor», ci o realitate care, în diverse forme, p\trunde în noi, ne umple cu puritatea lui sau cu noxele pe care l-am for]at s\ le primeasc\. (...) Rela]iile cu lumea, cu semenii, afectate de egoism, de dispre], de exploatare, de nedreptate [i de toate formele de p\cat, afecteaz\ VIAÞA, via]a omului [i a mediului s\u ambiant. (...) Ce preg\tim celor care vor veni dup\ noi? O atmosfer\ irespirabil\, o ap\ care, în loc s\ potoleasc\ setea, îi va otr\vi, care, în loc s\-i cure]e, îi va umple de boli?” (Pr. Vasile R\duc\, Grija Bisericii fa]\ de mediul ambiant)

54

Biblia nu ne înva]\ nimic despre înc\lzirea climei sau despre dispari]ia speciilor, dar ne ofer\ cheia în]elegerii raport\rii omului la mediul înconjur\tor. Dumnezeu creeaz\ lumea: cerul [i p\mântul, marea, plantele [i animalele, ar\tând c\ toate sunt „foarte bune” (Facere 1, 31). Bog\]ia, diversitatea [i frumuse]ea lumii aratã slava lui Dumnezeu. Creeaz\ apoi pe om [i îi încredin]eaz\ lumea aceasta, chemându-l s\ respecte îns\ via]a tuturor creaturilor. Prin c\derea în pãcat, lumea intr\ în dezordine [i devine ostil\ omului. Hristos, Noul Adam, sfin]e[te prin Învierea Sa întregul cosmos [i îl readuce la starea din Rai.

New Age [i mi[carea ecologic\ New Age este o mi[care cu caracter sincretist, care încearc\ uniformizarea [i unitatea tuturor religiilor [i orient\rilor filosofice. Reprezentan]ii New Age sus]in c\ timp de dou\ mii de ani P\mântul s-a aflat sub semnul Constela]iei Pe[tilor, fiind dominat de cre[tinism. Secolul al XX-lea marcheaz\ intrarea în epoca „V\rs\torului”, noua er\ (New Age). Programul New Age î[i propune s\ transforme nu doar individul, ci întreaga umanitate, folosind elemente din toate religiile orientale, cre[tinism, practici oculte, teosofie [i bioenergie. Care este îns\ leg\tura dintre New Age [i ecologie? Urm\rind schimbarea [i impunerea unei noi mentalit\]i, ideologia New Age î[i propune s\ dezvolte [i s\ exploateze a[a-numita „spiritualitate ecologic\”: „Avem nevoie de perspectiva ecologic\ [i feminist\, care în fiin]a ei cea mai intim\ este de natur\ spiritual\ [i care va implica schimb\ri profunde în structurile noastre sociale [i politice”.

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 55

55Cyan 55Yellow 55Magenta 55Black

Capitolul 4 Potrivit doctrinei New Age, întregul univers a ap\rut ca urmare a hazardului [i se men]ine prin sine, iar Dumnezeu este o „unitate” impersonal\. „Spiritualitatea ecologic\” de tip New Age vizeaz\ crearea unui a[a-zis „paradis terestru”, în care omul s\ fie singur st\pânitor. Pentru cre[tini îns\, Dumnezeu este Cel care a creat lumea, care nu se confund\ cu Creatorul, [i tot El este Cel care sus]ine lumea în existen]\. Trebuie s\ re]inem urm\torul aspect: chiar dac\ mi[carea New Age face din discursul ecologic un mijloc important al r\spândirii doctrinei sale, asta nu înseamn\ c\ Biserica nu mai trebuie s\ sus]in\ protejarea [i salvarea mediului.

Criza ecologic\ Odat\ cu dezvoltarea uimitoare a tehnologiei, criza ecologic\ s-a accentuat foarte mult. P\mântul, cu toate resursele lui, a fost v\zut ca un capital natural destinat doar profitului. Este evident c\ rezultatele sunt dezastruoase. Iat\ doar câteva dintre consecin]e: efectul de ser\, degradarea solului, contaminarea aerului [i a apei, catastrofe naturale [i boli grave. Întrebarea fundamental\ r\mâne aceasta: în ce m\sur\ [tiin]a, tehnica, activitatea fiec\rei persoane, politica [i religia contribuie la men]inerea sau la ruperea echilibrului dinamic al ecosistemului? În ciuda tuturor congreselor [i conferin]elor interna]ionale, criza ecologic\ r\mâne f\r\ r\spuns. Dorin]a de profit, concuren]a economic\ [i consumismul f\r\ discern\mânt, toate acestea motiveaz\ exploatarea ira]ional\ a mediului. Este un paradox: omul polueaz\ spa]iul în care el însu[i tr\ie[te.

Perspective [i solu]ii Exist\ oare vreo solu]ie la problema ecologic\? Ce se poate face pentru a redresa situa]ia sau pentru a reduce r\ul produs? Am putea spune c\ nu este nimic de f\cut, c\ci rezolvarea acestei probleme nu va veni din partea noastr\, ci de la forurile politice înalte. Îns\ fiecare om poate experimenta un mod de via]\ ecologic, având responsabilitate fa]\ de lumea înconjur\toare. Decizia concret\ îmi apar]ine: s\ nu consum inutil ap\ sau energie electric\, s\ reciclez de[eurile, s\ nu distrug vegeta]ia. Nimeni nu m\ poate împiedica s\ fac aceste lucruri; trebuie doar s\ con[tientizez importan]a lor. Fie c\ este vorba de un om politic sau de un cet\]ean de rând, principiul ar trebui s\ fie acesta: nu consum cât a[ putea s\-mi permit, ci numai cât îmi este necesar cu adev\rat, [tiind c\, din lips\ de hran\ [i de medicamente, în lume mor 40 000 de copii în fiecare zi. S\ re]inem: nu conserv\m natura dintr-o dorin]\ egoist\ de a tr\i cât mai mult pe P\mânt, ci pentru c\ avem con[tiin]a c\ Dumnezeu l-a creat pe om în lume cu un sens, cu o ra]iune. Cu alte cuvinte, respect\m [i protej\m natura ca pe un dar divin, de care nu trebuie s\ ne batem joc. Astfel, în]elegem c\ situa]ia se poate îndrepta numai printr-o educare a con[tiin]ei, iar aceasta este o datorie a fiec\ruia. Protejarea mediului reprezint\ o necesitate nu doar pentru contemporani, ci [i pentru genera]iile care vor veni. Ecologia devine astfel o form\ de solidaritate uman\.

„Suflete al meu, laud\-L pe Domnul, Cel ce a f\cut cerul [i p\mântul!” (Psalm 145, 1;6) „Care sunt interesele, care sunt valorile care guverneaz\ civiliza]ia noastr\ tehnico-[tiin]ific\? S\ recunoa[tem: este vorba de dorin]a nem\rginit\ de st\pânire, care a împins pe omul istoriei c\tre preluarea puterii asupra planetei. (...) Criza ecologic\ actual\ nu reprezint\ doar o «criz\ ecologic\» [i deci ea nu poate fi solu]ionat\ doar tehnic. O muta]ie în convingerile [i valorile noastre fundamentale este la fel de necesar\ ca [i o schimbare în atitudinea de via]\.” (Jürgen Moltmann, Despre teologie [i ecologie)

RE}INE}I!



Omul este responsabil de criza ecologic\ actual\. F\r\ o educare a con[tiin]ei, degradarea mediului nu va fi restabilit\.

TEME




Eviden]ia]i cauzele [i consecin]ele crizei ecologice. Care este pozi]ia Bisericii fa]\ de problema ecologic\? Purta]i un dialog în care s\ g\si]i solu]ii concrete pentru protejarea mediului.

55

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 56

56Cyan 56Yellow 56Magenta 56Black

Capitolul 4

SOLIDARITATE {I PRIETENIE „Dac\ m-ar întreba cineva s\-i spun, într-un cuvânt, ce este cultura, i-a[ r\spunde: Armonie!” (Arhim. Arsenie Papacioc)

Solidaritate [i comuniune

Sfin]ii Apostoli Petru [i Pavel (frescã bizantinã, sec. XV) „Cu adev\rat, orice rela]ie e de fapt ve[nic\: vom tr\i în ve[nicie cu to]i aceia pe care i-am întâlnit în via]\. N-a[ vrea s\ exagerez, dar eu îmi spun asta adeseori: cum voi tr\i eu ve[nic împreun\ cu cineva cu care sunt certat sau cu cineva pe care nu l-am iertat? Cum voi da eu ochii cu cei c\rora le-am gre[it, când [tiu – Mântuitorul zice – c\ toate vor fi descoperite pe lumea cealalt\? {i rog mila lui Dumnezeu ca s\ pun\ în inima fiec\ruia iubire.” (Ierom. Savatie Ba[tovoi, Despre prietenie) „Dumnezeu nu poate lucra decât în aceast\ comuniune, în aceast\ unitate de credin]\, de via]\, în aceast\ unitate de rug\ciune, care este Biserica. Omul trebuie ajutat s\ g\seasc\ unitatea cu ceilal]i, în sentimentul comun al prezen]ei lui Dumnezeu în mijlocul lor.” (Pr. Dumitru St\niloae, Mica dogmatic\ vorbit\) „Un prieten credincios este un sprijin puternic; cine l-a g\sit, a g\sit o comoar\.” (În]elepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 6, 14)

56

Solidaritatea reprezint\, în sens larg, dorin]a de a fi în unitate cu ceilal]i. Atunci când oamenii – un grup mai mic sau mai mare – sunt însufle]i]i de aceea[i mentalitate sau de aceea[i ideologie, se poate vorbi de o form\ a solidarit\]ii în plan social. Dar mentalit\]ile se schimb\, iar ideologiile se succed de la o epoc\ la alta. De aceea omul are nevoie de un adev\r spiritual, de un fundament neclintit pentru via]\. Hristos este „Calea, Adev\rul [i Via]a” (Ioan 14, 6). El a spus: „Cerul [i p\mântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35). De ce comuniunea în Hristos reprezint\ forma cea mai înalt\ a solidarit\]ii umane? Pentru c\ El a p\timit [i a murit pe Cruce, din iubire pentru mântuirea oamenilor, ar\tând c\ drumul spre Înviere trece prin jertf\. Cum au rezistat oare martirii în vremea persecu]iilor? Ce i-a înt\rit pe m\rturisitorii credin]ei din temni]ele comuniste – preo]i, c\lug\ri sau credincio[i laici? Pe to]i ace[tia i-a unit credin]a necl\tinat\ în Hristos, iar comuniunea lor jertfelnic\ a sus]inut Biserica, dup\ cuvântul Sf. Apostol Pavel: „Str\dui]i-v\ s\ p\stra]i unitatea duhului întru leg\tura p\cii” (Efeseni 4, 3). Nu de pu]ine ori în istorie, solidaritatea a fost manipulat\, iar setea de putere a sacrificat elanul celor care au înfruntat moartea. De aceea dorin]a de unitate la nivelul con[tiin]ei [i al ac]iunii trebuie s\ aib\ o perspectiv\ ve[nic\, netrec\toare, iar acest lucru este posibil doar urmând lui Hristos. Am putea numi prietenia o solidaritate restrâns\, c\ci sufletele se unesc acolo unde adev\rul [i iubirea se întâlnesc.

Valoarea prieteniei Prietenia înseamn\ încredere, sinceritate, o leg\tur\ de suflet, care nu poate fi desfiin]at\ de nimeni [i de nimic. Este limpede c\ prietenia nu trebuie teoretizat\; aceasta se tr\ie[te, [i-atât. Totu[i, din experien]a altora sau din experien]a personal\, putem în]elege punctele de rezisten]\ [i psihologia rela]iei de prietenie. Este un exerci]iu de aten]ie fa]\ de o experien]\ universal uman\. Platon, Aristotel, Cicero, Fericitul Augustin, Sf. Ioan Gur\ de Aur, Sf. Ioan Cassian, Aelred de Rievaux – sunt numai câ]iva dintre cei care au reflectat asupra temei prieteniei.

Categoriile prieteniei Cine tr\ie[te prietenia? Prietenia înso]e[te toate vârstele – chiar se spune c\ prietenia nu are vârst\ –, îns\ este tr\it\ intens în special de cei tineri.

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 57

57Cyan 57Yellow 57Magenta 57Black

Capitolul 4 „Prietenia de-o via]\” a celor ajun[i la b\trâne]e î[i are r\d\cinile într-o rela]ie încercat\ adeseori de sl\biciunile firii [i de r\utatea lumii. Vorbind discipolilor s\i despre prietenie, Aristotel descrie trei categorii de oameni care caut\ prietenia. Cei mai mul]i aleg un prieten doar pentru pl\cerea trupeasc\. Al]ii urm\resc un oarecare interes material. Prietenia acestor oameni nu rezist\, pentru c\ odat\ ce pl\cerea sau interesul dispar, rela]ia se destram\ „ca o ]es\tur\ proast\”. Mai mult, oamenii pe care doar pl\cerea îi une[te ajung întotdeauna s\ se certe [i s\-[i aduc\ repro[uri. De ce oare? Pentru c\ viciul dezechilibreaz\ a[a-numita prietenie, dup\ cuvântul Scripturii: „Cel ce iube[te p\catul se bucur\ de gâlceav\, iar cel cu inima împietrit\ nu se adun\ cu cei buni” (Proverbele lui Solomon 17, 20). Cei care urm\resc prietenia doar din interes material cultiv\ ipocrizia [i renun]\ f\r\ nici o p\rere de r\u la rela]ia de prietenie atunci când a[tept\rile lor nu se mai împlinesc. Cea de-a treia categorie o constituie cei care caut\ prietenia pentru virtute, pentru bine. Sinceritatea [i buna inten]ie reprezint\ baza adev\ratei prietenii.

Prietenia în Hristos Mul]i gânditori ai culturii antice au descris experien]a prieteniei, îns\ concepþia lor nu a putut dep\[i realitatea mor]ii. Ei nu au reu[it s\ r\spund\ la întreb\rile: Care este finalitatea ultim\ a prieteniei? Se limiteaz\ oare prietenia la aceast\ via]\? Un om – spune Aristotel – nu poate fi prieten cu un zeu, c\ci acesta nu are nevoie de prietenia omului. Care este perspectiva cre[tin\ fa]\ de acest impas al gândirii filosofice clasice? Aduce oare cre[tinismul ceva nou în problema prieteniei? Înainte de p\timirea Sa, Mântuitorul Hristos le-a vorbit ucenicilor la Cina cea de Tain\: „S\ v\ iubi]i unii pe al]ii a[a cum v-am iubit Eu pe voi. Voi sunte]i prietenii Mei dac\ face]i ceea ce v\ poruncesc. De acum nu v\ mai zic slugi, fiindc\ sluga nu [tie ce face st\pânul s\u; ci v-am numit prieteni, pentru c\ pe toate câte le-am auzit de la Tat\l Meu vi le-am f\cut cunoscute” (Ioan 15, 12-15). Iat\ c\ Hristos Se nume[te pe Sine prieten al nostru [i arat\ c\ prietenia poate merge pân\ la jertf\, a[a cum a f\cut El. Hristos nu a l\sat lumii doar ni[te cuvinte, ci El însu[i a tr\it deplin sacrificiul, murind pe Cruce pentru mântuirea lumii. Acesta este idealul prieteniei. Din p\cate, pu]ini sunt cei care pun pe Hristos la temelia unei rela]ii. Captiva]i de ceea ce este la mod\ în orizontul societ\]ii actuale, foarte mul]i aleg prietenia doar din interes sau pur [i simplu pentru a nu mai fi singuri.

Psihologia prieteniei Pentru a lega o rela]ie de prietenie nu este suficient\ bun\voin]a. Nu este de ajuns s\-]i dore[ti un prieten; trebuie s\ faci un efort, s\ devii tu însu]i prietenul cuiva. Unii pot gândi a[a: sunt prieten cu cineva pentru c\ nu sunt cu al]ii. În felul acesta, prietenia ar cultiva exclusivismul. Adev\rata prietenie îns\ pre]uie[te un om pentru caracterul s\u, pentru felul s\u de a fi.

Iisus Hristos spãlând picioarele ucenicilor (frescã, Muntele Sinai, sec. X)

„Des\vâr[it\ este îns\ prietenia dintre oamenii cu noble]e spiritual\, adic\ cei ale c\ror afinit\]i izvor\sc din virtute. În acela[i fel î[i doresc ei binele unii altora: ca oameni de virtute; [i oameni de virtute ei sunt în îns\[i esen]a lor. Iar a dori binele prietenului pentru prietenul însu[i înseamn\ a fi prieten în sensul cel mai înalt. Prietenia lor dureaz\ atât timp cât dau dovad\ de virtute, iar virtutea este durabil\.” (Aristotel, Etica nicomahic\)

57

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 58

58Cyan 58Yellow 58Magenta 58Black

Capitolul 4 Cum alegi un prieten? În primul rând, nu trebuie s\-l alegi pentru vreun interes material, c\ci nu este demn s\ alegi un om doar pentru ceea ce posed\ din punct de vedere material. Dimpotriv\, este necesar s\ cau]i sincer prietenia cuiva [i, al\turi de el, s\ te formezi ca om. Doi prieteni au acela[i ideal, gândesc [i ac]ioneaz\ împreun\. Fiind întrebat ce înseamn\ prietenia, Aristotel a r\spuns: „Un suflet în dou\ trupuri”. Iar Sf. Grigorie avea s\ spun\ despre prietenia sa cu Sf. Vasile: „Se p\rea c\ avem amândoi un singur suflet. (...) Ceea ce a contribuit s\ ne unim a fost Dumnezeu [i iubirea noastr\ pentru bine”. Adev\rata prietenie nu poate fi întâmpl\toare, c\ci întotdeauna „un adev\rat prieten este o solu]ie a Providen]ei într-o ocazie providen]ial\” (Gheorghe Fedorovici). Dumnezeu ne descoper\ voia Sa, c\l\uzindu-ne c\tre ceilal]i oameni, în care se reflect\ chipul S\u.

Manifestarea prieteniei

Sfântul Evanghelist Ioan ºi ucenicul s\u Prohor (icoanã, Muntele Sinai, sec. XV)

VOCABULAR A sminti – aici, a `n[ela, a am\gi.

„Ast\zi asist\m la o degradare evident\ a folosirii termenului de prieten. Pe de o parte, la o l\rgire a sferei lui de cuprindere: orice cuno[tin]\ cumsecade [i binevoitoare este numit\ prieten. Pe de alt\ parte, la o îngustare spiritual\ a con]inutului. De aici [i neologisme inadecvate ca boyfriend, girlfriend etc. De obicei, în aceste cazuri nu este vorba despre o real\ prietenie, ci de un parteneriat asumat provizoriu, în vederea satisfacerii unor pl\ceri [i pasiuni cu caracter preponderent fizic.” (Costion Nicolescu, Spre o cultur\ liturgic\)

58

Întâlnirea dintre doi tineri poate marca începutul unei prietenii. Cunoscându-se [i împ\rt\[indu-se reciproc de calit\]ile lor suflete[ti, cei doi împart toate bucuriile [i necazurile, c\ci sufletul lor nu cunoa[te dezbinarea. Pentru a se accepta reciproc, doi tineri nu pot fi prieteni înainte de a c\p\ta încredere unul fa]\ de altul. {i asta presupune un anumit timp [i deprinderi comune. Familia îns\[i are la baz\ prietenia, pentru c\ cei doi s-au cunoscut mai întâi ca prieteni [i, cultivând prietenia lor, au ales s\-[i uneasc\ via]a prin c\s\torie. Chiar [i „duhovnicul poate fi un bun prieten, dar nu pentru c\ îmi permit s\-i vorbesc nu [tiu cum, ci pentru c\ el îmi face cel mai mare bine din lume: m\ sf\tuie[te în lucrurile cele mai importante ale vie]ii. El este cel de la care primesc tainele credin]ei” (Ierom. Savatie Ba[tovoi). Un prieten adev\rat nu va ezita s\ îndrepte pe cel\lalt, sf\tuindu-l sau criticându-l cu m\sur\. Numai un om lingu[itor [i ipocrit, care nu face decât s\ mimeze prietenia, va l\uda permanent pe prietenul s\u [i nu-i va atrage aten]ia atunci când este nevoie.

Încercarea prieteniei Timpul este cel care probeaz\ prietenia. De ce? Pentru c\ numai într-o perioad\ mai lung\ de timp se poate vedea profunzimea [i stabilitatea unei rela]ii. Încerc\rile pe care inevitabil via]a le va scoate în calea celor doi vor cerne sentimentele lor. Este posibil\ prietenia la distan]\? Da, c\ci prietenia presupune unirea sufletelor nu doar pentru lucrurile acestei lumi. „Pe prietenul adev\rat nici timpul [i nici locul nu-l pot împiedica s\ iubeasc\ [i s\ fie iubit” (Sf. Ioan Gur\ de Aur). Nu distan]a este cea care împiedic\ o rela]ie, ci lipsa unei deschideri suflete[ti c\tre cel\lalt. Prieteniile celebre au rodit o valoroas\ tradi]ie literar\, poetic\ [i epistolar\.

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 59

59Cyan 59Yellow 59Magenta 59Black

Capitolul 4 Prietenie [i iertare La Cina cea de Tain\, Hristos i-a numit pe ucenicii S\i prieteni. La pu]in timp dup\ aceasta, Apostolul Petru s-a lep\dat de Hristos, dar apoi s-a c\it de p\catul s\u [i s-a întors în mijlocul ucenicilor. Prin lep\darea de Înv\]\tor, Petru a rupt leg\tura prieteniei, c\ci Hristos d\duse m\sura prieteniei, spunând: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: s\-[i pun\ cineva via]a pentru prietenii s\i” (Ioan 15, 13). Dup\ Înviere, ar\tându-Se ucenicilor S\i, Hristos îl iart\ pe Petru, cerându-i doar iubirea, singura care d\ consisten]\ unei rela]ii: „A[adar, dup\ ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: Simone, fiu al lui Iona, M\ iube[ti tu mai mult decât ace[tia? (...) {i I-a zis: Doamne, Tu pe toate le [tii, Tu [tii c\ Te iubesc” (Ioan 21, 15; 17). Experien]a arat\ c\ o prietenie se stric\ întotdeauna de c\tre cel mai slab în credin]\. El este cel care începe s\ aduc\ repro[uri [i s\ arate suspiciune fa]\ de cel\lalt. De aceea, trebuie înconjurat cu dragoste [i ajutat s\ lupte pentru o bun\ prietenie (Ierom. Savatie Ba[tovoi). Ce se întâmpl\ totu[i atunci când unul dintre prieteni începe s\ aib\ deprinderi rele, [tiind c\ „prieteniile rele stric\ obiceiurile bune”? Rela]ia nu trebuie întrerupt\ imediat; rugându-se pentru el [i având n\dejde c\ s-ar putea îndrepta, cel\lalt trebuie s\-l ajute s\ dep\[easc\ acea stare. Dar dac\ persist\ în r\t\cirea lui [i nu recunoa[te c\ a ales o cale gre[it\, cel\lalt – f\r\ arogan]\ [i resentiment – se poate deta[a de acea rela]ie.

Datoriile fa]\ de prieteni Orice rela]ie de prietenie are anumite exigen]e: grija fa]\ de cel\lalt, încrederea în el, sinceritatea. Prietenul autentic se raporteaz\ cu mult\ aten]ie la cel\lalt [i se str\duie[te s\ nu-i r\neasc\ sufletul. Nu orice moment este potrivit pentru a face o m\rturisire sau a spune un cuvânt greu de purtat prietenului t\u. Pentru tine poate fi o u[urare, îns\ pu]ini sunt cei care pot primi o astfel de povar\. Pentru Sf. Apostol Pavel, a sminti pe aproapele [i a-l r\ni suflete[te înseamn\ a gre[i fa]\ de Hristos, care a murit pentru el (I Corinteni 8, 11). Nu po]i s\ fii al\turi de un om cu sufletul f\r\ s\ te rogi pentru el. Rug\ciunea pentru binele prietenului, pentru s\n\tatea sa sufleteasc\ [i trupeasc\ arat\ c\ dragostea pentru el nu este egoist\, ci caut\ ajutorul [i binecuvântarea lui Dumnezeu. „Prietenia poate fi d\ruit\, dar nu poate fi cerut\” (Ierom. Savatie Ba[tovoi).

TEME





Care este fundamentul solidarit\]ii cre[tine? Comenta]i cuvintele Sf. Paulin de Nola: „Cel mai bun leac pentru inim\ este prietenul [i, când doi se g\sesc laolalt\, Hristos se afl\ în mijlocul lor”. Care este sensul expresiei Sf. Isaac Sirul: „Înso]e[te-te cu cel de-o asemenea tain\ cu tine”? Realiza]i o discu]ie pe grupuri pornind de la tema: „Adev\rata prietenie”.

Sfin]ii Ierarhi Vasile cel Mare ºi Ioan Gurã de Aur (frescã de Ioan Popa, sec. XX)

„Eu numesc prieten al meu nu numai pe acela care m\ laud\, ci [i pe acela care m\ mustr\ pentru a-mi îndrepta gre[eala.” (Sf. Ioan Gur\ de Aur, Omilii) „Prietenul adev\rat este acela care îndur\ necazurile [i nenorocirile aproapelui, atunci când acela este încercat, ca pe ale sale, f\r\ zgomot [i f\r\ tulburare.” (Sf. Maxim M\rturisitorul, Despre dragoste)

RE}INE}I!






Solidaritatea reprezint\ o dimensiune fiin]ial\ a omului [i se des\vâr[e[te prin comuniunea în Hristos. Prietenia pentru pl\cere [i interes nu este durabil\. M\sura prieteniei este dragostea capabil\ de jertf\.

59

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 60

60Cyan 60Yellow 60Magenta 60Black

Lec]ie de sintez\ PENTRU O VIA]\ `N HRISTOS

Uºi împãrãteºti (Muntele Sinai, sec. VI) „Nu putem r\mâne în iubire f\r\ Dumnezeu. Trebuie s\ sim]im c\ aceast\ iubire ne vine de la Dumnezeu, c\ avem o responsabilitate fa]\ de cel\lalt înaintea lui Dumnezeu; dac\ o simte a[a, cel\lalt nu va putea rezista iubirii. Dar iubirea e extrem de amenin]at\: fiecare interes propriu, fiecare impuls egoist sl\be[te iubirea mea pentru cel\lalt (...) Nu-l putem iubi pe om f\r\ Dumnezeu. Altminteri este vorba de o filantropie lipsit\ de lumina pe care numai Dumnezeu o poate da iubirii noastre. Cel\lalt pe care îl iubesc este iubit de Dumnezeu, e scopul lucr\rii divine, scopul Crucii lui Hristos. Hristos a murit pentru el, iar aceasta dezv\luie valoarea lui ve[nic\ înaintea lui Dumnezeu.” (Pr. Dumitru St\niloae, Mica dogmatic\ vorbit\)

60

A fi cre[tin presupune s\-]i asumi un anumit mod de via]\, având con[tiin]a c\ Dumnezeu te c\l\uze[te pe toate c\ile vie]ii [i c\ numai în comuniune cu ceilal]i po]i ajunge la des\vâr[ire. Pentru a ajunge la aceast\ convingere, este nevoie doar s\ p\[e[ti pe acest drum: „F\ tu primul pas, [i Dumnezeu va face apoi zece împreun\ cu tine!” (Sf. Isaac Sirul). Experien]a ve[niciei poate fi anticipat\ înc\ din aceast\ via]\, tr\ind via]a în Hristos. El nu este un personaj enigmatic care apar]ine trecutului, ci este prezent în via]a mea. Care este semnul acestei prezen]e? Participarea mea la Sfânta Liturghie, atunci când clopotele bisericilor cheam\ la rug\ciune. Mergând înaintea altarului, Îl întâlnesc pe Hristos, „Mielul nevinovat [i neprih\nit jertfit înainte de întemeierea lumii” (I Petru 1, 19-20). Sfânta Euharistie, miezul Liturghiei, nu trebuie s\ r\mân\ un simplu capitol în Catehismul Bisericii; ea reprezint\ chemarea lui Dumnezeu la cin\ întru împ\r\]ia Sa. A[ putea refuza o astfel de invita]ie? Poate c\ da, îns\ a[ pierde cea mai mare bucurie [i cel mai mare dar, acela de a fi aproape de Dumnezeu, de a m\ împ\rt\[i cu El. Nu este suficient s\ te declari cre[tin ortodox, c\ci identitatea de cre[tin este dat\ numai de m\rturisirea credin]ei, cu alte cuvinte, de implicarea în misiunea Bisericii, participarea la slujbe, rug\ciunea [i ajutorarea semenilor. Numai a[a vom dobândi „credin]a lucr\toare prin iubire” (Galateni 5, 6). Ie[ind întru întâmpinarea aproapelui meu, eu Îl descop\r mai bine pe Hristos, cel care S-a jertfit pentru el. Iubirea mea pentru cel\lalt cap\t\ profunzime [i stabilitate numai prin Dumnezeu, care îmi arat\ c\ prin egoism m\ înstr\inez de mine însumi, pierzând sensul vie]ii. F\r\ a-L iubi pe Dumnezeu, iubirea pentru aproapele p\streaz\ înc\ semin]ele invidiei [i ale orgoliului, iar suferin]a pentru el mi se pare de nesuportat. „Omul este popasul spre Dumnezeu” – spunea, pe bun\ dreptate, un preot contemporan. Responsabil de calitatea spiritual\ a rela]iei mele cu to]i ceilal]i, care au o valoare ve[nic\ pentru Dumnezeu, eu îl voi în]elege [i-l voi ierta pe aproapele meu nu dintr-un automatism sau pentru c\ a[a îndeamn\ Biserica, ci pentru c\ realizez c\ Dumnezeu Însu[i îl iart\ [i a[teapt\ întoarcerea [i îndreptarea lui, a[a cum înf\]i[eaz\ minunata pild\ a fiului risipitor (Luca 15, 11-32). A deprinde virtu]ile înseamn\, în fond, a reu[i s\ tr\ie[ti în Adev\r, dep\[ind prin credin]a în Hristos toate neajunsurile [i problemele vie]ii. Totu[i, nu este greu s\ observ\m ast\zi c\ în jurul nostru pu]ini sunt cei care mai pun problema con[tiin]ei curate, a fidelit\]ii [i a onestit\]ii. În ciuda acestei realit\]i tulbur\toare, merit\ s\ ne asum\m curajul descoperirii adev\ratei în]elepciuni, care î[i are izvorul în cuvântul mântuitor al lui Hristos.

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 61

61Cyan 61Yellow 61Magenta 61Black

Studiu de caz SENSUL SUFERIN]EI Suferin]a este o realitate incontestabil\ în via]a fiec\rui om. Ce sens are suferin]a? Cum po]i oare s\ accepþi ceea ce te consum\ [i te face s\ suferi? Acestea sunt întreb\ri care ne fr\mânt\ în momentele de grea încercare, când sim]im c\ am ajuns la limita r\bd\rii. Hristos a spus ucenicilor: „În lume necaz ve]i avea; dar îndr\zni]i!: Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33), iar Sf. Apostol Pavel ne încredin]eaz\ c\ acela care va urma lui Hristos va suferi din partea oamenilor. Oricât ar fi de cumplit\ experien]a suferin]ei, r\ul nu are ultimul cuvânt, iar Dumnezeu nu las\ ca încerc\rile s\ dep\[easc\ puterile omului. „Trebuie s\ înv\]\m c\ t\cerea lui Dumnezeu fa]\ de suferin]a uman\ nu este absen]\, ci iubire, compasiune [i lucrare în t\cere” (Pr. George Remete). Chiar dac\ suferin]a poate hr\ni revolta omului fa]\ de voia lui Dumnezeu, îl p\streaz\ pe om în în]elegerea c\ nu el este centrul existen]ei, ci Dumnezeu, care pe toate le rânduie[te spre folosul omului. În acela[i timp, suferin]a m\ deschide c\tre prezen]a plin\ de valoare a celorlal]i. Astfel, eu port suferin]a semenilor mei, iar ei duc povara încerc\rilor mele, dup\ cuvântul Sf. Apostol Pavel:

„Purta]i-v\ sarcinile unii altora, [i a[a ve]i împlini Legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Credin]a în Dumnezeu nu elimin\ în mod automat durerea din via]a omului, dar face posibil\ acceptarea suferin]ei. În mijlocul triste]ii [i al încerc\rilor, Dumnezeu este mai aproape ca oricând de sufletul omului. Suferind, începi s\-l în]elegi mai bine pe aproapele t\u, luând în seam\ [i împ\rt\[ind necazurile [i triste]ile lui. În rug\ciunea plin\ de durere a celui care sufer\, lucrarea tainic\ a lui Dumnezeu întâlne[te sl\biciunea omului. Dar sã reþinem: „Orice suspin poate deveni o rugãciune!” (Arhim. Arsenie Papacioc). Cuvântul lui Hristos: „Eu sunt Învierea [i Via]a!” reprezint\ punctul de sprijin în cumplita experien]\ a suferin]ei. Realitatea Învierii lui Hristos pecetluie[te orice form\ a durerii [i a suferin]ei umane.

TEME
Care este perspectiva cre[tin\ privind sensul suferin]ei?
Ar\ta]i valoarea rug\ciunii în experien]a suferin]ei.
Pornind de la textul de lectur\, comenta]i expresia „a se na[te în cer”.

„Preot ortodox c\s\torit, tat\ a doi copii, am fost mereu preocupat în activitatea pastoral\ de nenum\ratele probleme care apar în via]a conjugal\ [i în cea de familie, cu bucuriile [i încerc\rile lor. Dar moartea unui fiu sau a unei fiice r\mâne una dintre încerc\rile cele mai dificile. Adesea, atunci când survine, ea bulverseaz\ întreaga noastr\ existen]\ [i r\stoarn\ sensul valorilor care o caracterizau. Dac\ suntem cre[tini, ne adres\m lui Dumnezeu întrebându-L: «De ce? Care este semnifica]ia acestei mor]i? Ce sens mai are acum via]a noastr\ f\r\ acela care a plecat?» (...) Acum [ase ani, Dumnezeu a îng\duit ca so]ia mea Christina, fiica mea Claire [i eu s\ trecem prin aceast\ încercare: fiul nostru Germain, de 18 ani, se n\[tea în cer, la 9 septembrie (...) Prin moartea fiului meu, Dumnezeu mi-a dat s\ cunosc disperarea, tulburarea, comuniunea absolut\ [i unic\ cu durerea aproapelui. Fiecare persoan\ este unic\, are propria istorie, propriile suferin]e, pe care numai Dumnezeu le cunoa[te.” (Pr. Michel Laroche, Fiul meu s-a n\scut în cer)

Rãstignirea (frescã, Mãnãstirea Decani, sec. XIV)

61

Religie XI_cap 4 pg 49_62.qxd

7/20/2006

11:21 AM

Page 62

62Cyan 62Yellow 62Magenta 62Black

EVALUARE I. Purta]i un dialog cu tema: „Sfânta Liturghie în via]a cre[tin\”. II. Comenta]i cuvintele Sf. Ioan Evanghelistul: „Întru aceasta am cunoscut noi iubirea: c\ El {i-a pus sufletul pentru noi.” (I Ioan 3, 16) III. Eviden]ia]i valoarea filantropiei pentru misiunea Bisericii pornind de la textul: „Biserica este o Biseric\ a slujirii, dup\ modelul lui Iisus Hristos, Cel care sluje[te. «C\ nici Fiul Omului n-a venit s\ I se slujeasc\, ci s\ slujeasc\ [i s\-{i dea via]a r\scump\rare pentru mul]i» (Marcu 10, 45). Slujirea are ca fundament absolut iubirea lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Însu[i ca iubire personal\ (...) Dumnezeu este iubitor de oameni, Filantropul absolut, iar Iisus Hristos este modelul, paradigma acestei filantropii, exemplu personal, viu, concret, practic al iubirii divine fa]\ de oameni” (Pr. Gh. Petraru, Misiologie ortodox\). IV. Citi]i textul Arhim. Teofil P\r\ian. Cine este aproapele nostru [i care sunt datoriile fa]\ de acesta? Realiza]i o dezbatere pe grupuri. V. Comenta]i cuvintele ÎPS Iosif: „Ce putem da noi cre[tinii lumii în care tr\im? Rug\ciune [i iubire! Parohiile noastre sunt [coli de rug\ciune [i de iubire din care se hr\ne[te comuniunea noastr\ cu Dumnezeu [i cu semenii. Prin familie, prin copiii no[tri, prin via]a de zi cu zi, aceast\ înv\]\tur\ este împ\rt\[it\ lumii”.

IPS Iosif, mitropolitul Europei Occidentale ºi Meridionale „S\ nu uit\m niciodat\ de om, mai ales de omul de lâng\ noi, pentru c\ el este pus anume pentru a înmul]i iubirea. Se spune în Pateric – Sf. Antonie cel Mare are cuvântul acesta – c\ «de la aproapele vine [i via]a, [i moartea. C\ dac\ ajut\m pe aproapele, pe Dumnezeu dobândim [i dac\ gre[im fratelui, lui Hristos gre[im», iar Cuviosul Ioan Colov spunea c\ «Nimeni nu cl\de[te o cas\ de la acoperi[ în jos, ci de la temelie în sus». Întrebat fiind ce înseamn\ acest cuvânt, el a zis: «Temelia este aproapele, pentru c\ de el ]in toate poruncile lui Hristos». Deci îndreptarea noastr\, dep\[irea de noi în[ine se realizeaz\ în m\sura în care rela]iile noastre cu cei din jur sunt bune.” (Arhim. Teofil P\r\ian, Veni]i de lua]i bucurie)

62

VI. Realiza]i o dezbatere pe tema suferin]ei, pornind de la textul: „Credin]a cre[tin\ dovede[te c\ suferin]a are un rost, c\ este cea mai înalt\ «[coal\» de cunoa[tere. F\r\ suferin]\, omul poate evita toat\ existen]a [i poate face abstrac]ie de semeni. Suferin]a este imperativul care îl preseaz\ pe fiecare om s\ ia act de existen]a semenilor s\i, s\-i accepte, s\ se deschid\ [i, de fapt, s\ se sacrifice pentru ei. (...) Ea este pedagogia divin\ a maturiz\rii [i împlinirii, nu în absen]a, ci în prezen]a [i asisten]a lui Dumnezeu” (Pr. George Remete, Suferin]a omului [i iubirea lui Dumnezeu). VII. Care este atitudinea Bisericii fa]\ de criza ecologic\ actual\? VIII.Cum protej\m mediul înconjur\tor? IX. Putem iubi pe Dumnezeu f\r\ s\-i iubim pe semenii no[tri? X. Scrie]i un eseu cu tema: „Solidaritate [i prietenie”. XI. Ce înseamn\ prietenia în Hristos? XII. Care este sensul suferin]ei? Comenta]i acest dialog între Andrei Ple[u [i P\rintele Galeriu: „— Dar suferin]a este ziditoare? — Este. Depinde cum este în]eleas\. Când este altoit\ la cruce, în perspectiva Învierii, da, iar f\r\, trimite adesea la sinucidere. — Atunci [i r\ul este ziditor. — P\i aici e dezlegarea! Pentru c\ – spune [i Sf. Ioan Gur\ de Aur – r\ul nu se identific\ cu suferin]a!” (Andrei Pleºu, Dialoguri de sear\).

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:31 AM

Page 63

63Cyan 63Yellow 63Magenta 63Black

Capitolul 5

RELIGIILE ~N ISTORIE MARILE

RELIGII ALE LUMII (ALTELE DECÂT CELE MONOTEISTE)

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:31 AM

Page 64

64Cyan 64Yellow 64Magenta 64Black

Capitolul 5

RELIGIA EGIPTULUI ANTIC „Egiptenii sunt cei mai religio[i oameni.” (Herodot)

Egiptul antic s-a caracterizat printr-o civiliza]ie cu o cultur\ avansat\, în compara]ie cu alte popoare din acea vreme. Istoricii nu au dezlegat înc\ misterele legate de aceast\ civiliza]ie uimitoare; nu este nici o îndoial\ c\ via]a egiptenilor era strâns legat\ de cea religioas\. Acest lucru este confirmat [i de numeroasele monumente, p\strate [i ast\zi, temple sau morminte, care atest\ credin]a lor în divinitate [i via]a dup\ moarte. Religia egiptean\ politeist\ s-a format prin unificarea credin]elor [i a cultelor mai multor triburi de pe valea Nilului, odat\ cu unificarea lor politic\ (mileniul al IV-lea î.Hr.).

Izvoare literare

Zeul Horus (basorelief)

VOCABULAR Hieroglife – semne sau caractere care reprezentau no]iunile prin figuri de fiin]e [i de obiecte. Scrierea a fost descifrat\ de c\tre Jean-François Champollion. Ibis – pas\re asem\n\toare cu barza, cu ciocul lung [i curbat în jos, cu penajul alb sau ro[u pe corp [i negru pe cap [i pe coad\. Sarcofag – sicriu ornamentat, confec]ionat din piatr\, bronz sau alt metal. Zoolatrie – cult al animalelor, divinizare a lor.

Anubis (reprezentat cu cap de ºacal), zeul morþilor, îl conduce pe defunct în lumea de dincolo (papirus egiptean)

64

Cele mai vechi texte egiptene sunt cele religioase. Acestea împodobesc pereþii templelor ºi ale mormintelor. Textele piramidelor, scrise cu hieroglife, dateazã din perioada Regatului Vechi. Ele cuprind formule rituale, rug\ciuni, descântece, imnuri, cu care faraonii dinastiilor a V-a ºi a VI-a împodobeau pere]ii interiori ai piramidelor. Textele sarcofagelor, care cuprind formule magice, rug\ciuni [i sfaturi pentru via]a viitoare, au fost scrise în interiorul sarcofagelor în perioada cuprinsã între sfârºitul Regatului Vechi ºi sfârºitul Regatului de Mijloc. Cartea Mor]ilor a ap\rut în prima parte a Regatului Nou [i este o colecþie de descântece, imnuri adresate lui Ra sau Osiris, „spovedanii” ale celui mort ºi sfaturi pentru via]a de dincolo. Extrase din Cartea Morþilor erau scrise pe suluri de papirus ºi depuse în morminte, având rolul unui ghid de comportament al celui mort în fa]a judec\]ii lui Osiris. Dac\ textele piramidelor erau destinate exclusiv faraonilor, celelalte dou\ izvoare atest\ faptul c\ literatura funerar\ `i cuprindea pe to]i oamenii.

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:31 AM

Page 65

65Cyan 65Yellow 65Magenta 65Black

Capitolul 5 Zeit\]i Panteonul egiptean a fost unul dintre cele mai impozante din lume (mai bine de [apte sute de divinit\]i). În timpul celor cinci mii de ani de istorie a Egiptului faraonilor, religia s-a schimbat foarte pu]in. Cu toate acestea, au existat perioade în care anumi]i zei au predominat, în timp ce al]ii au trecut pe planul al doilea. În plus, deoarece cultul unui anumit zeu era originar dintr-o anumit\ regiune, locul ocupat de fiecare zeu varia. Zeul soarelui, Ra, apare în diverse ipostaze [i cu mai multe denumiri, de-a lungul perioadelor istorice. Astfel, se pot delimita patru sisteme religioase mai importante: Sistemul heliopolitan (4000-3000 î.Hr.), dup\ numele cet\]ii Heliopolis. Unul dintre cei mai vechi zei era zeul soare Atum, „cel care exist\ prin el însu[i”, care creeaz\ [i orânduie[te lumea. El este p\rintele lui Shou (Chou) [i Tefnut. Primul cuplu divin, Shou (zeul aerului) [i Tefnut (cea care aduce umiditatea [i roua) sunt p\rin]ii zeilor Geb (p\mântul) [i Nut (cerul). Egiptenii credeau c\ Nut [i Geb sunt p\rin]ii lui Osiris (zeul vegeta]iei [i agriculturii, ulterior zeul mor]ilor), Isis (protectoarea na[terilor), Seth [i Nephtys. Sistemul hermopolitan, din timpul Regatului de Mijloc, îl avea în centrul cultului religios de la Hermopolis pe zeul Thot, patronul înv\]\turii [i al artelor, reprezentat cu cap de ibis. Sistemul memfit. Când Memphis a devenit capitala Egiptului, zeul cel mai important al ]\rii era Ptah, care avea atribu]ii asem\n\toare zeului heliopolitan Atum. Legat de cultul lui Ptah, întâlnim cultul lui Apis, taurul sacru în trupul c\ruia se credea c\ s\l\[luie[te spiritul zeului. Sistemul theban. Zeul soare Amon este zeitatea primordial\ în cetatea Theba, devenit\ capitala ]\rii în perioada Regatului de Mijloc [i Târziu. Era unul dintre cei mai venera]i zei din Egipt, fiind considerat tat\l zeilor. Simbolurile sale erau discul solar [i coarnele de berbec. Cultul regelui era foarte important pentru egipteni. Având în vedere natura sa divin\, faraonul era cel care garanta ordinea în locul zeilor [i cel care primea darurile destinate acestora, inclusiv via]a îns\[i. Faraonul se autointitula „fiul lui Ra, regele soarelui”. Zoolatria a ocupat un loc important în cultul egiptenilor antici. Majoritatea zeilor erau reprezenta]i în imagini hibrid, zeit\]i cu trup omenesc [i capete de animale sau p\s\ri: Ra – [arpe, Horus – [oim, Thot – ibis. Locuitorii din valea Nilului credeau c\ [erpii, crocodilii, p\s\rile, pisicile sau berbecii sunt animale sacre. Odat\ cu influen]a culturii grece[ti, zeit\]ile egiptene au disp\rut în mare parte, iar cele care au supravie]uit au c\p\tat tr\s\turi grece[ti. Egiptul avea s\ fie cre[tinat aproape în totalitate, pân\ în secolul al III-lea d.Hr.

TEME z

Faraonul Amenhotep al IV-lea, ajuns la tron la vârsta de 15 ani, a introdus cultul unui singur zeu, zeul soarelui Aton, ca religie de stat. Aceast\ reform\ i-a nemul]umit îns\ pe preo]i, iar dup\ moartea faraonului s-a revenit la credin]a politeist\. De ce crede]i c\ nu a fost posibil\ men]inerea unui monoteism egiptean?

Faraonul Tutankhamon ºi soþia sa; deasupra: zeul soare Aton

RE}INE}I! z

z

Amenhotep al IV-lea (Akhnaton), faraonul eretic, a impus, în timpul domniei sale (1370-1352), religia zeului Aton, reprezentat ca un disc solar din care coboar\ raze, terminate cu mici mâini ce ofer\ faraonului crucea vie]ii (ankht). Egiptenii practicau mumificarea cadavrelor; ei credeau c\ trupul trebuie s\ fie intact [i în lumea de dincolo.

„Se spune c\ Osiris, care era rege pe p\mânt, a fost ucis din invidie de fratele s\u Seth, iar trupul i-a fost împr\[tiat în cele patru z\ri. Legenda spune c\ Isis, so]ia lui Osiris, a plecat în lume în c\utarea r\m\[i]elor so]ului ei. Mi[cat de suferin]ele lui Isis, cel mai mare între zei îl trimite pe Anubis s\ îmb\ls\meze trupul lui Osiris [i, astfel, Osiris învie din mor]i, devenind st\pânitor peste lumea celor mor]i. Horus, fiul lui Osiris [i al lui Isis, î[i va r\zbuna tat\l, detronându-l pe Seth [i devenind regele Egiptului.” (Plutarh despre mitul lui Isis ºi Osiris)

65

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:31 AM

Page 66

66Cyan 66Yellow 66Magenta 66Black

Capitolul 5

RELIGIA GRECILOR ANTICI „Ce este divinitatea? Ceea ce n-are început, nici sfâr[it.” (Thales din Milet)

Prin scrierile sale, Iliada [i Odiseea, Homer a oferit lumii întregi m\rturia unei civiliza]ii cu totul aparte în spa]iul mediteranean. F\r\ îndoial\, civiliza]ia grecilor antici este [i în zilele noastre un exemplu de în]elepciune, de st\ruin]\ în aflarea adev\rului. Atât în sculptur\, arhitectur\, cât [i în literatur\ [i filosofie, grecii antici erau prin excelen]\ ra]ionali, c\utând s\ duc\ o via]\ temperat\, îmbinând armonios munca ºi pl\cerile vie]ii. Grecia antic\ a cunoscut perioada de glorie în secolul al V-lea, în timpul domniei lui Pericle, numit\ [i epoca de aur.

Zeii Chiar [i atunci când cet\]ile-state (polis) [i-au unit for]ele politice, nu a existat în Grecia o unitate religioas\ recunoscut\ de c\tre to]i. Fiecare ora[, insul\ sau provincie [i-a p\strat identitatea etnic\ [i religioas\. De aceea, ne este greu s\ identific\m num\rul [i atribu]iile zeilor. Datorit\ lui Homer [i altor scriitori antici, precum Hesiod, care a scris Theogonia (Na[terea zeilor), ast\zi putem identifica cei mai importan]i zei ai panteonului olimpic: Zeiþa Atena (basorelief)

VOCABULAR Antropomorfism – atribuire de însu[iri omene[ti zeilor; reprezentare a zeit\]ilor sub înf\]i[are omeneasc\. Oracol – r\spuns pe care, în Antichitate, anumite divinit\]i îl d\deau celor veni]i s\ le consulte pentru a cunoa[te viitorul; prevestire, profe]ie; l\ca[ul unde se f\ceau aceste profe]ii.

Mitul lui Pygmalion: Legenda spune c\ Pygmalion era un sculptor renumit din Cipru, un om singuratic. El s-a îndr\gostit de propria crea]ie, o sculptur\ în filde[ ce întruchipa o tân\r\ frumoas\. Sculptorul a implorat-o pe zei]a Afrodita s\-i dea o so]ie tot atât de frumoas\ ca [i chipul sculptat de el, iar zei]a a dat via]\ statuii.

66

pãrintele zeilor ºi al oamenilor, stãpânul universului; personificarea cerului. Hera so]ia lui Zeus, ocrotitoarea femeilor [i a c\s\toriei. Poseidon zeul m\rii. Hefaistos zeul focului ºi al metalelor. Hermes curierul zeilor, cel care îi conducea pe mor]i pe lumea cealalt\. Ares zeul r\zboiului. Apolo zeul luminii ºi al soarelui, al muzicii ºi al poeziei. zei]a în]elepciunii, protectoare a artelor ºi a pãcii, ca ºi a meºteAtena ºugarilor. Afrodita zei]a frumuse]ii, n\scut\ din spuma m\rii. Artemis zei]a vân\torii. Hestia zei]a focului din vatra familial\. Demetra zei]a fertilit\]ii, a grânelor. zeul mor]ilor, fratele lui Zeus, care tr\ia în lumea subp\mânHades tean\ împreun\ cu Persefona, fiica Demetrei. Zeus

Pe lâng\ marii zei din Olimp merit\ a fi men]iona]i Helios (soarele), Selene (luna), Leto (noaptea), Asclepios (vindec\torul, cunoscut ca fiind zeul medicinei), Eros (zeul dragostei), Pan [.a. Caracteristica zeilor homerici este antropomorfismul. Grecii i-au înzestrat cu atribute omene[ti idealizate. Cu toate acestea, via]a zeilor, asemenea vie]ii omene[ti, este supus\ intrigilor, certurilor, poftelor interzise etc. De multe

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:31 AM

Page 67

67Cyan 67Yellow 67Magenta 67Black

Capitolul 5

Eroii Ace[tia erau semizei, care se distingeau prin fapte extraordinare. Cei mai reprezentativi au fost Heracle (Hercule la romani) – care a dus la bun sfâr[it cele dou\sprezece munci; Tezeu – cel care l-a ucis pe Minotaur; Perseu – eroul care a ucis-o pe Meduza [i a eliberat-o pe Andromeda; Prometeu – pl\smuitorul oamenilor [i cel care le-a adus acestora focul din Olimp.

Parthenonul (Acropole, Atena)

ori, ei sunt prezenta]i ca fiind nedrep]i fa]\ de oameni. De altfel, zeii nu îng\duie niciunui muritor s\ locuiasc\ cu ei în Olimp. Mai târziu, gânditorii [i filosofii greci s-au ridicat împotriva antropomorfismului exagerat, încercând s\ atribuie zeilor o via]\ cât mai moral\, pentru a constitui un exemplu pentru oameni.

Templele

RE}INE}I! z

z

Zeii erau adora]i de c\tre p\mânteni în temple. Cele mai renumite sunt Parthenonul, templul dedicat Atenei, Templul lui Poseidon, aflate `n Grecia, [i Templul Herei de la Paestum, Italia.

S\rb\torile Grecii aveau mai multe s\rb\tori: în cinstea zei]ei Atena (Panateneele), a lui Zeus, Apolo [.a. Pe lâng\ aceste s\rb\tori, grecii organizau Jocurile Olimpice (din patru în patru ani, începând cu anul 776 î.Hr.), la care participau grecii de pretutindeni.

Primele Jocuri olimpice au avut loc în anul 776 î.Hr., în ora[ul Olimpia din Elida; în Antichitate, acestea durau cinci zile. Religia grecilor este antropomorfic\.

TEME z z

Comenta]i atropomorfismul divinit\]ilor în perioada homeric\. Identifica]i mitul lui Pygmalion în literatura universal\.

Oracolele Un alt lucru de remarcat este credin]a grecilor în profe]ii. Oracolul de la Delfi era cunoscut în întreaga lume antic\. Aici veneau oameni din toate col]urile Greciei – [i nu numai – pentru a o asculta pe preoteasa Pitia, care comunica voin]a zeului Apolo. Aici, la Delfi, au fost scrise poruncile cele mai importante ale Antichit\]ii: „Cunoa[te-te pe tine însu]i!” [i „P\streaz\ în toate m\sura just\!” Începând cu perioada elenistic\, religia grecilor cunoa[te o dec\dere. Acum p\trund elemente din cultul egiptenilor, în special cultul lui Osiris [i Isis. Cultura greac\ va fi asimilat\ de cea roman\, începând cu secolele II-I î.Hr., când Grecia a fost cucerit\ de Imperiul Roman. Odat\ cu începutul cre[tinismului, filosofia grecilor antici va fi folosit\ de Sfin]ii P\rin]i ai Bisericii, care vor da un r\spuns, prin înv\]\tura cre[tin\, la întreb\rile marilor gânditori ai Greciei Antice.

Templul lui Apolo din Delfi

67

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:31 AM

Page 68

68Cyan 68Yellow 68Magenta 68Black

Capitolul 5

RELIGIA ROMANILOR „Tuturor le este înn\scut\ ideea de divinitate, de aceea înc\ nu s-a aflat un popor (...) care s\ nu fi crezut într-o divinitate.” (Seneca, Epistole)

În mare parte, religia romanilor nu se deosebea de cea a grecilor antici. Dup\ transformarea Greciei `n provincie roman\, cuceritorii au asimilat [i zeii grecilor. Zeii împrumuta]i, c\rora romanii le-au dat alte nume, s-au al\turat altor zei romani. Mai târziu, când imperiul s-a extins, romanii au preluat [i zei din mitologia egiptean\ sau din cea a Asiei Mici. Roma î[i însu[ea zeii „str\ini” folosindu-se de evocatio, o formul\ ritual\ str\veche, rostit\ în fa]a cet\]ii inamice pentru a-i îndemna pe zeii acelei cet\]i s\ o abandoneze [i s\ vin\ în Cetatea etern\, unde se vor bucura de mare cinstire. Templul zeiþei Vesta (Roma)

VOCABULAR Panteon – templu consacrat cultului tuturor zeilor, la greci sau la romani; termenul poate desemna, generic, totalitatea zeilor unei religii. Vestal\ – preoteas\ care între]inea focul sacru în templul zei]ei Vesta.

Panteonul roman Principalii zei ai romanilor au fost, ca [i în cazul grecilor, cei doisprezece zei de pe Muntele Olimp: Jupiter (Zeus)

Mercur (Hermes)

Junona (Hera) Neptun (Poseidon) Vesta (Hestia) Marte (Ares) Minerva (Atena)

Diana (Artemis) Vulcan (Hefaistos) Apolo

Venus (Afrodita) „Dac\ exist\ un zeu, dac\ exist\ o zei]\, sub obl\duirea c\rora s-ar afla poporul [i cetatea Cartaginei, (…) vou\ v\ cer un act de bun\voin]\: abandona]i poporul [i cetatea Cartaginei, p\r\si]i locurile lor, templele lor, riturile lor [i cetatea lor, pleca]i departe de ei, inspira]i spaim\, groaz\ [i uitare acestui popor [i acestei cet\]i, trece]i de partea Romei, veni]i la mine [i la ai mei, locurile noastre, templele noastre, riturile noastre, cetatea noastr\ s\ v\ fie mai pl\cute [i mai dragi, iar fa]\ de mine, de poporul roman, de solda]ii mei, ar\ta]i-v\ binevoitori (…). Dac\ ve]i proceda astfel, v\ f\g\duiesc drept ofrand\, prin leg\mânt, temple [i celebrare de jocuri.” (Scipio Africanul, în fa]a zidurilor Cartaginei, în 146 î.Hr. – Macrobius, Saturnalii III)

68

Pluton (zeul mor]ii, dar care nu avea acelea[i atribute ca zeul Hades)

Caracteristic religiei romanilor este faptul c\ fiecare familie avea propria zeitate protectoare. Dintre cele mai renumite, amintim: Fortuna (zei]a norocului), Genius (zeul protector al poporului roman [i al fiec\rui roman), Larii [i Penaþii (zeii ocrotitori ai c\minului [i ai cet\]ii), Fides (protector al jur\mintelor) [i Victoria. Cultul zei]ei Vesta era deosebit. În fiecare an, pe 1 martie, la Roma, se reînnoia focul din templul zei]ei, aflat în Forumul Roman. Focul era p\zit de [ase preotese, numite Vestale, alese de la vârsta de 6-10 ani. Ele serveau timp de 30 de ani, apoi erau libere s\ se m\rite. Vestalele erau foarte respectate [i se spune c\, dac\ întâlneau un condamnat la moarte, acesta era gra]iat.

Cultul `mp\ratului În vremea împ\ratului Octavian (27 î.Hr.-14 d.Hr.), a fost instituit cultul împ\ratului. El s-a supranumit Augustus („cel vrednic de cinste”), considerându-se demn de a fi zeu prin darurile cu care era înzestrat. Dup\ moartea sa, a fost declarat zeu. Unii împ\ra]i care i-au urmat au revendicat acest drept de a fi zei înc\ din timpul vie]ii, oricât de imoral\ ar fi fost via]a lor.

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:31 AM

Page 69

69Cyan 69Yellow 69Magenta 69Black

Capitolul 5 Ritualurile publice • Rugile (precatio) – se oficiau stând în picioare, cu capul acoperit de marginea togii, în timp ce oficiantul rostea formulele considerate magice; divinitatea se saluta ducând mâna la gur\ (de aici, cuvântul adorare). • Voturile (votum) – pentru câ[tigarea bun\voin]ei zeilor, romanii se angajau sã aducã ofrande, sacrificii, dona]ii etc. În cazul unor b\t\lii, se organiza votul public, oficiat de c\tre un magistrat asistat de pontifici. Votul se scria pe t\bli]\ [i se a[eza pe genunchii zeului. În caz de victorie, se oferea zeului prada de r\zboi, se construiau temple sau se organizau jocuri. • Purific\rile – sp\l\ri sacre ce aveau ca scop purificarea fizic\ [i moral\. Purificarea public\ a poporului se f\cea pe Câmpul lui Marte, unde se sacrificau un porc, o oaie [i un bou. • Sacrificiile – se aduceau ca jertf\ primi]iile (primele fructe, cereale etc.), dar [i jertfe sîngeroase (animale, p\s\ri). În vechea form\ de cult, se pare c\ romanii aduceau [i jertfe omene[ti. De la Pliniu afl\m c\, în anul 97 î.Hr., Senatul a oprit sacrificiile omene[ti. Din religia Egiptului, romanii au preluat cultul zeilor Osiris [i Isis. Cultul zeului Mithra a fost preluat din religiile orientale. Acest zeu era adorat în special de solda]i, fiind considerat zeul lupt\tor împotriva întunericului. Astfel, prin influen]a religiilor popoarelor cucerite, Roma a devenit centrul unui sincretism religios. Odat\ cu c\derea Imperiului Roman de Apus, religia romanilor a disp\rut. Într-o lume a necredin]ei, a îndoielii, cre[tinismul va aduce un nou duh, o alt\ moral\, care va pune cap\t p\gânismului greco-roman. În anul 313, Constantin cel Mare a dat Edictul de la Milano, prin care se d\dea libertate de cult cre[tinilor, iar `n 391, împ\ratul Teodosie cel Mare a decretat religia cre[tin\ ca religie de stat în imperiu.

Zeiþa Diana (sec. IV î.Hr.)

RE}INE}I! z

z

z

Pentru c\ nu au dorit s\ respecte cultul imperial [i au refuzat s\ se lepede de Hristos, mul]i cre[tini au fost martiriza]i. Printre eroii romani, se num\r\ Romulus [i Remus, legendarii fii ai vestalei Rhea Silvia [i ai zeului Marte. Unele s\rb\tori romane au fost preluate [i de cre[tini, care le atribuie un alt sens: Floralia (celebrat\ pe 3 [i 23 mai) va deveni s\rb\toarea Floriilor, în cinstea intr\rii Mântuitorului în Ierusalim, înainte de patima Sa.

TEME z z

Forul lui Traian (Roma)

Explica]i sincretismul religios în religia romanilor. Realiza]i o dezbatere despre cultul împ\ra]ilor romani [i consecin]ele acestuia în via]a cre[tin\ din primele veacuri.

69

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:32 AM

Page 70

70Cyan 70Yellow 70Magenta 70Black

Capitolul 5

HINDUISMUL „Iubesc cre[tinismul, islamismul [i multe alte credin]e – prin hinduism.” (Mohandas Gandhi)

Zeul Shiva

VOCABULAR Guru – în sanscrit\, cuvântul înseamn\ venerabil, desemnând un maestru spiritual care a ajuns la iluminare [i îi poate înv\]a pe discipoli calea c\tre eliberare, prin practici de tip yoga.

RE}INE}I! z

z

z

Din hinduism se desprind alte trei religii: budismul, jainismul [i sikhismul. Ast\zi, religia hindus\ num\r\ aproape 900 milioane de adep]i, cei mai mul]i aflându-se în India (94%), Nepal, Bali [i în Arhipelagul Indonezian. Hindu[ii reprezint\ a treia comunitate religioas\ din lume, dup\ cre[tinism [i islamism.

Religia hindus\ se deosebe[te de celelalte religii prin faptul c\ nu are un întemeietor care s\ le descopere oamenilor calea adev\rat\, cunoa[terea divinit\]ii sau legile de conduit\ în aceast\ via]\. Tradi]ia hindus\ recunoa[te c\ sunt mai multe c\i prin care oamenii ajung la adev\rul suprem, fiecare individ putând primi iluminarea. Prin urmare, este greu s\ define[ti aceast\ religie care accept\ [i proclam\ diferite filosofii, zeit\]i, simboluri [i practici, c\utând s\ recunoasc\ orice principiu care îl ajut\ pe om s\ în]eleag\ [i s\ tr\iasc\ în armonie cu dharma. Unii istorici plaseaz\ începutul hinduismului în jurul anului 1500 î.Hr., când au ap\rut [i primele texte sacre, iar al]ii merg pân\ la anul 3000 î.Hr. Dup\ doctrina pe care o proclam\ [i dup\ perioadele istorice în care a ap\rut [i s-a dezvoltat, hinduismul poate fi împ\r]it, orientativ, în mai multe ramuri: • vedic – perioada prearian\, pân\ la 1500 î.Hr. • brahmanic – 1500-450 î.Hr. • clasic – perioada clasic\, 450 î.Hr.-600 d.Hr. • medieval – perioada cuprinsã între secolele VII-XVIII d.Hr. • modern – secolele XVIII-XX • contemporan.

Înv\]\tura hindus\ Scopul ultim al existen]ei umane este identitatea sau unirea sinelui (atman) cu realitatea ultim\, cu Brahman. Aceast\ unire se realizeaz\ prin transcenderea tuturor atributelor umane, precum: originea, sexul, forma sau tr\s\turile. Pentru ca mintea uman\ limitat\ s\ poat\ în]elege aceast\ realitate transcendent\, Brahman este v\zut sub trei ipostaze ale sale: Brahma, Vishnu [i Shiva, care constituie triada celor mai mari zeit\]i ale hinduismului – Trimurti. Brahman poate lua diferite forme, prin reîncarnare (avatar), pentru a restabili ordinea în lume. Astfel de forme sunt: Krishna, reîncarnarea lui Vishnu, v\zut ca zeitatea mântuitoare a lumii, [i Rama, tot reîncarnarea lui Vishnu, celebrul erou al epopeii Ramayana (calea lui Rama). Reîncarnarea [i karma Potrivit religiei hinduse, via]a pe care o tr\im acum este doar o verig\ dintr-un lan] de vie]i (samsara) care se întinde atât în trecutul îndep\rtat, cât [i în viitor. Originea lan]ului de vie]i nu poate fi determinat\. Legea care guverneaz\ acest lan] este karma, conform c\reia oamenii tr\iesc în aceast\ via]\ consecin]ele ac]iunilor din vie]ile anterioare. Sufletul omului r\mâne prins în acest lan], pân\ când atinge perfec]iunea sau iluminarea – moksa. Filosofia yoga

„Religia mea este hinduismul, care, pentru mine este Religia umanit\]ii [i include tot ce este mai bun din toate religiile cunoscute de mine.” (Mahatma Gandhi)

70

Yoga desemneaz\ orice tehnic\ care îl ajut\ pe om s\ se uneasc\ cu realitatea ultim\, Brahman. Fiecare individ este liber s\ aleag\ orice tip de yoga, potrivit personalit\]ii sale, pentru a-[i elibera sufletul prin ascez\ [i tehnici de medita]ie. În general, cei care practic\ yoga au nevoie de un guru pentru a fi ini]ia]i.

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:32 AM

Page 71

71Cyan 71Yellow 71Magenta 71Black

Capitolul 5

BUDISMUL „Concepe]i propria mântuire cu în]elepciune.” (Buddha, Digha Nikaya II)

Ap\rut în secolul al VI-lea î.Hr., în nordul Indiei, budismul, desprins din hinduism, s-a r\spândit cu repeziciune în mare parte din Asia. Întemeietorul budismului a fost prin]ul Siddhartha Gotama. La vârsta de 19 ani, tân\rul prin] s-a c\s\torit. Îns\ zece ani mai târziu, dup\ patru întâlniri nefericite, în care a cunoscut b\trâne]ea, boala, s\r\cia [i moartea, [i-a p\r\sit so]ia [i copilul, pentru a duce o via]\ r\t\citoare, a[a cum f\ceau mul]i în India acelor vremuri. Dup\ [apte ani de via]\ ascetic\, prin]ul [i-a dat seama c\ nu mai poate s\ cread\ în Vede. Aflat în satul Uruvela (viitorul Bodh Gaya), dup\ 49 de zile de medita]ie petrecute la umbra unui smochin (Bodhi), are revela]ia adev\rului, devenind un iluminat (Buddha).

Principalele înv\]\turi ale lui Buddha St\pânit de un puternic sentiment de mil\ fa]\ de orice fiin]\, considerat\ de el a fi într-o stare de ne[tiin]\, Buddha începe a propov\dui adev\rurile pe care le descoperise. Astfel, începe s\ aib\ discipoli, întemeind chiar [i ordine monahale. Dup\ descoperirea adev\rului eliberator, Buddha proclam\ legea sa (dharma), în centrul c\reia se afl\ expuse cele patru adev\ruri nobile: • dukkha – existen]a suferin]ei • tanha – cauza suferin]ei • nirodha – încetarea suferin]ei – nirvana • marga – c\rarea nobil\ înoptit\, drumul care duce la încetarea suferin]ei. Tradi]ia budist\ recunoa[te trei giuvaiere: Buddha, înv\]\torul; dharma, înv\]\turile; sangha, comunitatea credincio[ilor. De aici [i rug\ciunea budist\: „M\ odihnesc în Buddha, m\ odihnesc în dharma, m\ odihnesc în sangha”. Înv\]\tura lui Buddha a fost transmis\ oral timp de trei secole dup\ moartea sa. În acest timp, religia s-a împ\r]it în numeroase [coli care au a[ternut în scris ce înv\]\tur\ a în]eles fiecare. De aceea, toat\ înv\]\tura budist\ începe cu expresia: a[a am auzit. Pentru laici, religia budist\ a definit cinci precepte, care nu sunt în]elese ca legi sau porunci, ci ca mijloace de educa]ie: s\ te ab]ii s\ ucizi fiin]ele vii; s\ te ab]ii s\ furi; s\ te ab]ii de la rela]iile sexuale ilicite; s\ te ab]ii s\ min]i; s\ te ab]ii de la b\uturi care te îmbat\ [i care pricinuiesc r\t\cirea [i neaten]ia.

TEME z z z z

Realiza]i un scurt eseu `n care s\ prezenta]i principalele deosebiri între cre[tinism [i hinduism. Organiza]i o dezbatere cu tema: „Rolul duhovnicului [i al gurului – asem\n\ri [i deosebiri”. Face]i o compara]ie între cele cinci precepte budiste [i poruncile decalogului. Exist\ vreo asem\nare între Buddha [i Mântuitorul Iisus Hristos?

Buddha (statuie din perioada Gupta)

RE}INE}I! z

z

Comunitatea de c\lug\ri budi[ti sangha este cel mai vechi ordin monahal din lume. Exist\ în întreaga lume aproximativ 150 000 000 de adep]i ai religiei budiste.

„Asculta]i, o discipolilor! Acesta este adev\rul nobil despre suferin]\: na[terea este suferin]\; b\trâne]ea este suferin]\; întristarea, plângerea, alungarea [i dezn\dejdea sunt suferin]\. Contactul cu lucruri nepl\cute este suferin]\ (...) Iar cauza suferin]ei este aceasta: pofta nes\]ioas\ ce tinde la rena[tere, îmbinat\ cu pl\cerea [i desfrâul, g\sind pl\cere ici [i colo; anume, pofta de patim\, pofta de existen]\, pofta de de[ert\ciune (...) Din contr\, încetarea suferin]ei înseamn\ încetarea ata[\rii – de ceva (de via]\) – încetarea poftei, încetarea de a pofti, încetarea ignoran]ei.” (Din predicile lui Buddha)

71

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:32 AM

Page 72

72Cyan 72Yellow 72Magenta 72Black

Lec]ie de sintez\ IDEEA DE DIVINITATE ~N RELIGIILE POLITEISTE Dup\ c\derea omului în p\cat, chipul lui Dumnezeu a fost întunecat, omul nemaifiind capabil s\ aib\ o rela]ie direct\, vie [i personal\ cu Dumnezeu. Cu toate acestea, ideea de divinitate nu a fost complet [tears\, ci numai deformat\. Iar aceast\ deformare s-a manifestat prin apari]ia politeismului, care este o degenerare a monoteismului primordial.

Caracteristici Sfinx (Delfi, sec. VI î.Hr.) „Politeismul este expresia [i produsul civiliza]iilor a[a-numite evoluate sau superioare. (...) În cea mai tipic\ manifestare a lor, divinit\]ile politeismului apar într-adev\r organizate într-un sistem unitar (panteon), organic, superior lumii omene[ti. Divinit\]ile sunt nemuritoare, chiar dac\ nu exist\ ab aeterno, unite din cauze genealogice [i prin leg\turi de rudenie. (…) Fiecare zeu este destinatarul unui cult, al unor rituri, [i e obiectul unei mitologii. În sensul acesta, activitatea unui zeu apare circumscris\ respectivei sfere de competen]\, astfel încât fiecare divinitate e limitat\ [i, în acela[i timp, se configureaz\ ca limit\ pentru ac]iunea celorlal]i zei, prin respectarea unei ordini ierarhice, pentru care aria de exercitare a func]iilor ce revin fiec\rui zeu s\ r\spund\ ordinii cosmice.” (Giovanni Filoramo, Manual de istorie a religiilor)

72

O mitologie dezvoltat\ – pentru a putea explica originea universului [i, implicit, a omului, precum [i pentru a-[i legitima doctrina social\ [i politic\. De remarcat este faptul c\ politeismul apare cu prec\dere la popoarele cu o cultur\ avansat\. Ierarhizarea divinului – datorit\ concep]iei umane, zeii sunt structura]i pe diferite specializ\ri de natur\ etnic\ (zei ocrotitori ai unor ora[e, popoare, ]inuturi, familii etc.) sau func]ional\ (zei ai fertilit\]ii, ai fenomenelor naturii, ai vân\torii, ai agriculturii etc.). Unitate în diversitate – concep]ia potrivit c\reia exist\ un univers, în pofida multiplicit\]ii de forme de existen]e, [i o lege natural\, care însumeaz\ toate celelalte legi, a dus la ideea c\ exist\ o unitate a divinului. În hinduism, exist\ tendin]a de a privi zeii ca manifest\ri ale unei Fiin]e Supreme. În budism, zeii sunt considera]i a fi inferiori unui ]el mai înalt, nirvana. În religia grecilor [i în cea a romanilor antici, Zeus/Jupiter îi domin\ pe ceilal]i zei, f\r\ a de]ine suprema]ia absolut\. Filosoful grec Eschil vorbe[te de cel cu multe nume. Se poate vorbi chiar de un pseudopoliteism: un sistem religios care p\streaz\ terminologia politeist\ tradi]ional\, dar consider\ zeii manifest\ri ale unui principiu divin absolut. Din punct de vedere cre[tin, aceast\ caracteristic\ este o dovad\ a faptului c\ religia primilor oameni era monoteist\. Nici o zeitate nu de]ine atributele în mod absolut – numai un singur dumnezeu poate fi absolut; atunci când sunt mai mul]i zei, se formeaz\ un panteon alc\tuit din zei principali [i zei secundari, fiecare din ei fiind caracterizat printr-un anumit atribut.

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:32 AM

Page 73

73Cyan 73Yellow 73Magenta 73Black

Studiu de caz MOHANDAS GANDHI, „CEL CU SUFLET MARE” Mohandas Gandhi reprezint\ pentru poporul hindus nu numai liderul politic care l-a condus c\tre independen]\, ci [i cel care a încurajat reforma religioas\ în India secolului al XX-lea. Ca lider politic, Mohandas Gandhi s-a impus prin lupta sa împotriva oric\rei forme de terorism sau violen]\. Prin filosofia sa, Satyagraha (For]a adev\rului), Gandhi a luptat împotriva britanicilor. Chiar dac\ a fost închis de trei ori, el nu a încetat s\ cread\ c\ India î[i va rec\p\ta independen]a, lucru care s-a [i înf\ptuit în anul 1947. În calitatea sa de conduc\tor al Congresului Na]ional Indian, Gandhi [i-a îndemnat poporul s\ nu adopte acte de violen]\, ci s\ aleag\ calea pa[nic\. Ca m\sur\ extrem\, el ]inea post negru pân\ când violen]ele erau oprite. Chiar [i dup\ redobândirea independen]ei, când India a fost încercat\ de luptele dintre hindu[i [i musulmani, ajungându-se, în final, la împ\r]irea teritorial\ a Indiei în India [i Pakistan, Mohandas Gandhi a ]inut post negru pân\ când

atât hindu[ii, cât [i musulmanii au oprit luptele de la Delhi. A fost considerat de c\tre unii istorici ca fiind catalizatorul a trei revolu]ii importante ale secolului al XX-lea: revolu]ia împotriva coloniz\rii, rasismului [i violen]ei. Ca lider religios, Mohandas Gandhi a încercat s\ fie mediator între latura rigorist\ [i cea liberal\, între tradi]ionali[ti [i moderni[ti, dar [i între hindu[i [i musulmani sau hindu[i [i cre[tini. Pentru Gandhi, religia nu a însemnat formalism, dogm\, ritual sau sectarism, ci c\utarea Adev\rului, nu în intimitatea personal\, ci în provoc\rile vie]ii sociale [i politice. Cu toate c\ [i-a dedicat întreaga via]\ nonviolen]ei [i convie]uirii pa[nice, etnice [i religioase, paradoxal, marele Gandhi a fost asasinat de un fanatic religios hindus. Datorit\ determin\rii sale [i devotamentului fa]\ de poporul hindus, Gandhi a fost socotit de c\tre unii un mare politician, iar de c\tre al]ii un sfânt. To]i îns\ l-au numit Mahatma, care înseamn\ „Cel cu suflet mare”.

RE}INE}I! z

z

Mohandas Gandhi (1869-1948) a fost liderul politic [i spiritual al Indiei care a condus lupta pentru independen]a Indiei de sub Imperiul Britanic. El a respins orice form\ de terorism sau violen]\. În semn de protest împotriva taxei pe sare impus\ de britanici, în anul 1930, Gandhi a organizat un mar[ pân\ la mare (aproximativ 320 km) pentru ca indienii s\-[i ia cât\ sare au nevoie.

TEME z

Pe grupe, discuta]i urm\toarele afirmaþii ale lui Mohandas Gandhi: – „Unde este dragoste, acolo este via]\; ura duce la distrugere”. – „Oriunde sunt r\zboaie, oriunde te confrun]i cu un opozant, cucere[te-l cu dragoste”. – „Puterea bazat\ pe dragoste este de o mie de ori mai eficient\ [i durabil\ decât cea izvorât\ din frica de pedeaps\”.

Mohandas Ghandi (1869-1948)

73

Religie XI_cap 5 pg 63_74.qxd

7/20/2006

11:32 AM

Page 74

74Cyan 74Yellow 74Magenta 74Black

EVALUARE I. Cum a apãrut religia egiptean\ politeist\? II. Men]iona]i trei dintre cele mai importante zeit\]i egiptene. III. Care erau animalele sacre pentru egipteni? IV. De ce crede]i c\ existau mumii în spa]iul Egiptului antic? V. Eviden]ia]i rolul lui Homer în cunoa[terea religiei Greciei antice. VI. Men]iona]i cel pu]in cinci zei ai grecilor antici [i zeii echivalen]i ai acestora în panteonul roman. VII. Care erau principalele s\rb\tori ale grecilor antici? VIII.Prin ce se deosebe[te religia romanilor de cea a grecilor antici? IX. Când a fost introdus cultul împ\ratului la romani? Care crede]i c\ este ra]iunea apari]iei sale? X. Când a ap\rut hinduismul [i cum s-a dezvoltat?

Zeiþa Nike (Victoria) din Samotrace

XI. Realiza]i o dezbatere pe grupuri f\când o compara]ie între reîncarnarea hindus\ [i învierea mor]ilor din cre[tinism. XII. Comenta]i în clas\ [i apoi alc\tui]i un eseu pornind de textul al\turat.

„În timp ce la Roma prevala formalismul ritual, în Grecia antic\ domina povestirea mitic\, cuvântul creator [i întemeietor, care i-a înso]it [i i-a c\l\uzit întreaga cultur\ în desf\[urarea ei istoric\, ai c\rei depozitari erau poe]ii, prin inspira]ie divin\. Întrat în vocabularul nostru pentru a desemna o povestire fantastic\ [i adoptat în mod conven]ional de istoria religiilor pentru a indica expresii asem\n\toare ale unor popula]ii cu tradi]ie oral\ sau scris\, mythos nu era altceva în epoca arhaic\ decât povestire. Transmis pe cale oral\, ca povestire tradi]ional\, pentru a fi într-adev\r a[a ceva, el avea nevoie de recunoa[terea colectiv\, care îi stabilea [i legitimitatea.” (Giovanni Filoramo, Manual de istoria religiilor)

74

Zeul Ra (frescã egipteanã)

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 75

75Cyan 75Yellow 75Magenta 75Black

Capitolul 6

ORTODOXIE {I CULTUR| NA}IONAL| ROLUL VOIEVOZILOR ROMÂNI `N AP|RAREA CRE{TIN|T|}II

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 76

76Cyan 76Yellow 76Magenta 76Black

Capitolul 6

MIRCEA CEL B|TRÂN „Cel mai viteaz [i mai capabil domn cre[tin.” (Leunclavius – istoric german)

Domnitor al Þ\rii Române[ti între 1386 [i 1418, Mircea cel B\trân este unul dintre marii domnitori pe care i-a avut Þara Româneasc\, în timpul c\ruia s-a dezvoltat economic, politic [i cultural, [i-a m\rit teritoriul [i [i-a consolidat pozi]ia militar\ în contextul geopolitic al vremii.

Politica intern\ Pe plan intern a reu[it s\ aduc\ sub autoritatea sa teritoriile locuite de români. Consolidarea politic\ [i militar\ intern\ l-a ajutat s\ ]in\ piept amenin]\rilor care veneau din partea str\inilor, atra[i de bog\]iile ]\rii [i de st\pânirea gurilor Dun\rii [i a litoralului M\rii Negre.

Politica extern\

Mircea cel Bãtrân (frescã, Mãnãstirea Curtea de Argeº) „Eu cel întru Hristos Dumnezeu, binecredinciosul [i binecinstitorul ºi de Hristos iubitorul [i singur st\pânitorul, Io Mircea, mare voievod [i domn, cu mila lui Dumnezeu ºi cu darul lui Dumnezeu stãpânind ºi domnind toatã Þara Ungrovlahiei ºi pãrþile de peste munþi, încã ºi spre pãrþile tãtãreºti ºi Amlaºului ºi Fãgãraºului herþeg ºi Banatului de Severin domn ºi pe amândouã pãrþile pe toatã Podunavia, pânã la marea cea mare ºi cetãþii Dârstorului stãpânitor.” (Titlul purtat de Mircea cel Bãtrân în Hrisovul referitor la Mãnãstirea Cozia)

76

Fiind amenin]at din exterior, Mircea a încercat mai întâi constituirea unui bloc al unit\]ii române[ti, propunându-[i colaborarea cu domnitorii Moldovei, îndeosebi cu Petru I Mu[at sau cu Alexandru cel Bun. Astfel, în 1389, semneaz\ împreun\ cu Petru I Mu[at un tratat ce avea ca scop stoparea inten]iilor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg de a cuceri Þ\rile Române. La fel [i cu regele polon Vladislav. În tot acest timp, îns\, pericolul otoman continua s\ creasc\. Au început chiar confrunt\rile armate, cum sunt cele de la Târnovo sau Karinovasi. Pericolul otoman a f\cut ca, pentru moment cel pu]in, rela]iile Þ\rilor Române cu regatul ungar s\ fie mai apropiate. La 7 martie 1395, Mircea a semnat, la Bra[ov, primul tratat de alian]\ antiotoman\ din istoria sud-estului Europei. Sultanul Baiazid I (1389-1402) a pornit atunci o campanie de cucerire a Þ\rii Române[ti. Mircea cel B\trân a fost nevoit s\ ]in\ singur piept otomanilor, deoarece regele ungar nu a respectat tratatul pe care-l semnase. Conducând oastea cea mare, format\ din aproape 40 000 de o[teni, Mircea reu[e[te s\ ob]in\ o r\sun\toare victorie, la Rovine, la 17 mai 1395. Aceast\ biruin]\ i-a îndemnat pe ceilal]i principi europeni sã formeze o coali]ie antiotoman\. For]ele armate ale acesteia reuneau oastea maghiar\, în care se aflau [i cavaleri din Apus, cea a voievodului ardelean ªtibor [i cea a lui Mircea cel B\trân. Dup\ ce au cucerit cet\]ile Vidin [i Rahova, sunt învin[i de turci, la Nicopole, în vara anului 1396. Victoria turcilor a fost mult u[urat\ de faptul c\ regele Sigismund nu a fost de acord ca Mircea s\ atace primul, a[a cum î[i dorea, ca unul care îi cuno[tea pe adversari din luptele anterioare. {i dup\ aceast\ înfrângere, pân\ la sfâr[itul domniei sale, a continuat s\ poarte lupte cu Imperiul Otoman, reu[ind s\ lase urma[ilor o ]ar\ liber\ [i independent\.

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 77

77Cyan 77Yellow 77Magenta 77Black

Capitolul 6 Prin numeroasele r\zboaie pe care le-a purtat, a reu[it s\ ]in\ piept mult timp invaziei otomane [i s\ împiedice transformarea Þ\rii Române[ti în pa[alâc turcesc.

Ap\r\tor al cre[tin\t\]ii Întreaga sa activitate politic\ [i militar\ a contribuit esen]ial la ap\rarea vie]ii cre[tine din Þara Românesc\, organizat\ pe atunci în dou\ mitropolii, a Ungro-Vlahiei [i a Severinului. Sprijinindu-i permanent pe ierarhii care au p\storit aceste dou\ mitropolii ortodoxe, voievodul Mircea cel B\trân a contribuit la promovarea credin]ei cre[tine, permanent amenin]at\ de pericolul otoman. Prin stoparea pericolului otoman, Mircea cel B\trân a devenit o figur\ proeminent\ a luptei cre[tinilor din Balcani pentru ap\rarea credin]ei [i a identit\]ii na]ionale. Biserica Mãnãstirii Cozia (sec. XIV)

Ctitor de l\ca[uri sfinte În sprijinul Bisericii, Mircea cel B\trân a desf\[urat [i o bogat\ activitate de ctitor [i restaurator de l\ca[uri sfinte. Între acestea, cea mai important\ este M\n\stirea Cozia, aflat\ pe Valea Oltului, una dintre cele mai reu[ite crea]ii arhitecturale din Þara Româneasc\, construit\ în a doua jum\tate a secolului al XIV-lea, dup\ modelul M\n\stirii Krusevak, din Serbia. Aici a [i fost înmormântat marele domnitor, în biserica mare, din centrul frumoasei m\n\stiri, dup\ ce a trecut la cele ve[nice la 31 ianuarie 1418. A purtat de grij\ m\n\stirilor Vodi]a, Tismana, Vi[na sau Cotmeana. În 1392, al\turi de mitropolitul de atunci, Atanasie, întâmpin\ moa[tele Sfintei Muceni]e Filoteea, originar\ din Târnovo (Bulgaria), a[ezate apoi în Biserica Mitropolitan\ din Curtea de Arge[, unde se afl\ [i ast\zi.

„Lupta de la Nicopole a însemnat o mare catastrof\ cre[tin\. Regele Sigismund trebui s\ fug\ pe o corabie care coborî Dun\rea, ajunse, prin Marea Neagr\, la Constantinopol, [i de aici, înconjurând Grecia, se îndrept\ spre Dalma]ia. Imensa majoritate a prizonierilor cre[tini pieri sub securea c\l\ului; foarte pu]ini au avut norocul s\-[i r\scumpere via]a. O parte din armata ungar\, în frunte cu {tibor, voievodul Ardealului, izbuti îns\ s\ treac\ Dun\rea împreun\ cu oastea lui Mircea cel B\trân”. (C.C. Giurescu, Istoria românilor)

RE}INE}I! z

Supranumele cel B\trân însemna, în limbajul vremii sale, cel Vechi, cel din b\trâni, sens care s-a pierdut. De fapt, în limbajul cancelariilor medievale, acest supranume ar\ta c\ Mircea era cel dintâi domnitor care a purtat acest nume.

TEME z

Mircea cel Bãtrân ºi fiul sãu Mihail (picturã votivã, Mãnãstirea Cozia)

z

Cum a ac]ionat Mircea cel B\trân `n politica extern\ pentru a p\stra neatins\ credin]a cre[tin\ în ]ara sa? Alege]i una dintre ctitoriile lui Mircea cel B\trân [i alc\tui]i o scurtã monografie.

77

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 78

78Cyan 78Yellow 78Magenta 78Black

Capitolul 6

BINECREDINCIOSUL VOIEVOD {TEFAN CEL MARE „Bãrbat glorios ºi victorios, care i-a biruit pe toþi regii vecini (...) Om fericit, cãruia soarta i-a hãrãzit cu multã dãrnicie toate darurile” (Matei Miechowski – cronicar polon)

Ap\r\tor de ]ar\, ap\r\tor al cre[tin\t\]ii, patron al artei [i al culturii, sprijinitor al Bisericii, ctitor de l\ca[uri sfinte, ajut\tor al Locurilor Sfinte de la Muntele Athos. Sunt aspecte ale personalit\]ii domnitorului {tefan cel Mare, pe care le-a dezvoltat din plin în timpul îndelungatei sale domnii în Moldova (1457-1504). Toate aceste calit\]i provin din credin]a sa puternic\ în Dumnezeu, distingându-se în acest sens de to]i ceilal]i domnitori români. Nu începea [i nu sfâr[ea nimic din ceea ce f\cea, fie c\ era pace sau r\zboi, f\r\ post [i rug\ciune. De asemenea, ori de câte ori izbutea s\ înfrâng\ du[manii care cotropeau ]ara, dedica victoria unui sfânt protector, ridicând, aproape de fiecare dat\, o biseric\ în cinstea acestuia.

Ap\r\tor de ]ar\ [i al cre[tin\t\]ii ªtefan cel Mare ºi Sfânt (Evangheliarul de la Humor, 1473)

VOCABULAR Basorelief – lucrare de sculptur\ cu figuri scoase în relief, pe un fond cu care fac corp comun. Haraci – tribut anual pe care ]\rile vasale îl pl\teau Imperiului Otoman. Sinaxar – carte care cuprinde vie]ile sfin]ilor. Sveti – sfânt (`n slavon\ sventu).

„Dup\ lupta de la Podul Înalt, nu s-a îngâmfat, ci a postit 40 de zile cu ap\ [i pâine. {i a dat porunc\ în ]ara întreag\ s\ nu cuteze s\-i atribuie lui cineva acea biruin]\, ci numai lui Dumnezeu, cu toate c\ [tiau to]i c\ învingerea din ziua aceea numai lui se datoreaz\.” (Jan Dlugosz, cronicar polonez, Historia Polonicae)

78

Cei 47 de ani de domnie au reprezentat un permanent efort din partea domnitorului pentru a p\stra integritatea teritorial\ [i independen]a Moldovei. A folosit de cele mai multe ori o tactic\ defensiv\. A[a cum afl\m din cronicile vremii, nu pleca la lupt\ f\r\ s\ cear\ ajutorul lui Dumnezeu, cu post [i rug\ciune. S-au p\strat chiar legende potrivit c\rora, de multe ori, domnitorului i s-au ar\tat sfin]i care-l îndrumau spre biruin]\, a[a cum se ar\tau nu cu mult timp în urm\ marilor împ\ra]i bizantini. Cele mai multe lupte le-a purtat cu Imperiul Otoman, condus pe atunci de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Este cunoscut\ victoria o[tilor lui {tefan de la Podul Înalt (1475), când a reu[it, cu numai 40 000 de osta[i, s\ înving\ cei 120 000 de otomani condu[i de temutul Soliman Pa[a. Cronicarii au scris atunci c\ „niciodat\ armatele turce[ti n-au suferit un dezastru atât de mare”. {tefan era con[tient de importantul rol pe care ]ara sa îl avea în ap\rarea cre[tin\t\]ii, [i implicit a Europei, în fa]a invaziei otomane, fiind o adev\rat\ poart\ a cre[tin\t\]ii. Singur împotriva otomanilor, {tefan este nevoit s\ încheie cu ace[tia un tratat de pace, `n anul 1489, pl\tind anual un haraci de 4 000 de galbeni.

Patron al artei [i al culturii, sprijinitor al Bisericii, ctitor de l\ca[uri sfinte Marele voievod moldovean a avut permanent al\turi Biserica, pe care a [tiut s\ [i-o apropie, nesituându-se niciodat\ în afara ei, ci considerându-se permanent un fiu al ei, care trebuie s\ o apere. Atunci când a gre[it, a [tiut s\

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 79

79Cyan 79Yellow 79Magenta 79Black

Capitolul 6 cear\ iertare lui Dumnezeu, prin Sfânta Tain\ a Spovedaniei, `naintea duhovnicului s\u, Daniil Sihastrul. {i-a asociat ierarhi în]elep]i, cu preocup\ri c\rtur\re[ti. Demn\ de men]ionat este activitatea de copiere de manuscrise, cum este, de exemplu, Tetraevangheliarul de la Humor. A sporit num\rul l\ca[urilor de închinare ridicate de înainta[ii s\i cu multe m\n\stiri, schituri [i biserici de mir. A [tiut s\ g\seasc\ me[teri iscusi]i, ast\zi anonimi, care au pictat numeroasele l\ca[uri pe care le-a ctitorit, l\sându-ne peste veacuri adev\rate capodopere. Printre celebrele sale ctitorii se num\r\ m\n\stirile Putna, unde se afl\ [i cripta domnitorului, [i Volov\], ca [i bisericile m\n\stirilor Vorone], Neam], Tazl\u sau Sf. Nicolae din Suceava. Epoca lui {tefan cel Mare reprezint\ pentru Moldova o perioad\ de înflorire a vie]ii biserice[ti.

Trecerea `n rândul sfin]ilor Cercetând via]a [i realiz\rile domniei sale, se poate lesne observa c\ {tefan al Moldovei a fost nu numai un neîntrecut conduc\tor de o[ti, ci [i un permanent ap\r\tor al cre[tin\t\]ii în fa]a invaziei otomane. Ata[at de Biseric\, însufle]it de o credin]\ puternic\ în Dumnezeu, care l-a învrednicit cu ani mul]i de domnie, a vegheat la bunul mers al vie]ii biserice[ti, la dezvoltarea artei [i a culturii, excelând în lucrarea de ctitor [i ocrotitor de l\ca[uri sfinte, atât în Moldova, cât [i în afara grani]elor ei. La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hot\rât ca marele domnitor al Moldovei s\ fie pomenit laolalt\ cu b\rba]ii cei cuvio[i [i sfin]i ai Bisericii, cinstindu-l cu slujbe [i cânt\ri de laud\ în ziua de 2 iulie, fiind înscris în sinaxar, c\r]i de cult [i calendarul Bisericii noastre cu numele dreptcredinciosul voievod {tefan cel Mare [i Sfânt. POLONIEI

REGATUL

m\n\stiri ctitorite de {tefan biserici noi la m\n\stiri deja existente

t

N

M

re

Si

is

tr

m\n\stiri care au primit danii

u

biserici ctitorite de {tefan

O

Dorohoi B\deu]i Putna Volov\] P\tr\u]i Moldovi]a Suceava Humor Dolhe[ti Hârl\u Vorone] Reuseni Cotnari Probota Neam] Scheia R\zboieni

L

„Pe {tefan Vod\ l–au îngropat Þara cu mult\ jale [i plângere (…) Atâta jale era c\ plângeau to]i ca dup\ un p\rinte al lor, c\ci cuno[tia to]i c\ s-au sc\pat de mult bine [i de mult\ ap\r\tur\. Ce dup\ moartea lui, pân\ ast\zi, îi zicu sveti {tefan Vod\, nu pentru sufletu ce iaste în mâna lui Dumnezeu, c\ el înc\ au fostu om cu p\cate, ci pentru lucrurile lui cele viteje[ti, carile niminea din domni, nici mai înainte, nici dup\ aceea, nu l-au ajunsu.” (Grigore Ureche, Letopise]ul Þ\rii Moldovei)

TEME

D U C AT U L

Ia[i

LITUANIEI

D

Scânteia Dobrov\]

z

P ru t

Tazl\u

Vaslui

Hu[i

z

O

Borze[ti

V A

I A A N L V S I A N T R

Bistri]a

Mãnãstirea Putna, ctitoria lui ªtefan cel Mare (sec. XV)

Chilia

} AR A

R OM ÂN E A SC|

Ctitoriile lui ªtefan cel Mare [i Sfânt

z

Prin ce s-a impus voievodul {tefan cel Mare în con[tiin]a contemporanilor ca „un adev\rat atlet al credin]ei cre[tine”? Identifica]i pe harta al\turat\ trei dintre bisericile ctitorite în vremea lui {tefan cel Mare. C\uta]i `n biblioteca [colii informa]ii despre acestea – texte, fotografii – [i alc\tui]i un portofoliu cu tema: „Epoca lui {tefan cel Mare, perioad\ de `nflorire a vie]ii biserice[ti”. De ce crede]i c\ marele voievod moldovean a r\mas în con[tiin]a popular\?

79

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 80

80Cyan 80Yellow 80Magenta 80Black

Capitolul 6

VOIEVODUL CONSTANTIN BRÂNCOVEANU SPRIJINITOR PRIN CUVÂNT {I FAPT| AL ORTODOXIEI DE PRETUTINDENI Cel ce pentru dreapta credin]\ [i pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir, împreun\ cu fiii t\i: Constantin, {tefan, Radu, Matei [i cu sfetnicul Ianache, dreptcredinciosule voievod Constantin, roag\ pe Hristos, Dumnezeu, s\ mântuiasc\ sufletele noastre. (Troparul sfin]ilor martiri Brâncoveni)

Constantin Brâncoveanu

VOCABULAR Canonizare – trecerea în rândul sfin]ilor. Martir – persoan\ care îndur\ suferin]e, chinuri îngrozitoare [i moartea pentru credin]a sa; mucenic. Trapez\ – `nc\pere special amenajat\ `n care se m\nânc\ `ntr-o m\n\stire.

„Copiii mei, fi]i cu curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; s\ ne mântuim cel pu]in sufletul, sp\lându-ne p\catele în sângele nostru!” (Cuvintele voievodului Constantin Brâncoveanu, adresate fiilor s\i, rostite lâng\ e[afod [i consemnate de Antonio Maria del Chiaro) „Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de cultur\ [i de l\ca[uri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt [i fapt\ al ortodoxiei de pretutindeni, o figur\ de seam\ din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui, cu adev\rat muceniceasc\, el a oferit tuturor o minunat\ pild\ de d\ruire [i de jertf\ pentru ]ara sa [i pentru credin]a cre[tin\.” (Pr. Mircea P\curariu)

80

În 1688 a trecut la cele ve[nice {erban Cantacuzino, domnitorul Þ\rii Române[ti. Pe scaunul acestuia este ales un nepot al lui, logof\tul Constantin Brâncoveanu, care avea atunci numai 33 de ani. S-a dovedit a fi un vrednic urma[ al înainta[ului s\u, de[i începutul domniei sale a fost marcat de îndelungatul r\zboi dintre turci [i austrieci. Dând dovad\ de diploma]ie, a reu[it s\ p\streze, de-a lungul domniei sale de 26 de ani, bune rela]ii cu to]i. Lipsa luptelor [i a cotropirilor din partea armatelor str\ine a f\cut ca domnia lui Constantin Brâncoveanu s\ fie o epoc\ de maxim\ str\lucire cultural\ [i artistic\. El însu[i un om înv\]at, cunosc\tor al limbii grece[ti, al latinei [i al slavonei, Constantin Vod\ s-a preocupat de dezvoltarea cultural\ [i artistic\.

Ctitor de l\ca[uri sfinte Voievodul Constantin Brâncoveanu a început lucrarea de ctitorire a unor l\ca[uri de cult înc\ înainte de a ajunge domn al Þ\rii Române[ti, ridicând dou\ biserici: la Potlogi [i la Mogo[oaia. Ca domnitor, a ctitorit multe dintre l\ca[urile de cult cu care ne mândrim ast\zi, ca fiind adev\rate capodopere, crea]ii unice ale geniului arhitectonic [i cultural românesc, între care: M\n\stirea Hurezi, Biserica M\n\stirii Sf. Gheorghe, M\n\stirea Sâmb\ta de Sus.

Ocrotitor al a[ez\mintelor biserice[ti Bisericile Ortodoxe din spa]iul balcanic sau din Orientul Apropiat, aflate majoritatea sub domina]ia otoman\, au avut din partea domnitorului Constantin Brâncoveanu un permanent sprijin, concretizat în numeroase danii. În Þara Româneasc\ s-au tip\rit zeci de c\r]i de cult sau de ap\rare a credin]ei ortodoxe, care au circulat în patriarhiile Constantinopolului, Ierusalimului sau Alexandriei. Daniile domnitorului au ajuns la Muntele Athos, la Muntele Sinai, la Constantinopol, Antiohia sau Ierusalim. Prin întreaga sa activitate, de ctitor [i spijinitor permanent al Bisericii, voievodul Constantin Brâncoveanu a r\mas pentru totdeauna `ntre marii voievozi ai Þ\rii Române[ti.

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 81

81Cyan 81Yellow 81Magenta 81Black

Capitolul 6 Sfâr[itul martiric Ca orice domnitor destoinic, a avut [i mul]i du[mani, care au complotat `mpotriva lui la Constantinopol. Turcii, încrezându-se în intrigile du[manilor domnitorului, l-au b\nuit de nesupunere [i au hot\rât s\-l înl\ture de la domnie. Astfel, în martie 1714, chiar în timpul S\pt\mânii Patimilor, dup\ ce i-a fost confiscat\ mare parte din avere, voievodul avea s\ fie dus la Constantinopol [i închis, împreun\ cu fiii s\i, Constantin, {tefan, Radu, Matei, [i cu sfetnicul Ianache, în celebra închisoare a celor [apte turnuri, Edicule. Turcii le-au promis eliberarea în schimbul renun]\rii la credin]a cre[tin\ [i trecerii la mahomedanism. Propunerea a fost respins\ cu demnitate de Constantin Brâncoveanu, care a preferat s\ sufere moartea martiric\ decât s\ se lepede de credin]a în Mântuitorul Iisus Hristos. Acest lucru s-a întâmplat în ziua de 15 august 1714, chiar de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Voievodul, împreun\ cu cei patru fii ai s\i [i cu sfetnicul Ianache au fost sco[i din temni]\ [i decapita]i, de fa]\ fiind so]ia sa, doamna Maria, fiicele [i ginerii s\i, adu[i cu for]a s\ asiste la sângerosul spectacol. Cel dintâi a fost decapitat sfetnicul Ianache, dup\ care, pe rând, cei patru fii, iar la sfâr[it însu[i domnitorul. Capetele lor au fost purtate de turci, în vârful suli]elor, prin tot Constantinopolul, trupurile fiind aruncate în Strâmtoarea Bosfor. G\site mai târziu, au fost îngropate de ni[te pescari în m\n\stirea greceasc\ din insula Halki. Abia în 1720, dup\ ce fusese închis\ de turci, al\turi de fiicele [i ginerii s\i, doamna Maria reu[e[te s\ aduc\ în Þara Româneasc\ [i s\ le îngroape în ctitoria so]ului ei martir, Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capital\. Martiriul de la Constantinopol a încununat via]a plin\ de evlavie cre[tineasc\ a domnitorului Constantin Brâncoveanu, care, împreun\ cu fiii s\i [i cu sfetnicul Ianache, înc\ din primii ani dup\ moarte au fost considera]i adev\ra]i mucenici sau m\rturisitori ai credin]ei cre[tine. Ecoul martiriului lor a p\truns adânc în sufletul poporului nostru, care a creat cântece [i balade populare ce au dus mai departe faptele [i mucenicia lor.

Canonizarea La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române avea s\ consfin]easc\ vrednicia cre[tineasc\ de care a dat dovad\ voievodul martir Constantin Brâncoveanu [i moartea de mucenic suferit\ de el al\turi de fiii s\i [i de sfetnicul Ianache, hot\rând: „De acum înainte [i pân\ la sfâr[itul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu, împreun\ cu fiii s\i, Constantin, {tefan, Radu [i Matei, [i cu sfetnicul Ianache s\ fie cinsti]i ca martiri ai Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe [i cânt\ri de laud\ în ziua de 16 august, fiind înscri[i în sinaxar, în c\r]ile de cult, precum [i în calendarul bisericii noastre”. Via]a [i slujba lor au fost tip\rite, iar chipurile au fost [i sunt zugr\vite în icoane [i în biserici, al\turi de ale celorlal]i sfin]i martiri, care au preferat s\-[i dea via]a decât s\ renun]e la credin]a cre[tin\.

Mãnãstirea Hurezi, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu (1697)

RE}INE}I! z

Voievodul Constantin Brâncoveanu a fost ctitor de l\ca[uri sfinte chiar [i în afara ]\rii. Astfel, din cheltuiala sa a fost zidit\ biserica Sf. Nicolae din Constantinopol, în cartierul Galata. Pe Muntele Athos, la M\n\stirea Sf. Pavel, a ridicat un paraclis [i o trapez\, iar pe malul stâng al Dun\rii, la Ismail, o biseric\ cu hramul Sf. Gheorghe.

„S-a aprins ast\zi pentru iubitorii de praznice un sfe[nic cu cinci lumân\ri ce-i lumineaz\ pe credincio[i [i s\rb\toare cu cinci raze de lumin\, al lui Brâncoveanu cel vestit împreun\ cu copiii lui.” (Fragment din Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu, alc\tuit de mitropolitul Calinic al Heracleei)

TEME z

z

z

Alcãtiþi o scurtã monografie despre una dintre ctitoriile voievodului Constantin Brâncoveanu. Cum a ajuns voievodul Constantin Brâncoveanu sã fie martirizat împreunã cu cei patru fii ai sãi ºi cu sfetnicul Ianache? Care sunt motivele canonizãrii sfinþilor Brâncoveni?

81

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 82

82Cyan 82Yellow 82Magenta 82Black

Lec]ie de sintez\ VOIEVOZII ROMÂNI, STÂLPI AI CRE{TIN|T|}II MEDIEVALE

Binecredinciosul voievod ªtefan cel Mare ºi Sfânt (icoanã de Elena Murariu, sec. XX) „Românii, dup\ ce au respins armele [i încerc\rile Por]ii, s-au învoit prin tratate nu ca învin[i, ci ca înving\tori.” (Filippo Buonaccorsi)

Voievodul Constantin Brâncoveanu ºi cei patru fii ai sãi (icoanã, sec. XX)

82

Odat\ cu lupta de la Rovine, Voievodul muntean Mircea cel B\trân avea s\ deschid\ un lung [ir de victorii, care au f\cut din domnitorii români adev\ra]i ap\r\tori ai cre[tin\t\]ii. Mai to]i domnitorii români medievali au invocat acest ]el, de ap\rare a cre[tin\t\]ii, atunci când au solicitat ajutorul Europei, atât al Papalit\]ii, cât [i al statelor occidentale, care de obicei se rezuma la promisiuni [i frumoase încuraj\ri. Românii au demonstrat Europei c\ principalul inamic al ei, Imperiul Otoman, poate fi învins, mai ales dac\ popoarele cre[tine sunt unite cu adev\rat. Fiecare domnitor în parte, începând cu Mircea cel B\trân [i pân\ la Mihai Viteazul, au f\cut din ap\rarea cre[tin\t\]ii europene un ]el al domniei lor. Curajul [i iscusin]a lor i-au determinat pe turci s\-[i dea seama c\ Þ\rile Române nu pot fi lesne cucerite [i s\ `ncheie tratate de vasalitate cu acestea, respectându-le autonomia. Ap\r\tori ai cre[tin\t\]ii, domnitorii români Mircea cel B\trân, Vlad Þepe[, {tefan cel Mare, Petru Rare[, Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu au fost nu numai buni stategi militari, ci [i adev\ra]i ctitori de via]\ bisericeasc\, atât în ]ara lor, cât [i în ]\rile ortodoxe care aveau nevoie de acest lucru. Cum au reu[it? Prin permanenta sus]inere a Bisericii, concretizat\ îndeosebi în construirea de l\ca[uri de închinare, unele dintre ele unice în Europa. Cine merge pe Valea Oltului poate admira bijuteria arhitectonic\ ctitorit\ de Mircea cel B\trân, M\n\stirea Cozia, care-i este [i loc de odihn\ ve[nic\. Dac\ mergem în Moldova, vom întâlni zeci de biserici construite de binecredinciosul voievod {tefan cel Mare, cel supranumit de papa Sixt al IV-lea Atletul lui Hristos. El a r\mas în con[tiin]a românilor [i a lumii întregi nu numai ca un neîntrecut conduc\tor al o[tirii, admirat de str\ini, respectat de turci [i iubit nespus de români, ci [i ca un neîntrecut ctitor de monumente de art\ cre[tin\, geniale sinteze ale stilurilor arhitectonice existente în acea vreme: m\n\stirile Putna, Vorone], Neam] [.a. Demn\ de men]ionat este [i opera de ctitor a voievodului martir Constantin Brâncoveanu. M\n\stirea Hurezi sau M\n\stirea V\c\re[ti sunt adev\rate modele de rafinament artistic [i de în]elegere teologic\ superioar\ a lucrurilor închinate lui Dumnezeu. Constantin Brâncoveanu este domnitorul român care a murit ca un martir, pentru c\ nu a vrut s\ renun]e la credin]a cre[tin\. Via]a [i faptele a doi dintre domnitorii cre[tini care au stat la por]ile Europei, ap\rând credin]a cre[tin\ [i creând lucruri frumoase, spre slava lui Dumnezeu, au f\cut ca evlavia popular\ [i rânduiala Bisericii s\-i treac\ în rândul sfin]ilor. Este vorba de sfântul voievod {tefan cel Mare [i de voievodul martir Constantin Brâncoveanu, adev\rate pilde de asumare lucr\toare a credin]ei în Mântuitorul nostru Iisus Hristos [i a dragostei fa]\ de Biserica Sa.

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:41 AM

Page 83

83Cyan 83Yellow 83Magenta 83Black

Studiu de caz BINECREDINCIOSUL VOIEVOD {TEFAN CEL MARE PROTECTOR AL LOCURILOR SFINTE Þãrile Române, între care [i Moldova, au fost mult\ vreme, datorit\ autonomiei acordate de Înalta Poart\, locul în care au g\sit refugiu mul]i dintre înv\]a]ii greci, bulgari, sârbi, sirieni, din Alexandria sau Ierusalim, reprezentan]i ai ]\rilor ortodoxe care c\zuser\ rând pe rând sub domina]ie otoman\. Chiar dac\ nu [i-a asumat niciodat\ rolul de continuator al tradi]iei bizantine, voievodul {tefan al Moldovei era înf\]i[at în cronicile vremii ca un `mp\rat, denumire improprie domnitorilor români de pân\ la el. Aceast\ calitate este recunoscut\ de contemporanii s\i datorit\ ajutorului permanent pe care îl ofer\ Locurilor Sfinte, a[a cum era obiceiul `mp\ra]ilor bizantini. {tefan a fost un adev\rat protector al Muntelui Athos, fapt confirmat de prezen]a sa `n pomelnicele multor m\n\stiri de aici, între care Zografu, Grigoriu, Protaton sau Vatoped. M\n\stirii Zografu, bun\oar\, i-a acordat numeroase danii [i chiar a ref\cut-o la un moment dat din temelii, încât un c\lug\r de la Hilandar, Isaia, aflat în vizit\ aici (1489), scria c\ m\n\stirea este fondat\ de {tefan Vod\ al Moldovei. În Biblioteca Na]ional\ din Viena se p\streaz\ pân\ ast\zi un Evangheliar, poate cel mai frumos manuscris [tefanian, d\ruit în 1502 M\n\stirii Zografu, ca s\-i fie spre rug\ciune lui, so]iei sale Maria [i fiului Bogdan.

M\n\stirea Grigoriu îl are pe voievodul Moldovei ca al doilea ctitor, dup\ fondatorul ei, Grigorie Sinaitul. Aici d\ruie[te, împreun\ cu so]ia sa, Doamna Maria, o celebr\ icoan\ a Maicii Domnului Pantanasa (St\pâna lumii), care se p\streaz\ [i ast\zi în m\n\stire. La M\n\stirea Vatoped se afl\ [i ast\zi un basorelief votiv, care este o m\rturie a faptului c\ [i aici s-a rev\rsat d\rnicia [i dragostea de locuri sfinte a lui {tefan. Este o imagine în relief a domnitorului, purtând barb\, închinând o bisericu]\ Maicii Domnului [i Pruncului Iisus. Basorelieful se afl\ pe un turn care, a[a cum atest\ [i inscrip]ia, a fost construit de domnitorul Moldovei în jurul anului 1495. În M\n\stirea Vatoped se afl\ aproximativ 13 000 de documente române[ti, între care multe vorbesc de purtarea de grij\ a binecredinciosului împ\rat fa]\ de aceast\ m\n\stire, al\turi de mul]i al]i domnitori, boieri sau ierarhi români.

„Tot la Zografu ajunsese, în jurul anului 1500, ºi un steag de luptã al lui ªtefan, splendidã operã de broderie religioasã, în purã tradiþie bizantinã, înfãþiºându-l pe Sf. Gheorghe, ocrotitorul Zografului, dar ºi al domnului, cât ºi conducãtor al sãu în biruinþele asupra turcilor. Steagul se pãstreazã azi la Institutul Naþional de Istorie a Artei din Bucureºti. Potrivit unei tradiþii locale, mãnãstirea mai posedã o icoanã a aceluiaºi Sf. Gheorghe, dãruitã ca recunoºtinþã pentru biruinþa de la Vaslui (ian. 1475) împotriva turcilor.” (Pr. Ioan Moldoveanu)

TEME De ce era înfãþiºat ªtefan ca un împãrat în cronicile vremii? Alcãtuiþi o scurtã monografie despre una dintre mãnãstirile atonite ajutate de voievodul ªtefan cel Mare. z z

Steag de lupt\ cu chipul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, dãruit de ªtefan cel Mare Mãnãstirii Zografu

83

Religie XI_cap 6 pg 75_84.qxd

7/20/2006

11:42 AM

Page 84

84Cyan 84Yellow 84Magenta 84Black

EVALUARE I. Eviden]ia]i calit\]ile comune ale domnitorilor români folosite pentru ap\rarea credin]ei cre[tine. II. Cum credeþi cã ar fi evoluat istoria Europei dacã Mircea cel Bãtrân ar fi fost ascultat de regele Sigismund, la Nicopole? III. Enumera]i cel pu]in trei dintre calit\]ile care l-au impus pe voievodul {tefan cel Mare ca un sfânt în evlavia poporului. IV. Alcãtuiþi un portofoliu cu tema: „Voievozii români ºi credinþa ortodoxã”. V. De ce crede]i c\ Biserica i-a trecut în rândul sfin]ilor pe voievodul Constantin Brâncoveanu, împreun\ cu cei patru fii ai s\i, Constantin, {tefan, Radu, Matei, [i cu sfetnicul Ianache?

Biserica din Brãdet, ctitorie a lui Mircea cel Bãtrân (sec. XIV) „Eu împreun\ cu curtea mea am f\cut tot cea am putut [i s-a întâmplat cum am spus mai sus, care lucru socotesc c\ a fost voia lui Dumnezeu, ca s\ m\ pedepseasc\ pentru p\catele mele [i l\udat s\ fie numele lui”. (Solia trimis\ de {tefan cel Mare la Vene]ia, în 1477, dup\ înfrângerea de la R\zboieni) „Cu ajutorul Domnului Dumnezeu, am luat sabia în mân\ [i am mers împotriva du[manilor cre[tin\t\]ii, i-am biruit [i i-am c\lcat în picioare [i pe to]i i-am trecut prin ascu]i[ul s\biei noastre, pentru care lucru l\udat s\ fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, p\gânul împ\rat al turcilor î[i puse în gând s\ r\zbune [i s\ vie cu capul s\u [i cu toat\ puterea sa împotriva noastr\ [i s\ supun\ ]ara noastr\, care e poarta cre[tin\t\]ii [i pe care Dumnezeu a ferit-o pân\ acum. Dar dac\ aceast\ poart\, care e ]ara noastr\, va fi pierdut\ – Dumnezeu s\ ne fereasc\ – atunci toat\ cre[tin\tatea va fi în mare primejdie.” (Scrisoarea adresat\ principilor cre[tini ai Europei de {tefan cel Mare, în 1475, dup\ victoria de la Podul Înalt)

84

VI. Alege]i una din ctitoriile domnitorilor români studia]i [i alc\tui]i o scurt\ monografie despre aceasta. VII. Ce l-a determinat pe umanistul italian Filippo Buonaccorsi s\ spun\ c\ „Românii, dup\ ce au respins armele [i încerc\rile Por]ii, s-au învoit prin tratate nu ca învin[i, ci ca înving\tori”? VIII.Alc\tui]i câte un scurt eseu plecând de la una dintre lecturile al\turate.

Sfinþii martiri Brâncoveni (icoanã realizatã de elevi de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, jud. Vâlcea)

Capitolul 7

CRE{TINISMUL {I PROBLEMELE LUMII CONTEMPORANE

Capitolul 7

MINUNI {I FALSE MINUNI „Biserica nu î[i alege timpul în care tr\ie[te: Dumnezeu i-l d\!” (Horia-Roman Patapievici)

Minunile — semnele iubirii lui Dumnezeu

O minune a Sfântului Nicolae (frescã bizantinã, sec. XIV) „În minunile Domnului nu era nici un pic de de[ert\ciune, nici un pic de teatralitate; nici o minune nu a fost f\cut\ de ochii lumii; toate minunile erau acoperite cu smerenie dumnezeiasc\ (...) Minunile Domnului aveau o noim\ de tain\, un scop sfânt.” (Sf. Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri [i minuni) „Pe sfin]i nu minunile îi atrag [i îi intereseaz\ cel mai mult, ci smerenia [i dragostea, care sunt temeiul, de multe ori neobservat de om, temei pe care se pot întâmpla dup\ aceea [i minuni. Minunea este firescul omului când s-a îmbun\t\]it, [i îmbun\t\]irea este sfin]enie.” (Ierom. Rafail Noica, Cultura Duhului) „Un c\lug\r care tr\ia în pustiu, a avut într-o zi o vedenie [i a auzit: Eu sunt Hristos. {i v\zându-l, [i-a închis ochii. Dar diavolul i-a zis: Pentru ce î]i închizi ochii? Caut\ de m\ vezi, c\ eu sunt Hristos. R\spuns-a lui b\trânul: Eu nu vreau s\ v\d pe Hristos cu ochii mei aici, în lumea aceasta. Acestea auzind diavolul, s-a f\cut nev\zut.” (Patericul egiptean)

86

Minunile sunt dovezi evidente ale lucr\rii lui Dumnezeu în lume [i în via]a omului. Ca manifest\ri ale rela]iei dintre Dumnezeu [i oameni, ele devin acte ale providen]ei. Minunile nu arat\ atât puterea în sine a lui Dumnezeu, cât puterea milostivirii Sale c\tre oameni, puterea iubirii Sale nem\rginite. Exist\ o ra]iune precis\ pentru care Dumnezeu s\vâr[e[te minuni. Care? Mântuirea omului. Iisus Hristos nu a s\vâr[it niciodat\ minuni de dragul miracolului sau pentru a atrage aten]ia asupra Sa. Ispitindu-L pe Hristos în pustiu, demonul i-a cerut s\ fac\ minuni pentru a demonstra c\ este Dumnezeu. Diavolul urm\rea, de fapt, s\-L am\geasc\ pe Hristos [i s\-L fac\ s\ asculte de el. Îns\ Cel care va înmul]i pâinile pentru s\turarea mul]imilor refuz\ îndemnul am\gitor de a transforma pietrele în pâini (Matei 4, 1-11). Dup\ refuzul celor trei ispitiri ale satanei (pâinea, miracolul, puterea), ne spune textul Evangheliei c\ „diavolul L-a l\sat; [i iat\, îngerii s-au apropiat de El [i-I slujeau”. F\când minuni, Hristos descoperea totdeauna taina din adâncul sufletelor [i ar\ta omului calea de întoarcere la via]\, la Dumnezeu. Chiar [i pentru cei mai sceptici, minunea oferea certitudinea c\ Hristos este Fiul lui Dumnezeu, [i m\rturiseau: „niciodat\ n-a vorbit un om a[a cum vorbe[te omul acesta” (Ioan 7, 46). Mântuitorul condamna pe c\rturarii [i fariseii care „cereau semne”, c\utând minunile doar pentru senza]ional: „{i au ie[it fariseii [i au început s\ se ia cu El la întreb\ri cerându-I semn din cer, ispitindu-L. {i Iisus, suspinând în duhul S\u, le-a zis: «Pentru ce neamul acesta cere semn?»” (Marcu 8, 11-12). În timpul r\stignirii lui Hristos, fariseii [i c\rturarii p\streaz\ acela[i mod de gândire: „Dac\ e[ti Fiul lui Dumnezeu, coboar\-te de pe cruce! (...) S\ se coboare acum de pe cruce [i vom crede în el” (Matei 27, 40; 42).

Minunile în via]a Bisericii Apostolii nu s\vâr[eau minuni cu puterea lor, ci în numele lui Iisus Hristos. Vindecând pe ologul de la poarta templului, Sf. Petru i-a zis: „Argint [i aur nu am; dar ce am, aceea î]i dau: În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, ridic\-te [i umbl\!” (Faptele Apostolilor 3, 6). „Iar prin mâinile Apostolilor se f\ceau multe minuni în popor (...) {i din ce în ce mai mult se ad\ugau cei ce credeau în Domnul” (Faptele Apostolilor 5, 12). Fiind amenin]a]i de c\rturari [i farisei s\ nu mai propov\duiasc\ Evanghelia, Apostolii au rugat pe Dumnezeu s\-i înt\reasc\ pentru a gr\i cuvântul S\u: „~ntinde-]i mâna spre vindecare, [i semne [i minuni s\vâr[e[te prin mâna Sfântului T\u Fiu, Iisus!” (Faptele Apostolilor 4, 30). Întreaga Tradi]ie a Bisericii ofer\ m\rturie despre s\vâr[irea minunilor. S\ urm\rim îns\ realismul duhovnicesc al sfin]ilor, care nu au alergat dup\

Capitolul 7 minuni [i vedenii, împlinind cuvântul Scripturii: „Nu da]i crezare oric\rui duh, ci pune]i duhurile la încercare, dac\ sunt de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 1).

Minunea în fa]a ra]iunii Verificarea unei minuni din punct de vedere [tiin]ific este neinspirat\, pentru c\ aceasta, ca eveniment, nu poate fi `n]eleas\ ra]ional. Minunea poate fi o provocare pentru ra]iune, dar nu este un spectacol pe care, urm\rindu-l, s\ îl analizezi [i c\ruia s\ îi po]i prinde miezul de adev\r. C\tre sfâr[itul secolului al XIX-lea, în teologia protestant\ a fost ini]iat un curent profund ra]ionalist, numit „[coala demitologiz\rii”. Teologii protestan]i considerau c\ toate minunile relatate `n Noul Testament sunt inventate, nu reale. Ei respingeau astfel orice manifestare a credin]ei [i adev\rul descoperit `n Sfintele Evanghelii.

Minuni [i false minuni Mai sunt posibile ast\zi minunile? Oare nu sunt doar produsul imagina]iei sau al fanteziei? Ceea ce pare inexplicabil pentru mintea unor oameni nu trebuie s\ fie [i neadev\rat. Omul a devenit necredicios – spune Fericitul Augustin – [i nu `[i d\ seama de minunile s\vâr[ite de Dumnezeu în via]a cotidian\: „Cine se mai minuneaz\ de na[terea unui prunc? A devenit un lucru obi[nuit, dar r\mâne ceva minunat”. S\vâr[irea minunilor ]ine de lucrarea harului divin în lume pentru des\vâr[irea omului; ele devin astfel realit\]i ale providen]ei. Criteriile adev\ratelor minuni nu reprezint\ o gril\ de evaluare, ci au r\mas de veacuri în con[tiin]a Bisericii, ca semne clare ale prezen]ei divine. Astfel, dac\ falsele minuni [i vedeniile s\vâr[ite de diavol sunt urmate de tulburarea sufletului, îngrozire [i am\gire, adev\ratele minuni aduc totdeauna bucurie, înnoirea gândurilor [i dragostea de Dumnezeu. Ar\t\rile în[el\toare ale demonilor îndeamn\ la trufie, la îndep\rtarea de Biseric\ [i de duhovnic, în vreme ce revela]iile autentice dau lini[te sufletului, vestind voia lui Dumnezeu.

Sfântul Cuvios Sisoe (frescã, Egipt, sec. XIII)

„Puterile întunericului sunt slabe. Oamenii le fac puternice prin îndep\rtarea lor de Dumnezeu, dându-i astfel drepturi diavolului.” (Cuv. Paisie Aghioritul, Nevoin]\ duhovniceasc\)

RE}INE}I! z

z

z

Rug\ciune [i miracol De multe ori ne rug\m ca Dumnezeu s\ îndeplineasc\ cererea noastr\; a[tept\m o minune dumnezeiasc\, îns\ a[a, la comand\. Nu st\m s\ judec\m cât adev\r, cât folos real [i lipsit de egoism ar putea fi în dorin]a noastr\. Într-un fel, Îl silim pe Dumnezeu s\ asculte [i s\ Se supun\ voii noastre, iar dac\ r\spunsul întârzie, suntem gata s\ ne pierdem credin]a. ~n aceast\ situa]ie, Sfânta Scriptur\ ne înva]\ s\ avem con[tiin]a c\ nimic din via]a noastr\ nu se petrece f\r\ îng\duin]a lui Dumnezeu, care este iubire. La iubire, nu putem r\spunde cu porunca, ci tot cu iubire. S\ înv\]\m a asculta glasul lui Dumnezeu, care [tie cu adev\rat de ce avem nevoie.

Hristos nu a s\vâr[it minuni pentru spectacol, ci pentru binele oamenilor. Într-un cuvânt, lucrarea demonilor se cheam\ am\gire. Pentru a ne feri de în[el\rile demonice, avem nevoie de smerenie [i discern\mânt.

TEME z z z

z

Purta]i un dialog, ar\tând felul în care Hristos a s\vâr[it minuni. Da]i exemple de minuni relatate de Sf. Scriptur\ [i comenta]i sensul acestora. Cum putem s\ discernem între adev\ratele minuni [i anumite în[el\ri demonice? Cum în]elege]i afirma]ia: „Uneori Dumnezeu te întârzie, dar nu te uit\” (Andrei Ple[u)?

87

Capitolul 7

FENOMENE NORMALE {I PARANORMALE „Acum voi sunte]i lumin\ întru Domnul; ca fii ai luminii s\ umbla]i – pentru c\ roada luminii este în orice bun\tate, dreptate [i adev\r.” (Efeseni 5, 8-9)

Supranatural sau paranormal? Ceea ce numim supranatural nu trebuie confundat cu paranormalul. Distinc]ia este foarte clar\: supranaturalul reprezint\ manifestarea personal\, iubitoare [i mântuitoare a lui Dumnezeu, în vreme ce paranormalul nu este nimic altceva decât un ansamblu de fenomene inexplicabile, sursa unei religiozit\]i false.

Ce înseamn\ paranormal?

VOCABULAR Ans\ – bagheta folosit\ de radiestezi[ti. Harism\ (gr. charisma – dar, calitate) – înzestrare spiritual\ pentru slujirea Bisericii. Ocultism (lat. occultus – ascuns) – de]inerea unui secret, cunoa[terea unei în]elepciuni tainice; este echivalentul termenului „ezoteric” (gr. esoterikos – ascuns, secret). Poltergeist (germ. poltern – a face zgomot, [i Geist – spirit) – desemneaz\ spiritele invizibile care mi[c\ obiectele, provoac\ dezordine. Radiestezie (lat. radius – raz\, [i gr. aisthesis – sim]ire) – captarea energiei.

„Marea tragedie a zilelor noastre nu este nici suferin]a, nici boala, nici frica, ci sentimentul unei uria[e absen]e. Oamenii, mai ales tinerii, caut\ cu disperare ceva, descinzând adesea în ]inuturi primejdioase, unde fal[i slujitori ai adâncului le ofer\ solu]iile cela mai bizare [i primejdioase.” (Pr. Ioan Buga)

88

În 1905, medicul francez Charles Richet propunea termenul „metapsihic\”, în]elegând prin aceasta „o nou\ [tiin]\ care studiaz\ fenomenele mecanice sau psihologice datorate puterilor necunoscute ale psihicului uman”. Astfel, ceea ce în secolul al XIX-lea purta numele de „[tiin]e oculte”, a fost numit acum „paranormal” sau „metapsihic”. Între fenomenele paranormale se num\r\: magia, astrologia, existen]a unor fiin]e extraterestre, ghicirea viitorului prin vise, channeling, medita]ia transcendental\ [i parapsihologia. Vom aborda pe scurt fenomenul channeling [i dou\ dintre fenomenele parapsihologice: radiestezia [i vindecarea prin bioenergie. Channeling – considerat pe bun\ dreptate „spiritismul mileniului III” – este o nou\ form\ de spiritism, prin care pot fi captate mesajele venite dintr-o sfer\ extraterestr\ (mor]i, mae[tri spirituali, extratere[tri, îngeri). Channeling-ul face parte din noua „spiritualitate” New Age, care propune o muta]ie profund\ în con[tiin]a uman\: „Channel to the Universe!” Omul este capabil s\ primeasc\ mesaje [i informa]ii dintr-un plan superior acestei lumi, din partea unei entit\]i superioare, care este numit\ „Dumnezeu” sau altcumva. Dincolo de mirajul tehnologic, channeling-ul r\mâne o form\ clar\ a în[el\rii demonice [i a manipul\rii psihice. Parapsihologia cuprinde: Fenomenele psigamma: previziunea, radiestezia, telepatia, în care un agent extern sau un obiect ac]ioneaz\ asupra omului. Radiestezia reprezint\ tehnica de captare a energiei cu ajutorul unei anse. Din dorin]a de a legitima aceast\ practic\, radiestezi[tii vorbesc de un fundament spiritual cre[tin. Nu este îns\ decât un mod în[el\tor de a convinge [i de a atrage aten]ia publicului. „Radiestezi[tii au o în]elegere deformat\, energetic\, aproape magic\ a lucr\rilor lui Dumnezeu în Biseric\, a Sfintelor Taine. Icoanele revars\ energie cu care ei se încarc\. Slujbele sunt percepute ca ocazii de cur\]are de entit\]i malefice [i de reînc\rcare a

Capitolul 7 energiilor spirituale. Chiar Sf. Euharistie este c\utat\ pentru energizare, iar nu pentru «iertarea p\catelor [i via]a de veci»” (Pr. R\zvan Ionescu). Fenomenele psikappa: vindec\ri prin bioenergie, hipnoza, deplasarea obiectelor. Aceste fenomene sunt realizate prin influen]a voluntar\ a unei persoane asupra lumii înconjur\toare. Bioenergia este o terapie bazat\ pe for]a câmpului energetic. „Bioenergia – scrie un practicant – este o [tiin]\ ezoteric\ ocult\. Practicile sale se bazeaz\, în principal, pe metodele magiei albe. Este necesar ca discipolul s\-[i însu[easc\ foarte bine toate practicile de magie alb\ la care poate avea acces.” Al]i practican]i, mai discre]i, fac leg\tura cu „minunile lui Iisus” [i se arat\ motiva]i doar de iubirea [i ajutorarea celorlal]i. Ei vorbesc, cu totul confuz, de transmiterea unei energii „de origine neprecizat\”. A[adar, realitatea acestei practici const\ `n ocultism [i magie. Nu pu]ini sunt cei care, dându-[i seama de în[elare, s-au întors la Hristos, prin poc\in]\ [i spovedanie.

Paranormalul ca divertisment Epuizat de ritmul vie]ii cotidiene [i stresat de grijile materiale, omul caut\ s\ evadeze [i s\ scape de ostilitatea lumii. Fie c\ se intereseaz\ de fenomenul OZN, entuziasmându-se de „vizitele extraterestre”, fie c\ urm\re[te fascinanta produc]ie cinematografic\ SF, omul de ast\zi caut\ o form\ de divertisment [i de delectare. Tot acest consum îns\ ac]ioneaz\ în subcon[tientul s\u, creând un univers paralel, capabil s\ bulverseze con[tiin]a [i s\ afecteze rela]iile cu ceilal]i. Omul gust\ acest surogat, pl\cut în aparen]\, dar lipsit de consisten]\ spiritual\ autentic\.

Omul contemporan [i fenomenele paranormale Interesul pentru paranormal este o expresie a c\ut\rii spirituale. Dincolo de acest fapt, se poate observa f\r\ greutate c\ numai cei care crediteaz\ fenomenele paranormale sunt interesa]i de ele [i caut\ explica]ii. Iat\ cum se prezint\ o revist\ care `nf\]i[eaz\ astfel de fenomene: „În fiecare num\r, revista X ancheteaz\ evenimentele [i le analizeaz\ profund. Acolo unde exist\ explica]ie ra]ional\, ea o indic\. În loc s\ nege orbe[te existen]a unor fenomene inexplicabile, revista noastr\ vi le prezint\, ]inând seama de interesele publicului, de pasiunile sale.” Speculând interesul [i a[tept\rile oamenilor, mentorii acestor curente paranormale ofer\ aceast\ „spiritualitate de consum”. „Nu perspectiva [tiin]ific\ este cea care treze[te entuziasmul colectiv – afirm\ Mircea Eliade –, ci efectul harismatic al ultimelor descoperiri ale [tiin]ei [i proclamarea triumfului lor. Ea propag\ o [tiin]\ salvatoare.” Aceast\ c\utare ajunge s\ cultive orgoliul personal, iar omul tr\ie[te am\girea puterilor sale extraordinare. Interesându-se de experien]ele paranormale sau explorând lumea virtual\, omul vrea s\ se conving\ de faptul c\ poate descoperi în sine anumite puteri spirituale, pe care s\ le poat\ aplica. Un adev\rat cre[tin nu va alege niciodat\ c\ile îndoielnice [i obscure ale acestor fenomene, ci va p\stra adev\rul credin]ei în Hristos.

„Cu ceva vreme în urm\, pe strada principal\ din ora[ul Patras, Grecia, un magician ajutat de spiritele rele, f\cea scamatorii. Prin diferite invoca]ii, erau ridicate în aer scaune [i mese de parc\ erau din hârtie. Mul]imi mari de oameni se adunau s\ vad\ acest spectacol demonic. Dar, prin Pronia lui Dumnezeu, un anume preot din ora[, A.K., a trecut pe acolo [i a f\cut semnul crucii asupra acestor mese [i scaune zbur\toare. Acestea au c\zut la p\mânt, r\mânând acolo neclintite, în ciuda eforturilor repetate ale ocultistului de a le mi[ca. Puterea crucii a f\cut neputincioas\ puterea spiritelor rele.” (Arhim. Vasilios Bacoiani, Înfruntând diavolul [i vr\jitoria) „Omul se în[al\ de multe ori din ne[tiin]\ sau pentru c\ este atras de al]ii. Dar dac\ are sufletul deschis [i bun\voin]\, nu-l las\ Domnul, ci în multe feluri îl poate aduce la lumin\. Cu adev\rat, mare este mila Domnului!” (Cuv. Iosif Isihastul, M\rturii din via]a monahal\)

TEME z

z

Organiza]i o dezbatere pe grupuri cu tema „Care este diferen]a între supranatural [i paranormal?”. Realiza]i un dialog în care s\ comenta]i fenomenele paranormale.

89

Capitolul 7

LIBERTATE RELIGIOAS| {I PROZELITISM „Eu sunt aici nu pentru a împãrþi urã, Ci pentru a împãrþi dragoste!” (Sofocle, Antigona)

Trimiterea ucenicilor la propovãduire (frescã de Ioan Popa, sec. XXI)

VOCABULAR Misiune creºtinã (lat. missio – trimitere) – acþiunea prin care creºtinii propovãduiesc în lume pe Iisus Hristos, în spiritul Evangheliei Sale. Prozelitism (gr. proselytos – convertit) – acþiunea unei grupãri religioase de atragere a noi adepþi, prin impunerea propriilor idei.

„ªi mulþi profeþi mincinoºi se vor scula ºi pe mulþi îi vor amãgi. Iar din pricina înmulþirii fãrãdelegii, iubirea multora se va rãci. Dar cel ce va rãbda pânã la sfârºit, acela se va mântui. (…) Atunci, de vã va spune cineva: Iatã, aici este Hristos!, sau: Acolo!, sã nu-l credeþi. Cã se vor scula hristoºi mincinoºi ºi profeþi mincinoºi ºi vor face semne mari ºi minuni, ca sã-i amãgeascã, de va fi cu putinþã, ºi pe cei aleºi.” (Matei 24, 11-13; 23-24)

90

Experienþa religioasã este în mod fundamental o experienþã a libertãþii. Libertatea religioasã reprezintã un drept al oricãrui individ, fiind „unul din elementele constitutive ale libertãþii de conºtiinþã” (Radu Preda). În ceea ce priveºte dreptul fiecãruia la libertatea religioasã, statul trebuie sã fie neutru, garantând egalitatea, nediscriminarea ºi lipsa oricãror constrângeri, cu condiþia „sã se manifeste în spirit de toleranþã ºi de respect reciproc” (Constituþia României, art. 29, al. 2). Trebuie recunoscut însã faptul cã libertatea de manifestare a convingerilor religioase implicã ºi asumarea exigentã a responsabilitãþii faþã de ceilalþi. Astfel, putem înþelege cã misiunea nu poate fi concretizatã în orice condiþii, ci numai în respectul demnitãþii personale a celorlalþi. Demersul spiritual presupune adeziunea liberã ºi voluntarã ºi de aceea orice formã de constrângere devine obstacol în calea adevãrului. Din perspectivã teologicã ºi sociologicã, prozelitismul religios reprezintã acþiunea prin care o grupare religioasã atrage noi adepþi, prin impunerea propriilor idei.

Ortodoxia [i misiunea ei Misiunea Bisericii Ortodoxe se fundamenteazã pe cuvântul lui Hristos rostit ucenicilor dupã Înviere: „Datu-Mi-s-a toatã puterea în cer ºi pe pãmânt. Drept aceea, mergeþi ºi învãþaþi toate neamurile, botezându-le în numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh, învãþându-le sã pãzeascã toate câte v-am poruncit Eu vouã. ªi, iatã, Eu cu voi sunt în toate zilele, pânã la sfârºitul veacului” (Matei 28, 19-20). Elanul propovãduirii Bisericii Ortodoxe a continuat în acelaºi spirit misiunea Sfinþilor Apostoli ºi a urmaºilor acestora, în deplin acord cu Evanghelia. Cuvântul lui Hristos, spus ucenicilor înainte de a Se înãlþa la cer, a rãmas în conºtiinþa Bisericii: „Putere veþi primi prin venirea peste voi a Sfântului Duh ºi-Mi veþi fi Mie martori în Ierusalim ºi-n toatã Iudeea ºi-n Samaria ºi pânã la marginile pãmântului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Adevãrata misiune se naºte din mãrturia ancorãrii profunde în credinþã, iar noi transmitem celorlalþi adevãrul pe care îl trãim ºi nu doar îl spunem: „Întru aceasta vor cunoaºte toþi cã sunteþi ucenicii Mei, de veþi avea iubire unii faþã de alþii” (Ioan 13, 35). Prezenþa harului descoperã scopul misiunii creºtine: comuniunea în iubire ºi viaþa în Hristos.

Misiune [i prozelitism Pentru a înþelege bine deosebirea dintre adevãrata misiune creºtinã ºi tipul prozelitist de manifestare a misiunii, propunem câteva elemente de reflecþie.

Capitolul 7 Misiunea creºtinã are ca scop vestirea lui Iisus Hristos ºi a Evangheliei Sale în lume, dupã cuvântul primit de Apostoli: „ªi le-a zis (Iisus): Mergeþi în toatã lumea ºi propovãduiþi Evanghelia la toatã fãptura” (Marcu 16, 15). Adevãrata misiune nu va produce niciodatã dezbinare, ci va fi o mãrturie a unitãþii ºi solidaritãþii umane. Aceasta implicã, în mod firesc, interacþiunea personalã ºi de aceea respectul faþã de personalitatea celuilalt este esenþial. Idealul creºtin nu este, din fericire, o teorie sau o ideologie, ci o Persoanã, Iisus Hristos. Tocmai de aceea, efortul misionar nu trebuie sã urmãreascã impunerea unor idei, ci descoperirea personalã a dumnezeirii lui Hristos, dupã mãrturia Apostolului Toma: „Domnul meu ºi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). Dacã sensul primar al termenului „prozelit”, prezent în antichitatea ebraicã, exprima convertirea unui pãgân la iudaism (unul din cei ºapte diaconi, „Nicolae, prozelit din Antiohia” – Faptele Apostolilor 6, 5), în vremea noastrã, „prozelitismul a cãpãtat o conotaþie negativã datoratã schimbãrilor în conþinutul, motivaþia, spiritul ºi metodele „misiunii”. Termenul „prozelitism” este folosit astãzi cu sensul general de încurajarea creºtinilor care aparþin unei confesiuni de a schimba apartenenþa la confesiunea lor, prin mijloace ºi cãi care contrazic spiritul iubirii creºtine, încalcã libertatea persoanei umane ºi slãbesc încrederea în mãrturia creºtinã. (…) Prozelitismul este o pervertire a mãrturiei creºtine autentice ºi, astfel, o contramãrturie. Nu zideºte, ci distruge. Creeazã tensiuni ºi dezbinare, fiind un factor destabilizator pentru mãrturia creºtinã în lume. Este o rãnire a comuniunii, necreând comuniune, ci tabere potrivnice” (Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinþa Misiune ºi evanghelizare în unitate astãzi, 2005). Prin strategia sa bine conturatã, prozelitismul rãmâne o acþiune lipsitã de iubire ºi respect pentru libertatea celorlalþi. În ceea ce priveºte relaþiile dintre culte, Constituþia României precizeazã cã „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acþiuni de învrãjbire religioasã” (Constituþia României, art. 29, al. 4). Amintim doar câteva din consecinþele nefaste ale prozelitismului, atât pentru comunitãþile creºtine, cât ºi pentru societate în general: nerespectarea libertãþii religioase a celorlalþi; constrângerea din punct de vedere psihologic; crearea unor stãri de tensiune, de confuzie ºi dezbinare în rândul comunitãþilor creºtine; anularea unui dialog interconfesional sincer. Respectul faþã de identitatea ºi convingerile religioase ale celorlalþi este dovada maturitãþii spirituale ºi a înþelegerii cã misiunea aduce pace, unitate ºi bunã înþelegere: „Orice pom bun face roade bune, iar pomul rãu face roade rele” (Matei 7, 17). Aºadar, perspectiva misiunii creºtine trebuie sã mãrturiseascã în lume atitudinea dreaptã a Evangheliei, cãci „datoria ºi eforturile misionare nu înseamnã altceva decât sã înveþi tot mai mult despre Hristos în fiecare zi, despre acest Dumnezeu în care credem, sã ne cunoaºtem credinþa mult mai adânc” (Anastasios Yannoulatos, arhiepiscopul Albaniei).

TEME z z z

Cum se realizeazã misiunea ortodoxã? Care este diferenþa între adevãrata misiune ºi prozelitism? De ce nu se poate justifica prozelitismul pe baza libertãþii religioase?

Sfântul Apostol Andrei (icoanã bizantinã, sec. XVI)

1) Libertatea gândirii [i a opiniilor, precum [i libertatea credin]elor religioase nu pot fi îngr\dite sub nici o form\. Nimeni nu poate fi constrâns s\ adopte o opinie ori s\ adere la o credin]\ religioas\ contrar\ convingerilor sale. 2) Libertatea con[tiin]ei este garantat\; ea trebuie s\ se manifeste în spirit de toleran]\ [i de respect reciproc. 3) Cultele religioase sunt libere [i se organizeaz\ potrivit statutelor proprii, în condi]iile legii. 4) În rela]iile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau ac]iuni de învr\jbire religioas\. 5) Cultele religioase sunt autonome fa]\ de stat [i se bucur\ de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asisten]ei religioase în armat\, în spitale, în penitenciare, în aziluri [i în orfelinate. 6) P\rin]ii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educa]ia copiilor minori a c\ror r\spundere le revine. (Constitu]ia României, art. 29)

91

Studiu de caz LUMINA SFÂNT\ DE LA IERUSALIM Pelerini din întreaga lume vin la Ierusalim pentru a celebra Ziua Învierii Domnului, pentru a se ruga în acest loc sfânt. Dup\ distrugerea complet\ de c\tre musulmani, Biserica Sf. Mormânt a fost reconstruit\ de c\tre cavalerii crucia]i, pe locul bisericii zidite în secolul al IV-lea de c\tre Sf. Elena, mama împ\ratului Constantin cel Mare. Aici este Golgota (locul în care a fost g\sit\ Sf. Cruce) [i Mormântul Domnului Hristos. În Biserica Sf. Mormânt sunt mai multe altare: al ortodoc[ilor, al armenilor, al cre[tinilor din Egipt [i al catolicilor. În ciuda tuturor conflictelor [i a tensiunilor religioase [i etnice din Ierusalim, ceremonia Luminii Sfinte s-a p\strat de-a lungul veacurilor ca o certitudine a Învierii lui Hristos.

M\rturii despre Lumina Sfânt\ Cea mai veche m\rturie clar\ cu privire la ritualul Luminii de la Ierusalim apar]ine c\lug\ri]ei Egeria (Silvia) care, plecând din nordul Spaniei, a ajuns la Locurile Sfinte, la Ierusalim. Ea poveste[te în jurnalul s\u de c\l\torie ceea ce a v\zut la Ierusalim, de s\rb\toarea Învierii (anul 384).

„La ceasul al zecelea – adic\ la Vecernie – o mare mul]ime este adunat\ în Biserica Învierii. Toate f\cliile [i lumân\rile sunt aprinse, iar acest fapt produce o lumin\ puternic\. Totu[i, lumina nu este adus\ în\untru de afar\, ci este luat\ din interiorul grotei. ” O alt\ m\rturie istoric\ din primul mileniu este aceea a c\lug\rului occidental Bernard, care descrie minunea Luminii Sfinte din ajunul de Pa[ti (anul 870). „Merit\ îns\ s\ spunem ce se întâmpl\ în Sâmb\ta Sfânt\ la privegherea Pa[tilor. Când slujba ia sfâr[it, se merge în procesiune cântându-se Kyrie eleison (Doamne miluie[te) pân\ ce vine îngerul [i aprinde lumina în candelele care atârn\ deasupra Mormântului. Patriarhul trece o parte din aceast\ lumin\ episcopilor [i restului mul]imii oamenilor [i fiecare are lumin\ în mân\ acolo unde st\.” Numeroase sunt relat\rile f\cute secole de-a rândul de pelerinii din Occident, din Rusia sau chiar de anumite cronici islamice despre aceast\ minune de la Ierusalim. Necunoscând aceste m\rturii istorice autentice referitoare la Lumina Sfânt\ de la Ierusalim, unii cercet\tori [i istorici au considerat acest eveniment o în[elare [i un ritual mincinos inventat în secolul al XX-lea.

Ritualul Luminii Sfinte

Pelerinaj la Sfântul Mormânt (Ierusalim)

92

Dup\ ce Edicul (capela care acoper\ grota Sfântului Mormânt) este controlat pentru a nu fi nimic cu care s\ se aprind\ flac\ra, este pecetluit, pân\ la intrarea patriarhului. La procesiune iau parte [i cre[tini din Armenia, Siria [i Egipt. „Se adun\ mii de oameni, din toate col]urile P\mântului – c\lug\ri, credincio[i simpli, oameni politici. Fiecare credincios poart\ în mân\ un m\nunchi de 33 de lumân\ri, dup\ num\rul anilor Mântuitorului, al]ii au doar una sau trei” (P\rintele Galeriu). Patriarhul Ierusalimului intr\ în biseric\, înconjurat de preo]i [i diaconi. El intr\ în Sf. Mormânt în timpul slujbei Vecerniei, în dup\-amiaza Sîmbetei Mari. Perchezi]ionat de autorit\]i, este închis în Sf. Mormânt, fiind înso]it de un episcop armean. Nu are cu sine decât lumân\ri neaprinse [i cartea din care cite[te rug\ciunea pentru primirea Luminii Sfinte. Dup\ rostirea rug\ciunii de invocare,

Studiu de caz Lumina Sfânt\ se coboar\, aprinzând candela a[ezat\ pe Sf. Mormânt [i lumân\rile. Ie[ind afar\, patriarhul roste[te: „Veni]i de lua]i lumin\!”, [i împarte lumina celorlal]i slujitori [i credincio[ilor. Practica împ\r]irii luminii de c\tre preo]ii slujitori în noaptea de Pa[ti este o imitare direct\ a ritualului de la Ierusalim.

Lumina Sfânt\ Cei care au mers la Ierusalim pentru a primi Lumina Sfânt\ de la Mormântul lui Hristos descriu manifest\rile acesteia. Iat\ m\rturia P\rintelui Galeriu: „Urmeaz\ momentul suprem; toat\ lumea este într-o încordare [i într-o a[teptare unic\, divin\. Am înaintat de la altarul bisericii pân\ în pragul ei, la câ]iva metri de u[a capelei Sfântului Mormânt, în acea stare de har, de rug\ciune: Doamne, m-ai învrednicit s\ ajung aici! Deodat\, din întuneric, au ]â[nit s\ge]i de lumin\, ca ni[te fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. {i deodat\, un glob de lumin\ a ]â[nit din\untrul capelei c\tre Biserica Golgotei (...) Aceast\ lumin\ nu arde

cel pu]in trei minute, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea [i nu se mistuia. Vom încerca s\ tâlcuim de ce pe urm\ î[i schimb\ chipul: nu ea se schimb\, ci contactul cu lumea o face s\ se schimbe. La început ea nu arde, a[a încât unii î[i d\deau cu ea pe fa]\, al]ii treceau cu mâna prin ea (...) A[adar, pân\ în ziua de ast\zi se petrece taina aceasta pe care am v\zut-o cu ochii mei...” Evoc\rile celor care au luat parte la pogorârea Luminii Sfinte amintesc descrierea ar\t\rii îngerului dup\ Învierea lui Hristos: „{i întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a s\pt\mânii (Duminica), Maria Magdalena [i cealalt\ Marie au venit s\ vad\ mormântul. {i iat\, cutremur mare s-a f\cut; c\ îngerul Domnului, pogorându-se [i venind, a pr\v\lit piatra de la u[\ [i [edea deasupra ei. {i înf\]i[area lui era ca a fulgerului, iar îmbr\c\mintea lui alb\ ca z\pada” (Matei 28, 1-3). „Sã ne apropiem, purtãtorilor de Luminã, de Hristos, Cel ce a ieºit din mormânt ca un mire ºi sã prãznuim împreunã cu cetele iubitoare de praznic Paºtile lui Dumnezeu, cele mântuitoare.” (Slujba din noaptea de Paºti)

„Înv\luindu-m\ lumina Ta, îmi d\ via]\, Hristoase al meu, c\ci vederea Ta e via]\ [i Înviere. Nu pot descrie lucr\rile luminii Tale, dar pe aceasta am cunoscut-o [i o cunosc. Chiar dac\ m\ aflu în boal\, în necazuri, în întrist\ri sau în suferin]e cumplite, Hristoase al meu, dac\ îmi str\luce[te lumina Ta, ea le alung\ pe toate ca pe un întuneric.” (Sf. Simeon Noul Teolog, Imnul 51) „Venirea Sfintei Lumini în mod suprafiresc la Mormântul Domnului este o minune dumnezeiasc\ necuprins\ de mintea noastr\, care se repet\ an de an, în Sâmb\ta Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre v\zut\ atât de credincio[i, cât [i de necredincio[i. Este minunea care uime[te toat\ mintea [i dovede[te oamenilor pân\ la sfâr[itul veacurilor c\ Hristos, lumina lumii [i Mântuitorul sufletelor noastre, a înviat din mor]i a treia zi, d\ruind tuturor via]\ ve[nic\.” (Arhim. Ioanichie B\lan, M\rturii române[ti la locurile sfinte)

TEME z z

Descrie]i ritualul Luminii Sfinte de la Ierusalim. Aminti]i una dintre m\rturiile despre Lumina Sfânt\.

Capela Sfântului Mormânt (Ierusalim)

93

Lec]ie de sintez\ ORTODOXIA, PUR [I SIMPLU

Iisus Hristos – Mahrama (icoanã de G. Rãdulescu, sec. XX)

„Pentru c\ omul s-a înstr\inat de Dumnezeu, nu mai p\ze[te poruncile Lui [i nu mai percepe corect în]elesurile dreptei credin]e în Hristos. Omul caut\ alte c\i de „spiritualitate”, alte metode de fug\ de la fa]a lui Dumnezeu, încercând s\-[i satisfac\ aspira]ia natural\ dup\ Dumnezeu, dup\ iubire [i dup\ o fericire etern\ prin metode mecanice sau magice ori prin alte minuni [i puteri paranormale, pe care diavolul i le ofer\ cu mân\ larg\. Invazia de proroci, de mediumi, de vindec\tori [i de vr\jitori a luat propor]ii îngrijor\toare, în ceea ce prive[te însu[i viitorul spiritual al omenirii. Calea sfânt\ a smereniei [i a iubirii evanghelice este aproape total acoperit\ de „minunile” [i experien]ele paranormale, intens mediatizate, ale tuturor acestor impostori manipula]i din întuneric de duhurile r\ut\]ii. Pentru c\ nu minunile sunt dovada c\ acela care le s\vâr[e[te e de la Dumnezeu, ci sfin]enia vie]ii [i a gândirii lui” (Ierom. Adrian F\ge]eanu [i Ierom. Mihail Stanciu, De ce caut\ omul semne, minuni [i vindec\ri paranormale? )

94

Atmosfera din fiecare comunitate cre[tin\, împ\rt\[irea cu Hristos, experien]a rug\ciunii, sf\tuirea cu preotul duhovnic, p\strarea unit\]ii [i a dragostei în familie, toate acestea sunt repere concrete ale spiritualit\]ii ortodoxe. ~i lipse[te Ortodoxiei ceva din aceast\ atmosfer\ spiritual\? Cu siguran]\ nu, dar ne r\mâne s\ tr\im adev\rul curat al Ortodoxiei, ferit de orice influen]e obscure [i în[el\toare. Hristos nu a spus: „C\uta]i minunile!”, ci „Eu sunt Calea, Adev\rul [i Via]a” (Ioan 14, 6). A[adar, pentru cre[tini, El este atât ]inta, scopul, cât [i calea vie]ii. Iat\ de ce este esen]ial s\ alegem calea cea bun\ [i sigur\. Nu trebuie s\ credem doar pentru a crede în ceva; tr\ind în Hristos, vom tr\i întru minune. De[i poate avea încerc\ri [i obstacole, via]a noastr\ de cre[tini este plin\ de speran]\, de bucurie [i de pace sufleteasc\. „Cre[tinul este un om al bucuriei” (Mitr. Serafim Joant\). În libr\rii, la toate standurile, oferta de c\r]i sau reviste cu privire la fenomenele paranormale este cople[itoare, audien]a [i succesul comercial motivându-i pe cei care le produc [i le distribuie. Numeroase curente sau grup\ri „spirituale” din toate z\rile lumii ofer\ generos materiale care s\ capteze interesul pentru ceea ce am putea numi într-un cuvânt neoezoterismul omului postmodern. Se pare c\ pericolul spiritualit\]ii lumii contemporane a încetat s\ mai fie ateismul, iar locul s\u e luat de toate aceste forme stranii de „religiozitate” cu sau f\r\ Dumnezeu. Exist\ tendin]a evident\ de a recomanda sincretismul [i amestecul doctrinelor, insistându-se pe faptul c\ sunt compatibile: elemente din religiile orientale, din cre[tinism, din astrologie, teosofie sau spiritism. Alegem un singur exemplu de impostur\ [i penibil, convingându-ne de minciuna acestor am\gitori: „Avem o permanent\ comunicare cu Astralul! La cererea noastr\, for]ele angelice ale Astralului ne asigur\ logistic cu energiile necesare interven]iilor, cu speciali[ti pentru recondi]ionarea, vindecarea spiritului, sufletului [i trupului (...) Intervenim prin purific\ri de persoane, obiecte, locuin]e, sedii de firme [i asigur\m o puternic\ protec]ie energetic\ pentru viitor. Sunte]i bine veni]i s\ ne contacta]i (...)” Chiar dac\ aceste curente spiritualiste nu propun în mod direct renun]area la convingerile religioase, ele relativizeaz\ apartenen]a la vreo confesiune, în numele deplinei libert\]i spirituale. Care sunt consecin]ele pentru via]a unui cre[tin? El va pierde leg\tura cu comunitatea din care face parte, cu adev\rul Bisericii.

EVALUARE I. Care sunt criteriile adev\ratelor minuni? II. Ar\ta]i rolul preotului duhovnic în c\l\uzirea spiritual\ [i ferirea de în[elare. III. Cum se exercit\ discern\mântul în deosebirea vedeniilor? IV. Comenta]i acest text: „Diavolul este viclean. El se poate ar\ta ca înger sau ca sfânt. Diavolul camuflat în înger sau în sfânt r\spânde[te tulburare – ceea ce are el –, în timp ce adev\ratul înger sau sfânt r\spânde[te întotdeauna bucurie paradisiac\ [i veselie cereasc\. Omul smerit [i curat cu sufletul, chiar [i f\r\ experien]\ de ar fi, îl deosebe[te pe îngerul lui Dumnezeu de diavol. Îns\ omul egoist [i trupesc este u[or de în[elat de diavolul cel viclean” (Cuv. Paisie Aghioritul). V. Care este pozi]ia Bisericii fa]\ de fenomenele paranormale? VI. Un cre[tin autentic are nevoie de fenomenele paranormale? VII. Ce este radiestezia? VIII.Cum defini]i bioenergia? Sf. Arh. Gavriil (frescã, Egipt, sec. XIII)

„Ce s\ facem ca s\ ne mântuim? Îmi amintesc de cuvântul pe care l-am auzit de curând de la p\rintele Paisie Olaru, pe patul de moarte. I s-a cerut s\ dea un cuvânt poporului român. {i el, în ultima suflare, a spus: Cuvântul Domnului: «Cerul [i p\mântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece» (Matei 24, 35). C\uta]i c\tre fiecare cuvânt din sfintele rug\ciuni, în biseric\, [i închina]i [i cuvântul vostru lui Dumnezeu (...) Duhul Ortodoxiei nu este afi[are, nu este nici prozelitism; duhul Ortodoxiei este exprimat în Liturghie [i revin la ideea aceasta: aten]ie la cuvântul liturgic, la cuvântul de rug\ciune. Aminti]i-v\ cuvântul: «Gusta]i [i vede]i c\ bun este Domnul!».” (M\rturii ale monahului Rafail Noica)

IX. Alc\tui]i un eseu cu tema: „Con[tiin]a de cre[tin [i raportarea la fenomenele paranormale”. X. Exist\ oare întoarcere sau [ans\ de îndreptare pentru cei care s-au l\sat atra[i de fenomenele paranormale? XI. Ce reprezint\ Lumina Sfânt\ de la Ierusalim pentru lumea ortodox\? XII. Ce este prozelitismul? Realiza]i un dialog, în care s\ comenta]i mijloacele prin care se realizeaz\ prozelitismul. XIII.Ar\ta]i diferen]ele esen]iale între adev\rata misiune [i prozelitismul religios. XIV. Comenta]i textul: „Biserica Ortodox\ este obligat\ s\-[i apere credincio[ii. Este [tiut c\ nu orice credin]\ este mântuitoare – «Nu tot cel ce zice: Doamne, Doamne! va intra în împ\r\]ia lui Dumnezeu, ci acela care face voia Tat\lui Meu Celui din ceruri» (Matei 7, 21) – [i nu orice practicare a credin]ei este împlinire a voii lui Dumnezeu... Biserica are obliga]ia s\ precizeze ce [i cum s\ cread\ fiii s\i, ce [i cum s\ fac\ spre a fi, realmente, fiii Celui preaînalt” (Pr. Vasile R\duc\). XV. Descrie]i fenomenul prozelitismului din România. XVI. Care sunt reperele cele mai importante ale vie]ii cre[tine de ast\zi? Purta]i un dialog, folosind [i textul de lectur\.

95

CUPRINS Cuvânt înainte / 3 Bibliografie / 4 Capitolul 1 DOGMATICÃ / 5 Dumnezeu Creatorul ºi Proniatorul Revelaþia divinã / 6-9 Crearea lumii. Crearea omului ºi cãderea în pãcat / 10-13 Providenþa divinã / 14-15 Iisus Hristos Mântuitorul lumii Pregãtirea omenirii pentru venirea Mântuitorului / 16-17 Întruparea Mântuitorului / 18-19 Mântuirea obiectivã / 20-21 Mântuirea subiectivã / 22-23 Lecþie de sintezã / 24 Studiu de caz / 25 Evaluare / 26 Capitolul 2 MORALÃ CREªTINÃ / 27 Familia în ortodoxie / 28-29 Taina Cununiei – începutul bun al familiei / 30-33 Hristos în viaþa de familie / 34-35 Lecþie de sintezã / 36 Studiu de caz / 37 Evaluare / 38 Capitolul 3 LITURGICÃ ªI ARTÃ / 39 Temeiurile dogmatice ºi biblice ale icoanei / 40-41 Valoarea spiritualã ºi artisticã a artei creºtine / 42-43 Broderia ºi argintãria liturgicã / 44 Cântarea bisericeascã / 45 Lecþie de sintezã / 46 Studiu de caz / 47 Evaluare / 48

96

Capitolul 4 SPIRITUALITATE ªI MISIUNE / 49 Liturghie ºi filantropie / 50-51 Iubirea de Dumnezeu ºi iubirea de semeni / 52-53 Respectul faþã de lumea creatã – ecologie creºtinã / 54-55 Solidaritate ºi prietenie / 56-59 Lecþie de sintezã / 60 Studiu de caz / 61 Evaluare / 62 Capitolul 5 RELIGIILE ÎN ISTORIE / 63 Religia Egiptului antic / 64-65 Religia grecilor antici / 66-67 Religia romanilor / 68-69 Hinduismul / 70 Budismul / 71 Lecþie de sintezã / 72 Studiu de caz / 73 Evaluare / 74 Capitolul 6 ORTODOXIE ªI CULTURÃ NAÞIONALÃ / 75 Mircea cel Bãtrân / 76-77 ªtefan cel Mare / 78-79 Constantin Brâncoveanu / 80-81 Lecþie de sintezã / 82 Studiu de caz / 83 Evaluare / 84 Capitolul 7 CREªTINISMUL ªI PROBLEMELE LUMII CONTEMPORANE / 85 Minuni ºi false minuni / 86-87 Fenomene normale ºi paranormale / 88-89 Libertate religioasã ºi prozelitism / 90-91 Studiu de caz / 92-93 Lecþie de sintezã / 94 Evaluare / 95