Prezentul material este o sinteză și nu înlocuiește studierea atentă a deciziei Curții Constituționale. Materialul reprezintă punctul de vedere al autorului*. V.2 – mai 2020
INSTITUȚII POLITICE
FIȘĂ DE SEMINAR – 7 Decizia Curții Constituționale nr. 678/20141
I.
Precizări preliminare
1. Împotriva Președintelui României a fost formulată o plângere penală. Procurorul a considerat că nu se pot efectua acte de urmărire penală față de persoana care exercită funcția de Președinte, deoarece acesta din urmă se bucură de imunitate. Astfel, în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile (i.e., art. 312 alin. (2) Cod procedură penală), procurorul a dispus suspendarea urmăririi penale. Temeiul de drept invocat de procuror pentru a dispune măsura suspendării urmăririi penale este chiar dispoziția legală care formează obiectul excepției de neconstituționalitate: „Suspendarea urmării penale se dispune și în situația în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană”. Așadar, din perspectiva procurorului, impedimentul legal temporar îl constituia tocmai imunitatea Președintelui României. 2. Persoana care a formulat plângerea a considerat că această soluție a procurorului nu este întemeiată. Astfel, mai întâi, a formulat o plângere adresată procurorului ierarhic superior, care a fost respinsă de către acesta din urmă. Ulterior, respectiva persoană s-a adresat instanței, ridicând totodată și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 312 alin. (2) Cod procedură penală. 3. Prin excepția neconstituționalitate se urmărea clarificarea de către Curtea Constituțională a conținutului imunității Președintelui României, criticându-se faptul că prevederile art. 84 din Constituție ar constitui un impediment legal temporar care să conducă la suspendarea urmăririi penale. II.
Limitele competenței Curții Constituționale
4. Cu ocazia dezbaterilor2 în fața Curții Constituționale reprezentantul Ministerului Public (procurorul) a susținut că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă deoarece a fost ridicată în fața unei instanțe care nu are posibilitatea legală de soluționa plângerea formulată împotriva actului emis de procurorul ierarhic superior. Cu alte cuvinte, s-a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența materială de a soluționa cererea (plângerea) cu care a fost învestită de către persoana care formulase plângerea penală împotriva Președintelui României, astfel încât instanța nu putea sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționaliate. * Autor: Cosmin Constantin Pintilie;
[email protected] 1 Decizia nr. 678 din 13 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 312 alin. (2) din Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 886/05.12.2014. 2 După ce instanța de judecată sesizează Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, procedura în fața Curții Constituționale impune citarea părților și organizarea unei ședințe în care părțile să își prezinte poziția față de problemele specifice excepției de neconstituționalitate (de exemplu, partea care a ridicat excepția de neconstituționalitate va prezenta oral argumentele pentru care consideră că excepția trebuie admisă); etapa în care părțile își prezintă oral argumentele poartă denumirea de dezbateri.
1
5. Curtea Constituțională a respins acest argument și a statuat că excepția de neconstituționalitate este admisibilă3. Cu această ocazie, Curtea Constituțională a reamintit că „rolul Curții se circumscrie exclusiv cenzurii referitoare la compatibilitatea unei norme legale cu Legea fundamentală, neputând interveni în vreun fel în fondul cauzei”. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională poate să analizeze doar condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, fără a putea să analizeze fondul cauzei, adică fără a putea să se pronunțe asupra unor probleme a căror soluționare revine instanței de judecată; or, problema referitoare la calea de atac formulată de persoana vătămată împotriva actului emis de procurorul ierarhic superior este un aspect de fond care va fi soluționat de către instanța de judecată, iar nu de către Curtea Constituțională. Astfel, Curtea Constituțională a reținut în decizia analizată următoarele: „Împrejurarea că o anumită instanță de judecată este sau nu este competentă să se pronunțe asupra fondului cauzei nu legitimează Curtea Constituțională să procedeze la o astfel de analiză. Singura verificare pe care instanța constituțională este datoare să o facă este cea referitoare la legalitatea sesizării, care, în cauza de față, presupune analiza condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Totodată, în măsura în care Curtea Constituțională ar examina aspectele legate de competența instanțelor, s-ar transforma întro instanță de reformare a hotărârilor judecătorești, fapt nepermis de Constituție”.
III.
Raționamentul Curții Constituționale privind instituția imunității Președintelui României (a) Dispoziții relevante:
•
Art. 84 din Constituție:
„(1) În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată. (2) Președintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător”.
•
Art. 72 din Constituție:
„(1) Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
3
Argumentele Curții Constituționale sunt prezentate în §§12-13 din Decizie.
2
•
Art. 96 – Punerea sub acuzare:
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. (4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(b) Problemele de drept constituțional 6. În primul rând, Curtea Constituțională a statuat următoarele cu privire la noțiunea, scopul și natura imunității Președintelui României: •
Imunitatea = „un mijloc de protecție, menit să îl apere de eventuale presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului pe care îl are de îndeplinit, având drept scop garantarea libertății de exprimare și protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive. Importanța acestei garanții constituționale constă în necesitatea asigurării unei protecții speciale a reprezentanților poporului în cadrul exercitării mandatului pentru care au fost aleși. Pe această cale sunt garantate independența și separația puterilor în stat, ca expresie a valorilor promovate într-un stat democratic”4.
•
Imunitatea are un caracter imperativ: titularul mandatului nu poate renunța la imunitate atunci când apreciază că este oportun5;
•
Imunitatea este o garanție de ordine publică a mandatului și un element constitutiv al statului juridic constituțional al Președintelui României: imunitatea poate fi invocată de către orice persoană, nu doar de către titular, oricând pe durata exercitării mandatului.
7. În al doilea rând, Curtea Constituțională a stabilit conținutul imunității Președintelui României: A. Iresponsabilitatea = „protecția pe care o are Președintele României de a nu răspunde juridic pentru opiniile sale politice exprimate în exercitarea atribuțiilor mandatului. Domeniul său cuprinde protecția împotriva sancțiunilor privind actele și faptele săvârșite în exercitarea mandatului prezidențial, apărând libertatea de exprimare a Președintelui. Iresponsabilitatea Președintelui României este reglementată expres prin dispozițiile art.84 alin. (2) teza a doua din Constituție, respectiv prin trimiterea la prevederile art.72 alin.(1) din Constituție, care consacră iresponsabilitatea parlamentarilor, dispoziții aplicabile Președintelui României, în mod corespunzător”6. 4
Paragraful 25. Paragraful 25. 6 Paragraful 26. 5
3
8. Astfel, Președintele României nu răspunde juridic pentru opiniile politice exprimate în exercitarea atribuțiilor mandatului. Această componentă a imunității este absolută, în sensul că „protecția se menține și după expirarea mandatului”; în alte cuvinte, Președintele României nu va răspunde pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului nici după finalizarea mandatului. 9. Iresponsabilitatea este reglementată expres în textul Constituțional: art. 84 alin. (2) trimite la art. 72 alin. (1) din Constituție. Astfel, problema principală s-a pus în prezenta speță este aceea de a stabilit dacă în conținutul imunității Președintelui României regăsim și inviolabilitatea, în condițiile în care textul Constituțional nu face o trimitere expresă la dispozițiile art. 72 alin . (2) și (3) din Constituție. B. Inviolabilitatea = „un set de reguli privind urmărirea penală, trimiterea în judecată sau o serie de măsuri preventive, precum percheziționarea, reținerea sau arestarea”. 10. Analizând dispozițiile constituționale menționate anterior, Curtea Constituțională a ajuns la următoarea concluzie: „dispozițiile constituționale referitoare la inviolabilitatea parlamentarilor nu sunt aplicabile și Președintelui României, în privința căruia, inviolabilitatea poate fi înlăturată doar în cazul prevăzut de art.96 din Constituție, care stabilește posibilitatea Parlamentului de a-l pune sub acuzarea pentru înaltă trădare. Măsura adoptată de Parlament are ca efect ridicarea imunității Președintelui, el neputând răspunde juridic pe perioada exercitării mandatului decât pentru faptele de înaltă trădare”. Astfel, Curtea Constituțională a statuat în această decizie următoarele:
11. •
Președintele României nu răspunde juridic (penal) pe perioada exercitării mandatului, decât pentru faptele de înaltă trădare. o Observație 1: Președintele nu este absolvit de răspundere pentru faptele pe care le-a săvârșit în timpul mandatului (inviolabilitatea nu este absolută precum iresponsabilitatea), numai că, atât timp cât exercită funcția de Președinte, persoana respectivă nu poate fi trasă la răspunderea penală (nu poate fi supus niciunei proceduri judiciare penale): „titularul mandatului rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele și faptele care nu au legătură cu opiniile sale politice și care au fost săvârșite înainte sau în perioada în care a exercitat funcția publică. Cu privire la aceste acte și fapte, Președintele este răspunzător, potrivit dispozițiilor constituționale și legale, sub rezerva suspendării pe perioada deținerii mandatului a tuturor procedurilor de cercetare penală, ca efect al inviolabilității mandatului de Președinte al României”. o Observație 2: Președintele nu va putea fi tras la răspundere penală în timpul exercitării mandatului atât pentru faptele săvârșite anterior începerii mandatului, cât și pentru cele săvârșite în timpul mandatului; după încetarea
4
mandatului, nimic nu mai oprește ca persoana care a exercitat funcție de Președinte să fie trasă la răspundere penală pentru faptele săvârșite. o Observație 3: persoana care exercită funcția de Președinte răspunde civil chiar și în timpul exercitării mandatului (de exemplu, dacă nu a respectat un contract, dacă a distrus un bun care nu îi aparține etc.); de asemenea, persoana care exercită funcția de Președinte răspunde contravențional chiar și în timpul exercitării mandatului (de exemplu, persoanei care exercită funcția de Președinte i se poate aplica o amendă pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice). •
Punerea sub acuzare a Președintelui pentru înaltă trădare are semnificația ridicării imunității.
12. În al treilea rând, imunitatea de care se bucură Președintele României nu constituie o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție („Nimeni nu este mai presus de lege”). Curtea constituțională a arătat în paragraful 33 următoarele: •
Imunitatea reprezintă o garanție constituțională, o măsură de protecție juridică a mandatului, care are menirea să asigure independența titularului mandatului față de orice presiuni exterioare sau abuzuri;
•
Imunitatea este inerentă mandatului de demnitate publică, pe perioadă exercitării acestuia, iar nu persoanei care ocupă temporar această funcție;
•
În considerarea îndeplinirii mandatului de Președinte, „care presupune exercițiul autorității statale, deci a unor competențe de rang constituțional, și a statutului juridic special, persoana care deține funcția de Președinte al României nu se află în aceeași situație juridică cu ceilalți cetățeni”7.
•
„Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice”
IV.
Concluzii:
(1) Președintele se bucură de imunitate, sub cele două aspecte ale acesteia: iresponsabilitatea pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului și inviolabilitatea (cu excepția situației în care este pus sub acuzare pentru înaltă trădare). (2) în virtutea inviolabilității de care se bucură mandatul prezidențial, pe perioada exercitării acestuia, Președintele nu poate fi supus niciunei proceduri judiciare 7
A se vedea §33 din Decizie.
5
penale, cu excepția situației prevăzute de art. 96 din Constituție. Inviolabilitatea nu înlătură răspunderea penală pentru faptele săvârșite în timpul mandatului, ci oprește cercetarea acestor fapte numai pe perioada exercitării mandatului. (3) imunitatea de care beneficiază mandatul de Președinte are un conținut diferit de imunitatea de care beneficiază mandatul de deputat și de senator; spre deosebire de aceștia din urmă, Președintele României nu poate fi supus unei cercetări penale pe durata exercitării mandatul, cu excepția situației în care este pus sub acuzare pentru înaltă trădare. (4) imunitatea Președintelui României reprezintă un impediment legal temporar, în înțelesul art. 312 alin. (2) Cod procedură penală. Astfel, pe perioada în care exercită mandatul de Președinte al României, urmărirea penală a persoanei care exercită acest mandat este suspendată. Urmărirea penală va putea fi reluată după terminarea mandatului. Ca urmare a suspendării urmării penale, se suspendă și cursul prescripției răspunderii penale8. (5) persoana care exercită funcția de Președinte va putea răspunde civil și contravențional chiar în timpul exercitării mandatului. (6) persoana care exercită funcția de Președinte se află într-o situație juridică diferită față de ceilalți cetățeni; principiul egalității presupune un tratament egal pentru situații asemănătoare și obligă la diferențe de tratament atunci când situațiile sunt obiectiv diferite; justificarea imunității Președintelui este dată scopul pe care îl are această măsură de protecție (imunitatea protejează mandatul, nu persoana), și anume evitarea presiunilor sau abuzurilor ar putea fi comise asupra Președintelui, garantându-i-se astfel independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și obligațiilor care îi revin conform Constituției și legilor.
8
Astfel, persoana care exercită funcția de Președinte nu este pusă la adăpostul prescripției răspunderii penale.
6
