„Frații” Sputnik, cei trei sateliți lansați cu mâna pe orbita Pământului

„Frații” Sputnik, cei trei sateliți lansați cu mâna pe orbita Pământului incredibilia.ro La 3 noiembrie 1997, cosmonauții ruși Pavel Vinogradov și Anatol Soloviov făceau o ieșire în spațiu în afara stației orbitale Mir pentru a îndepărta un panou solar vechi, care urma să e înlocuit trei zile mai târziu, în timpul unei alte ieșiri. Panoul solar a fost retras la comandă, scos din modulul Kvant și depozitat în exteriorul modulului de bază. Înainte de a reveni în stație, însă, Vinogradov a luat în mână un mic satelit Sputnik 40 și a așteptat până când stația s-a orientat astfel încât să aibă o vedere clară asupra traiectoriei de zbor preconizate a satelitului.

Pavel Vinogradov la revenirea pe Pământ dintr-o misiune spațială. În medalion, Vinogradov și Soloviov ținând satelitul Sputnik 40, lansat cu mâna din stația Mir. Foto: Wikimedia / Collect Space Apoi, împingându-l puternic cu mâna, Vinogradov a lansat satelitul pe orbită. În timp ce micul obiect se îndepărta de navă, a devenit satelitul cu numărul 24958 din catalogul

NASA și primul satelit lansat manual. Sputnik 40, cunoscut și sub numele de Sputnik Jr. și Radio Sputnik 17 (RS-17), a fost un model la scară de 1:3 din dimensiunile Sputnik 1, primul satelit arti cial din lume. A fost construit de studenți din Rusia și Franța pentru a comemora cea de-a 40-a aniversare a lansării lui Sputnik-1 (la 4 octombrie 1957) și a fost transportat pe stația spațială cu cargoul rusesc Progress M-36 cu o lună înainte de lansare, conform Collect Space. Spre deosebire de Sputnik-1, care avea diametrul de 23 de centimetri și greutatea de aproape 84 de kilograme, Sputnik Jr. avea doar aproximativ 8 centimetri în diametru și cântărea 4 kilograme. În timp ce Sputnik Jr. făcea înconjurul planetei, operatorii radioamatori au raportat recepționarea semnalului său în întreaga lume. La Colegiul Jules Reydellet din Réunion, unde a fost asamblat emițătorul, elevii și profesorii adunați pentru a-l asculta pe micul Sputnik în timp ce acesta trecea pe deasupra, pe orbită, au recepționat semnalul cu aplauze. Studenții ruși de la Laboratorul Politehnic din Nalcik, în Kabardino-Balkaria, au fost la fel de bucuroși. Ei construiseră corpul satelitului. De fapt, au fost construite și transportate spre Mir două modele funcționale, dar numai unul a fost lansat.

Sputnik 1, primul satelit arti cial lansat pe orbita Terrei. Foto: Wikimedia Alimentarea cu energie a Sputnik-1 era asigurată de trei baterii cu argint-zinc. Două dintre aceste baterii alimentau transmițătorul radio de 1 watt, iar una alimenta sistemul de reglare a temperaturii. În schimb, Sputnik Jr. a fost alimentat de trei pachete de baterii cu litiu de un kilogram. În ciuda faptului că era subdimensionat față de masiva unitate de alimentare de 51 de kilograme a Sputnik-1, Sputnik Jr. a funcționat mai mult timp decât radioul original al Sputnik-1, cu 40 de ani înainte, potrivit Space Today. Bateria lui Sputnik-1 a durat doar 21 de zile, dar Sputnik Jr. a continuat să transmită timp de 56 de zile. După ce a „amuțit”, Sputnik Jr. a continuat să înconjoare planeta încă patru luni, după care a căzut în atmosfera Pământului. În 1998 și 1999, Rusia a mai lansat manual încă doi sateliți. Sputnik 41 (RS 18) a fost transportat la Mir la bordul Progress-M 40 la 25 octombrie 1998, iar la 10 noiembrie 1998, în timpul unei activități extravehiculare, cosmonauții Ghenadi Padalka și Sergei Avdeiev au lansat satelitul manual. Sputnik 41 a fost identic cu Sputnik 40, cu excepția faptului că, pe lângă semnalele sonore, a transmis și mesaje vocale înregistrate în trei limbi.

Satelitul a fost construit și lansat pentru a comemora centenarul Aéro-Clubului Franței și cea de-a 41-a aniversare a lansării lui Sputnik 1. Radioul lui Sputnik 41 a funcționat timp de o lună, iar satelitul a căzut înapoi pe Pământ o lună mai târziu. Cel de-al treilea și ultimul satelit lansat manual, Sputnik 99, s-a remarcat prin controversa pe care a generat-o înainte de a părăsi Pământul. Satelitul a fost dezvoltat de un grup de radioamatori francezi și ruși, cu ajutorul centrului de control al zborului al Agenției Spațiale Ruse, TsUP.

Stația orbitală Mir fotogra ată de la bordul navetei Endeavour (februarie 1998). Foto: Wikimedia Cu toate acestea, TsUP a făcut greșeala de a se asocia cu Swatch, un producător elvețian de ceasuri, pentru a difuza publicitate din satelit pe frecvențele radioamatorilor, în care promova grupul Swatch.

Aparent, proiectul Mir se a a într-o situație di cilă și avea nevoie de nanțare pentru a supraviețui. Swatch a fost de acord să ajute nanciar agenția spațială în schimbul transmiterii de mesaje vocale și text pe frecvențele radioamatorilor, încălcând agrant codul internațional de conduită. Pasionații de radioamatorism și organizațiile de radioamatorism din întreaga lume au stârnit o furtună și au protestat împotriva utilizării abuzive a frecvențelor. Ca urmare, Agenția Spațială Rusă a fost nevoită să dezactiveze transmițătorul de pe satelit înainte de lansare. Atunci când astronautul francez Jean-Pierre Haigneré a aruncat satelitul pe orbită, obiectul era deja „mort”. Rusia nu a reușit să obțină fondurile necesare pentru a menține Mir pe linia de plutire, iar la începutul anului 2001, stația spațială, veche de 15 ani, a fost retrasă de pe orbită și distrusă în atmosferă.