Politica Pronatalistă Din România Comunistă

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice Specializarea Resurse Umane, anul 3, grupa 2 Student: Săicu Sabina Diana

Politica pronatalistă în Româ nia comunistă Dintotdeauna poziția României față de termenul ”avort” a fost una nevaforabilă, ce survenea diferite situații contradictorii demografice sau religioase, fiind considerat un delict, ce de multe ori ducea la condamnarea femeilor. Totuși liberalizarea avorturilor a avut loc in 1955, dar a ținut o scurtă perioadă de timp, deoarece prin Decretul 453/1957, la inițiativa Procuraturii Generale, reprezentantul George Pavel Vuza, inițiază un proiect de lege ce a fost înaintat conducerii politice, cu privire la întreruperile de sarcină, având ca argument principal imitarea modelului sovietic. Astfel, se instituie

un nou sistem, cel al întreuperii de sarcină la cerere. Acest tip de

întrerupere necesita obligatoriu, desfășurarea procedurii, în instituțiile medicosanitare de stat. Cuvântul familiar ”avort”, a fost privit de majoritatea populației ca un mijloc de organizare familial; acest mijloc era plăcut îmbrățișat de familiile acelor timpuri, deoarece era o metodă simplă de a scăpa de o eventuală sarcină nedorită. Problema era, că atât partea feminină, cât și cea masculină aveau o consistentă lipsă în ceea ce privește educația sexuală și reproducerea, ceea ce a dus, împreună cu lipsa mijloacelor contraceptive, la o mare creștere a numărului de întreruperi de sarcină. ” Dacă în anul 1959 numărul de chiuretaje era de 578.000, în numai 5 ani această cifră se dublează, înregistrânduse circa 1.115.000 de intervenții în 1965” ( Doboș, Jinga, 2010) . Se stipulează că, acestea sunt cifrele oficiale, dar realitatea ar fi fost mult mai îngrijorătoare, deoarece multe femei apelau la astfel de intervenții la diferite surse necorespunzătoare, ce executau această procedură în spații proprii, și nu în unitățile spitalicești. Toate acestea au dus spre introducerea politicii pronataliste în țara noastră, politică ce se referea la restricționarea severă a accesului la avort. Astfel România comunistă, a fost victimă a acestui tip de politică pronatalistă începând cu anul 1966, când Nicolae Ceaușescu, șeful statului la acea vreme, proclamă Decretul 770/1996 prin care interzicea femeilor dreptul la întreruperile de sarcină. Această hotărâre dură a fost luată în urma multor discuții și negocieri între mai marii statului, cu scopul de a stopa criza demografică, reprezentată în special de scăderea natalității, ce afecta România în acea perioadă.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice Specializarea Resurse Umane, anul 3, grupa 2 Student: Săicu Sabina Diana

Inițial, această măsură, a fost adoptată, ca o inițiativă a Ministerului Sănătății, pentru a întâmpina efectele medicale nedorite ale întreruperilor de sarcină, iar ulterior, treptat, treptat, a devenit o măsură dură, membră a unei legislații severe cu caracter pronatalist, simbolizând o perioadă ternă pentru femeile țării noastre . De fapt baza impunereii acestei măsuri, a fost constituită de, recensământul din 15 martie 1966, în care s-a constatat că România avea o populație de peste 19.000.000 de locuitori; Astfel, ”Natalitatea înregistra o valoare de numai 14,6%, indicator ce nu asigura nici măcar reproducerea simplă a populației, adică un copil de sex feminin de fiecare femeie în perioada ei de fertilitate 15-49 ani” ( Doboș, Jinga, 2010), ceea ce însemna o problemă socială deosebit de importantă, ce era influențată într-un procentaj foarte mare, de înmulțirea cazurilor de întrerupere repetată a sarcinii și efectele negative ale acestor avorturi. În aceste condiții, autoritățile sunt de părere că situația a scăpat de sub control și decid să preia frânele situației, adoptând câteva măsuri legislative, ce le permite un control asupra reproducerii populației și reabilitării sporului natural. Ministerul sănătății, a identificat

într-un studiu, 3 marii categorii de cauze ale acestei

probleme ce viza: descreșterea numărului populației, îmbătrânirea demografică a populației și drept consecință diminuarea forței de muncă tânără. Studiul a identificat, cauze de natură socioeconomică(industralizarea,

mecanizarea,

agriculturii,

procesul

de

urbanizare,

participarea femeii la procesul de producție), social-culturale(creșterea nivelului de instruire a populațiie, prelungirea duratei de școlarizare, creșterea nivelului cultural și educativ-sanitar, pierderea influenței factorului religios) și demografice.Între factorii demografici, întreruperile de sarcină sunt plasate pe poziția a cincea după scăderea nupțialității, creșterea divorțialității, mișcare migratorie și scădere fertilității”. ( Doboș, Jinga, 2010) Pe baza studiului, s-a convocat la data de 13 ianuarie 1966, o ședință desfășurată la Secția Învățământ și Sănătate a Comitetului Central al PCR, ce a dus la resistematizare studiului pe subiectul întreruperilor de sarcină, într-un document numit ”Aspectele medicale ale avortului” elaborate de specialiștii din Ministerul Sănătății și Prevederilor Sociale în cursul lunii mai 1966, ulterior prin modifcarea și inițierea mai multor documente, s-a ajuns la revizuirea Decretului 463 din 30 septembrie 1957, prin instituirea unor reglementări mai dure privind întreruperile de sarcină, precum: Femeia care solicită un chiuretaj trebuia să fie examiată de către o comisie formată dintr-un medic ginecolog, un internist și o asistentă social, care

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice Specializarea Resurse Umane, anul 3, grupa 2 Student: Săicu Sabina Diana

puteau aproba cererea numai în cazul în care existau motive medicale (factori genetici, boli ce pun în pericol sursa de sănătate a fătului sau pacientei) sau rațiuni medicosociale (deficiențe fizice, psihice, dezaprobare social, viol, incest). Dacă solicitanta avea 16 ani, era necesar acordul părinților, iar dacă femeia avea șoț, al soțului.O intervenție putea fi solicitată și în cazul în care femeia avea doi copii în viață, aceasta fără să ai constituie o condiție după vârsta de 40 de ani. Din păcate, aceste propuneri de mai sus au fost aspru criticate în dezbaterile de după din cadrul Cometitetului Executiv al CC al PCR, deoarece ei considerau că erau doar niște măsuri de fațadă care nu interziceau în adevăratul sens al cuvântului chiuretajele, și nu ar fi ajutat la intrarea natalității pe făgașele considerate de ei ”normale”, dar mai ales obligatorii. La 27 septembrie 1966 s-a desfășurat ședința Comitetului Executiv al CCC al PCR, care a avut în vedere chestiunii legate de promovarea natalității, consolidarea familiei, etc, precum și reglementarea întreruperii cursului sarcinii, astfel decretul pentru reglementarea întreruperii sarcinii a fost mult mai intransigent față de forma propusă, prin urmare, dacă în prima formă a decretului, avorturile se puteau totuși efectua la cerere, cu acordul unei comisii și pentru situații speciale, în forma finală, acest proces de îndepărtare a fătului, era strict interzisă, făcându-se excepții doar dacă: ” sarcina pune viața mamei în pericol, unul din părinți suferă de o boală gravă cu transmitere ereditară, femeia însărcinată prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale, femeia are vârsta de peste 45 ani, femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire, sarcina este urmare unui viol sau a unui incest.” Decretul 770/1966) . Chiar și pentru unul dintre aceste motive, era necesară o cerere, iar femeia în cauză era trecută printr-o serie de măsuri și de verificări, parte a unui sistembirocratic și riguros, pentru a i se oferi acordul. Articolul 6, reprezintă apogeul controversei din decretul 770/1996. Acest articol se referă la întreruperile de sarcină care se efectuează în cazuri extreme de urgențe. Se consideră controversat,doarece lasă loc de interpretări în ceea ce privește procedura ce trebuie aplicată, întrucât, pentru un avort, era nevoia de consimțământul procurorului în termen de 3 ore. Se pune problema în felul următor, dacă judecătorul nu este de acord cu procedura avortului și îl influențează pe medic să folosească o altă metodă pentru a rezolva situația, iar metodă nu dă roade și femeia respectivă moare. Cine este vinovat?

”La această întrebare Ceaușescu

răspunde: ”Se vor analiza asemenea cazuri”, asta în timp ce Ioan Moraru pune întreaga responsabilitate pe seama medicului: ” Dacă femeia moare, în acest caz medical este acuzat de

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice Specializarea Resurse Umane, anul 3, grupa 2 Student: Săicu Sabina Diana

omor prin imprudență” . Este de la sine înțeles că acea perioadă din epoca comunistă, a fost și în defavoarea medicilor, pentru că în ciuda meseriei, viețiile le erau puse sub presiunea pericolului, acestia puteau executa până la 3 ani de închisoare sau mai mult, pentru cazuri asemănătoare sau conexe, atât în prima formă a decretului unde situația era un pic mai domolă, dar mai ales în cea finală. Personalitățile din domeniul medical, doreau implementarea unor măsuri mai adecvate ca stimulente material pentru familiile cu mai mulți copii, implementarea populației ideea de a folosi mijloace contraceptive, alocații acordate în funcție de numărul copiilor dintr-o familie, decorație pentru mamele eroine,cu mai mulți copii, construcția de creșe pentru copii părinților ce se aflau în câmpul muncii, etc, dar mai marii nu doreau pirderi de capital și nu au fost de accord cu astfel de măsuri costisitoare, invocând drept argument stilul de viața anterior al familiilor, adică familii numeroase, cu mulți copii, câștigându-și din greu existența, în condiții minime de trai, asta era văzut drept tabloul perfect, fără prea multă inovație. Data de 29 decembrie, a însemnat adoptarea oficială a legii 36/1966 pentru aprobarea Decretului 770/1966, atunci au avut loc lucrările Marii Adunări Naționale, adunare ce era de fapt ”unicul organ legiuitor al statului. Cei care au luat cuvântul au fost Grigore Geamănu, secretarul Consiliului de Stat, care a subliniat scăderea natalității și a sporului natural al populației, Lina Ciobanu care a mizat cam pe același principiu ca G.Geamănu, doar că tipic femeiesc, cu niște sintagme aparte, de ”îndulcire a publicului” : ”Bucuriile pe care copiii ni le dăruiesc în fiecare clipă colorează într-un chip de neegalat viața noastră...Într-adevăr, copii nu ne mai aparțin nouă, părinților, ci și societății. Ei asigură continuitatea și progresul națiunii noaste.” , Ioan Pop de Popa, Ioana Boga, care de asemenea au mers pe același principiul; Totuși cel mai evidențiat discurs a fost cel a lui Aurel Moga, ministru sănătății, care evita pe cât posibil subiectul primordial, cel al interzicerii avorturilor, și scotea în evidență sacrificiile și eforturile Ministerului față de îmbunătățirea calității domeniului medical. Ce-i drept, Decretul 770, a dat roade în primii ani, din perspectiva creșterii natalității, cunoscându-se o frumoasă înflorire, cu 348.635 mai multe persoane numai într-un singur an, ”rata natalității crescând la 38, iar sporul natural înregistrat fiind de 18,1 , de trei ori mai mare decât în 1966. În ceea ce privește întreruperile de sarcină, tabelul următor va oferi o imagine de amploare pentru a clarifica curiozitățile.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice Specializarea Resurse Umane, anul 3, grupa 2 Student: Săicu Sabina Diana

Ca o obiecție, an anul 1965, numărul avorturilor ”legale” a ajuns la 1.115.00, 2 ani mai târziu, după interzicerea acestora, , cifra a scăzut de aproximativ 5 ori, ajungând la 205.783. Cauza întreruperii sarcinii

Decembrie 1966 Nr. % Urgențe medicale pentru avort 8.484 66,3

Ianuarie 1967 Nr. % 10.622 68,9

Februarie 1967 Nr. % 11.359 71,3

spontan și provocat 4 copii născuți și aflați în 2.667

20,9

2.920

18,9

2.664

17,2

îngrijirea femeii Boli sau invalidității

11,9

1.757

11,4

1.839

11,3

0,7

115

0,8

91

0,2

Sarcină în urma unui viol sau 3

-

4

-

5

incest TOTAL

100

15.418

100

15.958

care 1.512

periclitează viața femeii sau a copilului Vârsta femeii, de peste 45 ani

93

12.759

100

Cum desigur se știe, că bucuriile nu durează mult, încă din anul 1975, natalitatea începe să scadă din ce în ce mai mult, atingând astfel în 1982 o valoare de 15,3 %. Situația devine destul de îngrijorătoare pentru autorități, deoarece aceste statistici confirmă eșecul politicii nataliste, așa că aceștia au decis să acționeze spre remedierea problemei. Măsurile ce au fost luate pentru creșterea natalității și asigurarea sporului natural al populației, aveau ca obiectiv reducerea cu 30% a numărului avorturilor. Măsurile au fost următoarele: -

Ministerul sănătății, va revedea, reactualiza și transmite in teritoriu Decretul 770, în vederea efectuării abuzive de avorturi terapeutice

-

Ministerul sănătății, direcțiile sanitare județene, directorii spitalelor teritoriale și medicii șefi de secție, controlează permanent modul cum se respectă legislația, privind întreruperea saricinii, scoțând în evidență modul de utilizare a truselor de chiuretaj, corectitudinea diagnosticului și a deciziei de întrerupere, etc.

-

Ministerul sănătății, direcțiile sanitare județene și a municipiului București și oficiile farmaceutice, trebuie să difuzeze lista medicamentelor nocive asupra evoluției normale a unei sarcini, și se interzice eliberare acestor medicamente, fără prescripție de specialitate.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice Specializarea Resurse Umane, anul 3, grupa 2 Student: Săicu Sabina Diana

-

Ministerul sănătății, direcțiile sanitare, reprezentanți ai procuraturii și miliției, vor organiza controale în toate județele, în special în cele cu un număr mare de avorturi în 1982, pentru a descoperi focarele de avorturi ilegale și a impune măsurile necesare de pedepsire.

-

Ministerul sănătății, direcțiile sanitare, Colegiul central și colegiile județene de disciplină a personalului sanitar, vor sancționa foarte dur personalul sanitar implicat în realizarea avorturilor ilegale, se retrage definitive dreptul de a profesa

-

Ministerul sănătății,

va analiza și raporta, semestiral, modul în care se respectă

criteriile de bază cu privire la întreruperea cursului firesc al sarcinii și chuiretajul terapeutic. -

Ministerul sănătății, va transimte până pe 15 septrembrie 1983 instrucțiunile privind criteriile de diagnosticare și sistemul de raportare a stării de graviditate, avort și tulburări neurohormonale.

Cu alte cuvinte, întreaga responsabiliate a evoluției natalității rămâne de datoria personalului medical Pe lângă aceste măsuri restrictive, s-a făcut apel și la buna voință a populației printr-un text pompos și cu încărcătură emoționala, care de altfel valorifica gloria regimului. ”să înțeleagă că asigurarea creșterii demografice normale a populației reprezintă o înaltă cinste și o îndatorie patriotică, pentru fiecare familie și pentru întregul nostrum popor, care întotdeauna s-a mândrit cu familii trainice, cu mulți copii, pe care i-a crescut cu dragoste, asigurând astfel vitalitatea, tinerețea și vigoarea întregii națiuni. Cu atât mai mult astăzi avem înalta îndatorire de a asigura țării noi și noi generații care să contribuie la înflorirea națiunii noastre socialiste, la triumful socialismului și comunismului în România” (Nicolae Ceaușescu) În ciuda acestor măsuri și îndemunuri, lucrurile nu se schimbă în România comunistă, prin urmare asta duce la implementarea ultimei și așa numită, cea mai agresivă parte a Decretului 770. Data de 26 decembrie 1985, aduce modificări de mare amploare asupra articolului 2 din Decretul nr. 770/1966 pentru reglementare întreruperii sarcinii. Astfel, limita

pentru

admiterea unui avort crește de la 40 de ani, la 45 de ani, numărul minim de copii născuți și avuți în îngrijire crește de la 4, la 5 copii.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice Specializarea Resurse Umane, anul 3, grupa 2 Student: Săicu Sabina Diana

Decizia conducătorilor a fost una inconștientă, deoarece numeroase statistici dovedeau că procentul gravidelor cu o vârstă înaintată, oricum nu ar putea ridica nivelul natalității, în schimb a dus la creșterea mortalității infantile, de la 22% la 30%, concomitent cu un număr tot mai mare de copii distrofici, prematuri, sau cu alte afecțiuni nu tocmai plăcute, sporirea numărului de decese materne (346, în cursul anului 1986), etc. În fond, care a fost miza acestei politici pronataliste în România? S-a urmărit instituirea controlului public asupra vieții private și creșterea natalității pentru a exista forță de muncă tânără și conformă așteptărilor regimului communist. Din păcate această politică pronatalistă, susținută prin decretul 770, apărut în anul 1966 și desfințat abia în anul 1989, odată cu căderea întregului regim comunist, a generat o serie de consecințe dramatice, în plan medical, instituțional, economic și nu în cele din urmă la nivel psihologic, individual și colectiv, pentru fiecare familie din țara noastră, care timp de 23 de ani a fost afectată în mod direct sau indirect de aceste măsuri dure. Politicile pronataliste est europene de după 1960, sau raportat mereu la modelul sovietic, fie prin respingere, fie prin preluarea parțială. Bulgaria, vecina noastră din sud, a avut parte între anii 1945-1989, de anumite relgementării cu privire la avort. Inițial, aceasta, a fost prima țară care a luat exemplul URSS-ului și a legalizat avortul, acesta a fost gratuit până în 1960 și se executa în unități medicale specializate, doctorii fiind instuiți să încerce să convingă mama să renunțe la întreruperea sarcinii. Numărul natalității în Bulgaria se afla oricum într-o proporție scăzută, iar odată cu legalizare avortului, acesta a conoscută o mai mare scădere, mai ales prin prisma avorturilor ilegale, ceea ce a dus la introducerea ”restricționării moderate a accesului la avort, apoi la ”resticționarea accentuată la avort” , ambele politici au avut restricții înzecit mai blânde ca cele din România. În general diferența dintre România și Bulgaria, acelor timpuri, se observă prin obiectivele pe care le aveau. România refuza implementarea metodelor contraceptive, deoarece acestea erau costisitoare și își dorea cu orice preț, creșterea natalității iar Bulgaria, îmbrățișa aceasta practică, deoarece în ciuda dorinței legată de creșterea natalității, își dorea o populație sănătoasă și cel puțin civilizată în ceea ce privește acest subiect. Sursă bibliografică: Corina Doboș, Luciana Jinga (coord.) - Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu (vol I - O perspectivă comparativă), Editura Polirom, 2010.