Drept Procesual Civil- Exceptiile Procesuale

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU FACULTATEA DE DREPT SPECIALIZAREA: DREPT CENTRUL TUTORIAL SIBIU

TEMĂ DE CONTROL LA DISCIPLINA: Drept Procesual Civil I

Titlul temei: Exceptiile procesuale

Profesor de disciplină: Prof. dr. Spinei Sebastian 

STUDENT: Artimon Daniel Marian Anul:IV (reînmatriculat)

Anul universitar 2021-2022 Semestrul I

Exceptiile procesuale Definiţia excepţiei procesuale Strict procedural, excepţia poate fi considerată, aşa cum s-a sublini- at în literatura de specialitate, un refuz al pârâtului de a discuta în fond pretenţia reclamantului. În doctrina juridică, au fost conturate mai multe încercări de definire a excepţiei procesuale, cea mai completă fiind următoarea: „Unul dintre mijloacele prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa, din oficiu, invocă, fără a pune în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea instanţei, competenţa aces- teia ori la actele de procedură sau lipsuri referitoare la dreptul material la acţiune, urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii”. În prezent, avem şi o definiţie legală a excepţiei procesuale, consacrată de dispoziţiile art. 245 NCPC, potrivit cărora excepţia procesuală este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii. Sunt evidenţiate astfel anumite elemente care ţin de structura şi funcţia excepţiei: a. excepţia procesuală este un mijloc tehnic prin care se pun în discu- ţie anumite neregularităţi; b. excepţia procesuală nu pune în discuţie fondul dreptului; c. excepţia procesuală urmăreşte, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, perimarea sau res- pingerea cererii (însă nu ca nefondată). Definiţia sintetizează ideile principale exprimate în doctrină cu privire la noţiunea de excepţie procesuală, fiind „cuprinzătoare şi semnificativă pentru determinarea conceptului”.

1

Clasificarea excepţiilor procesuale 1. Excepţii de procedură şi excepţii de fond 1. Criteriul acestei clasificări îl reprezintă obiectul excepţiilor, iar  sediul acestei clasificări se află, în prezent, în prevederile art. 248 alin. (1) NCPC [corespondent art. 137 alin. (1) CPC], potrivit căruia „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”. Excepţiile de procedură sunt cele prin care se invocă neregulile procedurale, fiind avută în vedere în acest sens şi clasificarea normelor procedurale în norme de organizare judecătorească, norme de competenţă şi norme de procedură propriu-zise. 2. În doctrină s-a apreciat şi că, după obiectul lor, excepţiile care pot fi ridicate în cursul procesului civil ar forma trei grupări distincte: excepţii de procedură, excepţii bazate pe lipsa condiţiilor cerute pentru exerciţiul acţiunii şi excepţii de fond. Din prima categorie fac parte acele excepţii care vizează nerespectarea regulilor referitoare la compunerea sau constituirea instanţei (excepţia privind nelegala compunere sau constituire a instanţei, excepţia de incom- patibilitate, excepţia de recuzare), excepţiile care vizează nerespectarea regulilor referitoare la competenţa instanţei, precum şi excepţiile care vizează nerespectarea regulilor referitoare la procedura de judecată (litispendenţa, conexitatea, lipsa dovezii calităţii de reprezentant, perimarea, excepţia exercitării abuzive a drepturilor procedurale). În cea de-a doua categorie sunt incluse situaţiile când pârâtul invocă inexistenţa teoretică a dreptului reclamat, adică atunci când, fără a con- testa faptele şi datele cuprinse în cererea reclamantului, el susţine că pretenţia dedusă din existenţa lor nu pune în evidenţă un interes ocrotit de lege, adică un drept subiectiv. În sfârşit, excepţiile de fond sunt cele bazate pe tranzacţie, pe compromis, pe lucru judecat, pe achiesare, pe compensaţie, pe novaţie etc. Într-o altă opinie, se apreciază că excepţiile de fond sunt doar trei (excepţia lipsei calităţii, excepţia autorităţii lucrului judecat şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune), în timp ce unele instituţii juridice (cum ar fi tranzacţia, compensaţia legală) nu sunt excepţii de procedură, ci apărări de fond, legislaţia noastră civilă numindu-le astfel deoarece apar în mod incidental într-un proces pendinte, întocmai unor excepţii de procedură. 3. Opinia la care achiesăm este aceea care înţelege prin excepţii de fond acele mijloace prin care se invocă neîndeplinirea condiţiilor privitoare la punerea în funcţiune a dreptului la acţiune, 2

respectiv in- vocarea unor lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune:  excepţiile care sancţionează lipsa condiţiilor de exerciţiu al acţiunii civile (lipsa capacităţii, lipsa interesului şi a calităţii);  excepţiile strâns legate de exercitarea dreptului la acţiune sau acelea ce cuprind condiţii prescrise de lege, prin care dreptul la acţiune este îngrădit, limitat în ceea ce priveşte exercitarea unor drepturi componente ale sale. De regulă, excepţiile de procedură au un efect eterogen, în timp ce excepţiile de fond au un caracter omogen, ducând la anularea cererii, respingerea cererii ca prescrisă, inadmisibilă, prematură etc. Trăsătura comună a excepţiilor de fond este aceea că sunt în strânsă legătură cu dreptul subiectiv dedus  judecăţii;  ele  nu  pun  în  discuţie însuşi fondul dreptului subiectiv, ci privesc acel element al dreptului subiectiv care îl constituie posibilitatea de a se recurge, în caz de nevoie, la forţa de constrângere a statului. 4. Doctrina anterioară noului Cod a statuat în mod unanim că excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu este  o  excepţie  de  fond, atât timp cât capacitatea procesuală reprezintă o condiţie de exerciţiu al acţiunii, iar faptul că această excepţie este tratată de legiuitor în art. 161 CPC împreună cu excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, sub titlul „Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat”, nu este de natură să atragă o altă concluzie. S-a arătat că regimul juridic al acestei excepţii nu se află numai în art. 161 CPC, ci şi în art. 43 CPC, unirea lor în cadrul aceluiaşi capitol justificându-se prin alte considerente, legate de efectul imediat dilatoriu, urmat de efectul peremptoriu. Noul Cod de procedură civilă menţine acest caracter, potrivit art. 57 NCPC. 2. Excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii (dirimante) 5. Această clasificare are drept criteriu efectul pe care excepţiile tind să îl realizeze. Excepţiile dilatorii sunt acele excepţii care tind să ducă la amânarea judecăţii, declinarea competenţei sau refacerea unor acte (excepţia nelegalei citări, excepţia de recuzare, excepţia de incompatibilitate, excepţia de conexitate, litispendenţa etc.). Excepţiile peremptorii tind la respingerea cererii sau la stingerea procesului (prescripţia, autoritatea de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii sau capacităţii procesuale, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, perimarea). 3

Există şi o categorie intermediară de excepţii, care debutează prin a avea un efect dilatoriu şi sfârşesc prin a avea un efect peremptoriu,      în această categorie încadrându-se:  excepţia de netimbrare a cererii;  excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu;  excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant;  excepţia lipsei semnăturii de pe cererea de chemare în judecată. 6. Este posibil ca aceeaşi excepţie să producă efecte diferite. Astfel, excepţia de necompetenţă poate determina declinarea judecării cauzei, dacă este vorba de o altă instanţă competentă sau despre competenţa unui organ cu activitate jurisdicţională; respingerea  cererii  ca  inadmisi bilă, dacă este vorba despre competenţa unui organ fără activitate juris- dicţională;  respingerea  cererii  ca  nefiind  de  competenţa  instanţelor române, dacă se invocă competenţa unei instanţe dintr-o altă ţară, care nu este membră a Uniunii Europene, în raport de dispoziţiile art. 1070 NCPC (corespondent art. 157 din Legea nr. 105/1992 cu privire la regle- mentarea raporturilor de drept internaţional privat, abrogată prin Legea nr. 76/2012). Dacă se invocă competenţa exclusivă a unei instanţe dintr-un stat membru al Uniunii Europene, faţă de dispoziţiile art. 25 al Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competen- ţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, instanţa română se declară, din oficiu, necompetentă şi va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române. 3. Excepţii absolute şi excepţii relative 1. Criteriul acestei clasificări îl reprezintă caracterul imperativ sau dispozitiv al normei procedurale încălcate. Excepţiile absolute privesc încălcarea unor norme imperative şi pot fi invocate de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Excepţiile relative privesc încălcarea unor norme dispozitive şi pot fi invocate numai de partea interesată la primul termen ce a urmat încălcării. 2. În prezent, aceste categorii sunt reglementate expres de dispoziţiile art. 246 NCPC: „(1) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea  unor norme de ordine  publică.  (2) Excepţiile  relative  sunt  cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părților. Clasificarea excepțiilor procesuale în excepții absolute și excepții relative prezintă importanță din perspectiva modului în care pot fi invocate în cursului procesului civil.  4

Sub acest aspect , art.247 alin (9) teza 1 C.proc.civ. dispune că excepțiile absolute pot fi invocat de parte sau de instanță în orice stare a procesului, daă prin lege nu se prevede altfel. Așadar , excepțiile absolute pot fi invocate de partea interesată , de procuror sau de instanța din oficiu, oricând în cursul judecății în primă instanță , dar și direct în apel sau recurs . Cu toate acestea, potrivit art. 247, alin. (1) teza II-a C. proc. civ. , excepțiile procesuale pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă pentru soluționarea lor, nu este necesară administrarea  altor dovezi în afara înscrisurilor noi.

5

Bibliografie

 Tăbârcă M., Excepţiile procesuale în procesul civil, ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006.  Dănăilă V., în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013.  Leş I. , Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. Articolele 1-449, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.  Herovanu E., Principiile procedurei judiciare, vol. 1, Institutul de Arte Grafice „Lupta”N. Stroilă, Bucureşti, 1932.  Leş I, Principii şi instituţii de drept procesual civil, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.  Boroi G.,  Stancu M., Drept procesual civil, Ed. a 3-a, București, Ed. Hamangiu, 2016.

6