Referat Statutul Funcției Publice

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

Statutul Funcționarului public - Proiect final de semestru Functionarul public la granița dintre tip si arhetip

Când vorbim despre funcționarul public, involutar intervin anumite stereotipii legate de această ființă de cele mai multe ori blamata și de foarte puține ori înțeleasă. Funcționarul public reprezintă în interpretarea cetățeanului o categorie aparte de ființă umană, a cărui poziție devine din ce în ce mai râvnite de către cei care par a-i cunoaște competențele și beneficiile și totodată țapul ispășitor a tuturor dificultăților pe care o persoană oarecare le poate întâmpina într-un demers adresat autorității publice locale sau centrale. Din această perspectivă dihotomică asociată statutului de funcționar public, se nasc multiple întrebări de a căror răspuns atârnă fără îndoială perpetuarea mitului funcționarului public mediocru și nepăsător în câmpul muncii sau dimpotrivă risipirea acestuia.

De foarte multe ori se tinde a se prelua drept corecte informațiile preluate din massmedia, mai cu seamă că până de curând accesul la programe legislative nu se procura cu facilitate, însă și în prezent cu toată facilitatea și libertatea accesului la programe legislative sau baze de date, de cele mai multe ori te contenești la informația pe care o primești de la un program de știri, cumva asigurat că un oarecare statut premiat al unui program mediatic sau al altuia constituie o garanție suficientă pentru a fi convins de acuratețea informațiilor primite. Plecând de la această premisă, este lesne de înțeles cum informația manipulată în sensul vânzării atrage concluzii eronate cu privire la această categorie.

Și nu este tocmai de neînțeles cum de s-a perpetuat acest mit al funcționarului public, mediocru și parvenit căci literatura este presărată de astfel de arhetipuri, unul dintre cele gustate exemple este Cicikov, personajul lui Gogol din romanul Suflete moarte care își face un renume în administratia publica locală a Rusiei din secolul al XIX-lea prin servilismul de care da dovadă și prin beneficiile pe care și le atrage prin prisma slujbei pe care o are. Și aici cred că este cheia poveștii brodate în jurul faimei sau defáimei funcționarului public, căci vorbim oare despre o slujbă ca oricare alta sau vorbim de un serviciu public și implicit de un statut și un cod deontologic asociat, vorbim de o meserie sau despre o profesie, vorbim despre vocație sau despre așa zisul noroc de a ocupa o funcție și pe deasupra publică?

În cele ce urmează voi încerca să prezint (I) Noțiunea de funcționar public și corolarele ei (1) Deontologia funcției publice, (2) Drepturile și obligațiile 1

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

funcționarului public, (II) Răspunderea funcționarilor publici (1) Regimul general al răspunderii cu privire specială asupra răspunderii funcționarilor publici, (2) Răspunderea disciplinară, (3) Răspunderea contravențională, (4) Răspunderea civilă, (5) Răspunderea penală

I.

Noțiunea de Funcționar public

În doctrina de drept administrativ românesc, profesorul Antonie Iorgovan definea funcționarul public ca fiind persoana fizică investită în mod legal, prin actul de voință unilaterală al unei autorități publice sau al cetățenilor cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcții publice în vederea realizării competenței organului din structura căreia face parte funcția respectivă.

Prin urmare din această definiție doctrinară apreciem că funcționarul public odată cu numirea în funcție este investit cu o responsabilitate aparte, odată vis-a-vis de funcția și organul pe care îl reprezintă și pe de altă parte față de cetățenii care îl pot investi și pe care trebuie să îi deservească în serviciul pe care urmează a-l desfășura. Este lesne de înțeles că serviciul în funcția publică depășeste considerabil îndatoririle normale pe care le poate avea un simplu angajat fată de angajatorul său. În acest sens vorbim pe de o parte de obligații profesionale față de organul pe care îl reprezintă însă și de obligații față de cetățenii care au renunțat în favoarea ficțiunii juridice a statutul la autonomia lor de voință pentru binele comun al societății.

1. Deontologia funcției publice Astfel în doctrina de drept public se face în mod constant referire la o deontologie a funcționarilor publici privită ca ansamblul atribuțiilor, obligațiilor morale și juridice ale acestora, necesare pentru îndeplinirea misiunilor ce incumbă funcțiilor lor, considerate ca îndatoriri în slujba societății, în scopul înfăptuirii raționale, eficiente, operative și legale a administrației publice și a satisfacerii drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice potrivit profesorului M. Oroveanu.

Referitor la deontologia funcției publice trebuie puse în discuție stabilitatea în funcție și dreptul acestora la carieră precum și participarea funcționarilor la viața politică. Punerea în discuție a acestor subiecte delicate și sensibile ajută la conturarea unei imagini corecte asupra functionaruluii public și a activității pe care acesta o desfășoară.

Astfel în doctrină s-a opinat că existența sistemului funcției publice demonstrează că funcționarilor publici nu le poate fi în mod necesar garantat un drept la carieră. Iar că stabilitatea în funcție este adesea percepută, în special de majoritatea cetățenilor ca o caracteristică esențială funcției publice. Mai cu seamă că această 2

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

acordare a stabilității în funcție este privită ca o frână împotriva imixtiunii partidelor politice în administrație cu scopul de a asigura o autonomie a aparatului administrativ, în absența căreia legalitatea în activitatea serviciilor publice ar fi lipsită de conținut.

În ceea ce privește participarea funcționarilor la viața politică în viziunea lui J. Ziller, aceștia sunt supuși în mod ideal unei obligații de loialitate față de națiune și de instituțiile sale.

Însă nu putem neglija faptul că neutralitatea politică a funcționarilor publici este o problemă care are răspunsuri diferite, punându-se pe deplin întemeiat întrebarea dacă funcția publică este în întregime în serviciul oamenilor politici aflați la putere sau trebuie să fie autonomă?! sau întrebarea dacă funcționarii publici dispun de libertatea de a-și exercita drepturile politice la fel ca orice cetățean și dacă da, în ce limite? Pot avea oare oamenii politici vreun rol în desemnarea funcționarilor publici? Iar răspunsurile variază în funcție de tradițiile și legilația fiecărui stat în parte. Însă în ceea ce privește răspunsul la ultima întrebare, doctrina este de părere că ar trebui să fie unul negativ, cu toate că există anumite controverse în ceea ce privește poziția Înalților funcționari, părerile fiind împărțite între a fi administratori de carieră, independenți sau să fie numiți pe criterii politice, luându-se în considerare că majoritatea parlamentară aleasă este cea care propune un potențial șef de Guvern responsabil cu elaborarea unui plan de guvernare, iar funcția publică ar fi în sensul aducerii la îndeplinire a acestui plan de guvernare.

În același timp, asociat cu funcționarul public este prezentă în mai toate statele Uniunii Europene, obligația de rezervă, distinctă de obligația de loialitate și cea privind discreția profesională, care presupune în sarcina funcționarului public o anumită reținere în exprimarea opiniilor, variabilă în funcție de moment, de locul în care se află și de responsabilitățile specifice pentru funcționarul vizat.

De asemenea dreptul la grevă în situația funcționarilor publici variază de la stat la stat. Înainte de cel de-al doilea război mondial, principiul ce se aplica era interdicția la grevă în serviciile publice. Însă în prezent, greva este interzisă strict fruncționarilor publici în Belgia, Danemarca, Germania și Portugalia.

Pentru a sintetiza, în toate statele democratice se așteaptă de la funcționarul public pe lângă o solidă competență profesională, neutralitate, loialitate, imparțialitate, simț al datoriei și grija pentru interesul general.

Un aspect important și astfel demn de remarcat după cum îl prezintă și Domnul Profesor Antonie Iorgovan este faptul că actuala reglementare românească în vigoare cu privire la statutul funcționarului public, comparativ cu reglementarea interbelică sub aspectul drepturilor și îndatoririlor, evită problemele cele mai delicate 3

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

precum greva, asocierea, salarizarea, indemnizarea, trimitând cel mai adesea la reglementări aplicabile tuturor salariaților, în timp ce reglementarea interbelică le rezolvase.

Drepturile și obligațiile funcționarului public constituie suportul legal al autorității și prestigiului funcționarului public, fiind asigurate și garantate de stat prin mijloace juridice de natură materială, civilă, administrativă și chiar penală.

2. Drepturile și obligațiile funcționarului public

Drepturile și obligațiile funcționarului public pot fi împărțite în două categorii mari: drepturi și obligații cu caracter general pe care le au toți funcționarii publici și drepturi și obligații speciale pe care le au numai anumite categorii de funcționari publici.

Însă cea mai uzitată clasificare doctrinară face distincție între drepturile și obligațiile care privesc situația personală a funcționarului precum salarizare, concediu, protecție socială și drepturile și obligațiile specifice funcției publice deținute, idiferent de titular.

În ceea ce privește drepturile care decurg din funcție trebuie menționat că în primul rând exercitarea acestor drepturi se face în limitele competenței legale care revine autorității din care face parte funcționarul public și în al doilea rând funcționarul exercitând un drept legal conferit, cealaltă parte a raportului juridic de funcție trebuie să urmeze ca titular al obligației o conduită conformă interesului juridic ocrotit, în caz contrar suportând consecințele nerespectării legii, iar în al treilea rând, față de lege și de alte reglementări, respectivele drepturi au un caracter obiecti, decurgând din norme și aparținând funcției și nu funcționarului. Pentru a concluziona, aceste drepturi și obligații ale unui funcționar public sunt determinate pe cale generală, impersonală și imperativă, având un caracter obiectiv, cu alte cuvinte ele sunt strict legate de funcția publică, iar nu de funcționar.

A. În ceea ce privește drepturile funcționarului public ne vom referi mai întâi la drepturile care privesc situația personală a acestora și ne vom oprim la a) dreptul la un salariu, b) dreptul la durata normală a timpului de lucru, c) dreptul la concediu de odihnă, medical și alte concedii, d) dreptul la pensie și celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, e) dreptul de a beneficia în exercitarea atribuțiilor lor de protecția legii, f) dreptul la opinie care este garantat, g) dreptul de asociere sindicală, h) dreptul la grevă. În prezentarea noastră ne vom apleca mai cu seamă la dreptul de a benefica în exercitarea atribuțiilor de protecția legii, dreptul la opinie și dreptul la grevă.

4

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

Astfel dreptul de a beneficia în exercitarea atribuțiilor de protecția legii are drept corolar obligația autorității sau instituției publice de a asigura protecție funcționarului public împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcției publice sau în legătură cu aceasta. Măsurile speciale de protecție pentru funcționarii publici cu atrbuții de control și inspecție, executare silită a creanțelor bugetare precum și pentru alte categorii de funcționari publici care desfășoară activități cu un grad ridicat de risc profesional se stabilesc prin acte normatice la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau de către autporități și instituții publice cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Un asemenea drept se regăsește în toate sistemele naționale ale funcției publice, inclusiv în dreptul comunitar, fiind vorba despre un drept fundamental al funcționarului public, avut în vedere și de reglementarea penală care incriminează o serie de fapte comise față sau împotriva funcționarului public ca fiind infracțiuni. De asemenea Statutul reglementează obligația autorității sau instituției publice de a-l despăgubi pe funcționarul public în situația în care acesta a suferit din culpa autorității sau instituției publice un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Această dispoziție legală poate fi aplicată numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu produs din culpa autorității sau instituției publice, iar acesta să se fi produs în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Dreptul la opinie particularizează dispozițiile constituționale referitoare la libertatea conștiinței și libertatea de exprimare care presupun atât libetatea de a avea o anumită opinie, cât și libertatea de a exprima această opinie. Astfel, exercițiul acestui drept ar trebui circumstațiat potrivit doctrinei occidentale, după cum funcționarul public se afla sau nu în timpul serviciului. In doctrina autohtonă s a apreciat că funcționarul public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu este obligat să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor sale politice, iar în afara orelor de serviciu, deși legea nu interzice expres, ar trebui să existe o conduita de rezervă și măsura în exprimarea ideilor politice. Iată dualitatea persoanei funcționarului public care trebuie să-și asume funcția pe care o exercită și înafara orelor de serviciu presupunând un exercițiu continuu de masură și reținere, concluzia impunându se de la sine că de cele mai multe ori responsabilitatea funcției publice depășește exercițiul drepturilor asociate. Pentru ca protecția juridică oferită funcționarilor publici să aibă substanță în fața unor posibile discriminări rezultate din exercițiul dreptului la opinie s-a prevazut interzicererea oricărei discriminări între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă natură. Cu toate acestea exercitarea dreptului la opinie nu trebuie să influențeze obiectivitata și imparțialitatea funcționarului public în raport cu 5

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

publicul și cu modalitatea de rezolvare a sarcinilor pe care le efectuează ân exercitarea funcției.

In ceea ce privește dreptul la grevă acesta reprezintă un drept fundamental al salariaților consacrat de constituție, pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale acestora. Asta nu împiedică ca în statutele speciale să nu fie recunoscut un asemenea drept din considerente ce țin de necesitatea asigurării continuității unui serviciu public.

B. Obligațiile funcționarului public

Funcționarii publici au obligația să-și îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea, îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice opri prestigiului corpului funcționrilor publici. Profesionalismul se manifestă mai cu seamă în relațiile de serviciu cu colegii, față de superiori și subordonați erarhici, dar și în exterior cu persoanele juridice cu care instituția intră în contact. In ceea ce privește obligția la imparțialitate este vorba despre obligație care poate interveni atât în timpul exercitării funcției cât și înafara acesteia, ea vizând prin urmare atât profesia cât și viața privată a funcționarului. In ceea ce privește prejudiciile care pot fi aduse, întrucât legiuitorul nu distinge ar putea fi vorba în egală măsură de prejudicii materiale și morale. Funcționarilor publici le este interzis să ocupe funcții de conducere în structurile sau organele de conducere, alese sau numute, ale partidelor politice, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice. Inelților funcționari publici le este interzis să facă parte din partide politice, orgnizații cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau din fundațiile ori asociațiile care funcționază pe lângă partidele politice. Funcționarii publici au obligația ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vre-un partid politic sau vre-o organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice. Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice cu excepția informațiilor de interes public. Funcționarilor publci le este interzis să solicite sau să accepte direct sau indirect pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje. La numirea într-o funcție publică, precum și la încetarea raportului de serviciu, funcționarii publici sunt obligați să prezinte declarația de avere care se actualizează anual. Statutul funcționarilor publici reglementează în detaliu obligația funționarilor publici 6

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

de a urma forme de perfecționare profesională, obligație corelativă dreptului acestora de a-și perfecționa în mod continuu pregătirea profesională. In acest sens a fost creat Institutul Național de Administrrație, instituție post academică aflată sub patronajul Primului Ministru și în subordinea Ministerului Internelor.

II. Răspunderea funcționarilor publici 1. Regimul general al răspunderii cu privire specială asupra răspunderii funcționarilor publici Regimul juridic al funcției publice include și problema răspunderii acestuia, a cărui scop este reprimarea greșelilor comise de agenții publici, aspect care reprezintă doar unul din scopurile răspunderii. Prin intermediul răspunderii se realizează atât scopul preventiv cât și scopul sancționator. Potrivit legii încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție a îndatorilor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă ori penală. Constatăm că actuala reglementare introduce elementul de vinovăție pentru încălcarea îndatorilor de serviciu și reglementează și alte forme de răspundere înafara celei specifice de drept administrativ.

2. Răspunderea disciplinară Răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege, care trebuie să definească acțiunile și inacțiunile, împrejurările de timp și spațiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificată drept abateri disciplinare. In doctrină au fost identificate drept trăsături ale abterii disciplinare faptul că este o răspundere de drept public, că intervine în cazul săvîrșirii unei abateri disciplinare calificată catare prin norme ale dreptului public, deci în cadrul unor raporturi de drept public, subiectul activ este un funcționar public, iar subiectul pasiv este autoritatea sau instituția publică la care acesta este încadrat, procedura de constatare, aplicare și contestare a sancțiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale, abaterile și sancțiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de lege, sau, în baza acestora, prin statute speciale. Abaterea disciplinară a fost definită doctrinar, ca reprezentând fapta săvârșită cu vinovăție de către funcționarul public prin care acesta încalcă obligațiile ce i revin din raportul de funcție publică sau în legătură cu acesta și care afectează statutul său socio- profesional și moral. Sancțiunile disciplinare sunt:

7

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

a) mustrarea scrisă

b) diminuarea drepturilor salariale

c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de promovare în funcția publică pe o perioadă de 1 - 3 ani

d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de până la 1 an

e) destituirea din funcția publică

3. Răspunderea contraventională Răspunderea contravențională se angajează în cazul în care funcționarul public a săvâîrșit o contravenție în timpul și în legătură cu sarcinile de serviciu. Impotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicarea sancțiunii, funcționarul public se poate adresa cu plângere la judecătorie.

4. Răspunderea civilă Potrivit statutului răspunderea civilă a juncționarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit

c) pentru daunele plătite de auroritatea sau instituția publică în calitatede comitent unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Pentru a sintetiza răspunderea patrimonială a funcționarilor publici intervine în cazul în care aceștia au cauzat prin catele sau faptele lor anumite prejudicii, fie autorității sau instituției publice din care fac parte, fie unei alte persoane de drept public sau privat.

5. Răspunderea penală Răspunderea penală a funcționarului public intervine pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care ocupă.

In cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu, condițiile de acces la funcția publică, persoana care are competența legală de numire în funcția publică, va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.

8

Jîjîe Grigoriu Alexandra (Alexe)

Gr. 404

Dacă instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar fujncțuioinarul păublic respectiv își va rfelua activitatea și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

In situația în care nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă.

BIBLIOGRAFIE

1. Virginia Verdinaș, Tratat teoretic si practic de drept administrativ. Volumul I, Ediția 1, Editura Universul Juridic 2018

2. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Volumul 1, Ediția 4, Editura All Beck 2005

3. Dana Apostol Tofan, Drept Administrativ, Volumul 1, Ediția 2, Editura C.H. Beck 2008

9