11. Biserica Ortodoxa Rom+ón-â - organizare actuala - Lect. Dr. George Grigorita

Biserica Ortodoxă Română: organizare actuală Lect. Dr. George Grigoriță Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, Universitatea din București I.

Introducere

Biserica Ortodoxă Română este Biserică de origine apostolică, fiind întemeiată de Sfântul Apostol Andrei, care a propovăduit Evanghelia și în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, cunoscut în vechime ca Scythia Minor (Dobrogea de astăzi). Fără îndoiala că Sfântul Apostol Andrei nu s-a limitat numai la predicarea Evangheliei și la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre geto-dacii și grecii din coloniile întemeiate pe țărmul Mării Negre (Pontul Euxin), încă din secolele VII-VI î. Hr., ci a și hirotonit pe unii din cei veniți la Hristos ca episcopi și preoți, punând astfel bazele primelor comunități creștine de pe teritoriul patriei noastre. Procesul de creștinare al geto-dacilor a coincis cu romanizarea acestora, la încheierea lor a apărut în istorie un popor nou, cel român, cu o credință nouă, cea creștină. Cu alte cuvinte, poporul român s-a născut creștin. II.

Patriarhia Română – scurtă prezentare

Prima unitate administrativă bisericească de pe teritoriul României recunoscută ca autocefală a fost Arhiepiscopia Tomisului (Constanţa) în secolul al IV-lea. Ulterior, Bisericile din principatele româneşti au beneficiat de autocefalie de facto sau de jure. După proclamarea independenței de stat a României (9 mai 1877), Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută ca autocefală în data de 25 aprilie 1885. După înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918, Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie prin hotărârea Sfântului Sinod din 4 februarie 1925. Legea pentru înființarea Patriarhiei Române a fost promulgată la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc investitura și înscăunarea primului Patriarh al României, MIRON CRISTEA (1925 - 1939). Acestuia i-au urmat vrednicii de pomenire Patriarhi ai României NICODIM MUNTEANU (1939-1948), JUSTINIAN MARIAN (1948-1977), JUSTIN MOISESCU (1977-1986) și TEOCTIST ARĂPAȘU (1986-2007). În prezent, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române este Preafericitul Părinte DANIEL CIOBOTEA, ales în 12 septembrie 2007 și întronizat în 30 septembrie 2007 ca al șaselea Patriarh al României. III.

Patriarhia Română – organizare și funcționare

În România, libertatea religioasă și regimul juridic al cultelor sunt reglementate prin Legea nr. 489/2006, care (re)stabilește ca și modalitate de relaționare între Stat și comunitățile religioase sistemul de culte recunoscute1. Potrivit acestei legi, toate cultele recunoscute în România beneficiază de același regim juridic („persoane juridice de utilitate publică” – art. 8.1), fiind egale în fața legii și a autorităților publice, iar Statul român se obligă să nu promoveze sau să favorizeze acordarea de privilegii, și nici să creeze discriminări față de vreun cult recunoscut (art. 9.2). Mai mult chiar, legea precizează că, „în România nu există religie de Stat” și că „Statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee” (art. 9.1). Așadar, legea afirmă în mod evident neutralitatea Statului român în raport cu toate cultele recunoscute, respectând astfel prevederile art. 29 din Constituția României. Cu toate acestea, aceeași lege prevede ca autoritățile publice române să coopereze cu cultele recunoscute în domeniile de interes comun, și chiar să sprijine activitățile acestora (art. 9.3). În plus, autoritățile publice centrale, pentru domeniile de interes comun, au dreptul de a încheia cu cultele recunoscute parteneriate și acorduri, care să fie supuse apoi aprobării prin lege (art. 9.5). Și, pentru a se accentua și mai mult importanța cultelor recunoscute în societatea românească, Statul român recunoaște acestora „rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și 1

În România, sistemul cultelor recunoscute (creat în secolul al XIX-lea de către Napoleon Bonaparte ca instrument legislativ pentru instaurarea păcii sociale în societatea franceză de după revoluția din anul 1789), a fost introdus prin Legea nr. 54 din 22 aprilie 1928, care făcea distincție între culte istorice, culte noi și asociații religioase (art. 21). Această lege a rămas în vigoare până în anul 1948, când autoritățile comuniste din România au adoptat Decretul nr. 177/1948 prin care sistemul cultelor recunoscute introdus în anul 1928 era „perfecționat” cu câteva noutăți de inspirație sovietică. 1

statutul lor de factori ai păcii sociale” (art. 7.1). În aceeași ordine de idei, legea afirmă că „Statul român recunoaște rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești” (art. 7.2). Conform Anexei respectivei legi, în România, funcționează 18 culte recunoscute, fiecare având obligația de a prezenta propriile Statute de organizare în vederea recunoașterii acestora. Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat de Sfântul Sinod în data de 28 noiembrie 2007 și recunoscut de Guvernul României prin Hotărârea de Guvern nr. 53 din 16 ianuarie 2008, fiind apoi publicat în Monitorul Oficial nr. 50 din 22 ianuarie 2008. Potrivit propriului Statut, „Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici, monahi şi mireni, constituiţi canonic în parohii şi mănăstiri din eparhiile 2 Patriarhiei Române aflate în interiorul şi în afara graniţelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii şi participă la viaţa Bisericii prin aceleaşi Sfinte Taine, slujbe liturgice şi rânduieli canonice” (art.1). Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie, cu titulatura “Patriarhia Română” și cuprinde 39 de eparhii (episcopii şi arhiepiscopii) grupate în 9 mitropolii, precum şi alte unităţi în interiorul sau în afara graniţelor României (art. 6.1). 1. Organismele centrale ale Bisericii Ortodoxe Române În Biserica Ortodoxă, autoritatea este expresia legală a puterii bisericeşti. Natura şi modalitatea de constituire a acestei autorităţi, precum şi transmiterea acesteia diferă în mod esenţial de natura autorităţii profane sau civile, de modalitatea acesteia de constituire şi de transmitere, şi, în fine, chiar şi în ceea ce priveşte funcţiile precise pe care le îndeplineşte. Astfel, autoritatea bisericească nu este o autoritate pur omenească constituită doar prin voinţa omului – după modul în care se constituie autoritatea civilă –, ci ea este, în mod esenţial, o autoritate de natură divină, în sensul că punctul ei central, adică factorul putere pe care se fundamentează şi din care se dezvoltă, nu este derivat din voinţa oamenilor sau constituit de aceştia, ci este un element cu care Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos a înzestrat Biserica Sa. Acest element este cunoscut sub numele de putere bisericească. Aceasta, deşi este unitară, ni se înfăţişează totuşi sub trei aspecte, după lucrările principale pentru care este destinată şi pe care le îndeplineşte, şi anume: sub aspect de putere învăţătorească, sub acela de putere sacramentală şi sub acela de putere judecătorească. Potrivit ecleziologiei ortodoxe, autoritatea în Biserică este reprezentată de către: - CHIRIARH (la nivelul eparhiei); - SINODUL MITROPOLITAN (la nivelul mitropoliei); - SINODUL PATRIARHAL (la nivelul patriarhiei); - SINODUL ECUMENIC (la nivelul Bisericii aflate în întreaga lume). Aceste organisme de autoritate ale Bisericii (episcop sau sinod de episcopi) îşi exercită puterea bisericească fie în mod direct, fie prin intermediul unor organisme constituite în acest sens. Potrivit actualului Statut, organismele centrale ale Bisericii Ortodoxe Române sunt: 1.

organisme centrale deliberative a. b. c.

2.

Sfântul Sinod (53 de ierarhi; prezidat de Patriarhul României) Sinodul permanent (12 ierarhi; prezidat de Patriarhul României) Adunarea Național Bisericească (53 de ierarhi și 87 de membri laici și clerici; prezidată de Patriarhul României)

organisme centrale executive a.

Patriarhul României

2

Eparhia (ἐπαρχία), din punct de vedere administrativ, reprezintă unitatea administrativ-bisericească ce se află sub autoritatea unui episcop şi care este compusă din parohiile şi mănăstirile ce se găsesc pe acel teritoriu. Termenul de „eparhie” a fost împrumutat din limbajul juridic roman. Împăratul Constantin cel Mare (306-337) – urmând exemplul predecesorului său, împăratul Diocleţian (285305) – a împărţit Imperiul în 4 prefecturi, ce se subdivideau în dioceze. Diocezele erau alcătuite din mai multe provincii, care, în limba greacă, erau identificate prin termenul de eparhii (ἐπαρχίαι). De aici, termenul de „eparhie” a trecut ulterior în limbajul bisericesc, la început cu înţelesul de „provincie” (mitropolie), iar mai apoi cu cel actual de „episcopie” . 2

b. c.

3.

Consiliul Național Bisericesc (12 membri, laici și clerici; prezidat de Patriarhul României) Permanența Consiliului Național Bisericesc (consilieri, laici și mireni; prezidată de Patriarhul României)

organisme centrale administrative a.

Cancelaria Sfântului Sinod -

b.

Oficiul de comunicare și reprezentare, Oficiul canonico-juridic, Corpul de inspecție bisericească (disciplină și învățământ), Serviciul personal-resurse umane, Secretariat, Registratură, Arhiva Sfântului Sinod, Biblioteca Sfântului Sinod.

Administrația Patriarhală -

-

-

Sectorul teologic-educaţional, Sectorul social-filantropic, Sectorul economic-financiar (cu următoarele servicii: Contabilitate, Tehnic, Comisia de Pictură Bisericească), Sectorul cultură și patrimoniu religios, Sectorul comunicaţii şi relaţii publice (Centrul de presă Basilica),  Radio Trinitas,  Trinitas TV,  Publicațiile Lumina (Ziarul Lumina, Lumina de Duminică și Vestitorul Ortodoxiei),  Agenția de știri Basilica,  Biroul de presă și relații Publice, Sectorul monumente și construcții bisericești, Sectorul relaţii bisericeşti, inter-religioase și comunități bisericești externe,  Relații bisericești și interreligioase,  Comunități bisericești externe,  Biroul de protocol,  Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene, Sectorul pelerinaje, Sectorul de stavropighii patriarhale și centre sociale, Sectorul economic-financiar.

Sfântul Sinod este alcătuit din toți ierarhii ortodocși români în funcțiune și constituie cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate (art. 11 și 12). Pentru studierea şi formularea propunerilor asupra problemelor ce urmează a se supune deliberării, Sfântul Sinod alege, dintre membrii săi, patru Comisii sinodale (art. 15.1), fiecare Comisie fiind prezidată de un mitropolit şi având un raportor ales dintre ierarhi (art. 15.2); ceilalţi mitropoliţi sunt co-preşedinţi ai Comisiilor în care sunt repartizaţi de Sfântul Sinod (art. 15.3). Comisiile Sfântului Sinod sunt: -

Comisia pastorală, monahală şi socială, Comisia teologică, liturgică şi didactică, Comisia canonică, juridică şi pentru disciplină, Comisia pentru comunităţi externe, relaţii inter-ortodoxe, inter-creştine şi interreligioase.

Sfântul Sinod se întruneşte anual în cel puţin două şedinţe de lucru în perioadele de primăvară şi toamnă, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie; Sfântul Sinod se poate întruni şi în şedinţe solemne (art. 13). Pentru anumite probleme, cu caracter permanent sau temporar, Sfântul Sinod 3

decide instituirea unor subcomisii speciale afiliate uneia din cele 4 comisii. Din subcomisii pot face parte şi ierarhi din alte comisii şi pot fi cooptaţi profesori de teologie, clerici, monahi, mireni, specialişti în domeniul abordat, după modelul Subcomisiei pentru canonizarea sfinţilor români (art. 15 alin. 5). Sfântul Sinod poate invita la lucrările comisiilor sale, pentru consultări, profesori de teologie şi specialişti din alte domenii (art. 16). Sinodul Permanent funcţionează în timpul dintre şedinţele Sfântului Sinod, când importanţa unor probleme impune examinarea lor fără întârziere (art. 17.1), fiind alcătuit din Patriarhul României şi toţi mitropoliţii în funcţie de la eparhiile din ţară şi din afara graniţelor României, precum și alţi trei ierarhi eparhioţi (1 arhiepiscop şi 2 episcopi) desemnaţi anual de Sfântul Sinod (art. 17.2). Sinodul Permanent aduce la cunoştinţă Sfântului Sinod, pentru ratificare, hotărârile luate în timpul dintre şedinţele acestuia (art. 18.4). Adunarea Naţională Bisericească este alcătuită din câte trei reprezentanţi ai fiecărei eparhii, un cleric şi doi mireni, delegaţi de Adunările eparhiale, pe termen de patru ani, aceștia având posibilitatea de a fi delegaţi pentru cel mult două mandate (art.20.1). Ierarhii Sfântului Sinod participă la lucrările Adunării Naţionale Bisericeşti (art. 20.2). Pentru studierea problemelor şi formularea propunerilor ce urmează a fi supuse deliberării, Adunarea alege, la începutul fiecărui mandat de patru ani, dintre membrii ei clerici şi mireni, cinci Comisii de lucru permanente, care au câte un preşedinte, vice-preşedinte şi raportor desemnaţi de plen, la propunerea Preşedintelui. Comisiile Adunării Naţionale Bisericeşti sunt: -

Comisia administrativ-juridică şi de validare Comisia socială şi pentru comunicaţii media, Comisia culturală şi educaţională, Comisia economică, bugetară şi de patrimoniu imobiliar (bunuri bisericeşti), Comisia pentru românii ortodocşi de peste hotare şi pentru relaţii externe bisericeşti.

La lucrările Comisiei pentru românii ortodocşi de peste hotare şi pentru relaţii externe bisericeşti pot fi invitaţi şi reprezentanţi clerici şi mireni ai eparhiilor ortodoxe române din afara graniţelor ţării, când ordinea de zi impune acest lucru (art. 23.2). La convocarea Preşedintelui, comisiile Adunării Naţionale Bisericeşti se pot întruni şi între şedinţele acesteia, potrivit cerinţelor (art. 23 alin. 3). Patriarhul României este Arhiepiscopul Bucureştilor şi Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei (art. 25.1), iar titulatura sa completă este „Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte (N), Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române” sau „Patriarhul României” (art. 25.2). Patriarhul României este întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române şi preşedintele organismelor centrale deliberative şi executive bisericeşti (art. 24). In conformitate cu Sfintele Canoane, cu tradiţia panortodoxă şi cu practica Bisericii Ortodoxe Române, la serviciile religioase Patriarhul este pomenit de către mitropoliţi, mitropoliţii sunt pomeniţi de către ierarhii sufragani, iar arhiepiscopii şi episcopii sunt pomeniţi de către preoţii slujitori (art. 25 alin. 3). În exercitarea drepturilor şi îndatoririlor sale, Patriarhul României emite: tomosuri patriarhale3, gramate patriarhale4, acte patriarhale5, decizii6 şi dispoziţii patriarhale, acte de acordare a unor ordine, distincţii şi ranguri bisericeşti7, prevăzute de Statut şi de regulamentele bisericeşti (art. 25.6). Consiliul Naţional Bisericesc se compune din 12 membri ai Adunării Naţionale Bisericeşti, câte un cleric şi câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din ţară, desemnaţi pe o perioada de 3

Tomosul patriarhal este actul oficial emis de către Patriarhul României pentru ridicarea în rang a unei eparhii, care se aprobă de către Sfântul Sinod. 4 Gramata patriarhală este actul oficial emis de către Patriarhul României pentru întronizarea mitropolitului sau pentru acordarea de ranguri onorifice unor ierarhi. 5 Actul patriarhal este emis de către Patriarhul României ca urmare a unei hotărâri a Sfântului Sinod pentru anunţarea publică a alegerii de episcopi-vicari patriarhali, episcopi-vicari şi arhierei-vicari. 6 Decizia patriarhală este emisă de către Patriarhul României pentru: stabilirea datei alegerilor pentru organismele bisericeşti; confirmarea şi dizolvarea adunărilor eparhiale; instituirea de corporaţii bisericeşti provizorii, în cazuri excepţionale; stabilirea atribuţiilor episcopilor-vicari patriarhali; numirea şi stabilirea cadrului de activitate a unor persoane de conducere sau execuţie din instituţiile centrale bisericeşti; instituirea Comisiei de examinare a pictorilor şi zugravilor bisericeşti. 7 Acestea sunt: Distincţia patriarhală, Diploma patriarhală şi Ordinul patriarhal pentru clerici şi mireni, care cuprind: Actul de acordare şi ordinul propriu-zis. 4

patru ani si pentru cel mult două mandate (art. 29.2), și este organism central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti (art. 28). Episcopii-vicari patriarhali sunt membri de drept ai Consiliului Naţional Bisericesc, cu vot deliberativ (art. 29.4). De asemenea, vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali şi inspectorul general bisericesc sunt membri permanenţi ai Consiliului Naţional Bisericesc, cu vot consultativ (art. 29.5). Între şedinţele Consiliului Naţional Bisericesc funcţionează Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc, ca organism central executiv (art. 31.1), fiind alcătuită din Patriarhul României, ca preşedinte, episcopii-vicari patriarhali, vicarii patriarhali, consilierii patriarhali şi inspectorul general bisericesc, ca membri (art. 31.2). În funcţie de agenda şedinţei, pot participa şi conducătorii eparhiilor, reprezentanţelor, comunităţilor şi altor unităţi bisericeşti din interiorul şi din afara graniţelor ţării, aflate sub autoritatea directă a Patriarhiei Române (art. 31.2). Din încredinţarea Patriarhului, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc poate fi prezidată de unul din episcopii-vicari patriarhali. În această situaţie, procesul-verbal al lucrărilor este supus aprobării Patriarhului României. Hotărârile devin executorii numai după confirmarea lor în scris, de către Patriarhul României (art. 31.3). Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc se întruneşte, de regulă, săptămânal, la convocarea Preşedintelui sau a delegatului său (art. 33.1). Hotărârile Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc sunt duse la îndeplinire de Cancelaria Sfântului Sinod şi de sectoarele celorlalte instituţii centrale bisericeşti (art. 34). Cancelaria Sfântului Sinod este organism central administrativ al Sfântului Sinod, al Sinodului Permanent, al Adunării Naţionale Bisericeşti, al Patriarhului României, al Consiliului Naţional Bisericesc şi al Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc (art. 36.1). Secretarul Sfântului Sinod, prin decizie patriarhală, coordonează Cancelaria Sfântului Sinod având colaboratori pe vicarul administrativ patriarhal şi consilierul patriarhal de resort (art. 36.2). Vicarul administrativ patriarhal şi consilierul patriarhal din Cancelaria Sfântului Sinod pregătesc lucrările pentru convocarea organismelor centrale deliberative şi executive bisericeşti şi cele care se supun examinării acestora (art. 36.3). Cancelaria Sfântului Sinod este păstrătoarea sigiliului Sfântului Sinod (art. 36.8). Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, ca organism central administrativ, Cancelaria Sfântului Sinod are următoarele servicii: Oficiul canonico-juridic, Corpul de inspecţie bisericească (disciplină şi învăţământ), Secretariat, Registratură şi Arhivă, Personal-resurse umane, Biblioteca Sfântului Sinod şi altele (art. 36.9). Administraţia Patriarhală, ca organism central administrativ, are în atribuţiile sale studierea şi întocmirea referatelor privitoare la problemele bisericeşti de competenţa organismelor centrale deliberative şi executive, prin următoarele sectoare administrative de specialitate: Sectorul teologiceducaţional, Sectorul social-filantropic, Sectorul economic-financiar (cu următoarele servicii: Contabilitate, Tehnic, Comisia de Pictură Bisericească), Sectorul cultură și patrimoniu religios, Sectorul comunicaţii şi relaţii publice – Centrul de presă Basilica (Radio Trinitas, Trinitas TV, Publicațiile Lumina, Agenția de știri Basilica, Biroul de presă și relații Publice), Sectorul monumente și construcții bisericești, Sectorul relaţii bisericeşti, inter-religioase și comunități bisericești externe (Relații bisericești și interreligioase, Comunități bisericești externe, Biroul de protocol, Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene), Sectorul pelerinaje şi Sectorul de stavropighii patriarhale și centre sociale (art. 38.1). Prin hotărâri ale Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc pot lua fiinţă şi alte sectoare şi servicii în cadrul Administraţiei Patriarhale (art. 38.2). 2. Organizarea mitropolitană Mitropoliile din Patriarhia Română, din ţară şi din afara graniţelor României, sunt constituite din eparhii (episcopii şi arhipiscopii) şi sunt conduse de un Sinod mitropolitan prezidat de un mitropolit (art. 110). Mitropolitul împreună cu arhiepiscopii, episcopii, precum şi episcopii-vicari şi arhiereii-vicari de la eparhiile sufragane alcătuiesc Sinodul mitropolitan (art. 111.1), care coordonează activităţile comune ale eparhiilor din mitropolie, în limitele înscrise în Sfintele Canoane, precum şi în normele statutare şi regulamentare în vigoare (art. 111.2). Sinodul mitropolitan veghează ca pe cuprinsul mitropoliei, prin consultare şi cooperare ierarhică, să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă, unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului şi monahilor, precum şi 5

întrajutorarea frăţească între eparhii (art. 111.3). Sinoadele mitropolitane se pot întruni în şedinţe comune pentru a elabora şi a aplica planuri de cooperare permanentă la nivel pastoral-misionar, social-filantropic şi cultural de interes regional, despre care vor informa Sfântul Sinod în scris (art. 111.4). Sinodul mitropolitan este prezidat de mitropolit, care îl convoacă ori de câte ori este nevoie, iar, în caz de vacanţă, prezidează Patriarhul României sau ierarhul desemnat de acesta canonic şi statutar (art. 112.1). Mitropolitul este conducătorul canonic al unei mitropolii, având drepturile şi îndatoririle prevăzute de Sfintele Canoane, de tradiţia bisericească şi de Statut (art. 114.1). Titulatura mitropolitului este cea a arhiepiscopiei pe care o păstoreşte şi a mitropoliei pe care o conduce (art. 114.2). 3. Organizarea eparhială Eparhiile (arhiepiscopiile sau episcopiile) sunt unităţi bisericeşti constituite dintr-un număr de parohii, grupate în protopopiate, precum şi din mănăstirile aflate pe un anumit teritoriu, şi sunt conduse de către arhiepiscop sau episcop (art. 84.2). În cuprinsul eparhiilor pot funcţiona instituţii de învăţământ teologic şi confesional, social-filantropice etc. (art. 84.1). Nicio eparhie nu poate avea, înfiinţa sau administra unităţi de cult pe teritoriul altei eparhii (art. 84.3). Organismele de conducere ale eparhiei sunt: Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul eparhiot), Adunarea eparhială ca organism deliberativ, Consiliul eparhial şi Permanenţa Consiliului eparhial ca organisme executive (art. 85). În exercitarea atribuţiilor sale, Chiriarhul este ajutat de un episcopvicar sau de un arhiereu-vicar, potrivit rangului eparhiei (arhiepiscopie sau episcopie)8, de Cancelaria eparhială şi de Administraţia eparhială (art. 103). Episcopii-vicari şi arhiereii-vicari sunt membri de drept ai organismelor deliberative şi executive eparhiale (art. 104.1). Chiriarhul exercită slujirea de învăţător, slujitor al Sfintelor Taine şi păstor al eparhiei sale (art. 88.1.a), conducând eparhia în conformitate cu prevederile Sfintelor Canoane, ale Statutului şi regulamentelor bisericeşti, precum şi cu hotărârile Sfântului Sinod (art. 88.1.b). Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei (art. 90), şi se compune din 30 de reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor (art. 91.5), în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) ierarhului locului. Pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele acestora se revocă de Adunarea eparhială, la propunerea Chiriarhului (art. 91). Membrii mireni din Adunarea eparhială se aleg de către delegaţii consiliilor parohiale, constituiţi în colegii electorale mireneşti, pe circumscripţii (art. 91.2), iar membrii clerici din Adunarea eparhială se aleg de către toţi preoţii şi diaconii în funcţie, constituiţi în colegii electorale preoţeşti, pe circumscripţii (art. 91.3). Membrii Adunării eparhiale, clerici şi mireni, se aleg pe termen de 4 ani, având dreptul de a fi aleşi pentru cel mult două mandate (art. 91.4)9. Preşedintele Adunării eparhiale este arhiepiscopul sau episcopul, iar în caz de vacanţă, locţiitorul desemnat canonic şi statutar (art. 91.6). Episcopul-vicar sau arhiereul-vicar este membru de drept al Adunării eparhiale, cu vot deliberativ (art. 91.7). Adunarea eparhială se întruneşte în şedinţă anuală de lucru, în primul trimestru al anului, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie (art. 93.1). Pentru studierea şi formularea propunerilor asupra problemelor ce urmează a fi supuse deliberării, Adunarea eparhială alege, la începutul fiecărui mandat de 4 ani, dintre membrii clerici şi mireni, 5 comisii de lucru permanente, care vor avea câte un preşedinte şi un raportor din mijlocul lor, desemnaţi de plen, la propunerea Preşedintelui (art. 94). Comisiile Adunării eparhiale sunt: -

Comisia administrativ-bisericească,

8

Potrivit hot. Sf. Sinod nr. 897/11 februarie 2010, „la eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române poate funcţiona numai un episcopvicar sau un arhiereu-vicar, potrivit rangului eparhiei (arhiepiscopie sau episcopie), cu excepţia statutară a Patriarhiei Române”. 9 Pentru acei membri ai Adunărilor eparhiale care au deţinut două mandate şi care au contribuit intens la sprijinirea activităţii bisericeşti, Sfântul Sinod a hotărât că aceştia pot fi desemnaţi de Chiriarh, în consultare cu Permanenţa Consiliului Eparhial, dacă este în folosul Bisericii, ca membri onorifici ai Adunării eparhiale, în număr de cel mult 10 şi doar pentru un mandat de patru ani (cf. hot. Sf. Sinod nr. 831/18 februarie 2010). 6

-

Comisia culturală şi educaţională, Comisia economică, bugetară şi patrimonială, Comisia social-filantropică, Comisia organizatorică, juridică şi de validare.

Consiliul eparhial este organism executiv al Adunării eparhiale pentru problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga eparhie (art. 95), şi se compune din 9 membri, 3 clerici şi 6 mireni, aleşi pe termen de 4 ani de Adunarea eparhială dintre membrii ei. Aceştia pot fi aleşi pentru cel mult două mandate, iar pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele acestora se revocă de Adunarea eparhială, la propunerea Chiriarhului (art. 96.1). Consiliul eparhial se întruneşte la convocarea preşedintelui de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie (art. 97.1). Preşedintele Consiliului eparhial este Chiriarhul, iar, în caz de vacanţă, locţiitorul desemnat canonic şi statutar (art. 96.2). Episcopul-vicar sau arhiereul-vicar este membru de drept al Consiliului eparhial, cu vot deliberativ (art. 96.3). Din încredinţarea Chiriarhului, şedinţele Consiliului eparhial pot fi prezidate şi de către episcopul-vicar, respectiv de arhiereul-vicar. În această situaţie, procesulverbal al lucrărilor este supus aprobării Chiriarhului (art. 96.4). Vicarul eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial, secretarul eparhial, exarhul, consilierul juridic şi contabilul-şef sunt membri permanenţi ai Consiliului eparhial, cu vot consultativ. Conducătorii instituţiilor de învăţământ teologic din eparhie participă la lucrări în calitate de invitaţi (art. 96.5). Între şedinţele Consiliului eparhial funcţionează Permanenţa Consiliului eparhial (art. 100), care se compune din Chiriarh, ca preşedinte, episcopul-vicar sau arhiereul-vicar, vicarul eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial, secretarul eparhial, exarhul, consilierul juridic şi contabilulşef, ca membri. În caz de vacanţă, prezidează locţiitorul desemnat canonic şi statutar (art. 101.1). Permanenţa Consiliului eparhial se întruneşte, de regulă, săptămânal, la convocarea Chiriarhului sau a delegatului său (art. 101.2). Din încredinţarea Chiriarhului, Permanenţa Consiliului eparhial poate fi prezidată de episcopul-vicar, arhiereul-vicar, vicarul eparhial sau de unul dintre consilierii eparhiali. În acest caz, procesul-verbal al lucrărilor este supus aprobării Chiriarhului (art. 101.3). Hotărârile Adunării eparhiale, ale Consiliului eparhial şi ale Permanenţei Consiliului eparhial devin executorii doar după confirmarea lor în scris de către Chiriarh. În caz de neconfirmare, Chiriarhul dispune rediscutarea problemei (art. 99). Cancelaria eparhială are următoarele servicii şi compartimente: cabinetul chiriarhului, secretariatul, oficiul canonic-juridic, corpul de inspecţie bisericească, biroul de comunicaţii şi relaţii cu publicul, registratură, arhivă (art. 106.2). Din încredinţarea Chiriarhului, Cancelaria eparhială pregăteşte, împreună cu vicarul eparhial şi sectoarele Administraţiei eparhiale, lucrările organismelor deliberative şi executive eparhiale şi duce la îndeplinire hotărârile acestora (art. 106.1). Vicarul eparhial are, în principal, atribuţii de protocol, reprezentare şi relaţii cu instituţii şi organizaţii care sprijină activităţile eparhiei. În acest sens, el activează ca delegat al Chiriarhului, căruia îi prezintă raport scris despre modul de îndeplinire a activităţilor încredinţate (art. 106.3). Administraţia eparhială duce la îndeplinire hotărârile organismelor deliberative şi executive centrale şi eparhiale, prin următoarele sectoare de activitate: Sectorul administrativ-bisericesc, Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul, Sectorul cultural şi comunicaţii media, Sectorul socialfilantropic şi misionar, Sectorul economic-financiar, Sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti, Sectorul Exarhatul mănăstirilor, Control financiar şi audit intern 10 (art. 108.1). În funcţie de solicitările pastorale şi administrative locale, Permanenţa Consiliului eparhial poate înfiinţa şi alte sectoare de activitate (art. 108.2). Administraţia eparhială este condusă de Chiriarh, ajutat de episcopul-vicar sau arhiereul-vicar, împreună cu vicarul eparhial şi consilierii eparhiali (art. 108.4). 10

Potrivit hot. Sf. Sinod nr. 3781/18 iunie 2009, „la nivelul fiecărei unităţi bisericeşti se va respecta obligaţia legală şi statutară de a se institui un organism de control (audit) aflat în directa subordonare a ierarhilor”. 7

4. Vicariatul Vicariatul este o unitate bisericească administrativă cu regim misionar-pastoral, aflată sub autoritatea directă a Patriarhiei Române, care cuprinde mai multe protopopiate, parohii şi mănăstiri (art. 73.1)11. Organizarea şi funcţionarea vicariatului se fac pe baza unui regulament propriu aprobat de Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului României, şi care se comunică instituţiei administraţiei publice centrale de resort (art. 73.2). Conducătorul vicariatului şi protopopii din cuprinsul acestuia sunt numiţi de Patriarhuş României dintre preoţii din vicariat, în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute pentru personalul clerical de conducere de la eparhii (art. 73.3). Unităţile bisericeşti din cuprinsul vicariatului primesc Antimisul sfinţit, Sfântul şi Marele Mir, precum şi pastoralele chiriarhale de la Patriarhul României (art. 73.7). 5. Protopopiatele Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii (art. 69.1). Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Permanenţa Consiliului eparhial, ţinând seama de solicitările misionar-pastorale locale, de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică, precum şi de posibilităţile economice de funcţionare (art. 69.2). Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical, potrivit competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti (art. 69.3). Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului (art. 70.1), şi se numeşte sau se reconfirmă de către Chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial (art. 70.2). Protopopul îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat (art. 71.a) şi este, pe teritoriul protopopiatului său, reprezentantul oficial al Centrului eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi (art. 72.1). Cu aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, protopopul reprezintă protopopiatul şi, când este cazul, unităţile bisericeşti din protopopiat, în justiţie, în faţa autorităţilor locale şi faţă de terţi, personal sau prin delegaţi (art. 72.2). 6. Parohia şi filia Parohia este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici şi mireni, situată pe un anume teritoriu şi subordonată Centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ şi patrimonial, condusă de un preot paroh numit de Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective (art. 43). Parohia are ca organism deliberativ Adunarea parohială (art. 54.1), iar Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunării parohiale (art. 59.1). Preotul paroh, ca delegat al Chiriarhului, este păstorul sufletesc al credincioşilor dintr-o parohie, iar în activitatea administrativă este conducătorul administraţiei parohiale şi preşedinte al Adunării parohiale, al Consiliului parohial şi al Comitetului parohial (art. 49.1). Înfiinţarea, desfiinţarea şi delimitarea teritorială a parohiilor se aprobă de către Permanenţa Consiliului eparhial, ţinând seamă de cerinţele misionare şi pastorale din teritoriu (art. 44). Numirea sau revocarea din oficiul de paroh se face de Chiriarh într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial, având în vedere calitatea activităţii desfăşurate (art. 49.2). În cadrul parohiei, preotul paroh îndeplineşte întreita slujire sacerdotală, învăţătorească, sfinţitoare şi pastoral-misionară (art. 50). Preotul paroh este administratorul tuturor bunurilor parohiale, mobile şi imobile, 11

În prezent, în Patriarhia Română, funcţionează doar un vicariat, şi anume Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul în Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Până în anul 1948, populaţia ucraineană din România era, în majoritate, de confesiune greco-catolică. După acest an, credincioşii ucraineni, trecuţi la Ortodoxie, au fost organizaţi într-un vicariat cu sediul la Sighetu Marmaţiei, care cuprindea parohii din Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat. În anul 1952, Vicariatul Ortodox Ucrainean a fost transformat în protopopiat ortodox ucrainean de coordonare, cu sediul în comuna Poienile de Sub Munte, judeţul Maramureş, aflat în subordinea Episcopiei Ortodoxe a Clujului. În această organizare, protopopiatul a funcţionat până în anul 1990, primind sprijin financiar de la Patriarhia Română. După 1989, prin decizia Sfântului Sinod nr. 1432/12 februarie 1990, s-a reînfiinţat Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul la Sighet, organizat în două protopopiate: Sighet şi Lugoj (jud. Timiş), care cuprind 33 de parohii cu 33 de lăcaşuri de cult în care slujesc 29 de preoţi şi 3 mănăstiri (Rona de Sus şi Ruscova - jud. Maramureş; Pereu-Criciova - jud. Timiş). Numărul credincioşilor este de circa 53.300. Specific credincioşilor ucraineni este folosirea calendarului pe stil vechi. 8

împreună cu Consiliul parohial, sub controlul Centrului eparhial, şi răspunde canonic-disciplinar şi administrativ-bisericesc în faţa acestuia, iar pentru administrarea şi gestionarea defectuoasă a bunurilor bisericeşti răspunde şi în faţa instanţelor civile şi penale, în baza legislaţiei în vigoare (art. 64.1). Când unele atribuţii gestionare au fost delegate altui preot sau unui diacon slujitor de la parohie, acesta răspunde canonic-disciplinar, administrativ-bisericesc, civil şi penal pentru gestionarea bunurilor încredinţate (art. 64.2). Aprobarea anuală a gestiunii nu îl exonerează de răspundere pe preotul paroh, pe preotul sau diaconul gestionar pentru neregulile descoperite ulterior (art. 64.3). Credincioşii parohiei au dreptulde a beneficia de asistenţă religioasă, de a alege şi a fi aleşi în organismele parohiale, de a beneficia de ajutor filantropic, după posibilităţi, precum şi îndatorirea de a susţine, întări şi mărturisi credinţa Bisericii Ortodoxe, de a vieţui potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă, de a participa la sfintele slujbe, de a se împărtăşi cu Sfintele Taine, de a împlini faptele milei creştine, şi de a întreţine şi a ajuta Biserica şi pe slujitorii ei (art. 45). Comunitatea credincioşilor care nu poate susţine cu mijloace proprii o parohie, prin hotărâre a Permanenţei Consiliului eparhial, se poate alătura la o comunitate vecină, împreună cu care formează parohia. În acest caz, comunitatea care se alătură poartă denumirea de filie, iar membrii săi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de parohie ca şi cei din comunitatea la care se alătură (art. 46.1). Prin hotărâre a Permanenţei Consiliului eparhial, parohiile cu posibilităţi economice ajută parohiile sărace şi cu număr mic de credincioşi (art. 46.2). Pe lângă preotul paroh, într-o parohie pot fi unul sau mai mulţi preoţi şi diaconi slujitori numiţi de Chiriarh într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial. Numărul slujitorilor la parohie se stabileşte în funcţie de solicitările misionar-pastorale locale constatate de conducerea eparhiei (art. 51.1). Pe durata activităţii lor în parohie, preoţii şi diaconii sunt datori a locui în parohie, în case parohiale, acolo unde acestea există, sau în case închiriate, şi au dreptul de folosinţă gratuită a unei anumite suprafeţe de teren, proprietatea parohiei, aprobată de Centrul eparhial (art. 48.1). Pentru asigurarea unei prezenţe stabile a preotului (preoţilor) în parohie, acolo unde nu se află casă parohială, aceasta va fi construită, iar dacă nu sunt condiţii pentru construire, Consiliul parohial va lua măsuri pentru achiziţionarea unei case existente sau pentru plata chiriei locuinţei preotului, până când se va construi o casă parohială nouă (art. 48.2). La parohiile cu mai mulţi preoţi slujitori, aceştia sunt egali în drepturile şi îndatoririle sacramentale, învăţătoreşti şi pastoral-misionare (art. 52.1), fiecare preot slujitor având în cuprinsul parohiei un sector bine delimitat şi aprobat de Chiriarh, pe baza raportului întocmit de către delegaţii Centrului eparhial (art. 52.2). Adunarea parohială este compusă din credincioşii majori ai parohiei, bărbaţi şi femei, care mărturisesc prin credinţa, faptele şi ţinuta lor morală, ataşamentul faţă de Biserica Ortodoxă, de învăţătura ei de credinţă şi de instituţiile ei (art. 54.2). Preşedintele Adunării parohiale este preotul paroh, iar dacă acesta este absent sau suspendat din funcţie, un preot delegat de protopop dintre slujitorii parohiei sau de la o altă parohie învecinată. În cazul în care la Adunarea parohială ia parte protopopul sau un preot delegat de către Centrul eparhial, acesta prezidează şedinţa (art. 54.3). Preoţii şi diaconii slujitori activi ai unei parohii, precum şi preoţii pensionari care au domiciliul stabil pe teritoriul parohiei respective, sunt membri de drept ai Adunării parohiale (art. 54.4). Adunarea parohială se întruneşte în şedinţă ordinară o dată pe an, şi anume în primul trimestru al anului, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie (art. 56.1). Consiliul Parohial este compus din 7, 9 sau 12 membri – în funcţie de categoria parohiei –, precum şi 2-4 membri supleanţi, aleşi de Adunarea parohială dintre membrii ei (art. 59.1); aceştia sunt aleşi pentru o perioadă de 4 ani şi activează benevol, având posibilitatea de a fi realeşi (art. 59.2). Membrii aceleiaşi familii (soţul şi soţia, părinţii şi copiii, fraţii, verii primari, ginerii, naşii şi finii) nu pot fi, în acelaşi timp, membri ai Consiliului parohial (art. 59.3). Sunt membri de drept în Consiliul parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca preşedinte, ceilalţi preoţi şi diaconi slujitori activi ai parohiei, precum şi primul cântăreţ (cantor, dascăl) al bisericii parohiale (art. 59.4). Pentru activitate ostilă Bisericii, comportament imoral şi ofensator, membrii Consiliului parohial pot fi revocaţi de Permanenţa Consiliului eparhial, la cererea motivată a parohului, avizată de protopop, sau în urma 9

constatării de către autoritatea superioară bisericească. Membrii revocaţi nu pot fi realeşi timp de 5 ani în Consiliul parohial (art. 60). Consiliul Parohial se întruneşte lunar, la convocarea preotului paroh, sau ori de câte ori este nevoie (art. 61.1). Consiliul parohial deleagă unul sau doi membri care, în calitate de epitropi, sprijină parohul în administrarea corectă şi eficientă a bunurilor parohiale. Numele epitropilor se comunică protopopiatului pentru aprobare (art. 63). Comitetul parohial este organismul bisericesc parohial care funcţionează sub preşedinţia preotului paroh şi este subordonat Consiliului parohial. Membrii Comitetului parohial sunt aleşi de Adunarea parohială dintre membrii ei; Comitetul parohial are un număr dublu de membri faţă de cel al Consiliului parohial (art. 66.1). Comitetul parohial poate avea prevederi şi evidenţă gestionară proprie în cadrul bugetului parohial pentru activităţile desfăşurate utilizând, sub controlul preotului paroh, acelaşi cont bancar, şi face justificarea financiară anuală faţă de Consiliul parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului parohial sunt desemnaţi doi cenzori de către Consiliul parohial (art. 66.4). Comitetul parohial are cinci servicii, fiecare fiind condus de un coordonator numit de către biroul de conducere, şi anume: social, misionar, cultural, pentru tineret şi administrativgospodăresc (art. 67.1). 7. Mănăstirea, schitul şi metocul Mănăstirea este o comunitate de călugări sau călugăriţe, care s-au hotărât în mod liber să-şi ducă viaţa în înfrânare, sărăcie de bună voie şi ascultare (art. 74.1), şi depinde direct de Chiriarh, care este conducătorul ei canonic (art. 74.4). Schitul şi metocul funcţionează în subordinea mănăstirii rânduită de Chiriarh sau, direct, a Centrului eparhial (art. 74.2). Catedrala eparhială are statut canonic de mănăstire (art. 74.3). Înfiinţarea, desfiinţarea şi transformarea mănăstirilor de călugări în mănăstiri de călugăriţe sau a mănăstirilor de călugăriţe în mănăstiri de călugări, precum şi ridicarea schiturilor la rang de mănăstiri se aprobă de către Sinodul mitropolitan la propunerea motivată a Chiriarhilor eparhiilor sufragane, după o atentă şi riguroasă evaluare a motivelor, a existenţei bazei materiale şi a personalului monahal necesar, precum şi a condiţiilor misionare locale (art. 75.1). Înfiinţarea, desfiinţarea şi transformarea schiturilor şi a metocurilor de călugări în schituri şi metocuri de călugăriţe sau a schiturilor şi a metocurilor de călugăriţe în schituri şi metocuri de călugări se aprobă de către Chiriarh, aducându-se la cunoştinţa Consiliului eparhial (art. 75.2). În mănăstirea, schitul sau metocul date în folosinţă prin sfinţire, niciunul dintre ctitori, donatori şi binefăcători nu are vreun drept de proprietate, folosinţă sau amestec în conducerea, administrarea şi viaţa spirituală a acestora (art. 75.3). Chiriarhul este conducătorul canonic al mănăstirilor, schiturilor şi metocurilor din eparhia sa, cu excepţia stavropighiilor (art. 26 lit. w). Prin delegaţie din partea Chiriarhului, conducerea mănăstirii este asigurată de stareţ(ă), a schitului de egumen(ă), iar a metocului de persoana anume desemnată ca administrator (art. 78.1). 8. Disciplina ecleziastică În Biserica Ortodoxă Română, din încredinţarea organismului de autoritate (episcop sau sinod de episcopi), exercitarea puterii de judecată se face prin consistoriu 12 , care instrumentează şi propune 12

Termenul de consistoriu, ce provine din termenul latin „consistorium” derivat al verbului consistere (a sta împreună), indica, în cadrul Imperiului Roman, consiliul împăratului. De-a lungul timpului, termenul consistorium a cunoscut o lungă evoluţie semantică putând fi tradus prin „şedinţă”, „adunare”, „consiliu”, „loc de întâlnire, de aşteptare” etc. În Biserica Ortodoxă, prin termenul consistoriu se indică o reuniune formală a unor colaboratori ai unui episcop sau a unui sinod de episcopi, reuniune ce, pentru anumite cazuri, se constituie în instanţă bisericească abilitată, din încredinţarea respectivului episcop sau a sinodului de episcopi, să instrumenteze cauze de judecată şi să propună autorităţii bisericeşti, spre analiză şi aprobare, o decizie pentru acea cauză. În primul Regulament de procedură al instanţelor disciplinare şi judecătoreşti ale Bisericii Ortodoxe Române (aprobat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de lucru din iunie 1926 şi sancţionat prin Decretul regal nr. 4160 din 29 decembrie 1926, publicat în Monitorul Oficial nr. 290 din 30 decembrie 1926), consistoriile erau prezentate ca „instanţe disciplinare şi judecătoreşti bisericeşti” (art. 59-76). În Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române din 1949 (aprobat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de lucru din 8 iunie 1949), consistoriile sunt prezentate ca „organe disciplinare şi de judecată pentru clericii de mir, preoţi, diaconi şi cântăreţi, în chestiunile administrative şi bisericeşti” (art. 53-59). În prezent, potrivit art. 148 alin 2 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în Patriarhia Română Sfântul Sinod este instanţa de judecată pentru arhierei, iar pentru clerici, monahi şi personalul neclerical există 10

hotărâri spre aprobare respectivului organism de autoritate (art. 148.1). Pentru cauzele de judecată ale personalului bisericesc clerical de mir şi monahal, în activitate sau pensionat, precum şi pentru întreg personalul neclerical, în probleme ce privesc abateri de natură administrativă, morală şi dogmatică, funcţionează următoarele consistorii: -

de judecare în fond: Consistoriul disciplinar protopopesc, pentru cauzele personalului neclerical de la parohii; b. Consistoriul eparhial, pentru cauzele clericilor de mir, ale cadrelor didactice, clerici sau laici, din învăţământul teologic preuniversitar şi universitar şi ale mirenilor din administraţia bisericească; c. Consistoriul eparhial monahal, pentru cauzele monahilor. a.

-

de judecare în apel: Consistoriul mitropolitan, pentru cauzele clericilor de mir sancţionaţi cu caterisirea; b. Consistoriul mitropolitan monahal, pentru cauzele monahilor clerici sancţionaţi cu caterisirea. a.

-

de judecare în recurs: a. b.

c. d. e.

Consistoriul eparhial, pentru cazurile de destituire a cântăreţilor bisericeşti ; Consistoriul mitropolitan, pentru cauzele clericilor de mir sancţionaţi cu destituirea din slujirea clericală, ale cadrelor didactice din învăţământul teologic preuniversitar şi universitar şi ale mirenilor din administraţia bisericească; Consistoriul mitropolitan monahal, pentru cauzele monahilor clerici sancţionaţi cu destituirea din slujirea clericală; Consistoriul Superior Bisericesc, pentru cauzele clericilor de mir sancţionaţi cu caterisirea; Consistoriul Superior Bisericesc Monahal, pentru cauzele monahilor clerici sancţionaţi cu caterisirea.

Cauzele de judecată bisericească se introduc pe rolul instanţelor disciplinare şi de judecată cu aprobarea Chiriarhului – în cazul consistoriilor protopopeşti şi eparhiale, a Mitropolitului – în cazul consistoriilor mitropolitane, şi a Patriarhului României – în cazul Consistoriului Superior Bisericesc şi a Consistoriului Superior Bisericesc Monahal (art. 148.3). Personalul bisericesc trimis în faţa instanţelor de judecată bisericească în calitate de acuzat, poate fi asistat în faţa tuturor instanţelor bisericeşti de un apărător ales de acuzat din lista de apărători bisericeşti, numiţi prin decizie chiriarhală din rândul celor admişi în urma examenului pentru apărători (art. 160). Procedura de judecată a instanţelor bisericeşti şi modul de sancţionare a abaterilor sunt prevăzute în Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, aprobat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de lucru din 5-6 februarie 2015.

următoarele consistorii: consistoriu protopopesc, consistoriu eparhial, consistoriu eparhial monahal, consistoriu mitropolitan, consistoriu mitropolitan monahal, consistoriul superior bisericesc şi consistoriul superior bisericesc monahal. 11

Bibliografie:

1.

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

2.

Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române,

3.

Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române,

4.

† DANIEL, Patriarhul României, «Libertate şi responsabilitate pentru comuniunea în Biserică», în † DANIEL, Patriarhul României, Misiune pentru mântuire. Lucrarea Bisericii în societate, Bucureşti, Editura Basilica, 2009, pp. 641-647.

5.

G. GRIGORIŢĂ, «Lo statuto giuridico della Chiesa ortodossa romena secondo la legge 489/2006 riguardante la libertà religiosa e il regime generale dei culti», în G. CIMBALO & F. BOTTI, Libertà di coscienza e diversità di appartenenza religiosa nell’Est Europa, Bononia University Press, Bologna, 2008, pp. 111-149.

12