Articol Cercetarea accidentelor de munca

REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

Nr. 7, 2015

Cercetarea accidentelor de muncă Tatiana MACOVEI, doctor în drept, lector universitar (USM) Accidentele de muncă afectează mediul de afaceri și societatea în întregime, manifestate prin afectarea sănătății sau pierderea de vieți omenești și cauzarea de suferințe salariaților și membrilor familiilor lor. Mai puține accidente de muncă implică mai puține costuri pentru concediile medicale și perturbări ale activității obișnuite a unităților, evitarea cheltuielilor pentru recrutarea și formarea noului personal. Pentru a preveni accidentele la locul de muncă, angajatorii ar trebui să stabilească un sistem de management al siguranței care să includă proceduri de evaluare a riscurilor. Cuvinte-cheie: salariat; angajator; accidente la locul de muncă.

***

As well as the cost in terms of lost lives and suffering to workers and their families, accidents affect business and society as a whole. Fewer accidents mean fewer sick leaves, which result in lower costs and less disruption of the production process. It also saves employers the expense of recruiting and training new staff, and can cut the cost of early retirement and insurance pay-outs. To prevent accidents occurring in the workplace, employers should establish a safety management system that incorporates risk assessment and monitoring procedures. Keywords: employee, employer, accidents at the workplace.

C

onform art.16 alin.(1) şi (2) din Constituţia [1] Republicii Moldova, respectarea şi ocrotirea persoanei sunt îndatoriri primordiale ale statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială. Conform art.43 alin.(1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se reexaminează cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinând cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul tehnic. Potrivit art.5 al Legii securității și sănătății în muncă [2], politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă include următoarele sfere de acţiune, în măsura în care ele afectează securitatea şi sănătatea lucrătorilor, mediul de lucru: a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea şi întreţinerea componentelor materiale ale muncii (locurile de muncă, mediul de lucru, uneltele, maşinile şi materialele, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici, procedeele de lucru); b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele care execută sau supervizează munca, precum şi adaptarea maşinilor,

32

materialelor, timpului de muncă, organizării muncii şi procedeelor de lucru la capacităţile fizice şi mintale ale lucrătorilor; c) instruirea, inclusiv instruirea periodică, calificarea şi motivaţia lucrătorilor care participă, cu un titlu sau altul, la atingerea nivelurilor suficiente de securitate şi sănătate în muncă; d) comunicarea şi cooperarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate nivelurile, de la nivelul grupului de lucru, nivelul unităţii şi până la nivelul naţional. Astfel statul este preocupat de asigurarea securității și sănătății în muncă a salariaților în scopul evitării îmbolnăvirilor ca urmare a prestării muncii (boală profesională) sau ca urmare a producerii accidentelor de muncă. Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă, adecvată, teoretică şi practică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii, instrucţiuni şi/sau lecţii: a) la angajare, care include instruirea introductivgenerală şi instruirea la locul de muncă; b) în cazul schimbării locului de muncă, transferului sau permutării; c) la introducerea unui nou echipament de lucru sau la modificarea echipamentului de lucru existent;  d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;  e) la executarea unor lucrări speciale.  Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să fie:  a) adaptată în funcţie de evoluţia riscurilor profesionale sau de apariţia unor riscuri noi;  b) periodică şi pe măsura necesităţii.

Nr. 7, 2015

Instruirea salariaților este deosebit de importantă, deoarece astfel salariații au posibilitatea de a acumula cunoștințele necesare ce țin de securitatea și sănătatea la locul de muncă în scopul evitării bolilor profesionale sau accidentelor de muncă. Din cauza deficienţelor de securitate, anual, potrivit statisticilor [3], se înregistrează un număr impună-

REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

tor de accidentaţi proveniţi din accidente de muncă. În perioada de referinţă, la unităţile cuprinse în statistici, s-a înregistrat un număr total de 599 de accidentaţi, proveniţi din accidente de muncă, ce determină un indice de frecvenţă de 1,0256 (numărul de accidentaţi care revine la o mie de salariaţi).

33

Numărul total de zile-om de incapacitate temporară de muncă a accidentaţilor a fost de 1

determinând undeindice de durată medie al temporară incapacităţii de muncă cauzată Numărul total zile-om de incapacitate detemporare muncă a accidentaţilor a fostde deacc 14

REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

Nr. 7, 2015

Numărul total de zile-om de incapacitate temporară de muncă a accidentaţilor a fost de 14.369, determinând un indice de durată medie al incapacităţii temporare de muncă cauzată de accidente de muncă de 23,99 (număr de zile-om de incapacitate temporară de muncă ce-i revin unui accidentat).  Conform art.222 din Codul muncii, una din direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Potrivit art.13 lit. p) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008, angajatorul este obligat să asigure comunicarea, cercetarea, evidenţa şi raportarea corectă şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unitate, elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora. Cercetarea accidentelor de muncă se efectuează în conformitate cu Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1361 din 22 decembrie 2005 [4]. Regulamentul în cauză obligă angajatorul să comunice imediat Inspectoratului de Stat al Muncii despre producerea accidentelor de muncă şi să asigure cercetarea acestora. Anual inspectorii de muncă cercetează circa 200 de accidente de muncă. Astfel pe parcursul anului 2013, la Inspectoratul de Stat al Muncii au fost comunicate 445 de accidente (inclusiv 10 accidente produse în anii precedenţi).  Prin dispoziţia Directorului Inspectoratului de Stat al Muncii au fost dispuse spre cercetare inspectorilor de muncă 191 de accidente, în urma cărora au suferit 219 persoane. Au fost cercetate 254 de accidente cu incapacitate temporară de muncă de către comisiile de cercetare a întreprinderilor. Din numărul total de accidente cercetate de inspectorii de muncă, 112 au fost clasificate ca accidente de muncă, din care 38 mortale (un accident produs în anul 2012) – în urma cărora au avut de suferit mortal 40 de persoane (inclusiv 1 minor, care a fost accidentat mortal la lucrări de încărcat lemne), 74 grave (un accident produs în anul 2009, 3 accidente produse în anul 2012) – în care au suferit 89 de persoane. Pe parcursul anului, inspectorii muncii au cercetat 21 de accidente cu incapacitate temporară de muncă, în urma cărora au fost accidentate 29 de persoane. Dosarele de cercetare a accidentelor de muncă grave şi mortale, întocmite de inspectorii de muncă, au fost remise pe adresa organelor de poliţie pentru examinare sub aspect penal. Din informaţiile parvenite, Organele de urmărire penală au intentat proceduri penale pe marginea a 10 dosare. Au fost înaintate spre examinare instanţelor de judecată 10 dosare penale, 7 – fiind clasate. În proces de examinare se află 2 dosare penale. Conform art. 183 din Codul penal, a fost emisă 1 sentinţă de condamnare. Pierderile materiale în urma accidentelor de mun-

34

că suportate de unităţile, vizate în statistici, în anul 2013 se estimează la 3153,3 mii lei, din care 61 la sută constituie plăţile conform certificatelor de concediu medical, 2 la sută reprezintă plăţi pentru repararea prejudiciului cauzat, 18 la sută sunt plăţile indemnizaţiilor unice în cazul reducerii capacităţii de muncă sau decesul angajatului şi 19 la sută constituie valoarea mijloacelor de producţie defectate. Pentru realizarea anumitor garanţii stabilite de legislaţie, în anul raportat au beneficiat de cel puţin de un fel de înlesniri şi sporuri pentru condiţii nefavorabile de muncă 76.653 salariaţi, dintre care 46.411 femei. Clasificarea şi definirea accidentelor Accidentele de muncă se clasifică în diferite categorii. O primă clasificare se referă la: a) accidente de muncă; b) accidente în afara muncii. Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit: a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu; b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, când salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare – unitate) până la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru, şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie; c) în timpul pauzelor stabilite, când salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaroigienice sau auxiliare; d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru, şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport; e) în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, până la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau până la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat; f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;

Nr. 7, 2015

g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a),b),с),d) şi f) ale prezentului punct; h) în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învăţământ, între angajator, elevi şi studenţi. Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătămarea violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al acestuia, la locul de muncă sau pe teritoriul unităţii, în condiţii neprevăzute la punctul 3 din prezentul Regulament, cauza directă a căruia este determinată de fapte ce nu au legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu (joacă, încăierare, automutilare intenţionată, sinucidere, cazuri de boală latentă şi moarte naturală, folosire a mijloacelor de producţie în scopuri personale fără permisiunea angajatorului sau conducătorului, comitere a unui furt din avutul unităţii, angajatorului persoană fizică şi altele de acest gen). Activităţile, actele sau faptele menţionate în prezentul punct trebuie să fie confirmate prin documente corespunzătoare. În dependență de consecințele produse, accidentele de muncă se clasifică în următoarele categorii: a) accident care produce incapacitate temporară de muncă – eveniment ce a provocat pierderea parţială sau totală de către salariat a capacităţii de muncă pentru un interval de timp de cel puţin o zi, cu caracter reversibil după terminarea tratamentului medical, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit; b) accident grav – eveniment care a provocat vătămarea gravă a organismului salariatului, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit; c) accident mortal – eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de expertiză medico-legală în modul stabilit. În dependență de numărul de victime, accidentele de muncă se clasifică în: a) accident individual, în urma căruia este afectat un singur salariat; b) accident colectiv, în urma căruia sunt afectaţi, în acelaşi timp, în acelaşi loc şi din aceeaşi cauză, minimum doi salariaţi. Comunicarea despre accidentul de muncă Fiecare accidentat sau martor ocular este obligat să anunţe imediat despre accidentul produs conducătorul său direct sau oricare conducător superior al acestuia şi să acorde, după caz, primul ajutor. Un obstacol în cercetarea obiectivă a circumstanţelor şi cauzelor în care se produc accidentele de muncă, prin urmare, un obstacol în determinarea măsurilor de prevenire a unor evenimente similare, este comunicarea cu întârziere

REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

sau necomunicarea de către angajator Inspectoratului de Stat al Muncii despre producerea acestor evenimente. O dificultate aparte în procesul de cercetare o constituie accidentele produse cu persoanele aflate într-o relaţie de muncă nedeclarată. Conducătorul, fiind anunţat despre accident: • va organiza acordarea ajutorului medical accidentatului şi, dacă va fi necesar, îl va transporta la o instituţie medicală de la care va solicita certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia; • va evacua, după caz, personalul de la locul accidentului; • va informa angajatorul despre accidentul produs; • va menţine neschimbată situaţia reală, în care s-a produs accidentul, până la primirea acordului persoanelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei situaţii ar provoca alte accidente ori ar periclita viaţa sau sănătatea altor persoane. În cazul în care se impune modificarea situaţiei reale, în care s-a produs accidentul, în prealabil, se vor face fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul, se vor aduna probe, materiale ce pot furniza informaţii despre accidentul produs, pentru a fi predate persoanelor care efectuează cercetarea. Angajatorul este obligat să comunice imediat despre producerea accidentelor la locul de muncă (prin telefon sau prin orice alte mijloace de comunicare) Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi, după caz, forului superior, organului sindical de ramură sau interramural, organelor pentru supraveghere tehnică sau energetică, Centrului de Medicină Preventivă teritorial (în cazurile de intoxicaţie acută). În cazul producerii accidentelor grave şi mortale, va comunica suplimentar comisariatului de poliţie din raza raionului sau sectorului în care s-a produs accidentul de muncă. În cazul în care printre accidentaţi se vor afla salariaţi ai altor unităţi din ţară sau din străinătate, angajatorul la care s-a produs accidentul va comunica imediat despre aceasta administraţiei unităţii respective şi reprezentanţei diplomatice a ţării, cetăţenia căreia o avea accidentatul (în cazul accidentului mortal al salariatului unei unităţi din străinătate, detaşat în interes de serviciu la o unitate din Republica Moldova). Instituţia medicală care acordă asistenţă accidentatului este obligată să anunţe Inspectoratul de Stat al Muncii sau inspecţia teritorială de muncă, în raza căruia se află, datele cunoscute ce ţin de identitatea accidentatului şi a unităţii în care s-a produs accidentul. Comunicarea despre producerea accidentelor va cuprinde următoarele date: • denumirea, adresa unităţii sau a angajatorului persoanei fizice;

35

REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

Nr. 7, 2015

• numele, prenumele, starea familială, vârsta şi profesia accidentatului/accidentaţilor; • data şi ora producerii accidentului; • locul şi circumstanţele care se cunosc în legătură cu accidentul produs; • caracterul vătămării violente a organismului accidentatului; • numele şi funcţia persoanei care a transmis comunicarea, numărul telefonului de legătură.  Comunicarea accidentelor de muncă, din cele relatate supra, este obligatorie, în caz contrar, cei vinovați de necomunicarea accidentelor de muncă sunt pasibili de a fi sancționați. Cercetarea accidentelor Scopul cercetării accidentelor de muncă constă în clasificarea lor, determinarea circumstanţelor, cauzelor şi încălcărilor actelor normative şi altor reglementări ce au condus la accidentarea salariaţilor, stabilirea persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative şi a măsurilor corespunzătoare întru prevenirea unor asemenea evenimente. Accidentele grave şi mortale produse la locul de muncă sunt cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii, cele cu incapacitate temporară de muncă – de comisia angajatorului, iar în unele cazuri – de Inspectoratul de Stat al Muncii (în cazul în care angajatorul nu dispune de posibilitatea de a constitui o comisie de cercetare a evenimentului). La cercetarea accidentelor au dreptul să participe, după caz, reprezentanţii împuterniciţi ai forului superior, ai autorităţilor administraţiei publice locale (specialişti pentru protecţia muncii), Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi ai organului sindical, Centrului de Medicină Preventivă teritorial, precum şi să asiste persoanele care reprezintă, în modul stabilit, interesele accidentaţilor sau ale familiilor acestora. La cercetarea accidentelor care s-au produs la obiectele supuse controlului organelor pentru supraveghere tehnică sau energetică, au dreptul să participe şi reprezentanţii împuterniciţi ai acestor organe. Persoanele desemnate să cerceteze accidentele au dreptul: a) să pună întrebări şi să ia declaraţii de la orice persoană cu funcţii de răspundere, salariat, persoană ce deţine informaţii referitoare la accident; b) să examineze orice documente ale angajatorului necesare pentru identificarea circumstanţelor şi cauzelor producerii accidentelor; c) să dispună, după caz, efectuarea expertizei tehnice a mijloacelor de producţie. Fiecare participant la cercetarea unui accident, pe parcursul desfăşurării acesteia, în prezenţa inspectorului de muncă, are dreptul să pună întrebări persoanelor cu funcţii de răspundere, salariaţilor, persoanelor ce deţin informaţii referitoare la accident, să înainteze propuneri şi, după caz, să-şi expună în scris opinia

36

privind circumstanţele, cauzele producerii accidentului şi despre persoanele care au încălcat actele normative şi alte reglementări, ce au condus la producerea accidentului. Opinia va fi înaintată persoanelor care cercetează evenimentul spre a fi inclusă în dosarul de cercetare. Cercetarea accidentelor în afara muncii se va efectua în modul stabilit de Regulamentul privind cercetarea accidentelor de muncă. Comisia unităţii, iar, după caz, inspectorul de muncă, va finaliza cercetarea, cu întocmirea în formă liberă a unui proces-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii, în care vor fi expuse doar circumstanţele şi cauzele producerii acestui eveniment. Procesul-verbal întocmit de comisia unităţii va fi aprobat de conducătorul unităţii respective, cu aplicarea ştampilei unităţii. Inspectorul de muncă va întocmi procesul-verbal pe blancheta cu antet a inspecţiei teritoriale de muncă. Legislația în vigoare prevede reglementări speciale de cercetare a accidentelor de muncă în dependență de categoria acestora. Cercetarea accidentelor cu incapacitate temporară de muncă Pentru cercetarea unui accident cu incapacitate temporară de muncă, în termen de cel mult 24 de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul va desemna prin dispoziţie scrisă comisia de cercetare. Comisia va fi formată din cel puţin trei persoane, în componenţa căreia vor intra conducătorul serviciului (specialist) pentru protecţia muncii şi câte un reprezentant al angajatorului şi al sindicatului (salariaţilor). Persoanele desemnate în comisia de cercetare trebuie să dispună de pregătire tehnică respectivă şi să nu facă parte dintre persoanele care aveau obligaţia de a organiza, controla sau conduce procesul de muncă la locul unde s-a produs accidentul. În unele cazuri, astfel de accidente vor fi cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii, în modul stabilit de prezentul Regulament. Accidentul suportat de salariatul unei unităţi în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu la o altă unitate va fi cercetat de către comisia unităţii la care s-a produs accidentul, cu participarea reprezentantului unităţii al cărei salariat este accidentatul. Un exemplar al dosarului de cercetare va fi expediat unităţii al cărei salariat este accidentatul. Accidentul suportat de salariatul unităţii care efectuează lucrări pe un sector repartizat acesteia de o altă unitate va fi cercetat de unitatea ce efectuează lucrările respective. Accidentele suportate de elevi şi studenţi în timpul când prestează munca sau îşi desfăşoară practica profesională în unităţi vor fi cercetate de comisia unităţii, cu participarea reprezentantului instituţiei de învăţământ.

Nr. 7, 2015

De la data emiterii dispoziţiei respective, comisia unităţii va cerceta circumstanţele şi cauzele producerii accidentului, va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, procesul-verbal de cercetare, care ulterior va fi aprobat şi semnat de către angajator în termen de 24 de ore. Accidentele cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii se vor finaliza cu întocmirea unui proces-verbal de cercetare pe blancheta cu antet a inspecţiei teritoriale de muncă respectiv. Cercetarea accidentelor grave şi mortale Accidentele grave şi mortale vor fi cercetate de către Inspectoratul de Stat al Muncii, care va desemna inspectorii de muncă ce vor efectua cercetarea accidentelor, fără a se preta influenţelor de orice fel. La cererea Inspectoratului de Stat al Muncii sau unităţii, instituţia medicală care acordă asistenţă accidentatului va elibera, în termen de 24 de ore, certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia, iar instituţia de expertiză medico-legală, în termen de 5 zile după finalizarea expertizei, va elibera Inspectoratului de Stat al Muncii, în mod gratuit, concluzia din raportul de expertiză medico-legală asupra cauzelor decesului accidentatului. Evenimentul produs în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu cu transport auto, aerian, fluvial, naval sau feroviar va fi cercetat în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, folosind, după caz, materialele de cercetare întocmite de organele de supraveghere a traficului. Organele de supraveghere a traficului, în temeiul unui demers, vor elibera angajatorului sau inspectorului de muncă, în termen de 5 zile de la momentul finalizării cercetării, concluzia asupra cauzelor producerii accidentului şi persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative. De la data emiterii dispoziţiei de cercetare a accidentului, inspectorul de muncă va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 30 de zile (cu excepţia cazurilor care necesită expertize tehnice, situaţiilor în care Inspectoratul de Stat al Muncii poate prelungi termenul până la obţinerea documentelor necesare şi rezultatelor expertizelor), procesul-verbal de cercetare (conform Anexei nr.2 la prezentul Regulament) pe blancheta cu antet a inspecţiei teritoriale de muncă respectiv. În cazul participării reprezentanţilor, specificaţi la pct. 15 şi 16 din prezentul Regulament, procesul-verbal va fi semnat şi de aceştia. Finalizarea cercetării accidentelor Cercetarea accidentelor se va finaliza cu întocmirea dosarului de cercetare care va cuprinde: a) procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă (în cazul accidentelor colective, procesul-verbal se va întocmi pentru fiecare accidentat); b) procesul-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii;

REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

c) opiniile participanţilor la cercetarea accidentului (după caz); d) declaraţiile accidentaţilor (dacă va fi posibil); e) declaraţiile persoanelor care au obligaţia să asigure măsurile de protecţie a muncii la locul de muncă unde s-a produs accidentul; f) declaraţiile martorilor oculari; g) fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul; h) alte acte şi documente necesare pentru clarificarea circumstanţelor şi cauzelor ce au condus la producerea accidentului; i) încheierea expertizei tehnice (dacă este necesară); j) certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului accidentatului; k) concluzia din raportul de expertiză medico-legală asupra cauzelor decesului accidentatului (în cazul accidentelor mortale). Toate materialele din dosar vor fi paginate şi şnuruite. Inspectorul de muncă va expedia, în termen de cel mult 3 zile de la data semnării procesului-verbal de cercetare, câte un exemplar al dosarului de cercetare al accidentului: Inspectoratului de Stat al Muncii, organului de poliţie, inspecţiei teritoriale de muncă, unităţii respective, după caz, organelor şi instituţiilor reprezentanţii cărora au participat la cercetare. Originalul dosarului de cercetare a accidentului se expediază unităţii, iar, după caz, autorităţii administraţiei publice locale care înregistrează şi ţine evidenţa accidentelor produse la angajatoripersoane fizice. Dacă Inspectoratul de Stat al Muncii va constata că la cercetarea accidentului au fost comise erori sau au apărut noi circumstanţe ale producerii accidentului, inspectorul general de stat al muncii este în drept să dispună o cercetare nouă sau suplimentară a accidentului în cauză.  Înregistrarea și evidența accidentelor Accidentele se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către unităţi, ai căror salariaţi sunt sau au fost accidentaţii, iar cele produse la angajator-persoană fizică se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către autoritatea administraţiei publice locale (primărie) pe teritoriul căreia este înregistrat contractul individual de muncă. Accidentele suferite de elevi şi studenţi în timpul prestării muncii sau în cadrul practicii profesionale la unităţi se înregistrează de unitate. Accidentele de muncă se înregistrează şi se ţin în evidenţă separat de accidentele în afara muncii. Dosarele de cercetare a accidentelor se ţin în evidenţă şi se păstrează la unitate (primărie) timp de 50 de ani, iar la organele interesate – în funcţie de necesitate. În cazul lichidării unităţii (primăriei) sau neasigurării integrităţii documentelor, dosarele de cercetare

37

REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

Nr. 7, 2015

a accidentelor se vor transmite spre păstrare arhivei de stat. Unităţile (primăriile) vor raporta anual organelor de statistică, în modul stabilit, despre situaţia statistică a accidentelor de muncă înregistrate în perioada de referinţă.  Dispoziții finale La cererea accidentatului sau a persoanei care reprezintă interesele familiei acestuia şi a organelor interesate, angajatorul sau Inspectoratul de Stat al Muncii îi va expedia, în termen de cel mult 3 zile din data adresării, copia autentificată a procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă sau copia procesului-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii. În cazul în care unitatea refuză întocmirea procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă sau procesului-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii, precum şi în cazul în care accidentatul sau persoana care îi reprezintă interesele nu este de acord cu conţinutul procesului-verbal, litigiul va fi soluţionat în conformitate cu legislaţia referitoare la soluţionarea litigiilor individuale de muncă. Responsabilitatea pentru comunicarea, cercetarea, raportarea, evidenţa corectă şi oportună a accidentelor produse în muncă, pentru întocmirea proceselorverbale şi pentru realizarea măsurilor de lichidare a cauzelor accidentelor de muncă o poartă conducătorul unităţii. Controlul asupra comunicării, cercetării, raportării şi evidenţei accidentelor produse în muncă, precum şi asupra realizării măsurilor de lichidare a cauzelor accidentelor de muncă îl exercită inspecţiile teritoriale de muncă. Cheltuielile aferente cercetării accidentelor, efectuării expertizelor, perfectării şi expedierii dosarelor cercetării le suportă angajatorul al cărui salariat este sau a fost accidentatul. Persoanele culpabile de împiedicarea sau tergiversarea cercetării accidentelor poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare. Potrivit art.1 al Legii asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale [5] dreptul la asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este garantat de stat. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale constă în stabilirea unor raporturi specifice, prin care se asigură protecţia socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale: diminuarea capacităţii de muncă, pierderea capacităţii de muncă, deces ca urmare a accidentului de muncă sau a bolii profesionale. Asigurarea pentru accidente

38

de muncă şi boli profesionale face parte integrantă din sistemul public de asigurări sociale obligatorii. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează persoanelor asigurate un ansamblu de prestaţii şi indemnizaţii pentru: diminuarea şi compensarea consecinţelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale și promovarea securităţii muncii şi a prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. Asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi indemnizaţii de asigurare: prestaţii pentru reabilitare medicală; prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă; prestaţii pentru reabilitarea profesională; indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă; indemnizaţie de invaliditate; indemnizaţie de deces. Concluzie Statul, angajatorii și fiecare salariat este obligat să respecte condițiile ce țin de securitatea și sănătatea în muncă în scopul prevenirii accidentelor de muncă. Organizația Internațională a Muncii estimează că anual 2,34 mil. de oameni mor din cauza accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Data de 28 aprilie la nivel internaţional are o semnificație dublă și este orientată în două direcții: este o zi dedicată comemorării celor care şi-au pierdut viaţa în urma accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, și, de asemenea, este ziua special dedicată promovării securităţii şi sănătăţii în muncă. Din anul 2010, la iniţiativa sindicatelor şi în Republica Moldova ziua de 28 aprilie este oficial recunoscută ca „Ziuă Mondială pentru Securitate şi Sănătate în muncă”. Referințe: 1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial, nr. 1 din 1994. 2. Legea securității și sănătății în muncă nr. 186 din 10.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 143-144 din 05.08.2008. 3. Raport de activitate al Inspectoratului de Stat al muncii pe anul 2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 160-166 din 20.06.2014. 4. Hotărârea Guvernului nr. 1361 din 22.12.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 9-12/51 din 20.01.2006. 5. Legea asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale nr. 756 din 24.12.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 31-32 din 23.03.2000.