Erin Watt - Familia Royal 04. Mostenitorul decazut (2)

UN ROMAN ÎNCÂNTĂTOR. KIRKUS REVIEWS Moştenitorul f decăzut AL PATRULEA VOLUM DIN SERIA FAMILIA ROYAL TRei Easton Royal are tot ce-şi doreşte: inteligenţă, bani, frumuseţe. Scopul lui în viaţă este să se distreze cât mai mult cu putinţă. Nu se gândeşte niciodată la consecinţe, pentru că nu este nevoit s-o facă. Asta până când îsi face apariţia Hartley Wright, care îi zdruncină viaţa din temelii. Este singura fată care, deşi atrasa de el, îl respinge. Easton nu poate înţelege de ce şi e hotărât să nu se dea bătut. Dar Hartley nu îl vrea. îi spune că trebuie să mai crească. Şi poate că are dreptate. Pentru prima oară în viaţă, Easton descoperă că numele Royal nu este de ajuns. TRei ISBN 9 78-606-40-0638-7 ' .Ipllolul 1 Mi ţineţi ca, indiferent de funcţia pe care o alegeţi, mu i diferenţelor depinde de primul şi de ultimul terni n, i <>n
aşa, de-al naibii. — Ne vedem acasă, îi spun Ellei pe un ton ferm. Domnişoara Mann a flirtat cu mine neîncetat încă din prima zi de şcoală şi, după o săptămână în care am schimbat priviri înflăcărate, am de gând să iau taurul de coarne. E greşit, fireşte, dar tocmai asta face situaţia palpitantă — pentru amândoi. Rareori se întâmplă ca la Astor Park să fie angajate profesoare tinere şi atrăgătoare. Conducerea ştie că aici sunt prea mulţi băieţi bogaţi şi plictisiţi care abia aşteaptă o provocare. Beringer, directorul şcolii, a trebuit să muşamalizeze nu doar o dată o relaţie profesor-elev şi nici măcar nu mă bazez pe zvonuri când alirm asta, din moment ce una dintre relaţiile „inadet vale" era chiar a mea dacă sărutul cu profesoara mea de milrijie în spatele 8 fiction connection Moştenitorul decăzut sălii de gimnastică poate fi considerat o relaţie. Eu nu-l consider. — Nu mă deranjează dacă aştepţi aici, rostesc tărăgănat către Ella, care stă cu picioarele bine înfipte în loc, dar s-ar putea să te simţi mai comod aşteptându-mă pe hol. îmi aruncă o privire nimicitoare. Nimic nu-i scapă. A copilărit în locuri dubioase şi ştie multe chestii. Sau, pur şi simplu, ştie cât de dezaxat sunt. — Nu ştiu ce urmăreşti, dar mă îndoiesc c-ai să găseşti acel ceva sub fusta domnişoarei Mann, mormăie ea. — Nu voi şti până nu caut, îi spun glumeţ. Ella oftează şi renunţă. — Ai grijă, mă dojeneşte ea pe un ton îndeajuns de strident încât să răzbată până la domnişoara Mann, care roşeşte şi rămâne cu privirea aţintită în podea în timp ce Ella iese din clasă. Renunţ uşor la iritarea acumulată. De ce sunt judecat? încerc să duc aici o viaţă cât mai bună cu putinţă şi, cât timp nu rănesc pe nimeni, ce e rău în asta? Am optsprezece ani. Domnişoara Mann e adultă. Deci ce importanţă are faptul că, în acest moment, e „profesoară"? După ce uşa se închide în spatele Ellei, în încăpere se face linişte. Domnişoara Mann îşi aranjează fusta bleu. Ei, la naiba. E în dubii. Sunt puţin dezamăgit, dar e în regulă. Nu sunt unul dintre băieţii care trebuie să i-o pună oricărei ţipe pe care o întâlnesc, mai ales pentru că sunt atât de multe pe lume. Dacă vreuna nu se arată interesată de tine, treci la următoarea. Mă aplec să-mi iau ghiozdanul, când o pereche frumoasă de tocuri îmi apare în câmpul vizual. 9 Erin Watt — Aveaţi vreo întrebare, domnule Royal?întreabă suav domnişoara Mann. Ridic lent capul, analizându-i bine picioarele lungi, linia curbată a şoldului, scobitura taliei, unde bluza ei albă, formală e îndesată în fusta la fel de ştearsă. Pieptul ei se ridică în timp ce o examinez, iar la gat i se vede pulsul luându-i-o razna. — Da. Aveţi vreo soluţie pentru problema mea din timpul orelor? îmi aşez o mână pe şoldul ei. Văzând că geme, îmi trec un deget peste cordonul fustei. — Mă concentrez cu mare dificultate. Ea inspiră adânc încă o dată. — Serios? — Mmm-hmmm. Cred că e din cauză că de fiecare dată când mă uit la dumneavoastră, am impresia că vă e la fel de greu să vă concentraţi.

Zâmbesc cu sfială. — Poate pentru că vă imaginaţi cum v-ar sta întinsă pe birou în timp ce toată lumea de la cursul de analiză matematică v-ar privi. Domnişoara Mann înghite în sec. — Domnule Royal. Nu am nici cea mai mică idee la ce vă referiţi. Vă rog să vă luaţi mâna de pe talia mea. — Sigur. îmi strecor palma mai jos, până când îi ating tivul fustei. — E mai bine aşa? Pentru că mă pot opri de tot. Privirile noastre se întâlnesc. Ultima şansa, domnişoară Mann. Amândoi suntem profund conştienţi că-i mototolesc fusta şi, probabil, şi reputaţia, însă rămâne ţintuită locului. io fiction connection Moştenitorul decăzut Când, într-un final, vorbeşte, vocea îi e răguşită. — E în regula, domnule Royal. Cred că vei afla că soluţia problemei cu concentrarea e în mâinile tale. îmi mut palmele sub fustă şi-i arunc un rânjet obraznic. — încerc să elimin funcţiile problematice. Pleoapele i se închid în semn de capitulare. — N-ar trebui să facem asta, spune pe o voce sufocată. — Ştiu. De asta e atât de plăcut. Coapsele i se încordează sub atingerea mâinilor mele. Indecenta acestei scene, ideea c-am putea fi prinşi oricând, să ştiu că ea e absolut ultima persoană pe care ar trebui s-o ating fac totul de un milion de ori mai excitant. Mana îi cade pe umerii mei şi degetele ei caută în sacoul de uniformă Tom Ford de două mii de dolari în timp ce încearcă să-şi menţină echilibrul. Degetele mele îşi fac numărul magic. Sunete scurte şi înăbuşite umplu sala pustie de clasă, până când nu se mai aude nimic, în afară de respiraţia ei sacadată. Cu un oftat satisfăcut, domnişoara Mann face câţiva paşi în spate, netezindu-şi fusta ei şifonată înainte să se lase în genunchi. — E rândul tău, şopteşte. îmi întind picioarele şi mă las pe spate. Analiza matematică este fără îndoială cel mai tare curs la care am fost vreodată înscris la Astor Park. După ce-mi oferă cadoul suplimentar, un zâmbet ezitant îi apare pe chip. Părul ei atinge talia chiloţilor mei în timp ce se apropie şi murmură: — Poţi trece pe la mine diseară. Fetiţa mea se culcă cel târziu la zece. n Erin Watt împietresc. Chestia asta se putea termina în multe moduri, dar chiar speram să evit asa ceva. O groază de scuze îmi trec prin minte, dar, înainte să rostesc vreuna, usa de la clasă se deschide. r — Oh, Dumnezeule! Atât eu, cât şi domnişoara Mann ne răsucim spre uşă. Prind o frântură a unui păr vopsit în negru şi sacoul bleumarin al uniformei de la Astor Park. Domnişoara Mann se ridică în picioare şi se împiedică. Sar s-o prind. îi tremură genunchii în timp ce o ajut să se aşeze pe un scaun. — Oh, Dumnezeule, rosteşte ea smerită. Cine era? Crezi că ea a văzut...?

Dacă a văzut-o pe domnişoara Mann în genunchi, dacă pantalonii mei erau descheiaţi şi că hainele domnişoarei Mann erau şifonate? Aă, da. A văzut. — A văzut, am spus cu voce tare. Confirmarea mea nu reuşeşte decât s-o sperie şi mai tare. Cu un geamăt chinuit, îşi cuprinde fata între palme. — Oh, Dumnezeule. Voi fi concediată. Termin să mă îmbrac şi mă-ntind după ghiozdan, îndesându-mi grăbit lucrurile în el. — Neah. Va fi bine. Dar nu sunt foarte sigur şi ea o ştie. — Nu, nu va fi bine! Mă uit cu îngrijorare la uşă. — Ssss. Cineva o să te audă. /itt — Cineva ne-a văzut, şuieră ea, cu panică în ochi şi cu vocea tremurândă. Trebuie să mergi s-o găseşti pe fata aia. Găseşte-o şi fă-ţi treaba de Easton Royal şi asigură-te că nu va zice nimic. — Treaba mea de Easton Royal? 12 fiction connection Moştenitorul decăzut Domnişoara Mann continuă înainte s-o pot întreba ce dracu' se aşteaptă să fac. — Nu pot fi concediată. Nu pot. Am o fiică pe care trebuie s-o întreţin! spune, vocea începând să-i tremure din nou. Repară chestia asta. Te rog, du-te şi rezolvă asta. — Bine, o liniştesc. Am s-o rezolv. N-am nici cea mai vagă idee cum, dar domnişoara Mann e la două secunde de o cădere psihică. îi scapă un alt suspin slab. — Iar asta nu se mai poate întâmpla vreodată, mă înţelegi? Niciodată. Sunt total de acord cu asta. Atacul ei de panică mi-a stricat dispoziţia, împreună cu interesul de a repeta figura. îmi place ca lipelile mele să se sfârşească Ia fel de plăcut cum au început. Nu e nimic sexy în a fi cu o fată care are regrete, deci trebuie să fii sigur de la început că se implică în totalitate. Dacă există cea mai mică şovăială în interesul ei, nu-i de mine. —- Sigur, spun, aprobând din cap. Domnişoara Mann se holbează la mine cu ochi i rugători. — De ce mai eşti aici? Pleacă! Corect. îmi iau în spate ghiozdanul şi ies din clasă. Pe hol, analizez puţin situaţia. E mai aglomerat decât ar trebui să fie. De ce zăboveşte toată lumea pe coridoare? S-au terminat orele, pentru numele lui Dumnezeu. Plecaţi acasă, oameni buni. O zăresc în treacăt pe Felicity Worthington, care-şi dă părul blond platinat peste umăr. Claire Donahue, fosta mea, mă înţeapă cu o pereche de ochi albaştri plini de speranţă — ardea de nerăbdare să ne împăcăm încă de la începutul şcolii. Evit să-i întâlnesc privirea şi mă 13 Erin Watt uit la Kate şi Alyssa, surorile Ballinger. Niciuna dintre ele nu e brunetă. Scanez restul coridorului, dar nu descopăr nimic. Aproape mă întorc atunci când Felicity se apleacă pentru a-i şopti ceva lui Claire şi, în

spaţiul ocupat anterior de capul lui Felicity, o zăresc. Fata se uită în dulap, dar părul îi e inconfundabil, atât de negru încât pare aproape albastru sub lumina fluorescentă de deasupra capului. Mă îndrept spre ea. — Easton, o aud spunând pe Claire. — Nu te umili, o sfătuieşte Felicity. Le ignor pe amândouă şi continui să merg. — Hei, spun. Fata priveşte în sus, către mine. Ochii ei cenuşii şi speriaţi îi întâlnesc pe ai mei. Buzele rozalii se întredes- chid. îi aştept zâmbetul — reacţia pe care o primesc de obicei de la 99% dintre femei, indiferent de vârstă. Nu-l primesc. în schimb, îmi arată o mutră acoperită de păr, în timp ce se răsuceşte şi fuge de-a lungul holului. Sunt profund surprins de această reacţie. în plus, nu vreau să atrag atenţia. îi închid cu nonşalanţă dulapul înainte să-i urmăresc silueta care fuge pe hol. O iau la fugă în urma ei. Cu picioarele mele mult mai lungi, o prind din urmă lângă vestiare. — Hei, spun, plantându-mă în faţa ei. Unde te grăbeşti? Se opreşte cu greu, aproape căzând. O prind de umăr ca să mă asigur că nu dă cu capul de pardoseală. — N-am văzut nimic, o ia gura pe dinainte, smucindu-se din strânsoarea mea puternică. Mă aplec peste umărul ei ca să fiu sigur că nu ne vede nimeni, dar coridorul e gol. Bun. 14 fiction connection Moştenitorul decăzut — Sigur, n-ai văzut. De asta ai fugit ca un copil prins cu mâna în borcanul cu dulciuri. — Tehnic vorbind, tu eşti cel cu mâna în borcanul cu dulciuri, ripostează ea, apoi îşi împreunează buzele, dându-şi seama ce a recunoscut. Nu c-aş fi văzut ceva. — Aha. Ce e de făcut cu drăgălăşenia asta? Ce păcat că trebuie s-o reduc la tăcere. Mă mut mai aproape. Ea face un pas într-o parte. Continui să merg până când ajunge cu spatele la zid. Mă aplec până când fruntea mea e la aproximativ un centimetru de a ei. Atât de aproape încât pot mirosi aroma de mentă din guma ei de mestecat. Rezolvă chestia asta, a spus domnişoara Mann. Şi are dreptate. Ce s-a întâmplat în sala aia de clasă trebuia să fie distractiv. Asta e tot ce mi-am dorit — să mă distrez, nu să distrug vieţile oamenilor. A fost distractiv să fac ceva indecent şi greşit. A fost distractivă ideea c-aş putea fi prins. Dar ca domnişoara Mann să-şi piardă slujba şi copilul ei să rămână fără un acoperiş deasupra capului? Asta nu-i deloc distractiv. — Deci, încep pe o voce joasă. — Ăă, Royal, nu-i aşa? mă întrerupe fata. — Da. Nu sunt surprins că mă ştie. Nu că mă dau mare, dar familia Royal a condus şcoala asta ani buni. Din fericire, eu am evitat orice rol de şef. Ella este responsabila din familia Royal acum. Eu sunt doar mâna ei dreaptă. — Şi tu eşti? — Hartley. Uite, jur, nu am văzut nimic. îşi ţine mâna sus, de parcă ar jura că spune adevărul în faţa unui public întreg. — Dacă ar fi adevărat, n-ai fi fugit, Hartley. 15 Erin Watt îi analizez numele în minte. Este unul neobişnuit, dar nu-mi sună cunoscut. Nici faţa ei, de altfel. La Astor nu vezi multe feţe noi. Cei mai mulţi dintre ticăloşii ăştia sunt pe aici de

când mă ştiu. — Serios. Sunt o maimuţă. Hartley îşi continuă pledoaria neconvingătoare, cu o mână peste ochi şi alta lipită de gură. — Când nu vezi nimic rău, nu spui nimic rău. Nu că ar fi rău ceea ce ai făcut. Sau ceea ce poate ai făcut. Nu c-aş fi văzut ceva. Rău sau bun. Fermecat, îi pun mâna pe gură. — Te bâlbâi. — Emoţii pentru că sunt la o şcoală nouă. îşi îndreaptă sacoul uniformei şi-şi ridică bărbia. — Poate că am văzut ceva, dar nu e treaba mea, bine? Nu voi zice nimic. îmi încrucişez braţele, sacoul urcându-mi fix pe umeri. Ea arată de parcă ar fi gata să se lupte. îmi place, dar flirtul cu ea nu va duce la rezultatele dorite. îmi pompez nişte răutate în voce, sperând că teama o va face să-şi ţină gura închisă. — Faza e că nu te cunosc. Deci cum aş putea să te cred pe cuvânt? Cuvintele răutăcioase funcţionează, pentru că Hartley se panichează vizibil. — Eu... eu nu o să zic nimic, repetă ea. Brusc, mă simt prost. Ce fac aici, băgând în sperieţi o fată ca ea? Dar apoi, în minte îmi apare expresia speriată a domnişoarei Mann. Domnişoara Mann are un copil, pe când Hartley este o simplă colegă bogată de la liceu. Face ea faţă unui mic avertisment. 16 fiction connection Moştenitorul decăzut — Da? Şi dacă cineva ■— directorul Beringer, poate — întreabă despre asta? înclin capul ca şi cum m-aş îndoi de ea, cu un ton din ce în ce mai ameninţător. — Ce s-ar întâmpla atunci, Hartley? Ce ai spune? 17 Capitolul 2 în timp ce Hartley se gândeşte la întrebarea mea, încerc s-o cataloghez. E o făptură mărunţică — probabil cu vreo treizeci de centimetri mai scundă decât mine care am 1,80 metri. Nu se prea poate lăuda cu sânii ei şi poartă o pereche de mocasini chiar urâţei. încălţările sunt singurul lucru care nu e impus de codul vestimentar al şcolii — singura expresie a individualităţii ce ni se permite. Băieţii poartă de obicei tenişi sau bocanci Timberland. Majoritatea fetelor optează pentru ceva mai sofisticat, cum ar fi nişte espadrile Gucci sau pantofi cu toc cui cu talpa roşie. Presupun că Hartley vrea să afirme că nu-i pasă deloc. îmi place asta. în rest, tot ce ţine de ea e banal. Uniforma e standard. Are părul drept şi lung. Fata nu-i e îndeajuns de uimitoare pentru a atrage atenţia. Ella, de exemplu, e frumoasă de pică. Fosta mea, Claire, a fost recent numită debutanta anului. Fata asta, Hartley, are ochi mari ca-n desenele animate manga şi o gură largă. Nasul ei se ridică cumva la vârf, dar niciuna din trăsăturile ei nu vor fi vreodată demne de Revista Southern Living. Strâmbă din nas când, în sfârşit, răspunde. * fiction connection Moştenitorul decăzut — Ei bine, să ne gândim la ce am văzut de fapt acolo, bine? Vreau să spun... practic, am văzut o profesoară ridicând ceva de pe podea. Şi un elev care, ăă, îi ţinea părul dat la o parte, pentru ca ea să vadă mai bine. Era foarte drăguţ. Şi amabil. Dacă întreabă directorul Beringer, am să-i spun că eşti un cetăţean model şi că ar trebui să te nominalizeze la titlul de studentul săptămânii. — Serios? Asta ai de gând să spui? Mă forţez să nu râd, dându-mi seama că asta ar distruge efectul atitudinii ameninţătoare

pe care trebuie s-o eman. — Jur pe Dumnezeu. îşi ţine o mânuţă pe piept. Unghiile îi sunt scurte, lipsite de manichiura perfectă, etalată de majoritatea fetelor de la Astor. — Sunt ateu, o informez. Se încruntă. — Eşti dificil. — Hei, nu sunt eu cel care se crede Peeping Tom1. — Suntem la şcoală! ridică ea vocea pentru prima dată. Ar trebui să pot trage cu ochiul în orice clasă am chef! — Deci admiti că m-ai văzut, răspund, chinuindu-mă să nu zâmbesc. — Bun. Acum înţeleg de ce trebuie să umbli cu o profesoară. Nicio fată normală n-ar vrea să aibă de-a face cu tine. Odată cu izbucnirea ei exagerată, renunţ la postura intimidantă pentru că nu-mi mai pot ascunde rânjetul. — Nu vei şti până nu încerci. Se holbează la mine. Personaj dintr-un film de groază, care folosea o cameră de luat vederi pentru a înregistra expresiile terifiate ale victimelor sale. (N.r.) 19 Erin Watt — Flirtezi cu mine acum? Nicio şansă. — Niciuna, ha? îmi ling buza de jos. Da, flirtez, pentru că, oricât ar fi de banală, mă intrigă. Iar eu, Easton Royal, sunt predestinat prin legile universului să pun mâna pe toate lucrurile interesante. Un licăr de fascinaţie îi apare în privire. Durează o fracţiune de secundă, însă îmi dau întotdeauna seama când o fată crede că sunt sexy, când îşi imaginează cum ar fi să se combine cu mine. Hartley se gândeşte sigur la asta acum. Haide, scumpo, cere-mi să ieşim. Fă-ţi de cap. Mi-ar plăcea să văd cum o fată mă prinde metaforic şi literal de boaşe şi-mi spune că mă vrea. Direct. Fără jocuri. Dar în ciuda întregii poveşti cu emanciparea femeilor, observ că majoritatea puicuţelor vor ca tipii să se ţină după ele. Păcat. — Bleah. Dă să plece. — Serios, Royal. Dă-te la o parte. îmi aşez mâinile pe lemnul rece aflat de o parte şi de cealaltă a capului ei, efectiv prinzând-o în capcană. — Sau ce? Ochii ăia cenuşii licăresc, stârnindu-mi din nou curiozitatea. — Oi fi eu micuţă, dar am plămânii unei balene, deci, dacă nu te dai la o parte, am să scot afară din mine monstrul Kraken până când întreaga şcoală va apărea pe acest hol pentru a mă salva de tine. O iau razna. — Monstrul Kraken? Asta sună destul de pervers. — Bănuiesc că orice sună pervers pentru tine, spune ea sec, dar cu un surâs afectat în coltul buzelor. Serios 20 fiction connection Moştenitorul decăzut vorbind, am deschis uşa aia doar pentru că încerc să mă transfer în clasa de analiză

matematică a domnişoarei Mann. Dar am să vă păstrez micul secret, bine? spune, deschizând larg braţele. Deci ce alegi? Monstrul Kraken sau te dai la o parte? Ameninţările nu funcţionează cu Hartley,în principiu pentru că nu cred că i-aş putea da curs vreuneia. Intimidarea fetelor nu e stilul meu — mai degrabă vreau să le fac fericite. Deci va trebui s-o cred pe cuvânt. Pentru moment, cel puţin. Hartley nu pare o turnătoare. Şi, chiar dacă vorbeşte, pot nega tot. S-ar putea ca tata să aibă de subvenţionat o altă bursă pentru a mă scoate din căcatul cu domnişoara Mann, dar deja a făcut asta pentru Reed şi Ella. Cred că merit şi eu o mică moştenire. Rânjind, mă dau la o parte. — Ascultă, dacă vrei să te transferi la cursul de analiză matematică — gesticulez spre sala de la sfârşitul coridorului, îţi recomand să vorbeşti cu ea acum. Ştii tu... fac cu ochiul. Prinde-o cât e cu garda jos. îi pică fata. — Spui c-ar trebui s-o şantajez? Să-i spun că-mi ţin gura doar dacă-mi aprobă transferul? Ridic din umeri. — De ce nu? Trebuie să te gândeşti la tine, nu-i aşa? Mă studiază un moment îndelungat. Aş da orice ca să ştiu ce-i trece prin cap. Nu am nici cea mai vagă idee. — Da, bănuiesc că da, murmură ea. Pe mai târziu, Royal. Hartley trece uşor pe lângă mine. Mă furişez în spatele ei, urmărind-o cum bate la uşă şi apoi intră în clasa domnişoarei Mann. O va şantaja? Cumva mă îndoiesc de asta, dar, dacă o face, transferul ei va fi aprobat într-o clipită; domnişoara Mann ar face orice pentru 21 trin Wall a o împiedica pe Hartley să ne toarne. Chiar dacă am îndeplinit cu succes ordinul de a rezolva chestia asta (sau cel puţin cred că am făcut-o), rămân pe hol. Vreau să mă asigur că nu se întâmplă nimic rău între Hartley şi domnişoara Mann. Aşa că mă plantez în faţa clasei, unde mă găseşte prietenul şi colegul meu de echipă, Pash Bhara. — Tu, spune el, dându-şi ochii peste cap. Trebuia să mă duci acasă cu maşina. Te-am aşteptat jos vreun sfert de oră. — Ah, rahat, omule! Am uitat, răspund, ridicând din umeri. Dar încă nu putem pleca — aştept pe cineva. Eşti de-acord să mai stăm câteva minute? — Da, e în regulă. Vine şi se aşază lângă mine. — Hei, ai auzit de noul coordonator de joc pe care încearcă ăştia să-l aducă? — Serios? Am pierdut primul nostru joc din sezonul ăsta vineri şi, având în vedere cum joacă ofensiva noastră, ar trebui să ne obişnuim cu asta. Kordell Young, coordonatorul nostru nou, şi-a spart rotula în al doilea meci, lăsându-ne baltă cu doi colegi mai mici care pot fi lejer numiţi Tăn- tălăul şi Gogomanul. — Antrenorul crede că, din cauza accidentărilor şi a altor chestii, avem nevoie de cineva. — Are dreptate, dar cine ar veni aici după începerea sezonului? — Se aude c-ar fi cineva de la North sau de la Bellfield. — De ce de la şcolile astea? 7 încerc să-mi amintesc de conducătorii de joc de la ambele şcoli, dar nu-mi trece nimic prin cap. 22 fiction connection

Moştenitorul decăzut — Au acelaşi tip de atac, bănuiesc? Băiatul de la Bellfi- eld e mişto. Am petrecut cu el de câteva ori. Mai sobru, dar de treabă. — Nu văd nicio problemă în asta. Mai multă băutură pentru noi, glumesc, dar încep să mă panichez. Hartley e înăuntru de mult timp. I-ar lua doar cinci secunde domnişoarei Mann să-i treacă numele pe formularul de transfer. Mă chiorăsc pe geamul mic al uşii, dar tot ce văd e ceafa lui Hartley. Domnişoara Mann nu se zăreşte. Ce durează atât? Nu se poate ca domnişoara Mann să nu aprobe instantaneu cererea lui Hartley. — De acord. Telefonul auriu al lui Pash îi vibrează în mână. îşi verifică mesajul şi apoi mi-l bagă în faţă. — Ieşi diseară? — Poate. Dar nu-l bag în seamă, de fapt. Mă întorc să mă uit încă o dată pe geamul de la clasa domnişoarei Mann. Pash observă de data asta. — Omule, serios? Domnişoara Mann? întreabă cu sprâncenele arcuite. Deja te-ai săturat de fetele de la As- tor? Putem lua avionul tatălui tău spre New York. Abia a început Săptămâna Modei şi oraşul va fi plin de fotomo- dele. Sau putem aştepta să ajungă noul coordonator şi să ne cupleze cu ceva localnice. îmi face cu ochiul şi îmi dă una cu cotul. — Deşi nimic nu se compară cu a face ceva interzis, nu-i aşa? Iritat că a ghicit, îi răspund ferm. — Te înşeli. E prea bătrână. — Atunci despre cine e vorba? 23 Erin Watt Pash încearcă să tragă cu ochiul pe după mine, în timp ce mă chinui să-i blochez calea. — Nimeni. E o ţipă înăuntru şi aştept să plece ca să fiu sigur că lucrarea mea e corectă. — Lucrările sunt online, spune el inutil. — Ah, ai dreptate. Dar nu mă clintesc. în mod firesc, Pash devine şi mai intrigat. — Cine e înăuntru? mă provoacă el, încercând să mă dea la o parte pentru a trage cu ochiul. Decid să mă dau la o parte şi să-l las să spioneze, pentru că altfel n-o să înceteze să mă bată la cap. Pash îşi lipeşte nasul de geam, se uită îndelung şi concluzionează: — Oh. Deci eşti aici ca s-o vezi pe domnişoara Mann. — Am spus asta deja... Dar acum sunt confuz, de ce i-a luat asa puţin să creadă că nu Hartley e ţinta interesului meu? îşi verifică din nou telefonul. — Bine, deja e plictisitor. Ne vedem jos în parcare. în timp ce se îndepărtează, începe să mă roadă curiozitatea. — De ce nu pentru cealaltă fată? strig după el. Se întoarce şi spune mergând cu spatele: — Pentru că nu e genul tău. — Care e genul meu? — Sexy. Sexy, cu forme. Sexy, repetă el înainte să dispară după colţ. — Oau, remarcă o voce seacă. Sunt devastată că prietenul tău mă consideră

neatrăgătoare şi plată. Sar aproape un metru jumate în sus. — Hsuse. Poţi să faci puţin zgomot când te mişti? 24 fiction connection Moştenitorul decăzut Hartley se încruntă la mine şi-şi ajustează breteaua ghiozdanului păşind în faţă. — Asta primeşti când dai târcoale la uşă. De ce mai eşti aici, totuşi? — Ai rezolvat tot? întreb, poticnindu-mă în spatele ei. — Da, răspunde cu o grimasă. Bănuiesc că şi-a dat seama că eu v-am văzut, pentru că în mod stânjenitor, a fost de acord să facă tot ce am cerut. Mă simt prost. — N-ar trebui. Profa a făcut o greşeală şi acum plăteşte pentru ea. Am dorit să fac o glumă, dar a sunat a nesimţire, şi-mi dau seama de asta în momentul în care Hartley se încruntă puternic la mine. — Nu şi-a făcut de cap de una singură, Royal. — Nu, dar ar fi fost excitant, încerc să glumesc din nou, dar e prea târziu. — Mă rog, spune Hartley, după care deschide uşa coridorului şi se strecoară prin ea. în orice caz, mi-am terminat treaba aici. A fost o plăcere să vorbesc cu tine. Mă grăbesc după ea, urmărind-o practic pe scări. — Oh, revino-ţi, nu fi aşa. Abia începem să ne cunoaştem. Ne împrieteneam. Pufnetul ei răsună pe casa scării. — Nu făceam asta, nici n-o vom lega vreodată —prietenia. Grăbeşte ritmul, făcând doi paşi deodată pentru a scăpa de mine cât mai repede. — Niciodată? De ce aşa categoric? Ar trebui să mă cunoşti. Sunt fermecător. Se opreşte, cu mâna pe balustradă, cu picioarele gata s-o ia la goană. — Eşti fermecător, Royal, asta e problema. Şi, cu asta, o ia la sănătoasa pe scări. 25 Erin Watt — Dacă voiai să-mi diminuezi interesul, nu ai ales calea potrivită, îi spun, retrăgândumă. Fundul ei arată apetisant sub fusta plisată a uniformei de la Astor Park. Abia când ajunge de cealaltă parte a culoarului, se opreşte ca să mă privească amuzată. — Ne mai vedem, Royal. Cu un mic salut din mână, iese pe uşile mari de stejar. Privirea îmi rămâne aţintită pe corpul ei minion şi mă trezesc surâzând spre nimeni şi nimic. Dah... Cred c-am să i-o trag fetei ăsteia. 26 fiction connection Capitolul 3 — Ella mi-a zis că astăzi ţi-ai făcut de cap cu o profesoară, îmi spune fratele meu la telefon, câteva ore mai târziu. îmi ţin telefonul între umăr şi ureche, în timp ce-mi dau jos slipul şi-l las să cadă pe podeaua dormitorului. Am petrecut ultima oră în bazin întrecându-mă cu fratele meu, Gideon. Gid e înotătorul familei, dar nu mi-am pu- tut-o scoate pe Hartley din cap de când am ajuns acasă. Trăgeam speranţă că vreo douăzeci-treizeci de ture de bazin o să mă calmeze. Nu m-a ajutat deloc. încă mai am gânduri indecente despre fata aia, iar acum sunt şi ud, şi irascibil. — Easton, mormăie Reed. Eşti acolo?

— — — — —

Sunt aici. Ai făcut ceva cu profesoara ta sau nu? Mmm-hmmmm, am făcut. Şi ce? răspund frivol. M-am mai cuplat cu profe înainte. Da, dar eşti în ultimul an acum. Şi ce?

27 trin Walt — Maturizează-te. Ella îşi pierde minţile făcându-şi griji pentru tine. — Ar trebui să se gândească mai mult daca îi eşti fi e . E o linişte de mormânt în timp ce Reed se abţine să nu urle la mine. Sigur îl mănâncă limba. Mă strâmb spre telefon. — Oricum, mersi c-ai sunat, bătrâne. E drăguţ sa ştiu că pot conta pe Ella să mă toarne în caz c-o dau în bar . — East, spune pe un ton dur, care apoi se înmoaie. 1 pasă de tine, atâta tot. Tuturor ne pasă. — Oh, mă simt atât de iubit, îi răspund dându-mi ochii peste cap, după care înşfac o pereche de jeanşi din sertarul dulapului şi mi-i trag pe mine. Am terminat, Ree . gata cina. — Nu, nu am terminat, spune el şi chiar daca pot închide uşor telefonul, aştept instinctiv ca el să continue pentru că e fratele meu mai mare şi m-am luat mereu după el. Cum merge treaba cu noul coordonator^de joc. — Nu merge. Genunchiul ăla fracturat e mai râu decât credeam — rtu mai joacă sezonul ăsta. Şi cei doi care-i ţiia locul sunt în clasa a zecea şi nu pot pasa decent nici c ac viaţa lor ar depinde de asta. — Căcat. — Dap. Habar nu aveam că poate fi aşa praf cineva de la Astor care face sport. De ce nu l-au picat pe Wade pur şi simplu? — Oricum ar fi plecat. Val e distrusă? — Nu, a zis că el era oricum tipul care o consola. In plus, nu crecie că băieţii sunt fideli când cuplurile locuiesc la distantă. N-o poţi învinui. Primul ei prieten a înşelat-o de cum a pus piciorul în campusul facultăţii. 28 fiction connection Moştenitorul decăzut Suspinul lui Reed îmi răsună în ureche. — Ştiu. A avut parte doar de experienţe urâte. Sper să n-o molipsească şi pe Ella cu atitudinea ei. Fii cu ochii pe asta, bine? — Nu se poate. N-am niciun chef s-o păzesc pe Val Carrington. în plus, e responsabilitatea ta să te asiguri că Ella e fericită. Nu a mea. închid înainte să apuce să adauge ceva. Când vine vorba de noi doi, Reed e cel care a spus mereu lucrurilor pe nume, dar acum nu mai e aici. E la facultate, unde evoluează ca ultim apărător pentru una dintre cele mai bune echipe de fotbal universitare din ţară. Are o iubită care-l adoră şi o viaţă nouă. în timp ce eu sunt blocat aici, în Bayview. Literalmente blocat. Tata i-a zis tipului de la aerodrom că n-am voie să zbor. Spune că trebuie să demonstrez că sunt serios şi responsabil. E ultimul meu an de liceu — ce sens are să fiu serios şi responsabil? în plus, n-am de gând să pilotez beat. Sunt mai deştept de-atât, dar el nu mă crede. Dar deşi îmi permit să cumpăr ceva micuţ şi elegant, cum ar fi o Cessna, nu am îndeajuns de multi bani pentru a-i plăti pe controlorii de trafic aerian. E o situaţie de rahat şi îmi strică mereu dispoziţia. Sunt captiv în aceleaşi prostii — printre care se numără coborâtul scărilor ca să iau cina în familie, o tradiţie care a luat sfârşit odată cu moartea mamei şi a reînceput când tata a adus-o

pe Ella să locuiască împreună cu noi. După ce tatăl biologic al Ellei, Steve O'Halloran, a fost arestat pentru crimă, cinele astea în familie au devenit obligatorii. Nu putem lipsi de la ele, nici măcar atunci când e evident că nimeni nu are chef să petreacă acest timp preţios cu familia. Cum ar fi, de exemplu, în seara Erin Watt asta. Toţi suntem cu mintea în altă parte. Gemenii, Sebastian şi Sawyer, sunt extenuaţi de-a binelea, probabil de la un antrenament dur de hochei pe iarbă. Ella pare îngândurată. Tata pare ostenit. — Nu ai găsit nicio cămaşă în şifonierul ăla mare al tău? întreabă tata politicos. De când Ella s-a alăturat familiei noastre, Callum Royal şi-a perfecţionat privirea de Tată Dezaprobator. Nu i-a păsat niciodată ce purtăm sau cum ne îmbrăcăm, dar acum ne controlează mereu. Mă holbez în jos la pieptul meu gol, apoi ridic din umeri. — Vrei să urc si să caut una? s Scutură din cap. — Nu, am aşteptat destul după tine. Ia loc, Easton. Mă aşez. Mâncăm pe terasa cu vedere la piscina imensă, în formă de rinichi. E o noapte călduroasă şi briza e plăcută. Masa arată, totuşi, destul de goală doar cu noi cinci. E ciudat acum, când atât Gid, cât şi Reed sunt plecaţi. — Eşti cam palid, glumeşte Sawyer. Deşi e geamănul mai mic, e capul răutăţilor; Seb a spus cândva că-l lasă astfel pe Sawyer să se simtă mai bine, pentru că e ultimul născut. Seb e tăcut, dar are un simţ al umorului dat dracu'. Seb se strâmbă. — E din cauza pectoralilor. A lipsit de la ziua exerciţiilor pentru piept, de-aia e palid si slab. — Nenorociţi mici. Vă arăt eu cine e mic şi slab. Zâmbind, mă ridic pe jumătate din scaun şi-mi agit pumnul către cele două javre. — Am scos din mine căcaţi mai mari decât voi. — Da, mă rog, suntem doi la fel şi... 30 fiction connection Moştenitorul decăzut — în regulă, ajunge, intervine tata precipitat înainte i a Sawyer să treacă în revistă starea stomacului său şi al Iratelui său. Se răceşte mâncarea. Remarca despre mâncare e suficientă pentru a ne i apta atenţia. Menajera noastră, Sandra, a pregătit cartofi (opţi, morcovi cu usturoi şi o tonă de costiţe la grătar m sos barbecue. Eu şi gemenii ne înfruptăm ca nişte animale ce suntem, pe când tata şi Ella nu se grăbesc, discutând în timp ce mănâncă. — ... poate va trebui să depui mărturie la procesul lui Steve. Nu sunt prea atent, dar când este vorba despre Steve O'Halloran, devin numai ochi şi urechi. Zilele astea, tata se forţează să nu-l aducă pe Steve în discuţie când Ella e prin preajmă. Pe scaunul său, spatele Ellei devine mai rigid decât catargul de pe peluza din faţă de la Astor Park. — Credeam că avocaţii au spus că mărturia lui Dinah e suficientă. Dinah e scorpia de nevastă a lui Steve, ceea ce o face scorpia de mamă vitregă a Ellei. — Cel mai probabil, nu vei fi chemată în boxa martorilor, o asigură tata. Dar când am vorbit cu procurorul la telefon azi-dimineaţă, a menţionat că deocamdată asta e o posibilitate. Am adus asta în discuţie fiindcă nu vreau să fii luată pe nepregătite dacă se întâmplă.

Ella rămâne încordată. Are dreptate să fie supărată. Gemenii afişează aceeaşi mutră dezgustată. Steve a fost acuzat de crimă acum câteva luni, dar nu a petrecut nicio secundă după gratii. Şi-a plătit cauţiunea de cinci milioane de dolari, a înmânat autorităţilor paşaportul şi permisul de zbor şi, din nefericire, a respectat termenii eliberării sale preventive. Banii şi avocaţii buni înseamnă că nu 31 Erin Watt petreci o zi la închisoare până când nu eşti condamnat şi poate nici măcar atunci. Avocatul tatei spune că, atâta timp cât judecătorul e convins că Steve nu reprezintă un pericol public major, e liber ca pasărea cerului. întreaga chestie cu nevinovăţia până la proba contrarie e o mare tâmpenie, dacă mă întrebaţi pe mine. Ştim cu toţii că e vinovat, şi ne scoate din sărite faptul că Steve nu e la închisoare pentru ce a făcut. Nu doar c-a omorât o femeie, dar nici nu şi-a recunoscut fapta atunci când poliţiştii au încercat să dea vina pe Reed. Slavă Cerului, victima a fost Brooke Davidson, vipera nenorocită care a încercat să-mi distrugă familia, totuşi... Brooke era o scorpie, însă nu merita să moară. — Hei, tată? spune Sawyer precaut. Tata îşi mută privirea către fiul său mai mic. Ce e?' Când începe procesul lui Steve... Sawyer se opreşte preţ de o secundă. — O să iasă la iveală toate lucrurile despre Steve şi, ăă... renunţă şi tace mâlc, lăsând propoziţia neterminată. Nu o termină nimeni în locul lui, dar mutrele tuturor, inclusiv a mea, devin tensionate. Seb se întinde şi scutură umărul fratelui său. Tata ia mâna Ellei într-a lui. Ea îşi închide ochii şi respiră de câteva ori ca să se liniştească. îmi urmăresc familia în timp ce cu toţii încearcă să-şi tină emoţiile în frâu. Urăsc să mă gândesc la mama zilele astea. După ce Steve a ucis-o pe Brooke, a ieşit la iveală faptul că mama l-a înşelat pe tata cu tatăl Ellei. Ce căcat de incest. Faza e că nici măcar nu pot fi ofticat pe mama că l-a înşelat. Tata a lipsit prea mult din viaţa noastră. S-a concentrat prea mult pe Atlantic Aviation, afacerea 32 fiction connection Moştenitorul decăzut l.miiliei, şi cât timp a fost departe pentru perioade lungi tie limp, Steve i-a băgat mamei în cap ideea că tata o msală. Har sunt furios pe ea că a murit, că a luat acele pas- l ile. Reed spune că nu pot fi aceleaşi pastile pe care le-am adunat în camera mea, dar nu ştie cu certitudine. Eram dependent de Adderall şi oxy pe vremea aia. Reţeta mea a lost perfect legală la început, dar când am început să am nevoie de mai mult, strânsesem provizii deja pregătite la şcoală. Cel care mă aproviziona cu Adderall a sugerat sii iau nişte oxy ca să mă eliberez. A avut dreptate. M-a ajutat mult, dar starea aia nu a durat. Când mama mi-a găsit provizia şi m-a ameninţat că mă trimite la dezintoxicare dacă nu mă potolesc, am promis să mă îndrept. Şi nu m-am întrebat ce a făcut cu pastilele. I-am înmanat sticluţele fiindcă eram un băiat ile cincisprezece ani care şi-ar fi tăiat mâna dacă ea fi cerut-o. Atât de mult o adoram. E posibil să-mi fi ucis mama. Reed pretinde că n-am făcut-o, dar normal că spune asta. Nu mi-ar zice niciodată în faţă că eu am omorât-o. Sau, mai bine zis, că dependenţa mea a făcut-o. Mai e vreo îndoială că sunt un ratat autodistructiv? Nu mai sunt pe pastile acum. Supradoza mamei m-a speriat de moarte şi le-am promis fraţilor mei mai mari că n-o să mă

mai ating de căcatul ăla vreodată. Dar dependenţele nu dispar. înseamnă că trebuie să-mi hrănesc setea în alt fel, prin metode mai sigure — alcool, sex şi violenţă. Astăzi cred că am să aleg violenţa. — Easton. Ella îmi studiază chipul cu îngrijorare. — Ce-i? întreb, căutându-mi paharul cu apa. 33 Erin Watt Subiectul conversaţiei nu m.ii e procesul, slavă Cerului. Dintre toate lucrurile posibile, lata şi gemenii poartă acum o discuţie animată despre lotbal. Nu ne-a plăcut niciodată fotbalul. Uneori, mă întreb dacă gemenii fac cu adevărat parte din familia Royal. Joacă hochei pe iarbă, se uită la fotbal, nu le plac luptele şi zborul nu-i interesează deloc. Cu toate astea, au trăsăturile mamei şi ochii albaştri de Royal. — Zâmbeşti, mă acuză Ella. — Şi? E ceva rău în a zâmbi? — E unul dintre zâmbetele tale care ascund un strop de violenţă. Aruncă o privire pe deasupra mesei ca să se asigure că tata nu ne bagă în seamă. Apoi şuieră printre dinţi: — Te lupţi în seara asta, nu-i aşa? îmi trec limba de-a lungul buzei de jos. — Oh, da. — Oh, East. Te rog, nu. E prea periculos, spune strângând din buze îngrijorată şi ştiu că-şi aminteşte de clipa în care Reed a fost înjunghiat la una dintre luptele alea. Dar aia a fost o pură întâmplare, fără vreo legătură cu lupta propriu-zisă. Daniel Delacorte, un vechi duşman, a angajat pe cineva ca să-l elimine pe Reed. — Nu se va mai întâmpla aşa ceva, o asigur. — N-ai de unde să ştii. Ochii albaştri îi strălucesc hotărâţi. — Vin cu tine. — Nu. — Ba da. — Nu, ridic vocea şi privirea ascuţită a tatei se mută înspre noi. 34 fiction connection Moştenitorul decăzut —De ce vă certaţi? întreabă suspicios. Ella surâde afectată, aşteptând să răspund eu. Futu-i. I iacă o să continui cearta cu ea, îi va spune că mă duc la t locuri şi ştim amândoi că tatei nu-i mai place acea idee, tie când Reed a fost înjunghiat acolo. — Eu şi Ella nu ne putem decide ce film să urmărim înainte de culcare, mint. Ea vrea o comedie romantică. Eu vreau orice în afară de asta. Gemenii îşi dau ochii peste cap. Se prind când cineva minte. Dar tata mă crede. Râsul lui puternic străbate în- I reaga terasă. —Las-o baltă, fiule. Ştii că femeia obţine mereu ce vrea. Ella se holbează la mine. —Da, Easton. Mereu obţin ce vreau. Când mă ridic să-mi umplu paharul, vine după mine. — Am să mă ţin după tine ca o lipitoare. Şi când vei merge la luptă, am să fac cel mai mare scandal pe care l-ai văzut vreodată. Nu vei mai putea să-ţi arăţi mutra acolo niciodată. — Nu vrei mai bine să ţi se pună pata pe gemeni? mă plâng.

—Nu. Tu ai atenţia mea unică şi totală. — Probabil că Reed e în al nouălea cer fiindcă nu se mai află sub papucul tău. O aud oftând şi-mi ridic privirea spre ea. Văd cum păleşte brusc. Oh, căcat. — Nu voiam să zic asta. Ştii că nu poate sta departe de tine. Pufneşte. > — Serios. Am vorbit cu el la telefon înainte de cină şi se plângea de cât de mult îi lipseşti. Tăcere. 35 Erin Watt — îmi pare rău, spun şi chiar îmi pare. Mi-o ia gura pe dinainte. Ştii asta. 7 Ella ridică din sprânceană. — Ar trebui să stai acasă ca să te revanşezi faţă de mine. Sah. Mat. / — Bine, doamnă. Supus, o urmez înapoi la masă. — Renunţi fără să lupţi? bombăne Sawyer când ne aşezăm. I — Mai c-a plâns. — Futu-i. După desert, o înghiontesc pe Ella cu piciorul şi le fac semn gemenilor. Ella face semn înapoi şi se întoarce spre tata. — Eu şi Easton avem teme la analiză matematică, Callum. Te superi dacă plecăm? — Nu, fireşte că nu, spune, făcându-ne cu mâna. Eu şi Ella ne retragem înăuntru, lăsându-i pe gemeni să cureţe masa. Aveam angajaţi care făceau asta în locul nostru, dar tata i-a concediat pe toţi de când a murit mama. Au rămas doar Sandra, care ne găteşte, şi şoferul lui, Durand. Mai sunt câteva menajere care vin aici de câteva ori pe săptămână, dar nu locuiesc cu noi. în timp ce eu şi Ella îi lăsăm în urmă, Sawyer şi Seb bombăne c-o să întârzie la întâlnirea cu Lauren, fata cu care ies. N-am pic de simpatie pentru ei. Cel puţin ei au planuri pentru diseară, nu stau acasă. Odată ajuns la etaj, mă fac comod în patul meu uriaş şi dau drumul la TV. Campionatul de fotbal nu a început încă, deci nu joacă nimeni luni seara. F.SPN difuzează evenimentele importante din presezon, dar nu sunt 36 fiction connection Moştenitorul decăzut atent. Sunt prea ocupat să-mi parcurg agenda telefonică. (răsese persoana pe care o caut şi o sun. — Sal', Royal, se aude tonul baritonal al lui Larry. — Sal', fraiere, spun voios. Lawrence „Larry" Watson este un jucător în apărare de vreo sută de kile, un tovarăş de treabă şi cel mai mare obsedat de calculatoare pe care-l cunosc. — Am nevoie de o favoare. — Bagă. Larry e cel mai relaxat om din lume. E mereu gata să ajute un prieten, mai ales dacă îşi poate pune în valoare calităţile de hacker în acest timp.

— încă mai poţi intra în sistemul de bază de la Aston Park? Am o pereche de Tokyo 23 nou-nouţi în cutia lor. — Acei Air Jordan 5 care au fost lansaţi doar în Japonia? Mai are puţin şi plânge. Larry este un colecţionar împătimit şi şi-a dorit mereu perechea asta de încălţări cumpărată de taică-meu în timpul unei excursii de afaceri în Tokyo. — Chiar ăia. — Ce vrei? încă nu s-au afişat notele. — Doar câteva informaţii legate de o studentă. Nume complet, adresă, număr de telefon, chestii de genul ăsta. — Omule, astea sunt nişte date generale de contact. Ai auzit vreodată de Google? — Nici măcar nu ştiu numele de familie al fetei, boule. — E o fată, eh? îmi râde în ureche. Sunt şocat. Easton Royal vrea să marcheze. — Mă poţi ajuta sau nu? — Care îi e prenumele? Poate o cunosc. — Hartley. E în clasa a Xll-a. N-are nici măcar un metru cincizeci. Plete lungi, negre. Ochi cenuşii. 37 Erin Watt — Oh sigur, spune Larry într-o clipită. O ştiu. E cu mine la ora de Ştiinţe Politice. Ciulesc urechile. — Da? îi ştii numele de familie? — Wright. îmi dau ochii peste cap la telefon. — Right în sensul că ştii sau riiiiiiiiight în sensul de ce-aş vrea să aflu?2 — Wright. — Nu mai pot de nerăbdare. Right ce? O explozie puternică de râs se aude la telefon. — Wright, şuieră Larry printre chicoteli. W-R-I-G-H-T. Numele ei este Hartley Wright. Doamne, omule, eşti atât de prost. — Oh. OK, sunt prost. Scuze, omule. Am înţeles. Hartley Wright. Mai ştii altceva despre ea? Ai numărul ei de telefon? — De ce să-l am, frăţioare? Sunt cu Alisha, spune Larry iar, pe tonul lui de Eşti de pe planeta proştilor? Dă-mi cinci minute. Te sun eu. închide. Pierd vremea uitându-mă la ultimele ştiri sportive. Au trecut aproape zece minute, nu cinci, când telefonul îmi bipăie în mână. Mă uit la ecran, rânjesc larg şi-i trimit lui Larry un mesaj scurt. Eşti cel mai tare / Ştiu, răspunde el. Aduc încălţările mâine într-o clipită, examinez informaţiile pe care mi le-a trimis Larry. Includ un număr de telefon, o adresă şi un link spre un articol din Bayview Post. Apăs pe URL 2 Joc de cuvinte intraductibil: right în engleză poate avea înţelesul de corect, a avea dreptate, sigur ş.a. A se citi la fel ca Wright. (N.t.) fiction connection Moştenitorul decăzut şi descopăr că tatăl lui Hartley, John Wright, a candidat pentru postul de primar cu câţiva ani în urmă, dar a pierdut cursa. Tot potrivit articolului, domnul Wright e adjunctul procurorului districtual din Bayview County.

încerc să-mi amintesc ultima dată când am fost într-o sală de judecată. A fost atunci când acuzaţiile de omor ale lui Reed au fost retrase, urmate de audierea lui Steve. Numele procurorului era cumva „Wright"? Nu. lira... Dixon sau aşa ceva. Şi sunt aproape convins că era procuror plin, nu adjunct. Străbat articolul până când dau peste o fotografie a familiei Wright. Pozând în faţa unei vile sudiste imense, John Wright poartă un costum gri şi are petrecut braţul în jurul unei mămici sexy care, potrivit textului, pare a fi soţia lui, Joanie. Cele trei fiice ale cuplului stau lângă mama lor — toate i-au moştenit părul tuciuriu şi ochii cenuşii. Hartley pare să fie fiica mijlocie. Arată cam de paisprezece ani în poză şi mă holbez la coşul extrem de proeminent de pe fruntea ei. Scotocesc prin rucsacul meu înainte de a-mi da seama ce fac. îmi scot caietul ce conţine toate notiţele > i mele de la analiza matematică. Hartley a ratat cam o săptămână de cursuri, deci asta înseamnă că e cu o săptămână în urmă. Când va apărea la şcoală mâine, va fi complet pierdută... dar poate există cineva îndeajuns de drăguţ care să-i spună tot ce a pierdut. Vreau să zic, măcar atât ar putea face cineva, nu-i aşa? îmi trag pe mine un tricou lălâu şi mă furişez în biroul de sus pe care-l împart cu fraţii mei şi cu Ella, conştient că acţionez ca un fraier disperat. Nu e nevoie să fac copii după caiet. Nu mai suntem în zilele de odinioară. Pot pur şi simplu să pozez notiţele de calcul folosind aplicaţia de 39 Erin Watt scanat de pe telefonul meu şi să i le trimit direct lui Hartley. La urma urmei, acum am numărul ei. Dar nu. Trag notiţele la copiator, apoi capsez foile şi le îndes într-un dosar găsit într-unul dintre sertarele biroului. — Unde mergi? mă interceptează Ella chiar când părăsesc biroul. îşi mijeşte ochii albaştri, iar glasul îi e plin de neîncredere. — îi duc temele unui prieten. Arăt dosarul, apoi îl deschid astfel încât sora mea băgăcioasă să vadă că acesta conţine, pe bune, nişte teme. — La opt seara? — Opt seara? râd batjocoritor. Futu-i. Ce târziu e! Ar trebui să mergem la culcare! — Nu mai ţipa la mine, mormăie Ella, dar se abţine să nu râdă. în cele din urmă, îi iese o chicoteală înfundată. — Bine, devin ridicolă. — Dap. Mă strânge de braţ. — Dar după aceea nu te duce la docuri, bine? Pro- mite-mi asta. — Promit, spun serios şi apoi o întind înainte să mă mai ia la rost pentru asta. Drumul spre casa lui Hartley nu e lung; Bayview nu e prea mare. Familia Wright locuieşte pe insulă, în conacul acela din poza articolului. E o casă frumoasă. Nu aşa de mare ca a mea, dar la urma urmelor, familia Wright nu e familia Royal. Sunt cam la o sută de metri distanţă de reşedinţa Wright, când un Rover negru bine cunoscut iese derapând dintr-o curbă periculoasă. Claxonez. Sawyer îmi face semn fericit de pe scaunul şoferului, în 40 fiction connection Moştenitorul decăzut timp ce Sebastian îşi ţine degetele ca pe nişte coarne de ilrac. Nenorociţii ăştia doi. Pe scaunul din spate e Lauren, care bănuiesc că stă pe undeva prin preajmă.

Parchez în faţa casei lui Hartley. Palmele îmi sunt ciudat de lipicioase când mă dau jos din camionetă, aşa că le şterg de partea din faţă a jeanşilor mei rupţi. Apoi mă întreb dacă nu cumva ar fi trebuit să-mi schimb hainele înainte să vin aici. Nu fac o impresie tocmai bună, prezentându-mă într-un tricou jerpelit şi cu jeanşii rupţi, mai ales când s-ar putea să dau peste familia lui Hartley. Pe de altă parte, ce-mi pasă dac-o impresionez pe Hartley sau pe membrii familiei ei? Vreau să i-o trag gagicii, nu s-o cer în căsătorie. Mama lui Hartley e cea care deschide uşa din faţă după ce apăs soneria. O recunosc din poză. — Bună, mă salută ea, cu o voce mai degrabă rece. Cu ce te pot ajuta? — Bună. Ăă... Mut dosarul dintr-o mână transpirată în cealaltă. — Sunt aici ca să, ăă... Futu-i. A fost o idee tâmpită. Ar fi trebuit pur şi simplu să-i trimit o poză cu abdomenul meu sau ceva de genul ăsta. Ce fel de idiot apare la uşa cuiva neanunţat... Nu. La naiba cu toată îndoiala asta de sine. Sunt Easton Royal, un tip dat naibii de şmecher. De ce trebuie să fiu nesigur? Aşa că-mi dreg vocea şi vorbesc din nou, de data asta clar si încrezător. t — Sunt aici ca s-o văd pe Hartley. Ochii lui Joanie Wright se măresc. — Oh, chiţăie ea, apoi priveşte agitată peste umăr. Nu văd la cine se uită — la Hartley? Stă oare ascunsă, făcându-i semne mamei ei să scape de mine? Doamna Wright se întoarce spre mine. 41 Iim W,ill — îmi pim* iau, spune ea şi tonul ei a devenit din nou glacial. Hartley nu e aici. Cine sunteţi? — Easton Royal, spun şi-i arăt dosarul. Am nişte notiţe la matematică pentru ea. Să vi le las dumneavoastră? — Nu. — Nu? îmi încreţesc fruntea. Atunci ce să fac cu... Nu apuc să-mi termin propoziţia. Mama lui Hartley îmi trânteşte uşa în nas. 42 fiction connection Capitolul 4 Pentru că m-am culcat devreme şi nu mă doare nimic fiindcă nu m-am bătut, mă trezesc chiar la timp în dimineaţa următoare. Pentru prima dată, reuşesc să beau o cafea şi să înfulesc un covrig la micul dejun. La şcoală, mă opresc la dulăpiorul lui Larry şi lovesc lacătul cu mâna. Când se deschide, arunc perechea de ghete înăuntru. Apoi mă duc la vestiare. în mod neobişnuit, nici măcar n-am întârziat la antrenamentul de la şase dimineaţa. Colegii mei punctează această ocazie rară începând să aplaude când intru. — Doamne sfinte! exclamă Larry. E şase fără zece şi Royal e aici. Cineva râde pe înfundate. — Bănuiesc că a îngheţat iadul. — Poate a pierdut un pariu, se bagă cineva. îmi dau ochii peste cap şi mă duc spre dulapul meu. îl zăresc pe antrenorul Lewis aproape de uşa sălii de sport, vorbind cu un tip înalt, tuns periuţă. Chiar dacă am ajuns cu zece minute mai devreme, tot sunt ultimul venit. Antrenorul aplaudă când mă vede şi spune: 43 brin Watt

— Bun. Suntem aici cu toţii. Mă holbez la Connor Babbage, care se sprijină de dulapul lui, şi-i fac discret semn spre noul prieten al antrenorului. Connor ridică din umeri, ca şi cum ar spune habar n-am cine e ăla. Antrenorul face un pas în faţă. — Băieţi, el e Brandon Mathis — tocmai s-a transferat la Astor de la Bellfield Prep. El e noul nostru conducător de joc. Toată lumea din încăpere — inclusiv eu — respiră uşurată. Nimeni nu le aruncă nici măcar o privire de consolare celor două rezerve din clasa a zecea. Deja au demonstrat că sunt absolut inutili şi par la fel de uşuraţi la aflarea veştilor. — Mathis, latră antrenorul. Ai ceva de spus noii tale echipe? Noul tip ne zâmbeşte tuturor. înalt, arătos şi prietenos? Deja îmi pot închipui chiloţii fetelor de la Astor căzând pe podea. — Doar că abia aştept să vă cunosc pe toţi şi să luăm trofeul ăla acasă. Câţiva jucători dau din cap aprobator. Eu, eu încă îl cercetez pe Mathis din priviri. Ochii antrenorului se mută asupra mea. — Ce zici, Royal? Eşti de acord cu schimbarea asta? Acum că Reed a absolvit, sunt liderul incontestabil al apărării. Dacă-i urez bun-venit lui Mathis, ceilalţi băieţi o sa-mi ia exemplul. Antrenorul ştie asta. — Oh, domnule antrenor, uitaţi-vă la dumneavoastră, chiar vă pasă de meschinele mele sentimente. Şterg o lacrimă inexistentă. 44 fiction connection Moştenitorul decăzut — Sunt mişcat. — Nu dau doi bani pe sentimentele tale, copile. Pur şi simplu ştiu cât de dificili sunteţi voi, Royalii. îşi arcuieşte sprâncenele stufoase. — Dar nu o să faci probleme azi, nu-i aşa, Royal? O să-i urezi bun-venit noului coordonator cu braţele deschise, corect? Mă prefac că reflectez. — Royal, ameninţă el. îmi scapă un rânjet. — Neah, n-o să creez probleme. îmi deschid larg braţele şi mă apropii de Mathis. — Vino-ncoace să te îmbrăţişez, uriaşule. Câţiva dintre colegii mei se hlizesc. Mathis pare şocat. — Ăă. Da. Nu sunt un fan al îmbrăţişărilor. Braţele îmi cad pe lângă corp. — La naiba, domnule antrenor, i-am urat bun-venit cu braţele deschise — literalmente — şi el m-a respins. Babbage izbucneşte în râs. Antrenorul oftează. — E un fel de a spune, copile. Strânge-i blestemata de mană odată. Râzând, fac un pas în faţă şi bat palma cu a lui Mathis. — Mă bucur că eşti aici, îi spun. Sincer. Avem nevoie disperată de un coordonator care să fie în stare să paseze afurisita aia de minge. — Mă bucur să fiu aici, răspunde el. Antrenorul aplaudă din nou.

— în regulă, băieţi, schimbaţi-vă şi trageţi de fiare. îmi dau jos uniforma de la Astor Park. Dominic Warren e în spatele meu, punându-şi o pereche de pantaloni scurţi de baschet. 45 I MII W.lll — Tu, M.illiis, siiij’.i Dom din partea cealaltă a camerei. Cum stă livaba cu codiţele la Bellfield? — Codiţele? repetă noul nostru coordonator de joc. — Da, codiţele. Ştii tu. Gagicile. Dom sare de pe bancă şi se apleacă pentru a-şi lega tenişii. — Mă gândesc să-mi găsesc o fată de la Bellfield — m-am săturat de gagicile astea de la Astor. Mathis rânjeşte. — Hei, din ce am văzut până acum, fetele de la Astor sunt bune rău. — Da, atrag privirile, aprobă Dom. Dar au nişte bete înfipte în fund. Tatii lor sunt miliardari, înţelegi? Multe din ele se poartă de parcă ţi-ar face o favoare că vorbesc cu tine. — Nu toate au un băţ înfipt în fund, dezaprob eu, gân- dindu-mă la Ella şi Val, două dintre cele mai mişto fete pe care le ştiu. Aş adăuga-o şi pe Hartley pe listă, doar că n-o cunosc prea bine încă. Mama ei, totuşi, cu siguranţă a fost mai mult sau mai puţin arogantă seara trecută. Ce dracu' a fost cu femeia aia? Am cunoscut multe târfe bogate, pedante şi afurisite, dar chiar şi cea mai snoabă dintre ele are un minimum de bune maniere. Suntem din sud, pentru numele lui Dumnezeu. Eşti poftit înăuntru şi insultat la o ceaşcă de ceai îndulcit sau la o felie de tort. Nu ţi se trânteşte aşa uşa în nas. Dom îşi dă ochii peste cap. — Ăsta e un alt lucru pe care ar trebui să-l ştii, îi spune lui Mathis. Royal, aici de faţă, s-a cuplat cu toate fetele de la şcoala asta. — Sunt un armăsar, confirm, punându-mi încălţările de sport. Stai pe lângă mine, fundaşule, şi ai să ai parte de sex fără probleme. 46 fiction connection Moştenitorul decăzut * Chicotind, Mathis se îndreaptă spre mine. — Oau, mersi, Royal — ăsta e numele tău? — Easton Royal, zic. — Pe care-l preferi? — Pe oricare. Tu ce preferi — Mathis sau Brandon? — Bran, de fapt. — Bran? Chestia aia din cereale care te face să te căci?3 Mathis îşi lasă capul pe spate râzând. — Da, ca şi chestia aia care te faci să te cad. Mă bate pe umăr. — Eşti un tip amuzant, Royal. De parcă n-aş şti. încă mai râde când intrăm în sala de sport. în mod normal mă grupez cu Pash sau Babbage, dar fiindcă nu m-ar deranja să-l cunosc mai bine pe noul meu conducător de joc, mă ofer să-l iau pe el. — Sigur, spune Mathis recunoscător. E lungit pe bancă. Eu stau la capătul acesteia, planând cu mâinile deasupra halterei grele. îi studiez braţele — sunt lungi, musculoase, dar nu prea voluminoase. Sper că are un braţ de aruncare decent.

— Deci... Bellfield, ha? înseamnă că locuiai pe lângă Hunter's Point, corect? întreb eu, referindu-mă la un oraş aflat cam la douăzeci de minute în vest faţă de Bayview. — încă locuiesc acolo, de fapt. Ai mei nu aveau de gând să-şi facă bagajele şi să se mute doar ca să fiu eu cu cincisprezece minute mai aproape de Astor. Maică-mea îşi iubeşte prea mult grădina ca să renunţe la ea. — Cu ce se ocupă familia ta? 3 Bran în engleză înseamnă tărâţe. (N.t.) 47 Erin Watt — Ce vrei să zici? — De unde vine averea familiei Mathis? îl lămuresc cu o voce seacă. Ulei? Exporturi? Transport? — Oh, ah, nu e nicio avere. Facem parte din clasa de mijloc, bănuiesc? Mama — e profesoară şi tata e contabil. Sunt aici cu o bursă, altfel nu m-aş fi putut transfera. Taxa de şcolarizare e de zece ori mai mare ca la Bellfield. Fixează bara şi respiră adânc de câteva ori. Faţa îi e roşie din cauza greutăţilor. — Ah, am înţeles. Mă simt puţin stupid pentru că am presupus asta, dar Mathis e un băiat de treabă. Nici n-a clipit în timp ce-l interogam şi n-a părut ofensat sau stânjenit de statutul lui social. Nu că maş lăuda că tata face parte din clubul celor bogaţi, fiindcă ce treabă au banii tatei cu mine? Conversaţia continuă să curgă chiar şi când schimbăm locurile ca să ridic eu greutăţile în timp el se uită la mine. îmi spune c-a început să joace pentru Bellfield anul trecut, în timpul sezonului regulat, dar o încheietură ruptă l-a ţinut departe de teren în timpul finalelor. Tipul care-l înlocuia i-a făcut să piardă primul meci eliminatoriu ratând trei intercepţii, motiv pentru care Astor Park nu a jucat niciodată cu Bellfield Prep la finalul sezonului. N-au ajuns niciodată acolo şi aparent sunt ofticaţi că Bran i-a părăsit alegând Astor. — Dar Astor deschide uşi, înţelegi? spune el. CV mai bun, conexiuni mai bune. N-am de unde să ştiu. N-am ieşit vreodată din cercul social de la Astor. Dacă faci parte din această lume, trebuie să fi mers ia şcoala St Mary's pentru băieţi şi fete, chiar dacă nu eşti religios. După St Mary's, te trimiteau la academia Lake Lee. în final, ajungeai la Astor. 48 fiction connection Moştenitorul decăzut Suntem o turmă de privilegiaţi cu fondurile noastre lictive, maşini de lux şi haine de firmă. Şi avioane private, dacă eşti un Royal. — Cum e viaţa de noapte la Bellfield? îl întreb. Judecând după băieţii cu care lupt şi pariez, singura diferenţă între un derbedeu de la Astor Prep şi un copil de la docuri e preţul alcoolului pe care-l bem. Sângerăm la fel, ne rănim la fel. — Nu prea sunt stilul petrecăreţ. Nu beau. — in timpul sezonului? — Deloc. Părinţii mei sunt foarte stricţi, recunoaşte el în timp ce sar de pe bancă după setul meu. Tata e leşinat după fotbal. Pentru el, fotbalul înseamnă viaţă, îmi monitorizează hrana şi băutura pe care Ie consum. Avem un nutriţionist care ne vizitează acasă cu regimuri noi o dată pe săptămână. Am un antrenor personal de Ia şapte ani. Sună ca un adevărat coşmar. Nu mi-l pot imagina pe tata monitorizând toate toxinele care-mi intră în corp. Ar fi prea multe pentru a ţine pasul cu ele. Singurul lucru unde chiar e strict e zborul. Dar oricât m-ar durea că nu am voie să urc în carlingă, ştiu că probabil are legătură cu procesul prin care a trecut tata acum ceva timp. Unul dintre piloţii care testau Atlantic Aviation a murit, iar investigaţiile de după accident au scos la iveală o problemă cu

băutura. începând de atunci, tata a fost strict cu regula nicio picătură de alcool. — Pare dur, spun cu compasiune. — Fotbalul e şansa spre o viaţă mai bună, mormăie Bran. Merită sacrificiul. în plus, corpul nostru e templul nostru, nu? înşfac un prosop şi-l folosesc ca să-mi şterg gâtul ud. 49 Erin Watt — Nu, omule, răspund rânjind. Corpul meu e un teren de joacă. Ba nu, stai. E un parc de distracţii. Tărâmul Easton. Fetele vin de pretutindeni pentru a experimenta cursele sălbatice de pe tărâmul Easton. Mathis râde. — întotdeauna eşti un încrezut nenorocit, Royal? — întotdeauna! confirmă Pash din cealaltă parte a încăperii pline cu greutăţi. — Serios, e al naibii de enervant, se bagă Preston, un alt coleg de echipă. — Sunt geloşi doar, îi explic lui Mathis. Mai ales Preston. Adaug în şoaptă: bietul băiat e încă virgin. Şşşş. Să nu ne audă cineva. Preston îmi arată degetul din mijloc. — Du-te naibii, Royal. Ştii că nu e adevărat. — N-ai de ce să te ruşinezi, îl asigur, bucurându-mă de felul în care i se înroşeşte fata din ce în ce mai tare. tr t E aşa uşor să-l scoţi din sărite pe Preston. — Cineva trebuia să fie prin preajmă pentru a face schimb de centuri de castitate cu debutantele. Glumele şi replicile vulgare continuă pe toată durata antrenamentului şi chiar dacă e amuzant, sunt dezamăgit că azi nu facem altceva decât să ridicăm greutăţi. Mi-ar fi plăcut să intrăm puţin pe gazon, dar antrenoru' consideră că forţa si condiţia fizică sunt la fel de serioase ca ) / t pregătirea de pe teren. După un duş rapid, mă schimb în uniformă şi străbat campusul cu o singură destinaţie în minte: dulapul lui Hartley Wright. Primul lucru pe care-l văd când ajung acolo e fundul lui Hartley. Mă rog, mult spus. Stă pe vârful picioarelor, încercând să ajungă la un obiect de pe 50 fiction connection Moştenitorul decăzut raftul de sus al dulapului ei. Fusta i se ridică, dezvăluind un pic dintr-o coapsă goală. îmi dau seama că nu şi-a tivit fusta. Toate celelalte puicuţe de la şcoala asta îşi cos tivul fustei până la cea mai scurtă lungime pe care le-o permite Beringer. Hartley isi lasă fusta lungă, chiar deasupra genunchilor. — Lasă-mă să te ajut, mă ofer eu. Se sperie şi dă cu capul de raft. ■— Of, exclamă ea. Futu-i, Royal. Râd pe seama ei în timp ce-şi masează capul. — Scuze. încercam să mă fac util. Mă aplec pe după ea şi iau manualul la care voia să ajungă. — PS, poate ar trebui să nu mai pui lucruri pe raftul de sus dacă eşti prea scundă să ajungi la ele. Hartley se încruntă la mine. — Nu sunt scundă.

— — — —

Serios? ridic o sprânceană şi-mi cobor privirea spre ea. Serios, insistă ea. Am doar o problemă cu verticala. Aha. Hai să-i spunem aşa, sigur. îi dau cartea, apoi cotrobăi prin ghiozdan. Că tot veni vorba despre cât de marfă şi de săritor... — Nimeni nu a spus că eşti marfă sau săritor, intervine ea. Ignor asta. — Am făcut copii după notiţele mele de la analiză pentru tine. începi orele azi, nu? Hartley dă încet din cap. Pare un pic suspicioasă în timp ce acceptă notiţele mele. Asta e foarte... drăguţ din partea ta.

— 51 Erin Watt Am impresia că mai degrabă şi-ar da un pumn în faţă decât să-mi facă un compliment, lucru ce-mi provoacă un zâmbet uriaş. — Cu plăcere. — Nu am spus mersi. — Ai spus că sunt marfă... — N-am spus nici asta. — Ceea ce e cam acelaşi lucru cu a-mi mulţumi. Mă apropii şi o mângâi pe cap. îmi dă mâna la o parte. — Deci, cu plăcere. Că veni vorba, am fost până la tine acasă ieri-seară şi... — Ce ai făcut? ţipă ea. — Am mers la tine acasă. Mă holbez la ea. — Nu am voie? — Cine a răspuns la uşă? întreabă ea. Soră-mea? Cum arăta? — Cum arăta? Se poartă de parcă nici nu locuieşte acolo. — Nu ştiu. A răspuns mama ta şi când am întrebat dacă eşti acasă, a spus că nu şi mi-a trântit uşa în nas. De ce a făcut asta? — Mama mea nu e cea mai amabilă persoană, e tot ce spune, pe un ton resemnat. — Hai nu zău. în jurul nostru, coridorul începe să se umple. O observ pe Felicity şi pe câteva prietene de-ale ei pândind de la cinci metri distanţă. Par destul de interesate de conversaţia mea cu Hartley. Mă mut astfel încât să Ie blochez priveliştea. — Deci? Unde erai? întreb. La o întâlnire pasională? 52 fiction connection Moştenitorul decăzut Nu. Nu ies la întâlniri. Tonul ei e absent şi-şi roade pieliţa degetului mare. Niciodată? — In prezent. Nu am timp de întâlniri, împietresc. — De ce nu? Se uită la mine. — Eşti super drăguţ... Sunt flatat, dar nu a terminat. — Şi într-o altă viaţă aş fi sărit într-o clipită să ies cu line, dar nu am nici timpul, nici energia să fiu cu cineva cum eşti tu. — Ce naiba vrea să însemne asta? — înseamnă că merg la ore.

îşi închide dulapul trântindu-1. — Ne vedem la prânz, deci. Nu primesc niciun răspuns. Şi totuşi, sunt Easton Royal. Nu am nevoie de unul. Ştiu că se va întoarce. Toate o fac. 53 Capitolul 5 Irosesc zece minute din pauza de prânz aşteptând-o pe Hartley să apară. Când începe sămi chiorăie stomacul, îmi târăsc picioarele până în sala de mese. Care e problema ei, totuşi? A recunoscut că sunt „super drăguţ" şi că ar vrea să fie cu mine. Sfârşit. De ce continuă să fugă? Nu are niciun sens. Nu are timp de mine? De parcă aş fi un iubit dificil de satisfăcut care are nevoie non-stop de atentie? Ha. t — Easton! Aici! face o voce extrem de piţigăiată. Mă ascund. Claire refuză să-mi dea pace, chiar dacă am încheiat relaţia acum un an. Spre deosebire de Hartley, ştiu că nu e frumos să ignor oamenii, dar mai ştiu şi că atunci când o bag pe Claire în seamă, interpretează totul în mod greşit. în capul ei, un salut pe hol devine o invitaţie la bal. Dacă luăm prânzul împreună, va trimite inevitabil invitaţii pentru petrecerea de logodnă. Scrâşnind din dinţi, iau o tavă şi o umplu cu mâncare, apoi îmi croiesc drum spre cantină. Ei bine, cu pereţii ei tapetaţi în culoarea stejarului, mese rotunde şi ferestre până la tavan, încăperea asta masivă arată mai 54 fiction connection Moştenitorul decăzut degrabă ca un restaurant într-un club privat decât a caninul. Dar asta e Astor Park pentru noi. Bogăţia şi excesul Mint singurul mod în care putem supravieţui. Cred că motivul pentru care mă interesează Hartley i’ plictiseala. Am văzut fiecare faţă de aici, de la Astor, in ultimii trei ani. Pe unele dintre ele, precum cea a lui I clicity Worthinghton, le ştiu de când eram în scutece, lua la fel de enervantă la vârsta de cinci ani ca acum. Şcoala e plictisitoare. Adică, deja ştiu toate lucrurile pe care le predă domnişoara Mann. Notele mele nu sunt grozave, dar asta pentru că materia e irelevantă. N-am nevoie de note bune pentru a testa avioane, atâta timp cât ştiu ce trebuie să fac. Şi ştiu. Doar că nu mă sinchisesc s-o arăt acum. Hartley e un mod bun de a mă distra. Un puzzle ale cărui piese nu se potrivesc. Şi, ca să fim cinstiţi, sunt o partidă bună. Ar fi norocoasă să mă aibă. Deci, serios, n-ar trebui s-o las să-mi scape. Pentru binele ei şi al tuturor. Ella şi prietena ei cea mai bună, Val, sunt deja la masa unde stăm de obicei când mă apropii. La fel şi fraţii mei gemeni şi iubita lor, Lauren. Da, Sawyer şi Seb îşi împart iubita, dar cine sunt eu ca să judec? M-am combinat ieri cu profa de analiză. — Ce se întâmplă? întreabă Sawyer când îmi trântesc fundul pe scaunul de lângă Ella. — Nimic, mint eu. Peste masă, ochii întunecaţi ai lui Val sclipesc malefic. — Minţi. — Ba nu, îi mint din nou. — Minţi cu neruşinare. întotdeauna ştiu când minţi. > i i i 55 Erin Watt

îşi dă o şuviţă din părul ei negru după ureche şi se apleacă spre mine. — îţi apare cuta asta mică chiar aici —degetul arătător al lui Val trasează o linie pe fruntea mea. Ceva de genul „mă doare să mint, dar un bărbat trebuie să facă ce are de făcut". Ştii ce zic? O prind de mână înainte să şi-o tragă înapoi. — întotdeauna cauţi o scuză pentru a mă atinge, nu, Carrington? — Ai vrea tu, Royal, spune chicotind. — Vreau, răspund solemn. Mi-o doresc atât de mult. în fiecare noapte când stau întins în pat singur-singurel. — Săracul băiat. Val mă înţeapă în palmă până îi dau drumul. — Mai încearcă, Easton. Toată bunăciunea asta — arată înspre ea însăşi — ţi-e interzisă. îmi dau ochii peste cap. — De ce? Te păstrezi pură pentru prietenul tău inexistent? — Au, spune rânjind. Şi nu, nu mă menţin pură pentru nimeni. Doar că tu nu mă atragi. — Au, repet eu, dar ştim amândoi că nici eu nu sunt afectat de asta. — Sincer, nu-mi vine să cred că voi doi nu v-aţi cuplat niciodată, spune Ella râzând. Are o porţie de penne cu pui pe tavă, dar îşi plimbă furculiţa prin paste fără a lua vreo îmbucătură. — Sunteţi la fel, continuă ea. — De asta nu ne-am cuplat vreodată, răspunde Val. — Nu e adevărat, obiectez eu. Ne-am sărutat o dată. Ellei îi cade faţa. — Serios? Val dă să nege, dar apoi izbucneşte în râs. Moştenitorul decăzut — Oh, Dumnezeule, chiar am făcut-o! La aniversarea de şaisprezece ani a Marei Paulson! Am uitat de aia. Oftez. — OK, asta a durut. Ai uitat că ne-am sărutat? Ella se încruntă la noi. — Dar n-aţi ieşit împreună? Val dă din cap. — Am decis că ar fi mai bine să rămânem prieteni. — Destul de nasol, remarcă Ella, dezamăgită. Gândiţi-vă la toate întâlnirile duble la care am fi putut merge. îmi urmăresc sora vitregă plimbandu-şi furculiţa în farfurie. Reed m-a rugat să am grijă de ea cât timp el e plecat. Deci sunt cu ochii pe ea mereu. Cum ar fi, chiar acum, mă uit la ea cum iar nu mănâncă. Mă uit şi la cum i se ridică fusta când se întinde pentru a-şi pune ambele coate pe masă. Spre deosebire de Hartley, Ella are fusta tivită scurt. Lui Reed i-a plăcut mereu aşa. Nu pot să nu-i dau dreptate. — East... E cel mai blând avertisment, mulţumită lui Sawyer. Tratele meu mai tânăr a observat unde îmi fugise privirea. Si Ella observă si se întinde să-mi scuture braţul. • f i — Easton! încetează să te uiţi sub fusta mea! Fac pe nevinovatul. — Nu făceam asa ceva. i — Prefăcutule, mă acuză ea.

—

Prefăcutule, repetă Sawyer, trădătorul. Seb dă din cap silenţios de lângă el. Căcaţii ăştia mici mă sabotează mereu. încetez şi îi ofer Ellei zâmbetul meu cuminte. — Scuze, surioară. Obişnuinţa. Val râde. 57 Erin Watt — Obişnuinţa? — Da, obişnuinţa, răspund, ridicând din umeri. Văd o fată în fustă scurtă si vreau să ştiu ce se ascunde acolo. i > Aşa că daţi-mă în judecată. în plus... Ridicând din sprâncene, smulg o şuviţă din părul blond al Ellei şi-l răsucesc pe deget. — Reed poate pretinde cât vrea că nu s-a întâmplat, dar primele buze de Royal pe care le-ai gustat au fost ale mele. Ştim cu toţii asta. — Easton! Obrajii ei devin stacojii. — E adevărat, o provoc. — Dar nu înseamnă că trebuie să vorbim despre asta. Vreodată. Şi oricum, ştii că doar mă foloseam de tine ca să uit de Reed, spune, privindu-mă fix. Mă lovesc cu mâna peste inimă. — Oau. Şi eu credeam că Val e cea rea. — Hei! protestează Val, râzând. — Oh, în fine, spune Ella, dând din mână. Spuneai că-ţi place de altcineva, în orice caz. Ridic o sprânceană. — Asa am spus? — Da. Bag câţiva cartofi prăjiţi în gură şi îi mestec lent. — Eram beat când am spus asta? Ella reflectează, apoi dă din cap. — Erai rupt. — Mă gândeam eu. Spun o tonă de căcaturi când sunt rupt. Şi sunt destul de sigur că atunci când buzele mele le sărutau pe ale Ellei, nu-mi imaginam că era altcineva în locul ei. Ella e sexy. Am vrut să mă combin cu ea, rău de 58 fiction connection Moştenitorul decăzut tot, înainte să fie cu fratele meu. în momentul de faţă, ar l i ceva incestuos, dar încă mă distrez tachinând-o cu asta. — O tipa se holbează la tine. Observaţia vine de la Sawyer, care priveşte amuzat în spatele meu. Mă întorc şi, din senin, mă entuziasmez. Hartley stă la o masa lângă fereastră. Ochii ei cenuşii şi sobri îi întâlnesc pe ai mei pentru un moment scurt înainte de a înceta contactul vizual. — Cine era aia? întreabă Lauren curioasă, luând o înghiţitură din sticla ei Evian. — Noua mea cea mai bună prietenă. Trag cu ochiul la masa plină de mutre şocate înainte să sar în picioare şi să mă îndrept spre Hartley. Fără să-i aştept invitaţia, mă postez pe scaunul din faţa ei şi-i fur un rulou de pe farfurie. Hartley oftează. Tare. — N-ai obosit urmărindu-mă?

— Nu oboseşti făcând pe inabordabila? — înţeleg de ce te-ar deranja asta dacă într-adevăr aş face pe inabordabila, dar, în realitate, pe care tu o înţelegi într-o foarte mică proporţie, pur şi simplu nu mă interesezi. Bat darabana pe masă. — E posibil. Sunt fete pe care nu le-am interesat. Poate. Bănuiesc că e posibil la nivel teoretic. — Pari surprins. — Ca să fiu sincer, nu m-a refuzat nimeni vreodată. Nu spun asta ca să mă dau mare, dar ăsta e purul adevăr. Eram bun la genul ăsta de chestii. în plus, deja ai admis că mă consideri atrăgător. — Am folosit cuvântul drăguţ şi am spus că, şi dacă aş fi disponibilă, nu te-aş alege. Erai cu mâna sub fusta profesoarei noastre ieri. 59 Erin Watt Ignor împunsătura cu profesoara şi mă concentrez pe partea pozitivă. — Drăguţ. Atrăgător. E acelaşi lucru. Am putea să ne combinăm şi noi. Sunt liber diseară. Hartley expiră din nou. Mai zgomotos. — Easton, începe ea. îmi împreunez mâinile pe blatul mesei şi mă aplec mai aproape. — Da, scumpo? Ochii ei argintii se umplu de exasperare. — Ştii ce? Dă-mi pace, spune şi se întinde după servieta de pe scaunul alăturat. Trebuie să citesc ceva pentru cursul de literatură. Rămân acolo, cu gura căscată, în timp ce ea scoate o carte şi începe să mănânce cu o mână în timp ce citeşte. Mă ignoră. Complet. Sunt fascinat de ea. E atrasă de mine, dar nu va face nimic în legătură cu asta? — Nu îmi dau întâlniri cu nimeni. Nu răspunde. — Ai pe cineva? Tăcere. Bat darabana în masă. Un alt băiat devine o complicaţie şi în mod normal nu vreau să mă complic. Dar dacă ar avea un prieten, ar fi adus asta în discuţie în primele cinci minute ale conversaţiei noastre. Cel puţin, dacă ar avea un prieten serios. Şi apoi, îmi cade fisa. — O despărţire dureroasă, nu e aşa? Oh. Partea bună e că am un umăr drăguţ pe care poţi să plângi, spun, bătându-mă singur pe umăr. Asta n-o face decât să ofteze îndelung din nou. — Nu sufăr după nicio despărţire dureroasă. Nu am prieten, nu c-ar fi treaba ta, şi tot mi-ar plăcea să mă laşi în pace. 60 fiction connection Moştenitorul decăzut Rosteşte asta la foc automat. Nici măcar nu se deranjează să-şi ridice privirea din carte. Nu cred că citeşte, de .illfel. Ochii ei sunt fixaţi într-un singur loc. Decid s-o dau de gol cu prefăcătoria ei de căcat. ■ — Ai fi mai credibilă dacă ai citi cu adevărat. Mă fulgeră cu privirea şi dă pagina. Aceeaşi pe care a citit-o în ultimele zece minute. Termin ruloul şi iau un morcov pe băţ de pe platoul ei. Strânge din buze, dar nu spune nimic. Continui să-i devastez întreg prânzul. Adică, dacă ea nu are de gând să-l mănânce, nu-l las să se strice.

Când nu-i mai rămâne nimic în afară de apă, mă gândesc să plec. — De ce se uită toată lumea la noi? Remarca iritată a lui Hartley mă opreşte-n loc. Studiez încăperea. Nu observasem că am devenit centrul atenţiei. Hienele salivează, mirosind carne proaspătă. Felicity Worthington stă la o masă cu alte câteva fete din ultimul an, cu capetele adunate laolaltă în timp ce şuşotesc despre această ultimă întâmplare. Easton Royal stând cu o fată în sala de mese? Formidabil. Şi Claire ne priveşte şi nu pare încântată. O străfulgeră cu privirea pe Hartley, dar expresia ei se îmblânzeşte când o întâlneşte pe a mea. Capătă privirea asta de căprioară rănită pe care una dintre fostele obsedate ale lui Reed obişnuia să i-o arunce după ce el a părăsit-o. Chiar trebuie să găsesc o modalitate pentru a încheia povestea cu Claire. Palidă la faţă, Hartley ia agitată o înghiţitură de apă. — Serios, e o tâmpenie. De ce se holbează? Ridic din umeri. — Sunt un Royal. — Norocosule. 61 trill Walt — Simt cumva sarcasm? — Absolut, spune ea veselă. Dau ochii peste cap, apoi iau sticla din mâinile ei şi trag o duşcă zdravănă. Aud un suspin sesizabil din direcţia lui Claire. OK, fosta mea trebuie să se calmeze. Pe bune. — Mi se pare că tu eşti cel cu despărţirea urâtă, murmură Hartley, prefăcându-se în continuare că-şi citeşte cartea. — N-a fost aşa. Am căzut de acord că nu mai suntem interesaţi. — Atunci de ce e ofensată că bei din sticla mea? — Bănuiesc că a uitat că se săturase de tâmpeniile mele? Asta o face pe Hartley să râdă înăbuşit. — Dar ce făceai? Te culcai cu altele? — Neah. Cred că nu-i ofeream destulă atenţie. A zis ceva cum că aş fi fost un iubit naşpa. — Nimic din ce spui nu mă convinge că ai fi unul bun. — Au, spun şi-i pasez sticla înapoi lui Hartley. Probabil că trebuie să exersez mai mult. — Pas. — Ai avut vreodată un iubit? întreb din pură curiozitate. Hartley ţine mai mult la trecutul ei decât un peşte la apă. — Da, am avut un iubit. îşi lasă cartea jos şi ia o înghiţitură de apă. — Ce s-a întâmplat? Te-a înşelat? Te-ai săturat de el? Erai prea ocupată? Ce? Se apleacă în faţă, cu ochii îngustaţi. — De ce contează? — Sunt curios. Aud pe cineva dregandu-şi glasul în spatele meu. îl ignor. 62 ----fiction connection Moştenitorul decăzut — Eşti interesantă şi mi-ar plăcea să ştiu mai multe despic tine. Zgomotul din spate devine mai puternic. Ochii lui I lartley se măresc şi colţul gurii ei se ridică. — Cred că e cineva care vrea să fie băgat în seamă.

— —

Port o conversaţie cu tine. Easton. Aud nişte paşi apropiindu-se şi apoi simt pe umăr degetele lui Claire. — Nu m-ai auzit? înghit în sec. Manierele, îmi spun. — Ba da, dar port o conversaţie... — Am terminat. Poţi sta pe scaunul meu. Hartley se ridică şi arată spre locul ei. Claire bâiguie: — Mersi. — Aşteaptă o secundă. îi prind încheietura lui Hartley, dar şi-o trage înapoi. Deranjat, mă întorc spre Claire. — Eu şi Hartley avem nevoie de un moment. — Chiar nu, spune Hartley. O secundă mai târziu, o întinde de acolo. — Nu am terminat. Mă dau jos şi mă grăbesc după Hartley. în spatele meu, Claire îmi strigă numele din nou. Continui să merg. Ignor privirile amuzate ale Ellei şi ale celorlalţi. Mâ concentrez doar asupra Iui Hartley, pe care reuşesc s-o prind la intrarea în sala de mese. — E o cruzime din partea ta să mă laşi singur cu Claire, glumesc eu. Nu ai suflet? Hartley îşi trece un deget de-a lungul frunţii şi observ o mică linie albă pe încheietura ei stângă. Arată ca 63 Erin Watt o cicatrice chirurgicală. Trebuie să fi fost o lovitură chiar nasoală dacă a avut nevoie de operaţie pentru ea. — Uite cum stă treaba, Easton. Nu-mi place sa fiu centrul atenţiei, dar e clar că ţie-ţi place, spune, arătând spre mulţimea de chipuri care ne privesc. încerc să rămân în anonimat anul ăsta. Nu vreau — şi nu-mi pot permite — să am parte de toată atenţia asta îndreptată spre mine. La fraza asta, nu pot să nu mă încrunt. — De ce nu? — Uite-aşa, e tot ce spune. Dar nu se mişcă de acolo. Mă apropii mai mult. Totuşi, nu se îndepărtează. E ca şi cum picioarele i-ar fi lipite de podea. îmi cobor capul până când nasul meu e la câţiva centimetri de vârful urechii ei adorabile. Sunt atât de aproape încât îi pot simţi căldura pielii chiar prin rochia ei apretată. Degetele mele îi prind încheietura. Inima îi bate nebuneşte. Sau poate e a mea. Miroase fantastic, aromat şi proaspăt. Vreau să-mi lipesc nasul de gâtul ei şi s-o adulmec. Şi apoi poate să urc lingandu-i bărbia până dau de buzele ei îmbufnate. Le-aş linge şi pe alea apoi, înainte să-mi strecor limba în gura ei. Şi acum mi s-a sculat în mijlocul cafenelei. Privirea lui Hartley coboară spre locul în care mâna mea o atinge pe a ei. — Royal, mă avertizează ea. — Mmmm? Sunt prea distras de părul negru ca noaptea, de felul în care i se ondulează atât de fin în jurul urechii. Imaginea părului lui Hartley atârnând ca o perdea în jurul fetei mele îmi străfulgeră mintea şi îmi vine să urlu în gura mare. — Nu se poate să nu simţi asta, îi spun, cu glas slab şi răguşit. 64 fiction connection Moştenitorul decăzut Ochii ei se măresc încet.

— Să simt ce? Căldura. Dorinţa aceasta copleşitoare care mă străbate chiar acum. — Asta, murmur şi, înainte să mă pot opri, mă apropii mai mult de ea. îmi aplec gura spre a ei. Aud câteva suspine de data asta. O avalanşă de şuşoteli. Le ignor. Sunt obsedat de Hartley. încă doi centimetri şi buzele noastre se vor atinge. încă un centimetru şi limba mea va fi în gura ei. lumătate de centimetru şi... Ceva rece şi umed îmi împroaşcă faţa. Mă dau înapoi surprins, ridicându-mi o mână pentru a-mi atinge obrazul. Apă? Pentru numele lui Dumnezeu, tocmai a vărsat întregul conţinut al sticlei sale în capul meu. — Ce dracu'! strig furios. Hartley pare la fel de nervoasă ca mine. — Eşti asa un dobitoc, şuieră ea. îmi pică faţa. — Eu? Tu eşti cea care a vărsat apă pe mine! — Tocmai ţi-am spus că nu vreau atenţie, iar tu ai încercat să mă săruţi de faţă cu toată şcoala! Dar nu-ţi pasă de ceea ce vor alţii, nu-i aşa, Easton? Doar ce vrei tu contează, pentru că eşti un Royal, mai ştii? îmi dă mâna la o parte şi privesc mâhnit cum dispare nervoasă. — Easton? se aude o voce plângăreaţă. îmi sprijin capul de tocul uşii. Vai, ce bine. Nu pot scăpa de fosta mea şi continui s-o îndepărtez pe fata pe care o doresc. Ultimul meu an de liceu nu merge aşa cum mi-am închipuit. Deloc. 65 Capitolul 6 — Crezi că sunt un dobitoc? întreb mai târziu în acea seară. Posac, înţep unul din merele de pe masă privind-o pe Ella cum taie unul pentru mine. — Ce fel de întrebare e asta? Pune feliile într-un bol şi-l împinge spre mine. — Deci răspunsul e da? — Fireşte că nu. Se ridică pe vârfuri şi mă mângâie pe cap, de parcă aş fi un căţeluş. Nu-mi place sentimentul ăla — cel care mă face să mă întreb dacă Ella crede cumva că am cinci ani. — De ce mă tratezi ca pe un copil, când sunt cu trei luni mai mare decât tine? — Pentru că aşa te porţi. — Nu e adevărat. — Ba da, o faci. Te comporţi exact ca un copil mic. îmi sare muştarul. — De asta nu m-ai privit niciodată ca pe Reed? Pentru că sunt un copil mic? Se poate ca eu să fi fost primul Royal al Ellei, dar Reed a fost mereu pe primul loc în inima ei. Asta mă sâcâie. 66 fiction connection Moştenitorul decăzut I oală lumea m-a iubit mereu pe mine mai mult. Mama, Ielele de la şcoală. Drace, femeilor bătrâne le sclipeşte plivirea de fiecare dată când mă văd. Mutra lui Reed e mereu posomorâtă, iar Gideon nu a avut ochi niciodată decât pentru Savannah Montgomery. Sunt copilul de aur, «Iar în ultima vreme o dau în bară non-stop. îmi observ reflexia în dulapul de sticlă. încă arăt la lei de bine ca întotdeauna. Sunt şarmant şi haios. Trupul meu ar putea apărea pe coperta unei reviste, în mare parte datorită

genelor bune, dar si fiindcă muncesc penii u el — ridic greutăţi şi joc fotbal. Claire vrea în continuare să umble după mine, deşi au trecut secole de când ne-am despărţit. Neah, nu mi-am pierdut şarmul. Ella s-a cuplat cu Reed dintr-un motiv inexplicabil, iar Hartley Wright pur şi simplu are un băţ înfipt în fund. E antisocială. — Nu sunt un copil, bolborosesc. Ella oftează. — Bun, ce se întâmplă cu adevărat aici? E totul în regulă? îi evit privirea îngrijorat. — De ce să nu fie? — Eşti sigur? Pentru că pari abătut încă de când fata aia ţi-a turnat apă în cap la prânz — cum o cheamă? Fac un efort să zâmbesc. — Hartley, şi nu sunt deprimat din cauza asta. Sunt Easton Royal şi am lumea la picioare. în plus, va veni la mine în cele din urmă, spun şi o ciupesc de obraz. Trebuie s-o iau din loc, surioară. Nu mă aştepta diseară. înlemneşte. — Fără lupte. — Fără lupte, repet dându-mi ochii peste cap. 67 I un Wall — Easton... — Vorbesc serios. îmi ridic mâinile într-un gest nevinovat. — E marţi, oricum. Marţi nu sunt lupte. Ella nu pare pe deplin convinsă. — Atunci unde mergi? — într-un Ioc unde fetele cuminţi n-ar trebui să fie văzute. înşfac restul merelor şi plec. — Easton! strigă ea după mine. îi fac cu mâna fără să mă întorc. Nu vreau ca Ella să mă urmărească în seara asta. Ar avea mereu ceva de comentat şi asta mi-ar răpi din strălucire. Când ajung în cameră, mă îmbrac cu jeanşii mei preferaţi. Găurile din genunchi se lărgesc tot mai tare şi încep să arate mai puţin ca o expresie a modei şi mai mult ca şi cum i-aş fi furat de la un boschetar, dar nu-mi place să arunc lucrurile. în plus, acolo unde mă duc nu are sens să arăţi plin de bani. Găsesc un hanorac pe podea şi-l trag peste maioul meu negru preferat. Palmez cheile şi câteva sute de dolari, apoi o iau pe scările din spate pentru a-i evita pe Ella, pe tata şi toţi ceilalţi ochi iscoditori. în garaj, trag prelata de pe minunăţia pe care sper că tata n-a observat că am cumpărat-o. Motocicleta e folosită, dar nu am putut-o schimba cu una mai scumpă fără a trage semnale de alarmă în biroul contabilei. Orice achiziţie care depăşeşte zece mii de dolari e marcată în ziua de azi. Mă bucur totuşi, pentru că în unele locuri în care am fost, ceva atât de preţios ar ieşi în evidenţă şi astfel ar fi furat. Duc Yamaha de culoare neagră-argintie de ghidon până la jumătatea drumului înainte să urc pe ea şi 68 fiction connection Moştenitorul decăzut să-mi iau tălpăşiţa. îmi ia treizeci de minute să ajung la destinaţie. în faţa casei dărăpănate, se află cel puţin o jumătate de duzină de oameni care fumează — ţigări, desigur, pentru că iarba nu e legală aici şi probabil nici IUI va fi până când întreaga ţară nu va aproba chestia asta. înăuntru e cu totul altceva. Nu se găseşte doar iarbă acolo, ci un întreg arsenal de droguri din

care să alegi, l otuşi, nu pentru asta am venit. încerc să stau departe tie droguri, deşi nu mi-a fost uşor. Doar când văd un joint îmi lasă gura apă şi mă pişcă sub limbă. îmi iau ochii de la grupul ce fărâmiţează praful alb la masă şi mă forţez să cobor scările. E greu, dar le-am promis-o fraţilor mei şi, după ce am văzut ce i-a făcut mamei mele, am încercat să elimin acea dependenţă. Nu vreau să mor. Vreau doar să mă simt bine. Pastilele m-au ajutat să mă calmez şi s-o las mai moale, atât cât să mă bucur de viaţă, dar ştiu că orice exces poate duce la dezastru. La capătul scărilor, un tip cu un pântece imens îmi face semn cu degetul. — Royal. înfăţişarea lui Tony e înşelătoare. Pare blând, dar el e tipul de aici pe care nu vrei să-l superi. O singură lovitură de lăbuţă şi eşti complet inconştient. Prind mâna bătăuşului şi-l îmbrăţişez bărbăteşte. îmi trage o palmă zdravănă peste spate înainte să se dea la o parte. în celula de ciment puţin luminată sunt aşezate patru mese. Fumatul e interzis aici fiindcă deja e pericol de incendiu. Există o singură ieşire şi aia e sus pe scări. E plin de alcool. Sunt trei mese deja pline, dar a patra are trei scaune goale. Deşi dealerul îmi e necunoscut, mă arunc în ring fără să-mi pese. 69 Erin Watt — Nu ne-am mai văzut de mult, Royal, spune tipul de lângă mine. — Hei, Nate Dog. Batem palma. A lui e aspră de la munca de pe docuri. L-am cunoscut odată după o luptă şi m-a invitat la unul din jocurile astea. Cred că e din cauză că ştia că am bani şi voia să mă uşureze de o parte din ei. Oricare ar fi motivul, locul ăsta este o bună metodă de a scăpa de bănet. Nu mă deranjează să pierd şi, în majoritatea timpului, chiar îi recuperez. Chiar dacă am cu cel puţin opt centimetri mai mult decât el, tot mă simt mic în jurul lui Nate D. Nu e doar din cauza vârstei lui, ci şi a modului în care se poartă. Ştie care îi e valoarea. Trebuie să admiri asta. Cel de-al treilea jucător îşi ridică bărbia în direcţia mea, făcând pe durul. îşi îndreaptă umerii sub hanoracul de firmă supradimensionat, bănuiesc, pe care-l poartă ca să pară mai solid decât e în realitate. — Ai ceva cu mine? întreabă băiatul, scoţând bărbia în faţă. — Nu. De ce? — Te holbai, mă informează Nate D. — Da, uită-te la cărţile tale. Puştiul începe să mă calce pe nervi. — Eşti atât de drăguţ încât nu mă pot abţine, spun eu. Nate D. îşi acoperă gura cu braţul ca să-şi înăbuşe râsul, şi chiar dealerului cu faţa împietrită îi scapă un zâmbet. Puştiul nu e amuzat. Ce păcat că derbedeul nu are deloc simţul umorului. Cineva îmi pasează o sticlă de bere în timp ce dealerul amesteca prima mână. Dau pe gât jumătate de sticlă fără să respir. Se poate să fi renunţat la un viciu, dar nu le pot înlătura pe toate. I-am 70 fiction connection Moştenitorul decăzut spus cândva Ellei că e parte din profilul meu genetic. I )evin obsedat de căcaturi. Pur şi simplu aşa sunt făcut şi u-o să regret. Nu fac rău nimănui — sau, cel puţin, încerc să evit lucrul acesta. îmi iau cărţile şi încep să joc. Nu numai că puştiul nu are deloc simţul umorului, dar joacă şi prost. Nu e atent la cărţile care s-au jucat deja şi pariază non-stop. După cinci mâini rapide, a pierdut toţi banii din fata lui, în timp ce grămada mea continuă

să crească. — Eşti norocos astă-seară, băiete, oftează Nate D., aruncând frustrat cei trei şesari pe masă. — E al doilea as în cinci ture, îmi spune băiatul pe un ton ameninţător. Trişezi, asa-i? Mă opresc în mijlocul câştigului. — Nici măcar nu ştiu numele dealerului, deci cum se presupune că aş trişa? — Câştigam înainte să ajungi tu. E chiar dubios, spune el. îmi dau ochii peste cap. —Joacă-ţi cărţile, se răsteşte Nate. Puştiul strânge din dinţi, dar dă înapoi. Mă uit la cărţile mele şi decartez două. — Două, te rog, îi spun dealerului. — Te rog? De parcă am fi în vreun club country, mă ia peste picior Gigi Durul, care-şi ţine cărţile laolaltă. Pas. Mana mea e câştigătoare. Termină pierzând în faţa lui Nate. Mai băgăm o tură cu Gigi Durul, care pierde încă două mii. îi iau ultima sută într-o cacealma majoră unde am un căcat de valet. Nate se retrage şi Gigi Durul îi urmează exemplul. — Să-ţi vedem cărţile, mormăie el. — Nu. 71 Erin Watt Poate dacă as fi fost cu Nate si cu alţi câţiva nu m-as i i i > t fi opus, dar tipul ăsta a fost un nesimţit toată noaptea. Nu sunt în toane bune şi nu am fost încă de la prânz. Ella avea dreptate — faptul că Hartley m-a respins chiar m-a supărat. — Vreau să-ţi văd cărţile! Se întinde peste masă ca să le ia, dar le arunc spre dealer, care le bagă fără probleme în pachet. — Stai jos, ordon eu. — E un căcat! spune Gigi Durul şi bate cu pumnul în masă. Dă-ţi jos hainele. Se apleacă, şi cum ar vrea să-mi smulgă hanoracul de pe spate. Mă dau la o parte în timp ce Nate îl prinde de braţ pe Gigi Durul şi-l asază înapoi pe scaunul său. — Stai, mă avertizează Nate, scuturând din deget în direcţia mea. Ursuz, Durul îşi încrucişează braţele. — Nu mai joc niciun ban până când el nu îşi dă jos hanoracul. Nu joc prost. Pufnesc. — Nu joc prost, insistă el. Nate mă prinde de partea din spate a puloverului. — Fă-o doar ca să mai jucăm. Cu alte cuvinte, taci ca să luăm şi mai mult din banii prostovanului ăstuia. Mă desprind din strânsoarea docherului. — Nu. Nu trişez şi nu-mi scot hainele doar pentru că un căcat de om care nu poate merge la cacealma îmi spune ce să fac. Nate se ridică. — Banii lui s-au dus. Dă-l jos şi gata, Royal. 72 fiction connection Moştenitorul decăzut Că tot vorbeam de căcaţi. Nate e atât de dornic de

bani încât o să mă arunce sub masă? Să fim seriosi. / — Dă-l jos, trişorule, mă ia peste picior Gigi Durul. E plin de încredere, acum că Nate îl spijină. Zâmbesc amuzat. — Nu. Nate mă prinde de braţ şi mă trag din strânsoarea lui. Nu sunt sigur ce merge greşit, dar după asta, nu-mi mai amintesc nimic. Masa se înclină. Banii cad la pământ. Vin pumni de nicăieri, lovindu-mă în bărbie, învârtindu-mă. Ma ridic împărţind pumni. Nu ştiu cu cine mă bat sau de ce, dar mă simt bine. Primesc o lovitură în pântec şi doi pumni în partea superioară a corpului, dar dau şi mai multe. Mă lupt chiar dacă transpiraţia şi sângele îmi scaldă ochii şi îmi umplu gura. Mă lupt până când un jet de apă rece se loveşte de faţa mea. Hah. Din nou apă. A doua oară pe ziua de azi. — Destul! Mă trezesc pe spate uitându-mă către fata nervoasă a lui Tony. Are vârful unui furtun în mână. îmi ţiuie urechile de la urletul lui sau poate de la o lovitură în craniu, îmi scutur puternic capul, dar ţiuitul nu dispare. — E timpul să pleci, Royal. Mă ridic de jos şi cu mintea în ceaţă mă izbesc de mesele împrăştiate, podeaua fiind acoperită de bani şi corpurile întinse pe jos. — Nu am început eu, spun. — Nu-mi pasă. Noaptea e un dezastru din cauza ta. Ieşi afară. Mimez un zâmbet, chiar dacă doare ca dracu'. — Nu cumva dai vina pe mine aiurea? Cine era tipul ăla, oricum? Joc aici de... 73 i im Wtill — Eşti surd, fiule? Ţi-am zis să-ţi mişti fundul de băieţaş frumos de pe proprietatea mea. Şi să nu cumva să te întorci. Mă împinge cu putere pe scări. Vâjâitul din urechi persistă. Mă împleticesc spre ieşire, târându-mă pe scări. Doamne, ce mă doare capul. Casa e aproape goală. Afară, câţiva oameni sunt adunaţi pe verandă. Le fac iute cu mâna şi mă poticnesc pe scări. Trotuarul îmi joacă în faţa ochilor. Ridic mana pentru a mă sprijini, dar nu găsesc nimic în afară de aer, şi mă împiedic de propriile picioare. Cad în genunchi. Se aud râsete în spatele meu. Nemernicii. Mă ridic în picioare şi mă îndrept. Motocicleta mea e doar la o stradă distanţă. Odată ce ajung acolo, o să fie bine. Mă târăsc pe trotuar, împleticindu-mă şi clătinându-mă, dar ajung la motocicletă. îmi trec un picior peste ea şi încerc s-o pornesc. Motorul huruie, dar moare după câteva secunde, îmi trântesc mâna pe rezervor şi-l repornesc. Acum îşi revine la viaţă. Bravo lui. — Easton? îmi rotesc capul spre vocea familiară. Ce dracu'? Capul lui Hartley Wright apare în faţa mea, doar că acum pare în triplu exemplar. Trei Hartley care să strige la mine şi să fie rele cu mine şi să mă împroaşte cu apă pentru că am avut curajul s-o sărut. Super. — Te ţii după mine? mormăi. — Ai vrea tu. Cele trei Hartleyse întorc pentru a pleca. Slăbesc ambreiajul şi motorul se rostogoleşte în fată. — Aşteaptă. Ea şi cele două copii ale ei se răsucesc din drum. — Vino aici. Te duc acasă.

74 fiction connection Moştenitorul decăzut — Stai pe aici? Chiar şi cu vederea mea de căcat, pot observa că e o zonă unde niciunul din copiii de la Astor Park nu ar locui. Nici măcar un bursier nu ar veni în văgăuna asta, nu? — Haide. Mă prinde de mânecă. — Dacă o să conduci în starea asta, o să loveşti vreun copil şi o să distrugi viaţa unei familii întregi. — Mersi pentru grija pe care mi-o porţi, spun sarcastic, dar o îngrijorare puternică mă cuprinde din senin. Are dreptate. îmi vâjâie capul, văd dublu sau triplu şi întregul corp mă doare. încet, sprijin motocicleta de bordură şi îi pun cricul. Sau cel puţin încerc. Fac patru încercări până ce ea se apleacă şi-mi dă piciorul la o parte. — De ce mă ajuţi? mormăi. — Habar nu am. — Te-ai comportat ca o zdreanţă cu mine la prânz. — Ai meritat-o. Se poate ca ea să mai fi spus ceva, dar mie mi se înceţoşează complet vederea. 75 Capitolul 7 Basul puternic al melodiei „Humble" a lui Kendrick Lamar care îmi bubuie în urechi mă face să caut butonul de oprire. Detest antrenamentele de dimineaţă. Cu ochii încă închişi, orbecăi pe noptieră după telefonul meu, dar în loc de lemnul tare, nu găsesc nimic. Mă întind mai mult şi ajung lat pe podea. Mă trezesc din cauza impactului. în timp ce mă târăsc pe covor, îmi dau seama că nu sunt acasă. Sub picioare am o carpetă murdară, iar în spate, o canapea rablagită. Două scaune pliante sunt aşezate la o masă mică de lemn, în dreapta mea. Chiar în spatele ei se găseşte un spaţiu mic ce adăposteşte un frigider, un cuptor şi o chiuvetă. Simt că mă piş pe mine. Doi paşi şi am deschis singura uşă din apartament. Baia, la fel ca restul locului, e minusculă. O chiuvetă mică, un duş şi o toaletă ocupă tot spaţiul. Folosesc toaleta, mă spăl pe mâini şi mă şterg cu un prosop de mâini surprinzător de drăguţ. îl împăturesc în două şi-l agăţ unde l-am găsit. întors în living, încep să-mi amintesc evenimentele de noaptea trecută. Am condus prin mahala pe Yamaha, Kt - -fiction connection Moştenitorul decăzut ,1111 jucat câteva mâini la cărţi şi apoi am început să mă hat. Probabil mi-am pierdut cunoştinţa de la o lovitură m cap. Nu, stai aşa. A mai fost ceva înainte. Hartley. Hartley m-a adus aici chiar înainte să leşin, i mi amintesc vag cum îmi ordona sămi mişc fundul şi cum am urcat apoi nişte trepte nesfârşite. Dar, dacă eu am dormit pe canapea, unde a dormit ea? Locul ăsta nu are un alt dormitor şi canapeaua nu e îndeajuns de mare pentru doi. Ar fi trebuit literalmente să doarmă peste mine, şi, din cauza aversiunii pe care mi-o poartă, presupun că a dormit pe podea. Căcat. îmi trec o mână prin păr. Nu, n-am să mă simt vinovat din cauza asta. Nu i-am cerut niciodată ajutorul şi, cu siguranţă, nu i-am cerut să mă lase să dorm pe canapeaua ei, chiar dacă aveam nevoie de un loc unde să mă refugiez seara trecută. îmi găsesc încălţările şi hanoracul pe masă. în hanorac sunt aproximativ trei miare, ceea

ce înseamnă că ea a găsit banii şi nu a luat un cent. Ar fi trebuit să-şi ia o recompensă. Scot câteva bancnote şi le las pe masă. Sub adidaşii mei e un bilet cu o cheie lipită de el. închide, pune cheia în plicul ăsta şi bagă-l în cutia poştală, care e la parter. Mă bat uşor cu biletul pe bărbie. Fata asta e un mister. Părinţii ei locuiesc într-o vilă scumpă. Tatăl ei e un procuror faimos. Hartley, în schimb, locuieşte în cea mai rău-famată zonă din Bayview, unde pereţii sunt aşa de subţiri încât pot auzi muzica pe care o ascultă vecinul ei de jos. Totuşi ea merge la cea mai bună şcoală din district. Ce naiba vrea să însemne asta? Mă gândeam că ultimul meu an de liceu va fi al naibii de plictisitor. Ella îşi petrece majoritatea timpului 77 Erin Watt vorbind cu Reed la telefon, dându-i mesaje sau vizi- tându-l la State în weekenduri. Gemenii sunt ocupaţi cu vieţile lor. Gideon e la colegiu şi, când vine acasă, nu vrea decât să se relaxeze cu Savannah. Eu am rămas pe dinafară, aşa cum am rămas întreaga mea viaţă de până acum. înainte ca Gid să plece de acasă, erau cei doi mai mari şi cei doi mai tineri, cu mine la mijloc. Mama spunea că asta îmi scoate la iveală individualismul şi autosuficienţa. Găseam întotdeauna ceva de făcut. Nu aveam nevoie de fraţii mei. în plus, îmi făceam prieteni mai uşor decât oricare dintre ei. Aveam o tonă de prieteni. Lista mea de contacte era plină. Totuşi... n-am sunat pe nimeni de pe lista aia noaptea trecută. în schimb, am încercat să mă urc pe motocicletă şi să gonesc spre casă ca un cretin cu creierul mai mic decât boaşele. Părăsesc apartamentul lui Hartley şi încui, dar bag cheia în buzunar, în loc s-o pun în plic. Antrenamentul începe în treizeci de minute, ceea ce înseamnă că voi întârzia. Atâta bătaie de cap pentru că am creat un precedent ieri, sosind mai devreme. Pe telefon îmi apar o grămadă de mesaje de la Ella. Unde eşti? / Callum te caută. Căcat. în felul ăsta, n-am să ajung să zbor niciodată. Chiar trebuie să am grijă la deciziile pe care le voi lua în viitor. Te-am acoperit. I-am spus c-ai plecat deja. Merg spre scări. Aleea de lângă casa lui Hartley miroase a căcat de pisică şi a pişat de câine şi — mă rog, duhneşte oribil. E criminal. 78 fiction connection Moştenitorul decăzut Răspund la mesaje. Mersi că m-ai acoperit. Sunt pe drum. Toată lumea e încă la vestiar când ajung. Antrenamentul din dimineaţa asta constă în exerciţii, lovi- turi cu bâta şi alergare, sprinturi şi exerciţii combinate cu sacul. Picioarele mele sunt ca de gumă la finalul antrenamentului. Acum, că Bran Mathis conduce ofensiva, antrenorul nu ne mai menajează. Cred că renunţase atunci când problema cu coordonatorul de joc devenise nasoală şi n-a riscat vreo accidentare pentru restul sezonului considerat ratat. Acum, toate pariurile s-au încheiat. Pash îmi aruncă o sticlă de apă şi apoi o dă pe gât pe a lui. — Drace, nu sunt deloc în formă, mormăie el. Am băut şi am fumat prea mult vara asta. — Şi eu. Golesc sticla, o pun deoparte şi mă arunc la loc pe iarbă. Pash se trânteşte lângă mine. Amândoi stăm întinşi, holbându-ne la cerul senin. Proaspăt ca o margaretă în ciuda

antrenamentului istovitor, Bran trece pe lângă noi şi chicoteşte când ne vede. — Voi, băieţi, trebuie să mergeţi la sală mai des. Mă simt grozav. Abia reusesc să ridic o mână ca să-i arăt degetul mijlociu. — Te simţi bine doar fiindcă nu ai vicii. Râde şi mai tare. — Asta e o insultă? Pentru că am impresia că a fi un om fără vicii înseamnă că nu sunt singurul deshidratat de pe gazon. De data asta, Pash îi arată şi el degetul lui Bran. în cele din urmă, reuşim să ne mişcăm cururile de pe teren până la vestiare, unde fac un duş rapid. Mut cheia 79 Erin Watt de la apartamentul lui Hartley din jeanşi în pantalonii de uniformă, apoi mă îndrept către secretariat. Doamna Goldstein e aici. Buclele ei sârmoase, vopsite în galben, îi atârnă deasupra micuţei sale feţe rotunde. Ochelarii roz îi sunt cocoţaţi în vârful nasului. îmi proptesc un cot pe masă. — Doamnă G, arătaţi bine azi. Oftează. — Ce doreşti, domnule Royal? Ignorându-i nerăbdarea evidentă, îi ating vârful monitorului. — Am trecut pe-aici pentru că este o greşeală în orarul clasei mele. Am mers la cursuri la început şi se pare că nu mai fac parte din acea clasă. Un puşti pe nume Wright s-a transferat şi, când a făcut asta, mi-a luat locul. Sprâncenele desenate pe deasupra ochelarilor ei se împreunează. — Asta e complet neobişnuit. Adică sunt un mare nesimţit. Sunt. Dar continui să mint. — Ştiu, nu-i aşa? Tot ce pot spune e că domnul Walsh mi-a zis ceva de genul: „Nu mai faci parte din grupa asta, Royal". Şi eu eram ceva de genul: „Ce? E o nebunie. Cum se poate ca acest Wright să-mi fi luat locul?" La care el: „Ei bine, de ce nu mergi la secretariat să întrebi?" Şi... — în regulă, mi-o taie ea, vizibil exasperată. Taci odată. Lasă-mă să mă uit. îmi ascund un rânjet. — Mulţumesc, doamnă G. Chiar cred că puştiul Wright e în clasa greşită.4 4 Rightxn engleză înseamnă „corect" şi se citeşte ca Wright. Antonimul lui Right este Wrong şi se traduce prin „greşit". (N.t.) 80 - Fiction connection Moştenitorul decăzut l;ac cu ochiul după acest calambur de excepţie. I toamnei G îi place, totuşi. Strânge din buzele ei subţiri pentru a-şi înăbuşi râsul. - Să vedem ce putem face. Scrie ceva pe tastatură. Mă răsucesc spre monitor ca ■.a văd ce face — tocmai a scos un dosar numit Wright, II. împingându-şi ochelarii pe vârful nasului, începe să c iţească orarul. Iute cum sunt, mă aplec peste birou şi apăs rapid pe butonul de printare. — Domnule Royal, ţipă ea, sărind de pe scaun. Dar nu e îndeajuns de rapidă pentru mine. Sar peste birou cu o mână şi aterizez direct în fata imprimantei. — Mulţumesc că aţi printat asta. Zâmbindu-i triumfător, înşfac hârtia şi alerg spre capătul biroului.

Vrea să mă prindă. — Nu l-am printat pentru tine. Easton Royal, întoarce-te aici! — Parfumul dumneavoastră miroase minunat, doamnă (r, îi strig peste umăr. Odată ieşit din secretariat, mă uit la foaia printată. Nu există nicio suprapunere, cu excepţia ultimei ore. De fapt, majoritatea cursurilor lui Wright, H se ţin în capetele opuse ale clădirii faţă de orele mele. De azi înainte, asta se va schimba. Sar câte două scări odată. Ora a început deja când dau buzna la primul curs al lui Hartley pe ziua de azi. Toate scaunele de lângă ea sunt ocupate. E înconjurată de un grup de plante ofilite — copiii care sug tot oxigenul din atmosferă din cauza importanţei pe care şi-o acordă. Merg la o ţipă pe care o cunosc şi pe care n-o prea plac. Mă aplec peste banca ei. 81 Erin Watt — Ti-a luat foc maşina. t t — O, Dumnezeule! Cynthia Patterson urlă şi fuge din clasă privind înapoi. Cu un zâmbet prostesc, îi trag scaunul liber şi mă aşez. — Domnule Royal, ce căutaţi la acest curs? întreabă profesoara. Habar n-am cine e. După ridurile de pe frunte pe care încearcă să le ascundă cu ajutorul Botoxului, are în jur de patruzeci de ani. Prea bătrână pentru mine. — Sunt aici ca să învăţ. Nu asta fac toti cei de aici? > i — Este ora de Ideologie Feministă. îmi ridic capul. — Atunci nu înţeleg de ce discriminaţi. Dacă tot vrem egalitatea genurilor, n-ar trebui ca acest curs să fie obligatoriu pentru băieţi? Profa face un ultim efort să mă dea afară. — Nu ai manualele necesare pentru acest curs. — Nicio grijă. Le voi împărţi cu Hartley pentru moment. Suntem prieteni vechi. îmi iau banca şi o mut chiar lângă a ei. — Ce faci? şopteşte ea. — Ai o abilitate formidabilă de a tipa în şoaptă, ştiai asta? îi trag una din cărţi pe banca mea. — Ai o abilitate incredibilă de a mă scoate din sărite. — Mi-am dezvoltat abilitatea asta chiar de când am apărut pe lume. îmi scot picioarele în afara băncii. — Mama mi-a spus că m-am născut lovind cu pumnul. Mersi că m-ai ajutat azi-noapte. 82 ---fiction connection Moştenitorul decăzut îmi vâr mâna în buzunar, studiez rapid camera din pliviri, apoi îmi strecor mâna pe sub masă şi-i dau un ghiont lui Hartley cu cheia. Tresare scurt, apoi se uită în |os şi se încordează. — Ţi-am spus să o laşi în cutia poştală, bombăne ea. — M-am gândit că aşa va fi mai uşor. îmi cercetează expresia. — Cred că ai un pact cu diavolul. E singura cale prin care poţi arăta asa de bine după o noapte în care ai băut şi ai mancat bătaie. — Nu am mâncat bătaie. — Serios? De asta ai leşinat? N-ai fost lovit atât de tare la cap încât nici nu mai vedeai

ca lumea? — Ai dreptate. Hartley dă din cap. Privirea îi rămâne neclintită. în faţa clasei, profesoara bate câmpii despre cel de-al treilea val feminist. E consternată de faptul că aproape nimeni n-o ascultă. — De ce eşti aici? întreabă Hartley, în cele din urmă. — Oh, am uitat să-ţi spun? Sunt la toate cursurile tale acum. Capul ei se roteşte spre mine. — Oh, Dumnezeule. — Mă rog, în afară de muzică. Sunt complet afon. — Oh, Dumnezeule, spune ea din nou. — Ştiam eu c-ai să te bucuri. Oftează atât de tare încât toată lumea se întoarce spre noi. — Cea fost asta, domnişoară Wright? întreabă politicos profesoara. Hartley are dinţii vizibil încleştaţi. 83 bun Watt — Pur şi simplu, nu pot să cred că şi în această societate modernă progresivă studiile privind drogurile se bazează în principal pe subiecţii masculini, care pun în pericol vieţile femeilor în fiecare zi. E şocant. — Şocant, aprobă profesoara noastră. Şi totuşi, adevărat! în momentul în care-şi termină prelegerea,Hartley se încruntă spre mine. — Schimbă-ţi orarul cum era înainte, Royal. — Nu. Se prinde de marginea băncii cu ambele mâini, de parcă s-ar abţine cu greu să mă pocnească. — Bine, murmură ea. Atunci nu mai vorbi cu mine. încerc să învăţ ceva. — Ce poţi învăţa de aici? Femeile merită aceleaşi drepturi ca bărbaţii. Si cu asta basta. TT — Chiar crezi asta? Ridic din sprâncene. — Nu asta crede toată lumea? — Evident că nu. Fac cu ochiul. — Deci asta înseamnă că acum mă placi fiindcă sunt superînţelept? Dar şarmul meu n-o impresionează, pentru că-şi mijeşte ochii cu suspiciune. — Nu ştiu de ce te ţii după mine, dar trebuie să încetezi. Nu mă interesezi şi nu mă vei interesa vreodată. Şi, din câte am auzit, sunt o gramadă de fete moarte după tine care aşteaptă şi-şi doresc să devină ceea ce-ţi doreşti tu, deci pur şi simplu... îmi face semn să mă evapor. — Dispari şi gata. Ignor tot ce a spus, exceptând lucrurile evidente. fiction connection Moştenitorul decăzut — Te-ai interesat de mine, asa e? îşi închide ochii, apoi îşi îndreaptă privirea în faţă. — Ce altceva ai mai auzit? îmi place să aud bârfe despre mine. îi dau un ghiont. Se fereşte şi tace. — Bârfa mea preferată e că am o limbă magică — pentru că e adevărat. Aş fi fericit oricând să-ţi fac o demonstraţie.

Hartley îşi încrucişează braţele şi tace în continuare. Mă uit în jos la orar. — Abia aştept să mergem împreună la ora de literatură britanică, spun cu voioşie. Strânge din dinţi. E amuzant. E foarte amuzant. 85 Capitolul 8 Hartley mă ignoră pe toata durata cursului de literatură britanică şi apoi la Politică, un alt curs la care nu sunt înscris de fapt, dar la care particip, fiindcă e în orarul ei. Profesorii nici măcar nu clipesc când mă văd prezent; îşi închipuie că dacă sunt acolo, secretariatul ştie despre asta şi totul e în regulă. Destul de iresponsabil din partea lor, aş spune. Cred că, practic, ceea ce fac poate fi considerat hărţuire, dar nu e ca şi când aş răni-o sau aş fi foarte libidinos, încercând să-i intru pe sub fustă. E pur şi simplu amuzant s-o enervez. Nu că n-aş vrea să-i intru pe sub fustă. Sub fusta ei, care-i acoperă fundul pe care-l admir chiar acum. E ora prânzului şi mă furişez în spatele lui Hartley la coada de la cafenea. Funduleţul ei drăguţ se bombează spre mine în timp ce-ncearcă să-şi ia un măr. Da, chiar l-aş atinge. — Tu chiar exişti? Se întoarce indignată şi-mi dau seama că am spus asta cu voce tare. N-am de gând să-mi cer scuze, totuşi. Sunt Easton Royal. Spun prostii tot timpul. Face parte din şarmul meu. 86 fiction connection Moştenitorul decăzut — Ce? Ar trebui să te simţi flatată, o asigur. Sunt un tip supermarfă în şcoala asta. Hartley îşi ţuguie buzele. Pot vedea o sută de replici agresive trecându-i prin cap, dar e o fată deşteaptă — deja şi-a dat seama că nu ajunge nicăieri dacă se ceartă cu mine. Nu face decât să-mi dea nas dacă se dondăneşte cu / mine. Asa că se-ntoarce şi continuă să-şi pună mancare pe tavă. O urmez agale, făcând acelaşi lucru. Opţiunile de la cantina Astor Park sunt de tot rahatul şi complet inutile. Câte un bucătar celebru e angajat în fiecare semestru pentru a crea un meniu plin de peşte fiert şi de pui cu tarhon pentru o adunătură de adolescenţi care ar prefera să primească burgeri şi cartofi prăjiţi. Cantina e la fel de exagerată ca orice altceva din această şcoală. — Vrei să stăm unul lângă celălalt la cursul de fotografie? o întreb. Am auzit că ne grupăm pe perechi în după-amiaza asta şi le facem poze colegilor de bancă. Mă înclin mai aproape şi-i şoptesc în ureche: — Ţi-o arăt pe a mea dacă mi-o arăţi pe a ta. Hartley îşi aşazâ o mâna pe braţul meu şi mă împinge uşor. — Nu ne arătăm nimic unul altuia. Iar tu nici măcar nu eşti înscris la cursul ăla. Nu mai veni la orele mele! îi zâmbesc larg. — Şi să te privez de splendoarea mea? Niciodată. Clipeşte. Apoi clipeşte din nou. Apoi se holbează prelung în ochii mei. — Easton. Ai vreo... problemă? Vreau să zic... la etaj? Se bate uşor în cap. Izbucnesc în râs. — Evident că nu. — Bun. înseamnă că eşti atât de arogant, încât nu asculţi nimic din ceea ce spun ceilalţi. Am înţeles. 87 Erin Watt — Ba ascult, obiectez eu.

— Da-da. Pariez c-o faci. — O fac! Mutra mea solemnă durează cam o secundă, până-mi scapă un rânjet. — Cum ar fi atunci când puicuţele spun: „Te rog, Easton, mai vreau!" şi „Doamne, Easton, eşti cel mai bun!" Ascult sută la sută. — Oau. — Ştiu, nu? Oau. — Nu cred că ne impresionează aceleaşi lucruri. Suspină greoi, apoi înaintează şi ia o lingură. Pe când îşi pune un morman de cartofi copţi pe farfurie, mă uit la tava ei şi îmi dau seama că şi-a luat o cantitate uimitoare de mâncare. Desigur, poate că are un apetit crescut în general, dar e atât de mică încât nu-mi dau seama unde i se depune toată mancarea asta. Fie face sport ca o nebună, fie... e genul de ţipă anorexică. Ăsta ar fi un mare păcat. Nu suport când fetele se tem de propriile forme. Rotunjimile fac ca pământul să se învârtă. Drace, pământul e rotund pentru că are rotunjimi. Rotunjimile sunt marfa. Rotunjimile... Mă trezesc la realitate. O iau razna uneori, nu doar în gura mare, dar şi în capul meu. Astea sunt momentele în care vreau să fumez un joint sau să torn în mine nişte alcool, să-mi calmez gândurile care-mi aleargă frenetic prin minte. Oricum, am fost mereu un rezervor de energie, şi era chiar mai rău când eram mic. Aveam mereu glicemia mare chiar şi atunci când nu consumam dulciuri, zben- guindu-mă de colo-colo pană când, în cele din urmă, am încetat, spre uşurarea părinţilor mei. 88 fiction connection Moştenitorul decăzut - Vrei să facem ceva diseară împreună? o întreb pe I lartiey. Se opreşte brusc. Aproape mă lovesc de ea, oprindu-mă la fix. — Ăsta e un da? Vorbeşte pe un ton ferm: — Uite, Royal. Nu ştiu cât de clar mă mai pot face înţeleasă. Nu mă interesezi. — Nu te cred. — Fireşte că nu. Nu poţi înţelege de ce cineva nu şi-ar ilori să se afle în preajma ta. Mă prefac rănit. — De ce nu vrei să te afli în preajma mea? Sunt distractiv. — Da, eşti, aprobă ea. Eşti distractiv, Easton. Atât de distractiv, încât eşti bătut de o gaşcă de golani pe strada Salem. Atât de distractiv, încât chiar şi atunci când aproape îţi pierzi cunoştinţa, tot mai crezi că e o idee bună să te urci pe motocicletă şi să conduci spre casă... Simt cum ruşinea mi se cuibăreşte în piept. — Atât de distractiv, încât te prăbuşeşti în apartamentul unei ţipe oarecare, cu un teanc de bani în buzunar. Te-aş fi putut lăsa fără un chior dacă aş fi avut chef, spune ea, ridicând din umeri. N-am timp de astfel de lucruri. E prea multă bătaie de cap. Bătaie de cap? — Nu ţi-am cerut să mă laşi să stau la tine, îi reamintesc, puţin băţos. Şi ţi-am lăsat bani pentru deranjul tău, îi răspund, ridicând o sprânceană. Pentru care nici măcar nu mi-ai mulţumit. — Am ieşit din casă înaintea ta — de unde era să ştiu că mi-ai lăsat bani? Si chiar dacas fi ştiut, de ce ti-as mulţumi vreodată? Am dormit pe podea în timp ce 89 Erin Watt prinţul Royal mi-a luat patul. Merit să fiu recompensată pentru asta. M-am trezit cu un gândac de bucătărie căţărându-mi-se pe braţ, să ştii.

Tremur oripilat. Urăsc gândacii. In special gândacii de bucătărie. Sunt cei mai nasoi. Sunt captiv între enervare şi vinovăţie. Fiindcă deşi nu i-am cerut ajutorul, ea m-a ajutat. Şi mi-a cedat patul ei — mă rog, canapeaua ei — pentru ca fundul meu amărât şi bătut măr să aibă unde să doarmă. — Mersi că m-ai adăpostit, spun spăşit. Cineva ne înghionteşte, aşa că înaintăm din nou, deplasându-ne spre masa cu deserturi. Nu sunt surprins când Hartley nu ia una, ci două felii de cheesecake. Simt un val de îngrijorare. Chiar sper că nu are vreo tulburare alimentară. E îndeajuns de rău că Ella şi-a pierdut apetitul de când a plecat Reed. Nu vreau să-mi petrec întregul an de şcoală monitorizând dietele femeilor din viaţa mea. — Cu plăcere, îmi spune Hartley. Dar ca fapt divers? Primeşti un singur favor de la mine. Ăsta a fost. înainte s-o pot informa că abia aştept să-i returnez favorul, Felicity Worthington ne întrerupe. — Bună, Easton. La câţiva paşi distanţă stau doua prietene de-ale ei: cea care poartă mereu coroniţă pe cap şi însotitoarea ei blondă cu tocuri de zece centimetri. Cele două fete şoptesc una către cealaltă cu mâna la gură în timp ce Felicity stă acolo uitându-se la mine ca un animal de pradă. — Care-i treaba, Felicity? întreb, luând-o peste picior. — Fac un foc de tabără la mine acasă săptămâna viitoare, răspunde ea dulceag. Voiam să te invit personal. 90 fiction connection Moştenitorul decăzut De-abia îmi stăpânesc râsul. Familia Worthington locuieşte la malul marii, la câteva case distanţă de noi, deci am fost la o grămadă din petrecerile lor, toate găzduite de fratele mai mare al lui Felicity, Brent. Dar ultima la care am mers s-a încheiat cu Daniel Delacorte dezbrăcat şi legat ca un porc la târg, mulţumită Ellei, lui Val şi Savannah Montgomery. L-au pedepsit pe tâmpitul ăla pentru c-a drogat-o pe Ella la o altă petrecere. Şi apoi, după ce Daniel s-a eliberat, a fugit pe plajă şi l-a bătut pe Reed. Nu mai e nevoie să spun că familia Royal n-a mai fost invitată de atunci. Dar Brent a absolvit anul trecut, deci bănuiesc că Felicity e şefa acum. — Da, poate, spun neutru. Depinde dacă iubita mea vrea să meargă. Fac cu ochiul şi mă întorc spre Hartley, doar ca să-mi dau seama c-a dispărut. Futu-i. Păşeşte pe parchetul lustruit şi se îndreaptă spre uşile franţuzeşti care conduc la mesele de afară. în timp ce o urmăresc din priviri, Hartley merge drept la ţintă spre una din cele mai îndepărtate mese de pe terasă şi se aşază cu spatele la uşile cantinei. Normal. Mănâncă singură, ca o prinţesă antisocială ce este. — Ce iubită? întreabă Felicity îngustându-şi ochii. Vrei să zici Claire? Pentru că-i spunea Melissei zilele trecute că voi doi sunteţi din nou împreună... — Nu suntem din nou împreună, obiectez eu. Nenorocita de Claire. — Oh. OK. Bine. Felicity pare de-a dreptul uşurată. — Oricum, legat de petrecere, nu trebuie să confirmi dacă vii sau ceva. Doar vino şi gata. Eşti mereu bine-venit acasă la mine. 91 Lrin Wall — Da, poate, spun din nou. Se întinde şi-şi încolăceşte degetele pe braţul meu, mângâindu-mi uşurel bicepşii prin

cămaşă. — Niciun poate. Te rog, vino. Mi-ar plăcea să petrec câteva clipe frumoase cu tine. în timp ce se fâţâie pentru a se reuni cu prietenele ei care chicotesc, mă întreb dacă e întradevăr vorba de un foc de tabără. Poate e doar un complot prin care să mă atragă acolo pentru a-şi face de cap cu mine. Dar tot despre petrecerea lui Felicity vorbesc Val şi Ella când mă apropii de masa la care stăm de obicei. Bat cuba cu câţiva dintre colegii mei înainte să mă prăbuşesc în scaunul de lângă Ella. — Ţi-am zis deja, nu vreau să merg, îi spune ea lui Val. Drăgălăşenia artificială a lui Felicity îmi dă dureri de cap. Val îşi împreunează degetele. — Nici eu, dar nu avem de ales. Trebuie să ne prezentăm, mai ales acum că ştim ce pun la cale. — Cine ce pune la cale? întreb încruntat. Val se uită fugitiv la mine. — Nobilii plănuiesc o revoltă împotriva coroanei. Mă-ncrunt şi mai tare. — Ce vrei să spui? Ella îmi observă privirea îngrijorată şi se întinde să mă strângă de braţ. — Ignor-o. Face pe melodramatica. — Nu e adevărat, insistă Val. Easton, sustine-mă. — Aş face-o, scumpo, dar încă nu ştiu despre ce vorbim. îmi înfig furculiţa în rulourile mele cu carne de vită şi iau o muşcătură imensă. Conner Babbage, care joacă extremă la Riders, în- gaimă din cealaltă parte: 92 fiction connection Moştenitorul decăzut — Gagica aia cu care ai vorbit — Felicity? Vrea să-i ia capul Ellei. — E adevărat? mă întorc rânjind către sora mea vitregă. Ai s-o baţi măr după ore, surioară? — Nici vorbă, spune Ella cu o voce seacă. Dar, potrivit lui Val, asta e ceea ce vrea să-mi facă mie Felicity. Ridic nepăsător din umeri. — Nu te îngrijora. Te descurci. — Bătaie între fete după ore? întreabă Babbage însu- lleţit. — Ţine-ţi-o în pantaloni, Con, îi spune Val înainte de .i-şi concentra din nou atenţia asupra mea şi a Ellei. — Nu e de glumă, Easton. Am stat în spatele lui Felicity \i al găştii ei de vrăjitoare la istoria artei şi nu fac decât să joptească despre cum Felicity o va pune pe Ella la punct. — Cum va face asta? întreb. — N-o să-mi facă nimic, insistă Ella. Val scutură din cap. — Scumpo, fetelor ăstora nu le place că tu eşti Royala ■.Hă. Ar fi altceva dac-ar fi vorba de Easton. îmi încrucişez braţele pe piept. — Sunt prea leneş pentru asta. Val continuă de parcă nu m-ar fi auzit. — Dar tu eşti intrusa. Cea care-l are pe Reed. Cea care a domesticit-o pe Jordan. Cea care i-a împăcat pe Gideon '.i Savannah. — N-am avut nimic de-a face cu Gid şi Sav, protestează I Ila.

— Nu contează. Totul ţine de percepţie. Nu le place să lie detronate de tine, ciripeşte Babbage înainte de a se < ara pentru a înapoia tava goală la bufet. 93 Erin Watt Mă cufund mai mult in scaunul meu. Nenorocitul de Reed. Nu. Asta e doar vina lui Gideon. Dacă n-ar fi început să dea ordine oamenilor în ultimul sau an de liceu, familia Royal n-ar fi trebuit să mişte niciun deget pentru Astor. Am fi putut pretinde că suntem la fel de orbi şi de nepăsători ca majoritatea acestor elevi. în schimb, din cauza amestecului stupid al lui Gideon, întreaga şcoală crede că suntem plămădiţi din acelaşi aluat — făcuţi să fim lideri. Eu vreau să zbor, să beau, să mă bat, să mi-o trag cu femei sexy. Probabil exact în ordinea asta. — De ce ne irosim timpul vorbind despre toţi proştii? Nu putem pur şi simplu să ne bucurăm de ultimul nostru an de liceu? Val mă loveşte pe sub masă. — Nu, nu puteţi. Tu şi Ella ar trebui să faceţi ceva. Faceţi-i pe puşti să le fie frică de voi. E mai bine să fii temut decât iubit. Şi aşa mai departe. — Vrei să legăm pe cineva la ieşirea din şcoală? spun eu, referindu-mă la o chestie făcută anul trecut de Jordan Carrington, Regina Târfelor. — Nu. Doar arătaţi-vă valoarea. De asta cred că Ella trebuie să meargă la petrecerea lui Felicity. Şi tu, Easton. Voi doi ar trebui să începeţi să vă strângeţi aliaţii acum. — Nu suntem NATO, Val. Nu trebuie să ne facem aliaţi şi inamici. Oftează. — Doamne, mă aşteptam ca Ella să fie naivă, dar de la tine aveam pretenţii mai mari, Easton. în fine. Nu am niciun chef să mă implic în politica socială a acestei şcoli stupide. Am să-i fiu alături Ellei dacă are nevoie de mine, dar, după câte spune, nici ea nu vrea să aibă de-a face cu mizeria asta. Nu spun c-o pot condamna. 94 fiction connection Moştenitorul decăzut în timp ce iau o altă îmbucătură din rulou, îmi îndrept atenţia spre uşile terasei. Hartley încă e afară. Nu-i pot vedea tava, dar mă îndoiesc că a făcut mare pagubă m muntele ei de mancare. — La ce te uiţi? Ella îmi urmăreşte privirea curioasă. Apoi râde. — A fost de acord să iasă cu tine? — Normal, mint eu, dar ambele fete mă citesc — ele se strâmbă şi eu cedez. Bine, nu a acceptat. Dar mă rog. Se va întâmpla. E doar o chestiune de timp. Mă concentrez la Hartley, care e întoarsă cu spatele, observând felul în care părul ei întunecat pare aproape albastru în lumina soarelui. — în plus, nu am chef de agăţat. încerc s-o descifrez. Ella se strâmbă. — Ce e de descifrat la ea? — Nu ştiu. îmi muşc buza frustrat. — E la Astor, nu? Val mormăie batjocoritor. — Pe bune? — Mai încet, femeie. înşfac sticla de apă a Ellei şi iau o duşcă lungă.

— Deci merge la Astor şi ştiu sigur că familia ei are bani. Le-am văzut casa. — Nu te înţeleg, spune Ella. — Deci dacă are bani, de ce locuieşte într-o cutie de chibrituri pe strada Salem? Mă-ncrunt gandindu-mă la apartamentul de doi bani, înghesuit, al lui Hartley. Nici măcar nu are un pat, pentru numele lui Dumnezeu. Ella si Val sunt şocate. 7 i 95 Itin Watt — Ai fost acasă la ea? întreabă ele în cor. — Când? mă chestionează Ella. Gesticulez indiferent. — Nu contează. Tot ce vreau să zic e că trăieşte într-o cocina în timp ce familia ei locuieşte într-o vilă. E ciudat. Şi când stăteam la coadă mai devreme, şi-a luat echivalentul a trei prânzuri. Ai zice că n-a mancat de câteva zile. Lângă mine, Ella începe şi ea să-şi muşte buza de jos. — Crezi că are probleme? îi dau sticla de apă. — Poate? Dar şi voi credeţi că e al naibii de ciudat, nu? Val dă încet din cap. — Da. Destul de. Expresia Ellei transmite îngrijorare. — E într-adevăr ciudat. Toţi trei ne întoarcem din nou capetele în direcţia lui Hartley, dar, în timp ce noi discutam, ea s-a ridicat şi a plecat. Masa ei e goală şi tava i-a dispărut. fiction connection Capitolul 9 N-o mai văd pe Hartley pentru tot restul zilei. Nu e la ora de fotografie, deci sunt captiv aici de unul singur — şi nici măcar nu sunt înscris la blestematul ăsta de curs. Nu e nici la Teoria Muzicii, lăsându-mă să stau lângă Larry, care-mi ciripeşte că sunt îndrrrrrăgostit. Şi când nu vorbeşte despre dragoste, vorbeşte despre stupidele alea de încălţări de sport Jordan. Nenorocitul de Larry. în plus, cine naiba ia lecţii de teoria muzicii? Ce fel de curs e ăsta, totuşi? Există fizica sunetului? îmi pierd atenţia după ce o ecuaţie matematică privind relaţia dintre lungimea de undă, frecvenţă şi viteză e mâzgălită pe tabla albă. Şi asta nu e analiză matematică, un curs la care a fost atât de disperată să fie primită încât a implorat-o personal pe profesoară s-o transfere. N-am să mint — sunt îngrijorat. După ce termin cu şedinţa de forţă si condiţie fizică cu antrenorul de / / ti r la Astor Park, decid să-i trimit un mesaj şi sper că nu va întreba cum am făcut rost de numărul ei. Chiulul e specialitatea mea. Unde eşti? — E Niciun răspuns. 97 iirin Watt Acasă, mănânc rapid şi-mi fac temele înainte s-o întind. Din fericire, nu e nimeni prin preajmă, deci nu trebuie să răspund la vreo întrebare stupidă. Mai ales că nu prea am răspunsuri. Nu ştiu de ce mă trezesc conducând spre casa lui Hartley, cu un burrito pe scaunul din

dreapta. Nu ştiu de ce mă deranjează că nu-mi răspunde la mesaj. Nu ştiu de ce sunt atât de al naibii de curios în privinţa ei. Parchez la o stradă distanţă ca să nu-mi vadă maşina şi apoi urc cu grijă scările exterioare către uşa ei. Scările de lemn ale casei cu două etaje sunt atât de dărăpănate încât mi-e teamă că se vor dezmembra în orice moment. — Comanda, spun după ce bat timid la uşă. Nimic. O sun şi-mi lipesc o ureche de uşă. Nu aud nimic dinăuntru. Mai bat de câteva ori. Paşii din spatele meu îmi captează atenţia, dar când mă uit în jos văd doar un tip cocoşat şi chel, fluturând o lingură în aer. — Nu e acasă, rahat cu ochi ce eşti. Alerg în jos pe scări. — Unde e? — Probabil la muncă. Tipul îşi mijeşte ochii la mine. — Cine eşti? — Sunt un prieten de la şcoală. Şi-a uitat o temă pentru acasă. — Pfff, mormăie el. Ei bine, nu e acasă, deci ar trebui să te cari şi tu. — Nu vreau să ia o notă mică. Vă supăraţi dacă aştept? Mormăie din nou. — Cât timp nu faci zgomot, nu-mi pasă. — Da, dom'le. 98 fiction connection Moştenitorul decăzut Bombăne în şoaptă despre copiii ăştia proşti şi lemele lor stupide, înainte să dispară pe uşa laterală a apartamentului de la primul nivel. Casa asta mică cu lambriurile ei de lemn şi vopseaua scorojită nu pare să reziste următorului sezon de uragane. Din nou, sunt şocat de faptul că un copil de la Astor Park trăieşte în cartierul ăsta, în genul ăsta de casă. Mă aşez pe treapta de jos cu punga de mâncare lângă mine şi apoi aştept. Şi aştept. Orele trec. Bateria telefonului mi se descarcă rău de tot de la atâta Candy Crush. Soarele dispare de pe cer şi greierii încep să ţârâie. Aţipesc, trezindu-mă când aerul cald de toamnă devine răcoros. Telefonul meu îmi spune că e trecut de miezul nopţii. îmi trag braţele aproape de corp şi-i scriu din nou. Ti s-a răcit mâncarea. f — Ce mâncare? Aproape scap telefonul din mână. — De unde naiba ai apărut? o întreb pe Hartley. — Te-aş putea întreba acelaşi lucru. Vine spre mine şi mă izbeşte un damf de... prăjeală? Poartă un soi de uniformă: pantaloni negri, o cămaşă albă cu mâneci scurte, şifonată şi ofilită, şi o pereche de ghete negre cu şiret. — De la muncă? îmi dau cu presupusul. — Poftim? Nu crezi că asta e o ţinută fabuloasă de club? întreabă, gesticulând spre ea însăşi. — Fabuloasă e puţin spus. Iau pachetul cu mâncare şi-i fac semn să urce pe scări. — Pari moartă de oboseală, totuşi. Nu ştiu ce lucru minunat ai făcut în după-amiaza şi-n seara asta, dar pari extenuată. 99 I lin W,iU

—

Dap. Oftând, îşi pune un picior pe prima treaptă şi apoi se uită în sus la scări de parcă ar fi imposibil de urcat. Ce bine că sunt aici. O ridic în braţe. — Pot merge, spune ea, dar protestul ei e slab şi deja îşi trece braţele pe după gâtul meu ca să se sprijine. — Aha. Fata asta e uşoară ca un fulg. Urc scările încet, oricum. E prima dată când mă lasă s-o ating şi-mi place. La nebunie. Apartamentul ei e la fel de strâmt şi de deprimant precum mi-l aminteam. E ordonat şi miroase a curat. A aşezat o vază transparentă cu margarete pe pervazul îngust, dar florile înfrumuseţează prea puţin locul ăsta urât. Hartley îmi urmăreşte privirea. — M-am gândit că o pată de culoare o să înveselească puţin atmosfera, spune pe un ton sec. — Nu sunt sigur că aşa ceva e posibil. Merg până la blatul mic şi deschid usa cuptorului cu microunde. Oau. Nu ştiam că mai există vreun model aşa vechi. îmi ia ceva timp ca să-mi dau seama cum funcţionează tâmpenia asta. încălzesc porţia de burrito în timp ce Hartley se furişează la baie. Cât o aştept, deschid dulapurile ca să caut ceva de ronţăit. Tot ce găsesc e o cutie de sărăţele. Restul sunt doar conserve. — Ai terminat cu cotrobăitul? bombăne din uşă. — Nup. Trag cu ochiul în mini-frigider — bucătăria asta tristă nici măcar nu este îndeajuns de mare pentru un frigider normal — şi studiez colecţia sărăcăcioasă de provizii. Unt, lapte, o cutie mică de suc de portocale, câteva 100 fiction connection Moştenitorul decăzut legume şi câteva recipiente Tupperware pline de mâncare sţinipreparată. — Duminică îmi gătesc pentru toată săptămâna, explică I lartley stângace. în felul ăsta nu trebuie să-mi fac griji în legătură cu mâncarea. Iau unul dintre recipientele transparente, îl studiez şi-l pun la loc. — Asta e doar mâncare de seară, constat. Hartley ridică din umeri. — în fine, da. Micul dejun e de obicei un baton de cereale sau ceva fructe, iar prânzul îl iau la şcoală. în week- enduri muncesc şi de obicei nu am timp pentru prânz. Devine limpede acum de ce-şi umple mereu tăvile la Astor cu aproape patru porţii. E clar că stă prost cu banii. Are greutăţi. Mă cuprinde vinovăţia când îmi amintesc cum i-am înfulecat tot prânzul alaltăieri. Verific cro- nometrul cuptorului cu microunde. încă douăzeci de secunde. îndeajuns ca să pun punctul pe i şi să întreb: — De ce nu locuieşti cu familia ta? îi înţepeneşte tot corpul. — Noi... nu vedem lucrurile la fel, răspunde şi sunt surprins că i-am smuls o asemenea mărturisire. Mi-ar plăcea să continue, dar, desigur, rămâne tăcută cu încăpăţânare. Nu sunt atât de prost încât să cer detalii. Cuptorul cu microunde bipăie. Ies aburi din burrito în timp ce deschid uşa mică şi folosesc un şerveţel de hârtie pentru a atinge marginea farfuriei astfel încât să nu mă ard la mână. — Să-l lăsăm un minut să se răcească, sugerez. Pare puţin îngrijorată, de parcă amânarea e inacceptabilă pentru că asta înseamnă că trebuie să petreacă mai mult timp cu mine. N-am întâlnit niciodată o fată mai

101 trin Watt puţin interesată să stea cu mine. Hartley se aşază pe canapea şi-şi descheie încălţările. Apoi le aruncă deoparte de parcă ar fi comis vreo crimă morbidă. Tace preţ de câteva secunde. Când vorbeşte din nou, are un glas înfrânt. — De ce mi-ai adus de mâncare, Easton? — Mi-am făcut griji pentru tine. Iau un cuţit şi o furculiţă din sertarul cu tacâmuri. Nu că ar avea nevoie de un sertar întreg — are doar două furculiţe, două cuţite şi două linguri. Atât. — De ce ai chiulit de la şcoală în mijlocul zilei? — Mi-a scris şeful meu, recunoaşte ea. Avea nevoie de un om şi n-am putut refuza. — Cât ţine o tură? întreb, pentru că a plecat de la Astor pe Ia amiază şi nu a ajuns acasă până la miezul nopţii. Ai lipsit douăsprezece ore. Asta înseamnă o tură foarte lungă pentru o chelneriţă cu jumătate de normă. — A fost o tură dublă, spune ea. Turele duble sunt ca naiba, mi-e greu să primesc ore. Sunt încă două chelneriţe cu copii mici şi au nevoie de ore mai mult decât mine. Mă gândesc la dulapurile ei goale şi cântăresc adevărul acelei afirmaţii. Ea chiar are nevoie de orele alea. Destul de mult. Sau poate că nu. Vreau să zic, am bani. Nu sunt sigur cât costă dărăpănătura asta, dar nu poate fi nici o zecime din alocaţia mea lunară. Tot m-aş putea descurca şi dacă aş renunţa la o parte din banii ăia. îi pun cina pe măsuţa de cafea, împreună cu un şerveţel şi un pahar cu apă şi încerc să mă gândesc la o metodă prin care să-i ofer bani fără să se enerveze. Văzând că Hartleynu face nicio mişcare ca să-şi ia furculiţa, mă aşez la capătul celălalt al canapelei şi-mi încrucişez braţele. — Mănâncă, îi ordon. 102 fiction connection Moştenitorul decăzut Ea şovăie. — Pentru numele lui Dumnezeu, nu am otrăvit-o, pros- lănaco. Eşti hămesită. Mănâncă. După asta nu mai e nevoie s-o conving. Hartley taie porţia de burrito cu entuziasmul unui copil în dimineaţa tie Crăciun. îl devorează aproape pe jumătate înainte s-o lase un pic mai moale, dovadă că trebuie să fi fost lihnită. Acceptă cu greu un burrito de zece dolari de la mine. Cum am s-o conving să ia câteva mii? — Cum de nu spui nimănui că lucrezi? — Pentru că nu e treaba nimănui. Da, servesc la mese într-un restaurant. De ce trebuie să afle toată şcoala? N-are nicio importanţă. Mă aplec frustrat. îmi pun antebraţele pe genunchi şi o studiez cu atenţie. — Cine eşti tu, Hartley? Furculiţa i se opreşte la jumătatea distanţei spre gură. — Ce vrei să zici? — Vreau să zic, te-am investigat... într-o clipită, umerii ei iau forma unei linii drepte, tensionate. — Oh, relaxează-te, îi spun. Nu e ca şi cum aş fi găsit ceva secrete ascunse, întunecate. Tot ce ştiu despre tine e că tatăl tău a candidat ca primar şi a pierdut. Menţionarea tatălui ei îi aruncă o umbră pe fată şi mă trezesc cercetându-i braţele în căutarea unor vânătăi. A bătut-o tatăl ei şi ea a fugit? încerc să obţin mai multe informaţii adăugând: — Şi am găsit un articol care spune că ai două surori.

în loc să confirme sau să nege asta, pur şi simplu se holbează la mine cu cea mai obosită expresie pe care am văzut-o. 103 Lrin Watt — Easton. Se opreşte. — De ce mă investighezi? Alta pauză. — De ce îmi cumperi de mâncare? Şi alta. — De ce eşti aici? De ce ţi-ai lăsa casa mare şi luxoasă şi ţi-ai petrece întreaga seară aşteptându-mă? Sunt surprinsă că nu te-a jefuit careva. Trebuie să râd. — Pot să-mi port de grijă, scumpo. Şi ca să-ţi răspund la întrebări, sunt aici pentru că te plac. — Nici măcar nu mă cunoşti, spune ea frustrată. — încerc s-o fac! spun la fel de frustrat şi-mi trântesc palma peste coapsă. Hartley tresare la auzul zgomotului puternic. Frica îi e întipărită în privire ca unui iepuraş sperios. Ridic defensiv mâinile. — Scuze. Nu voiam să te sperii. Sfinte Sisoe, poate că a fost abuzată acasă. Sau poate că e abuzată acum, de altcineva. Ar trebui să-l sun pe tata? — Cineva... te răneşte? întreb precaut. — Nu, răspunde ea. Nu mă răneşte nimeni. Locuiesc singură aici şi nu am nevoie de ajutor. Mă descurc perfect de una singură. — Nu mi se pare că asta arată prea bine, spun privind în jurul meu. — Serios? Şi te întrebi de ce nu le zic oamenilor de la Astor unde lucrez? Sau unde trăiesc? îmi place locul meu de aici, spune, scuturând din cap vizibil deranjată. Nu e sofisticat, dar e al meu. îmi câştig existenţa de una singură şi sunt al naibii de mândră de chestia asta. 104 fiction connection Moştenitorul decăzut — Ai dreptate. Replica mea o ia pe nepregătite. — Poftim? — Hei, pot admite că am făcut o greşeală. De fapt, te admir teribil. Dacă n-aş face-o, sunt al naibii de sigur că nu te-aş urmări de colo-colo, aducându-ţi mâncare. Se relaxează, dar încordarea din expresia ei nu se evaporă complet. — Nu eşti genul de persoană pe care s-o vreau în preajma mea, Easton. Ceva îmi zdruncină pieptul şi mă înjunghie în inimă. ~ Ştiu că sună dur. E total indiferentă la efectul pe care cuvintele ei le-au avut asupra mea. - Dar îţi mai spun o dată — eşti o belea prea mare. N-am timp pentru aşa ceva. în ciuda valului de indignare care mă copleşeşte, ştiu i .1 are dreptate. Sunt o belea. Sunt acel Royal dat naibii i arc se bate şi bea prea mult şi enervează mereu pe cineva. I iar, chiar dacă doare să aflu că ea mă consideră complet muţii, îi apreciez onestitatea. Nu e precum Claire sau i clelalte fete cu care am fost, care mă tot giugiulesc şi mă iartă indiferent ce fac, fiindcă, după părerea lor, Easton Koyal nu poate greşi cu nimic. Lui Hartley nu-i e teamă să-mi spună tot ce nu-i place la mine. Şi nici măcar nu mă pot

enerva pe ea, pentru că toate aceste lucruri rele pe care le vede la mine ■amt aceleaşi lucruri pe care le urăsc şi eu. • Tot ce mă interesează e să am un acoperiş deasupra i apului în fiecare noapte, ceea ce înseamnă că trebuie să i astig bani, spune ea direct. Dacă ai nevoie de bani, îţi dau eu. 105 I MII W.lll Futu-i. Ce prostie din partea mea să spun aşa ceva. Furculiţa ei se loveşte de farfurie. — Chiar ai spus asta? Ce, crezi că dacă-mi dai nişte bani, nu va trebui să muncesc la fel de mult şi, prin urmare, voi avea mai mult timp de petrecut cu tine? Tonul ei e plin de suspiciune. — îmi pare rău. Am spus o tâmpenie. Ruşinea mă copleşeşte, pentru că aşa rezolvăm problemele în familia Royal — acoperindu-le cu bani. Dar, în acelaşi timp, privirea critică din ochii ei cenuşii mă afectează. Nu e ca Ella, care a crescut vai de capul ei. Sau ca Valerie, care vine din partea mai puţin bună a Carringtonului şi e forţată să accepte pomana de la mătuşa şi unchiul ei pentru a merge la o şcoala bună. Familia lui Hartley e bogată. Poate nu locuieşte acolo chiar acum, dar mai mult ca sigur a trăit cu ei înainte. — Am fost acasă la tine, ţii minte? mă trezesc izbucnind. S-ar putea să nu ai parale în buzunar acum, dar familia ta e plină de bani. Deci nu te uita la mine de parcă sunt vreo odraslă răsfăţată, iar tu trăieşti tăind cupoane şi te chinui aşa de o viaţă întreagă. Pentru numele lui Dumnezeu. Ai fost la o şcoală cu internat de lux până acum câteva luni. Acei ochi cenuşii sunt extenuaţi, în loc să fie mânioşi, aşa cum mă aşteptam. — Da, am avut bani înainte. Dar nu mai am. Şi stau în apartamentul ăsta de când s-a terminat şcoala, în luna mai. Sunt doar patru luni, îndeajuns pentru mine ca să-mi dau seama că obisnuiam să iau totul de-a gata. Viata nu înseamnă numai scoli cu internat si haine la i / t modă şi vile. Am învătat o lecţie importantă când m-am — fiction connection Moştenitorul decăzut întors în Bayview, spune, studiindu-mă în pripă. Nu cred că tu ai învăţat-o încă. — Ce? o sfidez eu. Cum să fii sărac? Prin asta va trebui să trec ca să fii drăguţă cu mine? Să-mi dau maşina pe un bilet de autobuz şi să văd pentru o vreme cum e să l răieşti altfel? — Nu-ţi cer să faci asta. Nu-mi pasă ce faci, Easton. Nu sunt aici ca să te ajut sau ca să te ţin de mână în timp ce înveţi lecţii preţioase de viaţă. Pur şi simplu, încerc să am grijă de mine, îmi răspunde şi ia o înghiţitură de apă. in nouăzeci şi nouă la sută din timp, nici măcar nu mă gândesc la tine. Au. Asta a durut. Dar senzaţia de durere dispare odată ce observ ceva — nota falsă din vocea ei. Modul în care îmi evită cu tact privirea. — Nu te cred, îi spun. Te gândeşti la mine. Pune jos paharul şi se ridică şovăielnic în picioare. — E timpul să pleci, Easton. — De ce? Fiindcă începi să mă placi? Cu o privire provocatoare, mă ridic şi eu. — începi să mă enervezi, asta faci. — Nu. Tu începi să mă placi, repet eu. Mă apropii de ea şi, chiar dacă se încordează, nu se mişcă din loc. Observ cum i se

intensifică respiraţia şi jur că-i văd pulsul zvâcnind la baza gâtului. Şi nevoia din ochii ei. Mă vrea sau cel puţin vrea ce-i pot oferi, dar e prea orgolioasă sau încăpăţânată sau frustrată pentru a o cere. Pentru că e de părere că nu are nevoie de afecţiune sau de apropiere sau de legături. încep s-o descifrez. Nu trecutul ei. Nu problemele pe care le are cu familia, ci ceea ce o afectează cu adevărat. 107 I un W.ill (:fmd e speriată şi rănită, se dezlănţuie. Cineva mai puţin încăpăţânat decât mine ar fi plecat până acum. Dar de asta e singură — pentru că nu are pe nimeni altcineva în viaţa ei care să-şi dorească să se apropie de ea. Ştiu cum e să fii singur. Ştiu cum e să vrei şi să nu ai. Nu vreau ca Hartley să se simtă aşa. Nu de azi înainte. Nu cât timp sunt eu prin preajmă. — O voi face, spun eu domol. Privirea i se agită când o întâlneşte pe a mea. — Vei face ce? — Te voi săruta. I se taie respiraţia. Aerul se tensionează uşor între noi, ca atunci când eşti sus în nori cu numai câţiva centimetri de metal între tine şi cerul albastru. Mă străbate un val de entuziasm în timp ce mă uit în ochii ei. Văd aceeaşi nerăbdare şi de partea ei. — Easton — spune ea, dar nu ştiu dacă este un avertisment sau o rugăminte. Şi e prea târziu. Gura mea o atinge deja pe a ei. Geme surprinsă, dar buzele ei se potolesc sub buzele mele. Sfinte Sisoe, mă sărută şi ea. Capul mi se învârte şi stomacul mi-a ajuns în gât şi totul e din cauza fetei ăsteia. Buzele ei sunt incredibil de moi. Aşa e şi pielea de la baza gâtului ei, pe care o dezmierd cu degetul. O trag mai aproape de mine, dorindu-mi să-i simt întreaga greutate. Limba mi se strecoară printre buzele ei întredeschise şi o atinge pe a ei şi acela e momentul în care se desprinde din îmbrăţişarea mea. Se termină atât de rapid încât nici măcar nu am timp să clipesc. Dezamăgirea mă doboară, şi-mi stăpânesc cu greu o înjurătură. * (iction connection Moştenitorul decăzut — De ce te-ai oprit? reuşesc să îngaim. — Pentru că nu vreau asta, spune ea răguşit, îndepăr- lându-se de mine. Ţi-am spus, nu am timp să ies cu cineva. Nu sunt interesată. — M-ai sărutat, subliniez. Pulsul încă îmi zvâcneşte de la sărutul acela excitant. — Un moment de slăbiciune, spune răsuflând extenuată. Nu ştiu în câte feluri pot spune asta, Easton. Nu vreau să fiu cu tine. îmi înăbuş frustrarea. N-o înţeleg pe fata asta. De ce m-a sărutat, atunci? Un moment de slăbiciune? La naiba cu asta. Mă place. E atrasă de mine. Deci de ce n-o putem face, pur şi simplu? Să facem cel mă necăjeşte o voce din cap. Asta mă face să mă opresc, întrebându-mă ce caut aici? Să mă culc cu Hartley sau să fiu cu ea pe bune? Plănuiam să-mi fac de cap în ultimul meu an de liceu, nu voiam o iubită de care să mă leg sentimental. Sunt o tonă de fete cu care mă pot culca, dar sunt atras de Hartley într-un fel în care n-am fost atras vreodată de o altă persoană. E ceva la ea care mă face fericit când suntem împreună. O idee nebunească îmi trece prin minte. — Ce-ai zice să fim prieteni? întreb încet. Se uită şocată la mine. — Ce?

— Prieteni. E un cuvânt din opt litere, definind nişte indivizi între care există un ataşament reciproc. — Ştiu ce înseamnă, dar nu înţeleg ce vrei să spui. — Spun că ar trebui să fim prieteni. Din moment ce nu eşti interesată de mine şi aşa mai departe. Fie asta, fie voi continua să mă dau la tine şi să încerc să te sărut. Hartley scoate un sunet exasperat. 109 I rin W.ilt — De ce trebuie să fie una din astea două? Nu există o a treia opţiune? — Nup, îi spun rânjind. Haide, Hartley Davidson... — Hartley Davidson? — Te poreclesc. Cei mai buni prieteni îşi dau unii altora porecle, îi răspund şi-mi bag mâinile în buzunarele jeanşilor. Sincer, îmi place ideea asta. Dacă nu ne vom cupla niciodată, am putea la fel de bine să fim prieteni. N-am avut niciodată o prietenă apropiată, deci asta ar fi o experienţă benefică pentru mine. Hartley se cufundă înapoi în canapea. — Din ce am observat, ai tone de prieteni. — Nu am, îi răspund fără să mă gândesc. Aproape imediat, mă simt vinovat, pentru că le nedreptăţesc pe Ella şi Val. Fraţii mei nu contează — ei trebuie să fie în viaţa mea. îi consider prieteni, dar legătura de sânge te uneşte altfel cu cineva, răpindu-ţi şansa de a alege. Cu Ella şi cu Val am ales să fiu prieten. Deci mă corectez, spunând: — Am câţiva prieteni. Dar vreau încă unul. Vreau o Hartley Wright. îşi dă ochii peste cap. — Asta e partea în care eu zic că vreau un Easton Royal? — Da, spun entuziasmat, Hai să ne vedem după antrenament. Să ne facem temele la analiză matematică împreună. Nu vreau să mă laud, dar sunt destul de bun la treaba cu şcoala dacă vreau să fiu. — Treaba cu şcoala, repetă ea sec. — Dap. Chestia e că... ezit şi apoi mărturisesc. Sunt destul de deştept. — Ştiu/ îşi întinde picioarele, flexându-şi degetele. fiction connection Moştenitorul decăzut — Ştii? — Da. Notiţele pe care le-ai luat sunt destul de impresionante. Numai cineva care înţelege materia cu adevărat ar putea s-o explice asa. — Hah. — Dar îţi place să faci pe prostul, aşa că nu îţi voi strica eu planurile. — Nu fac pe prostul, doar că nu sunt... interesat. Şcoala e o povară. — Dacă sunt de acord cu asta... îmi scapă un rânjet. — Dacă sunt de acord, spune ea, severă de data asta, vor exista câteva reguli. — Categoric nu. Nu-mi plac regulile. Zâmbeşte drăgălaş. — Atunci voi spune „nu" acestei prietenii. Mormăi pe sub mustaţă. — Bine. Mă rog. Hai să auzim regulile. — Nu ai voie să încerci să mă agăţi. — Bine, spun, pentru că deja am spus că n-o voi face. — Nu ai voie să flirtezi.

— Refuz. Asta se întâmplă natural şi n-o pot împiedica, ridic mâna în semn de compromis. Dar dacă o fac, ai dreptul să-mi spui să mă opresc. — Bine. — Ce altceva? Se gândeşte. — Nicio aluzie sexuală. — Imposibil. Şi asta vine natural... asta e ceea ce a spus ea5, spun oftând. Vezi tu, ceri prea multe de la mine. 5 Joc de cuvinte: That's what she said — expresie folosită în limba engleză pentru a marca existenţa unei aluzii sexuale. (N.t.) 111 I rin Watt (ionlraoferta e ca tu să ignori absolut orice aluzie sexuală. Tala spune mereu că dacă nu-i acorzi atenţie unui lucru, înseamnă că nu s-a întâmplat cu adevărat. () văd înăbuşindu-şi un hohot de râs. ■ Tatăl tău spune asta. Serios? spune tărăgănat, pe un Ion sceptic. Aha. Sau poate a fost Gandhi. Cineva deştept, ori- i uni. Ar trebui să dăm mâna, îi spun. Ridică o sprânceană. 0 strângere de mână. 1 )a. LeBron James are o strângere de mână specială penim fiecare dintre coechipierii săi. în felul ăsta ştii că .m o legătură. Hai să facem una din alfea. N-o să-mi amintesc vreodată nişte strângeri de mână t (implicate. Propun un cântec. Poţi să-mi cânţi un cântec «le liecare dată când ne întâlnim. închide ochii. Săraca fată e atât de obosită. Iau o pătura aşezată pe spătarul canapelei. j'i-am spus deja că sunt total afon, îi reamintesc în limp ce-i aşez pătura pe picioare. Dar ce cântec propui? Se înveleşte până la bărbie. — Glumeam. • Sunt deschis oricărei provocări. încep să-mi dau seama de asta. • I )acă nu mai intră în discuţie cântecele şi strângerile de mână, atunci trebuie să alegem un semn secret. Nu răspunde. Mă uit cum pieptul ei se ridică şi se coboară într-un ritm încet şi liniştit. Desfac canapeaua :.i-i Irag picioarele pe perna pe care am stat. Nu se trezeşte nici măcar atunci când îi pun o pernă sub cap şi o acopăr cu o cuvertură drăguţă pe care o găsesc atent împăturită pe podea, lângă canapea. Oricât de mult mi-aş dori să tu lion connection Moştenitorul decăzut rămân, ştiu că Hartley ar prefera să se trezească singură. Aşa că plec. Nu ştiu de ce am propus să fim prieteni, dar nu mă deranjează. O vreau pe Hartley în viata mea şi dacă numai fiind prieteni se poate întâmpla asta, atunci asta vom avea. E diferit, dar poate nu e un lucru rău. 113 Capitolul 10 Eu: Unde eşti, BFF6? Ea: Nu suntem cei mai buni prieteni Eu: Ai fost de acord! Ea: Cu PRIETENI. Nu CEI MAI BUNI Rânjesc cu nasul în telefon mergând pe holul clădirii de la arte, care e izolată în partea de est a campusului. N-am avut chiar niciodată cursuri aici. Nu sunt prea creativ. Fără glumă, scriu înapoi, unde eşti?

Nu e treaba ta, răspunde Hartley, încheind mesajul cu o faţă zâmbitoare. — E un lucru bun că-ţi ştiu orarul, spun cu voce tare. 'Neaţa, rază de soare. Hartley tresare surprinsă în timp ce o abordez din spate. Era gata să intre într-una dintre sălile de muzică, dar acum se răsuceşte din drum. — Ce mama dracului?! Scoate cel mai drăguţ şi mic mârâit. r> M BFF — prescurtare pentru best friend forever = cea mai bună prietenă pentru totdeauna. (N.f.) ‘ fiction connection Moştenitorul decăzut ~ Nu se poate, Easton. Primesc doar trei ore de studiu individual pe săptămână şi nu-ţi permit să mi le strici! Pleacă. Mă prefac că mă îmbufnez. — Dar eram atât de entuziasmat să te aud cântând la... îmi înclin capul. — La ce cânţi? — La vioară, spune ea bosumflată. — Sofisticat. Ajung lângă ea şi deschid uşa. — Să mergem. — Chiar ai de gând să mă ascuţi în timp ce exersez? — De ce nu? îi dau un mic ghiont. — Nu am altceva mai bun de făcut. Ezită, dar apoi intră în încăpere. în timp ce-şi scoate instrumentul muzical din cutiuţa neagră, eu trec în revistă spaţiul îngust de repetiţii. Nu e cu mult mai larg decât pianul rezemat de perete. în afară de banca aşezată sub pian, pe care Hartley o scoate, şi de un stativ negru de metal care să-i ţină partiturile, locul e gol. — Mă omori dacă stau pe pian? — Da, spune ea fără a-şi ridica privirea de la vioară. — Eram sigur. Mă aşez pe podea. — Prefer să-mi frec fundul de gresia asta murdară, oricum. îmi îmbunătăţeşte sistemul imunitar. — Bravo ţie. — Nu prea ţi-e milă de mine. — A te ajuta să fii sănătos nu e un gest pe care numai cel mai bun prieten l-ar face? spune ea în timp ce aranjează câteva foi pe stativ. 115 I nn Walt Alia! Ai recunoscut că suntem cei mai buni prieteni. închid ochii, mă sprijin cu spatele de perete şi-mi încrucişez braţele pe piept. Aştept o replică, dar în schimb aud vaietul sumbru al muzicii. Notele sunt slabe la început, doar câteva reverberaţii lente plutind în aer, urinate de altele şi altele. Aşterne sunetul în straturi, pană când corzile aproape se ating una pe cealaltă şi muzica e atât de complexă, încât nu pot crede că e un singur instrument. Deschid ochii şi observ că Hartley i-a închis pe ai ei. Nici măcar nu se uită la partituri. Şi nu cântă la vioară doar cu degetele — ci cu întregul corp. De asta sună de parcă ar fi o întreagă orchestră în încăpere. Muzica mă copleşeşte, reducând la tăcere toate

celelalte zgomote din viaţa mea, făcându-mi inima să crească pană când nu mai rămâne nimic din mine în afară de urechi şi suflet. Şi asta mă sperie de moarte. Mă ridic în picioare. — O să aştept afară, mormăi. Hartley abia conştientizează că plec. în afara sălii ile repetiţii, îmi frec braţele goale. Chiar am pielea de găină. Acum, când nu mai am plămânii plini de muzica ei, pot respira din nou. Alunec în jos pe zid până când mă lovesc cu fundul de podea. Sunetele pe care ea le creează cu vioara pătrund prin crăpătura uşii pe care nu am lorţa s-o închid complet. E ca şi cum cu fiecare contact al arcuşului pe corzi ea încearcă să-mi intre pe sub piele şi să mă expună. Nu sunt profund. Nu sunt impresionat de muzică. Sunt Easton Royal, superficial şi interesat doar de distracţie. Nu vreau să privesc mai adânc în fiinţa mea şi să văd lacul fără fund, negru şi plictisitor al neantului. Vreau să trăiesc într-o negare oarbă. Iii lion connection Moştenitorul decăzut Ar trebui să plec chiar acum. Să mă ridic şi să găsesc pe cineva cu care să mă cert. De fapt, pentru asta o am pe I lartley. Nu trebuie să merg altundeva. Trebuie doar s-o conving că această prietenie ar fi mult mai mişto dacă am li despuiaţi când rămânem singuri. Si ştiu exact cum să fac asta. /I Mă strecor înapoi în sala înghesuită, înfruntând-o pe Hartley şi vioara ei magică. Din fericire, sunt capabil să rezist până la sfârşitul repetiţiei fără a avea vreo cădere nervoasă. Nu mă afectează modul în care degetele ei aleargă deasupra corzilor. Nu observ broboanele uşoare de sudoare care-i apar pe frunte. Nu-mi pasă că toate trăsăturile pe care le consideram mai înainte banale o fac să semene cu o zeiţă atunci când intră în transa asta muzicală. Nimic din toate astea nu mă tulbură. Absolut deloc. — Gata deja? o-ntreb când îşi aranjează vioara în poală. îşi îndreaptă arcuşul spre becul de deasupra uşii. — Gata timpul. O lumină roşie pâlpâie în direcţia ei. — Avem voie doar o oră. A trecut deja o oră? Mi s-a părut că abia au trecut zece minute. — Nu pot să cred că deja a trecut o oră, comentez eu, încruntat. — Nu te-a obligat nimeni să vii sau să rămâi cu mine. Mă încrunt si mai mult, urmărind-o cum îşi strânge instrumentul, cu o expresie imperturbabilă. Chiar nu-i pasă dacă am fost aici sau nu. Senzaţia de mancărime dintre omoplaţi se datorează faptului că-mi va fi tot mai greu să i-o trag, şi nu pentru că aş fi dezamăgit că ea nu 117 Erin Watt îmi caută aprobarea sau laudele. îi iau carcasa din mână şi-mi urc geanta ei cu cărţi pe umăr. — De ce vioara? o-ntreb în timp ce ieşim din sală. Dau din cap spre câţiva colegi de clasă, care mă privesc surprinşi cu ochii mari cum merg de-a lungul coridorului alături de Hartley. Ea, desigur, îi ignoră. — Muzica a fost ceva obligatoriu acasă la mine. Sora mea mai mare a luat lecţii de pian, sora mea mai mică cântă la flaut şi eu am ales vioara. Părea o idee bună când aveam cinci ani. Ezită preţ de o clipă şi poate cineva mai puţin atent ca mine n-ar fi observat asta. — Tatăl meu cânta la vioară. Credeam că e minunat. Un zâmbet curios de trist îi apare pe buze. Mă întreb ce o însemna. — Pot înţelege asta. Voiam să pilotez avioane ca...

E rândul meu să fac o pauză. — Un tip pe care-l cunoşteam m-a luat cu el sus când eram mic. La rândul ei, Hartley îmi observă ezitarea. — Un tip pe care-l cunosteai? — Dap. Mă scarpin pe ceafă. — Ştii câte ceva despre familia mea? Drama familiei Royal a apărut în toate ziarele primăvara trecută, dar ea nu era aici atunci. Bârfele s-au mai liniştit puţin acum. — Te referi la problemele legale? Dau iute din cap. — Am citit una-alta online, dar bănuiesc că multe dintre ele nu sunt adevărate. im fiction connection Moştenitorul decăzut - Dacă articolul pe care l-ai citit spune că partenerul ile afaceri al tatălui meu a omorât-o pe iubita tatălui meu şi a încercat să dea vina pe fratele meu, atunci e destul ile exactă. —- Şi tipul pe care-l cunoşteai e acel partener de afaceri? — Dap. — Deci acum încerci să nu mai iubeşti pilotajul şi avioanele pentru că te temi că asta te face să semeni prea mult cu el? Prezumţia ei e prea aproape de adevăr. — Nu semăn deloc cu nemernicul acela, spun încordat. Doar că... semăn. Semăn mai mult cu Steve decât cu tata. Restul familiei Royal îl moşteneşte pe Callum, dar eu sunt nechibzuit si nesimţit si astea sunt trăsăturile t > > clasice ale lui Steve O'Halloran. — Poţi avea aceleaşi pasiuni ca un om pe care nu-l placi, spune Hartley domol. De exemplu, doar pentru că eu cânt la vioară nu înseamnă că voi bea până la moarte precum alţi muzicieni faimoşi. A pilota avioane nu înseamnă c-o să-i furi iubita celui mai bun prieten al tău. — Dar el nu i-a furat iubita prietenului său. A omorât pe cineva, rostesc printre dinţi. Cuvintele mele răsună mai zgomotos decât intenţionasem, atrăgând atenţia câtorva studenţi ce trec pe lângă noi. Hartley ignoră monstruozitatea faptelor lui Steve. — Sunt multe lucruri de care te consider în stare, Easton, dar a omorî pe cineva nu e unul dintre ele. Nici măcar dacă ai pilota un avion. — Şi eu credeam la fel despre Steve, mormăi eu încet. Hartley nu mai scoate o vorbă până la dulapul ei. 119 I IUI W.ill — Mersi că ai venit la repetiţii cu mine, chiar dacă nu ţi-a plăcut. îmi smulge geanta de pe umăr. Mă sprijin de dulăpiorul de lângă ea şi o urmăresc în timp ce-şi aşază cu grijă instrumentul şi-şi scoate cărţile pentru următoarele ore. — Cine a spus că nu mi-a plăcut? — Ai plecat după prima parte. — Ai observat? N-a clintit un singur muşchi nici când am părăsit încăperea, nici când m-am întors.

— Desigur. — Ei bine, mi-a plăcut. Prea mult. — Mi-a plăcut atât de mult, că s-ar putea să iau nişte lecţii. Mă întind peste capul ei şi scot cutia din dulăpior, vârând-o sub bărbie. — Ce crezi? Mi se potriveşte? Stau ca la poză. Cum nu răspundet pun cutia înapoi în dulap. — în fine, spun relaxat. Vioara e destul de plictisitoare. Cred că voi alege chitara. Mai uşor de agăţat gagici în felul ăsta. — Te comporţi ca un nemernic acum. Din nou, simt acea mâncărime între umeri. Senzaţia că am nevoie de aprobarea ei, şi ce mult mă disperă când nu o obţin. Mă face să clachez. — Asta înseamnă că nu mai suntem prieteni? zic la mişto. îşi înclină capul. 120 fiction connection Moştenitorul decăzut — Aproape că-mi place mai mult când eşti aşa. Măcar '.I iu că e o emoţie reală în spatele maimuţărelii tale. E mai hi ne decât bună-dispoziţia ta prefăcută. Mâncărimea se transformă în căldură. — Bună-dispoziţie prefăcută? La ce naiba te referi? — Mă refer la faptul c-o foloseşti mai mereu şi că devii mai interesant atunci când eşti furios, ca acum. Sau când eşti sincer, ca atunci când povesteai despre cum ţi-e frică să zbori fiindcă ţi-e teamă că vei semăna prea mult cu un tip pe care-l admirai, dar care s-a dovedit a fi un om groaznic. Ştiu exact cum e să simţi asta. îmi vine s-o jignesc, să-i spun că ea nu are de unde să ştie cum mă simt fiindcă e un nimeni, iar eu sunt Easton Royal, dar Pash mă salvează de propria prostie, plesnindu-mă pe spinare în timp ce fuge la următorul lui curs. — Ce zi e azi, băiete? strigă el. — Ziua meciului, strigă Dominic înapoi. Hartley se răsuceşte pentru a-i urmări pe cei doi jucători luându-se la întrecere. — Ai meci azi? Mă trag de pieptul tricoului. — Crezi că port ăsta doar asa? — Ce ştiu eu? Am mers la o şcoală de fete în ultimii trei ani. — Hmmm. — Hmmm ce? întreabă ea suspicioasă. Bleah. Te gândeşti la ceva scârbos? — Nup, mă gândeam că asta e singura informaţie pe care ai dezvăluit-o despre tine de bunăvoie. — Te-am lăsat să asculţi în timp ce repetam, protestează ea. 121 Erin Watt E timpul să-mi pun planul în aplicare. Chiar vreau ca ea să vină la un meci pentru a vedea că sunt la fel de bun ca ea la ceva. Că pot mai mult decât să fac nişte comentarii spirituale şi dincolo de aspectul fizic. în plus, chiar dacă am promis că nu mă voi da la ea, cred că dacă o să mă vadă pe terenul de fotbal, va fi la fel ca orice altă femeie de pe planetă care iubeşte un bărbat în uniformă sau echipament sportiv. îmi încerc norocul. Nu există prietenie platonică între băieţi şi fete. în cele din urmă, hainele se dau jos. Deci, serios, trebuie doar să am răbdare. — Ei bine, fiindcă am fost la repetiţiile tale, spun eu, asta înseamnă că trebuie să vii la

meci diseară. Mi-eşti datoare. Mă aştept la un potop de scuze, dar ea mă ia prin surprindere. — Dacă mergem pe quid pro quo, înseamnă c-ar trebui să vin la un antrenament, nu la un joc pe bune. — Uită-te la tine cu latina ta sofisticată. Sigur, atunci vino şi priveşte-mă cum ridic greutăţi. înţeleg — vrei să mă vezi fără tricou. Ştii ce? Permite-mi să-ţi fac o mică introducere. Sunt nemaipomenit, că veni vorba. Poate vrei să închizi un ochi pentru a mai reduce din efect. Cu un rânjet larg, îmi ridic tricoul şi-i arăt abdomenul. — Royal! Trage-ţi tricoul în jos, se răsteşte directorul Beringer, care se nimereşte să treacă pe lângă noi chiar în acel moment. îmi smucesc tricoul în jos cu un aer spăşit. Obrajii lui Hartley sunt stacojii, dar face pe relaxata în timp ce rosteşte cuvintele pe care vreau să le aud. — Bine. Un meci. 122 fiction connection Moştenitorul decăzut Aranjez ca Hartley să stea cu Val şi Ella pentru a fi mai uşor s-o reperez la ieşirea din tunel. Nu că mă dau mare, dar joc senzaţional. La fel ca restul echipei. Bran, în mod particular, excelează. E un câştig real şi nu am nicio problemă în a-i spune asta la vestiare, la finalul meciului. — Ai jucat excelent, omule. îl plesnesc încurajator peste spate în timp ce ne îndreptăm spre duşuri. — Mersi. Apărarea m-a ajutat, spune zâmbind. Nu cred că a trebuit să alerg mai mult de şaizeci de metri pentru a marca în seara asta. Toţi ceilalţi jubilează. Ne plesnim la greu cu prosoapele peste fund la duşuri şi ne pregătim de distracţia de după meci. — After-party acasă la Dom astă-seară, urlă Pash. Urale zgomotoase răsună în încăpere. — Mergi? întreabă Connor Babbage în timp ce ieşim din zona plină de aburi a duşurilor. — Probabil. Trebuie să vorbesc şi cu oamenii mei, totuşi. Mă trântesc pe bancă, acoperit doar de un prosop, şi iau telefonul. Tot aici? îi scriu lui Hartley. Dap Bine. Ne vedem în parcare7 OK Parcarea e plină de elevi. Cu atâtea faruri aprinse, e aproape la fel de luminat ca ziua. Bran mă însoţeşte când mă îndrept spre fete. — Mergi la Dom? — Poate. Sincer să fiu, ultimul lucru pe care mi-l doresc e să merg la o altă petrecere de liceu unde văd exact aceiaşi 123 I llll Will I oameni şi fac acelaşi lucru de ani întregi. Nu e nimic altceva în afară de muzică, băuturi amestecate şi giugiuleală cu nişte fete care nu-mi plac. — Nu mai fi atât de entuziast. îşi dă ochii peste cap.

— Eu merg. Pare un loc potrivit în care să-mi cunosc noii colegi. — De ce? Toţi sunt nişte nenorociţi, spun acru. Bran face semn spre mine. — Inclusiv tu? — Eu sunt cel mai rău dintre ei. Nu ştiu de ce sunt atât de întors pe dos. Am câştigat, pentru numele lui Dumnezeu.1 Oftez. — Scuze. Nu cred că am jucat destul. Ai stat prea mult pe teren. — Obişnuieşte-te cu asta, spune el voios, netulburat de atitudinea mea urâcioasă. Plănuiesc să petrec o grămadă de timp acolo. — Frumos meci! ne felicită Ella în timp ce ne apropiem, scutindu-mă de la a da o replică. Mă uit la Hartley, care ne laudă şi ea, ridicând doar degetul în semn de „OK". Ar muri dacă ar arăta puţin mai multă admiraţie? Cu ambele degete oare poate? Iisuse. — Bună, îl salută Ella pe Bran. Eu sunt Ella. — Bran, spune, întinzând mâna. Cred că avem spaniolă împreună. Ella da din cap entuziasmată. — Dap. Tu stai în prima bancă. — Prima bancă? Tocilarule, îl tachinează Val, ridicând din sprâncene către Bran. — Ea e Val, îi spun, arătând spre cea mai bună prietenă a Ellei. Şi ea e Hartley. 124 ----fiction connection Moştenitorul decăzut Fac semn cu capul spre fata care crede că jocul meu lenomenal din seara asta merita doar un deget ridicat. — E vremea confesiunilor. Bran face un mic semn cu degetul şi toate cele trei lete se apleacă. Inclusiv Hartley. — Chiar nu mă deranjează şcoala. Hartley se preface a fi şocată: — Ei bine, fiindcă ne deschidem sufletele şi aşa mai departe... nici pe mine. Cei doi schimbă un surâs care mă îngretoşează. •— Şcoala e modul prin care cei aflaţi la putere instruiesc minţile tinere, maleabile să ducă mai departe situaţia actuală, izbucnesc eu. Toată lumea se uită mai mult sau mai puţin surprinsă la mine. Bran îsi încreţeşte fruntea. Ella si Val ridică din t it / sprâncene. Hartley pare de-a dreptul uluită. — Aă, bine, spune ea. Ella mă bate pe spate. — Nu te supăra pe el. E pur şi simplu nervos că nu a avut ocazia să-l eclipseze decât o dată pe coordonatorul de joc. Bran dă din cap. — Asta îmi spunea mai devreme. Scuze, frate. Data viitoare, am să mă asigur că marchez mai rapid ca să ai mai multe ocazii în apărare. — Bran! strigă cineva. Vii? Coordonatorul nostru vedetă ridică o mână. — Vin acum. Ne vedem la petrecere, oameni buni. Fetele îi fac cu mâna în timp ce se repede spre un Nissan GT-R tunat. Aia e maşina lui Dom. Bran nu are ni- cio problemă de acomodare, parese. Ar trebui să mă bucure treaba asta, dar perspectiva de a merge la petrecere

125 Erin Watt şi de a-i urmări pe el şi pe Hartley — care abia mă baga în seamă — flirtând unul cu celălalt mă face să vreau să înfig un pumn în ceva. — Ce se întâmplă? întreabă Hartley precaută. îmi bag mâinile în buzunare pentru a-mi ascunde pumnii strânşi. Cu colţul ochiului observ că şi Ella mă urmăreşte, dar expresia ei e resemnată, nu bănuitoare. Mă cunoaşte îndeajuns de bine pentru a şti ce se petrece. — Easton? insistă Hartley. Ridic din umeri de câteva ori, pentru că simt nevoia să mişc din umeri. — Nu ştiu, pur şi simplu simt asta uneori. Ca şi cum îmi curge prin vene o energie copleşitoare. Mai ridic din umeri încă de vreo cinci ori. — E în regulă. O să mă liniştesc. — Cum? — Trebuie doar să-mi consum energia asta. Ella se încruntă. — Ce? spun eu defensiv. Ea a întrebat: Hartley se sprijină de portiera din dreapta a camionetei mele. — Bun. Şi cum faci asta? îi arunc o privire extrem de obscenă, ridicând aluziv din sprâncene. — în niciun caz, Royal. Aminteşte-ţi regulile. Val fornăie. — Ce reguli? — Har-Har aici prezentă... — Har-Har? mormăie Hartley. — Noua poreclă, spun, fluturând o mână indiferent, înainte de a mă întoarce la Val. în fine, Har-Har mi-a 126 fiction connection Moştenitorul decăzut făcut o listă întreagă de reguli ale prieteniei. E singurul mod prin care o să mă delecteze cu prezenţa ei. — Iar una dintre reguli e că nu are voie să se dea la mine, explică Hartley. — Cum mă pot înscrie şi eu la asta? întreabă Val nerăbdătoare. — Hei, nu mă dădeam la nimeni, protestez. M-ai întrebat cum îmi place să mă relaxez şi ăsta e răspunsul. De fapt, mai există un răspuns, dar nu am de gând să-l spun cu voce tare, cel puţin nu cât timp Ella mă vânează ca un şoim. Ştie exact ce sper că voi face în seara asta şi nu-i convine. — De ce nu mergem cu toţii acasă la Dom cu camioneta ta? spune Ella veselă. îmi las maşina aici şi o iau mai târziu. Dap, se comportă ca o dădacă. — Scuze, surioară. E o idee proastă, spun eu, la fel de voios. Nu laşi o decapotabilă în parcarea de la Astor unde pot ajunge rahaţii ăia de la Gatwick. I-am făcut praf în seara asta şi ei sunt nişte nemernici. — Are dreptate, spune Val, susţinându-mă. Când i-am bătut anul trecut, au pictat cu spray pajiştea din sud într-un galben neon. Du-ţi maşina la adăpost. Ella ştie când e înfrântă. — în regulă. Eu şi Val ne vedem cu voi direct acolo. Aşa-i? — Fireşte, o asigur eu, minţind printre dinţi.

în secunda în care ne despărţim şi rămân singur cu Hartley în camioneta mea, mă întorc către scaunul pasagerului şi o întreb: — Te deranjează dacă facem un mic ocol? 127 Capitolul 11 îmi dau seama că Hartley e puţin confuză şi agitată, dar face faţă situaţiei. Sare gardul de la marginea şantierului naval fără a se plânge şi nu scoate un cuvânt când înaintăm prin labirintul întunecat al containerelor. Abia când ajungem la destinaţie se întoarce spre mine cu o privire îngrijorată. — Ce e asta? — Noaptea luptei, îi explic fericit. Adrenalina îmi curge prin vene şi pumnii mei nici măcar nu au lovit carnea deocamdată. Doar că atunci mă uit în jur şi sunt puţin dezamăgit. Nu e prea mare înghesuială astă-seară, ceea ce e ciudat, pentru că e vineri şi la luptele dinweekend locul e de obicei ticsit. Bănuiesc că oamenilor încă le e frică să-şi arate faţa după razia de acum ceva timp. Ce să-i faci? Va trebui să mă împac cu un public restrâns. Nu trebuie să bat măr treizeci de indivizi. Unul îmi ajunge. — Ai de gând să te baţi? întreabă Hartley neliniştită. O prind de braţ şi o conduc spre un morman de lăzi, la distanţă de acţiune. în mijlocul cercului, doi ţipi masivi se bat deja, împărţindu-şi pumni şi aruncându-şi 128 fiction connection Moştenitorul decăzut insulte. Nu vreau ca Hartley să fie îmbrâncită din greşeală de vreun spectator entuziast. — De ce nu stai jos? îi sugerez. Am ceva de făcut. Hartley se asază, deşi pare să ezite. îmi dau jos tricoul şi-l arunc pe lada de lângă ea. Nu-mi scapă modul în care cască uşor ochii. îmi studiază pieptul? Bănuiesc că nu s-a săturat de abdomenul meu mai devreme. îmi întind mâinile deasupra capului şi apoi fac un adevărat spectacol din încălzire. Hartley îşi răsuceşte capul pentru a evita să se uite la mine. Rânjesc, fata e vrăjită. — Băi, Royal! Bagă bani! îmi bag mâna în buzunarul din spate. — Aici, îi spun lui Wilson, tipul ras în cap ce supraveghează încasările. îi trântesc un teanc de bancnote în palma cărnoasă. Costă o grămadă să intri în ring, dar sunt un Royal. îmi permit. Poţi şi să câştigi o grămadă, dar acum, că Reed nu mai luptă, nu am pe cine să pariez. Nu pot paria pe mine însumi — nu e distractiv, mai ales că deja ştiu rezultatul. — Blondul de acolo a pus ochii pe tine din secunda în care ai ajuns, îmi spune Wilson, rânjind. Privesc atent peste umărul său imens înspre şobolanul blond, dus la sală, ce stă în picioare cu un grup de trei sau patru indivizi. Ah, da. Mi-i amintesc, fac parte dintr-o frăţie de studenţi cretini de la petrecerea la care am fost weekendul trecut. Cred că i-am tras-o uneia dintre prietenele lor. — Royal, se răsteşte unul dintre ei. Faţa îi e roşie, ochii mijiţi. — Dacă te mai apropii vreodată de gagica mea, te fac praf! 129 ■ Erin Watt Bănuiesc că despre iubita lui era vorba. Fac un semn imperceptibil spre Faţă de Roşie.

—

Vrei să mă faci praf chiar acum? Gesticulez spre ring. — îl las pe Mike să facă asta în locul meu, rânjeşte el dispreţuitor, bătându-şi tovarăşul pe spate. Fătălăul. Se bazează pe prietenul lui musculos pentru a mă pedepsi că i-am tras-o iubitei lui? Unde a dispărut bătaia pentru onoarea propriei iubite? Hartley priveşte schimbul ăsta de replici cu o îngrijorare sporită. — I-ai tras-o iubitei tipului ăluia? îi fac cu ochiul. — Cine, eu? — Easton. Coboară glasul, şoptind: — Nu-mi place asta. — Ce, ca am flirtat cu iubita lui sau că o să mă bat cu el? — Bătaia. E greu de spus pe întuneric, dar cred că a pălit. Bănuiesc că-i e frică pentru mine? E în regulă. îşi va da destul de curând seama că nu are de ce să se teamă. Mă descurc fără probleme. — Poţi, te rog, să fii atent? mă roagă ea. Nup. Atenţia nu e amuzantă. Atenţia e plictisitoare. — Fireşte, mint eu, iar ea parcă se mai relaxează. Dar, în secunda în care pun piciorul în ring, îl atac cu nechibzuinţă pe Mike Musculosul, fiindcă râvnesc la upercutul lui. Vreau durerea aceea care-mi zdruncină mandibula si-mi face dinţii să clănţăne. Vreau sângele pe care-l scuip pe ciment. Un alt lucru pe care-l am în comun cu fratele meu, în afară de gusturile în materie 130 fiction connection Moştenitorul decăzut ilc gagici, e setea noastră pentru violenţă. îl las pe Mike sa mă snopească până mă plictisesc. Apoi îl anihilez prin două lovituri rapide care-l trântesc direct în fund şi mă îndrept leneş spre Hartley, care se holbează la mine lerifiată. — Eşti plin de sânge! Are dreptate. îmi picură de pe bărbie şi de pe piept şi-i pot simţi izul metalic în gură. Numi pasă, oricum. Mă simt al naibii de bine acum. Mă simt conectat. Viu. — Wilson, strig, ignorând-o pe Hartley. Mai vreau. — Easton, se lamentează Hartley. Putem pleca acum? Te rog? — Mai vrea cineva să lupte cu Royal? întreabă Wilson grupul, zâmbind cu gura până la urechi. Sunt în jur de paisprezece indivizi pe asfalt. Aproape toţi vor să se lupte cu mine. Bănuiesc că sunt certat cu mai mulţi oameni decât îmi imaginam. — Stai cuminte, îi spun lui Hartley. Lasă-mă să mai intru în ring de câteva ori. — Nu. Singurul cuvânt îi iese pe gură iute şi tăios. Sare de pe container şi ajunge chiar în fata mea, şi acum că stă mai aproape de lumină, pot observa cât este de palidă la faţă. — Care-i problema ta? o iau la întrebări. E doar o distracţie nevinovată. — Cum poate să fie asta distracţie?! O adunătură de ţipi care încearcă să se omoare între ei? Asta nu e distracţie. Vehemenţa ei mă face să-mi dau ochii peste cap. — Okay, relaxează-te. Nimeni nu încearcă să omoare pe nimeni. Ne descărcăm şi noi, asta e tot.

— Ei bine, nu vreau să văd asta! 131 Erin Watt îşi încrucişează strâns braţele. — Du-mă acasă. Ridic din sprânceană. — Sincer, n-aş fi crezut că eşti atât de încuiată. — Dacă nu-mi place să văd oameni care se rănesc, asta înseamnă că sunt încuiată? mă întreabă pe un ton ridicat, cu ochii cenuşii fumegându-i. De ce m-ai adus aici? Cum te-ai putea gândi vreodată că mi-ar plăcea asta? Mi se formează o cută între sprâncene. N-am adus niciodată o gagică la luptele astea până acum. Pe Ella, da, dar asta fiindcă ne-a urmărit pe mine şi pe Reed fără să ştim. în rest, vizitele astea târzii pe şantierul naval sunt doar pentru sufletul meu. Doar ale mele. Lumea lui Easton. Deci, de ce aş pofti-o pe Hartley în lumea mea intimă? — Credeam c-o să-ţi placă, răspund în cele din urmă, dar cuvintele nu sună aşa cum trebuie. Nu de aia am adus-o aici. Eu... nu ştiu de ce am făcut-o. Hartley mă citeşte rapid. — Nu, nu credeai asta. Nimic din ce faci nu e de dragul altcuiva. E pentru tine, mereu. Se încruntă la mine. — Te excită să ştii că te privesc, poate? — Nu. Asta e o prostie. — Asta e o prostie? Vocea ei mai urcă cu o octavă. — Tu şi idioţii ăştia... — Hei, protestează cineva şi abia atunci realizez că avem spectatori. — ...veniţi aici noaptea şi plătiţi sute de dolari ca să vă jucaţi ca idioţii de-a Fight Club. Dacă asta nu e prostie, atunci nu ştiu care mai e. 132 fiction connection Moştenitorul decăzut — Atunci pleacă, scumpete! strigă iritat unul dintre tipii din trupa lui Mike Musculosul. — Da! Nu mai ţipa ca o vrăjitoare şi dispari! — Royal, pune-i botniţă târfei! Mă întorc, căutându-l pe boul care a rostit ultima replică. în momentul în care-mi vede expresia, face câţiva paşi agitaţi înapoi. — Tu, îi spun eu, cu degetul în aer. Ai să plăteşti de nu te vezi pentru comentariul ăla. Mai face un pas în spate. — Ce, o să-l pocneşti şi pe el? întreabă Hartley dezgustată. Aşa îţi rezolvi problemele, Easton? Cu violenţă? — N-am să permit ca o moară stricată fără creier să te insulte. — Nu-mi pasă. Poate spune cele mai rele lucruri despre mine. Nu-mi pasă. — Ei bine, mie îmi pasă. — Atunci te lupţi pentru tine, nu pentru mine. Vreau să plec, spune ea nemişcată. Şi vreau să plec chiar acum. Deci fii atent ce o să se-ntâmple: fie o să pui bluza Ia loc pe tine... îşi ia avânt, apoi mă plesneşte cu tricoul peste pectoralii dezgoliţi. — ...şi mă duci acasă. Fie — spune, cu telefonul ridicat — o să chem poliţia şi o să sparg petrecerea asta. — Pâră! — Tu, târfă mică, ai auzit vreodată zicala: „turnătorii se aleg cu copci"? — Iubita ta e o vacă, Royal.

Atât eu, cât şi Hartley ignorăm jignirile din jurul nostru. Ne măsurăm reciproc din cap până-n picioare. Ochii ei ard, sunt de un gri întunecat, zbuciumat, ce mă face să simt fiori pe şira spinării. E furioasă pe mine. 133 Erin Watt Am dat-o în bară, presupun. Dar, sincer, nu mă gândeam că de la câteva bătăi cu mâinile goale o să se supere aşa de tare. Ella a strâmbat din nas când a venit aici cu noi, dar cred că de fapt i-a plăcut să-l vadă pe Reed dezlănţuindu-se în faţa ei. — Easton, spune Hartley, cu o voce joasă şi ameninţătoare. înghit în sec. — Da? — Du-mă. Acasă. Se uită la mine cu o privire atât de rece, încât îmi îngheaţă transpiraţia pe pieptul gol. — Acum. 134 fiction connection Capitolul 12 îmi pare foarte, foarte, foarte rău. 3 de foarte! Aşa, ca să ştii că vorbesc serios După ce trimit mesajul, zac în pat timp de treizeci de minute, holbându-mă la telefon şi sperând ca Hartley să răspundă. Nu răspunde. La fel cum n-a răspuns la niciunul dintre celelalte mesaje pe care i le-am trimis astăzi între nouă jumate şi ora prânzului. Un total de opt mesaje fără răspuns umplu istoricul conversaţiei noastre. Simt o greutate ciudată în piept, care nu va dispărea. Presupun că mă simt rău. Figura lui Hartley în timpul luptelor? Acea privire rănită? Nu pot să mi-o şterg din minte. Mai rău e că nu ştiu ce să fac pentru a rezolva situaţia. N-a scos o singură vorbă pe drumul de la docuri până acasă noaptea trecută. A vorbit doar când am ajuns la apartamentul ei. Când am încercat să ies din camionetă pentru a o conduce până la uşă, s-a uitat la mine şi a spus: — Ce are de câştigat Easton Royal conducându-mă pană sus? Nimic. Deci nu te obosi. Apoi a sărit din camionetă şi a trântit usa atât de tare, încât era s-o scoată din ţâţâni. Mă deranjează că 135 Erin Watt mă consideră un nemernic egoist. Mă muşc de interiorul obrazului, ridic telefonul şi-i mai scriu un mesaj. Te mg, H, doar vb cu mine. altfel vin la tine să-mi cer scuze în persoană Nu ştiu dacă ameninţarea a funcţionat sau dacă Hartley a simţit dintr-odată ca are chef sămi răspundă. Oricum ar fi, a dat rezultate — apar cele trei puncte gri indicând că scrie ceva. Mulţumesc! Nu îndrăzni să vii aici, Easton. Am să vin dacă nu încetezi să mă ignori. Nu-mi place A da? Păi, nici mie nu-mi place să fiu târâtă la nu ştiu ce fight club ilegal şi apoi să mi se spună că sunt încuiată Sunt devorat de vinovăţie. Şi simt un val de greaţă, dar asta ar putea fi din cauza sticlei de tequila pe care am ras-o când am ajuns acasă, după ce am condus-o pe Hartley. Discuţiile de genul ăsta fac mai mereu să mă îndrept direct către dulapul cu băuturi. De câte ori trebuie să-ţi mai spun că-mi pare rău ca să mă ierţi? Niciun răspuns. Frustrat, mă aşez pe pat şi mă lovesc cu capul de tăblia capitonată de câteva ori. Apoi, tastez în continuare. Pt că îmi pare rău PE BUNE, Hartley. Mă simt ca un rahat şi pentru că te-am dus acolo, şi

pentru că am încercat să te forţez să mai stai când mi-ai cerut să mergem acasă. Ai tot dreptul să fii supărată pe mine Şi mai multă tăcere. Ce vrei de la mine? ' Autenticitate este răspunsul pe care-l primesc în cele din urmă. Autenticitate? Ce naiba e asta? îmi trec mâna peste bărbie în timp ce mă holbez la telefon. îmi pare rău. Asta 136 fiction connection Moştenitorul decăzut o cât se poate de autentic. Simplul fapt că simt regret e un lucru nou pentru mine. De ce nu vede asta? îmi trec degetele peste ecran. Oare ce să spun? Oare ce va suna convingător? Sunt cât se poate de autentic scumpo Citesc mesajul încă o dată înainte de a-l trimite. Şi apoi îl citesc din nou. La a treia citire, îmi dau seama că e cel mai rău răspuns din istoria umanităţii. Nu mă pricep deloc la chestia asta cu mesajele. Dac-ar fi aici în persoană, şi-ar da seama cât de rău îmi pare. Hai pe la mine, ai să vezi că sunt serios Acum eşti Ce naiba înseamnă asta? E ca o formulă avansată din aerodinamică, şi din păcate, nu există nicio fiţuică sau aplicaţie care să mă ajute. Nu-mi pot cere scuze tot timpu'. Ar fi plictisitor Câteodată e mai bine să fie plictiseală. în linişte auzi cum îti bate inima / Citează versurile unui cântec? Cu fata asta nici nu mai ştiu ce să cred. îmi bat degetele de telefon, încercând să găsesc cel mai bun răspuns. Clişeele n-o să funcţioneze, aşa că... Fii autentic, zice ea. Nu mă pot gândi la nimic potrivit fiindcă rândurile alea sunt superficiale. Fii autentic, îmi las degetele să atingă ecranul. Nu vreau să-ţi pierd prietenia. îmi place de tine Când apăs trimite, îmi dau seama că se prea poate ca asta să fie prima dată când îi spun aşa ceva unei fete. îmi place de tine. Am mai spus te vreau. Cred că eşti sexy, bună, superbă, te-aş fute. Le-am făcut complimente fetelor. Le-am încurajat. Le-am făcut pe mai multe să se topească de fericire, 137 Erin Watt dar nu-mi aduc aminte să-mi fi plăcut cu adevărat de vreuna. Dar de Hartley îmi place. Mă uit la ecran şi-mi doresc să răspundă. Când apare balonul verde cu text, expir uşurat. Ai un fel ciudat de a o arăta Nu era chiar răspunsul pe care-l aşteptam, dar cel puţin nu m-a lăsat în aer. îmi place să zbor, da? Dar tata m-a pedepsit. Aşa că uneori trebuie să mă calmez cumva. Bătăile sunt singurul lucru care nu răneşte pe nimeni altcineva. Adică oamenii sunt acolo pt că vor asta Simt că-mi deschid inima şi c-o las să vadă ce se petrece acolo înăuntru. Nu e prea frumos, dar nu vreau s-o pierd. Mai dă-mi o şansă, H. Oh. OK. Nu înţeleg, dar în acelaşi timp înţeleg. Eşti iertat, dar nu pot weekendul ăsta Strâmb din nas. Nu-mi place asta. înseamnă c-o să se gândească la bătaie tot weekendul. S-a întâmplat ceva? Sunt liber şi te pot ajuta

Dacă-ţi pare rău pe bune, atunci lasă-mi sfârşitul ăsta de săptămână De ce? îţi pot arăta în persoană că-mi pare rău Sau îmi pop arăta asta respectându-mi dorinţa Asta înseamnă a te comporta ca un adult pt că dacă da nu prea-mi place Cu plăcere. Urmat de: Mersi pentru că ai fost autentic îi trimit o faţă zâmbitoare, dar nu răspunde. Şi după ce mă holbez timp de zece minute la emoticonul singuratic, înţeleg mesajul. A terminat cu mine pe ziua de azi. Timpul se scurge foarte încet când te plictiseşti. Fiecare 138 fiction connection Moştenitorul decăzut minut pare o oră-ntreagă. Fiecare oră o zi. Pe la patru mi se pare că a trecut o lună întreagă. — Ce zi e azi? întreb. Nu e nimeni în camera mea, deci nu primesc vreun răspuns. Trebuie să ies din casa asta blestemată. Asta e problema mea. Sunt un om de acţiune, nu un gânditor, şi în acest moment trebuie să acţionez. îi scriu lui Pash. Apoi lui Dom. Şi apoi lui Babbage. Nu răspunde nimeni. Bănuiesc că nu-mi rămâne decât să stau cu familia. O caut pe Ella şi o găsesc afară, lângă piscină, cu nişte foi împrăştiate peste tot în jurul ei. Iau două sticle de apă din frigider şi apoi mă trântesc pe şezlongul din faţa ei, atingandu-i piciorul cu una din sticle. — Păreai însetată, zic. îşi ridică privirea din lucrare. — Oh, pe bune? — Pe bune. Mă întind pe şezlong. — Şi mi se mai pare că e timpul să iei o pauză. Ella râde. — De fapt, tocmai m-am apucat de treabă. — Perfect. Atunci, n-am întrerupt nimic deocamdată. Să stăm la o bârfă, prietena mea. Râsul ei se transformă într-o avalanşă de chicoteli. — Oh, Doamne, Easton, te rog, nu mai spune asta niciodată. — De ce nu? Mă gândeam că vei aprecia propunerea mea de a bârfi. Asta e tot ce faceţi tu si Val. ) t — Nu e adevărat! îmi ridic picioarele şi zâmbesc spre cerul clar şi albastru. E o zi splendidă, şi simt cum îmi creşte moralul, încă sunt mahmur, dar nu-mi mai zvâcnesc tâmplele şi, 139 I mi W.ill cu siguranţă, îmi simt inima mai uşoară. Hartley nu mai e furioasă pe mine — e doar supărată. Mă mulţumesc cu supărarea. — Dar fie. Dacă vrei să bârfim, prietena mea, hai să bârfim. Ce vrei de la Hartley Wright? în afară de lucrurile evidente, mă taxează ea când ridic din sprânceană. — Nu ştiu. Ea e nouă. Eu sunt plictisit. — Nu e o jucărie, mă ceartă Ella. — Ştiu asta. Scot capacul sticlei şi beau câteva guri de apă. — E prietena mea, bine? — Tu nu ai prietene de sex feminin, East. — Fireşte că am. Pe tine si pe Val. — Da, dar numai pentru că niciuna dintre noi nu s-ar culca cu tine vreodată. Dacă ne-

ar interesa asta si ai sti că / I ai strica prietenia, tot ai alege sexul fără să şovăi. — Dacă tu şi Val aţi fi interesate de un trio cu mine? Ăă, normal că aş alege sexul. — Nu mă refeream la un trio, bolboroseşte Ella. Ăăăh. Eşti cel mai prost. Se apleacă spre mine şi-mi dă una peste braţ cu sticla de apă. — Oricum, ştii ce vreau să zic. Eşti prieten cu Hartley doar pentru că nu vrea să se cupleze cu tine. Dacă ea ar vrea, aţi fi mai mult decât nişte simpli prieteni. Ridic iar din umeri. — Nu ştiu. Poate. — Ar trebui s-o laşi în pace. — De ce? — Pentru că a afirmat răspicat că n-o interesezi. Şi aseară, la meci, ne-a zis mie şi lui Val că-şi caută o a doua slujbă pentru că nu câştigă destul acolo unde lucrează 140 fiction connection Moştenitorul decăzut ,icum. A spus că munca şi şcoala sunt singurele lucruri la i are se concentrează acum. — Da, mi-a spus şi mie asta, îi răspund şi mă ridic. Nu eşti deloc curioasă de ce un copil de la Astor Park trăieşte intr-o garsonieră dărăpănată pe strada Salem? — Fireşte că sunt, dar ea nu are nevoie de ajutorul nos- 11n şi o înţeleg. Am urât cum toată lumea de la Astor obişnuia să mă privească cu superioritate. Dacă merge la ■ coală şi se întreţine de una singură, atunci trebuie s-o lăsăm în pace. Eu asta mi-aş dori. Aleg să n-o contrazic şi să-i demonstrez că se amăgeşte. Ea s-a băgat în familia noastră încă din momentul în care a pus piciorul în casă. Ella e o intrusă. Mă cam surprinde că nu recunoaşte asta. însă schimb subiectul. — La ce lucrezi? Arăt spre foile ei. — Funcţii continue. Nu le înţeleg. — în principiu înseamnă că-ţi poţi aşeza creionul pe grafic şi poţi continua în direcţii negative şi pozitive fără a-l ridica de pe foaie. Desenez o curbă sinuoasă. — Nu? Ea dă din cap. — Atunci, pentru a determina dacă o funcţie e continuă, trebuie să îndeplineşti condiţiile astea trei. Notez rapid câteva chestii şi-i dau foaia înapoi. în timp ce ea o studiază, îmi verific telefonul. Mi-a răspuns Pash. în sfârşit. Scuze. Prânz cu familia azi. Avem nişte rude din Atlanta în vizită La naiba. îmi arunc telefonul pe jos. 141 Erin Watt — Câte probleme mai ai de rezolvat? — Douăzeci. — Cât durează? — Mult, răspunde şi se ridică. Am nevoie de o gustare. O urmăresc în bucătărie. — Super. Hai să mergem la French Twist. Fac eu cinste. — Nu pot ieşi cu tine, Easton. Trebuie să-mi termin toate temele astăzi pentru că

mâine merg cu Val până la State. îi fac o surpriză lui Reed pentru a mă revanşa că n-am mers la meciul lui azi. Oh, rahat. Am uitat că plănuisem să conduc până acolo — de obicei Ella mă trage jos din pat şi mă târăşte până la maşină. Dar lui Reed n-o să-i pese dacă nu merg la meciul lui de pe teren propriu. Oricum, mai degrabă ar prefera s-o vadă pe Ella decât pe mine, şi pot ajunge cu avionul la meciul lui împotriva Louisianei de sâmbăta viitoare. — Stai asa, îi spun în timp ce-mi vine o idee, de ce nu te duci la meci? Stă cu spatele la mine în timp ce-.şi bagă capul în frigider. — Pentru că eu şi Callum avem o întâlnire cu cei de la procuratură astăzi. Era singurul moment care ne convenea amândurora. Ce aiurea. — La ce oră mergeţi? — în jur de patru, cred. — Mai sunt atâtea ore până atunci. Avem o tonă de timp să ieşim. Ce zici de asta? îţi rezolv eu problemele la mate si... i — Nu, mă întrerupe ea. Trebuie să le rezolv singură. Dacă nu pot învăţa chestiile astea, o să îmi fie din ce în ce mai greu. 142 fiction connection Moştenitorul decăzut îmi pun picioarele pe gresie. — Atunci o să-ţi fac eu temele în continuare. Fii serioasă, oricum n-ai să foloseşti nici jumate din rahatul ăsta iu viaţa reală. — Nu toată lumea poate rezolva probleme complexe în minte, Easton. Eşti prea deştept pentru cei din jurul tău. — Serios? Fiindcă tu-mi spui mereu cât de prost sunt, o tachinez eu. — Vreau să zic că faci chestii stupide. Ştiu că nu eşti prost. Eşti foarte inteligent. Doar ştii asta, nu? — Unele lucruri mi se par chiar uşoare, admit. Dar am nişte note de rahat. — Pentru că nu-ţi place să dai teste. Pentru că te plictiseşti dacă te concentrezi la ceva mai mult de zece minute. — îmi place să zbor şi asta durează mai mult de zece minute, subliniez eu. Aşază un platou cu fructe pe masă. — Acolo e un lucru ceva mai interesant, pe care nu-l găseşti într-un curs de la liceu. E adevărat. într-un avion mic, trebuie să fii mereu cu ochii în patru, dar mai ales te simţi viu, când eşti acolo sus. Mă simt oarecum asemănător când alerg pe o motocicletă, cu o sută la oră, pe o autostradă deschisă, dar nu e nici pe departe la fel. Nu poate înlocui originalul. — Futu-i. Trebuie să zbor din nou. Iau o bucată de pepene şi mi-o bag în gură. — Ai vorbit despre asta cu Callum? — Nu. Ştiu deja ce o să spună, răspund cu gura plină. — Ce anume? — Ia note mai bune. Nu mai bea. Fii mai responsabil. Ella înclină din cap. 143 Erin Watt — Păi poate nu-ţi doreşti aşa de mult să zbori, dacă toate lucrurile astea ţi se par prea complicate. Mă uit încruntat la ea.

—

Eşti puţin cam dură. Netulburată, ridică din sprânceană. — Nu vreau să mă cert, Ella Bella. Haide, încerc s-o conving. Hai să mergem să ne jucăm. — Nu. Mă dau bătut. Ştiu din experienţele anterioare că n-o s-o clintesc. Ella e mai încăpăţânată decât o turmă de catâri. Presupun că rămân gemenii. — Sawyer şi Seb sunt acasă? — Sunt în camera de jocuri cu’Lauren. Nu-mi pot ascunde nemulţumirea. Lauren a stat pe aici mai mult ca oricând în ultima vreme, iar asta începe să mă cam obosească. începe să se comporte ca şi cum gemenii ar fi proprietatea ei, poruncindu-le unde să meargă şi când anume. Iar ei i-au tot cumpărat chestii. Chestii scumpe pe care şi le permit, dar tot mi se pare aiurea. — Distracţie plăcută. Sunt sigură că vei găsi ceva cu care să-ţi ocupi timpul. Ella mă bate uşor cu palma pe spate înainte să se întoarcă pe terasă. în camera de jocuri, o găsesc pe Lauren singură, dându-şi unghiile cu ojă. — Unde sunt gemenii? Micuţa roşcată îşi ridică privirea la sosirea mea. — Seb s-a dus la magazin ca să-mi ia nişte îngheţată şi Sawyer a uitat ceva în camera lui. — Avem îngheţată aici. Lauren îşi trasează o linie albă pe unghie. — Nu era sortimentul care-mi place. 144 fiction connection Moştenitorul decăzut îşi ridică mâna şi suflă peste ea. Iisuse. Lauren îi joacă pe băieţii ăştia pe degete. Dar îmi muşc limba şi mă duc să-l caut pe fratele meu. îl prind pe Sawyer venind cu o plasă de cumpărături de la Gucci. îmi masez ceafa. Nu spune nimic, mă sfătuiesc de unul singur. Nu e treaba ta. — Vrei să ieşim? — Şi ce să facem? — Nu ştiu. Doar să ieşim din casă. — Stai să văd ce vrea Lauren să facă. Deschide uşa, dar ştiu care va fi răspunsul. Lui Lauren nu-i place să fie văzută cu gemenii în afara casei. La şcoală, de obicei se preface că iese doar cu unul dintre ei. (lemenilor li se pare amuzant. Dar, la un moment dat, unul dintre ei sau amândoi tot vor începe să fie deranjaţi de povestea asta. Sawyer dă înapoi în mai puţin de un minut. — Lauren nu are chef să iasă. — Dar Sawyer? Altfel spus, ce vrei tu să faci, nu ce vrea să facă Lauren? Fratele meu se strâmbă. — Nici eu n-am chef. — Oh, hai, mă linguşesc eu. Poţi ieşi şi tu într-o după-amiază. Sau ştii ce, bine, hai să stăm aici o vreme şi să plănuim ceva tare pentru diseară. — Laurennu vrea să iasă nici diseară. Ultima dată când am ieşit, am fost luaţi la mişto şi lui Lauren nu i-a plăcut. — Poate ar trebui să ieşi cu cineva mai puţin sensibil, sugerez eu. Sawyer îşi încrucişează braţele peste piept şi se uită la mine furios. — De ce nu te duci să găseşti o persoană care dă doi bani pe ce crezi tu? 145

Urin Watt — De ce nu găseşti tu pe cineva cu care poţi ieşi din casă? — Du-te naibii. Intră înapoi şi îmi trânteşte usa în nas. Bravo, Easton. Ai îndepărtat pe toată lumea din casa asta. Ella alege temele în locul meu. Gemenii o aleg pe răsfăţata aia de iubită a lor. Hartley m-a făcut să-i promit că n-o voi deranja weekendul ăsta. Aşa că, chiar dacă abia e trecut de miezul zilei, mi-a rămas un singur lucru de făcut. Să fac o vizită la dulapul cu alcool. 146 ficlion connection Capitolul 1 3 Sunt beat, beat şi iar beat. Şi, cumva, nimeni din familia mea idioată nu observă asta. Ella şi tata au plecat la întâlnirea lor cu procurorul fără să-mi arunce vreo sticlă. Ăăăă, vreau să zic, vreo privire. Doar mi-au făcut cu mâna şi au plecat. Gemenii nu ştiu unde sunt. Poate sus cu Lauren. Sunt sigur că unul dintre ei îi face vânt cu un evantai, în timp ce celălalt o hrăneşte cu struguri. N-am să-i permit niciodată unei fete să mă domine în halul ăsta. în special lui Hartley Wright. S-o ia naiba. E nervoasă pe mine fiindcă îmi place să mă bat? Mare lucru. Bărbaţii se luptă. Facem tâmpenii. Nu are niciun drept să mă judece. Nu-mi vine să cred că nu vrea să ne vedem weeken- dul ăsta. Credeam că suntem prieteni. E cea mai groaznică din lume. Sar de pe canapea şi ies din camera de jocuri. Mă furişez jos în biroul tatei, de unde iau vodca de pe raftul cu băuturi. I-am terminat deja tot whisky-ul. Mă îndoiesc c-o să observe, oricum. Trag o duşcă direct din sticlă şi mă aşez în scaunul lui din piele uzată. Pe birou se găsesc nişte documente. Le răsfoiesc cu nepăsare. Pare 147 Erin Walt o investigaţie a acţiunilor lui Steve din ultimele câteva luni. Steve ridicându-şi rufele de la spălătorie. Steve la barul unui hotel. Steve, Steve, Steve. O mulţime de poze cu bătrânul Steve, criminalul. Ştiu c-ar trebui să-mi pară rău că Steve a ucis-o pe Brooke, dar nu-mi pare. Era o curvă toxică. Nu-mi place însă deloc că a încercat să-i facă rău Ellei. Şi nu a mărturisit atunci când l-au arestat pe fratele meu. Nu Steve a fost cel care a încercat să dea vina pe Reed pentru dezastrul cu Brooke — toată ideea a fost a lui Dinah. Voia să se răzbune pe familia Royal, aşa că i-a picurat asta în ureche procurorului şi chiar a angajat pe cineva care să mintă şi să spună că Reed a ameninţat-o pe Brooke înainte ca aceasta să fie ucisă. Dinah a făcut tot ce a putut pentru a ne distruge familia. Şi Steve a permis acest lucru. A tăcut mâlc acolo când Reed a fost aruncat în închisoare şi nu a mărturisit că el este adevăratul criminal. Asta e ceva de neiertat. Şi asta mă scoate din sărite fiindcă îmi place Steve, îmi plăcea. Mă corectez. La trecut. Nu şe poate să-mi mai placă de el. Nu-l mai pot admira. Nu-mi mai pot dori să semăn cu el când cresc. Asta e uşor de făcut, pentru că nu am de gând să cresc vreodată. Să fii adult e o porcărie. Să fii adult presupune să te prefaci că-ţi pasă de altcineva în afară de tine. Şi asta înseamnă să faci căcaturi pe care nu vrei să le faci doar pentru a face pe cineva fericit. Dar dacă eu nu sunt fericit? Cine se va ocupa de asta? Nimeni. Nimeni în afară de mine. Mai dau nişte vodcă pe gât şi-l sun pe Reed. A terminat cu meciul până acum. Mă întreb dacă a câştigat. Probabil. Echipa lui e bună. — Ce faci? răspunde el. — fiction connection Moştenitorul decăzut

Mi-o belesc, glumesc eu. Iisuse, East. Scuze. Mă excit în preajma Ellei, ştii? Reed suflă în telefon. Mă încrunt şi dau pe gât şi mai urnit alcool. - Când o să-ţi vină mintea la cap? ■ De ce mi-aş dori aşa ceva? Pentru că o să-i scoţi din minţi pe toţi cei pe care-i iubeşti, spune el pe şleau. Termină cu tâmpenia asta cu Ella. E lipsă de respect. — Şi nu vrem să facem nimic care s-o supere pe prinţesa noastră scumpă, corect? — Ce e cu tine? De ce eşti acasă sâmbătă noaptea? — Nimeni nu vrea să se joace cu mine. Mă rog, nu e tocmai adevărat. Sunt două petreceri în seara asta, iar în ultima oră mi-au trimis poze nud trei fete, dar sunt prea beat şi prea leneş ca să mă mişc. — Şi te plictiseşti de nu mai poţi, zice el. — Oh, uite cât de deştept te-ai făcut de când te-ai dus la facultate. — Eşti cu curul în sus în seara asta. Se aude o bătaie scurtă. — Cât de mult ai băut? Ridic sticla în lumină. E plină pe jumătate. — Nu cât trebuia. Care e planul pentru următorul weekend? Unde jucaţi? — în Louisiana. Ella zboară ca să ne vadă. Ajunge vineri seara. — Normal. Nici măcar nu încerc să-mi maschez amărăciunea din voce. Pe mine m-a sărutat Ella prima dată, vreau să-i strig. M-am dat la o parte de dragul tău. 149 /Witll — Nu încercăm să te ţinem deoparte. De ce nu vii şi tu după meciul tău? Sau sâmbătă dimineaţa? Urăsc amabilitatea din tonul său. E atât de evident că mă consideră penibil. — îmi pare rău, frăţioare. Nu pot. Am o mulţime de planuri. închid telefonul şi-l arunc pe birou. începe să sune două secunde mai târziu. Numele lui Reed pâlpâie pe ecran. îl ignor. Simt chemarea sticlei. Mai iau o duşcă zdravănă şi aştept să se instaleze ameţeala. în ultima vreme, am nevoie de tot mai multă băutură pentru a ajunge la o amorţeală confortabilă. Pereţii din biroul tatei par să se îngusteze. Aerul de aici e greoi. Aşa că-mi iau sticla şi ies pe terasă. E întuneric afară, dar în piscină avem lumini care fac apa să pară albastră şi străvezie. Mă holbez puţin la ea înainte de a o lua pe cărarea ce duce pe ţărmul oceanului, încep să merg, bând în acest timp din sticlă. Proasta de Hartley. Mă vrea, ştiu că mă vrea. Dacă nu m-ar vrea, nu mi-ar fi băgat limba în gură atunci când am sărutat-o. M-ar fi plesnit peste faţă şi mi-ar fi spus să n-o mai sărut în vecii vecilor. Pretinde că nu mă place şi asta mă enervează. Iar acum, trebuie să mă prefac că suntem doar prieteni, ceea ce e o mare prostie. Ella are dreptate — aş renunţa complet la prietenia lui Hartley dacă asta ar însemna să fim împreună. Nu că aş vrea să fim împreună. Cred că ne-am distra unul cu celălalt, atâta tot. Dar am obosit să mă ţin după cineva care-mi spune mereu să dispar. Nu e deloc distractiv. — Bună, Easton. Tresar, dând cu ochii de Felicity Worthington,care se materializează ca un duh magic, pe care nu l-am invocat. 150 fiction connection

Moştenitorul decăzut Mă întreb cum aş putea să-i bag capul la loc în lampa ei încrustată cu diamante. îmi face cu mâna. îmi înăbuş un fior şi o ignor. Duc sticla înapoi la gură, dar mai sunt doar câteva picături. — E sâmbătă noaptea şi tu eşti singur cuc? — Tocmai ai primit o steluţă aurie, o iau peste picior. Ai un spirit de observaţie excelent. Nu e deranjată de sarcasmul meu. Se apropie şi-mi smulge sticla goală din mână. Apoi mă prinde de încheietură şi mă conduce pe cărarea ce duce la căsuţa de la piscină. O urmez fiindcă sunt curios ce vrea. Felicity flirtează cu mine, dar nu a dat niciodată impresia că ar vrea să se şi dezbrace. Are fundul acoperit de o fustă kaki şi poartă o cămăşuţă albă cu guler şi o vestă roz. îmbrăcămintea ei nu diferă prea mult de uniforma de la şcoală. Mereu am considerat-o sobră şi plictisitoare. — Tocmai ai venit de la şedinţa Naţiunilor Unite sau ceva de genul ăsta? o întreb. Ridică din sprânceană. — Nu. Am luat mai târziu cina în familie la clubul rezidenţial. De ce? Oamenii ăştia care explică lucrurile evidente. — Fără motiv. — Stai aici. Arată spre un scaun albastru, plin de diverse chestii. — Aşteaptă. Nu te mişca. Te-ai murdărit. Se duce spre un dulap şi scoate un prosop. După ce-l aşază pe scaun, îmi face semn să iau loc. Mă uit la tricoul şi la jeanşii mei. Probabil am tricoul ăsta de la cincisprezece ani. E puţin strâmt în unele locuri, uzat în altele, dar e comod şi curat. Avem hmWilli I o menajeră, pentru numele lui Dumnezeu. Ne spală hainele. — Ce e nasol la hainele mele? mârâi. — Arată de parcă ai fi scos jeanşii ăia din gunoi. — Din gunoi? Serios? M-au costat o mie de dolari. Da, aş da o mie pe o pereche de pantaloni. De ce nu? îmi permit. — Asta nu-i face cu nimic mai frumoşi. — Jeanşii rupţi sunt la modă. Toată lumea îi poartă. — Ăştia nu sunt rupţi. Sunt murdari şi jerpeliţi. Serios, arăţi ca un boschetar. Nu e destulă băutură pe lume ca să pot suporta asta, aşa că mă ridic şi mă-ndrept spre uşă. — Mersi de lecţia de modă de care n-aveam nevoie. — Stai, spune ea iritată. încă nu poţi pleca. Am o propunere pentru tine. Fiindcă Felicity nu s-a dezbrăcat încă, nu cred că e o ofertă de care să-mi pese. — Eşti prea îmbrăcată ca să mă intereseze. — Ce zici de asta? Deschide un alt dulap şi scoate o sticlă de vodcă. — Aşa mai stăm de vorbă. încerc s-o înşfac, dar mi-o smulge de sub nas. — Mă chinui, o acuz. — Stai jos şi vei primi sticla. Am de ales — pot să merg acasă şi să mă plictisesc de moarte sau să beau alcoolul lui Felicity şi poate să mă şi culc cu ea. Mă aşez din nou. Cu un zâmbet triumfător, îmi dă sticla, pe care o desfac rapid şi o duc la gură. O expresie de dezgust îi apare pe faţă.

— Nu-mi vine să cred că eşti un Royal. — N-ai decât să nu crezi, scumpo. 152 fiction connection Moştenitorul decăzut — Eşti gata să-mi asculţi propunerea? — Nu sunt un ascultător prea bun, îi spun rânjind. Spune ce-ai de spus şi arată-mi ce poţi şi eu îţi voi spune dacă mă interesează. — Nu sunt genul ăla de fată, spune ea rece. Uite cum stă treaba, Easton. Te-am urmărit toată săptămâna... — Eşti genul hărţuitor? — Tu vorbeşti? răspunde dându-şi ochii peste cap. Te ţii ca un obsedat după Hartley Wright, chiar dacă e evident că e o mare pierdere de timp pentru tine. — Este? Hartley e în multe feluri. Enervantă, complicată. Sexy ca naiba. Dar n-aş numi-o vreodată pierdere de timp. — Fireşte că e. E frumuşică şi provine dintr-o familie destul de bună, dar nu e o Royal. Dacă ar fi să-i dăm o notă de la unu la zece în ceea ce priveşte importanţa, s-ar situa undeva între doi şi trei. — Grila mea de evaluare în privinţa tipelor se bazează de obicei pe cât de mult aş vrea să le-o trag. Felicity mă ignoră. — Ştii unde te situezi tu pe scala importanţei? — Nu, dar sunt sigur că ai să-mi spui tu. — La zece. — Nu se poate! exclam batjocoritor. Ignoră şi asta. — Sigur, ai un trecut scandalos, dar eşti atrăgător şi bogat, iar familia tăticului tău e aici de când locul ăsta era o colonie, deci totul îţi poate fi iertat cu uşurinţă. — Mersi de evaluarea pozitivă. — Cu plăcere. Nu e sarcastică. Ceea ce înseamnă că nu s-a prins de sarcasmul meu. Tipa asta e ciudată. Mă uit necontenit 153 Erin Watt în jur şi mă întreb pentru a nu ştiu câta oară ce naiba o fi făcând Hartley şi de ce mă ţine la distanţă. Cred că e timpul să plec. Chiar şi singurătatea din biroul tatei e mai tentantă decât so ascult pe Felicity perorând despre ierarhiile sociale. Poate am să dau o tură pe acasă pe la Hartley. Să văd dacă e acolo şi dacă are nevoie de ceva. — îţi apreciez evaluarea, Felicity, dar o întind spre casă. — Nu am terminat încă. — Deja ai petrecut prea mult timp evaluându-mi statutul social. îi zâmbesc batjocoritor. — Când mai ai timp să-ţi faci temele? Pufneşte dispreţuitoare. — Nu e nevoie să-mi fac temele. A avansa în viaţă nu are de-a face absolut deloc cu notele. Tu, dintre toţi oamenii, ar trebui să ştii asta, răspunde pe un ton al naibii de condescendent. A avansa se rezumă la conexiuni. Persoana cu cele mai bune conexiuni va ajunge mai departe decât persoana cu cele mai bune note. Din păcate, are dreptate. Mai iair o duşcă de vodcă, îmi închipui că, dacă beau toată sticla

asta, nu mai contează ce spune Felicity. Nu voi mai fi în stare s-o ascult. în plus, pare să ştie mai multe despre Hartley decât orice persoană cu care am vorbit, asa că asta mă ţine lipit pe scaun. — Ce altceva mai ştii despre Hartley? Ochii lui Felicity sclipesc. Dac-aş fi mai puţin beat, poate aş reuşi să-i citesc expresia, dar încep să-i văd fata ca prin ceaţă. Şi vocea îi sună ca prin ceaţă. Se poate aşa ceva? Trebuie să se poată, fiindcă glasul ei exact aşa sună. — S-a lăsat de scoală acum trei ani si s-a întors abia vara / i asta. Nu prea se-nvârte în cercul nostru. 154 fiction connection Moştenitorul decăzut — Vrei să spui că nu e o ticăloasă de bani gata ca noi ceilalţi? Nici de data asta insulta mea nu-şi atinge scopul. Felicity nu dă doi bani nici pe mine, nici pe opinia mea. îşi flutură manichiura perfectă şi spune: — O să revenim la Hartley, bine? Mai întâi, lasă-mă să-ţi spun ce vreau. încep să mă gândesc că nu mă vrea pe mine dezbrăcat. Futu-i. O risipă totală de vreme. — în fine. Spune rapid. — Vreau să fiu pe primul loc la Astor, spune ea direct. Sunt câteva moduri prin care pot face asta. Primul: o pot detrona pe Ella. Mă îndrept de spate, cu umerii încordaţi. — Nu se va întâmpla. — Aş putea reuşi asta fără-ndoială, scumpule. Din fericire, există o metodă mai uşoară. Zâmbeşte şi, de data asta, deşi sunt beat, interpretez asta corect ca pe un semnal de alarmă. — Al doilea mod: dacă nu-i poţi detrona pe Royali, atunci alătură-li-te. Cea mai uşoară cale prin care pot ajunge la vârf e să fiu cu tine. — Nu sunt singurul Royal de pe-aici, îi spun ridi- cându-mă. Gândul de a fi cu Felicity îmi provoacă greaţă. — Nu, mersi. Nu mă interesează micile jocuri perverse pe care le joacă fraţii tăi. — Hei, puţin respect, spun tăios. Nimeni nu vorbeşte urât despre familia mea. Nu sunt perverşi, iar alea nu sunt jocuri. Felicity dă înapoi cu tact. 155 Erin Watt — îmi pare rău. Ai dreptate. Ca parte a familiei Royal, n-ar trebui să-i insult pe fraţii iubitului meu. Pufnesc surprins. — Iubitul? — Da. Vreau să fiu cu tine. — De ce? Ce te-a apucat? Râd beat la propria-mi glumă. Apoi mă încrunt, fiindcă îmi dau seama că tocmai mi-am bătut joc de mine însumi. I se subţiază buzele. — Ăsta e ultimul nostru an de liceu şi vreau să profit de unele avantaje ale relaţiei cu un Royal. Cum ar fi să zbor până în DC doar ca să iau cina sau să fiu plimbată cu iahtul. îmi doresc lucrurile astea. Vreau ca fetele să mă privească şi să mă invidieze. Vreau să fiu pe coperta revistei Southern Woman într-un pictorial cu noi doi şi grădina familiei tale. — Ce fată lacomă. Vrei cam multe. Las sticla de vodcă pe masă.

— Scuze. Nu mă interesează să te ajut. — Aşteaptă! îmi taie calea şi mă prinde de braţ înainte să ajung la usă. i — Nici măcar nu vrei să afli ce-ţi ofer la schimb? O dau la o parte. — Nu vreau nimic de la tine, scumpo. — Nu, dar vrei ceva de la Hartley Wright, nu? Asta îmi captează atenţia. într-un fel. Abia pot să-mi concentrez privirea asupra chipului lui Felicity. Sau asupra oricărui alt lucru, pe bune. — Ce are asta de-a face cu Hartley? — Depinde. Vrei să te culci cu ea sau vrei să-ţi devină iubită? 156 fiction connection Moştenitorul decăzut Pufăi din nas. — Nu am iubite. Nu, stai aşa, am avut iubite. Am fost cu Claire, nu? Dar nu mi-a mai plăcut de ea după o vreme. Şi totuşi, I lartley nu e Claire. Poate vreau o iubită? Futu-i, mi se învârte capul. Nu mă pot concentra la nimic. Toate îmi trec prin minte ca nişte adieri de vânt. Puţin uşurată, Felicity aprobă din cap. — Aşa mă gândeam şi eu. în regulă, deci vrei să te culci cu Hartley. Dar ea nu te vrea. — Hei, protestez. E urât din partea ta să spui asta. Eşti o scârbă. Felicity îşi dă ochii peste cap. — Scuze, dar ăsta e adevărul. Ţi-am spus, v-am observat. Fata asta nu vrea să aibă de-a face cu tine. Dar... îmi ciulesc urechile. Dar. îmi plac dar-urile. — Dacă vei fi cu mine, devii instantaneu inaccesibil şi fetele îşi doresc mereu să aibă ceea ce le e interzis. Hartley va fi atât de geloasă să te vadă cu altcineva, încât va începe să se dea la tine. Crede-mă. Nu prea pot s-o cred pe Felicity, dar nu greşeşte în totalitate. Toţi ne dorim ce nu putem atinge. Ceea ce ne este interzis. Nu de asta mi-am făcut de cap cu domnişoara Mann? — în plus, continuă Felicity, sunt şi alte beneficii. Fiind cu mine, poţi merge la bal şi veni aici şi la evenimentele de la club fără nicio presiune. Dacă i-ai propune asta altei fete, ar crede poate c-o placi. Dar eu nu vreau să mă culc cu tine şi eşti liber să te culci cu oricine vrei atâta timp cât nu e vorba de cineva de la Astor. îmi vede încruntarea şi adaugă repede: — Exceptând-o pe Hartley. Te poţi culca cu ea, o dată sau de câte ori vrei — în fine, tu cu gura ta ai spus că 157 Erin Watt va fi doar o aventură. Deci poţi face asta, pe ascuns, de preferat. Dar dacă află cineva, am să admit că m-ai înşelat cu Hartley, dar te-am iertat, şi că suntem mai puternici ca niciodată. — îmi spui că vrei să avem o relaţie de faţadă şi c-o pot face geloasă pe Hartley şi mă pot culca cu ea, dar doar în secret. Cred că sunt prea beat pentru conversaţia asta. Dar îmi place ideea de a o face geloasă pe Hartley. S-o fac pe ea să umble după mine. — E o relaţie de afaceri. Fac ceva pentru tine şi tu faci ceva pentru mine. Nimeni nu are de suferit. Nimeni nu are de suferit. îmi place asta. Aproape că e deviza mea. Trăieşte-ţi viaţa la

maximum fără a răni pe cineva. Mă zgâiesc la ea, pentru că faţa îi pare din nou înceţoşată. — Mbene. — Bine? Vocea îi pare surprinsă. — Da, mbene, mormăi. Hai s-o facem pe Hartley geloasă. îmi place ideea asta. Felicity pare puţin frustrată. — Asta nu e singurul scop... — Noapte bună, spun în timp ce deschid uşa. Sau, cel puţin, încerc s-o deschid. După trei încercări reuşesc s-o crap. — Mersi de vodcă! strig peste umăr şi apoi ies împleti- cindu-mă din casa de la piscină. 158 fiction connection Capitolul 14 în ciuda unei mahmureli zdravene care nu m-a lăsat toată duminica, nu întârzii la antrenamentul de luni dimineaţă. Bravo mie. Petrecem majoritatea timpului încercând să-l integrăm pe Bran în formula noastră ofensivă. învaţă repede şi are instincte bune pe teren. îl mar- chez o singură dată la finalul antrenamentului. Cum nu-l pot bloca fără să-mi iau şuturi în cur de la toţi antrenorii de pe tuşă, îl îmbrăţişez şi apoi îl împing deoparte. — Nu e rău, Mathis, îi spun. — Mă bucur că nu trebuie să joc împotriva ta anul ăsta, spune el, atingându-şi micuţa insignă din piept. Jucătorii din apărare nu au voie să atingă coordonatorul de joc când acesta poartă tricou roşu. — Mai sunt Carson Dunn la North şi TJ Price la Gibson High, îl avertizez. — Ei, ştiu. Dar eşti cel mai bun fundaş din ligă anul ăsta. Eşti coşmarul conducătorilor de joc, să ştii, îmi spune, bătându-mă pe umăr. Când m-am accidentat anul trecut, primul lucru pe care mi l-au spus colegii a fost că am făcut-o intenţionat ca să nu fiu nevoit să fug de fraţii Royal. 159 Erin Watt E evidentă melancolia din vocea lui atunci când vorbeşte despre fosta şcoală. — îţi e dor de amicii tăi, aşa-i? spun empatic. — Dap. îşi dă capul pe spate, încercând să-şi ascundă emoţiile. — Erau câţiva ţipi de treabă acolo. Dar trebuie să faci sacrificii pentru viitorul tău, nu? — Eu nu, spun tăios. Rămâne uimit, apoi un rânjet trist îi apare în colţul gurii. — Mda, am auzit asta despre tine. Bănuiesc că, după ce ajung la facultate, poate să nu mă mai intereseze ce cred părinţii mei. îmi mai trage prieteneşte o palmă, după care o şterge spre vestiare. îl urmez, dar mult mai încet. Nu mă grăbesc să ajung la cursuri azi. în principiu, pentru că nu mă pot decide la ce ore să mă duc — la ale mele sau la ale lui Hartley. Poate am să merg pe orarul meu azi. Am studiu individual în prima parte a zilei, în timp ce Hartley are Ideologie Feministă. Studiul individual înseamnă că pot dormi. Şi nu, nu mă ajută că am dormit toată ziua de ieri. Ştiu că, dacă Ella n-ar fi condus până la State ca să-l vadă pe Reed, mi-ar fi ţinut o lungă prelegere despre faptul că alcoolul mă face să-mi pierd controlul. Ar fi avut dreptate. Nu-mi amintesc absolut nimic de sâmbătă noaptea, decât că am dat pe gât jumătate de magazin de băuturi alcoolice şi că m-am plimbat beat pe plajă. E posibil să fi făcut sex, totuşi? Oare? Probabil nu a fost ceva extraordinar dacă nu-mi amintesc.

După duş, mă îndrept spre studiul individual. în faţa mea, Bran se grăbeşte altundeva, captând atenţia a cel 160 fiction connection Moştenitorul decăzut puţin unei fete. Gagicile de la Astor nu sunt cu mult mai bune decât băieţii de la Astor. îi devorează din priviri pe nou-veniţi. Se poate ca lui Bran să-i lipsească vechea lui şcoală, dar sunt o puzderie de feluri prin care poate consola aici, la Astor Prep Park. Pentru că se grăbeşte, se izbeşte de o biată trecătoare. Aceasta cade pe spate, iar părul negru îi zboară în toate părţile. Oh, la naiba. E Hartley. Mă grăbesc, dar Bran e cel care o prinde înainte ca ea să se lovească de pardoseală. O ridică, şi Hartley, fata mereu încruntată, îi zâmbeşte. Apoi încep să vorbească. De ce e mereu aşa de drăguţă cu el? — Hei, East, unde mergi? mă strigă Pash din sala de clasă. — Merg la ore. — Asta e clasa ta, subliniază el. Avem studiu individual. — Neah. Schimbare de planuri. Până ajung la clasa lui Hartley, sala e deja plină. Merg la tipul de lângă ea şi-i spun: — Dispari. Acesta se ridică în picioare. Hartley se preface că nu observă nimic din toate astea. Privirea îi e aţintită drept în faţă. — Despre ce vorbeaţi tu şi Bran? întreb. — De ce te-ar privi asta? răspunde fără să se uite la mine. Scrâşnesc din dinţi. — Ce, vânezi sportivi mai nou? — Pe bune? spune uluită. Ai probleme, Easton. Da, am. O grămadă. Iar una dintre ele e că nu vreau să fiu amicul ei. — Mai eşti supărată pe mine? mă scap. Trupul i se relaxează întru câtva. îmi arunca o ocheadă, îmi vede mutra şi oftează încetişor. 161 Erin Watt — Offf. Eşti ca un copil mic, ştiai asta? Vreau să-i spun, ca un şmecher, că sunt bărbat în toată puterea cuvântului, dar ea continuă, înainte să apuc să spun ceva. — Ai mutra asta de băiat mic si vinovat atunci când ştii t t că ai enervat pe cineva. — Deci încă eşti ofticată pe mine, spun posomorât. Nu răspunde. — Dar mi-ai spus că vorbim luni, îi amintesc. Hartley ridică dintr-o sprânceană brună. — Si nu vorbim? 7 — Vorbim. Dar... Sunt neobişnuit de stânjenit. — Eu doar... înainte să apuc să mai spun ceva, Felicity Worthington apare în faţa băncii mele. Apoi, spre uluiala mea totală, se apleacă şi mă sărută direct pe buze. — Bună dimineaţa, scumpule. Mă holbez la ea.

— Ce vrei? întreb prosteşte. De ce mă sărută fata asta? — Bună dimineaţa, repetă Felicity, apoi se uită la Hartley. Bună dimineaţa. Hartley, corect? Hartley pare la fel de confuză ca mine. — 'Neaţa, spune ea absentă. — Domnişoară Worthington, i se adresează profesoara din faţa sălii. Este vreun motiv pentru care vă aflaţi în sala mea de clasă? Pentru că, potrivit listei, nu sunteţi înscrisă la cursul ăsta. Că tot veni vorba, nici dumneavoastră, domnule Royal. — Ba sunt, ripostez, şi ea tace, pentru că ştim amândoi că n-am de gând să plec. 162 ----fiction connection Moştenitorul decăzut între timp, Felicity îi spune radiind femeii în vârstă: — Ştiu, doamnă Ratcliff. Am venit doar ca să-i spun bună dimineaţa iubitului meu. Un val colectiv de suspine se aude dinspre fetele din clasă. — Plec acum! Felicity mă mai sărută o dată scurt pe buze şi apoi pleacă. OK. Ce naiba se petrece? — Tu şi Felicity sunteţi împreună? Nora Hernandez salivează la propriu în timp ce se întoarce de pe scaunul din faţa mea. Sunt pe punctul de a-i spune Ia dracu' nu, când observ buzele uşor ţuguiate ale lui Hartley. Mă face să îngheţ. E geloasă că sunt cu Felicity? Stai aşa. Iisuse. Nu sunt cu Felicity. Gândul acesta mă face să vreau să vomit. — în niciun caz, îi spun Norei şi-mi ascund zâmbetul când observ umerii lui Hartley relaxându-se. Ideea că aş fi cu Felicity a deranjat-o. Ha. în timpul cursului, e atentă doar la profesoară, iar la final iese din clasă fără a spune un cuvânt. Mă grăbesc după ea, dar mă opresc când cineva mă trage de haină. E Felicity. — Să mergem la Basil diseară. Tonul ei imperativ mă scoate din minţi. Mă holbez la ea. — De ce? — Pentru că e un restaurant bun şi vreau să merg. Continui să mă holbez. — Felicity. — Da, scumpule? — Ce ai tu impresia că se petrece chiar acum? Expresia ei devine confuză. — Ce vrei să zici? 163 Erin Watt — Vreau sa zic, de ce naiba aş ieşi cu tine diseară şi de ce spui că sunt iubitul tău... Mă opresc deodată. Amintirile de sâmbătă noaptea îmi revin în cap ca un tsunami. Eu, plimbându-mă pe nisip, mai beat ca oricând. Felicity, ivindu-se în faţa mea şi târându-mă până la căsuţa de lângă piscină. Am stat acolo o vreme şi, deşi nu-mi amintesc toate detaliile conversaţiei, mi le amintesc pe cele importante. Cum ar fi că am fost de acord să avem o relaţie de faţadă ca s-o fac geloasă pe Hartley. Căcat. Căcat, căcat, căcat.

— Am bătut palma, spune Felicity încet, indiferentă la panica mea crescândă. Şi m-am asigurat că te sărut când ne privea Hartley. — Ăă, îngaim. Uite. Felicity. Ochii ei albaştri se îngustează. — înţelegerea aia... Futu-i, e al naibii de penibil. Observ câţiva puşti ui- tându-se la noi în timp ce o conduc pe Felicity spre un şir de dulapuri, departe de hărmălaia din hol. — Eram beat când am fost de acord cu asta. — Da, pe bune? Se simte sarcasmul din vocea ei. — Gen foarte, foarte beat. Complet beat, adaug, pentru că e adevărat. M-am trezit duminică dimineaţă fără a-mi aminti că am văzut-o pe Felicity, darămite c-aş fi spus că voi fi iubitul ei. — Deci, ăă, da... orice am spus că voi face... va trebui s-o las baltă. îşi ţuguie buzele, studiindu-mi fata contrariată. 164 fiction connection Moştenitorul decăzut — Nu, răspunde ea în cele din urmă. Umerii mei zvâcnesc. — Cum adică nu? — Vreau să spun nu. Nu dai înapoi. îşi încolăceşte degetele pe după braţul meu şi mă priveşte cu ochi înflăcăraţi. — Avem o înţelegere şi deja le-am spus prietenelor mele să răspândească vestea că suntem împreună. E prea târziu. Simt cum mă apucă toţi dracii. — Atunci ia-ţi zvonul înapoi, îi ordon. Pentru că nu suntem împreună. — Ba da, suntem, se alintă ea ca o fetiţă de cinci ani. Se prinde cu unghiile de mânecile cămăşii mele. — Nu mă înfuria, Easton. Chiar nu vrei să mă vezi furioasă. De ce? Se transformă în Hulk şi trece prin pereţi? Nu am ocazia să întreb, pentru că Felicity se evaporă, lăsându-mă să mă uit după ea disperat. Veştile circulă repede. Felicity si prietenele ei profită, spunându-le tuturor celor de la Astor Park că suntem împreună. De fiecare dată când încerc să reped vreun idiot ignorant care aduce asta în discuţie, acesta rânjeşte sau mă bate pe spate şi spune: — Sigur, Royal. Nu ştiu ce spune Felicity, dar nimeni nu mă crede când insist că nu suntem împreună. Din fericire, singurii oameni care contează sunt Ella, gemenii, Val şi Hartley. Primii patru râd în hohote când mă întâlnesc cu ei la prânz. Dar Hartley? Ea dispare din nou. Lipseşte nemotivat de la toate cursurile noastre de după-amiază. Şi spun ale noastre pentru că am renunţat definitiv la cursurile 165 I rin Watt mele. De fapt, în pauză mă duc la secretariat şi fac o cerere oficială pentru a-mi schimba orarul. — îi voi înmâna asta domnului director, îmi spune domnul Miller, consilierul meu şcolar. — Mulţumesc. Zâmbeşte sec. — Şi dacă directorul Beringer îţi refuză cererea?

Ridic din umeri. — O să continui să merg la orele astea, oricum. Niciu- nuia dintre profesori nu-i pasă că sunt acolo. Domnul Miller dă din cap subtil în timp ce mă îndrept spre uşă. — Şcoala asta, murmură el încet. Dap. Şcoala asta. E un loc futut unde elevii fac legea şi profesorii stau deoparte şi privesc, fără nicio putere. Copiii bogaţi sunt nişte dobitoci. îi scriu un mesaj lui Hartley în timp ce ies din birou. Nu ai fost la orele de după-masă. Te-au chemat la lucru? Spre surprinderea mea, răspunde instantaneu. Da. îmi faci o favoare? Zâmbesc la ecran Sigur că voi face sex cu tine Urmează o scurtă pauză. Las-o baltă Căcat Scuze! Ţi-am zis, e ceva natural. De ce ai nevoie, Har-Har? Notiţele de la lit britanică, dacă ai Da, o grămadă Nici măcar nu clipesc când scriu minciuna aia, dar îmi amintesc cursul ca pe apă şi o să am notiţele complete pentru ea când iese din tură. 166 fiction connection Moştenitorul decăzut Când termini munca? Pot trece pe la tine când eşti gata şi ţi le las Te-ar deranja să le aduci aici? în felul ăsta îmi pot face temele în pauze O mică hartă apare pe ecran — mi-a trimis locul unde se află. RESTAURANTUL HUNGRY SPOON, pe strada E14. Da nicio prob, scriu şi mă simt incredibil de mândru de mine pentru că sunt un prieten atât de bun şi săritor. Pot fi acolo cam într-o oră. Tre să-l las pe Pash acasă mai întâi Mersi, E Dulce. Mi-a zis E. Progres! îmi bag telefonul în buzunar şi traversez parcarea, ajungând la camioneta mea, unde Pash aşteaptă deja. Sunt şofer fiindcă maşina lui e la reparat de două săptămâni — a distrus-o la o întrecere pe drumul întortocheat şi primejdios care merge în paralel cu coasta. Noroc că n-a căzut de pe stâncă, dar cine sunt eu să judec? Pash are un singur viciu: cursele ilegale. Eu am un milion de vicii. — Băi, strigă el. — Băi. Deblochez portierele camionetei şi fiecare se aşază pe locul lui. îmi pun telefonul în suportul de pahare şi pornesc motorul. Pe drumul care durează cincisprezece minute, îmi bipăie telefonul de cel puţin zece ori, fă- cându-l pe Pash să-l ia repede în mână în cele din urmă. — Omule. Felicity Worthington ţi-a scris de vreo cinci miliarde de ori. Chicoteşte văzând ceva pe ecran. — Vrea să porţi cravată la cina de diseară. O scoţi la cină? 167 Erin Watt Are un ton de parcă şi-ar întreba amicul dacă urmează să iasă la întâlnire cu un piton. — La naiba, nu.

Scrâşnesc din dinţi şi mă concentrez pe drumul din faţă. — Poţi răspunde în locul meu? — Sigur. Ce vrei să-i zic? — Spune: NU ieşim în oraş. Nu cu litere mari. Pash râde tare. — Dur, frate. — Cu vorba bună n-am să pot pune punct relaţiei cu tipa asta. Semnalizez şi virez la stânga spre strada mărginită de copaci unde locuieşte Pash. — De ce are impresia că sunteţi împreună? întreabă el, scriind absent pe telefonul meu. — Pentru că m-a întrebat şi am spus da când eram rupt de beat. Râde din nou. — Eşti mort. — Mersi de sprijin. — îţi spun adevărul doar. Aşa. Trimis. Telefonul îi bipăie în mână înainte să apuce să-l aşeze la loc. — A răspuns, o înţelegere e o înţelegere. Scot un geamăt de enervare. — Nu răspunde. — Deci. Cum plănuieşti să ieşi din căcatul ăsta? îi arunc o privire şi văd cum se abţine să nu râdă. — N-am idee, recunosc eu. Felicity e o forţă a naturii. Şi, încep să cred, cam psihopată. 168 fiction connection Moştenitorul decăzut — O să-mi vină mie vreo idee. Ajung la capătul aleii sale lungi şi opresc maşina în faţa vilei familiei Bhara. — Ne vedem la antrenament mâine. Nu mă ofer să-l iau cu maşina, fiindcă nu ajung niciodată la timp. Dar tatăl lui îl aduce la şcoală înainte să se ducă la birou, deci e în regulă. Batem cuba, după care Pash coboară din maşină. — Pe mai târziu, East. — Pe mai târziu. întorc maşina pe unde am venit, doar că, în loc să merg pe drumul spre casă, o iau pe cel care duce spre oraş. Trag pe dreapta pe un loc liber şi parchez şi apoi îmi scot pixul, telefonul şi un caiet, apucându-mă de treabă. Acum un an, am început să înregistrez lecţiile din clasă pe telefon. Ajută înainte de teste, în cazul în care mă pot convinge că e un curs care merită atenţia mea. Recunosc că fac eforturi minime. C-urile sunt note de trecere, după cum i-am spus tatei de un milion de ori. Dar acord o atenţie sporită acestor notiţe. Fiindcă, pentru Hartley, un C e probabil o notă rea. După ce termin, strâng tot şi mă duc să-mi găsesc fata. Restaurantul Hungry Spoon se află într-un centru comercial aproape de un magazin Goodwill şi de piaţă. Neonul aprins arata că e deschis. Iau caietul şi intru în local. Locul are câteva şiruri de mese gen anii '50: cele cu lateralul cromat şi blat colorat şi sclipicios. în centru se află o tejghea mare, în formă de U. Nu prea sunt oameni, dar nu mă miră, fiindcă e abia cinci după-masa în timpul săptămânii. Studiez camera căutând-o pe Hartley, dar văd o singură chelneriţă, purtând aceeaşi uniformă în alb şi negru pe care o purta şi ea în seara când i-am adus 169

Erin Watt cina. încruntat, mă uit la separeurile în mare parte pustii şi atunci o zăresc. Mă rog, îi zăresc ceafa. Stă în cel mai îndepărtat separeu, cu spatele la mine. Şi nu e singură. — Poţi lua loc, ciripeşte cealaltă chelneriţă, după ce mă salută. — Oh. Bine. Mersi. — Mă întorc imediat cu un meniu. Dau din cap şi merg înspre mesele din spate. Nu mă aşez chiar la cea de lângă Hartley, ci la două mese distanţă. Destul de departe ca însoţitoarea ei să nu mă vadă, dar destul de aproape pentru a auzi ce spune Hartley. Iar ceea ce spune îmi taie respiraţia. Cu voce disperată şi şovăitoare, Hartley declară: — Vreau să vin acasă. 170 fiction connection Capitolul 15 — Ştii că nu depinde de mine. îmi muşc buzele ca să nu mă bag în discuţie. Femeia e sora lui Hartley, presupun. O recunosc din articol, dar nu-mi amintesc numele ei. Seamănă aşa bine cu Hartley, cu excepţia faptului că părul ei negru e tăiat într-un bob scurt cu breton, în timp ce pletele lui Hartley îi atârnă ca o perdea de mătase până la mijlocul spinării. — Nu, dar eşti cea mai mare, spune Hartley tremurând. Eşti favorita lor, Parker. Tata chiar ascultă de tine. — N-o mai face, răspunde Parker. Vocea ei sună încordat. — Acum se plimbă dintr-o parte în alta de parcă ar fi Regele Lear, aşteptând ca toate fiicele să-l trădeze. Doamne, nici măcar n-ar trebui să fiu aici, Hart. Risc foarte mult. — Serios? Nu-i pot vedea faţa lui Hartley, dar după tonul care-i devine tot mai rece, îmi închipui că expresia-i e la fel de împietrită. — Ce anume rişti, Parker? Nu mai trăieşti acolo. Ai un soţ şi doi copii şi... 171 Erin Watt — Şi un depozit bancar care plăteşte taxele de la şcolile private ale copiilor mei şi casa în care locuieşte familia mea. Dacă tata află că ne-am văzut... Hartley scoate un sunet speriat şi gutural. — N-o să afle nimeni. — N-ai de unde să ştii. Are spioni peste tot. Mă încrunt către mine însumi. Tatăl lui Hartley e doar asistentul procurorului districtual, dar sora lui Hartley îl face să pară capul unei familii mafiote sau vreun mare rahat. Doamne! Ce s-a întâmplat între Hartley şi tatăl ei? Sună tot mai mult ca şi cum ar fi fost dată afară din casă, dar de ce? — îţi pot aduce ceva de băut? Cafea? Apă? Chelneriţa îmi întrerupe trasul cu urechea. — Ăă, sigur, mormăi eu, încercând să vorbesc cât mai încet. Apă e în regulă. Mersi. — Ai apucat să te uiţi peste meniu? întreabă ea. — îmi e aşa dor de voi, spune Hartley, cu amărăciune. Enervat, încerc să mă concentrez pe ambele conversaţii deodată. i — Nu încă. Mai lasă-mă puţin. — în regulă. O să revin cu apa şi o să-ţi iau comanda.

Dispare şi am astfel ocazia să prind finalul propoziţiei lui Parker. — ...ar putea schimba situaţia ta în orice moment. Doar cere-i scuze şi spune că ai exagerat, roagâ-l să te ierte. — Nu am exagerat, se răsteşte Hartley. Ceea ce face e greşit şi va ieşi la iveală într-o bună zi. Lucrurile astea ies mereu la suprafaţă. Toată muşamalizarea asta se va dovedi şi mai rea pentru noi, ceilalţi. 172 fiction connection Moştenitorul decăzut — Crezi că familia ta e singura care are secrete? şuieră Parker. Banii tuturor sunt murdari. Ar fi trebuit să-ţi ţii gura închisă. — Atunci ce zici de asta? Habar nu am ce reprezintă asta, pentru că n-o văd pe Hartley, dar ochii cenuşii ai lui Parker se umplu de mâhnire. — Nu ştiu ce să mai cred. — Glumeşti? Ai văzut ce... Hartley se opreşte, lăsându-şi capul în faţă şi respirând adânc. — Ştii ce? Nu-mi pasă c-am fost dată afară din casă sau că n-am bani. Nu-mi pasă de nimic din toate astea. îmi pasă de mama şi de sora noastră. Vreau să fim împreună. — Atunci trebuie să ierţi şi să mergi mai departe, o imploră Parker. Dacă dezgropi toată povestea asta, dacă faci din ea un spectacol, nu vei reuşi decât să-ţi răneşti familia. Fă ceea ce trebuie. — încerc! se plânge Hartley, apoi îşi coboară vocea. De ce crezi că m-am întors? încerc să îndrept lucrurile, dar tu nu trebuie să fii văzută cu mine. Mama nu vorbeşte cu mine. Nu am vorbit cu... Vocea i se frânge şi se opreşte. Simt o durere puternică în tot corpul. E foarte supărată. Parker se ridică în picioare. — îmi pare rău, Hart. Trebuie să plec. Hartley întinde mâna şi-şi prinde sora de încheietură. — Măcar vei vorbi cu mama în numele meu? — Am făcut-o deja, de nenumărate ori. Nu mă ascultă, spune Parker frustrată. — Atunci, te rog, trebuie să vorbeşti cu tata. — Nu pot. 173 Erin Watt — De ce nu? întreabă Hartley, de data asta furioasă. Miles câştigă bine. Chiar aveţi nevoie de restul banilor? Parker îşi eliberează încheietura. — Credeam că îţi iubeşti nepoţii. Ştii cât de mult mă costă? Costă două mii pe lună să ţinem poneiul lui Macy în boxă şi cinci mii lecţiile de vioară ale lui Dawson. Nu le pot sacrifica viitorul de dragul tău, Hartley. Nu-mi cere asta. Nu fi egoistă. Dacă nu-ţi pasă de nepoata şi de nepotul tău, atunci măcar gândeşte-te la surioara noastră. N-ar putea supravieţui într-o şcoală cu internat. E prea fragilă. Hartley scoate un sunet înăbuşit care-mi sfâşie inima, dar Parker nu pare impresionată. Iese din restaurant fără a privi înapoi. Vreau să merg la Hartley şi s-o cuprind de umeri, dar bănuiesc că asta ar fi o idee la fel de proastă ca şi când i-ai turna apă fiartă în cap. în plus, mă va lua la şuturi că am tras cu urechea. Asa că mă pitesc în separeu şi-mi ascund capul cât pot de mult. îi aud vocea în spatele meu. — Jess, e în regulă dacă îmi iau încă cinci minute? Am nevoie de nişte aer.

— Nicio problemă, scumpo. E gol. Stai cât ai nevoie. Se aud paşi, nu către uşă, ci către spatele localului. Bănuiesc că mai este o ieşire acolo, în spate. — Poftim. Chelneriţa mea se întoarce cu un pahar cu apă. — Eşti gata să comanzi? — De fapt, trebuie să plec. îmi ridic telefonul şi caietul, ca şi cum cele două obiecte oferă răspunsul la problema misterioasă care mă face să-mi iau tălpăşiţa. 174 fiction connection Moştenitorul decăzut Ridică din umeri, probabil fiindcă e plătită şi dacă mă serveşte, şi dacă nu. Nu e ca şi cum lucrează pentru vreun comision de lux. — Cum doreşti, scumpule. Las o bancnotă de douăzeci pe masă şi ies din separeu. — Păstrează restul, strig peste umăr. Afară, aştept vreo douăzeci de secunde, apoi merg până la marginea clădirii, spre ceea ce cred că e aleea din spate. Acolo o găsesc pe Hartley, aşezată pe o ladă de lapte, cu capul aplecat şi umbrit de plete negre, cu umerii tremurându-i. Plânge. Căcat. Ce să fac? Să fug înainte să mă vadă nu pare o idee bună, dar nu mă pricep să-i consolez pe oameni. în plus, Hartley nu mă va lăsa s-o consolez. O bat prea mult la cap. De fapt... ăsta e răspunsul. Poate n-oi fi în stare să-mi pun braţul în jurul ei şi s-o mângâi pe păr şi să-i promit că totul va fi bine — de unde dracu' să ştiu cum va fi — dar există un singur remediu pentru a face acele lacrimi să dispară. Cu un rânjet, sar în faţă, asigurându-mă că paşii mei sunt extrem de zgomotoşi, astfel încât să mă audă că sosesc. — Nu vă fie frică, Easton vă ridică! Priveşte spre mine. Prind doar o frântură din ochii ei strălucitori. Apoi ridică mâinile rapid pentru a-şi şterge lacrimile. îşi îndreaptă bărbia şi dă o replică tăioasă: — Nu vă fie frică? Ăsta e cel mai înspăimântător lucru pe care l-am auzit. Ajung la ea şi îi dau caietul. — Ai grijă, te rog. Nu muşca mâna care te hrăneşte cu notiţele de la literatură britanică, o avertizez, în tot acest timp prefăcându-mă că nu i-am văzut lacrimile. 175 I MII W.ll I 1 I Şi-a revenit destul de repede, totuşi. Ochii ei sunt încă roşii, dar nu mai plânge. — Mersi, spune, luându-mi caietul din mâini. Trag o altă ladă de lapte şi mă aşez pe ea. — Deci, mai ai timp? Pentru că trebuie să-ţi povestesc cea mai dementă fază. îşi dă o şuviţă de păr după ureche. — Da, avem timp. Nu e nimeni în bufet. — De asta eşti aşa abătută? Pentru că pierzi toate bacşişurile alea generoase? — Nu sunt abătută. Ştim amândoi că minte, dar tac mâlc. Nu vreau s-o forţez să-mi povestească scena, cu sora ei — vreau să capete încredere în mine din proprie iniţiativă. Pretind că mă gândesc intens. — Ah, căcat. Ştiu ce se petrece. Te gândeai la cât de mult mă placi şi cum ţi se rupe

inima că ţi-ai ratat şansa cu mine. îi scapă un hohot de râs. — Mi-am ratat şansa cu tine? Ăă, sunt destul de sigură că e invers. — Scumpo, eu nu am ratat nimic, răspund, făcându-i cu ochiul. Mă placi. Tot ce trebuie să fac e să pocnesc din degete şi o să ne giugiulim pe canapea diseară. — Ha. Mai degrabă m-aş săruta cu lampa aia de acolo. Arată spre un felinar de la capătul aleii. — Scârbos. Ştii câte mâini murdare au atins stâlpul ăla? — Probabil la fel de multe câte te-au atins şi pe tine. Se încruntă puţin, mândră de replica ei. — Frumos. Chicotind, ridic mâna ca să bat cuba cu ea. După o aşteptare lungă, se apleacă şi-şi loveşte palma de a 176 fiction connection Moştenitorul decăzut mea. Ochii nu-i mai lăcrimează şi umerii îi sunt complet relaxaţi. Trag cu ochiul la profilul ei. Unghiul fin al pomete- lui ei, buza de jos ţuguiată, urechea ei. E o ureche chiar drăguţă. — Deci ce fază dementă vrei să-mi povesteşti? întreabă ea. Oftez într-un mod exagerat. — Oh, Dumnezeule, nici nu vrei să ştii. E brutal. Pare amuzată. — Opa. Ce ai făcut? — Cine spune că- am făcut ceva? protestez eu. — Ăă, eu spun, răspunde, ridicând provocator din sprânceană. Deci ce ai făcut? Scot un oftat enorm. — Am fost mort de beat şi i-am spus lui Felicity că voi fi iubitul ei de faţadă. Se lasă tăcerea între noi. ApoiHartley izbucneşte în râs. — Cum? De ce? — De ce am fost de acord, sau de ce ea vrea să aibă un iubit de faţadă? — De ce ambele?! — Ei bine, vrea un Royal la braţul ei ca să poată urca pe scara socială şi să se laude cu mine la petreceri. — Fireşte, spune Hartley, dând din cap de parcă e perfect logic. Şi ai fost de acord pentru că...? — N-ai auzit că eram mort de beat? Fac lucruri tâmpite când sunt praf, Har-Har. Se ghemuieşte, prăpădindu-se de râs în continuare. — Oh, Dumnezeule, Easton! Eşti incredibil. — Puteam să-ţi spun şi eu asta. 177 trill Watt — Deci ce ai de gând să faci? întreabă printre chicoteli, şi sunt încântat să văd că orice urmă de mâhnire i-a dispărut de pe faţă. — Practic n-o să te prefaci că eşti iubitul ei, nu-i asa? — Bineînţeles că nu. I-am spus deja că asta nu se va întâmpla, zic, muşcându-mi buza. Nu mă lasă să dau înapoi, totuşi. A spus că o înţelegere e o înţelegere. Hartley pufneşte. Gesticulez nepăsător. — Mă rog. Am să găsesc eu o cale prin care s-o las baltă. Vreau să zic, nu poţi forţa pe

cineva să fie cu tine, nu e aşa? — Ai zice că nu, spune Hartley voioasă. Dar Felicity Worthington pare... tenace. . — Cred că termenul pe care-l cauţi e nebună. — Nah. Nu nebună. Doar o târfă bogată care ştie ce vrea. Şi mă vrea pe mine. Iisuse. — Sunt speriat, Har-Har. Ia-mă în braţe. Asta o face să pufnească din nou. Tăcem amândoi pentru un moment. E ciudat de plăcut — în mod normal, urăsc tăcerile. Mă irită şi mă tulbură şi de obicei simt nevoia să le umplu, trăncănind fără oprire. Dar chiar acum, pur şi simplu, stau lângă Hartley şi-i admir din nou profilul. Mor de curiozitate s-o întreb despre sora ei, dar nu pot. Doar pentru că mor să aflu mai multe despre conversaţia din restaurant nu înseamnă că trebuie să-mi bag nasul unde nu îmi fierbe oala. Am mai multă stăpânire de sine decât... — Te-am văzut cu sora ta, mă ia gura pe dinainte. Gata şi cu stăpânirea de sine. Postura lui Hartley redevine rigidă şi neprietenoasă. fiction connection Moştenitorul decăzut —Poftim? — Am sosit când voi două eraţi în separeu, mărturisesc. M-am aşezat aproape şi am ascultat ce aţi vorbit. —Ai... ascultat? Foarte încet, indignarea se strecoară în acele două cuvinte. Apoi explodează. —Ce dracu', Easton?! — îmi pare rău. Nu e ca şi cum am făcut-o intenţionat, spun în apărarea mea. Doar că nu voiam să vă întrerup. Maxilarul i se încleştează. —Trebuia să-mi dai de veste că eşti acolo. —îmi pare rău, spun din nou. De data asta, tăcerea care se lasă e plină de stânjeneală. —Deci ai tăi te-au dat afară? îşi roteşte capul spre mine, privindu-mă îndeajuns de rece pentru a-mi da fiori. — Cel puţin, asta e impresia cu care am rămas din cele auzite. Deci ce s-a întâmplat? Teau prins prizând cocaină sau aşa ceva? Au încercat să te trimită la reabilitare? Doamne sfinte, de ce mai vorbesc? E evident că ea nu vrea să discute cu mine despre asta. Dar filtrul creier-gură nu funcţionează. Rareori o face. —Nimic din toate astea, mormăie ea. —Bine. Atunci... despre ce e vorba? — Eu şi tata am avut o neînţelegere, e răspunsul ei codat, Vreau să ştiu mai multe. Trebuie. Dar Hartley e prea tensionată. N-o mai pot întreba nimic altceva fără a o speria teribil. De fapt, îmi aduce cumva aminte de Ella. Când Ella a venit prima dată la oraş, era aproape imposibil să scoţi ceva de la ea. în cele din urmă, a lăsat garda jos, sau şi-a dat seama că nu voiam să obţinem nimic de la ea. Sau 179 Erin Watt mai degrabă, că eu nu voiam. Ăsta e un alt lucru pe care l-am obţinut înaintea lui Reed — Ella a vorbit cu mine despre cum a făcut striptease înainte să-i povestească asta lui Reed. Mă întreb de ce a făcut-o. Poate... E pentru că Ella nu m-a văzut niciodată ca pe o ameninţare? îmi pocnesc degetele de genunchi în timp ce conştientizez acest fapt. Abia am timp să-l

analizez înainte să apară ceva nou. Hartley mă vede ca pe o ameninţare. De aia e mereu cu garda sus. Dintr-odată mă gândesc la modul în care i-a vorbit lui Bran Mathis, toată numai un zâmbet şi fără ostilitate. De ce? Mă gândesc c-a făcut asta fiindcă... fiindcă el n-a făcut nicio aluzie despre cum ar putea să facă sex cu ea, asa cum am făcut eu? Nu, aşa cum încă o mai fac. I-am promis c-o să încetez să mă dau la ea, că voi fi un prieten platonic, bun cu ea, dar — povestea vieţii mele — nu mi-am respectat promisiunea. Sunt un dobitoc. — Hei, dacă vrei, mă pot aşeza într-un separeu cât timp tu lucrezi şi pot să te ascult la literatură britanică când nu e nimeni, mă ofer eu. Hartley pare uluită. — Stai, ce? — Te-am întrebat dacă vrei să te ascult... — Nu, te-am auzit, mi-o taie ea. Doar că nu înţeleg... N-ai de gând să mă întrebi despre tata? — Nu. Face ochii mari, după care îi mijeşte într-o secundă. — De ce nu? — Pentru că nu e treaba mea. Dacă vrei să-mi spui despre neînţelegerea cu tatăl tău, sau orice o fi fost, atunci îmi vei spune, îi răspund, ridicând din umeri. Prietenii nu se forţează unul pe celălalt să vorbească. 180 fiction connection Moştenitorul decăzut Nu e nimic fals în cuvintele astea, pentru că am ajuns la mai multe concluzii în timpul schimbului ăstuia rapid de replici. Hartley nu se va culca cu mine. E atrasă de mine — ştiu că e — dar nu va face nimic în direcţia asta. Are ceva ce toată lumea îmi spune că mie-mi lipseşte: autocontrol. Nu se va sui cu mine în pat sau în spatele camionetei mele sau sub tribune şi cred că a venit momentul să accept asta. Dar o plac. Nu vreau să nu mai vorbim unul cu altul. Nu vreau să se simtă ameninţată de mine. Aşa că... dacă Hartley va înceta să mă considere o ameninţare, atunci trebuie să încep s-o percep altfel decât ca pe o potenţială combinaţie. Trebuie s-o tratez ca pe o prietenă. O prietenă reală, de care-mi pasă cu adevărat, nu pe care trebuie s-o las în pielea goală. — Vorbesc serios, spun ţâfnos. Sunt aici când eşti gata să vorbeşti despre asta. Până atunci, putem vorbi despre alte lucruri. Batem palma? Expresia gânditoare îi rămâne pe chip pentru câteva momente. în cele din urmă, deschide gura şi mormăie: — Aşa facem. 181 Capitolul 16 — Tu chiar ţi-ai schimbat tot orarul? mă întreabă Ella a doua zi de dimineaţă. Trântesc uşa dulapului şi mă întorc rânjind la ea. — Nup. încă sunt la analiză matematică. Rămâne cu gura căscată. — Şi în rest, ţi-ai schimbat toate celelalte cursuri? — Aproximativ. — Şi Beringer a fost de acord cu asta? — Dap. — Era cumva drogat? — Poate? îmi smulge din mână foaia cu noul meu orar. Doamna G mi l-a printat când am trecut pe la ea, după antrenament.

— E ridicol! pufneşte Ella. Trebuie să fii înscris la anumite cursuri ca să poţi absolvi, Easton. Aici ai doar un curs de limbă engleză — ai nevoie de două semestrul ăsta. Şi eşti înscris la cursul de Ştiinţe Politice, Ia care ai fost şi anul trecut! Cum de-ţi dau voie să-l faci iar? — Merg pe teoria ta cu drogurile. îmi dă înapoi foaia cu orarul. 182 fiction connection Moştenitorul decăzut — Ăsta e orarul lui Hartley Wright, nu-i aşa? — Aşa, şi? Nu-i niciun mare secret — deja le-am spus tuturor săptămâna trecută de ce mi-am schimbat tot orarul. — Şi nu crezi c-ar trebui s-o laşi în pace? — înclin spre un răspuns negativ. — Dar... fata ţi-a explicat destul de clar că nu vrea să iasă cu tine. — Ştiu şi sunt împăcat cu asta. Acum suntem cei mai buni prieteni, Ella. N-ai de ce săţi faci griji. Ella nu crede o iotă din ce-i spun. — Ce pui la cale? — Doar lucruri foarte bune, surioară, îi spun şi o cuprind pe după umeri. Ea oftează. — Am o presimţire proastă în privinţa asta. Scepticismul ei începe să mă irite. — De ce? E chiar atât de greu de crezut că aş putea fi bun pentru Hartley? — Da, chiar e. Ştii că te iubesc de mor, dar, să fim sinceri, Easton. Tu iei deciziile în funcţie de cum te fac pe tine oamenii să te simţi, nu invers. — Oh, haide. Nu sunt chiar atât de rău, îi spun în glumă. Dar Ella e pornită. — Ai de gând să negi asta? Să negi că le-ai tras-o iubitelor fraţilor tăi? Că mi-ai spus mie odată că... Rănit, îmi iau mâna de după umerii ei şi o las mai uşor. — M-am pişat în laptele tău cu cereale azi de dimineaţă? De ce mă ataci în felul ăsta? — Pentru că-mi pasă de tine. Atunci când răneşti oamenii ajungi să te răneşti, în cele din urmă, pe tine însuţi. 183 Erin Watt Expresia i se mai îmblânzeşte. — Vreau să fii fericit şi nu cred că asta te va face fericit. — Ce-ar fi să stai în banca ta şi să-ţi vezi de Reed — dacă îţi e sau nu fidel la State? mă răstesc la ea. îi văd mutra rănită şi mă cuprinde regretul. — La dracu', scuze. A fost de rahat să-ţi spun asta. Reed ţi-ar săruta pământul de sub picioruşe, îi spun, ciufu- lindu-i părul. Dar uite ce-i, chiar sunt serios. Eu şi Hartley am ajuns la o înţelegere. Ea are nevoie de un prieten şi, dintr-un oarecare motiv, vreau să fiu eu prietenul acela. N-am s-o rănesc şi nici ea pe mine. Ella nu pare convinsă. — Dacă zici tu. — Asa zic. Suntem OK? Dă scurt din cap, după care mă cuprinde de mijloc.

— Vreau să fii fericit, şopteşte cu capul sprijinit dc pieptul meu. — Sunt, îi spun, după care fug la mine în clasă. Nu-mi place să stau prea mult adâncit în gândurile mele. Reed şi Gideon sunt nişte firi meditative. Eu sunt pus pe fapte şi nu mă gândesc prea mult la urmări. Probabil pentru că, de cele mai multe ori, urmările au fost pozitive. Iar atunci când nu au fost? Ei bine, asta e... Dacă mă gândesc prea mult la rahaturile care n-au mers bine, mă văd obligat să mă îndop cu pastile, ca atunci când aveam cincisprezece ani, iar mama fusese copleşită de o depresie care n-o mai slăbea. Dacă timpul petrecut cu Hartley m-ar face să mă cufund într-un astfel de hău emoţional, aş abandona traseul acela. Dar mă simt bine când sunt cu ea. E amuzantă, nu-mi tolerează toate fazele aiurea şi... simt că are nevoie de mine. Nimeni n-a avut cu adevărat nevoie de mine. 184 Fiction connection Moştenitorul decăzut Fila a avut nevoie de Reed. Maică-mea a avut nevoie de pastile şi alcool. Gemenii se au unul pe altul. Hartley e singură. Şi are ceva care-mi atinge coarda sensibilă. Dar nu vreau să mă gândesc prea mult la asta, aşa că — foarte necaracteristic mie — mă concentrez la următoarele patru ore de curs. Răspund la întrebări. Formulez diverse teorii. Particip la ore, lăsându-mi colegii şi profesorii cu gura căscată. — Te-ai îmbătat? îmi şopteşte Hartley la ora de Ştiinţe Politice. îmi dau ochii peste cap. — Nu. Tu? Casca ochii şi se-ncruntă, la fel de confuză. Şi nu e singura. — Ce-i cu tine? mă întreabă Pash când ieşim de la literatură britanică şi mergem să luăm prânzul. A pus taică-tău biciul pe tine? — Neah, pariez că a pus ceva la cale şi are nevoie de acoperire, aşa-i? întreabă Owen, un alt coleg de echipă. — Nu pot să răspund la oră fără să pun ceva la cale? Şi Pash, şi Owen scutură din cap. — Orice pui la cale, poţi conta pe mine, anunţă Pash. Băieţii bat palma în semn că înţelegerea rămâne bătută în cuie şi o iau la fugă, probabil ca să anunţe în stânga şi-n dreapta că eu pun la cale ditamai farsa. îi las să facă speculaţii, fiindcă răspunsul din mintea mea — că încerc să uit cum mă face o fată să mă simt — ar suna şi mai rău dacă l-aş rosti cu glas tare. Fireşte că prima persoană cu care dau nas în nas la bufet e Hartley. Trece pe lângă mine cu o tavă atât de plină, încât mă întreb dacă ia cumva mâncare pentru încă o persoană. Cercetez cu suspiciune încăperea, dar 185 Erin Watt nu vad pe nimeni altcineva dându-i târcoale, în afară de mine. Eu sunt singurul care o urmăreşte pe Hartley Wright, asa cum şi trebuie. — Te ajut cu asta? Ridică brusc capul, iar tava i se clatină riscant în mâini. O prind, înainte ca pastele, sandviciul şi cele trei banane să cadă pe jos. — E în regulă, mă descurc. Se-ntinde să-şi ia tava înapoi, dar n-o las. îl zăresc pe Pash la coadă şi-i strig: — Ia-mi şi mie felul care are şi curry, te rog! îmi face semn că da. După ce-am rezolvat-o şi pe-asta, studiez mesele. De regula, stau cu

Ella, Val şi încă câţiva, dar acum încerc s-o evit pe Ella, cu privirile ei curioase şi întrebările ei băgăreţe. Zăresc o masă liberă în colţul pe care-l evită toată lumea, pentru că administraţia a avut ideea genială de a planta copaci, în speranţa de a mai înveseli locul. Doar că semestrul trecut a fost o invazie de gândaci, iar colţul acela era plin de ei. Acum, toţi se tem să stea acolo. Hartley nu era aici anul trecut, deci n-are de unde să ştie. — Mă descurc cu tava, serios, insistă ea. — Ştiu. Nu ma opresc până când n-ajung la masă. Pun jos tava şi-i trag scaunul să se aşeze. — Dar acum suntem cei mai buni prieteni, iar prietenii iau masa împreună. E lege. Priveşte în jur. Fac semn spre întreaga încăpere, unde colegii noştri stau în grupuri de doi, trei sau mai mulţi. — Suntem animale de turmă. Ne place să stăm laolaltă. Se scarpină pe gât şi-mi aruncă o privire precaută. — Cred că eu sunt mai degrabă un lup singuratic. 186 fiction connection Moştenitorul decăzut — Minunat. Vom fi singuri împreună. îmi slăbesc nodul cravatei. Nu mă deranjează pantalonii şi nici măcar sacoul, dar cravata pe care trebuie să o purtăm mă scoate din sărite. — Poftim prânzul tău. Pash trece pe lângă Hartley şi pune tava pe masă. — De ce nu stăm jos? S-a întâmplat ceva? îmi aruncă o privire îngrijorată. — Stai aşa, avem iar gândaci? — Ce gândaci? întreabă Hartley. îi fac lui Pash semn că-i tai gâtul dacă nu termină cu gândacii, dar nu e atent la mine. — Mamă, ce-i uram pe scârboşi. Orice ai plănui, dacă are de-a face cu gândacii, eşti pe cont propriu. O şterge înainte să apuc să îndrept confuziile pe care le-a creat. E mai bine aşa. — Care-i faza cu gândacii? repetă Hartley. — Te temi de ei? Pot să-i omor eu în locul tău. — Pot să-i omor şi singură, mulţumesc frumos. — Bun. Eu îi urăsc. Te declar ucigaşul oficial de gândaci. Dar nu-ţi face griji, ăsta e un perimetru fără gândaci. Sau aşa sper, cel puţin. Abia ce ne-am aşezat pe scaune, că aud o voce veselă strigândumi numele din celălalt capăt al sălii de mese. — Aici erai, Easton! Toate capetele din apropiere se întorc s-o privească pe Felicity, care vine legănându-se pe lângă mine. — Mersi că mi-ai păstrat un loc, ciripeşte ea. Când se apleacă să mă sărute pe obraz, un suspin colectiv cuprinde întreaga încăpere, urmat de un val de şuşoteli, când maşinile de bârfă sunt băgate în viteza a patra. La naiba. Nu din nou. Mi-a scris o groază de mesaje 187 Erin Watt aseară, dar le-am ignorat pe toate. Sperasem că, dacă voi continua s-o ignor, mă va lăsa în pace. în mod evident, am fost prea optimist.

De cealaltă parte a mesei, buzele lui Hartley tresar, ca şi cum ar încerca să nu râdă. Şi, brusc, sunt bucuros că i-am povestit despre ideea dementă a lui Felicity cu privire la relaţia falsă. Altminteri, marea apariţie a lui Felicity ar fi putut s-o panicheze. — Nu ţi-am păstrat un loc. încrucişez braţele la piept, încercând să par cât mai inabordabil cu putinţă. Felicity poate suporta respingerea mai mult decât orice alt om întreg la minte. Scoate un râset enervant şi se aşază lângă mine. — Ba cum să nu. Se întoarce către Hartley. — Nu am făcut cunoştinţă în mod oficial. Eu sunt Felicity Worthington. Hartley dă din cap. — Hartley Wright. întinde mâna către Felicity care, *ca o mare nenorocită ce e, o ignoră. — Sunt prietena lui Easton. Tocmai ce ne-am cuplat weekendul ăsta, aşa-i? — Felicity, mormăi eu. — Ce? întreabă ea, clipind inocent. Nu ştiam că vrei să facem din asta un secret. îmi muşc buza de jos şi mă uit cu o privire rugătoare la Hartley. Pentru numele lui Dumnezeu, ajută-mă! Scapă-mă de asta! în schimb, micuţa vrăjitoare face exact opusul. — Oh, oau, ce mult mă bucur pentru voi, dragilor! exclamă Hartley. Relaţiile noi sunt atât de mişto, nu-i 188 ----fiction connection Moştenitorul decăzut aşa? Vreau să spun că-n primele câteva săptămâni totul e atât de perfect şi plin de strălucire şi nu vă mai puteţi desprinde unul de celălalt. Aşa-i că e cea mai tare chestie? N-am văzut-o atât de vioaie până acum. Păcat că se preface. Mă priveşte radiind de fericire. încerc să-i transmit telepatic că am de gând s-o ucid după prânz. — Cea mai tare, aprobă Felicity şi, pentru a sublinia asta, se lipeşte de mine într-o clipită şi-şi aşază capul pe umărul meu. Mă dau brusc vreo şapte centimetri mai la dreapta. Felicity se dezechilibrează, aproape lovindu-se cu capul de masă. — Arătaţi nemaipomenit împreună. Ar trebui să fiţi într-o reclamă. Oh, stai aşa, am o idee. Hartley se întoarce şi se preface că ar căuta pe cineva din priviri. — Cine face fotografiile pentru albumul anual? Primul vostru prânz împreună ar trebui imortalizat. Nu-i răspunde nimeni. Ridică din umeri şi-şi scoate telefonul. — Ce-ar fi să vă fac o poză şi, când dau de persoana asta, să i-o trimit? îndreaptă camera spre noi. Dacă ar fi permis să strangulez o fată în sala de mese, mâinile mele ar înşfăca pe loc gatul lui Hartley. Felicity, în schimb, hotărăşte să se arunce la mine în poală şi trebuie să-mi folosesc mâinile ca s-o împing la o parte. — Fără poze, mârâi. Hartley se preface că se gândeşte la ce am spus. — Ai dreptate. Ar trebui ca prima voastră poză să fie făcută de un fotograf profesionist. O singură dată vă puteţi face prima poză împreună. 189 Erin Watt — Vrei să mori;aşa-i? îi spun ameninţător. Felicity îi aruncă o privire condescendentă lui Hartley.

— Apreciez faptul că încerci să-ţi ascunzi gelozia sub această falsă fericire, dar te avertizez că eu şi Easton suntem un cuplu acum. Va trebui să accepţi asta. Până una alta, dacă vrei să-ţi fie milă de cineva, du-te s-o consolezi pe Claire. Cu toţii ne întoarcem să ne uităm la Claire, care e la două mese distanţă, cu o mutră absolut disperată. Zâmbesc forţat şi mă întorc. Şi lui Hartley îi piere entuziasmul de pe chip. Pe de altă parte, Felicity nu se mai poate opri din zâmbit. — Oh, iată-l pe noul nostru coordonator de joc. îi face cu mâna. — Bran! Bran. Aici. Bran îi răspunde la salut şi se îndreaptă către noi. — Hei, mersi de invitaţie, spune el, aşezandu-şi tava în fata mea. Nu ştiam unde să stau azi la masă. — E o masă pentru jucătorii de fotbal, îi spun, arătând cu furculiţa spre cele două grupuri mari de lângă fereastră. — îi văd în fiecare dimineaţă, spune Bran. Cred că petrecem destul timp împreună, nu eşti de aceeaşi părere? E greu să-l contrazic, din moment ce nici eu nu stau cu ei mai deloc. — Ce drăguţ, spune Felicity. Cu ce se ocupă familia ta, Bran? Pare nedumerit. -Ăă, nu sunt sigur că-ţi înţeleg întrebarea. — Vrea să ştie unde te poziţionezi în ierarhia socială. Cu alte cuvinte, dacă eşti destul de important ca să-ţi vorbească, îi explic. 190 fiction connection Moştenitorul decăzut Felicity plescăie din limbă. — Nu-i deloc adevărat, Easton, spune ea, dar îşi distruge masca smerită, repetând întrebarea. Deci, cu ce se ocupă ai tăi? — Tatăl meu e contabil, iar mama mea e profesoară la Şcoala Generală Bellfield. — Oh, păi, asta-i... spune ea, căutând cu disperare un adjectiv, fiindcă, în sinea ei, e oripilată. — E un loc liber lângă Arthur Fleming, îi spun, arătând spre tipul din clasa a douăsprezecea, slăbuţ, cu păr castaniu şi ochelari rotunzi, de hipster. Familia Fleming deţine o companie importantă de preparate congelate. — Şi, din ce ştiu, nu e cu nicio ţipă, continui eu. — Mersi, dar sunt în regulă. — Mie îmi spunea, dragă, zice Felicity, bătându-l pe Bran uşor pe mână, după care mi se adresează mie: De ce mi-ar păsa de asta, dacă te am pe tine, Easton Royal? Hartley izbucneşte într-un hohot de râs pe care încearcă apoi să-l acopere tuşind. — Aşadar, îl întreabă ea pe Bran, cum a fost la ore? Cu un zâmbet recunoscător, el îi răspunde: — N-a fost rău, cu toate că sunt surprins de cât de multe teme am primit. La Bellfield nu ne dădeau atât de multe teme. — Ştiu, aşa-i? oftează Hartley. Eu am o lucrare peste trei săptămâni şi trebuie să lucrez şi la proiectul la chimie. Nu vreau să fac totul pe ultima sută de metri. Bran plescăie din limbă în semn de solidaritate. — Eu am avut anul trecut Ştiinţe Aplicate. îţi pot da notiţele mele. — Ella! Val! le strig, făcându-le cu mâna. 191 Erin Watt

Bran se opreşte din ce spunea, observându-mi privirea scrutătoare. îmi dau seama încotro se îndreaptă chestia asta şi trebuie s-o înăbuş cât e încă-n faşă. Bran îi va da notiţele sale lui Hartley, după care se va duce în apartamentul micuţ al lui Hartley, pe canapeaua ei. Capetele lor se vor apropia, gura sa va fi peste a ei, tocmai când eu voi năvăli pe uşă şi îi voi rupe braţul noului nostru coordonator de joc. Doar pentru că m-am resemnat cu privire la faptul că n-am să i-o trag lui Hartley, nu înseamnă că vreau să-l ştiu pe Bran Mathis în apropierea ei. Din fericire, Ella şi Val vin spre noi, schimbând cu ocazia aceasta si subiectul discuţiei. t t — De ce stăm aici azi? întreabă Val. Nu stăm mereu lângă ferestre? — Nu era destul loc, îi răspund, împingând cu piciorul un scaun pe care să se aşeze. — Dar la masa noastră sunt destule... — E mai linişte aici, o întrerupe Ella. Cred că de asta s-a aşezat Easton aici. Asa-i, East? îmi dau ochii peste cap. De când trebuie să le dau explicaţii? — Aşa e. — Ce drăguţ din partea voastră că staţi cu noi, spune Felicity, dar, judecând după zâmbetul ei ţeapăn, nu-i convine deloc această întorsătură de situaţie. ; îmi aduc aminte când a insinuat c-ar putea s-o distrugă pe Ella cu uşurinţă şi mă încrunt. Dacă se ia de familia mea, o să aibă de-a face cu mine. Bran şi Ella se cunosc de la spaniolă şi încep imediat să pălăvrăgească. Val şi Hartley încep să vorbească despre 192 fiction connection Moştenitorul decăzut machiajul lui Val. Şi mă lasă toţi baltă cu Felicity, care mă trage de mânecă. — Hai să ieşim diseară. — Nup. — De ce nu? — Pentru că nu vreau. — Se presupune că suntem un cuplu, şuieră ea. — Nu, nu suntem, şuier şi eu. — Ai spus că da. — Nu poţi invoca ceva ce-am zis când eram beat! Hartley îşi îndreaptă atenţia către noi. — E totul în regulă, porumbeilor? Val chicoteşte, în timp ce Ella oftează prelung. Deja le-am pus în gardă cu faptul că Felicity crede că suntem împreună. — Totul în regulă, îi asigură Felicity pe toţi, ca şi cum i-ar păsa cuiva. Pur şi simplu nu ne putem hotărî unde să ieşim diseară la întâlnire. Scrâşnesc din dinţi atât de tare, încât mă dor molarii. — Ştiţi unde aţi putea merge? îşi dă Val cu părerea, îmi vine s-o înjur pentru c-a îndrăznit să cânte în strună nebunei de Felicity. — Nicăieri, spun, încercând să pun capăt subiectului. Nu mergem nicăieri. Val mă ignoră. — Pe dig, spune ea. — Ce e pe dig? întreabă Bran curios. — Un carnaval, jocuri, nişte restaurante, îi răspunde Val. E distractiv. — Am auzit că e acolo o casă bântuită, care e destul de şmecheră, plusează Ella.

193 Erin Watt O fixez cu o privire ucigătoare. De ce tocmai ea susţine chestia asta? O detestă pe Felicity! — Ce faci diseară, Hartley? întreabă Felicity, spre uimirea mea. Hartley pare la fel de luată prin surprindere. — învăţ probabil. — Ah, învăţatul e plictisitor, spune Felicity cu un zâmbet dulceag. Aparent, eu şi Easton avem în plan o întâlnire pe dig. Ar trebui să veniţi şi tu cu Bran. — Nu sună deloc rău, spune Bran. O înghionteşte pe Hartley cu umărul. — Ce spui? Vrei să ne dăm în roată? Oh, fir-ar al dracului, nu. • 194 fiction connection Capitolul 1 7 — E distractiv, nu? ciripeşte Val, mai târziu în acea seară. Am mai fost să mâncăm la dig, dar nu m-am dat în roată de nu ştiu cât timp. — Dacă prin „distractiv" înţelegi că e mai bine decât să treci prin cea de-a şaptea poartă a Iadului, sigur, e distractiv. Arunc săgeţi din priviri spre Hartley şi Bran, care sunt la casa de bilete. Bran încearcă să-i plătească biletul lui Hartley, iar ea se opune insistent. Faptul că refuză ca el să-i facă cinste îmi oferă o mică satisfacţie. Dac-ar fi fost interesată de el, l-ar fi lăsat să-i facă cinste, corect? Aşa funcţionează. Fetele îşi doresc să le cumperi diverse lucruri. Aşadar, dacă nu acceptă darurile din partea ta, înseamnă că nu sunt interesate. Hartley iese învingătoare şi-şi plăteşte singură biletul. Mă reped la tejghea şi întind cârdul. — Le plătesc eu pe astea două, spun, arătând spre Ella şi Val. — Şi mie? face falsa mea iubită, pe un ton piţigăiat, îi arunc peste umăr o privire să mă scutească. — Taică-tău are fabrică auto. Poţi să-ţi plăteşti şi singură biletul. 195 Erin Watt — Easton! exclamă Ella şocată. — Ce? N-a fost ideea mea să venim aici. îmi iau cârdul şi biletele şi mă aşez în faţa barierei. Poate Felicity îşi va da seama că sunt prea nemernic ca să aibă de-a face cu mine şi va pune punct relaţiei noastre false. De-aş avea eu norocul ăsta. E totuşi singurul motiv pentru care am acceptat să mergem la „întâlnirea" asta. Am de gând să-i bag minţile în cap lui Felicity şi s-o conving să mă lase în pace. — Mă aştept la mai mult din partea ta, Easton! oftează furioasă Felicity, când ni se alătură în interior. Şi-a prins părul blond-roşcat intr-o coadă împletită pe spate; poartă o rochie bej, scurtă şi fără mâneci, care urmăreşte linia corpului, şi tocuri de şapte centimetri, de aceeaşi culoare, care nu se potrivesc deloc la un carnaval. — Nu te aştepta. în felul ăsta, n-ai să fii dezamăgită. Gura i se subţiază, ca atunci când e ofticată. — Vorbim noi după seara asta. — Mai bine nu. Prefer să fiu snopit în bătaie, timp de o oră, de paznicul de la partida de poker de pe strada Salem. — Frumoasă bluză, îi spune Ella lui Hartley, când ajungem lângă ea şi Bran.

Observ că poartă bluze albe identice, cu buricul gol, având câte o dungă pe mânecile evazate. Hartley şi-a asortat-o cu o pereche de jeanşi strâmţi, care îi scot în evidenţă funduleţul superb, iar Ella poartă o fustă mini albastră. Hartley zâmbeşte. — Am prins-o la reduceri. Şi iată-le cum sunt ele acum cele mai bune prietene. Dac-aş fi ştiut că doar de atât e nevoie, mi-aş fi luat o 196 fiction connection Moştenitorul decăzut bluză albă cu buricul gol până acum. Nu mi-e ruşine să-mi afişez abdomenul. — Vreţi ceva de băut? îi întreb. — Eu vreau o Cola Zero, mă anunţă Felicity. Şi o îngheţată de banane, fără ciocolată şi nuci. — Deci banană. — O îngheţată de banane. Nici n-o mai contrazic. — Bran? — Orice. Cola e în regulă. La fel ca mine, şi el ar vrea probabil o bere, dar suntem minori şi ăştia de la dig sunt destul de stricţi. — Şi tu, Har-Har? Felicity se încruntă la auzul acestui alint. — Nu vreau nimic, mersi, scutură Hartley din cap. — Eşti sigură? Nu fac cinste toată ziua-bună ziua, o tachinez. Singurul motiv pentru care fac aluzia asta e ca să am ocazia să-i fac cinste lui Hartley. — Eu vreau o cremă de şerbet cu portocale, spune Ella. Val? — Un frappe cu îngheţată. Şi o gogoaşă spiralată, cu căpşuni. — Şi eu aş vrea o gogoaşă spiralată, spune Bran. — Vii să mă ajuţi, Bran? Comanda asta s-a mărit mai mult decât anticipasem, în plus, n-am de gând să-l las singur cu Hartley. — Sigur. Mergem împreună la chioşc, iar eu comand trei gogoşi spiralate, o îngheţată cu banane — nu au fără topping de ciocolată — şi un hot dog de zece metri. — Hrănim o întreagă armată? glumeşte Bran. 197 Erin Watt Poate c-o fi drăguţ cu Hartley, dar nu prea are spirit de observaţie. Hartley îşi lingea buzele când Ella comanda de mâncare. Când a scos afară limba, mi s-au înmuiat genunchii. Din păcate, însă, ştiu că privirea aceea hămesită era de dragul mâncării, nu de dragul meu. — Mâncarea de la carnaval nu poate fi niciodată prea multă. — Corect. în timp ce aşteptăm în faţa tejghelei, Bran mă întreabă cu mâinile în buzunare: — Fii sincer, Royal. E în regulă că sunt aici cu Hartley? înţepenesc. Judecând după felul în care o spune, e ca şi cum ar crede că şi ei sunt la o întâlnire sau ceva de genul acesta. Oare sunt? Au venit separat, asta ştiu sigur. Hartley a venit cu autobuzul, iar Bran a venit cu Dodge-ul lui. Dar asta nu spune prea multe. Ar fi putut conveni că au o întâlnire de când s-au terminat orele şi până când au ajuns aici. Oare are numărul ei de telefon? Sunt mistuit de gelozie. Ar face al dracului de bine să nu-l aibă.

—

De ce n-ar fi? Cumva, reuşesc să par foarte relaxat. El ridică din umeri. — Nu ştiu. Pari foarte protector cu ea. — Suntem prieteni. Sunt protector cu toţi prietenii mei. — Şi eu la fel. Zâmbeşte, invitându-mă şi pe mine s-o fac, dar mi s-a evaporat tot umorul în momentul ăsta. — Chiar îţi place de Hartley? Bran pare un tip de treabă şi e singurul jucător din echipa noastră care poate să arunce mingea, dar asta nu înseamnă că poate să-i dea târcoale fetei mele. — Poate. Pare o ţipă destul de mişto. 198 fiction connection Moştenitorul decăzut — N-ar trebui să fii cu nimeni în ultimul an de liceu, fiindcă relaţia aceea nu va dura, îl informez. Bran ridică o sprânceană. — Scrii cumva o rubrică de sfaturi sentimentale în timpul liber, Royal? Cu greu mă stăpânesc să nu roşesc. Mă ajută, totuşi, numeroşii ani în care nu mi-a păsat de părerea altora. — Mda, se cheamă „Bunul Bărbat Care Ştie Mai Multe decât Mine". Sunt aici pentru a te ajuta să nu pici de fraier. — Şi vrei să spui că, dacă mă ţin după Hartley, pic de fraier? Pare amuzat. — Spun că nu e interesată. — Am să-mi încerc norocul. îşi ia gogoaşa spiralată. — Dar mersi de sfat. Nu am niciun răspuns bun, asa că tac mâlc până când ne întoarcem la fete. Până ajungem la ele, la coadă s-au aşezat deja o grămadă de persoane — majoritatea, prieteni de-ai lui Felicity. — Aparent, au venit jumătate dintre cei din clasa a douăsprezecea, observă Val, în timp ce le împart mancarea. Felicity îşi mângâie părul. — Presupun c-a umblat vorba că voi fi aici. Mă holbez la ea, întrebandu-mă dacă e măcar puţin ironică, dar, aparent, nu e. Vorbeşte serios. Mă uit în jur, să văd dacă mai e şi altcineva amuzat de aberaţiile ei, dar Ella şi Hartley sunt ocupate să-şi înfulece mâncarea. Gaşca lui Felicity dă din cap, ca şi cum declaraţia ei ar aparţine unui oracol. De îndată ce terminăm de mâncat, Bran propune să ne dăm în aparate. 199 Erin Watt — Ador roata mare, recunoaşte Hartley. Nu m-am mai dat în ea de când aveam doisprezece ani, cred. — Să te dai în chestiile astea e de copii, exclamă Felicity. De ce nu câştigi ceva pentru mine? — Şi jocurile nu-s pentru copii? îi răspund. — Ce ziceţi de un concurs de tras la ţintă? propune Tiffany, una dintre prietenele ei. Băieţii ar putea să câştige premii pentru noi. Felicity bate din palme. — Da! Haide, Easton. Poţi câştiga ceva pentru mine, ca să te revanşezi că nu mi-ai

plătit biletul. Mă ia de braţ şi mă duce la jocuri. — Şi tu? o întreabă Bran pe Hartley. Vrei să câştig ceva pentru tine? — Oh, nu. Nu am nevoie de nimic, protestează ea. Să fiu al naibii că asa e. Dacă va câştiga cineva un premiu pentru Hartley, eu voi fi acela. E prietena mea. — Ce-ar fi să ne câştigăm singuri premiile? sugerează Ella sec. în timp ce Felicity şi celelalte fete-îşi exprimă dezamăgirea în cor, Hartley se arată încântată. Ea, Ella şi Val se îndepărtează de grup, îndreptându-se spre o gheretă la care un tip ghiceşte greutatea oricui. Cam grosolan, după părerea mea. încerc să mă ţin după ele, dar Felicity mă prinde iar de braţ. — încep să mă satur de asta, îi spun, holbându-mă fix la mâna ei. — De ce anume? Cu blândeţe, şi totuşi ferm, mă eliberez din strân- soarea ei. — Cât de departe ai de gând să duci chestia asta? îşi pune o mână în şold. 200 fiction connection Moştenitorul decăzut — Nu ştiu la ce anume te referi. îmi înăbuş un urlet de frustrare. — Felicity. Ascultă-mă. Când am fost de acord cu propunerea ta eram beat. Nici măcar nu-mi aduceam aminte să te fi văzut, a doua zi de dimineaţă. — Ei bine, m-ai văzut şi ai spus că eşti iubitul meu, aşa că nu te pierde cu firea, Easton Royal. Acest lucru se întâmplă. — Uite, eşti o fată simpatică, îi spun, înecându-mă din cauza minciunii. Nu vrei să fiu eu iubitul tău, fals sau altcumva, bine? Sunt o persoană oribilă şi, pe deasupra, sunt şi al naibii de leneş. Trebuie să găseşti pe altcineva de care să te agăţi. îşi încrucişează la piept braţele aşezate până atunci în şolduri. Ha. Nu i-am văzut pieptul până acum. Poate pentru că nu mi-a păsat suficient încât s-o studiez mai atent. — Nu, spune ea. — Nu? — Nu. Am anunţat deja că suntem un cuplu, asa că suntem un cuplu. Nu-mi pasă dacă eşti necioplit sau dacă mă jigneşti. Comportamentul tău urât nu va face decât să stârnească mila celorlalţi faţă de mine. Măiculiţă sfântă. Cu siguranţă nu e sănătoasă la cap. — Nu fac asta. Punct. Pe bune, nu ştiu ce altceva să-ţi spun sau în ce fel s-o fac. Nu-ţi fac jocul. — Ba da. Fac câţiva paşi în spate. Am încheiat discuţia asta. — Pentru că, dacă n-o faci, îi voi face lui Hartley viaţa un coşmar. îmi ţin gura închisă şi mă rog pentru un pic de răbdare. Până la urma urmei, am fost de acord cu şarada 201 1 Erin Watt asta stupidă din capului locului, chiar dacă nu-mi aduc bine aminte s-o fi făcut. Fac câţiva paşi înapoi spre ea, încercând să apelez la latura ei raţională. — Să fim rezonabili. De ce nu mă părăseşti? Poţi spune că te-am înşelat sau că sunt prea prost ca să-ţi pierzi timpul cu mine sau că nu sunt bun la pat. Spune ce minciună vrei tu,

iar eu am s-o susţin. — Nu. Ahhhhhhhhh. Sunt la câteva secunde distanţă de a da un pumn în cel mai apropiat zid. Fata asta e nebună de legat. Şi, dacă are de gând să fie o nenorocită la faza asta, pot fi mai al naibii decât ea. — Doar încearcă să te iei de Hartley şi ai să-mi cerşeşti mila după cel mult o zi, îi spun scurt. în loc să se sperie, zâmbeşte arogant. — După ce termin cu Hartley, am să continui cu Ella. Izbucnesc într-un râs batjocoritor. Din nou? Felicity n-are nicio şansă s-o distrugă pe Ella. Ella deja s-a bătut şi a pus-o la punct pe cea mai a naibii fată din Astor — Jordan Carrington. — Nu mă interesează jocurile tale, iubire. Iar Ella e suficient de puternică să-ţi facă faţă. — Rămâne de văzut, asa-i? Cu acelaşi rânjet dement pe chip pleacă la prietenii ei. înăbuşindu-mi un oftat, bag mâinile în buzunare şi mă uit la colegii mei, care joacă o grămadă de jocuri. Bran îl joacă pe cel cu baschetul şi dă coş după coş. Câteva fete sunt adunate în jurul lui, încurajându-1. Hmmm. Peisajul aceasta plin de adoraţie faţă de noul sportiv din Astor îmi dă o idee. Dacă Felicity vrea să ajungă în vârful piramidei sociale, pentru ea are sens să se combine cu Bran. în ciuda faptului că-i lipsesc 202 fiction connection Moştenitorul decăzut banii, arată bine şi, cel mai important, e coordonator de joc. Coordonatorii sunt iubiţi de toată lumea. Până şi Hartley crede că are tot ce-i trebuie şi ceva în plus. Tot ce trebuie să fac e s-o conving pe Felicity că Bran e o partidă mai bună decât mine. Şi, sigur, iată partea bună a lucrurilor, relaţia cu Felicity l-ar ţine pe Bran departe de Hartley. înseamnă că n-aş avea vreun motiv ascuns sau ceva de genul ăsta. Mă îndrept grăbit spre păcănele. Bag banii în aparatul de lângă Bran şi încep să trag. E destul de uşor. Curând, am propria mea gaşcă de admiratoare. Când Bran se opreşte să se uite la mine, îmi pun planul în aplicare. — Faci un pariu cu mine, Mathis? îl întreb, aruncând momeala. El o muşcă, aşa cum eram sigur c-o va face. E sportiv, ceea ce înseamnă că e foarte competitiv. — Sigur. Care-i miza? — Dacă eu câştig, cumperi bilete la roată pentru toată lumea. Dacă pierd, le cumpăr eu. — Suntem douăzeci şi trei, spune Ella încet. înseamnă aproape o mie de dolari. Nici măcar n-am văzut când a venit lângă mine. Val şi Hartley sunt şi ele în spatele nostru şi, când le arunc o privire, observ îngrijorarea din ochii lor. — Ştiu, răspund. Mărunţiş, corect? Puştanii de la Astor aprobă, dar Bran, fiul unei profesoare şi al unui contabil nu e ca orice alt puştan de la Astor. Nu are nici cont personal, nici o alocaţie de câteva mii de dolari pe lună. Văzând că obrazul bronzat îi păleşte, îmi dau seama că am dreptate. -Ăă, sigur. Cred. 203 Erin Watt Orgoliul îl împiedică să dea înapoi. îl strâng de umăr, pentru că nu-l paste pericolul de a

plăti. Am de gând să pierd ruşinos. — Super. Felicity aplaudă încântată. — Vreau ursul panda cel mare. Arată către unul dintre animalele imense de pluş, pe care probabil le-am putea cumpăra cu cinci dolari dintr-un loc în care Felicity n-ar pune piciorul nici moartă. Nu-şi doreşte ursul panda. îşi doreşte ceea ce reprezintă ursul panda în mintea ei bolnavă. Păcat că va fi dezamăgită. începem să jucăm. în prima rundă, marchez cât de mult posibil. Trebuie să fac ca înfrângerea mea să pară reală. în orice caz, Bran nu cooperează. Gândul că va trebui să cumpere toate acele bilete îl îngrozeşte, ceea ce e ciudat, fiindcă pe terenul de fotbal nu pare vreodată intimidat. începe să rateze, aşa că avansul meu rămâne intact, chiar şi atunci când mă prefac că mă pierd. în runda a treia, începe să-şi revină;dar e prea târziu. Când cronometrul ajunge la zero, câştigătorul sunt eu. Futu-i. — Dublu sau nimic, izbucnesc. — Nu, e-n regulă, spune Bran, dar s-a înverzit la faţă. — Ştiam c-ai să câştigi, Easton! exclamă Felicity. întotdeauna se vede clasa. Ştiu că Ella e dezamăgită, dar ceea ce mă omoară e dezgustul din ochii lui Hartley. Ella va crede explicaţia pe care i-o voi da — cum am încercat să truchez victoria lui Bran şi să cumpăr eu biletele. însă Hartley nu. Deja mă consideră un nenorocit. înghit în sec şi scot portofelul. 204 fiction connection Moştenitorul decăzut — A fost un pariu stupid. Cumpăr eu biletele. — Nu, omule. Un pariu e un pariu. Trebuie să fiu om de cuvânt. Inspirând adânc, Bran se duce să cumpere biletele. Câţiva dintre colegii noştri îl bat pe spate când trece pe lângă ei. — Ăsta-i coordonatorul nostru! — Rahat, mormăi eu. Ella mă trage deoparte. — Du-te şi opreste-1, mă imploră. — Nu pot. Dacă încerc să cumpăr eu biletele, îşi va pierde respectul colegilor săi. — Sunteţi nişte idioţi. Arată de parcă i-ar veni să-mi tragă o palmă. Sincer, mi-ar prinde bine una peste faţă. Bran se întoarce cu biletele şi le împarte tuturor. Rămân deoparte şi aştept ca toţi ceilalţi să-şi ia biletele înaintea mea. Când Bran ajunge la mine, îi fac din nou propunerea. — Am jucat jocul ăsta de atâtea ori cu fraţii mei, încât aş putea nimeri ţinta cu ochii închişi. Lasă-mă pe mine să plătesc, bine? Bran pufneşte. — Deci mi-ai înscenat toată faza? — Nu tocmai. Dar nu par convingător, pentru că am ţăcut-o, însă nu în felul în care a ieşit în cele din urmă. — Credeam că suntem de aceeaşi parte a baricadei, bolboroseşte el, dar mersi că mi-ai arătat din timp cine eşti cu adevărat. începând de acum, ştiu cum merg lucrurile. îmi trânteşte un bilet în palmă şi se îndepărtează. — Eşti un mare nenorocit. 205

Erin Watt Ridic privirea şi o văd pe Hartley apropiindu-se de mine. Ochii ei gri arata ca doi nori de furtună. Simt un nod dureros în gât. înghit în sec şi-i fac semn să ne îndepărtăm de colegii noştri, ca să nu ne audă. în mod miraculos, mă urmează. — Nu e ceea ce pare, îi spun încet. Voiam să pierd şi să cumpăr eu biletele. Scutură din cap dezgustată. — Mda. Sigur, Easton. — Serios. — Aha. în cazul ăsta, de ce ai mai jucat prostia asta de joc? De ce nu le-ai plătit pur şi simplu? — Voiam ca Felicity să-l placă pe Bran. — Poftim? Hartley ridică din sprânceană. — Am crezut că, dacă i se aprind călcâiele după altcineva, va da uitării ideea asta stupidă că eu şi ea suntem împreună. Iisuse. Toată chestia sună ridicol acum, când încerc să i-o explic altcuiva. — Uite, am făcut o greşeală. Nu voiam ca Bran să piardă banii aceia. Hartley îmi cercetează îndelung expresia. — Chiar nu aveai de gând să fii un nenorocit cu el, aşa-i? Scutur din cap nefericit. îmi dau seama că sunt versiunea masculină a lui Felicity. N-o las în pace pe Hartley, chiar dacă ea îmi tot cere s-o fac. Sunt egoist. îi fac pe alţii să sufere din cauza deciziilor mele impulsive şi stupide. De fapt, Felicity nu prea face asta. Ea e o intrigantă vicleană. Eu doar vreau să mă simt bine. Dar nu cu preţul fericirii altora. 206 fiction connection Moştenitorul decăzut — Oh, Easton. E o mare de dezamăgire în acele două cuvinte. — Ştiu, îi răspund, îndreptându-mi umerii. Am să repar asta. — Cum? — N-am nici cea mai vagă idee. Totuşi, tu eşti cea mai bună prietenă a mea. Poţi să mă ajuţi? O implor din priviri. Mă surprinde, apropiindu-se de mine şi strângându-mă de braţ cu compasiune. — Găsim noi o soluţie, mă asigură. După care mă şochează din nou — de data asta săru- tându-mă pe obraz. Poate că nu sunt versiunea masculină a lui Felicity, la urma urmelor. Hartley mă place, iar ea e o persoană cât se poate de bună. Simt că plutesc de la acea atingere de-o clipă. Uşor, băiete, îi ordon corpului. Suntem prieteni cu Hartley, iar asta presupune să nu ne excităm în locuri nepotrivite. — Vii? întreabă ea, făcând câţiva paşi înainte. îmi trece prin minte o replică perversă, însă de data asta, creierul preia controlul. Totuşi, am fost cât pe ce. 207 Capitolul 18 A doua zi, încerc să-mi repar greşeala. Primul lucru pe ordinea de zi? Să îndrept situaţia cu coordonatorul de joc al echipei mele, a cărui singură vină a fost ieri că a picat fără voia sa în misiunea mea de a scăpa de Felicity. Aştept să se golească vestiarul şi-l abordez pe Bran.

— Ai o clipă? Mă vede apropiindu-mă de el şi se încruntă. — Ce vrei, Royal? îi zâmbesc jalnic. — Am venit cu o ofertă de pace. — Aşa să fie? Nici nu mă priveşte în timp ce trânteşte uşa dulapului. Deja s-a schimbat pentru antrenament şi pare nerăbdător să iasă de-aici. Mă uit de jur-împrejur, să fiu sigur că suntem doar noi doi, apoi ridic zece bancnote boţite de o sută de dolari. Ochii lui verzi sclipesc. — Ce dracu' vrei? — Uite ce-i, omule, îmi pare râu pentru aseară. Ai avut dreptate, bine? Am încercat să te trag pe sfoară, dar nu în felul în care crezi tu. 208 fiction connection Moştenitorul decăzut încerc să-i îndes bancnotele în palma încleştată. — Ia-i. îmi dă mâna la o parte. — Păstrează-ţi banii, Royal. Nu sunt un caz caritabil. —- Asta nu e caritate. E repararea unei situaţii. Bran pufneşte. — Vorbesc serios. Nu încercam să te fac de râs ori să te jignesc pentru faptul că nu eşti plin de bani, la fel ca noi, ceilalţi. — Nu? mă întreabă tăios. în cazul ăsta, ce încercai să faci? Oftez. — Speram să tragi al naibii de bine la coş şi s-o răvăşeşti atât de tare pe Felicity, încât să mă părăsească pentru tine. Bran face ochii mari. — Ăă. Poftim? — Am făcut o mare greşeală acceptând să fiu cu fata aceea, îi recunosc. Se ţinea după mine la carnaval şi m-am gândit că, la naiba, poate că ar trebui să mi-o iau de pe cap şi s-o arunc în braţele tale. în felul ăsta, aveam amândoi de câştigat. Zâmbeşte şovăitor. — Amândoi? Adică tu şi Felicity? Pentru că nu văd cum aş putea ieşi eu câştigător din scenariul ăsta. — Hei, nu-i o gagică rea, îl mint printre dinţi. E îngrozitoare. Dar chiar am dat-o în bară şi, probabil, l-am făcut pe Bran să-şi piardă toate economiile — aş părea complet nenorocit dacă aş recunoaşte c-am încercat să-l combin cu un pui de drac. — Arată bine, adaug eu, de data asta, fără să mint. Felicity chiar arată bine. 209 Erin Watt — E populară. Vine dintr-o familie plina de bani, continui, ridicând din umeri. N-ar fi cea mai proastă alegere în materie de iubite, dacă vrei pe cineva de la Astor. Se apleacă să-şi lege şireturile. — Dacă e o opţiune atât de minunată, de ce n-o vrei tu? — Pentru că eu nu am iubite, îi răspund cu sinceritate. Nu mă pricep deloc la rahaturile de genul ăsta. Eram praf când i-am spus că voi fi împreună cu ea, n-am gândit ce-am scos pe gură.

— Bun, spune Bran, îndreptându-şi spatele şi trecându-şi o mână prin părul lui scurt. Fă-mă să înţeleg — pariezi cu mine pe un joc, pentru ca tu să pierzi, iar eu să dau bine în ochii lui Felicity? Dau din cap ruşinat. — Pentru că vrei ca eu să fiu cu ea, continuă el, după care face o pauză. Ca să nu trebuiască să fii tu cu ea. Dau din nou din cap, muşcându-mi buza, ca să nu mă bufnească râsul. Dar atunci Bran izbucneşte în râs si t / nu mă pot abţine să nu mă hlizesc şi eu. — Asta e o logică dată naibii. — Sunt un Royal. Dat naibii e al doilea meu prenume, răspund, scuturând din cap exasperat. Nu m-am gândit că ai putea să te blochezi şi să pierzi. — Hei, protestează el. Erau în joc o mie de dolari. M-am panicat. Mă întind şi-i dau uşor o palmă peste braţ — nu peste cel cu care aruncă mingea. — Să nu audă antrenorul asa ceva. N-avem voie să ne f panicăm. — în meciurile noastre nu există presiunea banilor. Acolo e vorba doar de presiunea pe care o pune antrenorul pe noi să câştigăm. 210 ----fiction connection Moştenitorul decăzut — Presiunea banilor? — Mda, chestia aia mă cam stresează al naibii de tare. Poate pentru că familia mea a fost strâmtorată cu banii de când eram mic. Un val de vină îmi invadează din nou gâtlejul, fă- cându-mă să vorbesc răguşit. — Serios, frate. Ti-am făcut o fază foarte de rahat aseară. / Şi nu e vorba de faptul că nu cred c-ai putea să-ţi plăteşti datoriile. Pur şi simplu n-ar fi trebuit să fac pariul acela din capul locului. îi iau mâna cu forţa şi îi îndes bancnotele în palmă. — Ia-i. Nu e caritate. E dovada faptului că-ţi promit să nu te mai arunc vreodată în faţa problemelor cu care nu vreau să am eu de a face. Am să găsesc altă rezolvare cu Felicity. Dacă nu-i iei, am să umblu după fundul tău şi am să ţi-i bag în buzunare când te aştepţi mai puţin. Poate chiar am să-ţi cumpăr o maşină şi am să ţi-o aduc pe locul de parcare, cu ditamai funda roşie pe ea. Pot fi foarte enervant. — N-aş fi crezut, spune el tărăgănat. — Deci îi accepţi? După un moment îndelungat, dă din cap. — în regulă. în voce i se simt recunoştinţa şi o nuanţă de respect. — Mă bucur că mi-ai spus adevărul. Chiar nu mi-aş fi dorit să mă faci să te urăsc. Izbucnesc în râs. — N-ai fi putut să mă urăşti oricum. Nimeni nu poate. Bat cuba cu el şi ne îndreptăm spre terenul de antrenament. * 211 Erin Watt

Următoarea oprire e la Hartley. Pipăi lanţul din buzunar în timp ce mă îndrept spre prima oră. Are şi o cutie sofisticată din catifea, dar m-am gândit c-ar fi prea mult. — Hei, prieteno. Reuşesc s-o prind pe Hartley înainte să intre la curs. Face câţiva paşi înapoi, lăsând alţi elevi s-o depăşească. — Cee? — M-am revanşat faţă de Bran. — Serios? îşi dă o şuviţă de păr de pe faţă. Mă mănâncă degetele s-o fac eu. — N-a putut să reziste farmecelor mele, spun amuzat. — Nimeni nu poate, răspunde ea zâmbind. Nici măcar eu, în mod evident. Pe chip îmi apare un zâmbet larg. Bag mâna în buzunar si scot lănţişorul. t it — Având în vedere faptul că-mi cer scuze, vreau să-ţi ofer asta. Priveşte uimită când i-l flutur prin faţa ochilor. Se holbează la el un moment, după care îşi trece şovăitor un deget peste colierul delicat. — Nu-l pot accepta. — L-am luat de la Candy Machine, îi spun. Aşa că, fie îl accepţi, fie va trebui să-l arunc. — De la o maşinărie cu bomboane? îşi plimbă degetele pe lanţ, până la unul dintre cele trei talismane micuţe din aur. Şi-l doreşte, însă, pentru prima oară în viaţa mea, nu insist. — Dap. îi iau mâna şi-i pun colierul în palmă. — Poftim. E al tău. Poţi să faci cu el ce vrei. Dacă nu-l vrei, aruncă-1. 212 “ fiction connection Moştenitorul decăzut După care intru în sala de clasă, fără să mai scot un singur cuvânt. Restul zilei trece repede. Spre uşurarea mea, Felicity mă lasă în pace, chiar şi la prânz. Stă cu prietenele ei cu bentiţe, toate arătând ca o gaşcă din anii '50, în vreme ce eu stau la glume cu prietenii mei. La analiză matematică, stau între Ella şi Hartley, dar nu apucăm să vorbim prea mult, pentru că domnişoara Mann ne dă un test-fulger. Spre jena mea, se uită la mine cu o privire nefericită în cea mai mare parte a orei. Nu sunt singurul care observă asta. La un moment dat, Hartley îmi dă un ghiont în coaste şi şopteşte: — Ce-ai mai făcut acum? — Nimic, şoptesc. N-am mai avut vreun contact cu domnişoara Mann de când, ei bine, de când am avut contact cu domnişoara Mann. — Domnule Royal, domnişoară Wright, se aude vocea ascuţită a profesoarei noastre. în loc să vorbiţi, ar trebui să rezolvaţi problemele, vă rog. Tocmai ce ne-a rugat pe toţi să rezolvăm primele cinci probleme din manual. Hartley pleacă imediat capul şi se apucă de treabă. Eu deja am rezolvat toate cele cinci ecuaţii, aşa că mâzgălesc altceva în caiet. Rup un colţ de foaie, aştept până când domnişoara Mann se uită în altă direcţie şi pun biletul pe banca lui Hartley. E scris: Vii la meciul de vineri seară? înţepeneşte o secundă, priveşte în faţă şi deschide biletul. După ce-l citeşte, ia stiloul, scrie ceva şi mi-l înapoiază. Poate e răspunsul ei. Mâzgălesc din nou şi i-l dau. 213

Erin Watt Poate?? Suntem cei mai buni prieteni! Am nevoie de susţinere diseară! Cei mai buni prieteni se susţin reciproc. Ea mi-l dă înapoi. S-ar putea să trebuiască să lucrez vineri. I-am spus unei colege că pot să-i ţin locul dacă are nevoie. Mai schimbăm câteva replici în scris. OK. Dar nu ştii sigur dacă lucrezi? încă nu. Aflu în ziua respectivă. OK. Să mă anunţi. Dacă nu lucrezi, vii la meci! POATE NU VII. Hartley chicoteşte uşor, dar nu destul de silenţios. Privirea tăioasă a domnişoarei Mann aterizează din nou asupra noastră. — Ochii în foaia dumneavoastră, domnişoară Wright. Hartley roşeşte la acuzaţia că ar fi copiat. Cu discreţie, ascunde bileţelul nostru sub caiet şi se pune din nou pe treabă. în momentul în care sună de pauză, îmi bag cărţile în ghiozdan şi mă ridic. — Domnule Royal, un moment, vă rog. Futu-i. — Ne vedem la prânz? le întreb pe fete Ella dă din cap şi mă bate uşor pe braţ, în vreme ce Hartley aruncă priviri circumspecte ba la mine, ba la domnişoara Mann. Corect. Hartley fusese în faţa uşii în ziua aceea, ceea ce e de rahat, fiindcă e ultimul lucru de care vreau să-i amintesc. Deja crede că sunt un nenorocit. — Domnule Royal, spune domnişoara Mann pe un ton autoritar. Mă apropii de catedră scrâşnind din dinţi. — Domnişoară Mann, răspund batjocoritor. Aruncă o privire spre uşă, asigurându-se că nu mai e nimeni, dar nu merge s-o închidă. Presupun că vrea să 214 ----fiction connection Moştenitorul decăzut elimine tentatia. Când mă priveşte din nou, expresia îi e tulburată şi frustrată, iar vocea-i abia dacă e o şoaptă. — Nu ştiu cu ce vorbe umbli, dar trebuie să încetezi. Ridic uimit din sprâncene. — Despre ce vorbiţi? — La naiba, Easton! spune ea, tresărind la auzul propriului ton ridicat şi înghiţind în sec, în timp ce se uită din nou spre uşă. Ai spus cuiva despre ce s-a întâmplat între noi, şopteşte ea din nou. Asta mă pune pe gânduri. N-am spus nimănui despre asta — nu, stai. Ella ştie. Şi Hartley şi Reed. Iar Pash cu siguranţă suspectează ceva. — Azi-dimineaţă un profesor a făcut o aluzie în privinţa asta în cancelarie, spune cu o privire panicată. Dacă ajunge la urechile directorului Beringer, voi fi concediată! Nu-mi pot stăpâni o replică sarcastică. — Nu credeţi c-ar fi trebuit să va gândiţi la asta înainte să vă tăvăliţi cu mine în această sală de clasă? am între- bat-o, gesticulând spre încăperea goală. Chipul drăguţ îi încremeneşte. Arată de parc-aş fi plesnit-o şi, chiar dacă stomacul mi-e cuprins de un val de vinovăţie, încerc să mă stăpânesc. De ce nu pot oamenii să-şi asume răspunderea pentru faptele lor? Ştiam că fac ceva greşit atunci când am făcut-o. Am recunoscut asta. Ar trebui să facă la fel. Femeia a făcut clar faptul că vrea să mă călărească din primul moment în care am intrat la ora ei. Nici măcar nu am făcut prea multe. încerc s-o calmez. — Uitaţi ce e, staţi liniştită. Nu ne-a văzut nimeni şi nu există absolut nicio dovadă că s-ar fi întâmplat ceva. Dacă Beringer ne va lua la întrebări, vom nega totul.

Domnişoara Mann îsi muscă buza. > i > 215 Erin Watt — Vom nega... — Da, spun pe un ton ferm. Chestia asta nu s-a întâmplat, în regulă? Un zâmbet vlăguit i se întrezăreşte în colţul buzelor. — Ce anume? — Exact, răspund, rânjind sec. După sunetul ultimului clopoţel, Felicity mă încolţeşte la dulap, fără să-mi lase vreo şansă de scăpare. Cu paşi hotărâţi şi repezi, se îndreaptă spre mine şi-mi dă un sărut siropos, cu zgomot, pe obraz. — Uffff, oftează cineva din spatele nostru, însă nu-mi pot da seama dacă e în semn de apreciere sau de gelozie. Mă întorc şi observ privirile lacome ale fetelor care stau pe banca din capătul rândului de dulapuri. Ne aruncă o privire mie şi lui Felicity şi încep să şuşotească între ele. Simt o smucitură. îmi cobor ochii şi văd că Felicity şi-a împletit degetele cu ale mele. încerc să-mi trag mâna, dar mă ţine strâns. Dumnezeule, pentru o fiinţă atât de mică, are o strânsoare letală. — Ce faci? mârâi. — îmi ţin iubitul de mână, ciripeşte ea. Inspir adânc. Apoi, încet şi cu tact, mă apropii cu buzele de urechea ei şi-i şoptesc: — Femeie, îţi jur pe Dumnezeu că sunt pe punctul de a-mi pierde răbdarea. Ţi-am spus de un milion de ori că eram beat. Să fiu al naibii dacă fac asta. Se holbează la mine. — Ba da, o faci. — S-a terminat, Felicity. M-ai auzit? Nu mă deranjez să cobor tonul, iar Felicity se uită de jur împrejur să vadă dacă m-a auzit cineva. Când remarcă 216 fiction connection Moştenitorul decăzut mulţumită că nu a fost dată de gol, vorbeşte pe un ton pe care l-ai folosi cu un copil răzgâiat. — Easton. Aveam o înţelegere şi nu se va încheia decât dacă vreau eu să se încheie. — Nu asa funcţionează. i t — Ba exact aşa funcţionează. Simt cum mi se dezlănţuie furia în vene. Detest fetele de genul lui Felicity. Aş alege oricând fete ca Ella şi Val şi Hartley, în detrimentul celor ca Felicity şi Lauren şi Jordan. Ideea asta a lor că li se cuvine totul îmi face sângele să dea în clocot. Ceea ce e destul de ironic, având în vedere faptul că şi mie mi se cuvine totul. Obţin orice vreau, când vreau eu. Asta înseamnă să fii un Royal. Dar, dintr-un oarecare motiv, trăsătura asta e foarte respingătoare atunci când o observi la alţi oameni. Oare Hartley mă priveşte cu acelaşi dispreţ şi dezgust pe care le simt eu faţă de Felicity? Sper că nu. — Uite ce e, nu putem pur şi simplu să ne despărţim ca doi oameni normali, nepsihopaţi? o întreb politicos. A avea o iubită nu mă face să mă simt în largul meu. Scoate un icnet de enervare. — Ţi-am spus, atât timp cât eşti discret, poţi să te combini cu cine vrei tu. -— Discret? Dragă, nu cunosc sensul acestui cuvânt. M-am culcat cu fosta prietenă a

fratelui meu la el în pat. M-am combinat cu mama lui Niall O'Malley în timpul unei petreceri, la el acasă. M-am tăvălit cu două dintre Pastelate acum un an în piscina familiei Carrington. Dacă mergem mai departe cu povestea asta, doar am să te fac de râs şi am să-ţi şifonez imaginea. îi flutură nările de nervi. 217 Erin Watt — Nu intenţionat, adaug repede. Ci pentru că asta sunt. Nu mă gândesc la rahaturi înainte să le fac. Chiar vrei să fii cu un tip care s-a despărţit de prietena lui printr-un mesaj? Asta e ceea ce Claire le spune tuturor, chiar dacă m-am despărţit de ea între patru ochi. Iată o ocazie în care minciuna ei mă avantajează. Felicity amuţeşte. Văzând că expresia ei arogantă tremură, îmi dau seama că m-am făcut auzit. Fetelor ca ea le pasă doar de imagine. Şi da, a fi la braţul unui Royal e un mare avantaj pentru imaginea ei, dar amândoi ştim că i-ar fi mult mai bine dacă acel Royal ar fi Gideon, fratele meu mai mare şi mai integru. Sau Reed, care e un nemernic, dar măcar n-o face lată în public. Eu sunt beleaua familiei Royal şi toată lumea o ştie. Mâinile îi cad pe lângă corp. îmi pot da seama că i se învârt rotiţele în cap. — Aseară la dig... începe ea. Ai zis că le pot spune tuturor că m-am despărţit de tine. Mă agăţ nerăbdător de colacul de s'alvare pe care mi-l aruncă. — Da, îi răspund repede. Poţi spune că ţi-am făcut ceva oribil şi că m-ai părăsit. — Nu. Nu e suficient să le spun. Pentru Dumnezeu. — Si-atunci ce vrei? / — O despărţire publică, spune ea decisiv. Vreau să mă despart de tine în fata tuturor şi să fie clar că eşti atât de mult sub nivelul meu şi că nu mai vreau să am de a face cu tine. Trebuie să fac un efort să nu-mi dau ochii peste cap. — Sigur. Mi-e indiferent. 218 - -— fiction connection Moştenitorul decăzut — Focul meu de tabără pe plajă e vineri, îmi reaminteşte. După meci. Ai spus că vii. Aşa am spus? Nu-mi aduc aminte să fi fost de acord, dar probabil aveam să ajung acolo oricum. — Bine. — Vom sta puţin împreună pe acolo înainte să mă despart de tine. Iar tu vei sta acolo şi vei suporta absolut toate mizeriile. Hei, dacă, în final, reuşesc să scap de nebuna asta, aş trece gol şi prin focul de tabără şi aş lăsa-o să arunce cu roşii în mine. Aprob. — în regulă. Mulţumită, Felicity se ridică pe vârfuri şi-mi dă încă un sărut pe obraz, probabil încurajată de faptul că pe lângă noi trec trei fete de clasa a zecea. Simt cum îmi vine să-mi muşc falca, dar reusesc să zâmbesc. Tot de dragul spectacolului oferit celor trei fete. — Deci ne vedem diseară la petrecere? mă întreabă veselă. Din nefericire. — Sigur. 219 Capitolul 19 Prima aruncare a Iui Bran la meciul de vineri e o pasă de patruzeci şi cinci de metri, ajunsă direct în mâinile jucătorului de la primire, care punctează. Acea aruncare dată naibii dă

tonul întregului meci — marcăm la aproape fiecare pasă şi, până la pauza mare, avem deja un avans de 27 de puncte. Hartley n-a mai trebuit să lucreze, aşa că e în tribune, din nou împreună cu Ella şi Val. La fel’Seb şi Sawyer. în mod surprinzător, pe Lauren n-o văd nicăieri. Nu pot lipsi de la discursul din pauză al antrenorului, aşa că n-am timp să mă opresc la pălăvrăgit. Le zâmbesc şi le fac cu mâna celor din gaşca mea, înainte de a dispărea în tunel. Mă bucură venirea lui Hartley. Sper că asta înseamnă că va ieşi cu noi după meci. în cea de-a doua parte a meciului marcăm la fel de mult. Academia Sf. Lawrence reuşeşte să înscrie două ti eseuri, dar Astor Park conduce ostilităţile, iar ASL nu mai recuperează diferenţa din prima repriză. Câştigăm. în mod clar. Iar Bran primeşte mingea cu care s-a jucat, în semn că a fost cel mai bun de pe 220 ----fiction connection Moştenitorul decăzut teren. Antrenorul Lewis i-o aruncă, în timp ce-l strânge pe Mathis de umăr şi-i spune: — Ai jucat foarte bine în seara asta, fiule. Noi, ceilalţi, aprobăm cu urale. Alerg spre Bran şi-i trag o palmă la fund. — Băi, ai fost genial. Cu noi, la antrenamente, ţi-ai ascuns talentele. Nu glumesc — a pasat în total mai mult de patru sute de metri în seara asta. Ridică din umeri modest. — Hei, nu-mi pot dezvălui toate secretele de la bun început. — Deci eşti un tip misterios. îmi place asta, îi spun rânjind. Bran izbucneşte în râs. Dom vine spre noi. — Mergem la Worthington, aşa-i? Felicity a spus întregii şcoli că acolo se ţine petrecerea. — Da, ăsta-i planul, aprob. Dar trebuie să trec pe acasă mai întâi. Am de gând să dau buzna în dulapul cu băuturi al tatei, fiindcă nu am încredere că Felicity ne va servi cu ce trebuie. Ultima oară când am fost la o petrecere acolo, nu avea mare lucru în afară de vin si cocktailuri. Intrăm în vestiar, iar eu sunt printre primii care ies de la duşuri. — Ne vedem pe plajă, le spun lui Pash şi lui Dom, după care mă întorc spre Bran. Vii şi tu, nu? Văzând că ezită, mă încrunt. — Haide, omule. Eşti vedeta serii — trebuie să-ţi faci apariţia şi să-ţi accepţi premiul sub formă de băutură gratis şi ţipe mişto care abia aşteaptă să te călărească. Bran zâmbeşte vag. Chiar e băiat bun. Sunt uşurat pentru faptul că nu doar că mi-a acceptat banii azi 221 Erin Watt dimineaţă, ci m-a şi iertat pentru că am fost aşa un nemernic la dig. — Bine, în cazul ăsta cred c-am să-mi fac apariţia, acceptă el. — Asa să faci, Superstarule, îi spun râzând, în timp ce ies din vestiar. Nu sunt singurul care a decis să facă o oprire acasă. Odată ajunşi acolo, gemenii mă iau prin surprindere. Ei n-au venit doar ca să jefuiască dulapul cu băuturi al tatei. Se dezbracă de jeanşii rupţi şi de tricouri şi-şi iau pantalonii de trening şi maieurile de purtat în casă. — Ce naiba faceţi? îl întreb pe Sawyer, din pragul dormitorului său. Nu veniţi la Worthington? — Nu, recunoaşte Sebastian pe un ton şovăitor. — Oh. Şi atunci ce faceţi diseară?

— Lauren vrea să stăm aici, bolboroseşte el. E pe drum. Iisuse. Bineînţeles că asta vrea şi că e pe drum. Sincer, anul trecut credeam că Lauren e o tipa de treabă, dar asta era înainte să vină mai des pe-aiti. Cu cât ajung s-o cunosc mai bine, cu atât o plac mai puţin. îi tratează pe fraţii mei ca şi cum ar fi interşanjabili. Ca şi cum ar fi două jucărioare care o distrează. Dar Seb şi Sawyer par să accepte cu uşurinţă situaţia asta, aşa că presupun că ar trebui să fac şi eu la fel. Merg la parter, după ei. Ajungem în hol chiar în momentul în care Ella, Val şi Hartley îşi fac apariţia. — Hei, frumoaselor, le spun, fluierând după ele. Ella şi Val îşi dau ochii peste cap, dar Hartley e prea ocupată să admire intrarea somptuoasă. E evident captivată de cele două rânduri de scări, de tavanul incredibil de înalt şi de marmura fină de sub tălpile ei. Mă folosesc 222 fiction connection Moştenitorul decăzut de momentul ei de neatenţie ca s-o examinez şi eu, la fel de captivat. Arată drăguţ în seara asta. Poartă jeanşi rupţi, un maieu mov şi un hanorac negru, cu fermoarul descheiat. Are părul desprins şi s-a şi machiat puţin — rimei şi un gloss, care-i face buzele să pară umede şi sexy. Totuşi, cel mai bine îi stă cu lănţişorul de la mine. îl poartă. Chiar îl poartă. Şi arată superb la gâtul ei. îmi vine s-o sărut pe scobitura claviculei. — Mi-am uitat telefonul, îmi explică Ella, înainte de-a o lua la fugă pe scări, spre dormitorul ei. — Iar eu trebuie să ajung la baie înainte să mergem în vizită la Scorpia Blestemată de pe Coasta de Est, zice Val, după care se face nevăzută pe hol. Chicotesc, dar devin serios când rămân singur cu Hartley. As vrea să fac un comentariu referitor la colier, dar mă tem că şi-l va da jos, aşa că mă prefac că nu observ. Ea continuă să studieze din priviri încăperea sofisticată, fără să-mi dea senzaţia că m-ar judeca. în schimb, pare tristă. — E totul în regulă? o întreb. Dă din cap, dar îşi muşcă buza de jos, un gest pe care încep să-l asociez cu situaţiile în care se simte stresată. Apoi, întredeschide buzele şi scoate un oftat scurt. — Pur şi simplu... spune, cu o tristeţe în voce. Casa ta e foarte frumoasă, Easton. Toată sticla asta... Se referă la ferestrele enorme care acoperă o mare parte din conacul nostru de pe ţărm. — Mamei mele îi plăcea soarele, îi spun. Voia să fie lumină naturală în toată casa. Mai puţin spre final. Pe atunci, nu mai era lumină în viaţa mamei. Doar întuneric şi depresie, lucruri care, în cele din urmă, au împins-o în groapă. 223 Erin Watt Se aşterne tăcerea în holul imens. Aud şoaptele Ellei de la etaj şi sunetul apei care curge în baie. — Ştii ce? spune brusc Hartley. Cred c-am să plec. Sunt răpus de dezamăgire. — Cum rămâne cu petrecerea? Ridică din umeri. — Nu am dispoziţia necesară. — Haide. Nu se poate să pleci acum. E clar că e hotărâtă, fiindcă-şi scoate telefonul din buzunar. — Voi chema un Uber. — Ce nasol, mă văicăresc eu. Ochii ei gri îi întâlnesc pe ai mei.

— Chiar nu am chef să merg la o petrecere în seara asta, Easton. E ceva în tonul ei, o notă de tristeţe, care mă face să renunţ la idee. t — Bine, în regulă. Rămânem acasă. îi iau telefonul din mână şi închid aplicaţia Uber. — Ce faci? protestează ea. — Ascultă, Hartley Davidson. Am jucat exceptional în seara asta şi am câştigat incontestabil. Vreau să sărbătoresc, spun, ridicând o sprânceană. Cu prietena mea cea mai bună. Hartley izbucneşte într-un râs sonor. — Tu chiar exploatezi chestia asta cu prietenia, nu-i aşa? — Nu vorbesc aiureli. îmi place să stau cu tine. Şi, dacă nu vrei să mergi la petrecere, vom sta aici. Felicity îşi va pierde minţile dacă-i trag ţeapă la marea noastră reprezentaţie, dar se poate despărţi de mine cu oricare altă ocazie. Nu trebuie să se întâmple în seara asta. 224 ”1fiction connection Moştenitorul deut/til — Şi gemenii cu Lauren rămân acasă. Putem merge în camera de jocuri, să facem un biliard sau să vedem un film. Sau să înotăm — piscina e încălzită. Se foieşte de pe un picior pe altul, simţindu-se vizibil stânjenită. — Nu ştiu... — Nu e nici măcar ora zece într-o seară de vineri. Trăieşte-ţi viaţa. Lucrezi mâinedimineaţă? o întreb, văzând că nu răspunde. — Nu, recunoaşte ea.. — Perfect. în cazul ăsta, vom rămâne aici astă-seară. Lasă baltă petrecerea. — Asta e cea mai bună idee, se aude vocea Ellei. Coboară pe scări, dar Val, care apare în cadrul uşii din spatele nostru în acelaşi timp, respinge de îndată ideea. — Nu, îi spune Ellei. Ţi-am zis, diseară vom face o demonstraţie de forţă. — Am impresia că te încrezi prea mult în ceea ce spune Felicity, o contrazice Ella. E inofensivă. — Nu, nu e, spun posomorât. Aici trebuie să fiu de acord cu Val, surioară. Ella se uită urât la mine. — Serios? — Serios. Deja mi-a spus de o grămadă de ori că vrea să devină şefa şcolii şi că te-ar putea distruge fără regrete. în ochii Ellei se citeşte furia dezlănţuită. — Chiar aşa a spus? — Dap. Val o fixează pe Ella cu o privire severă. — Vezi? Trebuie să-i arătăm nenorocitei ăleia că Ella Harper O'Halloran Royal nu se teme de ea. 225 Erin Watt — Royal e suficient. Şi, fie, vin. Dar tot cred că faceţi prea mare caz din asta, spune Ella, aruncându-ne o privire mie şi lui Hartley. Deci voi rămâneţi aici? Simt un fior pe şira spinării când Hartley dă din cap. Ochii ei mari şi gri îi întâlnesc pe ai mei când spune: — Cred că da.

226 fiction connection Capitolul 20 — Film? Jocuri? Mâncare? propun eu, după ce pleacă Val şi Ella. Voi ce planuri aveţi? îi întreb pe gemeni. Gemenii ridică din umeri şi se uită la Lauren. —Jocuri, spune ea, aţintindu-şi privirea bănuitoare asupra lui Hartley. Dacă nu cumva vreţi să rămâneţi singuri. — Nu, doar că nu mă prea pricep la jocuri, răspunde Hartley. în afară de Pokemon, pe acela-l pot juca. Dumnezeule, cât e de drăgălaşă. Chicotesc. — Mă gândeam mai degrabă la un board game. — Un board game? — Da, avem o grămadă. Ma... Mă opresc brusc, amintindu-mi-o pe mama jucând Nu te supăra, frate cu mine şi cu gemenii când eram mici. Stăteam pe colţarul din bucătărie. Soarele îi lumina părul castaniu. îmi amintesc că nu mai eram atent la joc, încercând să număr nuanţele în care i se colora părul de la raze. — Ce voiai să spui? Scutur din cap. Fără chestii siropoase în seara asta. — Mamei mele îi plăceau. Mai ştiţi când jucam cu ea Nu te supăra, frate? îi întreb pe gemeni. 227 Ilrin Watt — Aveam cinci ani, spune Sawyer. — Ce ziceţi de Monopoly? întreb, încercând să schimb subiectul. Gemenii aşteaptă aprobarea lui Lauren. Din nou. Ea zâmbeşte. — Sunt de acord. — Suntem de acord cu Monopoly, repetă gemenii. înghit în sec de frustrare. — Super. Jocurile sunt în sala de electronice. Le spun gemenilor să aducă sucuri şi pungi de popcorn. Lauren se asază pe jos, în ideea de a fi servită, în timp ce Hartley mă urmează spre camera de jocuri. — Original şi de modă veche, spune când iau cutia albă de pe raft. — Bineînţeles. Sunt un purist. — Şi un bandit, în acelaşi timp, o avertizează Sawyer intrând cu braţele pline de mâncare. în spatele lui, vine Sebastian cu o găleată plină de sticle. — Nu ştiam ce ai chef să bei, iubito, îi spune lui Lauren, ducând băuturile spre ea. Ea examinează dispreţuitor oferta, după care arată spre o limonadă dietetică. Sebastian o deschide şi toarnă rahatul de băutură într-un pahar pe care i-l dă prietenei lui. — Tu ce ai vrea să bei? o întreb pe Hartley pe un ton oarecum ascuţit. — îmi iau singură, îmi răspunde, părând puţin amuzată. De ce nu aşezi tabla de joc? Aduc cutia mai aproape de Lauren şi de gemeni. — Voi fi eu câinele, anunţă Lauren. 228 fiction connection Moştenitorul decăzut — Tu ce vrei să fii, Har-Har? o întreb, arătând cu degetul spre pionii rămaşi. — Fierul de călcat, spune, luându-l din grămadă şi aşezându-l pe tablă.

Sawyer alege oaia, iar Sebastian pantoful vechi. Eu iau maşina. După primele patru runde, Sawyer şi Hartley trec la conducerea jocului. — Hei, sunt mai mare decât tine. Respectă-i pe cei mai în vârstă, îl tachinează Hartley pe Sawyer, când acesta reuşeşte să scape la mustaţă de pe una dintre proprietăţile ei. — Scuze, sunt la cheremul zarurilor, iar ele îmi spun că ar trebui să cumpăr St. James. îmi dă banii, iar eu îi dau actul de proprietate. — Ei bine, zeii Şansei îmi spun să trec şi să colectez încă doua sute, spune Hartley, fluturându-i cartea în faţă lui Sawyer. Şi, cu noua mea avere, cred că voi cumpăra un apartament, ca să ai unde sta data viitoare când vii în vizită. — Nu stă la tine acasă, spune Lauren pe un ton iritat. îmi dau ochii peste cap. — Calmeaza-te, e doar un joc. — M-am plictisit, răspunde ea şi se ridică. Haideţi sâ vedem un film la voi în dormitor. înainte să apuc să protestez, gemenii o urmează pe Lauren pe uşă. — Am spus eu ceva? întreabă Hartley. — Nu. Lauren e doar... mă opresc, pentru că nu vreau să bârfesc o fată pe care abia o cunosc. E Lauren, închei. Mai vrei să jucăm? 229 Erin Watt — La naiba, da. Te bat de-ţi sar fulgii, spune, arun- căndu-mi zarurile. E rândul tău. Arunc zarurile şi aterizez pe Şansă. Cartea pe care o iau mă trimite direct în puşcărie. Hartley pufneşte în faţa ghinionului meu. Mută din nou pe tabla de joc, mai cumpără o proprietate, după care se aşază relaxată şi se uită la cum mă chinui. Arunc din nou zarurile şi dau cinci, aşa că ajung pe noua proprietate a lui Hartley. — Futu-i. Deja m-ai bătut de nu mai pot să-mi revin. îşi freacă mâinile ca o ticăloasă malefică. Eu scot mălaiul şi o privesc îndreptându-se spre Cufărul Comunităţii. Următoarea aruncare mă aduce pe Tennessee Avenue. — în sfârşit, spun, ştergându-mi teatral fruntea de transpiraţie. Credeam că voi rămâne fără nicio proprietate. — încă e devreme. — Nu mi-am dat seama că eşti aşa de necruţătoare. — Priveşte şi învaţă, păpuşel. îmi arată că m-ara înşelat. Dupa,următoarea tură pe tabla de joc, deţine cinci proprietăţi, spre deosebire de mine, care am doar una. Jocul ăsta va fi un adevărat măcel. — Cât timp ai de gând să mă mai torturezi? — Mai ai bani? Mă uit la teancul meu subţirel. — Câţiva. — Te dai bătut? — Nup. — Hmmm, spune, întinzându-mi nişte bani. Voi cumpăra o casă în Indiana Avenue. îi dau casa oftând. 230 fiction connection Moştenitorul decăzut — Latura asta materialistă e ceva nou la tine, remarc. — Cum aşa? întreabă, aruncându-mi zarurile. — Nu ştiu. Păreai atât de drăguţă şi înţelegătoare înainte. Cânţi la vioară. Asta pare foarte... mă opresc, neştiind exact cum să-mi continui ideea. — Uşor? completează ea, apoi ridică dintr-o sprânceană. Să cânţi la un instrument e la

fel de greu ca a juca fotbal. Crezi că e simplu să stai cu o bucată de lemn între umăr şi gât ore întregi? — Ăă, nu? — Nu. Ai idee de câte ori îmi sângerează degetele după ce exersez? mă întreabă, vârându-mi o mână drăgălaşă în faţa ochilor. — De multe ori? îmi dau cu presupusul. — Aşa e. De foarte multe ori. Şi, când te dor degetele, nu poţi face nimic. Nici măcar nu-ţi poţi încheia cămaşa. — Ţi-aş încheia eu cămaşa, răspund, fără să gândesc. — Easton! exclamă, aruncând casa spre mine. Prind casa şi o aşez pe proprietate. — Scuze, e un obicei vechi. — De ce? — De ce ce? — De ce e un obicei vechi? — Nu ştiu. Pur şi simplu, bolborosesc. Arunc zarurile şi îmi mut figurina. E încă o gară, dar nu mi-o permit, aşa că-i cedez zarurile. — Haide. Spune-mi. — De ce? — Pentru că prietenii îşi spun reciproc diverse lucruri. Ridic din ambele sprâncene. — Iar tu ai avut atât de multă încredere în mine, spun ironic. 231 Erin Watt — îmi cunoşti situaţia de acasă, spune, ridicând din umeri. — Nu pentru că mi-ai fi spus tu ceva, obiectez, simţind cum fierb la foc mic. Am auzit din alte părţi. — Tot ştii, insistă ea. Iritat, izbucnesc: — O fac pentru că ăsta e rolul meu. îmi regret de îndată ieşirea şi mă prefac că-mi studiez maşina, ca şi cum ar fi o miniatură a Bugatti-ului de un milion de dolari al lui Steve. Sunt îndrăgostit de maşina aceea. — N-am să mă prefac că înţeleg ce înseamnă asta, dar înţeleg ce înseamnă să fii copilul mijlociu. Nu te poţi compara cu fraţii tăi mai mari, care sunt perfecţi şi nici nu mai eşti bebeluşul drăgălaş. — Nu aşa stau lucrurile, protestez, fiindcă adevărul din cuvintele ei mă răneşte. Reed şi Gideon sunt foarte stăpâni pe ei. Au o disciplină care mie îmi lipseşte şi de asta ei joacă sporturi în facultate, iar eu n-o voi face. Gemenii sunt conectaţi între ei la un nivel de care cred că nici măcar Lauren nu-şi dă seama. Iar eu voi fi mereu la mijloc. înconjurat de fraţii mei, dar tot singur, într-un anumit fel. Singurul lucru care a contat a fost atenţia primită de la mama şi, în retrospectivă, până şi asta mă face să mă simt stingher. — îmi place să fiu Easton Royal. Nu există nimic pe lume ce nu poate fi al meu, spun, ca să-i demonstrez că nu sunt un monument de tristeţe, aşa cum încearcă ea să insinueze. Am spus că aşa obişnuiesc fiindcă oamenii mă adoră, iar eu încerc să-i răsplătesc cu complimente, ca să se simtă mai bine. — Bine, răspunde. fiction connection Moştenitorul decăzut Tonul ei blând mă enervează mai tare decât o ceartă, dar îmi ţin gura. în schimb, mă

concentrez asupra jocului, dând cu zarul şi mutându-mi maşina pe tablă, dar nu mă pot opri din a mă gândi la trecut. La felul în care mama îmi spunea că eram preferatul ei, băiatul ei special, pe care putea mereu să conteze că-i va fi alături când va avea nevoie de el. Ceea ce însemna doar că eram singura persoană care nu putea s-o refuze. — Uneori, când eşti centrul atenţiei din partea cuiva, poate ieşi nasol, spun pe un ton dur. Pentru ambele părţi, aşa că un compliment poate schimba situaţia asta, înţelegi? Simt că am spus prea multe şi încerc să mă calmez. Aştept întrebarea inevitabilă referitoare la ce am spus şi la cine mă refeream. în mod surprinzător, nu aud decât zgomotul zarurilor care se rostogolesc pe tablă. Aterizează pe gară, ceea ce înseamnă că am dat de naiba. — Mi-e foame, îi spun. Haide să luam nişte mâncare şi să ne uităm apoi la un film sau ceva de genul ăsta. — Dar nu am terminat jocul. — Mă dau bătut, spun, ridicându-mă. Mâncare? — Sigur. îşi scoate telefonul. — Ce faci? Rânjind, pozează tabla de joc şi teancul meu subţire de bancnote. — Imortalizez acest eveniment. S-ar putea să nu te mai înving la nimic altă dată. Rămân fixat pe un cuvânt: altă dată. Hartley vrea să mai petreacă timp cu mine. Asta reuşeşte să-mi alunge amintirile acelea triste. O conduc în bucătărie şi-i fac semn să ia loc. 233 Erin Watt — S-ar putea să mai avem nişte ravioli rămas. — Da. Ador ravioli. Te ajut? — Nu. Stai jos şi distrează-mă. Se aşază pe un scaun. — Cum ai vrea să te distrez, mai exact? Când deschid gura, ridică mâna în semn de stop. — Uită că am spus asta. Vrei să-ţi citesc ştirile? — Vrei să-mi dai cu un spărgător de gheaţă în cap? — Să înţeleg că asta înseamnă nu. Scot tava din frigider şi citesc instrucţiunile. Sandra ne-a lăsat scris cum să reîncălzim mâncarea. La cuptor, 3 minute. După ce o bag înăuntru, mă întorc şi mă sprijin de blat. — Mă mir că nu sunt mai mulţi oameni pe-aici, spune ea, uitându-se prin încăperea goală. Am locuit într-o vacanţă cu o familie din New York. Locuinţa lor e cam de opt ori mai mică decât asta şi aveau trei angajaţi cu normă întreagă. — Şi noi aveam mulţi. însă, după moartea mamei, angajaţii dădeau interviuri pentru ziare de scandal despre cât de îndurerată era familia noastră. Tata i-a concediat pe toţi, mai puţin pe Sandra, bucătăreasa noastră, spun, făcând semn spre cuptor. Iar ea lucrează doar câteva zile pe săptămână, fiindcă are grijă de nepoţelul ei. îmi place mai mult aşa. Cum ţi s-a părut în nord? — Era frig iarna. Foarte frig. De asta nu-mi e dor. Dar îmi plăceau anotimpurile. Primăvara şi toamna erau preferatele mele. — Cât timp ai stat acolo? — Trei ani. Ezită şi ştiu că vrea să mă întrebe ceva despre moartea mamei şi, probabil, despre scandalul de anul acesta. Dar, în loc să se lanseze în bârfă, îmi aruncă un prosop. 234 fiction connection

Moştenitorul decăzut — Ia asta să nu te frigi. — Bună idee, spun, scoţând cu grijă vasul de sticlă. Vrei să mâncăm amândoi de aici sau să aduc nişte farfurii? — Mâncăm de aici. Vrei apă sau altceva de băut? Chiar aş vrea o bere, dar mă gândesc că nu i-ar conveni. N-a părut prea încântată că eram beat în noaptea în care m-a găsit după jocul de poker. — Apă. După ce dăm gata bolul de paste, Hartley mă roagă să-i arăt unde e baia. îi, arăt toaleta de lângă bucătărie, iar eu merg în hol, la baia de la parter. Când mă întorc, aud vocile lui Hartley şi Lauren. Presupun că Lauren a coborât să ia ceva, deşi mă mir că nu i-a ordonat unuia dintre servitorii ei personali să-i aducă. N-am de gând să trag cu urechea la ce vorbesc, chiar deloc. Dar, înainte să intru în bucătărie, Lauren spune ceva care mă face să împietresc. — Drăguţ să văd că te foloseşti de numele Royal. — La ce te referi? întreabă Hartley confuză. — Mă refer la faptul că ai avantaje serioase când ieşi cu un Royal. E grozav, asa-i? Tonul frivol şi îngâmfat al lui Lauren mă face să înţepenesc de nervi. Tipa asta e groaznică. — Eu nu ies cu niciun Royal. Eu şi Easton suntem doar prieteni. Lauren chicoteşte. — Haide, fată. Prietenii nu-şi cumpără bijuterii scumpe. — Ce? Oh, te referi la chestia asta? Easton l-a câştigat la o maşinărie cu bomboane. — Sigur. Candy Machine. — Nu înţeleg. — E un magazin cu bijuterii personalizate pe Sixth. Ta- lismanele costă de la cinci miare în sus. 235 Erin Watt Urmează un moment de pauză, în care Lauren adună în minte mărunţişurile de pe colierul lui Hartley. — Ai acolo trei talismane. Care au, în principiu, diamante, rubine şi smaralde. Cred că l-a costat pe Easton cam cincisprezece miare. Nu că nu şi le-ar putea permite. Cum am spus, e un început bun. — Dar... nu vreau să-mi cumpere lucruri scumpe, protestează Hartley, în timp ce eu o blestem pe Lauren pentru că a deschis subiectul. Şi aşa a fost destul de dificil s-o fac pe Hartley să-mi accepte cadoul. — Oh, te rog nu face pe nevinovata. Când ieşi cu fraţii Royal înseamnă că trebuie să te implici în problemele lor complicate de familie. Nu strică să fii despăgubită, aşa-i? Fac câţiva paşi în spate, apoi calc apăsat, pentru ca fetele să mă audă venind. Bineînţeles că amândouă amuţesc. Lauren zâmbeşte larg când intru în bucătărie. Hartley are o privire furioasă. Când mă vede, ridică lănţişorul în mână. — Nu pot păstra asta. încerc să n-o privesc mânios pe Lauren. — De ce nu? — E prea scump. Nu pot să port ceva ce costă atât de mult. De la masă, Lauren oftează iritată, ca şi cum Hartley ar fi dezamăgit-o. îşi ia paharul de apă şi iese din bucătărie, fără să privească înapoi. — De ce nu? repet, fixând-o pe Hartley din nou cu privirea. Nu e ca şi cum ai fi săracă. Ai un cont de economii. — Singurul meu cont de economii e dedicat nevoilor mele academice. E de la bunica

mea şi nu-l pot folosi 236 fiction connection Moştenitorul decăzut decât pentru lecţii, meditaţii, lucruri de genul ăsta. Asa îmi permit să merg la Astor. Se chinuie în continuare să tragă şi să desfacă colierul, ca şi cum lănţişorul de aur i-ar arde pielea. — Ajută-mă, îmi ordonă. — Nu. Fac un pas în spate. Ar fi o înfrângere ca ea să-şi dea jos colierul şi nu vreau să simt chestia asta. — Vorbesc serios, Easton. E jenant să-l păstrez. Eu nu mi-aş putea permite niciodată aşa ceva. De ce crezi că tatăl meu... spune ea, dar se opreşte. Nu pot accepta colierul acesta. — Ce voiai să spui despre tatăl tău? insist. — Nimic. Oftez iritat. — De ce cu tine trebuie să fie mereu atât de greu? De ce e viaţa ta un mister atât de mare? Se opreşte preţ de o secundă din încercarea de a-şi scoate colierul. — Ce importanţă are? — Pentru că suntem prieteni. Pentru că vreau să te cunosc mai bine. Şi pentru că m-am săturat să fiu singurul care se confesează. I-am spus lucruri pe care nu le-am spus nimănui, iar ea continuă să fie misterioasă şi să se comporte ca şi cum ar prefera să se radă în cap decât să aibă încredere în mine. Zăresc în ochii ei un licăr de dispreţ. — Mda, arunci încontinuu cuvântul „prieten". Spui încontinuu că pentru tine e în regulă să fim doar prieteni. Dar o parte din mine simte că asta e o mare minciună. Ca şi cum ai face toate lucrurile astea ca să mă cucereşti. îmi încleştez pumnii de nervi. 237 Erin Watt — Dacă asta crezi, de ce mai eşti aici? Nu răspunde. — Ai noroc că m-ara hotărât să nu mă ating de tine. Rămâne cu gura căscată. — Am noroc? — Da. Pentru că, dacă voiam să fim dezbrăcaţi, am fi fost dezbrăcaţi până acum. în momentul ăsta, nu fac decât să-ţi cânt în strună. — Oau. Foarte frumos, Easton, spune şi trage tare de colier, iar încuietoarea fragilă cedează. Mersi pentru joc, film şi mâncare. Futu-i. — Stai. Nu pleca. Am glumit. Azvârle colierul pe masă, fără să mă privească în ochi. — Aha. Trebuie să plec. încerc să-mi reprim un val de anxietate. Seara abia a început şi nu vreau să stau singur acasă. — Haide, Hartley, eu am rămas acasă pentru tine şi tu deja pleci? Pentru ce? Pentru că m-am dat la tine în glumă? — Nu, ci pentru că sunt obosită şi vreau să merg acasă. Nu trebuia să rămâi acasă. A fost alegerea ta. Iese pe hol. Iau lănţişorul de pe masă şi fug s-o prind, cu bijuteria zăngănindu-mi între

degete. — Am ales asta pentru că asta fac prietenii, corect? Fac sacrificii. — Nu-mi face favoruri, răspunde glacial. Mă simt cuprins de mânie. — N-am să-ţi fac. De fapt, poţi să-ţi cauţi singură maşină cu care să ajungi acasă. Deschide cu forţă uşile mari de stejar. — Asta am să fac. 238 ----fiction connection Moştenitorul decdzut După care pleacă. Pur şi simplu... iese pe uşă, coboară scările şi-şi continuă drumul. O privesc din holul de la intrare pe măsură ce silueta ei subţire devine tot mai mică, traversând parcarea. Nu priveşte înapoi nici măcar o dată. Mă bucur că a plecat, îmi spun. Muream de poftă să beau nişte alcool, iar acum pot să beau. Mă uit la colierul din mână, tentat să-l izbesc de perete. în cele din urmă, îl bag în buzunar, fiindcă Lauren avea dreptate. Drăcia asta chiar a costat cincisprezece mii. Aş putea s-o păstrez pentru următoarea ţipă. De data asta, o voi alege pe una care-mi va fi recunoscătoare şi care mă va aprecia cu adevărat. Merg furios la dulapul de băuturi al tatei. Singura chestie rămasă e vinul lui greţos de Porto. Dau pe gât oricum porcăria asta dulce. Alcoolul e alcool. Mă va ameţi, şi asta e exact ceea ce-mi trebuie. Nu-mi vine să cred. Am fost drăguţ cu ea. I-am luat apărarea. Ar trebui să se bucure. Ar trebui să-mi mulţumească în genunchi pentru că i-am oferit protecţia clanului Royal. Protecţia clanului Royal? Aproape că mă sufoc. Ce fel de persoană am devenit? Nu-i de mirare că nu mai vrea să-şi piardă vremea cu mine. Bâjbâi după o altă sticlă. în subconştient, aud vocile fraţilor mei, care-mi spun să nu mă piş pe propria-mi viată. ; — Fără pastile. Fără droguri, le răspund fraţilor mei imaginari. Doar un pic de alcool. Nui nimic greşit în asta. în timp ce duc sticla la gură, mă zăresc în oglinda de pe perete. înainte, acolo era tabloul cu mama mea. Acum, e o reflexie monstruoasă. Cum poate taică-meu să 239 Erin Watt se privească în ochi? Stai aşa, el nu e niciodată aici, deci doar aşa poate. Eu sunt singurul care e aici, bând porcării care nu-mi plac, pentru că nu suport să stau singur nici măcar un minut din viaţa mea. Capul meu e un loc îngrozitor. Strâng sticla şi mai tare în mână. Rataţii beau singuri. Eu, Easton Royal, nu sunt un ratat. Dau gata sticla, iau încă una şi merg împleticindu-mă spre plajă. 240 fiction connection Capitolul 21 Drumul până la Felicity e înceţoşat, dar reuşesc să ajung unde trebuie. Sau cel puţin aşa mi se pare, după numărul de siluete care se întrezăresc pe nisip. — Easton Royal! îmi aud numele strigat de câţiva puştani. Probabil că Felicity a invitat şi câteva persoane care nu sunt la Astor, pentru că recunosc unii oameni care sunt deja la facultate. — Hei, Felicity te-a căutat peste tot, spune cineva. E destul de furioasă. Ai face bine să te ascunzi.

— Stu a adus gagici de la facultate. Sunt atât de mişto, spune un alt tip, muşcându-şi pumnul. Abia aştept să termin liceul. — Unde e băutura? bolborosesc. — în casa de lângă piscină. Dar... pari deja destul de beat, omule. Eşti sigur că-ţi mai trebuie? — Dacă am să vreau sfatul tău, am să ţi-l cer. Trec pe lângă el, fără să mă uit măcar cine e. Pe colină, zăresc piscina, căsuţa aferentă şi un mic ring de dans, pe care sunt Ella şi Val. Le place să dea din funduleţ. Iau un pahar din mâna unui tip şi îmi croiesc loc prin mulţime. Aud în spatele meu nişte proteste, dar fac spre 241 Erin Watt tip nişte gesturi obscene, după care-l ignor. Poate să-şi ia altceva de băut. Merg spre fete etalându-mi muşchii şi vărsând jumătate din băutură pe drum. — Dumnezeule, cine e beţivul ăsta? Lindsey de la ora de Ştiinţe Politice se opreşte la jumătatea frazei. — Oh, tu eşti. — Ai vreo problemă cu mine? o întreb pe un ton tărăgănat. — Nu, răspunde, însă ochii ei spun altceva. îi zâmbesc cu răceală şi merg mai departe. — E o alegere bună. — Boule, mormăie încet. — Târfă. O mână puternică mă prinde de umăr. — Te-am auzit, Royal. Tu eşti cel care se ia de toată lumea. Cu ochii înceţoşaţi, mă uit la chipul lui. E Zeke, prietenul bine făcut al lui Lindsey. — Ştiu că nu primeşti suficientă atenţie acasă, Zeke, dar îţi verşi oful unde nu trebuie, îl informez. Dacă nu-ţi iei labele de pe tricoul meu Tom Ford, ai să sari cu banii să-mi cumperi altul. Zeke, roşu de mânie, îşi ia elan să-mi tragă un pumn. Dac-ar fi reuşit, m-ar fi durut ca naiba, dar se mişcă mai lent decât un melc. Mă aplec, îl prind de mijloc şi-i sucesc mâna la spate. Cade în genunchi. Lindsey începe să ţipe. Apoi, aud o altă voce strigandu-mi numele. — Easton! Easton! Două mânute încearcă să mă împingă la o parte, fără succes. Sunt ale Ellei. Pare îngrijorată. — Ce e, surioară? 242 fiction connection Moştenitorul decăzut — Ce faci? Fac semn cu mâna liberă, iar lichidul din pahar se varsă pe ringul de dans. — Am venit la petrecere. — Eşti beat. Mă apucă de pumnul cu care-l ţin strâns pe Zeke. — Două steluţe aurii! Te-aş aplauda, dar am mâinile ocupate, spun, ridicând paharul. Dacă prind unghiul potrivit, aş putea să-l fac pe Zeke KO. Ar fi amuzant. Ţipetele lui Lindsey s-au transformat în plânsete. încep să fredonez ca s-o acopăr. — Unde e Hartley? mă întreabă Ella. — Cui îi pasă? Simt un nod în gât din cauza minciunii pe care am spus-o. Mie îmi pasă. îmi pasă al

dracului de mult. — Easton, te rog. — Aşa te milogeşti şi când eşti cu Reed? o întreb, încercând să-i fac cu ochiul. Probabil de asta-i cari bărbăţia la tine-n poşetă. Expresia ei îngrijorată devine glacială. — Eşti beat, repetă ea. Du-te acasă. O altă pereche de mâini o ajută pe Ella să-l elibereze pe Zeke din strânsoarea mea. Undeva, în faţa mea, apare Bran. — Hei, frate. Mergem să jucăm frisbee football7şi mai avem nevoie de o persoană. — E prea întuneric, bombăn. — Nu e, Bran a lipit nişte luminiţe pe disc, spune Pash, de lângă mine. Haide. îi dau drumul lui Zeke fără tragere de inimă. Lindsey se prăbuşeşte pe spatele lui, ceea ce nu pare a fi deloc 7 Aruncarea unui disc pe echipe, cu reguli împrumutate din fotbalul american. (W. t.) 243 Erin Watt comod. Dau să spun ceva, însă Bran şi Pash mă iau de acolo. Ultima chestie pe care o văd e mutra furioasă a Ellei. Cred că i-am rănit din nou sentimentele. Va trebui să-mi cer scuze mâine-dimineaţă. E atât de sensibilă. Cineva aruncă un disc luminos în aer. — Aveţi un joint? întreb. — Hai să jucăm, spune Bran oftând. N-ar fi bine să fumăm iarbă în seara asta. Mă întorc spre el. — Acum îmi monitorizezi activităţile recreative? t — Doar încerc să fac în aşa fel încât căpitanul apărării noastre să rămână teafăr şi nesuspendat. Discul vine cu viteză spre noi. Bran sare şi-l prinde chiar înainte să mă lovească drept între ochi. — Poate că frisbee nu e o idee bună pentru astă-seară, spune sec. Pash aprobă. — Vreţi să mergem, să stăm pe la mine? Am putea să vedem un film. — Film? E ultimul lucru de care am cfief, răspund, tră- gându-mi un pumn în palmă. Ce-aţi zice să ne batem? — Fără bătăi la petrecerea mea! se aude vocea ascuţită a luiFelicity. Mă întorc şi o văd la câţiva metri distanţă. Ochii ei aruncă flăcări. Mă întreb de ce-o fi atât de furioasă. Apoi îmi amintesc. Voia să ne despărţim aici, unde să ne poată vedea toată lumea. Ei bine, mă bucur să-i fiu de folos. — Felicity. Aici erai. Merg la ea şi o cuprind de umeri. — Iubita mea de faţadă. Hei, oameni buni, strig. Avem ceva să vă spunem. Felicity vrea să facă un anunţ. Va pune punct falsei noastre relaţii. 244 ----fiction connection Moştenitorul decăzut Lumea amuţeşte treptat, nu se mai aud decât chicotelile câtorva fete. Fac câţiva paşi în spate şi deschid braţele. — Sunt aici. Fă-ţi de cap. Desparte-te de mine aşa cum ai chef. Fă-o cum vrei, ca să ieşi neşifonată din asta. — Easton, haide acasă.

Ella îşi face loc prin mulţime. — Nu pot, surioară. I-am promis falsei mele iubite că mă poate umili în fata tuturor prietenilor noştri, spun, făcându-i cu mâna lui Felicity. Scena îţi aparţine. Gura-i e strâmbă, într-un cerculeţ dezaprobator. — Eşti un nemernic crud şi malefic, Easton Royal, sâsâie ea printre dinţi. — Asta-i tot ce poţi? Asta-i tot din partea uneia dintre cele mai ale dracului fete de la Astor? Haide. Nu mă dezamăgi, îi spun, făcându-i semn să mă pocnească din toate puterile, dar lovitura n-o dă ea. — Scuze pentru asta, dar cred că-mi vei mulţumi mâine dimineaţă. Bran îşi ia avânt, apoi îşi lasă pumnul să zboare. E ultimul lucru pe care-l văd. Sunt trezit de o lumină orbitoare şi de muzică de fanfară care-mi răsună în cap. Scot un geamăt chinuit, astfel că muzica se aude şi mai tare. Bătaia tobelor îmi pulsează în tâmple şin stomac, până când valurile de greaţă pe care mi le produce mă scot cu forţa din pat şi mă trimit de urgenţă la baia dormitorului meu. Vomit până când nu mai am ce scoate din mine şi rămân acolo îngenuncheat, cu senzaţia aceea de vomă, câteva minute în plus. La un moment dat, reuşesc să mă ridic. îmi periez dinţii şi dau pe gât două pahare de 245 Erin Watt apă. Fac duş. Mă bărbieresc. Când mă întorc în dormitor şi îmbrac o pereche de pantaloni de trening, mă simt aproape normal. Mahmurelile sunt îngrozitoare. Dar ale mele nu sunt chiar atât de rele. Nu-mi aduc aminte care a fost ultima dată când m-am trezit atât de şifonat după o noapte de băutură. E adevărat că aseară am băut destul de mult. Suficient încât să mă comport ca un bou, s-o enervez pe Felicity şi să-mi iau un pumn în freză de la Bran Mathis. — Cât ai băut aseară? mă întreabă încruntat taică-meu, stând în uşa dormitorului. Nu te mai urci în carlingă până nu te redresezi. — Cine spune că am băut ceva? îl provoc. — E opt dimineaţa şi în ultimele zece minute ai vomitat de te-a auzit tot cartierul. Asa că te întreb din nou: cât ai băut? îşi foloseşte tonul autoritar din sala de şedinţe, cu care-i face pe asociaţii lui să se pişe pe ei. Dar eu nu sunt unul dintre asociaţii lui — sunt copilul lui, ceea ce înseamnă că ştiu direct de la sursă că Royal senior e un laş în afara biroului. Ne-a lăsat pe mine şi pe fraţii mei să ne facem de cap ani buni, chiar şi înainte de moartea mamei. — Poate am gastroenterită — ai auzit de asa ceva, tată? îl întreb sfidător. îmi place că mereu te aştepţi la ce-i mai rău din partea mea. Bombănind pe sub mustaţă, merg la dressing şi deschid uşile. în celălalt capăt al încăperii, tata capătă o expresie afectată. — îmi pare rău, fiule. Eşti bolnav? — Nu, îi răspund cu un rânjet. Mahmur. 246 fiction connection Moştenitorul decăzut — Easton. îşi trece o mână istovită prin păr. Acelaşi păr castaniu pe care l-am moştenit eu şi fraţii mei mai mari. Gemenii sunt şateni. — Dintre toţi copiii mei, tu eşti cel care-mi va scoate peri albi, ştii asta, nu-i aşa? — Logic. Gid e prea cuminte. La fel şi Reed. Mă prefac că mă concentrez. — De fapt, gemenii s-ar putea să fie mai răi decât mine. Ştiai că sunt împreună.cu

aceeaşi fată... — Nu pot să te ascult! bombăne tata, acoperindu-şi urechile în timp ce iese repede din cameră. Pufnesc fiindcă, la naiba, tata e mai de treabă de când Ella s-a mutat cu noi. înainte, nu-şi făcea timp să ne verifice ori să ne ţină morală cu privire la comportamentul nostru nechibzuit. Ca veni vorba de Ella, dă buzna în camera mea la mai puţin de un minut după ce iese tata. Părul blond îi e prins într-o coadă de cal, în vârful capului, şi poartă pantaloni de yoga şi un tricou al echipei de fotbal State, cu numărul lui Reed pe piept. Oh, futu-i. Am uitat că azi mergem să-l vedem pe Reed. Echipa lui joacă împotriva celor de la Louisiana State. — Ce mama dracului e cu tine? mă-ntreabă Ella, iar coada îi flutură în timp ce se îndreaptă val-vârtej spre mine. — întrebarea ta e prea vagă, surioară. Sunt o grămadă de rahaturi în neregulă cu mine. — Te-ai purtat ca un nesimţit aseară, mă acuză ea. — Vrei să spui că m-am purtat ca de obicei? Are o privire consternată. — Nu, nu aşa te comporţi de obicei, cel puţin nu cu mine. 247 Erin Watt Derulez secvenţele, încercând să-mi amintesc ce i-am spus sau făcut ieri Ellei. Când am ajuns la Felicity, Ella şi Val dansau. M-am ocupat de nemernicul de Zeke, iar Ella a intervenit. Iar eu... oh, da. Am făcut un comentariu pueril despre cum îl ţine pe Reed sub papuc şi am luat-o în râs, întrebând-o dacă se milogeşte de fratele meu când sunt împreună în pat. îmi înăbuş un oftat. Futu-i. Chiar sunt un nesimţit. — De ce faci fazele astea? mă întreabă. Ah, la naiba, îi tremură buza de jos. Dacă începe să plângă, jur pe Dumnezeu că... Dar Ella îşi revine repede. Buzele ei devin inexpresive şi-şi ţine nasul pe sus. Fata asta are autoritatea în sânge. Nimic n-o doboară vreodată. Nu-i de mirare că fratele meu s-a îndrăgostit de ea în secunda în care ne-a intrat în casă. — Ai probleme cu dependenţa, Easton. — Hai, nu zău. — Nu-i de râs, răspunde cu o licărire în ochi. Nu, nu e. Ultima persoană din familia noastră care a avut probleme cu diverse dependenţe şi-a luat naibii zilele. Dar eu nu sunt ca mama. Mă iubesc prea mult pentru a putea face asta. — îmi place să beau, spun, ridicând din umeri. Ce mare scofală? Nu e ca şi cum mai bag pastile în mine, îi spun, în timp ce caut în dulap tricoul cu Jersey. La ce oră avem avion? o întreb peste umăr. — într-o oră, îmi răspunde, încrucişând braţele. Dar tu nu vii. Mă întorc spre ea. — Dă-o naibii de treabă. Reed are meci. — Nu te vreau acolo, îmi spune încruntată. 248 fiction connection Moştenitorul decăzut Nu-mi pot stăpâni un hohot de râs. — Doamne, surioară, ei bine, dacă tu nu mă vrei acolo, presupun că voi rămâne acasă, îi răspund, scoţând tricoul de pe umeraş. Sau nu. — Vorbesc serios, spune pe un ton arogant, care mă pune în gardă. Ai fost aşa un bou aseară şi nu doar cu mine, ci şi cu Val şi Bran şi — nu pot să cred că spun asta — cu Felicity. Nu meriţi să vii cu noi în New Orleans să vezi meciul lui Reed şi să mănânci gogoşele delicioase, apoi să te bucuri de cină pe strada Bourbon. E ca şi cum l-ai invita pe un raton

care tocmai ţi-a împrăştiat gunoiul pe gazon să intre în casă şi să-ţi facă la fel şi în bucătărie. — Din fericire, nu tu ai de spus vreun cuvânt cu privire la asta, îi răspund sarcastic. Tocmai m-a comparat cu un raton? — Eşti sigur de asta? îşi scoate telefonul din buzunar cu un rânjet şi tastează ceva. în mai puţin de zece secunde, îmi vibrează telefonul pe noptieră. Privind-o bănuitor pe Ella, mă îndrept spre pat şi citesc mesajul de la Reed. Rămâi acasă astăzi. Nu vreau să vii azi aici. Sunt copleşit de un val de revoltă. Ăştia îşi bat joc de mine? — Deci aşa vrei sa fie, da? mormăi furios. îmi place că e furioasă pe mine fiindcă i-am spus că-l ţine pe Reed sub papuc. Tocmai mia demonstrat că am dreptate! — Până îţi bagi minţile-n cap? spune Ella. Da. Se roteşte pe călcâie şi iese val-vârtej din cameră ca o tornadă măreaţă a moralităţii. * 249 Erin Watt Ella şi Reed nu glumeau. Mi s-a interzis la propriu să zbor la Louisiana cu tata şi cu sora mea cea trădătoare şi sunt obligat să-i privesc ieşind pe uşă fără să se uite măcar o dată înapoi. Al naibii de pueril, după părerea mea. în fine. Asta înseamnă că pot să-mi petrec ziua relaxandu-mă prin casă şi lenevind la piscină. Pot să stau singur o după-amiază. E distractiv să leneveşti, mă mint eu. Mă tolănesc pe un şezlong, punând o sticlă de apă şi una de bere pe măsuţa de lângă mine. Beau din amândouă, ca să pot fi şi hidratat şi ameţit în acelaşi timp. Şi, din fericire, nu e nimeni în preajmă să-mi ţină morală pentru că beau. Când nu moţăi, mintea îmi zboară la Hartley. O sun, dar nu-mi răspunde. Ştiu că nu lucrează astăzi, ceea ce înseamnă că mă ignoră. Ce-i cu ea? Nu înţeleg de ce nu vrea să discute cu mine despre nimic. Eu i-am făcut mărturisiri despre mama, nu-i aşa? Iar ea nu poate avea suficientă încredere în mine să-mi spună măcar un singur detaliu? Iar colierul acela a fost un cadou. De ce trebuie să fie totul atât de dificil cu ea? Trebuia să rămână la internat. Aşa nu m-ar fi făcut pe mine să-mi pierd minţile. Şi de ce s-a întors? Cine nu vrea să meargă la o şcoală cu internat? Când mă gândesc la toată libertatea aceea. Adică... mi-ar fi dor de familia mea, dar nu m-ar deranja să fiu trimis departe de casă. Sau cine ştie? Pe Hartley a deranjat-o. Suficient de mult încât să se-ntoarcă în Bayview, împotriva voinţei părinţilor ei. Cum m-as simţi eu dacă nu mi-as vedea fraţii deloc? Ar ii II fi ca naiba. Abia rezist să stau o zi în exil fără să-mi înec amarul. Mă întreb ce-i cu mine. De ce naiba sunt atât de jalnic? Rezist să stau singur o zi. Sau o săptămână. Sau un 250 fiction connection Moştenitorul decăzut an, dacă e necesar. Hartley se comportă ca un bebeluş dacă nu rezistă să stea la internat. Să te întorci acasă, în condiţiile în care ai tăi nici măcar nu te vor acolo? Cine ar face asta? Ar trebui să începi o nouă viaţă. Iau o înghiţitură sănătoasă de bere. Oricum, nu ştiu de ce-mi mai pasă. Nu am nevoie de Hartley nici măcar ca prietenă. Aş putea sa sun orice gagică, care ar veni în fugă aici s-o ardă cu mine. Pot avea pe oricine vreau eu. Fetele nu-mi pot rezista — iar asta o include şi pe fata cu bucle castanii, care apare deodată pe alee, ţinându-se de mână cu fratele meu. în momentul în care privirea mea se întâlneşte cu cea a Savannei Montgomery, simt o tensiune între noi.

Stânjenit, mă foiesc pe şezlong şi mai iau o gură de bere. — Hei, mormăi spre cei nou-veniţi. Amândoi sunt în costum de baie, iar Gideon duce două prosoape, care-i atârnă pe braţul musculos. De când s-a împăcat cu Savannah, vine acasă aproape în fiecare weekend. Sav e la facultate cu el pentru că a absolvit cu un an mai repede, dar presupun că au mai multă intimitate în Bayview. Amândoi au colegi de cameră la facultate. — Hei. Te deranjează dacă facem o baie? întreabă Gid. — Sigur că nu. Faceţi-vă de cap, îi răspund, cu un gest spre piscină şi întinzându-mă din nou pe şezlongul meu. Eu trag un pui de somn. Hei, Sav, cum e viaţa de studentă? — Salutare, spune ea tăios. E bună. Simt o tentă de iritare, aceeaşi pe care am simţit-o şi din partea domnişoarei Mann când sa purtat ca şi cum ar fi fost doar vina mea că ne-am giugiulit. Eu şi Savannah ne-am culcat împreună anul trecut, cu mult timp înainte 251 Erin Watt să se împace cu Gid. în momentul respectiv, era pornită să-l rănească, iar eu eram pornit să mă rănesc... pe mine, presupun. Reed tocmai o făcuse pe Ella să plece din oraş şi eram ofticat. Toată atracţia pe care o simţisem până atunci faţă de Ella se evaporase, dar nu şi conexiunea noastră. Adevărul e că, deşi aparent am multi prieteni, în realitate nu am prieteni mai deloc. Totul e o porcărie superficială. Cu Ella, a fost mai mult decât o prietenie de suprafaţă. Aveam încredere în ea. incă am, chiar dacă s-a purtat ca o mare vacă azi-dimineaţă. M-am pierdut cu firea când porcăriile lui Reed au fă- cut-o să plece. M-am prăbuşit, ca un avion de la Atlantic Aviation, care nu trece testul şi se prăbuşeşte în deşert, trimiţându-i pe inginerii tatei înapoi la planşa tehnică, să-şi dea seama din cauza cărui defect de proiectare s-a prăbuşit. Eu sunt defectul de proiectare din familia Royal, singurul care nu seamănă oarecum cu ceilalţi, cel mai degrabă prăbuşit decât în picioare. Acestea fiind spuse, nimeni n-a obligat-o pe Savannah să se culce cu mine. Şi da, m-am simţit vinovat după ce s-a întâmplat, dar nu suficient de vinovat încât să-mi asum răspunderea pentru tot. Au fost doi oameni în patul acela. Gideon ştie şi nu ne condamnă pentru asta. Sincer, cred că e atât de fericit că s-a împăcat cu fata asta, încât e dispus să-i ierte toate păcatele. Având în vedere lunga lui listă de păcate, ar fi ipocrit să n-o facă. — Te-ai hotărât să nu mergi la meciul lui Reed? întreabă Gid, lăsând prosoapele pe şezlongul de lângă mine. Cred că nu i-a spus nimeni că mi s-a dat interzis în Louisiana. — Nu prea aveam chef, îl mint. Sunt mahmur. 252 fiction connection Moştenitorul decăzut — Am auzit, răspunde sec. Savannah merge în capătul în care apa e mai mică şi bagă un deget. — E bună apa, îl strigă pe Gideon. Haide să facem o baie, Gid. — Vin imediat, îi zice, întorcându-se din nou spre mine. Sawyer spune că noul tău coordonator de joc te-a cărat aseară mort de beat acasă şi te-a băgat în pat. îmi propun să-i trag un şut în fund mai târziu lui Sawyer. Sau lui Sebastian. Oricare dintre gemeni, din moment ce nenorociţii ăia doi sunt cam una si aceeaşi • 7 t persoană. Aşa crede şi iubita lor. — Trebuie s-o laşi mai moale cu băutura, mă avertizează Gideon. începi să fii cam bătrân pentru asta, Easton. Credeam că vrei să zbori din nou.

Cuvintele lui mă calcă pe nervi. Gid mă judecă atât de mult uneori. — Am să zbor din nou. Doar aştept să plec de acasă şi să scap de autoritatea parentală. în plus, doar pentru că pe tine te-a transformat facultatea într-un om bătrân, nu înseamnă că-ţi voi urma traiectoria, băi. Eu vreau să mă bucur de adolescenţă cât de mult posibil. Dezamăgirea pe de chipul lui mă calcă pe nervi şi mai rău. — Sigur, East. Atunci dă-i înainte şi bucură-te de asta. Merge la Savannah, iar eu mă întind din nou pe şezlong, în timp ce ei doi sar în piscină şi cu toţii ne prefacem că eu n-am văzut-o dezbrăcată pe iubita fratelui meu. 253 Capitolul 22 Restul weekendului trece repede. Mă gândesc la Hartley mai mult decât ar trebui, dar, oricât de mult aş vrea s-o sun, reusesc să mă stăpânesc. Hotărăsc să aştept şi să discut cu ea la şcoală. Să-mi cer scuze că am fost un nemernic cu ea şi să sper că nu se va încăpăţâna şi mă va ierta. Duminică seara, Ella decide să-mi vorbească din nou. Mi se alătură în camera de vizionare şi beleşte ochii la televizor. Mă uit la un film de-al lui Tarantino şi e al naibii de sângeros. — Cineva e într-o dispoziţie foarte violentă, comentează ea, tresărind. Ridic din umeri şi mă uit în continuare la ecran. — Oh, brusc, ne vorbim? — Da, răspunde cu un ton spăşit. încerc să nu zâmbesc. Ella nu e atât de dură pe cât vrea să pară. E cea mai sufletistă persoană pe care am întâlnit-o şi-i pasă de ceilalţi cu înverşunare. Dacă te consideră demn de timpul şi energia ei, va face rai pe pământ pentru tine, ca să te simţi iubit şi apreciat. — Ştiu că am fost o nenorocită cu tine weekendul ăsta, recunoaşte. Am făcut-o intenţionat. 254 fiction connection Moştenitorul decăzut Pufnesc. — Hai nu zău. Se apropie şi se asază lângă mine. — încercam să te fac să conştientizezi ceva. — Ce anume? Că excelezi în a nu vorbi cu cineva când eşti supărată? — Nu. Că faptele tale îi pot îndepărta pe ceilalţi, răspunde, scuturând din cap dezamăgită. Sunt atât de mulţi oameni cărora le pasă de tine, East. Tatăl tău, fraţii tăi, eu, Val, colegii tăi de echipă — te iubim. Simt fiori pe şira spinării, de parcă m-ar înţepa o sută de porcuşori spinoşi. Din instinct, mă aplec după pahar, după care-mi amintesc că e apă minerală. Futu-i, am nevoie de ceva mai puternic. încerc să mă ridic, însă Ella mă prinde de braţ. — Nu, spune cu blândeţe, citindu-mi gândurile. Nu ai nevoie de băutură. — Ba cam am. — De fiecare dată când ajungem la sentimente sau conversaţia devine puţin cam serioasă, încerci să te distanţezi. Să devii insensibil... — N-am nevoie să-mi ţii iar morală. — Nu e morală, spune cu ochii întunecaţi. Pur şi simplu nu-mi place să văd că te îmbeţi atât de tare, încât ajungi să le vorbeşti prietenilor tăi ca unor gunoaie... Vocea lui Sawyer se aude prin interfon, întreru- pând-o pe Ella: — Băi, East. E Hartley aici.

Sunt copleşit în egală măsură de uimire şi bucurie. E aici? Pe bune? Fără să zăbovesc, mă grăbesc spre uşă. Vocea Ellei mă opreşte înainte să ies din încăpere. — Te iubesc, Easton, dar îmi fac griji. 255 Erin Watt îngrijorarea sinceră din vocea ei mă face să şovăi. Nu-mi place s-o fac pe Ella să se simtă prost. E una dintre persoanele mele preferate din lumea întreagă. Mă întorc încet spre ea. — îmi pare rău că ţi-am spus lucrurile alea la petrecere, bolborosesc. Nu voiam să te rănesc. — Ştiu, spune ea, după care face o pauză. Doar că te vreau alături de mine mult timp de acum încolo, aşa că... ai grijă de tine. O salut ridicând lejer degetul arătător. — Se face. Când ajung în holul de la intrare, o găsesc pe Hartley trăgând cu ochiul în sufragerie^ la portretul mamei suspendat pe perete. — Aceea e mama, îi spun. — E frumoasă. — Vrei să intri? — Sigur. Deschid uşile. Sufrageria era unul dintre locurile preferate ale mamei. E o încăpere imensă cu ferestre înalte într-un capăt şi cu şemineu în celălalt. Ultima oară când am intrat aici, tata şi-a anunţat logodna cu Brooke. — Semeni cu ea, remarcă Hartley, cu privirea cenuşie încă aţintită asupra portretului. Mă uit la faţa ovală a mamei. — Toţi am moştenit părul şi ochii ei. Hartley scutură din cap. — Nu, la forma feţei şi la sprâncene. Mama ta avea sprâncene perfecte, aşa cum ai şi tu. — Ăă, probabil? Nu m-am gândit niciodată la asta. — Tu cu cine semeni mai mult dintre părinţii tăi? 256 fiction connection Moştenitorul decăzut îmi doresc în clipa următoare să-mi retrag cuvintele. Ştiu cât de mult urăşte să vorbească despre ai ei. — Uită că te-am întrebat. — Nu, e în regulă, răspunde, ridicând din umeri. Eu semăn mai mult cu tata. Parker, sora mea, seamănă cu mama. E delicată, drăguţă. Pufnesc. — Nu părea atât de delicată sau drăguţă la restaurant. Din nou îmi vine să-mi muşc limba. De ce spun încontinuu prostii? Dar Hartley mă ia prin surprindere. Se sprijină cu un braţ de şemineu, iar degetele ei mângâie rama de mahon. — Delicateţea şi drăgălăşenia sunt armele ei. N-ai vrea s-o superi, fiindcă e un adevărat îngeraş. îţi doreşti confirmare din partea ei. Iubirea şi afecţiunea ei. Oau. E ca şi cum ar vorbi despre mama mea. — Dar nu le vei primi niciodată, fiindcă e prea egoistă, spun şi de data asta, eu sunt cel care o surprinde pe Hartley. Ea ridică din sprâncene. — Mai ştii pe cineva la fel?

Arăt spre pictură. Colţurile gurii îi cad în semn de dezamăgire. — Ce aiurea. Se întoarce spre mine. îşi ţine mâinile împreunate. Pare c-ar ţine ceva în palme, dar nu-mi pot da seama ce anume. — îmi pare rău pentru aseară. Mi-am pierdut cumpătul şi m-am enervat pe tine fără motiv. Expir ca şi cum s-ar fi spart în mine un balon umflat. — Nu, la naiba. Mie îmi pare rău. Eu am exagerat. Ridică o mână, făcându-mi semn să tac. 257 Erin Watt — Ce-ai zice să mă laşi pe mine să-mi cer scuze prima? — Bine, îi răspund, făcând semn că trag fermoarul la gură. îi tremură buzele. — îmi pare foarte rău că m-am purtat ca un copil răzgâiat aseară. îmi pare rău că am ţipat la tine. îmi pare rău că am rupt colierul. Asta a fost ceva groaznic. întinde mâna şi-mi pune ceva în palmă. Curios şi entuziasmat, privesc darul de la ea. E o brăţară subţire din piele cu închizătoare de argint. — Ştiu că nu e mare lucru... — E minunată, o întrerup, ridicând brăţara. Pune-mi-o tu, te rog. Când o face, îi tremură degetele. îmi vine s-o îmbrăţişez, dar aştept să termine de încheiat brăţara. Maroniul arată bine pe pielea mea bronzată şi-mi place detaliul din argint. — îmi place mult, îi spun. — Ştiu că nu porţi nimic în afară de ceas, dar... — E perfectă. Nu mai spune nimic, fiindcă îmi place mult şi n-am să accept să râdă nimeni.de ea, nici măcar tu, îi răspund, ridicând mâna. Arată mişto. — Nu ştiu cât de mişto e, dar mă bucur că-ţi place, spune zâmbind. Oh, mai am un cadou. — Da? o întreb precaut, nevoind s-o sperii cu entuziasmul meu. — Celălalt cadou e ăsta — am făcut ceva ce i-a supărat pe părinţii mei, iar ei m-au alungat, spune, plimbându-şi degetele pe rama tabloului. Mai am o soră. Ţi-am spus vreodată despre ea? Scutur din cap. — Nu, dar am văzut poza ei în articolul din ziar de pe internet. 258 fiction connection Moştenitorul decăzut — Numele ei e Dylan. Are treisprezece ani. N-am reuşit să vorbesc cu ea decât de opt ori în ultimii trei ani. Hartley se opreşte. îmi dau seama că e pe punctul de a izbucni în plâns. Fac un pas spre ea, dar mă opreşte, ridicând o mână. — Nu. Nu pot accepta milă în momentul de faţă. Am să cedez psihic şi nu vreau asta. — Eu vorbesc cu Reed cel puţin o dată pe săptămână, îi recunosc. Probabil că aş fi cu moralul la pământ dacă nu mi-aş vedea fraţii sau n-aş vorbi cu ei decât de vreo două ori pe an. — Mda... N-a fost uşor. i Ia distanţă şi-şi ascunde faţa. Presupun că-şi şterge câteva lacrimi, dar mă prefac că nu observ. — Ar trebui s-o răpim, îi propun.

— Pe sora mea? — Dap. Mergem la ea la şcoală, o scoatem pe furiş în timpul orelor şi mergem pe dig. Ce zici? — Mi-ar plăcea. — Vorbesc serios. Năzdrăvăniile sunt specialitatea mea. Aş putea face chestia asta fără probleme. Putem cumpăra gogoşi spiralate, pentru că ştiu de data trecută că-ţi plac. Coroniţe cu urechi de animal. Iepuraşi pentru tine şi Dylan. Un tigru pentru mine. Hartley zâmbeşte. — De ce nu un tigru pentru mine şi urechi de iepuraş pentru tine? Ţi-ar sta drăguţ în roz. — Aş fi atât de drăguţ, încât s-ar opri toate drăcoveniile alea şi Dylan nu s-ar mai putea da în niciuna, îi spun. Hartley zâmbeşte şi mai larg, iar starea mohorâtă, de iritare si nelinişte care m-a devorat în ultimele douăzeci i > şi patru de ore se evaporă. 259 Erin Watt — Vreau s-o văd! strigă cineva în holul de la intrare. Vocea aceea cunoscută, de bărbat, mă face să împietresc. — Ella nu e acasă, se aude replica tăioasă a tatei. — Minciuni. Ştiu că e aici, izbucneşte Steve. Fereşte-te din calea mea, Callum. E fiica mea şi trebuie să vorbesc cu ea. Hartley mă bate pe umăr. — Probabil c-ar trebui să plec, murmură ea. Sunt la fel de stânjenit, însă avem motive diferite. Ea crede că mi-e ruşine, dar de fapt eu sunt îngrijorat pentru Ella. — Nu, rămâi aici, îi şoptesc. — Stai departe de ea, strigă tata la el. Singurul motiv pentru care n-am cerut un ordin de restricţie împotriva ta e că n-am crezut c-ai putea fi atât de prost încât să vii aici. — Tu mi-ai deschis poarta, spune Steve sfidător. Crap puţin uşa din faţa mea, iar vocile tatei şi a lui Steve încep să se audă mai tare. Sunt şocat că tata l-a primit pe Steve înăuntru. Sper că Ella e departe şi nu ştie că tatăl ei e aici. Scot telefonul din buzunar şi-i dau mesaj lui Reed. Steve e aici Ştiu. Mi-a scris Ella Futu-i. Unde eşti? mă întreabă Reed. / în sufragerie. Unde e Ella? în capul scărilor — Rahat, murmur. Hartley vine lângă mine. — Ce se întâmplă? — Tatăl biologic al Ellei e acolo şi face scandal, îi răspund, arătând spre holul de la intrare, unde cearta e în toi. 260 fiction connection Moştenitorul decăzut — Aveam de ales? Trezeai tot cartierul cu maşina parcată acolo şi claxonând ca un maniac. Ai noroc că n-am chemat poliţia.

— De ce n-ai făcut-o? întreabă Steve batjocoritor. — Pentru că Ella a trecut prin destule. Ultimul lucru de care are nevoie fata aia e să-I vadă pe tatăl ei luat pe sus din nou de poliţie, în cătuşe. Dar vorbesc serios, Steve. Să nu te prind în preajma ei. Nu mai eşti tutorele ei — eu sunt. Tribunalul... — Să-l ia naiba de tribunal! Hartley tresare. O liniştesc, punându-mi o mână pe umărul ei. — E fiica mea, Callum. Şi nu ştiu ce gogoşi ţi-au vândut avocaţii tăi, dar Ella va fi martora apărării, nu a acuzării. Fiica mea nu va depune mărturie împotriva mea. Hartley aproape scoate un geamăt, apoi îşi acoperă gura. îmi apropii buzele de urechea ei. — îţi închipuiai că numai tu ai schelete în dulap, nu? Crede-mă, niciun secret de-al tău nu e mai murdar decât vreunul din familia Royal. — Voi, cei din familia Royal, trebuie să fiţi cei mai buni la absolut orice, încearcă ea să glumească. E palidă la faţă şi măreşte ochii. — Bun-venit în viaţa mea. Ne prindem de mână şi ne strângem reciproc. Afară, pe hol, cei doi taţi încă se ceartă. Aici, înăuntru, noi ne consolăm unul pe celălalt. — Nu mai faci parte din familia asta, spune tata cu răceală. Nu eşti tatăl Ellei. Nu eşti naşul fiilor mei. Nu eşti prietenul meu şi nici partenerul meu de afaceri. Următoarea dată când ne vom vedea va fi în faţa judecătorului, când fiica ta va depune mărturie împotriva ta. 261 Erin Watt — Asta rămâne de văzut, i-o întoarce Steve. Uşa de la intrare se trânteşte. Aştept până când nu se mai aud paşii tatei pe podeaua de marmură, iar apoi trag cu ochiul pe hol. Nu e nimeni. — Haide, îi spun lui Hartley, trăgand-o după mine. — Unde mergem? — S-o găsim pe Ella. Hartley scutură din cap. — Du-te tu. Eu mă simt ciudat să vorbesc cu ea despre asta. — Nu se va supăra... — Nu e treaba mea, spune Hartley pe un ton ferm. în plus, chiar trebuie să plec. Trebuie să-mi termin temele pentru mâine. Am venit aici direct de la muncă. O prind de mână înainte să iasă pe uşă. — Aşteaptă, îi spun, făcând ochii mari. Vreau să ştiu mai multe despre sora ta şi despre ce se petrece în familia ta. îmi spui mâine mai multe despre asta? Poate la prânz. Văzând că nu răspunde, continui: — Sau poţi să te fereşti de mine în continuare, presupun. Se înroşeşte subtil în obraji. — Scuze. Ai dreptate. Am reţineri, e adevărat. Dar nu sunt premeditate. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine însămi. Chiar şi înainte de internat eram mai singuratică. Adică, am avut iubiţi... — Numele şi adresa, îi ordon. Vreau să ştiu pe cine trebuie să bat. Asta o face să râdă. — Oh, stai liniştit. Fac parte din trecutul îndepărtat. Dar da, în afară de ei, n-am avut încredere în prea mulţi oameni. Nu cred că mă pricep prea bine la asta. — în mod evident. 2 62 ----fiction connection Moştenitorul decăzut

Hartley zâmbeşte cu sfială. — Sunt tânără — încă învăţ şi cresc şi asa mai departe, corect? spune ea, ridicând din umeri. Voi încerca să fiu o prietenă mai bună. Practic, asta venisem să-ţi spun. încearcă să dea mâna cu mine şi primul meu impuls e să i-o dau la o parte şi s-o îmbrăţişez. Apoi îmi dau seama că trebuie să-i răsplătesc gestul prietenesc cu unul la fel de prietenesc. îi iau mâna într-a mea. Probabil aş ţine-o aşa mai mult timp decât o fac prietenii obişnuiţi, dar şi eu sunt tânăr. încă învăţ şi cresc şi aşa mai departe. Şi totuşi, pare că e exact ceea ce trebuie — să fac asta împreună cu cineva care mă ţine de mână. Şi mai ales, cu brăţara de la ea în jurul încheieturii mele. 263 Capitolul 23 în dimineaţa următoare, mă târăsc cu greu la antrenament. Nu pentru c-aş fi mahmur, ci pentru că am stat aseară până târziu şi m-am uitat la filme cu Ella. Era supărată din cauza apariţiei lui Steve la noi acasă, aşa c-am încercat s-o înveselesc. Dar acum funcţionez cu patru ore de somn. Antrenorul îmi spune că, dacă nu mă trezesc dracului, mă va pune să alerg dracului cu viteză până am să vomit dracului pe tot gazonul dracului. Antrenorul Lewis are gura cam spurcată. Beau nişte Gatorade, sperând că-mi va da un pic de energie. Nu-mi dă, însă antrenorul nu mai e atent la mine tot restul antrenamentului. E prea ocupat să discute cu Bran câteva strategii pentru vineri. Restul zilei trece uşor şi, fără să-mi dau seama, deja e ultima oră. Primul lucru pe care-l observ când intru în clasă e că la catedră nu se află domnişoara Mann. în locul ei e un suplinitor. în mod normal, aş fi entuziasmat peste măsură de aşa ceva. Prezenţa suplinitorului înseamnă c-aş putea sta la poveşti cu Ella şi Hartley şi n-aş face absolut nimic productiv, cu teama de consecinţe. Dar sunt prea obosit pentru asta. Mă las să cad pe scaun şi oftez zgomotos. 264 fiction connection Moştenitorul decăzut — Aşa-i că suntem veseli? spune Ella cu un zâmbet sec. — Mi-e prea somn, mormăi. M-am culcat la două şi m-am trezit la cinci jumate. — Şi eu, ciripeşte Ella, care se trezeşte cu noaptea-n cap să lucreze la brutăria French Twist. Şi mă ţin bine. — Bravo ţie, mormăi. — Drăguţ accesoriu, apropo, spune rânjind. Ridic încheietura mâinii să mă laud cu brăţara de piele. — Chestia asta? Am primit-o de la prietena mea cea mai bună, spun, făcând semn spre Hartley, care râde jenată. — Unde ai fost la prânz? mă întreabă. — M-am întâlnit cu echipa. Avem foarte multe strategii de învăţat şi revizuit până vineri. Antrenorul a pus biciul pe noi. Deschide gura să-mi răspundă, dar suplinitorul i-o ia înainte. — Easton Royal? strigă el, uitându-se prin clasă din spatele ochelarilor de hipster, cu ramă neagră. Ţine în mână un iPad cum au toţi profesorii din şcoală; tableta e mijlocul lor principal de comunicare. Ridic mâna şi mă bat cu degetul în piept. — Eu sunt, profu'. Care-i treaba? — Eşti chemat în biroul directorului. Te rog să-ţi strângi lucrurile şi să mergi de îndată la direcţiune. — O, o, murmură Hartley din spatele meu. Ella, în schimb, are o expresie resemnată.

— Ce-ai mai făcut de data asta, East? Mă simt copleşit de resentimente. Toţi oamenii din viaţa mea au o părere atât de proastă despre mine. Mereu presupun că am făcut ceva greşit, chiar şi atunci când n-am făcut nimic. Din nefericire, Ella e îndreptăţită să 265 Erin Watt mă întrebe, fiindcă, aparent, ceva-ceva tot am făcut. Sau, mai degrabă, în legătură cu cineva. Cinci minute mai târziu, când intru în biroul directorului, o văd pe domnişoara Mann. Beringer e la birou, iar tatăl meu stă pe celălalt scaun din fata biroului lui Beringer, lângă domnişoara Mann. Rahat. — Ia loc, Easton, îmi ordonă Beringer, pe un ton care nu lasă loc de negocieri. E o licărire ucigaşă în ochii lui, pe care nu am mai văzut-o pană acum. în mod obişnuit, are o expresie resemnată, ca aceea a unui condamnat la moarte care, în cele din urmă, a acceptat sentinţa capitală pe scaunul electric. Beringer ştie că nu deţine controlul asupra şcolii — părinţii multimiliardari care-i semnează cecurile deţin controlul. Dar în dimineaţa asta, judecând după expresia lui, parcă ar fi căpătat o oarecare autoritate. Asupra mea? Privirea îmi alunecă spre domnişoara Mann. Nu, asupra ei are Beringer autoritate. Tatăl meu mă va scoate din orice belea — şi sunt destul de sigur că ştiu de ce ne aflăm cu toţii aici — dar Beringer cu siguranţă nu e lipsit de puteri în momentul de faţă. El e cel care ţine tăişul ghilotinei, iar capul domnişoarei Mann e pe eşafod. — Despre ce e vorba? întreb. îl privesc iritat pe Beringer. La tata mă uit ca şi cum aş fi nedreptăţit. Mă pricep să mint la nevoie. — Da, spune tatăl meu, despre ce e vorba, Francois? îmi place că tata începe jocul de putere spunându-i pe numele mic. Beringer îşi frământă mâinile pe biroul lucios de mahon. 266 fiction connection Moştenitorul decăzut — Mi-au fost aduse la cunoştinţă nişte acuzaţii foarte grave. Acuzaţii pe care mă tem că nu pot să le ignor... Se opreşte într-un decrescendo sinistru, asemenea unui detectiv penibil dintr-un serial poliţist. Nu-i mai trebuie decât o muzică ameninţătoare pe fundal. Du-dum-dum. — Zi odată, se răsteşte tata, la fel de enervat de atitudinea lui teatrală. M-ai scos dintr-o şedinţă de consiliu pentru chestia asta, aşa că spune, aruncându-i scurt o privire domnişoarei Mann. Dumneavoastră sunteţi profesoara de analiză matematică a fiului meu? Ea aprobă anemic. Dacă devine şi mai palidă de-atât, va fi albă ca varul. — Aşadar, ce probleme v-a cauzat fiul meu la oră? o întreabă tata. A copiat? A făcut rost de răspunsurile la teste şi le-a vândut colegilor? întreabă el, enumerând nelegiuirile pe care le-am săvârşit în trecut. — Nu, Callum. Situaţia e mult mai gravă de atât, spune Beringer pe un ton sumbru. Atunci îi pică fisa tatei. îngrijorarea i se întipăreşte pe chip, în timp ce o studiază din nou pe domnişoara Mann, ca şi cum ar vedea-o pentru prima dată. Trăsăturile ei frumoase, tinereţea. Privirea îi e umbrită vizibil de o senzaţie profundă de dezamăgire când mă priveşte. — O sursă anonimă ne-a atras atenţia asupra faptului că fiul dumneavoastră şi domnişoara Mann ar fi întreţinut relaţii... se opreşte tacticos şi apoi continuă ... indecente. Domnişoara Mann scoate un oftat chinuit. Privirea ei o întâlneşte scurt pe a mea şi ştiu că amândoi ne gândim la pactul pe care l-am făcut zilele trecute în sala ei 267

Erin Watt de clasă. Să negăm, să negăm, să negăm. Eu sunt primul care urmează planul. — E o minciună sfruntată, spun, privindu-l cu stupoare pe Beringer, ca şi cum relaţia dintre un elev adolescent şi profesoara lui sexy ar fi cel mai absurd lucru de care am auzit. Nu m-am atins de ea. Beringer pare uimit de faptul că neg totul. Ce credea, că aveam să recunosc totul? Ce cretin. — înţeleg, spune el, făcând o pauză, după care i se adresează domnişoarei Mann. Şi tu ce ai de spus despre asta, Caroline? Caroline o cheamă? Habar nu aveam. — Ce am de spus? repetă ea şi să fiu al naibii dacă nu sunt impresionat de tonul ei calm, egal. Ce am de spus, Francois, e că sunt şocată, dezgustată şi, sincer, jignită că m-ai chemat la tine în birou ca să mă acuzi că am fraternizat cu un elev. — Să înţeleg că negi? întreabă directorul. — Bineînţeles că neg! îmi maschez un zâmbet. Să lase matematica şi să se apuce de predat cursuri de teatru. — Negăm sută la sută, intervin, cu aceeaşi indignare ca a domnişoarei Mann. în viaţa mea nu m-aş combina cu o doamnă în vârstă, spun, uitându-mă iute la ea. Fără supărare. — Nu-i nicio supărare, răspunde ea ferm. — Credeţi-mă, am parte de suficientă acţiune cu fetele de vârsta mea. Urmează un moment scurt de tăcere. Tata o studiază din nou pe domnişoara Mann. — Ce vârstă ai, Caroline? o întreabă. — Douăzeci şi patru, domnule. Tata se întoarce spre Beringer. 268 fiction connection Moştenitorul decăzut — Easton are optsprezece. Chiar dacă ar fi avut loc relaţii necorespunzătoare, ele n-ar constitui o infracţiune. — Aveţi dreptate, nu sunt motive de îngrijorare de natură penală. Din păcate, problema e de natură etică. Dacă acest zvon e adevărat... — Nu e, spunem eu şi domnişoara Mann furioşi, la unison. Aceasta e reprezentaţia vieţilor noastre. Mai că-mi vine să bat palma cu ea. — De fapt, adaug eu, chiar aş vrea să ştiu cine a făcut aceste acuzaţii, fiindcă aceea e persoana cu care ar trebui să discutaţi, îi spun lui Beringer, arcuindu-mi sprâncenele. Ştiţi dumneavoastră, pentru că a răspândit minciuni şi a încercat să lezeze reputaţia unui cadru didactic de la Astor Park. Gesticulez dramatic spre domnişoara Mann. începe să mă prindă chestia asta. — Domnişoara Mann e o profesoară extraordinară, mărturisesc. Chiar face ca matematica să fie distractivă, dacă vă vine să credeţi. Şi ştiţi cât de dificil e să-mi captezi mie atenţia... Tata pufneşte uşor. — Dar ea reuşeşte să-mi capteze atenţia la oră atât de mult încât chiar mă gândesc să merg în fiecare zi la analiză matematică. Văzând că Beringer mijeşte ochii, adaug: — Pentru a învăţa, domnule. Şi nimic mai mult. — Poftim, zice repezit tatăl meu. Cred că atât fiul meu, cât şi această tânără domnişoară şi-au spus argumentele, în afară de acest informator anonim al dumitale, ce alte dovezi ai, care ar putea indica faptul că ei au o relaţie necuviincioasă? 269

Erin Watt Directorul ezita, apoi îi cad umerii uşor în faţă. N-are nicio dovadă şi cu toţii o ştim. — Martori oculari? îi sugerează tata. Cineva care ar putea să jure că i-a văzut împreună? Beringer scutură din cap. — Nu, avem doar declaraţia unui elev. Elev? Asta îmi atrage atenţia. Ce nenorocit m-a turnat la Beringer? Nu puteau fi Ella sau Val. Nici Hartley sau vreunul dintre colegii mei de echipă. S-ar putea ca unul dintre băieţi să fi ciripit cuiva informaţia asta, totuşi. Şi totul să fi ajuns la urechile lui Beringer. Deci. Cine e suficient de crud, încât s-o vrea concediată pe domnişoara Mann şi suficient de răutăcios, încât să vrea să mă bage pe mine în belele? Aha. Cred că am o vagă idee despre cine ar putea fi vorba. Din fericire, întâlnirea asta cretină se termină de îndată ce Beringer recunoaşte că nu are dovezi. în orice caz, înainte să plecăm, ne avertizează că va urmări îndeaproape situaţia. Domnişoara Mann oftează enervată şi ofensată, cerându-i să aibă o discuţie'cu el între patru ochi. Eu şi tata ieşim din birou fără să rostim un cuvânt, îmi pune o mână pe umăr şi o salutăm politicos pe secretara lui Beringer. Abia când ieşim pe hol şi nu ne poate auzi nimeni, tata înjură pe sub mustaţă. — Dumnezeule, Easton. O profesoară? Clipesc inocent. — Nu ştiu despre ce vorbeşti. — în ciuda a ceea ce crezi, nu ştii să minţi, fiule, spune, scuturând din cap frustrat. Măcar promite-mi că treaba asta s-a terminat. — Ce să se termine? 270 fiction connection Moştenitorul decăzut — Easton, spune, inspirând pentru a se calma. în regulă. Ştii ce? Nu spune nimic. Doar dă din cap dacă nebunia asta iresponsabilă a încetat. De data asta, nu mai fac pe prostul. Dau scurt din cap. Tata pare uşurat. — Bun. Asigură-te că aşa rămân lucrurile. După ce ne luăm iute rămas-bun, tata iese în grabă pe uşa de la intrare. îl văd prin geamurile holului îndrep- tându-se spre maşină şi suindu-se în Maşina de Oraş. Şoferul lui, Durand, închide portiera din spate şi se urcă pe locul din faţă. Maşina de Oraş bagă viteză, probabil pentru a-l duce repede pe Callum Royal la Atlantic Aviation. Bufniturile tocurilor pe parchetul lustruit mă fac să mă întorc. Mă încrunt când văd despre cine e vorba. — E totul în regulă? întreabă Felicity, cu o satisfacţie inconfundabilă în voce. Am auzit că ai fost chemat în biroul lui Beringer. Şi cineva mi-a spus că a fost chemată şi una dintre profesoarele tale. Ce coincidenţă! — Nu te mai preface, îi ordon încet. Ştiu că tu ai fost în spatele chestiei ăsteia. — Care chestie? Ignor faptul că-şi flutură genele cu falsă inocenţă. — Femeia aceea putea să-şi piardă locul de muncă, Felicity. E perfect senină. Indiferentă, de fapt, dându-şi ochii peste cap. — Hei, cum şi-a aşternut, aşa va dormi. S-a tăvălit cu un elev, iar acum e trasă la răspundere pentru faptele ei. Asta e exact gândirea pe care o aveam şi eu până nu demult. Acum, nu mă pot gândi decât la frica din ochii domnişoarei Mann, când a fost pusă în faţa posibilei 271

Erin Watt pierderi a locului de muncă. Acţiunile mele stupide de puştan excitat aproape i-au distrus cariera femeii ăsteia, ceea ce mă dezgustă. Observ expresia triumfătoare a lui Felicity. Pare să se bucure. — Felicitări, te-ai răzbunat pe mine pentru că ţi-am distrus petrecerea de vineri seara, îi spun cu dinţii încleştaţi. Putem face pace acum? — Oh, drăguţule. Pace? întreabă ea, hohotele ei de râs răsunând în holul pustiu. îmi pare rău, dar războiul abia a-nceput. 272 fiction connection Capitolul 24 Spre surprinderea mea, o găsesc pe Hartley stând lângă dulapul meu, cu o mutră îngrijorată. — E totul în regulă? mă întreabă, ţinând cartea de matematică încleştată la piept. — Totul în regula, îi răspund, în timp ce-mi arunc lucrurile în dulap şi o prind de braţ. Vrei să mâncăm ceva? Mă aştept să spună nu, dar mă urmează fără să protesteze. — Easton, ce s-a întâmplat? mă acostează Ella când ieşim din clădirea principală. Cineva a spus că l-a văzut pe Callum în campus. — îţi povestesc mai târziu. Eu şi Hartley trebuie să mergem undeva, îi spun, trăgand-o pe Hartley de braţ. Haide. Urcăm în camioneta mea. Hartley nu scoate un cuvânt. Mă tem să-i povestesc ce s-a întâmplat în biroul directorului. Mă va urî. însă, cum n-am ştiut vreodată să-mi ţin gura, scuip tot: — Cineva a aflat de mine şi de domnişoara Mann şi i-a spus lui Beringer. Hartley tresare. 273 Erin Watt — O, nu. — O, ba da. — N-am spus niciun cuvânt despre asta. — Nici nu credeam c-ai fi făcut-o. Dar cum se poate să se fi aflat? — Eu sunt singura persoană care a deschis uşa, spune, rămânând apoi tăcută, ca şi cum s-ar gândi la ziua aceea. Cred că mai erau şi alte persoane pe hol în ziua aceea, dar de ce să fi aşteptat până acum? — Nu cred că a văzut nimeni ceva. — Şi atunci cum s-a aflat? îmi fixez privirea în faţă. Nu vreau să-i văd expresia când mărturisesc. — S-ar putea să fi spus eu ceva în mod neintenţionat. A fost o prostie. Pash mă batea la cap să mă combin cu o fată din Astor şi, când i-am spus că nu, s-ar putea să fi sugerat că-mi plac provocările mai mari. — Deci Pash a turnat? — Ei bine, nu cred c-ar fi făcut-o Ella sau Val. — Easton Royal! La câte persoane te-ai scăpat cu chestia asta? — La prea multe, răspund, simţindu-mă mizerabil. — De ce? De ce Dumnezeu ai face aşa ceva? Eşti mândru de ce s-a întâmplat între tine şi domnişoara Mann? Te bucuri că va fi concediată? — Nu va fi concediată. Am negat amândoi că s-ar fi întâmplat ceva. Şi nu, nu sunt mândru şi nu, n-aş fi bucuros dacă ar fi concediată... eu doar voiam să mă distrez. Răspunsul meu sună oribil, fiindcă n-am vreo altă justificare, în afara faptului că sunt

Easton Royal şi că scopul meu în viaţă e să fac ceea ce mă face fericit. Aşadar, atât timp cât nimeni nu are de suferit, e totul în regulă. 274 ----fiction connection Moştenitorul decăzut Problema e că de fiecare dată cineva are de suferit. Aştept ca Hartley să dea vina pe mine, după cum e şi justificat, dar ea mă ia prin surprindere. — în regulă. Bun. Ce-i făcut e bun făcut, aşa că nu are sens să te mai gândeşti prea mult la asta, corect? Corect. îi arunc o privire recunoscătoare şi pornesc motorul. — Unde vrei să mergem? o întreb, în timp ce ne îndepărtăm de şcoală. — Vrei să vii pe la mine? Pare atât de nesigură, încât mă face să zâmbesc. De ce e atât de îngrijorată? Că voi face săpături la ea acasă? Am fost deja de două ori acolo. — Sigur. Să oprim întâi să luăm ceva de mâncare şi mâncăm la tine? — Nu la mine la apartament, oftează ea. La mine la casă. La fosta mea casă. — Oh! îmi vine să-mi trag o palmă pentru c-am fost atât de nătâng. — Sigur. Facem zece minute pe drum cu maşina. Mă mănâncă limba să-i pun o mie şi una de întrebări, dar, în mod miraculos, reuşesc să-mi ţin gura. — Ai grijă la curbă, murmură ea când ne apropiem. — Da, ştiu. Aproape c-am dat peste fraţii mei prima dată când am fost aici. — Lauren locuieşte puţin mai încolo, arată Hartley cu degetul. — Mi-am dat seama. Străbat aleea, apoi întorc maşina şi mă opresc vizavi de uşa de la intrare. 275 Erin Watt — E bine că am o camionetă, nu o dubă. Altfel, am putea fi confundaţi cu nişte răpitori. Nu asta facem, nu? îi arunc o privire pe jumătate în gluma, pe jumătate în serios. Nu-mi acordă niciun pic de atenţie. Privirea îi e aţintită asupra casei. în lateral, lângă uşa din stânga, sunt parcate două maşini. Una e un SUV Mercedes, care era parcat în fata restaurantului Hungry Spoon. Presupun că e maşina lui Parker. Peste geamuri sunt trase nişte draperii transparente, aşa că nu ne dăm seama foarte bine de ceea ce se petrece înăuntru. Dintr-odată, Hartley spune: — Ţi-aş povesti ce s-a întâmplat aici, dar nu pot. Mă încrunt. — De ce nu? — Pentru că încerc să-mi recâştig locul în familie. Sper s-o conving pe mama să se vadă cu mine. Dar, dacă voi ciripi cu privire la trecut, voi rămâne pedepsită în continuare. Cu toate că mor de curiozitate, nu insist să-mi dea mai multe detalii. — Vrei să merg să văd dacă e tatăl tău acasă? Poate a ieşit să cumpere lapte. Pufneşte. — Chiar dacă ar muri şi ar avea nevoie să bea lapte ca să-şi salveze viaţa, tot pe mama ar trimite-o. Dar nu, nu e acasă, spune, gesticulând spre maşini. BMW-ul lui nu e aici. Totuşi, maşina lui Parker e... Se opreşte în momentul în care încep să iasă oameni din casă. O recunosc pe Parker, care duce în braţe un băieţel brunet. Lângă ea sunt Joanie Wright şi un bărbat înalt cu părul negru şi strălucitor. în spatele lor, o fetiţă îmbrăcată într-o rochie frumoasă şi o pereche de pantofi

2 76 fiction connection Moştenitorul decăzut din piele lăcuită se ţine de mână cu o adolescentă îmbufnată, îmbrăcată în jeanşi rupţi şi o bluză cu buricul gol. Hartley lipeşte o mână pe geam şi oftează. Pot să jur că adolescenta încruntată o aude. Fata se opreşte din mers şi se holbează în direcţia noastră. Mă întind peste consolă pentru ca Hartley să nu fie descoperită şi o împing în jos. O simt tremurând şi suspinând la pieptul meu. O mângâi pe obraz şi-i fac un rezumat al scenei: — Urcă în două maşini. Dylan şi un tip... — Soţul lui Parker. • , — Soţul lui Parker şi Dylan urcă în maşina lui Parker. Parker urcă pe locul din dreapta. Fetiţa merge cu mama ta. — Macy e preferata mamei, mormăie Hartley. Portierele se trântesc cu zgomot şi se aprind farurile. — Fetele acelea sunt în siguranţă acolo? Ea ezită. — Cred că da. Apoi, o spune cu mai multă convingere. — Da. Povestea dintre mine şi tatăl meu a fost o excepţie. Nu mi-a plăcut momentul acela de şovăială, dar nu spun nimic. Mă las mai jos când maşinile se pun în mişcare. Motoarele fac un zgomot care se pierde pe măsură ce se îndepărtează. Acum, că ne putem ridica, mă dau la o parte de pe spatele lui Hartley. — Vrei să-i urmăresc? — Nu. — Bine. Atunci, ce vrei să facem? Hartley mă priveşte fix în ochi. — Ce-ar fi să spargem uşa şi să intrăm? îi ignor ochii înlăcrimaţi şi rânjesc. — Asta ar fi una dintre activităţile mele preferate. 277 Erin Watt — Bineînţeles. Ne dăm jos din maşină şi ne repezim la uşa din lateral, pe care tocmai a ieşit familia lui Hartley. Ea trece pe lângă uşă, iar eu o urmez în spatele casei. Orice casă decentă din sud are o verandă, iar asta nu e cu nimic mai prejos. Veranda generoasă se întinde de-a lungul întregii case. Două uşi glisante — una care duce spre bucătărie şi una care duce în sufragerie — sunt încadrate de geamuri din pământ până în tavan. Hartley o încearcă pe prima. E încuiată, însă cea de-a doua e deschisă. Aud un bip când se deschide uşa şi observ o lumină roşie deasupra cadrului uşii. Sistemul de securitate arată când uşile sunt deschise şi închise. •— Ignoră-1, spune Hartley. E doar de formă. Tata l-a instalat când eram mică, după care s-a certat cu cei de la firma de securitate pentru că n-au venit suficient de repede când i-a sunat, aşa că a anulat serviciul. Dau din cap şi cercetez împrejurimile. E o casă frumoasă. Miroase a produse de curăţenie. Totul arată imaculat. Hartley trece prin sufragerie şi ajunge la scări. O urmez la etaj, oprindumă sus, odată cu ea. — Care e camera ta? Arată spre ultima uşă pe stânga. — Te deranjează? o întreb, fiindcă mor de curiozitate. îmi zâmbeşte cu jumătate de gură.

— Fă-ţi de cap. în mod ciudat, alege să intre pe a doua uşă pe dreapta. Eu continui să merg până la capătul holului. Dormitorul lui Hartley. La naiba, sunt entuziasmat. în sfârşit voi înţelege mai bine lucrurile care o privesc. Sau nu. Sau nu. 278 fiction connection Moştenitorul decăzut Când deschid uşa, mă întâmpină nişte pereţi goi. în mijlocul camerei sunt câteva cutii. Pereţii sunt de un alb imaculat. Nu există pat şi nici vreo altă piesă de mobilier. Ca şi cum nimeni n-ar fi dormit vreodată în camera asta. Demoralizat, ies de-acolo. Străbătând holul din nou, observ pe perete o fotografie de familie, însă pare că în această familie ar exista doar două fiice, nu trei. E ca şi cum ar fi şters-o din fotografie. Dumnezeule, asta da cruzime. Mă întreb dacă ştie. Probabil că da. Bat la uşa deschisă, .deschizând-o mai larg şi o văd pe Hartley pe marginea patului, ţinând strâns în braţe o pernă mov. Pereţii sunt tot mov. Patul e împânzit cu ursuleţi şi câini de jucărie. Posterele de pe perete sunt cu băieţei care au părul vopsit în culoarea ouălor de Paşte. Această cameră e în mod clar a surorii ei mai mici, cea pe care nu a mai văzut-o de trei ani. Mă trag de gulerul cămăşii. Aerul de-aici devine irespirabil. — Haide s-o tăiem, spun ursuz. Hartley mă priveşte în ochi şi aprobă anemic. Nu mai aştept să se răzgândească. O ajut să se ridice în picioare şi o împing repejor spre scări. în cele din urmă, ajungem pe dig. Luminile sunt aprinse, iar apusul face loc nopţii. Parchez maşina, după care merg pe partea lui Hartley. îmi dă voie s-o ajut să coboare. îmi dă voie s-o iau de mână. îmi dă voie s-o conduc la standul de mâncare de la care comand ciocolată caldă şi o gogoaşă împletită. După ce şi-a băut ciocolata şi a mâncat jumătate din gogoaşă, expresia de zombi i se mai înmoaie. — Mersi pentru cină. 279 Erin Watt — Plăcerea e de partea mea. Vrei să ne dăm în roata mare? îi propun. Nu te-ai mai dat de când aveai doisprezece ani. — Mai ţii minte amănuntul ăsta? — Bineînţeles. N-o las să se răzgândească. Merg la casă şi cumpăr două bilete, după care o conduc spre mormanul ăla de fier vechi. Ce nu fac eu pentru fata asta? — Ştii de ce ador roata mare? mă întreabă ea când păşeşte în vagonul de metal care se clatină şi apoi se stabilizează. — Pentru că vrei din tot sufletul să mori? o întreb, urcând după ea şi aşteptând să coboare peste noi bara de siguranţă. — Pentru că poţi vedea întreaga lume de sus. — Ar trebui să încerci să zbori, îi propun. E de o sută de ori mai tare — şi mai sigur — decât chestia asta. Conserva asta ruginită începe să se clatine. Un şiroi de transpiraţie îmi traversează fruntea, iar stomacul mi se întoarce pe dos. îmi las capul pe bara de metal şi încep să număr descrescător de la o sută. Poate că e o greşeală. Ar trebui să mă dau jos. împing bara, dar nu se clinteşte. — Eşti bine? o aud pe Hartley. Mâna ei o atinge pe a mea. în regulă, m-am răzgândit. O să fac faţă.

— — — — —

Dap. Transpiri. E cald afară. Sunt mai puţin de cincisprezece grade, iar tu eşti în tricou. Orice temperatură peste pragul de îngheţ e caniculară pentru mine.

280 fiction connection Moştenitorul decăzut — Ai pielea ca de găină. Vagonul începe să se mişte cu noi, iar scârţâitul metalului îmi face inima să bubuie. — Pentru că stau lângă tine, reuşesc să-i spun printre dinţii încleştaţi. Un corp delicat se lipeşte de-al meu. — Cred că am călcat într-un rahat la casa de distracţii, data trecută când am venit aici. — Locul ăla ar trebui să fie dezafectat. De talpa lui Val s-a lipit tutunul de mestecat al cuiva. iu. Dacă nu pot să întreţină casa de distracţii, ce se poate spune despre chestia asta terifiantă? încep să-mi număr respiraţiile. — Ai frică de înălţime? Vocea lui Hartley e atât de blândă. La fel ca mâna ei, care o strânge uşor pe-a mea. — Credeam că adori zborul. — Chiar ador zborul. Detest incompetenţa. Când sunt în aer, deţin controlul. Ştiu cine a construit avionul. Cunosc aparatura. O controlez. Chestia asta ar putea fi ţinută laolaltă cu sârmă şi gumă de mestecat. Vagonul se leagănă din nou. — Şi cred că şi asta e o variantă prea idealistă. — Şi-atunci de ce ai venit cu mine? — Pentru că voiai tu. Rămâne tăcută pentru un moment nesfârşit. închid ochii. Poate că, dacă nu văd nimic, voi înceta să-mi imaginez cum vagonul ăsta rahitic se va prăbuşi din slava cerului. — Am ajuns sus? — Aproape. — N-am să te sărut când ajungem sus, îi spun. Chiar dacă la asta te aştepti, nu mă las aşa uşor. 281 I tin Watt Ea chicoteşte. ______N-am spus niciodată că te laşi uşor. ______Mijiţi. Tu mă crezi un curvar. Corpul i se zguduie de râs. ______Cred că termenul potrivit e „partener de relaţie deschisă". Iar asta mă face pe mine să râd. ______Biiie, retrag ce-am spus. Te voi săruta când ajungem sus. _ Aha. Cei mai buni prieteni nu se sărută. ______Y)e când? o contrazic. Ar trebui să te săruţi doar cu cel mai bun prieten. E unul dintre avantajele de a fi cel mai bhn prieten al cuiva. ______Să înţeleg că tu ţi-ai sărutat toate cele mai bune prietene? Vagonul se opreşte brusc.

______Nu. Pe tine te consider singura mea cea mai bună prietenă. poate chiar singura prietenă adevărată pe care am avut'O vreodată, în afară de membrii familiei mele. TotuŞi» ăsta e un amănunt pe care nu i-l împărtăşesc. Si-aşa simt că sunt prea jalnic. Pe obraz îmi bate o rază de lumină. îmi ţin respiraţia. Căldura degajată de rază devine mai puternică. Mi se mută de pe obraz pe buză. Mă întorc cu faţa spre ea. Are ochii deschişi şi zâmbeşte. îi simt buzele arcuite peste ale mele. — Stai liniştit. Nu tu mă săruţi, şopteşte ea. Eu te sărut pe tine. Buzele mi se întredeschid. Limba ei alunecă înăuntru. Aici, sus, timpul tocmai a stat în loc. E un cadru desprins de timp. Eu, ea, cerul infinit. în abisul nesfârşit, sărutul ei îmi spune că nu sunt singur. îmi atinge limba cu a ei şl — fictf* connection Moştenitorul decăzut se aude un geamăt. Cred că e al meu. Sunt ameţit şi am rămas fără aer şi mă simt copleşit de sentimente ciudate, cărora nu le găsesc sensul şi nici nu vreau s-o fac. înţeleg esenţa. Sunt fericit. Astea sunt culmi pe care nu le-am atins vreodată cu ajutorul pastilelor, alcoolului sau al altor oameni. Hartley are o respiraţie delicată care mă face să-mi pierd minţile. îi. cuprind şoldul şi o trag mai aproape. Limbile noastre se întâlnesc din nou şi as putea să jur că inima aproape îmi explodează în cutia toracică de cât de puternic bate. Sărutul ăsta e senzaţional. îmi vine s-o prind, s-o ţin aproape şi sa păstrez viu acest moment pentru eternitate. Dar atunci, roata morţii porneşte din nou, iar vagonul începe să coboare. Hartley îmi dă drumul şi se retrage. Nu mult, dar suficient încât să ştiu că bariera pe care-i place s-o ştie între noi e din nou acolo. — Mersi că mi-ai distras atenţia acolo sus, mă ia gura pe dinainte, înainte să apuce ea să spună ceva tăios. — Cu plăcere, răspunde pe un ton dezumflat. Oare am supărat-o? Când ajungem jos, iar bara de siguranţă se ridică, Hartley coboară. La mine durează puţin mai mult. La naiba, aş vrea să cumpăr drăcia asta, s-o iau acasă şi s-o recondiţionez. Cam atât de intens a fost momentul acela. Genul de moment pe care vrei să-l consemnezi în jurnal cu cerneală permanentă şi să-l retrăieşti la nesfârşit. Merg pe iarbă, alături de ea. — Hartley, încep să spun. — Da? Briza uşoară a vântului îi ciufuleşte părul tuciuriu. l-l aranjez la loc cu o mângâiere. Ea mă prinde de 283 Erin Watt încheietură, de deasupra brăţării din piele, dar nu pentru a mă îndepărta, ci pentru a mă ţine acolo sau pentru a mă trage mai aproape. înghit în sec. — Vreau... — Cât de drăguţ arătaţi împreună! Zâmbiţi! Amândoi suntem luaţi prin surprindere. Bliţul mă orbeşte şi, când reuşesc să-mi recapăt vederea, vinovatele pleacă deja în grabă. Sunt două la număr. Sunt blonde şi au voci stridente, pe care nici măcar nu se străduiesc să şi le domolească pe măsură ce se îndepărtează cu paşi repezi. — Felicity o să-şi piardă minţile când vede asta! — Posteaz-o pe Instagram, iar apoi pe Snapchat! Rahat.

Mă uit furios la ele, în timp ce bat în retragere. Se pare că în singura ocazie când Hartley lasă garda jos cu mine, nişte bârfitoare de la Astor Park reuşesc să imortalizeze momentul. — Ar trebui să-mi fac griji? Vocea ei ştearsă mă scoate din'gândurile mele. O privesc, reuşind să zâmbesc de parcă aş fi lipsit de griji. — Neah, mă îndoiesc. Ochii ei îmi spun că nu pare convinsă. Şi sincer, nici eu nu sunt. 284 fiction connection Capitolul 25 — Poftim notiţele tale, spune Hartley, când mă apropii de banca ei în după-amiaza următoare. Am uitat că erau la mine. — Nu am nevoie de ele. — Ştiu. — Ştii? — Desigur. Probabil ai învăţat manualul pe dinafară. Masca ta de „sunt un băiat rebel care detestă şcoala" nu e deloc impenetrabilă. Se foieşte în aşa fel încât să vadă mai bine, dar nu înainte să apuc s-o văd roşind în obraji. Oare se gândeşte la, cum m-a sărutat aseară? Eu mă gândesc. E singurul lucru la care m-am putut gândi de când am deschis ochii azi-dimineaţă. Şi tot singurul la care m-am gândit ieri, când am ajuns acasă de la dig. E foarte greu să aţipeşti cu o erecţie care nu mai trece, aşa că am dormit din nou ca naiba şi iar am fost ca un zombi la antrenament. Pun paginile în manual. — Nu e o mască. Nu mă descurc prea bine la teste. — Fie asta, fie îţi e greu să te concentrezi, îşi dă cu presupusul. 285 Erin Watt — Şi asta. Am decis să stau azi în spatele lui Hartley, trântin- du-mi şi întinzându-mi picioarele de o parte şi de alta a băncii ei. îmi place s-o privesc din spate, ii pot vedea umerii încordându-se şi relaxându-se. Uneori, i se vede linia curbată a gâtului când se apleacă. Inelele micuţe ale coloanei ei au devenit, cumva, cele mai drăguţe chestii din lume. Mai că-mi vine să i le muşc. încep să mă foiesc, simţind că pantalonii de uniformă mă cam strâng. — Unde e Ella? mă întreabă Hartley, întorcându-se spre mine şi arătând spre banca goală a Ellei. — S-a învoit astăzi. Ea şi taică-meu se întâlnesc cu avocaţii noştri în oraş. Expresia lui Hartley devine plină de compasiune. — Chiar va trebui să depună mărturie la procesul tatălui ei? Dau din cap că da. Mă bucur că sunt forţat să mă gândesc la altceva în afară de gâtul adorabil al lui Hartley. Serios? Gâturi? Asta mă excită mai nou? — Mda. Era acolo când Steve a mărturisit totul. — Ce aiurea. Nu ţin neapărat să discut despre ceea ce a făcut Steve, asa că schimb subiectul. t — O întrebare si mai bună ar fi unde e domnişoara > t Mann. îmi răspunde Tonya Harrison, care stă cu două bănci mai în spate. — Era în biroul lui Beringer. A doua oară săptămâna asta. — Cineva are belele, fredonează colegul meu de echipă, Owen.

286 fiction connection Moştenitorul decăzut Spre mine se întorc o grămadă de puşti. Mă uit cu ură la Owen, dar fie habar nu are despre ce e vorba, fie e un actor mult mai bun decât îl crezusem. îi fac semn că-i tai gâtul dacă nu-şi ţine gura. Drept răspuns, face ochii mari. Brusc, se deschide uşa. — Oh, Dumnezeule. Cineva dă de bucluc şi azi! exclamă Glory Burke, căpitanul echipei de hochey a fetelor. Din partea colegilor mei se porneşte o avalanşă de întrebări. — Cum adică? întreabă Tonya. — Beringer şi ofiţerul Neff percheziţionează dulapul cuiva, răspunde Glory. — Au voie să facă asta? — Cum rămâne cu drepturile elevilor? — în codul de onoare scrie că, dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, dulapurile pot fi percheziţionate, îi explică Rebecca Lockhart. Ea trebuie să ştie. E şefa clasei. Şuşotelile îngrijorate se răspândesc prin clasă, toti dânduşi cu părerea despre cine ar putea intra în belele. Sunt prea puţini îngeraşi printre noi. Unii iau amfetamine. Unii curvăsăresc. Unii sunt beţivi. Alţii le fac pe toate cele de mai sus. . însă unul singur şi-a făcut de cap cu profesoara lui. încep să mă sufoc în sacoul uniformei, pe măsură ce mă cuprinde vinovăţia. La naiba. De ce nu am rezistat tentaţiei faţă de domnişoara Mann de la bun început? A fost stupid. Atât de stupid. Doar ca să am o experienţă plăcută de cinci minute? Sunt atât de prost. îmi încrucişez braţele la piept. O observ pe Hartley aruncân du-mi peste umăr o privire plină de compasiune, pe care o evit, holbându-mă la banca mea. Ştiu la ce se 287 I nn Watt gmuloşte. Easton Royal e cel mai mare dobitoc pe care-l cunosc. De ce sunt cu el? Dar nu e pe bune cu mine, aşa-i? M-a sărutat când eram în vârful roţii mari. Ce a vrut să însemne gestul ala? Probabil nimic. Undeva, în toiul acestei autocom- pa'limiri, îmi revin la realitate. Pentru că, la naiba. De ce mi-ar păsa ce crede despre mine Hartley, o proscrisă cu c are nici măcar familia ei nu vorbeşte? De ce mi-ar păsa ee crede oricine de aici, de la Astor? Nici măcar nu i-am l ras-o domnişoarei Mann. Dacă e să fiu răstignit pentru r tun făcut sex cu o profesoară, măcar să fi făcut sex cu ea. Mă încurajez singur şi întreb tărăgănat: (Jurn? A mai făcut cineva prostii în’afară de mine? I >ac ă da, să-şi arate faţa. E loc de un singur nemernic aici, la Astor, iar acela sunt eu deocamdată. Printre bârfele şoptite, se aude un râset enervant. I )e fapt, cred că dulapul ei e cel percheziţionat, spune ( dory, arătând stângaci spre Hartley. Al meu? izbucneşte Hartley. Al tău e patru sute şaizeci şi cinci, nu? Hartley dă din cap îngrijorată. - Sunt destul de sigură că era al tău. Şuşotelile se transformă într-o avalanşă de idioţenii, pe măsură ce toţi încep să-şi dea cu presupusul referitor la ce-ar fi putut face Hartley. E un mister pentru majo- i Halea elevilor de aici, având în vedere faptul c-a apărut de nicăieri după trei ani de absenţă. Nu se implică în nicio activitate. Cursul ei optional la şcoală e muzica si-şi petrece orele de studiu în clasele private, departe de ( ei la Iţi elevi. în afara celor două meciuri de fotbal la care a venit şi la care a stat cu Ella şi Val, Hartley a fost mai m

Iii him connection Moştenitorul decăzut degrabă absentă de pe scena de la Astor. Aud frânturi dintr-o discuţie. — ...a fost văzută umblând cu Ella. Pun pariu că e una dintre prietenele ei stripteuze. — ...nu cumva tatăl ei a trebuit să-şi retragă candidatura pentru primărie din cauza unui mare scandal? — ...se zvoneşte că ea şi Royal făceau sex în sala de muzică. Dacă eu le pot auzi, atunci şi Hartley poate. Mă întind şi-o mângâi încurajator de umăr. Când o ating, împietreşte, după care o simt cum tresare, cum îşi trage umerii, cum mă îndepărtează.'Rănit, îmi las mana să cadă pe bancă. Uşa se deschide din nou. Toate capetele se întorc să privească. Când intră domnişoara Mann, îmi pregătesc din nou o expresie plină de compasiune. însă ea e cu nasul pe sus, privindu-ne pe toţi, ca şi cum ar fi o regină, iar noi am fi slujitorii ei neînsemnaţi. Când apare directorul Beringer, se dă într-o parte, pentru a-i face loc. întreaga încăpere amuţeşte brusc. — Domnişoară Wright, se răsteşte directorul, vă rog să vă strângeţi lucrurile şi să veniţi cu noi, spune, arătând cu mâna în direcţia lui Hartley. Ea nu se mişcă imediat. Beringer tuşeşte. Oftând îngrozită, Hartley sare în picioare, îşi ia lucrurile şi se îndreaptă spre uşă ţeapănă ca o scândură, cu cărţile strânse la piept. Beringer îi ţine uşa. Cei doi pleacă, lăsând-o pe domnişoara Mann înăuntru. — Deschideţi manualele la capitolul patru şi citiţi Teorema derivării funcţiilor compuse, ne spune ea. Vreau să rezolvaţi problemele de la unu la douăzeci şi doi. — Douăzeci şi doi? obiectează Owen. îmi ia zece minute să rezolv o singură ecuaţie. 289 Erin Watt — în cazul ăsta, aţi face bine să începeţi dacă nu vreţi să aveţi de rezolvat cincizeci de probleme până mâine, se răsteşte domnişoara Mann. j > — Bine, doamnă. Ne punem cu toţii pe treabă pentru că ne e clar că azi nu e de glumit cu domnişoara Mann. Abia reuşesc să termin de rezolvat problemele înainte ca soneria să anunţe finalul cursului. Pe tot parcursul orei, sunt atent la uşă, întrebându-mă când se va întoarce Hartley. Dar ea nu mai apare. Pash se năpusteşte asupra mea în secunda în care ies pe coridor. Mă aşteptase în faţa clasei. — Băi, tocmai mi-a dat mesaj Owen şi mi-a spus că Hartley Wright a fost arestată. Oftez. — N-a fost arestată. I-a fost percheziţionat dulapul. — Serios? De ce? — N-am nici cea mai vagă idee. Mă îndrept cu paşi mari spre dulapul meu şi las cărţile înăuntru. — Se ocupă cu treburi ilegale? — Nu, din câte ştiu. Mă aplec după câteva foi care mi-au căzut — notiţele mele de la analiză matematică, din câte observ. Când dau să le ridic, vârful unui pantof bleumarin le ţintuieşte pe loc. — Ce sunt acestea, domnule Royal? Privesc în sus şi o văd pe domnişoara Mann. — Notiţe. — Par a fi notiţele de la ora mea. De fapt, par a fi răspunsurile ultimelor două extemporale. întinde mâna să i le dau. Le culeg, le ridic şi le pun la loc în dulap.

290 ---- fiction connection Moştenitorul decăzut — în primul rând, nu sunt rezolvările de la extemporale şi, în al doilea rând, chiar dacă ar fi, de ce ar conta? Extemporalele acelea au trecut. — De ce ar trebui să te cred? — Pentru că ăsta e adevărul, îi spun, trântind uşa dulapului. — I-ai dat notiţele şi domnişoarei Wright? Mi se aprinde o luminiţă în cap. Nu pot minţi, în condiţiile în care Hartley ar putea da de belele, dar nu pot nici să spun adevărul, fiindcă nu ştiu cum o va afecta asta. — în primul rând, eu iau note de şapte, asa că un elev care s-ar folosi de mine să copieze ar fi prost. în al doilea rând, nu ştiam că e inadecvat să împărţi cu colegii notiţele de la clasă. E bine de ştiut. îi fac semn lui Pash. — Vii să mă ajuţi la sală? îi aruncă o privire domnişoarei Mann, apoi se uită la mine. — Eu îmi lucrez picioarele azi, spune iute. — Nu e cam frig pentru pantaloni scurţi, domnule Bhara? îl critică domnişoara Mann. Practic, noi doi suntem singurii care au voie să poarte pantaloni scurţi când e cald afară. Cald e un termen relativ pentru Pash. Tot anul poartă pantaloni scurţi şi bocanci Timberland. Nu contează că sunt cinci grade afară. El se afişează cu pantaloni scurţi. — Nu, doamnă. Dacă-i soare afară, vin cu pielea la vedere, îi răspunde el, luând o poziţie de model, cu un picior în faţă. — Păcat că administraţia nu ia nicio măsură împotriva copiilor care încalcă regulile şcolii, spune o voce greţos de dulceagă. 291 Erin Watt Mă întorc şi o zăresc pe Felicity îndreptându-se spre noi. Minunat. Uitându-se urât la Pash, adaugă: — Reputaţia noastră de a fi cei mai buni din ţară e distrusă şi nimănui nu parc să-i pese. Mare păcat. Domnişoara Mann o aprobă din toată inima. — Sunt perfect de acord cu dumneavoastră, domnişoară Worthington. E mare păcat. în loc să-i răspund lui Felicity pe tonul de rahat pe care-l merită, mă ţin după Pash pe coridor. — Ce se întâmplă? mă întreabă el, oarecum dezorientat. — Mersi că m-ai acoperit. — Oricând. îmi muşc falca. — Cred că Hartley s-ar putea să aibă probleme grave. — Cum aşa? — Nu ştiu. Ţi-am spus, i-a fost percheziţionat dulapul, iar Beringer a venit după ea înainte să înceapă ora. îi arunc o privire cu coada ochiului. — N-ai pomenit nimic de mine şi de domnişoara Mann, aşa-i? — Normal că nu, îmi răspunde încruntându-se. De ce-aş face-o? — Aşa-i. Mă opresc chiar înainte să ajung la secretariat. — Totuşi, zvonuri există. — Nu ai fost tocmai discret în privinţa asta, subliniază el.

—

Ştiu. îmi scarpin fruntea. încep să simt o uşoară durere în tâmple, dar, înainte să mă izbesc cu capul de perete, se deschide uşa şi iese Hartley. — Ce s-a întâmplat? 292 fiction connection Moştenitorul decăzut — Nu pot... spune, cu o expresie buimacă pe chip. Nu pot nici măcar... O iau imediat de braţ şi o conduc spre ieşirea din spate. Pash vine grăbit în urma noastră, dar Hartley nu pare să-l observe. Scutură încontinuu din cap, de-a dreptul uluită. — Sunt suspendată pentru tot restul săptămânii, iar în dosarul meu permanent va fi înregistrată o notificare. Pash fluieră din spatele nostru. — Pentru ce? o întreb.. — Pentru copiat, îmi răspunde, înghiţind în sec. Am luat o notă foarte mare la extemporalul trecut fiindcă am folosit notiţele tale să învăţ. Nu ştiam că asta înseamnă copiat. — Nu înseamnă copiat. De asta eşti acuzată? întreb furios. Ce rahat. Va avea grijă taică-meu de asta. îmi scot telefonul şi încep să tastez cu o mână. — Nu, se opune Hartley. Te rog, nu face asta. Fără tragere de inimă, îmi bag telefonul la loc în buzunar. O întreb printre dinţi: — Ce ţi-a spus Beringer mai exact? -r Că notele mele au fost statistic mult mai bune decât cele de dinainte, astfel că sigur e datorită unui ajutor din exterior. M-a întrebat dacă am luat meditaţii. Am spus că nu. M-a întrebat dacă m-a ajutat cineva. Am spus că nu. Uitasem de notiţele tale, fiindcă, atunci când m-au întrebat dacă cineva m-a ajutat, mi-am imaginat că se referă la cineva care să stea efectiv lângă mine, ca un meditator, ştii? Eu şi Pash dăm din cap. — O greşeală neînsemnată. 293 Erin Watt — Dar atunci, psihologul şcolii — era şi el acolo — a scos o foaie cu răspunsuri. — Pentru extemporal? o întreb. Aprobă cu tristeţe. — Au găsit-o în dulapul meu, împăturită în cartea AU About the Girl, bolboroseşte ea, referindu-se la cartea pe care o citim la cursul de Ideologie feministă. Mintea îmi e cuprinsă de un vârtej de gânduri. Piesele puzzle-ului încep să se aşeze. Domnişoara Mann, arogantă, în loc să fie speriată. Felicity, mâncând rahat despre reputaţia afectată a şcolii. Futu-i. — Să mergem, mârâi, apucând-o pe Hartley de încheietură. — Unde? chiţăie. — Chiar aşa, unde? repetă Pash. — Să-i salvăm onoarea lui Hartley. Felicity e uşor de găsit. Nu s-a mişcat de lângă dulapul ei — de parcă m-ar fi aşteptat — unde stă flancată de două prieduşmance8 de-ale ei. Una dintre ele e fix Claire. Ridic din sprânceană, iar Claire îmi răspunde plimbandu-şi nasul pe sus. Ar trebui să-mi pese de spectacolul ăsta sfidător? încerc să nu-mi dau ochii peste cap, aşa c-o las baltă şi mă uit la Felicity. — Felicity, spun, zâmbind cu toţi dinţii. — Easton, răspunde ea, cu un zâmbet în egală măsură de rece.

— Nu ştiu ce naiba crezi că faci, dar trebuie să te opreşti. — De ce să mă opresc? mă întreabă. Rămân fără cuvinte pentru o clipă. Eram sigur că va nega c-ar fi făcut ceva aiurea. 8 Frienemy — termen din limbajul liceenilor, care înseamnă jumătate prieten, jumătate rival. [N.r.) 294 ----fiction connection Moştenitorul decăzut — Stai aşa. Hartley mă dă la o parte, ca şi cum abia acum şi-ar fi dat seama de ce m-am dus direct la Felicity. — Tu mi-ai pus notiţele alea în dulap? o întreabă, întor- cându-se spre mine. Ea mi-a pus notiţele acolo? îi confirm încruntat. Felicity zâmbeşte din nou. Ochii cenuşii ai lui Hartley se umplu de stupoare şi furie, întunecându-se spre o nuanţă de argintiu metalic. — De ce? urlă la Felicity. De ce mama dracului ai face aşa ceva? Puteam să fiu exmatriculată! — Aşa, şi? Hartley se întinde în faţă şi e nevoie atât de mine, cât şi de Pash, ca s-o îndepărtăm de Felicity. Bătăile dintre fete sunt supersexy, dar nu şi atunci când una dintre ele e Felicity Worthington. Şi cu siguranţă nici atunci când Hartley e pe punctul de a izbucni în plâns. — Ajunge! urlu la Felicity, cu un deget ridicat în aer. Ai să plăteşti pentru asta, m-ai auzit? Nu poţi pur şi simplu să distrugi reputaţia altora... Felicity mă întrerupe cu un hohot zgomotos de râs, sincer amuzată. — Oh, Dumnezeule! Ce ipocrit eşti! Continuă să râdă, ceea ce-mi face sângele să clocotească în vene. — Tu şi Reed i-aţi distrus reputaţia Ellei înainte să ajungă măcar la Astor. Iar tu ai încercat s-o distrugi pe a mea, cu cascadoria aia pe care ai încercat-o la petrecere. La naiba, greşeala aia Ia beţie mă va bântui pentru totdeauna. N-am voie să mai beau. Niciodată. — Aşa că nu, nu-mi pasă câtuşi de puţin dacă tu — Felicity rânjeşte batjocoritor spre Hartley — ai să fii 29S Erin Watt exmatriculată. De fapt, sunt chiar dezamăgită că Beringer a fost atât de indulgent cu tine. Pleacă de lângă dulap şi trece prin dreptul nostru, aruncând peste umăr: — Apropo, de-abia am început. Prietenele ei o urmează, inclusiv Claire, care zâmbeşte cu dispreţ când trece pe lângă Hartley. — Fundul tău pare imens în poza aia, spune sarcastic. Poate ai vrea să-ţi faci un abonament la sală. Claire pleacă valvârtej, înainte ca Hartley să apuce să-i răspundă. Li se alătură lui Felicity şi celorlalte fete, iar râsetele lor răsună pe întregul coridor. Le pot auzi chiar şi după ce cotesc şi ies din raza noastră vizuală. 296 fiction connection Capitolul 26 Faţa lui Hartley e roşie ca sfecla. Pash, în schimb, a rămas cu gura căscată în direcţia în care au dispărut Felicity şi gaşca ei. — Ce e cu fata asta? se minunează el.

— N-am nici cea mai vagă idee, îi răspund, răsuflând istovit. — Cred că are nevoie de un... Intuiesc că Hartley e pe punctul de a exploda, aşa că-i trag o palmă peste gură lui Pash, înainte să apuce să ne bage pe amândoi în belele. — N-o spune, îl avertizez. — Ce? bolboroseşte el şi-mi dă mâna la o parte. Voiam să spun că are nevoie de un şut serios în fund. îi arunc privirea de sigur asta voiai să spui, apoi îmi aranjez sacoul. îmi răspunde scoţându-şi telefonul din buzunar şi uitându-se prin el. — Ai umilit-o, spune Hartley într-un final. Sau am umilit-o împreună. Ea spunea că e cu tine, iar tu continuai să negi asta. Apoi, tu i-ai spus că poate să se despartă de tine, în schimb, te-ai dus la ea acasă, la petrecerea ei şi ai făcut-o de râs de faţă cu toţi prietenii ei. 297 Iun Watt Şi cred că asta a fost cireaşa de pe tort, remarcă Pash. ii privim nelămuriţi. Ne arată telefonul. Futu-i. Pe telefon apare poza pe care ne-a făcut-o fata aceea aseară, l.i dig. A folosit hashtag-ul Astor şi, cu toate că a postat poza abia dimineaţă, deja are o grămadă de aprecieri. Mai mult de o mie de persoane au savurat imaginea în care eu şi Hartley ne holbam ursuzi unul la celălalt, cu roata mare în spatele nostru. Hartley oftează. Oh, Dumnezeule, e cea mai apreciată postare de pe imulaţi. Dacă nici asta nu pune sare pe rana lui Felicity, alunei nu ştiu ce mai pune. în locul ei, şi eu aş vrea să mă răzbun. • — F, o fotografie reuşită, spune Pash. O fotografie reuşită? întreb neîncrezător. Mda. O fotografie reuşită. Cine a făcut-o, a folosit modul rapid şi a prins luminile. Arată profesionist, îmi spune, privindu-mă încruntat. Deci e cea mai apreciată postare pentru că e o fotografie bună, nu pentru că e cu voi doi. Scuze că trebuie să-ţi dezumflu egoul nemărginit. Mă încrunt înapoi spre el. Şi-a îndreptat armele împotriva lui Hartley din cauza mea. Nu vorbim aici despre egoul meu nemărginit. Ăsta c adevărul. — Puteţi să nu vă mai certaţi? ne întrerupe Hartley. ( hiar contează de ce e poza aia atât de populară? —■ Are dreptate, spune Pash. întrebarea e cum o facem noi pe Felicity să se potolească naibii. Ridică din sprânceană. — Noi? Da, normal. Nu vreau s-o văd pe Hart, aici de faţă — o înghionteşte uşor — trasă la răspundere pentru ceva ce n-a tăcut. Aşa că haide s-o punem pe Felicity la punct.
şcoală? spun într-un final. Ella a bătut-o. Pash şi Hartley mă privesc de parcă mi-aş fi pierdut minţile. — Cred că ai luat prea mulţi pumni în cap, spune Hartley, dându-i un ghiont lui Pash. Nu trebuie să te amesteci. Chestia asta e complicată. Nici măcar eu n-aş vrea să fiu implicată. El ridică din umeri nepăsător. — E ultimul nostru an de liceu. N-am nimic mai bun de făcut. în plus, cine spune că nu sunt următorul pe listă? Sunt a doua persoană preferată a lui Easton de la Astor. Reuşeşte s-o facă pe Hartley să zâmbească. — Serios? Şi cine-i prima? — Tu eşti, desigur. Mai e şi Ella. Dar între mine şi ea scorul e strâns. Aş aprecia, totuşi, dacă ar rămâne între noi, fiindcă are un croşeu de dreapta foarte puternic, îi spune el, frecându-şi braţul în glumă. — Dat fiind faptul că Ella m-a pocnit de mai multe ori, îi dau dreptate, intervin eu, fiindcă am impresia că Pash vrea să ne inducă o stare de relaxare. 299 Erin Watt Având în vedere faptul că figura lui Hartley se mai destinde, îmi dau seama că Pash e pe drumul cel bun. Avem nevoie de mai multe glume. De mai mult râs. Viaţa a fost deprimantă în ultima vreme. Unde a dispărut toată distracţia? — Hai să dăm o petrecere, le spun. — O ce? întreabă Hartley, cu gura căscată. — O petrecere. Ştii tu, o petrecere ca să-ţi sărbătorim suspendarea. — Contează pe mine, spune Pash, ţinând o mană în aer ca să batem palma. Hartley, în schimb, dă să plece. — Aşteaptă, o strig, lăsându-l pe Pash ca s-o prind din urmă. El vine după mine. — Nu-ţi place ideea de petrecere? — Trebuie să lucrez, spune cu o expresie neutră. — Putem ţine petrecerea după ce termini tu schimbul. Se opreşte brusc. — O petrecere? Pe bune, Easton? Tocmai am fost suspendată. N-am ce să sărbătoresc. De lângă mine, Pash ne aduce cu picioarele pe pământ. — O să te omoare ai tăi? Pentru că ai mei m-ar ucide, recunoaşte el. Hartley devine albă ca varul. Futu-i. — Presupun că o petrecere e o idee tâmpită, bolborosesc, simţindu-mă al naibii de prost. Nu m-am gândit la consecinţele suspendării ei şi cred că nici ea nu le-a analizat în întregime, până când Pash n-a adus vorba despre familie. Primul lucru pe care-l va face directorul va fi să-i sune pe părinţii ei. Şi, 300 fiction connection Moştenitorul decăzut având în vedere faptul că, momentan, nu i se permite să se vadă cu nimeni din familia ei, nu va fi prea bine pentru ea. — Vrei să vorbesc eu cu ai tăi? mă ofer. Pot să le explic... — Nu. Păleşte şi mai tare, dacă era cu putinţă una ca asta. — Nu le spune niciun cuvânt. Nici măcar un cuvânt, zice, prinzându-mă de mâneca sacoului. — în regulă. N-am s-o fac, o asigur.

îmi dă drumul. — Trebuie să plec. Se îndepărtează cât ai clipi. Când încerc s-o prind din urmă, Pash mă trage înapoi. — Las-o să stea puţin cu familia ei, frate. — Nu are — mă opresc înainte să-mi iasă pe gură rahaturi despre care n-ar trebui să vorbesc. Dar nu e o idee bună nici s-o privesc pe Hartley lu- ând-o la sănătoasa. — Nu pot sta cu mâinile-n sân, frate. Trebuie să fac ceva. — Bine. Atunci du-te acasă, mă sfătuieşte el. Vorbeşte cu Ella. Cine ştie, poate are ea o idee despre cum ai putea rezolva chestia asta. Oricât de mult aş vrea să merg după Hartley, decid să-i urmez sfatul lui Pash. Când ajung acasă, o caut pe sora mea vitregă şi o găsesc învăţând, în camera ei. — Ai un minut? o întreb, bătând în uşa deschisă. Ella ridică ochii din carte şi se uită la mine. — Da, intră. Ce s-a întâmplat? îi spun totul, fără ocolişuri. — Felicity i-a înscenat lui Hartley faptul că ar fi copiat la analiză matematică. Hartley a fost suspendată. 301 Erin Watt — Oh, Dumnezeule! exclamă Ella. De ce i-ar face Felicity aşa ceva lui Hartley? — Ca să se răzbune pe mine. Pe mine e ofticată de fapt. — Normal că e ofticată. Ai fost un nesimţit cu ea la petrecere. Dar de ce să se ia de Hartley, şi nu de unul dintre prietenii tăi mai apropiaţi, ca mine sau Val sau Pash, de exemplu? — Cred că nu ţi-ai verificat Instagramul sau Snap chat-ul azi. — Nu. Am fost toată ziua cu Callum şi avocaţii. Ella aşază cartea la o parte şi-şi ia telefonul de pe plapuma groasă. Mă trântesc pe pat şimi sprijin capul de tăblia căptuşită a patului. îmi dau seama că găseşte poza în momentul în care oftează din nou. — Vă sărutaţi în poza asta? exclamă ea. — Aproape. Ne-am sărutat, totuşi, în roata mare. Ella e şocata. — Ce s-a întâmplat cu regulile? Hartley a spus că n-ai voie să te dai la ea. — N-am făcut-o, protestez. Ea m-a sărutat, dacă vrei să ştii. Asta o reduce la tăcere preţ de vreo treizeci de secunde. Mă priveşte cu mare atenţie. E ca şi cum ar încerca să-mi pătrundă în minte şi... şi să ce? Nu sunt sigur de ce se uită asa la mine, dar încep să mă neliniştesc. — în orice caz, încep. — Aha, nu. Nu mă lua cu în orice caz. N-am terminat-o cu faza asta cu sărutul, spune Ella, trecându-şi o mână prin părul auriu. Deci acum sunteţi oarecum împreună? — Poate? Nu ştiu. Rămâne cu gura căscată. — Vrei să fiţi? Tu nu ai iubite, îti aduci aminte? 1 i fiction connection Moştenitorul decăzut — Am o grămadă de gagici, îi răspund tărăgănat, cu limba scoasă, în încercarea de a da acestei poveşti o tentă sexuală, astfel încât Ella să fie atât de dezgustată, încât să lase baltă subiectul.

în mod cert, funcţionează. — Scârbos, zice ea. Dar fie, acum are sens. Dacă Felicity crede că tu şi Hartley sunteţi împreună, în mod clar se va lua de Hartley, ca să se răzbune pe tine, spune, după care face o pauză şi continuă. Ţi-o cam meriţi, sinceră să fiu. — Mersi mult, îi spun încruntat. De ce vrei să mă pui la pământ? — Oh, te deranjează adevărul? îmi pare rău. Poate că n-ar fi trebuit să te îmbeţi, să mergi la Felicity şi s-o umileşti în fata tuturor colegilor ei. Asta se întâmplă când nu te gândeşti la consecinţe. — Iisuse Hristoase. Ce naşpa eşti! îi spun, după care îmi regret imediat cuvintele. Ella se ridică şi-mi trage un pumn în braţ. — Futu-i! exclam, frecandu-mi braţul cu o expresie rănită pe chip, dar nu funcţionează. Ella îşi încrucişează braţele la piept şi se uită urât la mine. — Scuze pentru ce-am spus, dar am putea să nu aducem în discuţie toate rahaturile pe care le-am făcut în trecut? Va trebui să stăm aici până săptămâna viitoare. — Bine. Dar n-am să-mi cer scuze pentru pumn. L-ai meritat. — Mi se pare corect. Fata asta ştie să lovească cu pumnul. Nu-i de mirare că Jordan s-a potolit. — Poţi s-o baţi pe Felicity ca să termine cu prostiile? Ella pufneşte. 303 Erin Watt — Nu. — De ce nu? A mers cu Jordan. — Ba nu, n-a mers. A funcţionat faptul că anul trecut toţi am fost uniţi şi am spus gata cu hărţuiala. — Atunci haide să fim uniţi din nou şi să-i dăm de înţeles lui Felicity că ne-am săturat. — Ai vreo dovadă că ea i-a înscenat totul lui Hartley? — Dap. A recunoscut de faţă cu Claire şi încă vreo două fete. Ella scutură din cap, gândindu-se la această informaţie. — Trebuie să fie destul de sigură pe ea dacă nu-şi face griji că vreuna dintre ele va ciripi, conchide ea. în momentul ăsta, e cuvântul tău împotriva cuvântului ei, iar cuvântul tău nu valorează doi bani. Tu intri mereu în bucluc. Felicity face parte din Societatea de Onoare şi e o elevă perfectă dintr-o familie minunată. — Mersi pentru buna catalogare, mormăi, dar amândoi ştim că are dreptate, din moment ce intru mereu în belele. Poate c-ar trebui s-o sun. — Şi ce să-i spui? — Că-mi pare rău? Ella îmi aruncă o privire enervată. — Pe bune? Nu i-ai spus asta deja? Ăsta e primul lucru pe care trebuia să-l faci! — Poate l-am făcut, spun, gândindu-mă la asta, după care zâmbesc forţat. Nu-mi amintesc. — Atunci, mda, cred c-ar trebui s-o suni şi să-i spui că-ţi pare rău. Ella scutură de câteva ori din cap, ca şi cum nu i-ar veni să creadă că stă în aceeaşi cameră cu aşa un dobitoc. — De fapt, ia cumpără-i nişte flori şi du-te la ea acasă să-i spui c-ai fost prost şi nechibzuit şi nemernic şi că 304 fiction connection Moştenitorul decăzut toate lucrurile nasoale pe care le crede despre tine sunt adevărate, dar că o rogi să nu se

răzbune pe Hartley. Tresar. — Toate astea? — Da, răspunde Ella pe un ton sever. Toate. — Bine. înjur grosolan şi mă ridic de pe pat. Ajuns la uşă, mă întorc. — l’ot aş prefera s-o baţi. Ella aruncă o pernă în mine. — N-o bat! Cobor şi mă îndrept repede spre camioneta mea. Totuşi, la capătul aleii fac stânga, în loc s-o iau la dreapta. Nu mi-a plăcut felul în care a fugit Hartley. Dacă părinţii ei sunt la ea acasă, certând-o? Probabil are nevoie de sprijin moral. Mă hotărăsc să văd mai întâi ce face Hartley şi să merg la Felicity când mă întorc. Opresc la o benzinărie şi cumpăr o găletuşă de îngheţată, nişte sucuri şi popcorn. La casă, iau şi două acadele. Zăresc o găleată cu trandafiri şi cumpăr unul. — Ai cam supărat pe cineva, aşa-i? mă întreabă casierul, în timp ce marchează cumpărăturile. — Cum ai ghicit? — Toate astea la un loc înseamnă „îmi pare rău", glumeşte el. Râd pe înfundate. Practic, doar floarea face parte din scuzele mele faţă de Felicity, dar tot sunt destul de curios încât să întreb: — Şi care e rata de succes a acestui gest? — Depinde de cât de tare ai greşit. Greşelile mari implică scuze la fel de grandioase. Iau toate florile. 305 Erin Watt — S-o facem în stil mare, atunci. îmi scanează cârdul şi spune: — Mult noroc. Judecând după tonul său, îmi dau seama că nu crede că am vreo şansă. Peste zece minute, parchez maşina în faţa casei lui Hartley şi opresc motorul. Iau plasa cu bunătăţi şi trei flori — Felicity nu are nevoie de toate, după care urc scările şubrede două câte două. Când ridic mâna să bat la uşă, aud voci dinăuntru. — Orice ţi-ai fi propus să reuşeşti, acum sigur nu se va întâmpla. Taţi tună şi fulgeră de vreo oră. împietresc. Rahat. E Parker. Mă uit peste balustradă să văd cum de i-am ratat Mercedesul, dar nu-l zăresc nicăieri. Fie a parcat la capătul străzii, fie a venit cu un Uber. — N-am făcut nimic, spune Hartley pe un ton categoric. — Mereu ai atâtea scuze la îndemână, îi spune Parker batjocoritor. „Nu voiam să te spionez, tati. Nu voiam să-ţi sabotez campania. Nu voiam să vă fac de râs pe toţi. Nu voiam să distrug familia." Se aşterne tăcerea. Hartley nu răspunde. Presupun că nimic din ce ar putea spune n-o va convinge pe Parker s-o creadă. Sunt pe punctul de a bate la uşă. Pe punctul de a da buzna înăuntru. Pe punctul de a încerca să dialoghez cu Parker. Dar ceva — o forţă divină — mă opreşte de la a face oricare dintre acele lucruri. înghit în sec, încercând să respir, în ciuda nodului în gât care e cât un bolovan. E vina mea. M-am îmbătat şi am făcut-o de râs pe o fată cu care ştiam că nu-i de glumit, o fată pentru care e firesc să-şi scoată ghearele şi să se răzbune. Am fost un nemernic nechibzuit. Şi aş fi şi mai nechibzuit dacă m-aş băga în cearta de familie a lui Hartley. 306

fiction connection Moştenitorul decăzut Trebuie să rezolv cumva chestia asta cu Felicity. Ăsta e singurul lucru pe care pot să-l fac. Când voi rezolva problema asta, Hartley le va reintra alor ei în graţii, şi apele se vor linişti şi în privinţa noastră. Pot rezolva asta. Pot. 307 Capitolul 27 A doua zi la şcoală, toată lumea vorbeşte despre suspendarea lui Hartley, de parcă nimeni de la Astor Park n-ar fi fost prins vreodată cu vreo prostie. Problema e că I lartley nu greşise cu nimic — nu a comis nicio eroare, iar persoana care a dat-o în bară se plimbă pe coridoare ca şi cum ar fi regina liceului. Reusesc s-o prind pe Felicity înainte de prima oră. E la dulap, împreună cu gaşca ei de fete. Din fericire, Claire nu e prin preajmă. Bun. Detest ca fosta mea iubită să se împrietenească prea tare cu Felicity. Cine ştie ce arme are < llaire împotriva mea. Am fost beat de foarte multe ori când eram împreună. — Valea, mă răstesc la prietenele lui Felicity. După expresia mea, îşi dau seama că vorbesc serios, pentru că-şi iau tălpăşiţa ca nişte şobolani care părăsesc corabia ce se scufundă. Felicity rămâne, cu o mutră amuzată. — Ei, iată un dur care sperie nişte fete nevinovate, nu-i aşa? spune ea pe un ton batjocoritor. — Nu-i nimic nevinovat în ceea ce vă priveşte. li el ion connection Moştenitorul decăzut Dă ochii peste cap şi trânteşte uşa dulapului. O prind de braţ înainte să-şi ia tălpăşiţa. — Ai primit florile? mormăi. Am trecut pe la ea când am plecat de la Hartley, dar n-a răspuns nimeni la uşă, aşa că am lăsat florile pe verandă. — Da. Le-am primit. — Şi biletul? Am lăsat şi un bilet cu patru cuvinte foarte simple: îmi pare rău — Easton. — L-ai citit? — Da. — Şi? E totul în regulă între noi acum? începe să râdă. — Stai aşa. Ai crezut ca, dacă îmi laşi biletul ăla lamentabil în chip de scuze, va fi totul în regulă între noi? Oh, Easton. 'Mă simt copleşit de nervi. — Dă-o dracului, Felicity. Nu e corect ce i-ai făcut lui Hartley. — Chiar ai de gând să-mi ţii o prelegere despre ce e corect şi ce nu? Tu, Easton Royal? — Da, eu sunt un rahat cu ochi, o aprob prompt. Sunt o persoană egoistă şi rea. Beau şi mă bat şi mă culc cu nişte fete cu care n-ar trebui să mă culc. îmi asum toate astea. Dar Hartley nu ţi-a făcut nimic. Aşa că, te rog, spune-i lui Beringer că toată faza cu copiatul a fost o neînţelegere şi — mă opresc, fiindcă-mi dau seama că îmi răcesc gura degeaba. Felicity nu va mărturisi niciodată că ea a pus notiţele acelea în dulapul lui Hartley. Ar însemna să mărturisească faptul că i-a înscenat totul unei colege şi să rişte să fie pedepsită ea însăşi. Prin urmare, contrar voinţei mele, 309 Erin Watt trebuie să las baltă abordarea asta. Hartley a primit o suspendare de trei zile. E nasol, dar va supravieţui chestiei ăsteia şi se va întoarce luni la şcoală. Am pierdut şansa de a-i reabilita reputaţia. Acum, nu pot decât să fac pace cu Felicity, înainte de a cauza şi mai multe

probleme. — Cum aş putea să mă revanşez faţă de tine? o întreb cu dinţii încleştaţi. în ochii ei albaştri apare o licărire de neîncredere. — Nu poţi. — Haide, o implor. Sigur există o cale. Aruncă o privire fixă şi insistentă spre brăţara mea. Rezist tentatiei de a o ascunde. i — Ceva ce ţi-aş putea cumpăra.' — Cum ar fi colierul de la Candy Machine? — S-a făcut. — Ce zici de poşeta din colecţia limitată de la Dior? — N-am nici cea mai vagă idee ce naiba e asta, dar a ta e. — Costă treizeci şi cinci de mii, îmi spune, privindu-mă de sus. Nu ştiu cum le voi explica asta contabililor familiei, dar fie. — Super. Orice fată are nevoie de o poşetă dintr-o colecţie limitată, îi răspund, întinzându-i mâna. Deci avem o înţelegere. După ce Hartley se-ntoarce la şcoală, nu te mai iei de ea. — Nu. — Poftim? — Nu există nicio înţelegere. Asta e răzbunare şi n-am terminat aici. Privirea ei rece, combinată cu un surâs subtil mă face să-mi vină să trag un pumn în cel mai apropiat dulap. Nu-mi vine să cred că a stat aici şi a negociat cu mine 310 fiction connection Moştenitorul decăzut pentru bijuterii şi poşete, ca mai apoi să mă doboare. Doar fetele de la Astor sunt atât de ranchiunoase sau toate fetele sunt atât de dornice de sânge? — Dacă vrei să te implor, am să te implor. în genunchi. Felicity zâmbeşte şi mai tare. — Asta ar fi foarte plăcut. Dar... nu, mersi, am plănuit ceva mult mai haios. Şi cu asta, îmi dă la o parte mâna mea de pe braţul ei şi pleacă. îmi înăbuş un geamăt privind-o cum se îndepărtează. Ce naiba e cu fata asta? înţeleg c-am făcut-o de râs, dar de ce nu depăşeşte odată momentul? De ce nu se maturizează? Nu-mi scapă cât de ironic e faptul că eu mă aştept ca altcineva să se maturizeze. Oftând epuizat, îmi scot telefonul şi-i scriu un mesaj lui Hartley. Eşti bine în dimineaţa asta? t / îmi răspunde imediat. Nu. Sunt cuprins de vină. Mă sprijin de dulapul lui Felicity şi-i scriu încă un mesaj. îmi pare rău, H. E doar vina mea De data asta, răspunsul întârzie să apară. Mă holbez la ecran, dorindu-mi să-mi răspundă. — East, spune cineva. Privesc în sus şi-i zăresc pe Sawyer şi pe Lauren trecând pe lângă mine. Seb nu e cu ei. — Hei, le spun absent, privind în continuare în telefon, fără să primesc vreun mesaj de la ea. Eu sunt bine, voi? Fratele meu mai mic chicoteşte. — Nu te-am întrebat nimic, dar mă bucur că eşti bine. — Ai să întârzii la oră, mă informează inutil Lauren. Deja a sunat primul clopoţel. 311

I lin Watt Dă-l naibii de clopoţel şi dă-o naibii de oră. Hartley încă nu mi-a răspuns. De ce nu mi-a răspuns? Poate pen- 11 u că şi ea crede că a fost suspendată din vina mea? E vina ta, spune o voce micuţă. Putu-i, ştiu că e. De asta mi-am cerut scuze. Dar... mă cam aşteptam ca ea să respingă ipoteza asta. Să spună Nu tv învinuiesc pe tine, Easton. Felicity e cea care bla bla bla. în schimb, primesc din partea ei o tăcere deplină. — Sigur, vorbim mai târziu, mormăi către fratele meu. Ne vedem acasă. Când plec, aud din spatele meu vocile lor derutate. — E beat? — Nu cred? Ies din clădire prin lateral şi mă grăbesc spre parcare, li ebuie s-o văd pe Hartley şi să-i cer scuze faţă in faţă. Am nevoie să mă ierte că am târât-o în tot dezastrul ăsta cu felicity. Nam făcut-o intenţionat. Vreau ca ea să ştie asta. Drumul până la ea acasă e scurt. Dar, la fel ca ieri, cineva mi-a luat-o înainte. De la baza scărilor, zăresc spatele unui bărbat îmbrăcat într-un sacou gri-scump. Un cap acoperit de păr grizonant. — ...exmatriculată din cel mai bun liceu din ţară. Reprezinţi o ruşine pentru numele Wright, spune bărbatul, cuvintele sale fiind pline de dezgust. Tatăl lui Hartley. Rahat. Mă ascund lângă scări şi sper că nu mă poate vedea. — N-am fost exmatriculată, se aude răspunsul morocănos. E o suspendare. —- Pentru că ai copiat! se răsteşte el. Ai copiat, Hartley. (te mama naibii e cu tine? Ce fel de copil am crescut? — Nu am copiat, tată. O fată care mă detestă mi-a pus in dulap o foaie cu răspunsurile la teste. Eu nu copiez. lit ikm connection Moştenitorul decăzut — Ştiai că directorul vostru e un membru al clubu/ lui? Toţi colegii şi partenerii mei ştiu despre micul tău scandal. E singurul lucru despre care am fost întrebat azi dimineaţă. — Cui îi pasă ce cred o grămadă de boşorogi de la clubul country? se aude vocea frustrată a lui Hartley. Tot ce contează e adevărul. — Pentru numele lui Dumnezeu! Tu şi cuvântul acela blestemat! Adevărul. Ajunge, Hartley! Tonul lui ascuţit mă face să.tresar. — Ajunge, repetă domnul Wright. Te întorci la New York. Azi. M-ai înţeles? — Nu! protestează ea. — Ba da. Se aude un foşnet, ca şi cum ar căuta ceva. — Aici e biletul tău. Ai zbor în seara asta, la ora unsprezece. — Nu, răspunde ea, însă de data asta, pe un ton fragil. — în regulă, spune şi face o pauză. Dacă nu pleci, o retrag pe Dylan de la şcoală şi o trimit pe ea în locul tău. — De ce?! De ce trebuie s-o ameninţi mereu pe ea? E un copil, tată. — Nu, are treisprezece ani şi deja a fost influenţată de tine. — Ia tratament de la opt ani. E sensibilă şi tu ştii asta. Nu poţi s-o iei de lângă familia ei. El o ignoră. — Dacă nu pleci din Bayview, o vom proteja pe Dylan îndepartând-o. E alegerea ta.

Mâinile îmi cad inerte de o parte şi de alta a corpului. — Dacă plec... îi dai voie să mă vadă? întreabă Hartley atât de încet, încât abia o aud. 313 Erin Watt — Dacă te urci în avion, ai dreptul să stai cu ea pe drumul de aici până la aeroport. Ce rahat cu ochi. Aeroportul ăla e la treizeci de minute de aici. — Am să... am să mă gândesc. Nu, îmi vine să strig. Nu te gândi la asta. împotriveste-te. — Trec să te iau la zece. Eu şi Dylan te vom conduce până la aeroport, unde vom zâmbi şi-ţi vom face cu mana în timp ce treci de controlul de securitate. — Si dacă nu vin cu voi? — Eu am să merg la aeroport indiferent de asta, spune tăios domnul Wright. Cineva tot se va urca în avionul ăla. Ori tu, ori sora ta, spune, după care face o pauză. Am încredere că vei lua decizia corectă. 314 fiction connection Capitolul 28 Plănuiesc să aştept zece minute înainte să bat la uşa lui Hartley. Vreau să aibă timp să-şi revină după vizita tatălui ei şi ultimatumul său brutal. însă trec doar două minute înainte ca usa să se deschidă larg şi Hartley să iasă din casă. Dacă n-aş fi parcat chiar în faţa clădirii cu două etaje, poate că Hartley ar fi ajuns până în mijlocul străzii. în schimb, se opreşte brusc la vederea camionetei mele. — Arăţi de parcă ai băut prea mult sau ai fi fost lovită de un TIR, îi spun, întinzându-i o mână de care să se sprijine. în mod surprinzător, se prinde de ea. — Lovită de TIR. Cu siguranţă lovită de un TIR. — Hai să dăm o tură cu maşina. Nu-i las timp să-mi răspundă. Câteva mişcări mai târziu, e în maşină, cu centura de siguranţă pusă. — Ai vreo preferinţă în mod deosebit? o întreb, odată ajuns la volan. — Nu-mi pasă. Haide pur şi simplu să plecăm de-aici. Complet epuizată, îşi lipeşte capul de geam şi închide ochii. 315 Erin Watt — Sigur, îi spun pe un ton relaxat, ca şi cum nu m-aş simţi legat de mâini şi de picioare. Detest asta. Detest să mă simt astfel. Detest s-o văd pe ea în halul ăsta. Nu-i pun nicio întrebare şi nici ea nu se oferă să-mi spună nimic, aşa că petrecem tot drumul în tăcere. E ilar cât de asurzitoare poate fi liniştea. Ce spunea ea odată? Că atunci când e linişte îţi poţi auzi bătăile inimii? Poţi auzi şi cum se frânge. Aerul din maşină devine greoi şi irespirabil. Ajungem pe un vechi debarcader, în apropierea digului. întorc maşina în parcarea cu pietriş pe jos şi parchez camioneta. Mă uit la Hartley şi o văd plângând. Plânge fără să scoată un sunet. Se văd doar lacrimile curgandu-i fără încetare pe obraji, dar când cad, pot să jur că le aud ca pe nişte tunete. De asta nu pot opri motorul. Vreau să acopere ceva zgomotul acelor lacrimi. Ea stă lângă mine şi priveşte pe geam. Mă întreb dacă vede ceva prin perdeaua de lacrimi. încerc să destind atmosfera. — Taică-meu spune că ăsta era cel mai mişto loc din oraş în anii 70. Eu i-am zis că nu ştiam că în Evul Mediu t t existau bărci.

Reusesc să-i smulg un zâmbet anemic. — Hai să ne plimbăm pe lângă apă, îi propun. O ajut să coboare din camionetă. Vechiul debarcader e dărăpănat. Scândurile din lemn de cedru care-l traversează sunt decolorate de nisip şi de apa sărată a oceanului. Majoritatea sunt însă înecate în valuri sau rupte. E o dimineaţă noroasă, în ton cu starea noastră de spirit.Hartley pare profund afectată. Mie îmi e rău la stomac. Suntem ca doi supravieţuitori, rătăcind năuci după o explozie. Dar hei, măcar suntem împreună, corect? 316 fiction connection Moştenitorul decăzut O iau de mână. în momentul în care o fac, ea se uită la degetele noastre împletite. Le priveşte cu suspiciune. — De ce nu eşti la şcoală? — Pentru că-mi făceam griji pentru tine. Pentru că vreau să mă ierţi. > Ca de obicei, Hartley mă prinde cu vrăjeala. — îţi făceai griji că sunt supărată pe tine, vrei să spui. înghit în sec. Privirea ei pătrunzătoare continuă să mă săgeteze. — Erai chiar lângă apartamentul meu. L-ai văzut pe tata? — Da, mărturisesc. — Ai auzit ce mi-a spus? Mă gândesc s-o mint, dar decid să n-o fac până la urmă. — Mda. O iau de braţ şi ne apropiem de apă. Nu există balustradă aici, doar o pantă stâncoasă de vreo doi metri până la mal. — N-ai să te urci în avionul acela. Nu? — Nu... ştiu. încerc să-mi stăpânesc panica. — La naiba, Hartley. Ce naiba s-a întâmplat între voi? De ce te ură... mă opresc înainte să-mi scape cuvântul ură, fiindcă nu cred că i-ar plăcea să-i spun că tatăl ei o urăşte. De ce e atât de supărat pe tine? Privirea ei rămâne aţintită asupra malului acoperit de pietriş. — E o poveste lungă. Ridic mâinile în aer şi-i spun: — Avem timp cât cuprinde. 317 Erin Watt Rămâne tăcută un moment îndelungat. Nu am astâmpăr, îmi vine să mă fâţâi, să arunc nişte pietre în ocean. Neah, ce mi-as dori cu adevărat să fac ar fi să merg la Hartley acasă şi să-i trag lui taică-său un pumn în faţă. Nu fac niciuna dintre cele de mai sus, iar răbdarea îmi e, în cele din urmă, răsplătită. — Acum vreo patru ani — cred că deja au trecut cinci — aveam insomnie într-o noapte, aşa că am mers la parter să beau un pahar de apă. Tatăl meu era în sufragerie şi discuta cu o femeie. Vorbeau încet, dar ea părea furioasă şi plângea. Cred că de asta nu i-am întrerupt sau nu m-am dat de gol că eram acolo. — Despre ce vorbeau? — El îi spunea că poate să-i rezolve problema, dar c-o va costa. Femeia i-a spus că-i va

plăti oricât, dacă-l ajută pe fiul ei. — Şi el ce i-a răspuns? o întreb încruntat. — Nu ştiu. M-am furişat înapoi la etaj, fiindcă nu voiam să ştie că trăsesem cu urechea. E destul de iute de manie, motiv pentru care toţi încercăm să-l enervăm cât mai puţin cu putinţă, spune încruntată. în fine, peste două zile, l-am auzit certându-se la telefon cu şeful lui, pentru că se folosise de „puterea discreţionară a procurorului" — ce dracu' o fi însemnând şi asta — când a renunţat la acuzaţiile împotriva puştiului Roquet. — Cine e puştiul Roquet? — Nu-l ştii pe Drew Roquet? — Nu. — E mai mare decât noi. Avea nouăsprezece ani atunci şi a fost prins cu heroină asupra lui. Era a treia lui acuzare şi urmau să-l condamne pentru trafic, având în vedere cantitatea pe care o deţinea. Asta înseamnă de la cinci 318 fiction connection Moştenitorul decăzut până la douăzeci şi trei de ani de închisoare, spune Hartley dezgustată. Dar, să vezi şi să nu crezi — heroina pe care o avusese asupra lui s-a pierdut în laboratorul de probe, aşa că tatăl meu a renunţat la acuzaţii. — Nu-mi place încotro se îndreaptă chestia asta. — Nici mie nu mi-a plăcut, dar am încercat să uit. Pe vremea aceea, nu credeam că tata ar fi făcut ceva greşit. Era procuror şi-i detesta pe cei care încălcau legislaţia drogurilor. Spunea că sunt nişte distruşi care nu-şi aduc contribuţia la societate-şi,că drogurile sunt motivul pentru tot ce nu merge bine în ţara asta. Crimele, violenţa domestică, furturile. După părerea lui, toate aveau legătură cu drogurile. — Bun. Deci ai trecut peste asta. — Da, şi totul părea să fie în regulă, dar... mă sâcâia chestia asta. Aşa că am început sămi bag nasul unde nu trebuia. Odată, am intrat pe calculatorul lui. Tata foloseşte întotdeauna aceleaşi parole, dar schimbă ultima cifră în fiecare lună, aşa că a fost destul de uşor de ghicit. Şi, când am intrat, am găsit acest cont anonim pe care oamenii îi trimiteau e-mailuri în care-i cereau favoruri deosebite, spunând cine i-a trimis la el. Nu existau detalii şi nici alte răspunsuri în afară de „Haideţi să ne întâlnim." Fac ochii mari. — Veneau la voi acasă? Asta pare o variantă atât de riscantă. — Nu. De regulă, se întâlneau în locuri publice. Cred că faza cu întâlnitul acasă era ceva foarte rar, probabil de asta era atât de furios pe femeia aceea. N-am idee câte cazuri a „rezolvat", dar erau atât de multe e-mailuri, Easton. O grămadă, spune ea, muşcându-şi buzele cu tristeţe. — L-ai pus în faţa faptului împlinit? 319 Erin Watt — Nu, am mers la Parker. Ea mi-a spus să încetez să inventez poveşti şi să-mi ţin gura închisă şi să nu spun niciun cuvânt nimănui. — Parker ştia ce face tatăl tău? — Nu ştiu. Cred că ştie, dar nu vrea să creadă. Aştept să continue, dar ea n-o face. Se apleacă, ia câteva pietre şi le aruncă în ocean, iar eu fac acelaşi lucru şi, preţ de un minut, niciunul nu spune nimic. Dar apoi trebuie s-o întreb o chestie care m-a măcinat de când am cunoscut-o. — Cum ţi-ai rupt încheietura?

întrebarea o şochează. Scapă din mână pietricica, care loveşte apa cu un pleoscăit uşor. — Hartley, insist eu. Cum ţi-ai rupt încheietura? — De unde ştii că mi-am rupt-o? — Ai o cicatrice chirurgicală la mână. — Oh, aia. îşi masează cicatricea. După o clipă de ezitare, expiră prelung. — La câteva luni după ce am vorbit cu sora mea, tata a anunţat că va candida pentru funcţia de primar. Ni s-au ţinut o grămadă de predici legate de cum să ne comportăm în public. Ba chiar a venit o femeie la noi acasă ca să ne arate cum să stăm, să zâmbim şi să facem cu mâna. — Da, şi noi am avut una din aceea, mărturisesc. Relaţiile cu publicul sunt importante aici, în sud. Ea râde batjocoritor. — Nu-mi vine să cred cât de panicată eram că n-aş putea fi fiica perfectă. Ba chiar mă filmam în oglindă. în fine, chiar înainte de primul meu an de liceu, am rupt o coardă a viorii şi am comandat una nouă de pe internet. Am urmărit comanda şi am văzut că urma să fie livrată, 320 fiction connection Moştenitorul decăzut aşa că am fugit până în capătul străzii, să-l întreb pe poştaş dacă o avea. Atunci l-am văzut pe tata în maşină cu o femeie. Hartley se opreşte brusc. îmi dau seama că-i e dificil să vorbească despre lucrurile astea. N-o învinuiesc. Pe mine încă mă bântuie faptul c-am conştientizat ce fel de om e Steve. îl admiram. Pilota avioane, bea de stingea, avea cele mai tari maşini şi cele mai sexy gagici. Ducea cea mai mişto viaţă, iar eu îmi doream să fiu ca el. Dar modelul meu în viaţă e una dintre cele mai oribile fiinţe din lume, aşa că, acum, oi ce-am rămas? — I-am privit mult timp, continuă Hartley, într-un final. Au vorbit. Ea i-a dat un telefon şi nişte foi, după care el a ieşit din maşină, având la el servieta si un rucsac. Rucsacul era ciudat, ştii? Niciodată nu avea ceva de genul ăla la el. Eu eram atât de preocupată să-l privesc, încât nici nu mi-am dat seama că, între timp, maşina după care mă ascundeam plecase. Am început să fug către casă. El m-a prins chiar în faţa uşii, m-a luat de încheietură şi a tras cu putere. Era extrem de furios. De asta nu şi-a dat seama cât de tare a tras. Chiar încearcă să justifice violenţa tatălui ei? Asta mă înfurie. îmi încleştez pumnul într-o parte, astfel încât ea să nu vadă. E dureros să nu urlu sau să trag cu pumnul în ceva, dar acum înţeleg de ce detestă violenţa. De ce s-a speriat când am târât-o după mine la bătăile de la docuri. — M-a întrebat ce văzusem. La început, am negat, dar mă durea atât de rău încheietura, încât am început să ţip că văzusem tot şi că era greşit şi că n-ar trebui să facă lucrurile astea şi că aveam să-i spun mamei totul, povesteşte Hartley, cu buza de jos tremurându-i. Mi-a dat o palmă peste faţă şi m-a trimis în camera mea. 321 Erin Watt — Şi încheietura ta? Buzele îi tremură din nou, iar chipul îi încremeneşte. — De asta nu s-a vindecat cum trebuie. Nu m-am dus imediat la un medic. — Ce înseamnă imediat? — Trei săptămâni. — Poftim? explodez. înghite în sec.

— în dimineaţa următoare, tata a venit în camera mea şi mi-a spus că urmează să plec. Cred că n-am înţeles cu adevărat ce se întâmpla. Aveam paisprezece ani. Poate ar fi trebui săl confrunt. — Aveai doar paisprezece ani, îi repet. Şi erai speriată. La naiba, mama mi-a luat pastilele şi a spus că le va arunca în toaletă. I le-am dat, fiind conştient că era dependentă de pastile. Ne dorim să ne facem părinţii fericiţi chiar dacă-i uram. — Probabil ai dreptate. Dar... da, m-am trezit într-un avion spre New York înainte sămi dau seama ce se petrece. Când am ajuns în camera mea de la internat, am sunat acasă şi am implorat-o pe mama să-mi dea voie să mă întorc, însă ea mi-a spus că tata e capul familiei şi nu poţi ieşi din cuvântul capului familiei, îmi zice ea, cu o voce plină de sarcasm. A spus că, atunci când voi învăţa să fiu o fiică bună, mă voi putea întoarce. Nu ştiam ce însemna asta, dar am acceptat. Cred că de asta nu am spus nimic despre încheietura mea de cum am ajuns acolo. Dar s-a înrăutăţit, iar una dintre profesoarele mele a observat şi m-a dus la medic. A trebuit s-o operez. — Ce le-ai spus? Hartley îmi răspunde privind în altă parte. — Că am căzut. 322 fiction connection Moştenitorul decanul îi prind bărbia şi o întorc spre mine. — Nu-ţi fie ruşine. — E greu să nu-mi fie. — Nu trebuie. — Am fost atât de cuminte în acel prim an. Mama îmi reamintea că tata candidează pentru primărie şi că, dacă mă comportam frumos, m-aş fi putut întoarce acasă. — Dar n-a câştigat. — Nu. Parker spunea că faptul că m-a trimis la internat l-a făcut să pară un tată incapabil să aibă grijă de familia sa, cu atât mai puţin de întregul Bayview, zice Hartley printre lacrimi. Şi că nu aveau să mă lase să mă întorc acasă. Tata nu vorbea cu mine. Mama a spus că nu demonstrasem că sunt o fiică bună şi că trebuia să mă ţină departe de sora mea, fiindcă fusesem obraznică. Că eram o influenţă nefastă. — Nu înţeleg. în ce sens eşti tu influenta nefastă? Lui Hartley îi pasă al naibii de mult de familia ei. Mai mult decât surorii ei, din câte văd. — Sora mea mai mică e... dificilă. E cea mai drăguţă fată, dar uneori... Hartley se opreşte, dar continui eu: — Uneori vrea să urle la întreaga lume, fără niciun motiv? într-o zi e fericită, iar a doua zi e necăjită? Poate deveni violentă şi agresivă din senin? Ochii lui Hartley se umplu de uimire. — De unde ai... se opreşte, înţelegând brusc. Şi tu? — Aşa era mama. Eu am moştenit-o pe ea. Presupun că nici sora ta nu prea îşi ia medicamentele. Hartley aprobă. — E bipolară sau, cel puţin, aşa a fost diagnosticată de psihologul de copii. I-am auzit pe ai mei certându-se 323 Erin Watt fiindcă tata refuza să creadă în existenţa bolilor psihice. El crede că are nevoie doar de mai multă disciplină. Oare unde am mai auzit asta?

— Biata copilă. — Ăsta e şi diagnosticul tău? mă întreabă Hartley ezitant. Mă uit fix la apă, nepregătit să văd vreo prejudecată în privirea ei. — Nu cred. Al meu a fost de ADHD. Am început să iau Adderall când aveam şapte ani. Ar fi trebuit să mă mai liniştească, dar, după o vreme, n-a mai funcţionat. Nu voiam să-i spun mamei că nu mai are efect şi că în capul meu era tot mai multă gălăgie, fiindcă şi ea avea destule probleme. E uşor să faci rost de medicamente la şcoală. Cineva e mereu dispus să-şi vândă o parte din medicamentele luate pe reţetă. Iar de aici, a fost simplu să mă apuc de oxy şi de alte chestii, bolborosesc ultima mărturisire. — Părinţii noştri ar trebui să fie acolo ca să ne ajute, nu să ne rănească. Simt că urmează să-mi dea lacrimile. Clipesc de câteva ori. — Pe bune. Când ai văzut-o pe sora ta ultima dată? — Acum trei ani. Am vorbit cu ea de câteva ori, dar asta doar pentru că a răspuns la telefon înainte să apuce părinţii mei. Uneori, îi e dor de mine. Alteori, mă urăşte c-am părăsito. N-o pot trimite la o şcoală cu internat. E oribil la internat. Eu m-am simţit atât de singură. Timp de trei ani, n-am sărbătorit niciun Crăciun, nicio Zi a Recunoştinţei si nicio zi de naştere alături de cineva care i f i f să mă iubească. Ai idee cum e asta? — Nu, îi spun cu o voce spartă. Nu, n-am idee. 324 ----fiction connection Moştenitorul decăzut Tremură lângă mine. — Nu i-aş dori asta nici măcar lui Felicity, darămite persoanei pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta. Ar distruge-o locul acela. Nimeni n-ar înţelege şi nu i-ar purta de grijă aşa cum are nevoie. — Şi atunci, cum de ai putut să te întorci acasă? — Anul trecut, am aflat de fondul acela de economii despre care ţi-am spus, cel de la bunica mea. E administrat de Banca de Economii şi împrumuturi Bayview, nu de tata. Dar mâncarea.şi chiria nu sunt considerate ca făcând parte din educaţie, aşa ca de-asta lucrez acum la restaurant, îmi explică ea, întristându-se. Am crezut că, dacă aş merge la cea mai bună şcoală din tară şi aş avea o reputaţie bună, fără să spun nimic despre afacerile dubioase ale tatei, m-ar primi înapoi în sânul familiei. — Dar ai fost suspendată pentru copiat. Sunt cuprins din nou de vină, simţind cum îmi arde gâtul. — Da. — E în totalitate vina mea. Hartley ridică capul şi mă priveşte. — Da. Acea unică silabă mă sfâşie pe dinăuntru. E brutal. Al dracului de brutal. — Ţi-am spus, Easton, belelele te urmăresc peste tot. îmi iau privirea de la ea, înainte ca ruşinea să mă înghită de viu. Privesc ţintă spre apă şimi trag pumni imaginari pentru toate rahaturile prin care am făcut-o pe fata asta să treacă. Rahaturile prin care i-am făcut pe toţi să treacă. Ella, fraţii mei, tatăl meu. Sunt un încurcălume. Si cu totii o ştiu si, în ciuda felului meu de-a fi, mă iubesc. Ce-i cu ei? 325 Erin Watt — Dar asta avea să se întâmple oricum, cu sau fără intervenţia cuiva. O privesc surprins.

— Crezi? Hartley dă din cap sumbru. — De când m-am mutat înapoi în Bayview, toată familia mea a intrat în priză. Parker probabil mă spionează pentru tata. Mama face orice cu putinţă s-o ţină pe Dylan departe de mine. Părinţii mei n-au făcut decât să aştepte s-o dau în bară, sunt convinsă. Au aşteptat o scuză să mă trimită din nou departe de Bayview. Asta mă face să mă simt mai bine. Doar puţin mai bine. Dar nu mă opreşte din a-mi asuma responsabilitatea. — Felicity nu ţi-ar fi făcut rahaturile astea dacă nu eram eu, Hartley. Ceea ce înseamnă că e treaba mea să rezolv chestia asta. — N-ai cum s-o rezolvi. — Cum să nu pot? îmi aruncă o privire sfidătoare. — Cum? Fac o pauză. — Nu ştiu. Dar o să-mi vină mie o idee. Râde amar. — Mda, în regulă, atunci ar face bine să-ţi vină ideea aia până la ora zece seara, când va veni tatăl meu să mă ducă la aeroport. — Nu mergi la aeroport, îi spun ferm. Nu te duci nicăieri. Ridică din umeri, fără să spună nimic. La naiba, chiar se gândeşte să plece. I se citeşte în ochi. Hartley va face orice să-şi protejeze surioara, chiar dacă asta înseamnă să se întoarcă la internatul pe care l-a urât. 326 ----fiction connection Moştenitorul decăzut — Trebuie să mă întorc, îmi spune, îndepărtându-se de ţărmul plin de pietriş. Mă duci acasă, te rog? Dau din cap că da. Urcăm în camionetă şi parcurgem drumul din nou în tăcere. îi studiez profilul la fiecare stop, la fiecare semafor roşu. Prima dată când am vă- zut-o, mi s-a părut destul de banală. Drăguţă, dar banală. Picioare frumoase, funduleţ drăguţ, buze pe care le-aş săruta. Acum, c-o cunosc mai bine, faţa ei e cea care mă atrage. Toate trăsăturile acelea dispersate formează o imagine frumoasă. Nu e banală. E unică. N-am mai văzut pe nimeni ca ea şi s-ar putea să nu mai văd vreodată. Disperarea pe care mi-o provoacă gândul ăsta mă face să vreau s-o sărut. După ce opresc în faţa blocului ei, o trag spre mine şi-mi lipesc buzele de buzele ei. — Easton, se împotriveşte ea, dar imediat începe să mă sărute. E atât de intens. Buzele ei sunt calde şi puţin sărate, probabil din cauza lacrimilor. îmi trec degetele prin părul ei mătăsos şi o trag şi mai aproape. Braţele ei delicate se încolăcesc în jurul gâtului meu. Sfârcurile ei întărite mă apasă pe piept. Ridic o mână între noi şi-i ating un sân, mângâindu-i sfârcul cu degetul mare. O simt cum vibrează şi-mi simt propriul corp vibrând ca răspuns. O sărut cu şi mai multă pasiune. Mâinile mele i se plimbă disperate pe trup, încercând s-o ţină lipită de mine. Cumva, picioarele ei le încalecă pe ale mele. O strâng de coapsă şi de fund şi o trag şi mai aproape. Sunt mai mult decât excitat. Şi sunt bărbat. Iar bărbaţii nu fac şi nu spun mereu lucrurile potrivite când sunt excitaţi şi creierele le sunt dominate de sculă. Totuşi, regret cuvintele care-mi ies pe gură în clipa imediat următoare. — Haide înăuntru să ne facem mai comozi. 327 F.rin Watt Hartley se îndepărtează instantaneu şi mijeşte ochii.

— Comozi? — Da. Ştii tu... îi spun, respirând sacadat din cauza sărutului intens. Comozi, repet jenat. — Adică dezbrăcaţi, îmi răspunde pe un ton dezumflat. — Nu. Adică, sigur, dacă vrei asta. Taci din gură, boule. Taci dracului din gură. — Vreau să spun că... stăm în camionetă, iar tu îţi făceai griji că te-ar putea vedea tatăl tău... — Sigur. Sunt convinsă că fix de asta voiai să mergem înăuntru, mormăie ea, scuturând din cap, după care-şi desface centura. Eşti incredibil. Mă încrunt. — Tu chiar eşti supărată pe mine acum? Şi tu m-ai sărutat. — Ştiu, am făcut-o pentru că eram supărată şi aveam nevoie de... consolare, presupun. Dar, ca de obicei, tu faci ca totul să fie despre sex. Sunt cuprins de indignare. — Doar am propus să mergem înăuntru. — Da, ca să facem sex. Deschide furioasă portiera, dar nu coboară încă. — Mersi de ofertă, dar voi spune pas. Trebuie să-mi fac bagajele. — Nu pleci din oraş! mârâi eu. Şi nu-mi pasă de sex în momentul ăsta. Ne sărutam, iar eu am spus să mergem înăuntru — mare rahat. Nu răstălmăci chestia asta ca să te porţi ca şi cum aş fi făcut ceva greşit. — Din cauza ta am fost suspendată! îmi înghit frustrarea. — Ştiu că e vina mea. Şi încerc să rezolv asta, lua-o-ar naiba de treabă! 328 fiction connection Moştenitorul decăzut Cum? Băgându-mi limba în gura? Cum poate asta să re£olve ceva? Oboseala i se citeşte în ochii gri. Oftează şi coboară încet din maşină. Du-te acasă, Easton. Sau înapoi la şcoală. Doar... Pleacă. Cum rămâne cu ameninţările tatălui tău? Ce ai să faci în privinţa asta? Nu ştiu, mormăie. Dar am să găsesc eu ceva. Eu am să rezolv asta. De una singură..N-am nevoie de ajutorul tău. îmi încleştez pumnii pe genunchi. Ba ai. Ba nu. Nu am. N-am nevoie de tine pentru nimic, înii răspunde iritată. Nu mi-ai făcut decât probleme din secunda în care ne-am cunoscut. Aşadar, te rog, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai încerca să mă ajuţi. Nu ntă ajuta şi nu rezolva nimic. Nu eşti în stare să rezolvi nimic, spune, scuturând din cap cu tristeţe. Nu ştii decât s5 distrugi. Şi cu asta, mă lasă. Cu un pumnal în inimă. O acuzaţie de care, oricât de mult aş vrea, nu pot să mă apăr. Tot ce pot să fac e să merg acasă. Nu mă pot întoarce la şcoală, nu acum, când mă simt ca şi cum aş fi mort pe dinăuntru. Nu pot să dau ochii cu Ella sau cu colegii mei sau cu nenorocita aia de Felicity. Aşa că nierg acasă şi iau ceva de băut din dulapul pe care, din fericire, tata l-a reaprovizionat. Dar scopul meu nu e să niă îmbăt. Vreau doar să mă destind. Să-mi limpezesc niintea, ca să-mi vină o idee pentru a rezolva problema asta. Problema pe care eu am creat-o. Dezastrul pe care eu l-am cauzat. îi datorez asta lui Hartley. 329 Capitolul 29 La ora nouă, mă loveşte inspiraţia. Soluţia. Mă dau jos din pat, dar trec câteva clipe pană

când nu mă mai bălăngăn şi-mi trece ameţeala. Oau. Bine, poate că n-ar fi trebuit să mă ridic atât de repede. Am stat întins pe spate ore întregi, bând din sticla pe care am sutit-o din biroul tatei. De ţinut minte: ridică-te mai lent la verticală. Dar nu sunt tocmai beat. Nu, nu sunt beat. Doar ameţit. Ametiiiiit. t — Easton, eşti bine? mă întreabă Ella, băgând capul pe usa camerei mele, cu o mutră îngrijorată. Când o văd, zâmbesc. — Sunt BI-NE, surioară! Bine, al naibii de bine. — Am auzit o bufnitură. Ai căzut? Ai spart ceva? — Tu auzi lucruri, îi răspund. Pentru că nu am căzut şi nici nu s-a spart ceva. — Atunci de ce e o sticlă spartă pe podea? îi urmez privirea acuzatoare până lângă noptieră. Ha. Are dreptate. E o sticlă spartă la mine pe covor. Probabil s-a lovit de colţul noptierei şi s-a spart în două. Whisky, ha? Credeam că beau coniac. Privirea îmi aterizează 330 fiction connection Moştenitorul decdzut asupra cuverturii, unde am lăsat sticla de coniac. Oh. Presupun că am băut din ambele. — Pleci undeva? — Nu-i treaba ta. încep să caut cheile din priviri. La naiba, nu mai ştiu unde sunt. Scotocesc printr-un maldăr de haine. îmi atrage atenţia un zăngănit din buzunarele unor jeanşi. — Aha, strig mândru. Aici erai. — Nu pleci nicăieri, să nu-ţi treacă prin cap, îmi spune Ella şi se întinde să-mi ia cheile. Nu eşti în stare să conduci acum. — Bine. O las să mi le ia şi scot telefonul din celălalt buzunar al jeanşilor. Tastez de câteva ori şi zâmbesc mulţumit spre ecran. — Poftim. Am chemat o maşină. i Harta micuţă mă informează că şoferul meu e la 55 de minute distanţă. Sau... stai, poate că la cinci minute distanţă. Pot să jur că am văzut doi de cinci. Ar fi bine să nu fie doi de cinci, totuşi, pentru că trebuie să-l prind pe tatăl lui Hartley înainte s-o ducă la aeroport. — Bun, spune Ella uşurată. Dar, în caz de orice, vreau cheile tale de la motocicletă. — Sunt în hol. Nu le iau, promit. Vine oricum după mine, ca şi cum ar avea nevoie să vadă cu ochii ei că las cheile acasă. îi uşurez misiunea şi i le dau când ajungem în hol. — Ca să fie în siguranţă, o tachinez. — Să-i zici lui Hartley c-o salut, spune sec. Merg în paşi alergători spre alee şi ajung la poarta din faţă tocmai când şoferul de Uber parchează. îi dau adresa şi mă las în scaun s-o sun pe Hartley. 331 Erin Watt — Ce vrei, Easton? Presupun că asta vrea să însemne salut. — Bună, scumpo. Am vrut doar să-ţi spun să nu pleci cu tatăl tău diseară, când vine după tine. Prin minte îmi trece următorul gând: — Asta dacă mai vine. S-ar putea să nu mai vină.

— De ce n-ar veni? — Nu spun c-ar face-o sau n-ar face-o, mă bâlbâi. Dar, dacă vine, nu te duce cu el. Mbine? — Nu înţeleg ce tot spui, dar trebuie să urc în maşină pentru caDylan să nu ajungă la internat. Tata nu face ameninţări de pomană. Dacă spune ceva, merge până la capăt. — Nu-ţi face griji. Mă ocup eu de tot. Tace preţ de o clipă. — Ce vrei să spui? — Că mă ocup eu de asta, îi repet, zâmbind în sinea mea. — Oh, Dumnezeule, Easton. Ce naiba pui la cale? Ce se întâmplă? De fapt, ştii ce? Nu-mi răspunde. Nu-mi pasă de ceea ce se întâmplă, vreau doar să opreşti totul. Trebuie să opreşti totul acum. — Nu pot. Deja sunt pe drum. — încotro? — Spre casa tatălui tău. Voi avea o discuţie cu el. — Poftim?! Easton, nu! — Nu-ţi face griji, scumpo, am eu grijă de tine. Am eu grijă de povestea asta. — Easton... îi închid, fiindcă ţipetele îmi fac tâmplele să bubuie, înţeleg că e supărată pe mine. Nu va mai fi supărată după ce-l voi convinge pe tatăl ei s-o lase să rămână în 332 fiction connection Moştenitorul decăzut Bayview. Am un plan. Domnul Wright ia mită, aşa că am de gând să-l mituiesc. Sunt Easton Royal. Sunt plin de bani. Tot ce trebuie să fac e să-i ofer tatălui lui Hartley nişte bani şi ne va lăsa în pace. Banii au rezolvat toate problemele de până acum. Banii şi un pumn zdravăn în faţă. Sunt bucuros să adaug a doua parte atunci când e cazul. Nu ştiu exact cum am să-l fac s-o lase în pace pe sora lui Hartley, dar am de gând să ies învingător. Soferiţa opreşte lângă trotuar. Dau să ies din maşină, dar aleea mi se pare prea lungă. E prea mult de mers şi de ce s-o fac dacă sunt motorizat? O bat pe umăr. — Du-mă până la uşă. — Nu avem voie să intrăm pe proprietăţi private. Scot câteva bancnote şi i le întind şoferiţei. — I-am anunţat că vin. Ezită, dar merge mai departe. Explicaţia? Problemă plus bani egal zero problemă. Hah. Merg împleticindu-mă până la uşă şi apăs pe sonerie. Dinăuntru, se aude soneria la nesfârşit. E enervant. Cineva ar trebui să vină din clipă în clipă. Când zăresc mişcare înăuntru, apăs încontinuu pe buton ca să le atrag atenţia. Şi funcţionează. Uşa se deschide şi mă-ntâmpină un bărbat. E cam de vârsta tatei, dar are pârul mai cărunt. — Ce mai faceţi? îl întreb, gesticulând relaxat. Aveţi un minut? — Cine mama naibii eşti? mă întreabă domnul Wright. Mă îndrept de spate şi-l privesc de sus. E mai scund decât mă aşteptam. Părea mai înalt acum câteva ore, când l-am văzut la uşa lui Hartley. — Easton Royal. 333 Erin Watt Oare ar trebui să-i întind mâna? Neah. Ar trebui să pun capăt acestui bâlci. Bag mâna în buzunarul de la spate şi scot carnetul de cecuri al tatei. — Cât va costa povestea asta, John? Tupeul de a-i folosi numele mic mă face să zâmbesc.

— Cine mama naibii eşti? repetă el. — Ţi-am spus deja, frate. Ce încet e tipul ăsta. Chiar e avocat? — Sunt Easton Royal. Am venit aici să fac o înţelegere cu tine. — Pleacă de pe veranda mea şi dispari de-aici. Uşa dă să se închidă, dar sunt rapid si mă strecor în hol înainte să mă poată opri. — Uite ce e, nu aşa se fac înţelegerile, John, îi spun, fluturând carnetul de cecuri. Am mulţi bani aici. Spune-mi care e preţul tău. — Easton Royal ai spus? Wright îşi încrucişează braţele la piept şi mijeşte ochii. — Să vedem. Fratele tău cel mare a avut probleme pentru distribuire de pornografie infantilă. Celălalt frate al tău mai mare a fost suspectul principal în dosarul de omor al iubitei lui taică-tău fiindcă a avut şi o relaţie sexuală cu respectiva iubită. Tatăl tău aproape a falimentat afacerea veche de un secol a unei familii, iar mama ta a fost o dependentă de droguri care s-a sinucis. Şi tu te afli aici pentru a face o înţelegere cu mine? Rămân cu gura căscată. — Ce-ai spus? Nu-mi vine să cred cum e nemernicul ăsta. Am venit aici mânat de cele mai bune intenţii, iar el are tupeul să-mi insulte toată familia? 334 fiction connection Moştenitorul decăzut — M-ai auzit bine, răspunde, deschizând larg uşa. Cară-ţi fundul de fals Royal şi dispari. — Fals Royal? Eu sunt cel fals? Tu eşti şarlatanul aici. N-ai pic de onoare. Falsifici cazuri. Iei mită, faci dovezile dispărute. Mâinile tale sunt mai pătate decât cele ale oricărui infractor care a fost închis vreodată, îi spun, privindu-l de aproape şi scuipându-1, din greşeală, printre propoziţii. Wright îmi râde în faţă. — Nici măcar nu ştii, nu-i aşa? — Ce anume, că eşti un nemernic? îl prind de umeri şi-l împing. Se împiedică şi face câţiva paşi în spate, iar zâmbetul îi piere de pe chip. — De fapt, eşti mai rău de-atât. Ar fi o insultă pentru nemernici să te asociez cu ei. Tu eşti un molestator de copii. Cel mai rău care a existat vreodată. Până şi puşcăriaşii te-ar scuipa în faţă. Roşu de mânie, mi-o aruncă în faţă: — N-ai mai fi atât de curajos dacă nu ai purta numele de Royal, nu-i aşa? — Dar îl port, aşa că nu vom şti niciodată, corect? — Aşa cum nu vom şti dacă eşti copilul ilegitim al lui Steve O'Halloran ori sămânţa lui Callum Royal, corect? Poftim? Mă împiedic şi abia reuşesc să-mi recapăt echilibrul, înainte să pic drept în faţă, pe podeaua de lemn. El râde pe înfundate. — Dar ştim, nu-i aşa? — Ce-ce ştim? îl întreb cu o voce răguşită. — Că târfa de maică-ta şi-a desfăcut picioarele pentru aşa-zisul partener de afaceri al tăticului tău. Simt cum sunt împins dintr-o parte şi-mi pierd echilibrul, căzând în genunchi. Ridic capul şi mă uit la el. Ce 335

Erin Watt dracu' îndrugă? Nu sunt copilul ilegitim al lui Steve. Sunt fiul lui Callum Royal. Sunt un Royal. — Ai cinci secunde să-ţi mişti hoitul jalnic de pe proprietatea mea sau chem poliţia, spune Wright clocotind. Cumva, mă trezesc afară, cu usa trântită în nas. Mă holbez la ea. Ce naiba s-a întâmplat acolo? Chiar a... Respirând întretăiat, ridic pumnul şi bat în uşă. Din cine ştie ce motiv, bătăile seamănă cu o portieră trântită. — Ce dracu', Easton?! Mă întorc surprins. Hartley vine spre mine, traversând gazonul îngrijit. O rablă de Volvo maro e parcată pe alee — presupun că aceea e maşina a cărei portieră tocmai am auzit-o trântindu-se. • — A cui e maşina asta? o întreb confuz. i Nimic nu are sens în momentul ăsta. în capul meu e un haos complet. Am prea mult alcool în sânge. Iar acuzaţia lui Wright m-a zguduit şi m-a făcut să îngheţ pe dinăuntru. Nu sunt bastardul lui Steve. Nu sunt. — Maşina e a lui Jose, se răsteşte ea când ajunge la mine. Mă prinde de braţ şi, să fiu al naibii, strânsoarea ei e criminală. — Să mergem. Mă scarpin pe gât şi încerc să mă concentrez. — Cine e Jose? — Proprietarul meu. Acum cară-te în pizda mă-tii de lângă uşă şi hai să mergem. Rămân cu gura căscată. — Ai spus în pizda mă-tii. Tu niciodată nu înjuri. De ce ai înjurat? — Pentru că sunt al dracului de furioasă în momentul ăsta! Aproape mă doboară forţa răspunsului ei. Abia atunci observ că fata ei e roşie ca sfecla. Mâinile îi sunt încleştate 336 fiction connection Moştenitorul decăzut în pumni mici, cu care mă pocneşte în umăr. Hartley e mânioasă. — Eşti furioasă, bolborosesc. — Sunt furioasă? Bineînţeles că sunt furioasă! îmi vine să te omor în momentul ăsta! Cum îndrăzneşti să-ţi faci apariţia la uşa părinţilor mei — ca să ce? Privirea ei agresivă săgetează uşa închisă. — Te rog, spune-mi că n-ai apucat să vorbeşti cu ei! Aş putea să mint. Chiar aş putea să mint. Nu trebuie să-i spun că l-am ameninţat pe tatăl ei şi că m-a ameninţat şi el şi că am încercat să-i trag una când el mi-a spus că nu sunt un Royal şi mi-a trântit uşa-n nas. Nu e de faţă ca să mă poată contrazice. Aş putea să mint. Dar n-o fac pentru că sunt prea confuz, prea bulversat ca să pot încropi o poveste pentru ea. Nu sunt copilul lui Steve. Nu sunt. — Am încercat să-l mituiesc. Ea rămâne cu gura căscată. Apoi o închide. Apoi o deschide. Apoi o închide din nou. Şi respiră greoi, ca şi cum tocmai ar fi terminat un maraton. — Ai încercat să-l mituieşti, repetă ea şi face o pauză, nevenindu-i să creadă. Ai. încercat să mituieşti. Un procuror. — Hei, amândoi ştim bine că nu are o problemă cu luarea de mită, protestez.

Hartley se holbează la mine. Pentru un moment foarte, foarte îndelungat. Oh, rahat. O să explodeze. I se citesc norii de furtună în privire. Va tuna şi va fulgera în orice secundă. înainte să apuce să spună ceva, se deschide uşa şi domnul Wright îşi face apariţia, cu Dylan lângă el. Fata pare speriată, dar frica ei se transformă în şoc când o zăreşte pe sora ei mai mare. Ochii ei cenuşii se fac mari. 337 Erin Watt — Hartley? — Uită-te bine la sora ta, se răsteşte Wright, arătând cu degetul spre Hartley. Din cauza ei trebuie să pleci din sânul familiei. Hartley răsuflă greu. Mă îndrept spre el, dar sunt distras de vocea confuză a lui Dylan. — Hartley? repetă ea. Ce se petrece? — Vino aici, Dylan, spune Hartley, făcându-i semn surorii ei să se îndepărteze de tatăl lor. Nu vei fi trimisă nicăieri. Vino cu mine şi am să... — Tu n-ai să faci nimic altceva în afară de a pleca, Hartley. Nu mai faci parte din familia asta. Dylan, treci înăuntru şi fă-ţi bagajele, spune Wrighf pe un ton rece şi dur. — Nu. Te rog, tati, îl imploră Hartley. Te rog, nu face asta. Fac orice vrei. Orice. Dă să înainteze spre el, dar tatăl ei ridică o mână, iar ea se opreşte. — Treci înăuntru, Dylan, îi ordonă el. Dylan priveşte haotic de la sora la tatăl ei. Fac o ultimă încercare de a opri toată nebunia asta. — Hei, îţi promit că-ţi dau oricâţi bani vrei, îi spun insistent domnului Wright. — Taci! strigă Hartley. Te rog, taci, spune, întorcându-se spre tatăl ei. Te rog. — Dacă i se întâmplă ceva lui Dylan, va fi numai vina ta. Ar trebui să gândeşti înainte să deschizi gura aia a ta proastă. Şi, cu această ultimă ameninţare, Wright trânteşte uşa. Momentul în care usa se închide e pentru Hartley ca un glonţ în inimă. Se prăbuşeşte pe peluză şi începe să plângă. Mă grăbesc să merg la ea. — Iubito, îmi pare rău. 338 fiction connection Moştenitorul decăzut Ameţeala din capul meu începe să se evapore, iar gravitatea celor întâmplate începe să-i ia locul. Gravitatea tuturor faptelor. Hartley. Tatăl ei. Sora ei. Eu. Steve. — De ce? De ce ai venit aici? Ochii i se umplu de lacrimi, dar nu le varsă. Respiră sacadat. — încercam să ajut. îngenunchez lângă ea. — Spune-mi ce pot să fac. Inspiră adânc, tremurând. — Eşti beat, mă acuză ea. Se simte. Ai venit aici beat şi i-ai spus tatălui meu toate lucrurile pe care ţi le-am povestit, având încredere în tine? Mi se pune un nod în gât, plin de vinovăţie şi de anxietate. — Nu. Adică am băut puţin, dar nu eram beat. îmi studiază ochii, citeşte minciunile din ei şi se ridică lent în picioare. Buza de jos îi tremură, la fel şi vocea, dar expresia ei e atât de serioasă, încât îmi dă fiori pe şira spinării. — Eşti beat. Şi ţi-ai încălcat promisiunea. Ai înrăutăţit o situaţie deja nasoală. Poate că intenţiile tale au fost bune, dar tot ce-ai făcut a fost pentru ca tu să te simţi mai bine. Te-ai pus pe tine pe primul plan şi uite ce s-a întâmplat.

Lacrimile încep să-i curgă pe obraji. Şi se rostogolesc de sus până jos — un tsunami de suferinţă. în mine se zbat ruşinea şi remuşcările. Nu-mi place ce spune şi felul în care cuvintele ei mă fac să mă simt. Am încercat să fac un lucru bun. Chiar e vina mea că taicăsău e un idiot cu diplomă? E vina mea că n-a acceptat banii? E vina mea că a inventat minciunile astea despre mama mea şi tatăl 339 Erin Watt meu şi un nenorocit împuţit care nu e tatăl meu? încep să mă enervez. — Eu sunt cel care a încercat să îndrepte lucrurile în situaţia asta. Tu aveai de gând să fugi oricum si să eviţi problema. Măcar eu l-am confruntat. Ar trebui să-mi mulţumeşti. — Să-ţi mulţumesc? ţipă ea. Să-ţi mulhimesc? îţi baţi joc de mine? în povestea asta, nu eşti prinţul pe calul alb, ci personajul negativ. — Ce? Eu? Acum sunt nervos de-a binelea. — Da, tu. Se îndepărtează de mine împleticindu-se, cu plete-i negre fluturând în urma ei. — Stai departe de mine. Nu vreau să mai vorbesc cu tine niciodată, absolut niciodată. Pare foarte categorică. Panicat, o strig. — Stai. Haide, Hartley. Aşteaptă! Mă ignoră. Fac un pas în faţă şi, chiar dacă e cu spatele la mine, parcă simte că m-am mişcat. Se întoarce şi ridică un deget în aer. — N-o face, îmi porunceşte. Nu veni după mine. Nu te apropia de mine. Nu face nimic. Se întoarce din nou şi zboară spre portiera Volvo-ului urât cu care a venit până aici. Oglinda retrovizoare nici măcar nu e ataşată de parbriz — o văd bălăngănindu-se într-un unghi ciudat prin geam. Imaginea maşinii ăs- teia distruse mai că mă face să-mi vină să vomit. Mi-o imaginez pe Hartley bătând la uşa vecinului ei de jos, implorându-l să-i împrumute maşina asta de rahat ca să vină şi să mă oprească din a-i distruge viaţa şi mai rău 340 fiction connection Moştenitorul decăzut decât am făcut-o până acum. Dar nu a ajuns la timp. Ca de obicei, Easton Royal a dat totul peste cap. O privesc disperat cum dă cu spatele pe alee. Aş vrea s-o strig să se întoarcă, dar ştiu că nu mă va auzi tocmai de acolo. în plus, motorul acelui Volvo e al dracului de zgomotos. La fel şi scârţâitul cauciucurilor de la cealaltă maşină de pe drum şi — ce altă maşină? Clipesc de câteva ori. Poate nu-mi pică fisa imediat din cauză că sunt beat. Creierul meu procesează faptele pe rând. Farurile aprinse. Zgomotul de la ciocnirea metalelor. Corpul care zace pe marginea drumului. Picioarele îmi tâsnesc într-acolo cu viteză. Cad în /i genunchi lângă o fată pe care mintea mea o percepe vag ca fiind Lauren. Ce caută aici? Nu locuieşte aici. Ba da, aici locuieşte. Stă în capătul străzii. Dar, în momentul ăsta, stă în genunchi pe trotuar, încercând să-l trezească pe fratele meu. El stă pe o parte, ca şi cum ar fi plonjat de la mare înălţime. Tricoul lui alb e sfâşiat şi pătat cu sânge. E sânge şi pe trotuar. Atât de mult sânge. Mi se face greaţă, dar reuşesc cumva să-mi potolesc reflexul de vomă. Simt cum ceva mi se înfige dureros în genunchi. E sticlă. îmi dau seama că e de la parbriz. Parbrizul Roverului e făcut praf. — Sawyer, stăruie Lauren. Sawyer. — E Sebastian, reuşesc să spun.

îi deosebesc pe gemeni şi în somn. Chiar şi când sunt beat. Lauren începe să plângă şi mai tare. Pe măsură ce pulsul începe să mi-o ia razna, privesc din nou spre Rover, uitându-mă după celălalt frate al meu. Sawyer e tolănit pe volan, cu centura de siguranţă strangulându-1 341 Erin Watt şi cu airbagul peste faţă. Din tâmpla dreaptă îi curge un firicel de sânge până în bărbie. Mă întorc spre Volvo. E aproape intact, cu excepţia portierei din spate şi a barei de protecţie, care sunt complet îndoite. Inima îmi urcă în gât când portiera şoferului se deschide larg. Hartley se dă jos din maşină. E palidă, aşa cum era cândva şi tricoul alb al lui Seb. Ochii ei sunt larg deschişi, dar sunt goi. Ca şi cum Hartley ar fi complet paralizată. Privirea ei aterizează asupra lui Sebastian, fixându-se asupra siluetei neclintite. Asupra corpului lui strivit, plin de sânge. îl priveşte la nesfârşit, ca şi cum nu ar înţelege ceea ce are în faţa ochilor. într-un final, deschide gura şi scoate un ţipăt înfundat, disperat. Şi, printre urletele ei, se aud două cuvinte chinuitoare, care-mi fac sângele să îngheţe în vene şi întregul corp să se prăbuşească. — L-am ucis. 342 fiction connection