Nimic Nou Pe Frontul de Vest (1)

Nimic nou pe frontul de vest de Erich Maria Remarque ”Frontul e o colivie în care, plin de nervozitate, trebuie să aștepți ce va urma. Suntem sub grila formată de traiectoriile obuzelor și trăim în tensiunea nesiguranței. Deasupra noastră plutește hazardul.” Cartea deschide o pagină din istoria unui soldat care, alături de camarazii săi (și de mulți, mulți alții din generația lui) se trezește la nici douăzeci de ani pe front, locul din care nimeni nu are scăpare. Între fum, șobolani și tranșee se întrezăresc corpuri umane mutilate, o parte mutilate doar fizic, cei morți; cealaltă jumătate sunt încă vii, dar au sufletul distrus. Ieri copii, astăzi… astăzi? Mașini de ucis? Monștri ce joacă un ”skat” și în clipa următoare bagă baioneta într-un soldat vrăjmaș, aruncat de război în aceeași vâltoare diabolică a morții sinistre și inutile? ”Suntem părăsiți ca niște copii și experimentați ca oamenii bătrâni, suntem cruzi, și triști, și superficiali – cred că suntem pierduți.” Și cred că într-o singură propoziție s-ar putea rezuma viața unor tineri abia înălțați. Tineri care după război nu vor avea nimic. Tineri care au plecat în război fără să-și găsească un loc în societate. Tineri care nu au cunoscut iubirea unui alt suflet… Personajul principal, Paul Bäumer, are doar nouăsprezece ani. Sensibil în liceu, visător și romantic, războiul îl transformă într-o ființă crudă, indiferentă; nu-și mai poate aminti nimic din ce a fost cândva; e doar un străin față de adolescentul de ieri; este un soldat. Trăiește o dramă sufletească imensă, transpusă în paginile nuvelei de la persoana I. Acesta descrie tot ce vede în jur, toate ororile războiului, comparând iadul de pe front cu lumea care există dincolo de sârma ghimpată, lumea care nici nu știe ce se întâmplă în sufletul acestei generații destinate morții. Pe lângă aceasta, se întreabă mereu ce va face după război; ce va face generația lui, care a fost luată de pe băncile școlii; până la urmă, renunță să mai gândească, trăiește clipa. O trăiește alături de cei șapte colegi de clasă care au mai rămas în viață; restul au fost uciși. Paul luptă cot la cot cu Albert Kropp, considerat cel mai inteligent din grupul lor, care doar datorită camaraderiei renun ță la ideea de suicid, dar povestea căruia rămâne un mister după despărțirea de Paul. Un alt coleg este Haie Westhus, cu un simț al umorului dezvoltat, căzut pe front; tot pe front piere și Fredrich Müller, care ținea neapărat să învețe la fizică până și în tranșee; în război Paul asistă la moartea lui Peter Leer, lui Tjaden, locotenentul Bertinck, Detering, Franz Kemmerich, Joseph Behm… dar ce înseamnă toate aceste nume pentru un război ce a luat mii de alte vieți? Ultimul prieten de care se desparte pentru totdeauna este Kat (Stanislaus Katczinsky), rănit pe câmpul de luptă; încercând să-l salveze, Paul îl duce în brațe la primul cort sanitar, unde descoperă că totul e în zadar – Kat a murit. De la moartea acestuia realizează că-i este indiferent dacă va trăi sau va muri; viața își pierde sensul pentru Paul, acesta murind într-o zi frumoasă de octombrie din 1918, când în raportul oficial s-a menționat ”Nimic nou pe frontul de vest”. Un factor important în acest masacru l-a avut ”generația de aur”, generație ce și-a împins copiii într-o luptă împotriva vieții, numindu-i ”copiii de fier”. Un reprezentant ar fi dirigintele clasei lui Paul, Kantorek, care i-a împins pe băie ți să se înroleze voluntar în armată, dar care nu a fost capabil să reziste ororii , murind în scurt timp după reîntâlnirea cu foștii elevi pe front. Astfel, cartea deschide o privire de ansamblu asupra războiului și a victimelor acestuia; o imagine despre cruzime, tristețe, deznădejde, dar și despre camaraderie, curaj, loialitate. O operă excepțională prin simplitatea relatării și prin imaginile fioroase ale războiului, cât și prin drama interioară a personajului principal, ”Nimic nou pe frontul de vest” devine, pentru mine, una dintre cele mai emoționante cărți. ”Sângele de sub pielea mea aduce teamă și neliniște în gândurile mele. Ele își pierd cumpătul și încep să tremure, vor căldură și viață”.