Tema 1. Esenţa Antreprenoriatului Şi a Micilor Afaceri

Tema 1. ESENŢA ANTREPRENORIATULUI ŞI A MICILOR AFACERI

STRUCTURA TEMEI: 1. Esenţa antreprenoriatului şi a micilor afaceri. 2. Tipologia formelor mediului antreprenorial. 3. Rolul micilor afaceri în economie. 4. Susţinerea de către stat a întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova. CUVINTE-CHEIE: antreprenoriat, afacere, întreprinderi mici şi mijlocii, întreprinderi agricole, întreprinderi industriale, întreprinderi prestatoare de servicii, întreprinderi financiare ş.a. CONŢINUTURI: 1. Esenţa antreprenoriatului şi a micilor afaceri. Conceptul de antreprenoriat este unul multidisciplinar, de aceea apare necesitatea studierii mai multor teorii referitoare la acesta. Noţiunea „antreprenoriat de risc” cunoaşte o dezvoltare aparte în sec. al XVII-lea, atunci când antreprenor era numită persoana care a încheiat cu statul un contract de îndeplinire a anumitor lucrări sau de desfacere a anumitor produse. Deoarece valoarea contractului era prestabilită, mărimea profitului sau a pierderilor era determinată în exclusivitate de norocul antreprenorilor. Joseph Schumpeter (economist austriac, 1934) spunea: în antreprenoriat există o înţelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de comportament, care include: 1) iniţiative; 2) organizarea şi reorganizarea mecanismelor socioeconomice; 3) acceptarea riscului şi a eşecului. Activitatea de antreprenoriat este o activitate independentă, desfăşurată pe

propriul risc şi orientată spre obţinerea profitului ca urmare a utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor de către persoanele înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege. Activitate de antreprenoriat pot desfăşura atât persoanele juridice, cât şi cetăţenii (persoanele fizice). Potrivit legislaţiei Republicii Moldova, „antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială în scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri”. Nu există o definiţie unanim recunoscută a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Pentru a fi considerată mică/mijlocie, o afacere trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În aprecierea mărimii unei întreprinderi se au în vedere criterii cantitative şi calitative: - cantitative: volumul vânzărilor, numărul salariaţilor, profitul; - calitative: atingerea unui anumit nivel al productivităţii muncii, a unui anumit grad de integrare în mediul economic etc. În SUA întreprinderile sunt considerate mici şi mijlocii dacă numărul proprietarilor (persoanelor) este între 1 şi 20, au o localizare geografică bine determinată, managementul este independent, separat de proprietar, iar cifrele de afaceri constau din câteva milioane de dolari SUA: - comerţul cu amănuntul – 8 mil. dolari SUA; - comerţul cu ridicata – 22 mil. dolari SUA. În Uniunea Europeană criteriul principal în stabilirea mărimii întreprinderii este numărul de salariaţi, ceea ce permite clasificarea acestora în 3 categorii: - microîntreprinderi: 1-9 salariaţi; - întreprinderi mici: 10-99 salariaţi; - întreprinderi mijlocii: 100-499 salariaţi. În Canada, întreprinderile cu o cifră de afaceri mai mică de 2 milioane dolari sunt clasificate ca fiind mici, în timp ce o cifră de afaceri de până la 20 milioane dolari situează întreprinderea în categoria celor medii. În Republica Moldova, la fel ca şi în Uniunea Europeană, criteriul de bază îl constituie numărul angajaţilor. Astfel, Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii defineşte micul business ca pe o activitate antreprenorială. Se consideră întreprindere micro agentul economic ce corespunde următoarelor criterii: numărul mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 9

persoane, sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 3 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a activelor ce nu depăşeşte 3 milioane de lei. Este considerat întreprindere mică agentul economic ce respectă următoarele criterii: număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 49 de persoane, sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 25 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a activelor ce nu depăşeşte 25 milioane de lei. Pentru întreprinderile mijlocii, criteriile de definire sunt următoarele: număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 249 de persoane, sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 50 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a activelor ce nu depăşeşte 50 milioane de lei. După cum se poate observa, nu există o definiţie unanim acceptată a micilor afaceri, deşi acest fapt are nu numai o importanţă teoretică, ci şi una practică. Astfel, o afacere trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi considerată mică şi, implicit, pentru a beneficia de serviciile administraţiei micilor afaceri. 2. Tipologia formelor mediului antreprenorial. Cele mai des întâlnite forme de activităţi de antreprenoriat sunt: genurile de activităţi licenţiate şi companiile comerciale. Principala diferenţă între cele două forme este cǎ un comerciant (persoană fizică) face afaceri pe cont propriu şi are nevoie de autorizaţie comercială, în timp ce o companie (persoană juridică) face afaceri în contul companiei, adică pentru toţi patronii săi. În acest caz, va fi nevoie de autorizaţia comercială a fondatorilor şi de un contract legal încheiat între aceştia. Practicarea unui gen de activitate în urma obţinerii unei autorizaţii comerciale este cea mai simplă modalitate de a începe o afacere. Autorizaţia comercială conferă dreptul de a desfăşura o activitate într-un anumit domeniu. Pentru obţinerea acesteia este necesară respectarea unor cerinţe specifice fiecărui tip de activitate comercială: a) Comerţ liber: nu este necesară o calificare specială, autorizaţia fiind eliberată la prezentarea cazierului judiciar (de exemplu: activităţi de desfacere a produselor sau diverse activităţi de intermediere). b) Activităţi meşteşugăreşti: pentru obţinerea autorizaţiei este nevoie de pregătire profesională sau experienţă în domeniile aferente ocupaţiilor respective (de exemplu: tâmplăria, fierăria, zidăria, tinichigeria, serviciile cosmetice). c) Activităţi reglementate: pe lângă calificările adecvate, pentru obţinerea autorizaţiei există cerinţe suplimentare definite în diverse regulamente (de exemplu:contabilitatea, montajul, repararea şi controlul aparatelor electrice, producţia chimică, optică, serviciile de masaj, consilierea psihologică etc.). Aceste tipuri de activităţi se numesc înregistrate.

d) Concesionări: pentru acestea sunt definite cerinţe (inclusiv calificări) prin legi şi regulamente. În plus, pe lângă înregistrare, solicitarea necesită aprobaredin partea unei autorităţi administrative de stat (de exemplu: pentru schimbul valutar – Banca Naţională). În cazul în care aprobarea este acordată, solicitantul primeşte, pe lângă licenţa comercială, aşa-numita concesionare. În calitate de exemple enumerăm: producerea, repararea, vânzarea şi utilizarea de arme, serviciile de comunicaţii, serviciile de taximetrie etc. În cazul în care costurile de începere a afacerii sunt mari, câteva persoane se pot asocia şi înfiinţa o societate comercială. În Republica Moldova societăţile comerciale sunt reglementate prin Legea despre antreprenoriat şi întreprinderi. Legea stabileşte agenţii economici care au dreptul, în numele lor (firmelor lor), să desfăşoare activitate de antreprenoriat în Republica Moldova şi determină principiile juridice, organizatorice şi economice ale acestei activităţi. În conformitate cu prevederile acestei legi, societăţile comerciale se pot constitui în una dintre următoarele forme: societate în nume colectiv; societate în comandită; societate pe acţiuni; societate cu răspundere limitată. Există mai multe criterii de clasificare a întreprinderilor, însă ne vom rezuma la cele mai principale. 1. În funcţie de forma de proprietate deosebim: - întreprinderi de stat; - întreprinderi private; - întreprinderi cu proprietate mixtă. Trăsătura definitorie a întreprinderii de stat este faptul că întregul său patrimoniu aparţine statului pe al cărui teritoriu se află. Întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor se află în proprietatea uneia sau a mai multor persoane. Trăsăturile economice esenţiale ale întreprinderilor private: - iniţiativa constituirii şi funcţionării lor aparţine în totalitate întreprinzătorului; - existenţa unui capital iniţial minim este obligatorie; - independenţa deplină în ceea ce priveşte direcţionarea activităţilor întreprinderii; - asumarea integrală a riscurilor economice şi sociale legate de operaţiile firmei etc. În funcţie de numărul posesorilor de capital, întreprinderile private pot fi individuale şi de grup. Întreprinderea individuală aparţine unei singure persoane. Această formă este caracteristică în special întreprinderilor de dimensiuni mici şi mijlocii. Întreprinderea de grup prezintă drept caracteristică posesiunea asupra patrimoniului său de către cel puţin două persoane, şi poate fi:

a) întreprindere familială, al cărei patrimoniu se află în proprietatea membrilor unei familii. De regulă, aceste întreprinderi sunt mici, membrii familiei posedând integral competenţele privind conducerea tuturor activităţilor. Cel mai adesea membrii familiei nu sunt numai proprietarii întreprinderii, ci şi lucrători efectivi în cadrul acesteia; b) întreprinderea asociativă este înfiinţată prin dorinţa şi participarea în condiţii egale a mai multor persoane, ce desfăşurau anterior activităţi similare în calitate de mici producători. Specific este dreptul de proprietate asupra patrimoniului al mai multor persoane, care prin actul de constituire devin, sub anumite forme, coparticipanţi la conducerea întreprinderii. Fiecare membru are dreptul, pe lângă salariu, la o parte din venitul final corespunzător cotei-părţi din capital, potrivit unor proceduri stabilite la înfiinţarea întreprinderii; Întreprinderea cu proprietate mixtă, al cărei patrimoniu aparţine parţial statului, parţial persoanelor fizice sau juridice private. 2. După natura activităţii se evidenţiază: - întreprinderi agricole; - întreprinderi industriale; - întreprinderi de servicii (bănci, asigurări, transport); - întreprinderi de distribuţie, al căror rol este de a pune la dispoziţia clienţilor diferite bunuri de consum. 3. În funcţie de obiectul muncii, întreprinderile se împart în extractive şi prelucrătoare. Cele extractive se ocupă cu extracţia obiectelor muncii din natură (carbonifere, petrolifere etc.), iar cele prelucrătoare – cu transformarea materiilor prime în produse finite. Primele se caracterizează printr-o dependenţă pronunţată de factorul natură. 4. În raport cu destinaţia economică şi caracterul producţiei finite, distingem: - întreprinderi producătoare de mijloace de producţie (grupa A); - întreprinderi producătoare de bunuri de consum (grupa B). 5. În funcţie de continuitatea procesului tehnologic, există: - întreprinderi cu procese tehnologice continue; - întreprinderi cu procese tehnologice discontinue. 6. După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic deosebim: - întreprinderi ce funcţionează anul împrejur; - întreprinderi sezoniere. 7. În raport cu nivelul de specializare sunt: - întreprinderi specializate; - întreprinderi universale; - întreprinderi mixte. 8. În funcţie de metoda de organizare a producţiei putem evidenţia:

- întreprinderi cu producţia organizată în flux; - întreprinderi cu producţia organizată pe obiecte; - întreprinderi cu producţia organizată în unicate. 9. În funcţie de forma organizatorico-juridică a întreprinderii deosebim: - întreprindere individuală; - societate în nume colectiv; - societate în comandită; - societate pe acţiuni; - societate cu răspundere limitată; - cooperativă de producţie; - cooperativă de întreprinzător; - întreprindere de arendă; - întreprindere de stat şi întreprindere municipală. 10. Dupǎ mǎrime (estimatǎ dupǎ numǎrul de personal, cifra de afaceri, capitalul social) există: - microîntreprinderi; - întreprinderi mici; - întreprinderi mijlocii; - întreprinderi mari. 3. Rolul micilor afaceri în economie. P. Drucker (savant american, considerat „rugul aprins” al managementului modern) spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii economice”. Micile afaceri contribuie în bună măsură la realizarea unor obiective fundamentale ale oricărei economii naţionale. IMM-urile joacă un rol însemnat în economie din următoarele motive: - supleţea structurilor le conferă o capacitate ridicată de adaptare la fluctuaţiile mediului economic; - întreprinderile mici şi mijlocii se pot integra relativ uşor într-o reţea industrială regională, ceea ce contribuie, pe de o parte, la dezvoltarea economică a regiunii respective, iar pe de altă parte, la reducerea şomajului şi la creşterea nivelului de trai, pentru că oferă locuri de muncă; - dimensiunea lor redusă permite evitarea birocraţiei excesive şi a dezumanizării; - IMM-urile formează, la nivel individual, un ansamblu mult mai uşor de controlat/condus. Rolul şi importanta IMM-urilor decurg din următoarele trăsături ale acestora:  oferă noi locuri de muncă;

 favorizează inovarea şi flexibilitatea;  oferă personalului posibilitatea de a-şi spori calificarea şi de a putea aspira la posturi în întreprinderile mari;  stimulează concurenţa;  ajută la buna funcţionare a întreprinderilor mari, pentru care prestează diferite servicii sau produc diferite subansambluri;  fabrică produse şi prestează servicii în condiţii de eficienţă. Micul business ridică viabilitatea şi competitivitatea întreprinderilor mari, fiind un important factor reglator al economiei. Şi dacă întreprinderile mari activează în mai multe ramuri industriale, pe mai multe pieţe, oferind un sortiment variat de produse în cantităţi mari, atunci cele mici şi micro – într-un domeniu concret, propunând produse în serie mică sau unicate. Din punct de vedere economic, întreprinderile mici prezintă o serie de avantaje:  O întreprindere mică poate constitui punctul perfect de pornire în lansarea unui nou produs sau serviciu;  Întreprinderile mici pot prezenta avantaje faţă de cele mari atunci când se pune problema satisfacerii unor nevoi locale. Adesea nevoile locale au anumite particularităţi, care nu ar putea fi satisfăcute adecvat de o întreprindere mare;  Mulţi consumatori sunt plictisiţi de produsele realizate în serii mari şi preferă produsele de serie mică sau unicate, realizate de întreprinderile mici;  În anumite domenii prestarea unor servicii de calitate presupune o relaţie personală, mai apropiată, între client şi producător, avantaj oferit în special de întreprinderile mici;  Întreprinderile mici sunt mai flexibile şi se acomodează rapid şi eficient la conjunctura pieţei şi la schimbările în procesul de producţie. Dezavantajele sunt următoarele:  O singură persoană nu poate să posede toate calificările manageriale necesare pentru coordonarea întregului ciclu de activitate. De exemplu, patronul sau întreprinzătorul poate fi foarte bine pregătit în tehnica promoţională a vânzărilor, dar insuficient instruit pentru interacţionarea cu personalul angajat, pentru ţinerea unei evidenţe riguroase, pentru gestiunea financiară a firmei sale şi pentru satisfacerea altor obligaţii administrative.  Într-o afacere mică sistemul de control tinde să fie informal, direct şi personal. Dacă firma se extinde, evantaiul responsabilităţilor poate deveni excesiv pentru întreprinzător.

 Preocuparea proprietarului pentru problemele zilnice presante îl determină deseori să ignore planificarea activităţii pe un termen mai lung. Din această cauză, firmele mici reacţionează de obicei la schimbările deja realizate şi nu au posibilitatea să le anticipeze sau să le genereze. Asemenea firme sunt, de cele mai multe ori, mai degrabă afectate decât favorizate de transformările mediului concurenţial şi de fluctuaţiile economiei.  Proprietarul unei afaceri mici este deseori lipsit de o educaţie managerială adecvată şi de experienţă în domeniul managementului. Pentru micul întreprinzător este tipică insuficienţa planificării managementului firmei. 4. Susţinerea de către stat a întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova Întreprinderile mici deseori se ciocnesc cu greutăţi în perioada demarajului şi creşterii extensive. Firma trebuie să procure spaţiu şi utilaj, să creeze reţeaua comercială proprie şi sistemul de deservire a clienţilor. Pentru o afacere mică, o importanţă deosebită îl are ajutorul financiar extern, serviciile de identificare a partenerilor şi de stabilire a relaţiilor, precum şi asigurarea echilibrului necesar între datorii şi capitalul statutar. Pentru etapa actuală de dezvoltare a sectorului antreprenorial din Moldova, experienţa mondială de susţinere de către stat a afacerilor mici prezintă un interes deosebit. În 2006 Republica Moldova a aprobat Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, care prevede direcţiile susţinerii de stat a IMMurilor, subiectele şi obiectele susţinerii, fondurile specializate, strategiile de stat etc. Susţinerea de către stat a întreprinderilor mici şi mijlocii se efectuează diferenţiat, în funcţie de genul de activitate, de perioada de funcţionare şi de numărul agenţilor economici, cu utilizarea diferitor forme şi metode de susţinere şi surse de finanţare. Susţinerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii se efectuează de către autorităţile publice, conform strategiilor şi programelor de stat aprobate de Guvern, şi de către organizaţii nestatale . Subiecte ale susţinerii de stat a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, alte organe autorizate. Subiecte ale susţinerii nestatale a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt persoanele fizice şi juridice, inclusiv străine. Obiecte ale susţinerii de stat a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt întreprinderile micro, mici şi mijlocii.

În Republica Moldova a fost creată Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), care are statut de organizaţie necomercială pe lângă Ministerul Economiei, şi are drept scop implementarea politicii de stat privind susţinerea dezvoltării întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, în conformitate cu strategiile de susţinere a dezvoltării acestui sector şi cu alte strategii şi programe ale Guvernului. Strategiile de stat de susţinere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt documente de planificare strategică a politicii de stat privind susţinerea acestui sector, care definesc obiectivele şi identifică priorităţile politicii statului în domeniu. Strategiile de stat de susţinere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt aprobate prin hotărâre de Guvern şi stabilesc: a) scopurile şi obiectivele politicii de stat în domeniul susţinerii întreprinderilor micro, mici şi mijlocii; b) grupurile-ţintă de întreprinderi micro, mici şi mijlocii vizate de direcţiile strategice de activitate ale politicii de stat; c) sarcinile şi acţiunile concrete de realizare a strategiilor, inclusiv costurile acestora; d) sursele de finanţare; e) instituţiile publice responsabile de implementarea strategiilor; f) indicatorii de monitorizare a procesului de implementare şi impactului generat; g) procesul de monitorizare; h) termenele de implementare; i) alte prevederi necesare implementării strategiilor. Elaborarea şi coordonarea procesului de implementare a strategiilor sunt puse în sarcina Ministerului Economiei. Finanţarea procesului de realizare a strategiilor se va efectua prin includerea în legea bugetară anuală a resurselor financiare necesare, precum şi prin crearea unor fonduri speciale conform legislaţiei în vigoare. SUBIECTE PENTRU DISCUŢII ŞI REFERATE 1. Analiza comparativă a formelor de antreprenoriat 2. Riscuri şi beneficii în activitatea de antreprenoriat 3. Dezvoltarea micului business în Republica Moldova: avantaje şi dezavantaje 4. Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020 (Monitorul Oficial nr.198-204/740 din 21.09.2012) ACTIVITATE INDIVIDUALĂ:

 Efectuarea unei analize comparative a formelor de antreprenoriat.  Realizarea unui studiu al principalelor motivaţii pentru crearea unei afaceri.  Analiza oportunităţilor de susţinere a propriei afaceri (IMM) din partea statului şi a programelor de susţinere a afacerilor.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI EVALUARE 1. Definiţi antreprenoriatul şi caracteristicile de bază. 2. Apreciaţi rolul micilor afaceri în economie. 3. Descrieţi tipurile de întreprinderi structurate după diverse criterii. 4. Caracterizaţi micile afaceri ca – formă de bază a activităţii de antreprenoriat. 5. Caracterizaţi fenomenul antreprenorial în Republica Moldova. 6. Apreciaţi beneficiile individuale din desfăşurarea unei activităţi antreprenoriale. 7. Apreciaţi riscurile percepute la lansarea în afaceri. 8. Apreciaţi direcţiile susţinerii de stat a afacerilor mici din Republica Moldova.