Contribuția cronicarilor la dezvoltarea limbii române

Contribuția cronicarilor la dezvoltarea limbii române Cronicile sunt lucrări istoriografice care prezintă evenimente istroice într-o ordine cronologică. Acestea oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare într-un mijloc de transmitere a culturii. În opinia mea, cronicarii au avut un mare impact asupra dezvoltării literaturii românești, scrierile acestora fiind surse importante pentru trecutul românilor. În primul rând, în fiecare cronică apar pentru prima dată procedee ale prozei artistice. Primul cronicar care a scris în limba țării, Grigore Ureche, ilustrează în ,,Letopisețul Țării Moldovei” ,,naratiunea pura’’, caracterizată prin limpezimea intuiției, siguranța in reprezentarea lucrurilor, nervul si vigoarea relatării. Grigore Ureche, prin intermediul portretului, prezintă imaginea lui Ștefan cel Mare într-un mod cât mai somptuos, pentru a emoționa cititorii. Astfel, figura domnitorului se definitivează prin straturi succesive de observații si referințe. Tehnica portretului cuprinde: date fizice, morale, obiceiuri, limbaj, fapte de arme, fundatiile bisericești, înmormântarea, elemente aglomerate amănunțit. Ureche excelează în tehnica portretului dinamic și în orice loc din cronică apare, voievodul acționează, recurgând la insinuare, ironie, antiteză, portretizarea prin reacțiile sale. În al doilea rând, prin lucrările sale, cronicarii au pus bazele istoriografiei românești și au contribuit la dezvoltarea acesteia, cronicile fiind cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre. Grigore Ureche prezintă în “Letopisețul Țării Moldovei” evenimentele de la “descălecatul cel de-al doilea”, surpinzând astfel schimbări de domnii, comploturi, luptă pentru putere, obiceiuri de înscăunare, stiluri de viața și fapte exemplare. Miron Costin, continuitorul cronicii lui Ureche, surprinde in letopisețul său elemente din istoria Moldovei, de la a doua domnie a lui Aron Voda până la urcarea pe tron a lui Dabija Voda, timp în care se succed douăzeci și doi de domnitori, fiind o perioadă a marilor confruntări politice si sociale. În cronica lui Ion Neculce este admirată oralitatea extraordinară a autorului, care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. În concluzie, prin contribuția documentară cea mai bogată pentru istoria noastră medievală, cronicarii, printr-o muncă remarcabilă pentru vremurile trecute, au excelat prin punerea bazelor literaturii românești.