Despre Strokeuri

TA Today: A New Introduction to Transactional Analysis Ian Stewart, Vann Joines Capitolul 8 STROKE-URI Mergeţi pe stradă şi observaţi un vecin care se apropie. Când vă întâlniţi spuneţi: „Ce timp frumos”, vecinul zâmbeşte şi spune: „Da, aşa este” Aţi schimbat stroke-uri. Un stroke este definit ca o unitate de recunoaştere1. Cunoaştem aşa de bine acest gen de schimburi, încât nu mai reflectăm. Dar să presupunem că scena este rejucată, cu o mică diferenţă. În momentul în care vecinul se apropie, surâdeţi şi spuneţi: „Ce timp frumos” şi vecinul nu reacţionează, trece pe lângă dumneavoastră ca şi când nu aţi fi. Cum v-aţi simţi? Dacă sunteţi ca majoritatea oamenilor, aţi fi surprins de absenţa reacţiei din partea vecinului. V-aţi întreba: „Ce s-a întâmplat?” Avem nevoie de stroke-uri şi le simţim lipsa dacă nu le obţinem.

Foamea de stimuli Eric Berne a descris anumite nevoi, pe care le avem toţi. Una dintre ele este nevoia stimulărilor fizice şi mentale, pe care o numea foamea de stimuli. El atrăgea atenţia asupra cercetărilor despre dezvoltarea umană şi animală. Într-un studiu foarte cunoscut, Rene Spitz a observat bebeluşi crescuţi în orfelinate2. Aceştia erau hrăniţi bine, ţinuţi curaţi şi la căldură. Şi cu toate acestea, ajungeau să aibă mai multe probleme fizice şi afective decât copiii crescuţi de propriile lor mame sau de o altă persoană. Spitz a tras concluzia că aceşti copii din orfelinate sufereau din lipsa stimulilor. Nu aveau prea mult de contemplat toată ziua, în afară de pereţii albi ai camerelor lor. Dar, mai presus de toate, aveau foarte puţine contacte fizice cu cei care se ocupau de ei. Le lipseau atingerile, mângâierile şi recunoaşterea, aşa cum au nevoie copiii. Berne a ales cuvântul „stroke” pentru a descrie nevoia micuţului de a fi atins. După el, ca adulţi, avem încă nevoie teribilă de contact fizic, însă învăţăm de asemenea să substituim atingerea fizică prin alte forme de recunoaştere. Un zâmbet, un compliment, sau chiar o ridicare de sprâncene sau injurii, toate acestea ne arată că existenţa noastră este recunoscută. Berne a utilizat termenul de foame de recunoaştere pentru a descrie nevoia noastră de a fi recunoscuţi de ceilalţi.

Tipuri de stroke-uri După tipul lor, stroke-urile se pot clasifica în: - verbale sau nonverbale - pozitive sau negative

-

condiţionate sau necondiţionate

Stroke-uri verbale vs. nonverbale În exemplul de la începutul capitolului, dumneavoastră şi vecinul dumneavoastră aţi schimbat stroke-uri verbale şi nonverbale. V-aţi vorbit şi v-aţi zâmbit. Aţi fi putut schimba mult mai multe stroke-uri verbale, de la „Bună!” până la o conversaţie completă. Alte semne nonverbale ar fi: să agiţi mâna, să dai din cap, să vă strângeţi mâna sau să vă îmbrăţişaţi. Revenind la capitolul precedent, vă amintiţi că orice tranzacţie este un schimb de stroke-uri. Cele mai multe tranzacţii implică schimburi atât verbale, cât şi nonverbale. Pot fi doar nonverbale. Este dificil să vă imaginaţi o conversaţie care este doar verbală, fără conţinut nonverbal, poate doar la telefon.

Stroke-ri pozitive vs. negative Un stroke este pozitiv când cel care îl primeşte se simte agreabil. Un stroke este negativ când este trăit ca dezagreabil. În primul nostru exemplu, dumneavoastră şi vecinul dumneavoastră aţi schimbat stroke-uri pozitive, atât verbale, cât şi nonverbale. Dacă vecinul dumneavoastră ar fi reacţionat la salut ridicând sprâncenele în loc de a vă surâde, v-ar fi dat un stroke negativ nonverbal. Aţi fi putut să-i daţi unul şi mai puternic, trăgându-i un pumn în nas. Pentru a vă da un stroke negativ verbal, ar fi putut să vă răspundă la veselul dumneavoastră „Ce timp frumos!” prin „Ei!” sau chiar „Da, până să apari tu!” Ne-am putea imagina că oamenii caută întotdeauna stroke-uri pozitive şi le evită pe cele negative, dar în realitate noi funcţionăm după un principiu diferit: orice stroke e mai bun decât niciunul. Această idee este susţinută de numeroase studii înspăimântătoare privind dezvoltarea animalelor. Unul dintre ele descrie două grupuri de şobolani care se găsesc în vase identice, fără semne particulare. Unui grup i se aplică şocuri electrice de mai multe ori pe zi, celuilalt nu. Cercetătorii au fost foarte surprinşi să descopere că grupul căruia i s-au aplicat şocuri electrice s-a dezvoltat mai bine decât celălalt, chiar dacă şocurile erau foarte dureroase3. Noi ne asemănăm cu aceşti şobolani. Pentru a ne satisface foamea de stimuli, folosim la fel de uşor stroke-urile negative, ca şi pe cele pozitive. Ştim acest lucru instinctiv. Aproape toţi, când eram mici, am trăit momente când nu obţineam stroke-urile pozitive pe care le voiam şi în acele momente ne-am imaginat mijloacele de a obţine stroke-uri negative. Chiar dacă erau dureroase, le preferăm alternativei înspăimântătoare de a fi lipsiţi de stroke-uri. În viaţa adultă, ni se întâmplă să reproducem această schemă de satisfacere, când continuăm să căutăm stroke-uri negative, ceea ce duce la comportamente care la prima vedere par a fi autopunitive. Vom reîntâlni această noţiune când vom vorbi despre jocuri, sentimente parazite şi script.

Stroke-uri condiţionate vs. necondiţionate Un stroke condiţionat se referă la ceea ce faceţi; un stroke necondiţionat – la ceea ce sunteţi.

Pozitiv condiţionat: Ai făcut o treabă bună! Pozitiv necondiţionat: E grozav când eşti aici!

Negativ condiţionat: Nu-mi plac pantofii tăi! Negativ necondiţionat: Te urăsc! lDaţi cinci exemple din fiecare tip de stroke pozitiv condiţionat şi necondiţionat, negativ condiţionat şi necondiţionat. Gândiţi-vă la exemple verbale, cât şi nonverbale, pentru fiecare dintre ele. În grup, faceţi un tur în care fiecare persoană să dea un stroke pozitiv condiţionat persoanei din stânga sa. Observaţi cum este dat şi cum este primit fiecare stroke. La sfârşit, spuneţi ce aţi observat, apoi faceţi turul în sens invers. Din nou, discutaţi modul în care au fost date şi primite stroke-urile.l

Stroke-uri şi reîntărirea comportamentală Mici fiind, căutăm toate felurile de comportament pentru a-l găsi pe cel care ne va aduce stroke-urile de care avem nevoie. Cât timp un comportament se arată eficient pentru obţinerea stroke-urilor, îl repetăm. Şi de fiecare dată când obţinem astfel un stroke, suntem şi mai tentaţi să repetăm acel comportament. Astfel, stroke-urile reîntăresc comportamentul respectiv. Adulţii, care şi ei au nevoie de stroke-uri ca şi copiii, sunt gata să-şi modeleze comportamentul, pentru ca obţinerea de strokeuri să continue. Amintiţi-vă principiul că „orice stroke e mai bun decât niciunul” şi dacă pare că nu ar fi suficiente stroke-uri pozitive, pentru a ne satisface nevoile, vom căuta stroke-uri negative. Să presupunem că în copilărie am decis că e mai bine să caut stroke-uri negative decât să risc sămi lipsească. Când sunt adult, primirea unui stroke negativ îmi va întări comportamentul într-o manieră la fel de eficientă ca şi un stroke pozitiv. Acest lucru ne va face să înţelegem mai bine de ce oamenii se încăpăţânează să repete schemele de comportament autopunitiv. Această nouă informaţie ne oferă o pistă pentru a înţelege cum să ne eliberăm de schemele negative. Putem să schimbăm şi modul în care căutăm stroke-uri. În loc de a căuta stroke-uri negative şi dureroase, putem încerca să obţinem stroke-uri pozitive. Şi de fiecare dată când primim un stroke pozitiv pentru un nou comportament, devenim mai înclinaţi să-l repetăm. Pentru asta, calitatea şi intensitatea stroke-urilor este importantă. Nici unul dintre aceste două concepte nu este măsurabil cantitativ, dar este rezonabil să gândim că oamenii ataşează valoare subiectivă diferită stroke-urilor, în funcţie de persoana care le dă şi de modul în care sunt date. De exemplu, să presupunem că noi, cei doi autori, primim pentru calitatea acestei cărţi un stroke pozitiv de la un eminent practician AT, care o citeşte de la un cap la altul. Ei bine, vom resimţi acest stroke de o calitate superioară celui pe care am putea să-l resimţim din partea cuiva care nu este interesat de AT şi care a citit doar prefaţa şi cuprinsul. Încă o dată, imaginaţi-vă un copil care obţine un stroke negativ de la tatăl său, pentru un comportament pe care el îl dezaprobă. Acest stroke poate fi exprimat printr-o voce severă şi un deget ridicat sau poate fi însoţit de o criză de furie şi agresivitate fizică. Copilul va simţi, cu siguranţă, că al doilea este mai intens decât primul.

A da şi a primi stroke-uri Anumite persoane au obiceiul de a da stroke-uri care la început par a fi pozitive, dar care sfârşesc cu o „înţepătură”.

„Ai aerul de a înţelege asta, mai mult sau mai puţin.” „E drăguţ mantoul tău, l-ai luat de la reduceri?” Stroke-urile de acest tip se numesc stroke-uri contrafăcute (false). Este ca şi cum ai da cuiva ceva pozitiv şi l-ai lua imediat înapoi. Alţii sunt foarte prolifici în a da stroke-uri pozitive, dar cărora le lipseşte sinceritatea. Un astfel de individ te observă din cealaltă parte a încăperii, se precipită spre tine, te strânge şi te sufocă cu zâmbetul pînă la urechi şi strigă: „Ah! Sunt emoţionat să te văd! Camera s-a luminat de când ai sosit! Ştii, am citit articolul pe care l-ai scris şi l-am găsit atât de inspirat, atât de perspicace…” etc. Eric Berne numea aceasta a „dărui nalbe”. Alţi autori folosesc termenul de stroke de plastic, pentru a descrie aceste stroke-uri pozitive, nesincere. Alţii se situează la cealaltă extremă şi le e dificil să dea şi cel mai mic stroke pozitiv. Ei vin de obicei din familii în care stroke-urile pozitive erau rare. Mediul cultural joacă de asemenea un rol important. Un englez sau un nordic este fără dubiu avar de stroke-uri pozitive, mai ales fizice. Persoanele provenind din ţări latine sau din Caraibe, mai generoase în strokeuri pozitive, îi resimt pe cei din nord ca reci şi rezervaţi. Când este vorba de a primi stroke-uri, toţi avem preferinţe. Unuia poate îi place să primească stroke-uri pentru ceea ce face, în timp ce altul poate prefera stroke-uri pentru ceea ce este (necondiţionate). Poate că unul este gata de a accepta un număr mare de stroke-uri negative, în timp ce altul poate fi bulversat de cel mai mic stroke negativ. Unii se pot delecta cu stroke-uri fizice, în timp ce alţii se retrag în faţa a ceea ce depăşeşte o simplă strângere de mână. Cei mai mulţi dintre noi suntem obişnuiţi să primim anumite stroke-uri pe care riscăm să le devalorizăm datorită banalităţii lor. În schimb, se întâmplă să dorim altele pe care le obţinem rar. Poate că eu primesc deseori stroke-uri pozitive condiţionate verbale pentru capacitatea mea de a gândi clar. Le apreciez, dar pentru mine nu reprezintă mare lucru. Ceea ce aş vrea cu adevărat ar fi ca cineva să-mi spună „Arăţi minunat!” şi să mă strângă în braţe. Aş putea face un pas suplimentar, refuzând să admit, chiar şi faţă de mine, că vreau stroke-urile pe care le doresc cel mai mult. Să presupunem că în copilărie îmi doream ca mama să mă ia în braţe, ceea ce ea făcea foarte rar. Pentru a atenua acestă suferinţă, aş fi putut şterge dorinţa mea de a fi ţinut în braţe. Ca adult, pot folosi acestă strategie fără a fi conştient şi să mă ţin deoparte de strokeurile fizice, refuzând să recunosc această nevoie nesatisfăcută. În termeni AT, spunem că fiecare are un coeficient favorit de stroke-uri. Proverbul „Stroke-uri diferite pentru oameni diferiţi” este un alt mod de a spune acest lucru. Vedem de ce calitatea unui stroke nu poate fi măsurată obiectiv: ceea ce pentru unul este un stroke de bună calitate, pentru altul poate fi de calitate proastă.

Filtrul stroke-urilor Când cineva obţine un stroke care nu cadrează cu calitatea sa favorită este posibil să nu ţină cont de acesta sau să îl minimalizeze. Spunem că îl desconsideră sau îl filtrează. Dacă aţi observa acestă persoană când o face, aţi putea observa o anumită incongruitate în maniera de a-l primi. De exemplu, eu îţi spun sincer: „Admir claritatea gândirii cu care ai întocmit acest raport”. Dar să presupunem că în copilărie tu ai decis „sunt frumoasă şi plină de haz, dar nu prea înclinată să gândesc”. Stroke-ul meu nu cadrează cu calitatea ta de stroke-uri. Mi-ai răspunde „Mulţumesc”, dar, spunând-o, strâmbi din nas şi îţi strângi buzele ca şi cum ai mânca ceva ce nu are un gust prea bun. O altă modalitate uzuală de a desconsidera un stroke este de a râde sau de a cotcodăci. „Mulţumesc! Ah! Ah!” Este ca şi cum am avea fiecare un filtru

pentru stroke-uri, între noi şi stroke-urile care sosesc şi pe care îl folosim într-o manieră selectivă, lăsându-le să treacă doar pe cele care cadrează cu calitatea noastră, respingându-le pe celelalte. Pe de altă parte, calitatea noastră de stroke-uri tinde să menţină imaginea pe care o avem despre noi. În copilărie, unii dintre noi decid că stroke-urile pozitive sunt rare sau că nu te poţi încrede în ele şi se hrănesc doar cu stroke-uri negative. Iar în viaţa de adult continuă să respingă stroke-urile pozitive, lăsându-le să intre doar pe cele negative. Aceşti oameni preferă băţul morcovului şi dacă li se face un compliment, îl pot respinge. „Îmi place părul tău.” „Hm! Trebuie să-mi amintesc să îl spăl.” Oamenii care au avut o copilărie deosebit de dureroasă pot decide că este periculos să lase să intre orice fel de stroke. Îşi ţin filtrul aşa de strâns, că resping aproape toate strokeurile care li se oferă. Îşi menţin astfel Copilul în siguranţă, dar se privează de stroke-uri pe care ar putea să le primească, fără pericol, ca adulţi. Dacă nu găsesc mijloacele de a-şi deschide filtrul, riscă să sfârşească izolaţi şi deprimaţi. lÎn grup, evocaţi exerciţiile în care aţi schimbat stroke-uri. Între cele pe care le-aţi dat, care erau directe şi care erau contrafăcute? A fost vreunul din voi linguşitor? În timp ce aţi schimbat stroke-uri, cine le-a primit cu apreciere adevărată? Cine a desconsiderat strokeul primit? Este cineva care a refuzat clar un stroke? Acum staţi în grupuri de câte patru. Decideţi pentru următorul exerciţiu dacă veţi da doar stroke-uri pozitive sau şi negative. Dacă unul din patru vrea doar stroke-uri pozitive, respectaţi-i dorinţa. Începeţi un tur, unul ascultă stroke-urile verbale, condiţionate şi necondiţionate, pe care ceilalţi trei i le dau. După trei minute, acesta îşi împărtăşeşte experienţa cu ceilalţi, în legătură cu întrebările următoare: Ce stroke-uri am primit, pe care aşteptam să le primesc? La ce stroke-uri nu mă aşteptam? Ce stroke-uri nu mi-au plăcut? Există stroke-uri pe care mi-ar fi plăcut să le primesc şi nu le-am primit? Apoi treceţi la persoana următoare şi reîncepeţi.l

Economia stroke-urilor Claude Steiner spunea că în copilărie toţi suntem condiţionaţi de părinţii noştri, care ne impun cinci reguli referitoare la stroke-uri: Nu da stroke-urile pe care doreşti să le dai. Nu cere stroke-urile de care ai nevoie. Nu accepta stroke-urile pe care le doreşti. Nu refuza stroke-urile pe care nu le vrei. Nu-ţi oferi stroke-uri. Ansamblul celor 5 reguli formează fundamentul a ceea ce Steiner a numit economia stroke-urilor4. După Steiner, obişnuindu-şi copiii să se supună acestor reguli, părinţii creează o „situaţie în care stroke-urile, din nelimitate, devin limitate, iar preţul pe care părinţii îl pot obţine este mare”. Steiner consideră că părinţii acţionează astfel pentru a-şi controla copiii. Învăţându-i că stroke-urile sunt limitate, părinţii devin deţinătorii monopolului de stroke-uri. Ştiind că acestea sunt esenţiale, copilul învaţă repede, pentru a le obţine, să se comporte aşa cum vor tata şi mama.

Steiner spune că, o dată deveniţi adulţi, continuăm să ne supunem acestor cinci reguli şi în consecinţă, ne petrecem viaţa într-o stare de privare parţială de stroke-uri. Cheltuim multă energie pentru a căuta stroke-uri, despre care credem că sunt în continuare puţine. După Steiner, suntem uşor manipulaţi şi oprimaţi de către grupurile care îşi arogă acest monopol: guvernanţii, firmele, publicitatea sau oamenii din lumea spectacolului. Terapeuţii pot fi de asemenea percepuţi ca furnizori de stroke-uri. Pentru a ne recupera conştiinţa clară, spontaneitatea şi capacitatea de a fi apropiaţi, Steiner spune că trebuie să respingem „formaţia de bază” restrictivă pe care ne-au impus-o părinţii în ceea ce priveşte schimbul de stroke-uri. Putem înţelege pe deplin că stroke-urile sunt în cantitate nelimitată. Putem să le dăm când vrem şi nu contează câte dăm, ele nu se vor epuiza niciodată. Când ne dorim unul, putem să-l cerem liber şi să-l luăm, dacă ni se dă. Dacă nu ne place ce ni se oferă, putem să refuzăm deschis. Şi putem să ne facem plăcerea de a ni le oferi nouă înşine. Nu toată lumea în AT este de acord cu Steiner, referitor la portretul sumbru pe care îl face „economiei stroke-urilor”, ca fundament al opresiunii comerciale şi politice. Vă rămâne decizia opiniei. Ceea ce este sigur este că cea mai mare parte dintre noi îşi limitează schimburile de stroke-uri, pentru a-şi respecta deciziile vechi, luate ca răspuns la percepţia din copilărie a presiunilor exercitate de părinţii noştri. Ca adulţi, putem reevalua aceste decizii şi să le schimbăm dacă dorim. lÎn grup: reveniţi la exerciţiul pe care l-aţi făcut despre stroke-uri. În grupul mare sau în subgrupuri, vorbiţi despre ce aţi simţit dând, acceptând sau refuzând stroke-uri. Când v-aţi simţit în largul vostru şi când nu? Dacă nu v-aţi simţit bine, există o legătură cu regulile pe care le-aţi primit de la părinţi când eraţi copii? Aceste reguli ar fi putut fi transmise mai degrabă prin exemplu, decât prin cuvinte.l

A cere stroke-uri Există un mit despre stroke-uri pe care îl cunoaştem aproape toţi, care spune: „strokeurile pe care le ceri nu valorează nimic”. În realitate, stroke-urile pe care le obţineţi cerându-le sunt la fel de valabile ca şi cele pe care le obţineţi fără să le cereţi. Dacă vreţi o mângâiere, cereţi-o şi profitaţi de ea, este la fel de valabilă ca şi mângâierea pe care aţi aşteptat-o şi la care aţi sperat. Veţi obiecta: „Dar dacă o cer, celălalt mi-o poate da doar pentru a fi drăguţ.” Dacă privim din Adult, aceasta poate fi o posibilitate. Dar stroke-ul poate fi sincer. Există mari şanse ca celălalt să fi dorit să facă asta, dar să-şi audă Părintele zicând: „Nu da stroke-uri.” Aveţi posibilitatea de a verifica cu celălalt mereu dacă acest stroke a fost autentic sau nu. Dacă nu a fost, aveţi alte opţiuni: să-l luaţi aşa, sau să refuzaţi linguşeala şi să-i cereţi acestei persoane sau alteia un stroke care să fie autentic. lÎntr-un grup formaţi subgrupuri de câte patru. Cele patru persoane pot fi aceleaşi din exerciţiul în care trei au dat stroke-uri şi al patrulea a ascultat. Acest exerciţiu va consta în a cere stroke-uri. Încă o dată, faceţi un tur, dar de această dată cereţi stroke-uri celorlalţi trei, care vor răspunde, dacă sunt gata să le dea sincer. Dacă unul din cei patru nu vrea să o facă sincer, să spună: „Nu sunt gata să-ţi dau un stroke deocamdată”, fără explicaţie. Când sunteţi gata, împărtăşiţi-vă experienţa cu ceilalţi, apoi schimbaţi şi continuaţi. Dacă sunteţi singur, notaţi-vă cel puţin cinci stroke-uri pozitive pe care le doriţi şi pe care nu le cereţi de obicei. Pot fi verbale, nonverbale sau un amestec. În cursul săptămânii următoare, cereţi cel puţin unei persoane să vă dea măcar unul dintre ele. Dacă obţineţi un stroke, mulţumiţi-i celui care vi l-a dat, dacă nu, este OK să cereţi explicaţii adulte despre motivul pentru care nu a vrut să vi-l dea. Exerciţiul se termină când aţi cerut toate

stroke-urile de pe listă, chiar dacă le-aţi primit sau nu pe toate. După ce aţi cerut toate stroke-urile de pe listă, daţivă vouă înşivă un stroke, pentru că aţi făcut acest exerciţiu.l

Profilul stroke-urilor Jim McKenna a pus la punct o diagramă pe care a intitulat-o profilul stroke-urilor5. Această diagramă analizează schemele stroke-urilor într-un fel asemănător cu egograma lui Dusay, care analizează folosirea stărilor funcţionale ale eului, utilizând un tabel cu coloane. Pentru a stabili un profil al stroke-urilor, începeţi prin a trasa o diagramă goală, ca în Figura 8.1, apoi trasaţi linii în fiecare dintre cele patru coloane, care reprezintă evaluarea voastră intuitivă a frecvenţei cu care daţi stroke-uri, le acceptaţi când vi se dau, le cereţi şi refuzaţi să le daţi. Puteţi să vă separaţi estimările din fiecare coloană în pozitiv şi negativ, deasupra faţă de axul central pentru cele pozitive şi sub, pentru cele negative. Figura 8.2 dă un exemplu pentru un profil complet al stroke-urilor. Această persoană nu dă prea multe stroke-uri pozitive, însă dă uşor stroke-uri negative; îi place să primească stroke-uri pozitive din partea celorlalţi şi le cere deseori. Se apreciază luând şi dând rar strokeuri negative. Refuză deseori să dea stroke-uri pozitive când alţii le aşteaptă, dar îi e mai uşor să refuze să dea stroke-uri negative. Cum v-aţi simţi într-o relaţie cu o persoană ca aceasta?

Cât de des Cât de des daţi stroke- acceptaţi strokeuri pozitive uri pozitive? altora? Mereu Foarte des Des Uneori Rar Niciodată

Cât de des cereţi celorlalţi strokeurile pozitive pe care le vreţi?

Cât de des refuzaţi să daţi stroke-urile pozitive pe care ceilalţi le aşteaptă de la voi? +10 +9 +8 +7 +6 +5 +4 +3 +2 +1 +0

A DA

A ACCEPTA

A CERE

A REFUZA SĂ DAI

Niciodată

-0 -1 -2 -3 -4 -5 -6 -7 -8 -9 -10

Rar Uneori Des Foarte des Mereu Cât de des Cât de des daţi stroke- acceptaţi strokeuri negative uri negative? altora?

Cât de des cereţi Cât de des refuzaţi direct sau in- să daţi stroke-uri direct stroke-uri negative? negative?

lTrasaţi-vă propriul profil. Faceţi-o repede, intuitiv. În coloana „A cere stroke-uri”, în partea negativă, luaţi în considerare dăţile când aţi făcut indirect ceva pentru a obţine atenţia oamenilor şi când acest lucru a fost dureros şi dezagreabil. În aceste momente aţi făcut-o dintr-o credinţă din Copil: „Orice stroke e mai bun decât nimic.” De asemenea, când completaţi coloana negativă „A refuza să dai”, notaţi dăţile când aţi refuzat să daţi altora strokeurile negative pe care încercau să le obţină indirect de la voi. Pentru Jim McKenna, părţile pozitive şi negative sunt invers proporţionale. De exemplu, dacă cineva ia puţine stroke-uri pozitive, există şansa de a lua multe negative. Acest lucru se regăseşte şi în profilul vostru? Căutaţi dacă în profilul vostru este ceva ce vreţi să schimbaţi. Dacă da, trebuie să ridicaţi nivelul coloanei unde vreţi mai mult. McKenna spune că aşa sunt mai multe şanse de a reuşi, decât să scădeţi nivelul coloanei unde credeţi că este prea mult. În Copil, riscaţi să nu abandonaţi voluntar vechile scheme de a obţine stroke-uri, înainte de a găsi ceva mai bun pentru a le înlocui. Dacă vreţi realmente să schimbaţi ceva în profilul vostru, notaţi cel puţin cinci comportamente care vor servi ridicării coloanei pe care vreti să o creşteţi şi adoptaţi-le în săptămâna care vine. De exemplu, dacă decideţi să daţi mai multe stroke-uri pozitive celorlalţi, începeţi prin a nota un compliment pe care puteţi să-l faceţi în manieră autentică, pentru cinci dintre prietenii voştri, dar pe care nu l-aţi făcut niciodată şi faceţi-o în săptămâna viitoare.

McKenna are dreptate să spună că atunci când creşteţi coloana pe care o doriţi mai mare, nivelul celei pe care o doriţi mai mică scade în mod automat?l

A-ţi da stroke-uri ţie însuţi Fără dubiu, un număr mare dintre noi am primit în copilărie cea de-a cincea regulă a lui Steiner: „Nu-ţi da stroke-uri.” Părinţii ne-au spus: „Nu face ceva interesant! E grosolan să te lauzi!”, iar şcoala a continuat această îndoctrinare. Când terminăm primul din clasă sau când luăm o medalie în întrecerile sportive, este normal ca alţii să ne elogieze. Noi, însă, ridicăm din umeri şi cu un ton modest spunem : „Oh! Nu merită să discutăm despre asta!” La vârsta adultă, menţinem acest comportament de Copil Adaptat şi suntem atât de antrenaţi încât ne diminuăm reuşitele, chiar şi în ochii noştri şi astfel limităm o sursă importantă de stroke-uri: aceea de a ni le da nouă înşine. Noi putem să ne oferim stroke-uri mereu. Iată câteva idei pentru a pune în practică acest lucru în mod agreabil. lÎn grup, faceţi un tur în care fiecare spune ceva de bine despre sine. Dacă cineva nu vrea să o facă, va spune pur şi simplu: „Pas”, când îi vine rîndul. Este OK să vă lăudaţi sincer şi deschis în timpul exerciţiului. Când vă vine rândul, ceilalţi ascultă atent şi îşi arată aprecierea pentru împărtăşirea laudei. Când sunteţi gata să spuneţi grupului ceva pozitiv despre voi, treceţi la un exerciţiu mai greu. Fiecare membru al grupului trece pe rând în mijlocul cercului şi se laudă fără întrerupere un timp convenit; lăudărosul se adresează diferitelor persoane din grup, cu voce tare, ca să audă toată lumea. Dacă nu aveţi multe de spus, repetaţi. Restul grupului îl încurajează pe lăudăros prin comentarii binevoitoare, cum ar fi: „Da! Super! Încă!” O variantă a acestui exerciţiu este „caruselul autostroke-urilor”. Grupul se împarte în două, unul în interiorul celuilalt, oamenii stau aşezaţi, cei din cercul interior stând cu faţa la cei din cercul exterior, astfel încât sunteţi aşezaţi faţă în faţă, perechi. Animatorul sau un voluntar gestionează timpul: trei minute pentru fiecare pereche; cel din interior se laudă fără pauză celui din exterior, care îl ascultă şi îl apreciază. Când cel care gestionează timpul spune: „Schimbaţi” este rândul celui din exterior să se laude, în timp ce cel din interior ascultă. La sfârşitul celor trei minute, conducătorul de joc anunţă: „Avansaţi” şi cercul interior avansează cu un loc către stânga, pentru a avea un nou partener şi fiecare reîncepe să se laude timp de trei minute, apoi cercul interior avansează din nou etc. Continuaţi până când toţi s-au lăudat, atât timp cât aveţi energie. Dacă o faceţi singur, luaţi o foaie mare de hârtie pe care notaţi tot ce e bun la voi. Luaţi-vă tot timpul de care aveţi nevoie pentru asta şi, dacă este posibil, agăţaţi hârtia într-un loc unde puteţi să o vedeţi deseori; dacă nu, ţineţi-o undeva aproape şi de câte ori vă mai vine ceva în minte, adăugaţi-l pe listă. Faceţi o listă cu cel puţin cinci modalităţi de a vă da stroke-uri pozitive. Poate să staţi într-o baie fierbinte, ascultând muzica preferată, sau oferindu-vă o masă specială sau o călătorie undeva. Nu consideraţi aceste stroke-uri ca „recompense” pentru ceva. Oferiţi-vi-le din plăcere. Folosiţi-vă Adultul pentru a verifica dacă sunt realmente pozitive, dacă vi le puteţi permite, dacă sunt sănătoase şi apoi acordaţi-vi-le. l

„Banca de stroke-uri” Chiar dacă să ne oferim stroke-uri este o sursă importantă, acestea nu vor înlocui niciodată complet ceea ce ne dau alţii. Este ca şi cum fiecare dintre noi am avea o bancă de stroke-uri6. Când obţinem un stroke de la cineva, nu îl primim doar, îl şi stocăm ca amintire în banca de stroke-uri. Mai târziu, putem reveni la bancă, scoţând stroke-ul şi folosindu-l din nou ca un stroke pe care ni-l dăm nouă înşine. Dacă este un stroke pe care l-am apreciat în mod deosebit, îl putem folosi de mai multe ori. Dar, până la urmă, îşi pierd eficacitatea. Avem nevoie să ne umplem din nou banca de stroke-uri de la ceilalţi.

Există stroke-uri „bune” şi stroke-uri „rele”?

Tentaţia este mare de a considera stroke-urile pozitive „bune” şi pe cele negative „rele”. Mulţi autori AT o fac. Oamenilor li s-a recomandat să obţină şi să dea un număr nelimitat de stroke-uri pozitive, de preferinţă necondiţionate. Părinţii au fost sfătuiţi să-şi hrănească copiii cu stroke-uri pozitive şi astfel aceştia vor înflori. În realitate, lucrurile nu sunt aşa de simple. Amintiţi-vă că nevoia noastră de stroke-uri se bazează pe foamea de recunoaştere şi recunoaşterea în sine este un stroke. Cenzurând comportamentele pe care le considerăm „negative” la o persoană, îi acordăm acesteia o recunoaştere parţială. Un regim selectiv de stroke-uri pozitive necondiţionate poate să nu cadreze cu experienţa sa interioară şi, în mod curios, această persoană să simtă că îi lipsesc stroke-urile, atunci când pare că ar fi hrănită cu stroke-uri pozitive. Stroke-urile condiţionate, fie ele pozitive sau negative, sunt importante pentru noi, deoarece ne servesc pentru a descoperi lumea; aceasta este adevărat şi în copilărie, şi la vârsta adultă. Când eram mic, aruncam farfuria cu morcovi fierţi pe jos şi îi împrăştiam peste tot; mama ţipa şi mie nu îmi plăcea. Am învăţat că dacă vroiam să o văd zâmbind în loc de a o auzi ţipând, trebuia să las morcovii în farfurie. Pentru mine, adult, stroke-urile condiţionate joacă acelaşi rol de semnalizare. Un stroke negativ condiţionat, îmi indică faptul că cuiva nu îi place felul în care mă comport; pot alege să schimb comportamentul astfel încât să fie apreciat. Un stroke condiţionat pozitiv îmi indică că celuilalt îi place ce fac şi obţinerea stroke-urilor condiţionate pozitive mă ajută să mă simt competent. Dacă nu există stroke-uri negative condiţionate, nu am nici un motiv să îmi schimb comportamentul, chiar dacă este evident împotriva mea. Este ceea ce se întâmplă când oamenii sunt „prea politicoşi” pentru a spune cuiva că îi miroase gura sau că trebuie să-şi spele cămaşa mai des. Acesta va fi exclus de către ceilalţi, fără a şti de ce. Nu am nevoie de stroke-uri negative necondiţionate, dar chiar şi acestea poartă mesaje de care mă pot folosi pentru binele meu. Dacă cineva îmi spune: „Nu pot să te sufăr”, ştiu că nici o schimbare a comportamentului meu nu îi va schimba punctul de vedere şi pentru a mă apăra, ar fi mai bine să nu-l mai întâlnesc. Este evident că dacă părinţii vor reuşi efectiv să-şi crească copiii într-un regim constant de stroke-uri pozitive, aceştia vor fi în final incapabili de a le distinge pe cele pozitive de cele negative7. Părinţii ar nega în permanenţă sau cel puţin ar ignora o parte din experienţele interioare ale copiilor, ceea ce poate conduce la tot felul de probleme, mai târziu. Din fericire, cei mai mulţi părinţi îşi pun în aplicare regulile, printr-un amestec de stroke-uri pozitive şi negative. O repartiţie sănătoasă de stroke-uri va îngloba atât stroke-uri pozitive şi negative, cât şi pe cele condiţionate şi necondiţionate. Acestea fiind spuse, există motive bune pentru a pune accentul asupra stroke-urilor pozitive, aşa cum se practică în AT. În culturile nordice, mai ales, oamenii au tendinţa de a fi zgârciţi cu stroke-urile pozitive. La birou, şeful îşi ceartă angajaţii când sunt în întîrziere; există puţine şanse să îi felicite când vin la timp. Profesorul care corectează lucrarea lui Johnny va sublinia cuvintele greşite, dar nu va spune nimic despre celelalte care sunt bune. Şeful, ca şi profesorul, va îmbunătăţi eficacitatea comentariilor dacă va da stroke-uri pozitive pentru ce este în regulă, pe lângă cele negative pentru ce nu merge. În general, avem nevoie de mai multe stroke-uri pozitive pentru a ne simţi bine constant.

Stroke vs. desconsiderări Un stroke negativ direct trebuie să fie diferenţiat de o desconsiderare8. Desconsiderarea include întotdeauna o distorsiune a realităţii. Când este vorba despre strokeuri, te desconsider dacă te critic într-un mod care te minimalizează sau te deformează. Spre

deosebire de stroke-ul negativ direct, desconsiderarea modifică realitatea în legătură cu ceea ce eşti sau ceea ce faci. Vom trata desconsiderarea în detaliu într-un alt capitol. Pentru moment, iată câteva exemple de stroke-uri negative directe şi de desconsiderări: Stroke condiţionat negativ: „Ai scris greşit acest cuvânt.” Desconsiderare: „Văd că nu ştii să scrii corect.” Stroke condiţionat negativ: „Mă simt rău când faci asta.” Desconsiderare: „Mă faci să mă simt rău când faci asta.” Stroke condiţionat negativ: „Te urăsc.” Desconsiderare: „Eşti un monstru.” Spre deosebire de un stroke negativ direct, desconsiderarea nu îmi oferă un semnal care să reprezinte baza unei acţiuni constructive. Aceasta, deoarece desconsiderarea este ea însăşi determinată de o distorsiune a realităţii.