Tema Asediul Ierusalimului 1187

Asediul și cucerirea Ierusalimului 1187 Student: Iacob Andrei-Valentin Facultatea de Știinte Sociale Specializarea: Istorie, anul III, sem. I

Cele mai importante relicve găsite la Ierusalim au fost bucati din lemnul Adevăratei Cruci. Vitalitatea acestor relicve este atestată de legendara prezentă a Crucii in locurile unde a pătimit Christos. Aceasta a fost de mai multe ori ruptă, pierdută, fragmentată ceea ce a permis răspândirea bucătilor de lemn desprinse din ea. Incepând cu secolul X si până in secolul al XIII-lea se înmultesc mărturiile legate de existența resturilor Crucii, dovedind astfel o înflorire a unui cult legat direct de Locurile Sfinte ale Ierusalimului. De asemenea numărul bisericilor închinate Sfântului Mormânt cresc. Deja în Occident întâlnim hramul Ierusalimului, evident se referă la Ierusalimul ceresc. În schimb în secolul al XI-lea avem biserici închinate mormântului lui Christos. Un bun exemplu este biserica din Beaulieu-les-Loches de către contele Anojou Foulque Nerra. Legenda spune că, sărutând Mormântul, contele ar fi smuls cu dinții o bucată de piatră, biserica fiind construită pentru a adăposti această relicvă. Un ultim aspect material este cel al donațiilor care s-au făcut la mormântul lui Christos, acestea fiind in bani, pământ si biserici. Pentru unii creștini se credea că locul realizări Apocalipsei este la Ierusalim și că este locul unde Sfântul Ioan se va pogorî. Unul dintre aceste argumente era faptul că Ierusalimul se afla în centrul lumii, noțiune regăsită și în Evul Mediu timpuriu.1 Anul 1099- Godefroy a fost hotarat sa plece din nordul Franței, el își organizeaza o armată formată din saxoni, alemani și teutoni. Mai întâi acceptă să-l ajute pe Alexios să elibereze teritoriul de sub stăpânirea turcilor. Se duc tratative lungi si până la urmă ei pleaca spre Niceea. Acolo se duc lupte grele, 1

Michel Balard, Genevieve Bresc-Bautier, Philippe Conamine, Cruciadele, Editura Artemis, București, 1988, p.p 115-117

sunt neînțelegeri între comandanți și până la urmă o trădare le permite acestora să cucerească cetatea. Însă ei se văd atacați din spate de necredincioși dar reușesc să respingă acel atac. Mai apoi urmează avansarea către Ierusalim. Însă se pare ca puțini sunt interesați de avansarea către aceasta. Balduin, fratele lui Godefroy, își prelungește șederea în Edessa, iar Bohemond ar vrea mai degrabă să păstreze Antiohia. Ducele este însă nerăbdător și ordona reluarea marșului. Însă pe drum va trebui să mai cucerească câteva orașe pentru a avansa. Sosirea în fața Ierusalimului, în iunie 1099, după aproape trei ani de la plecare, marchează sfârșitul acestui pelerinaj. Orașul este cucerit mai repede decât s-ar fi crezut. Godefroy luptă curajos în primele rânduri si cu ajutorul mașinilor de asalt are sorți de izbandă, Raymond de Saint-Giiles cucerește Turnul lui David, ducele în schimb mânuiește foarte bine spada si arcul, acesta reușește la 14 iulie spargerea definitivă a frontului.2 Iar în cele din urmă, aproape un secol mai târziu, Renaud de Châtillon, senior de Transiordania, îi oferă un pretext lui Saladin prin atacarea unei cavarne musulmane de care acesta avea nevoie pentru a invada regatul latin. Prima operațiune a fost asediul asupra orașului Tiberiada. Conducătorul Ierusalimului, Guy de Lusignan era decis să acționeze. Sub influența marelui maestru al Templierilor, Gerard de Rideford, hotărăște cantonarea armatei lângă izvoarele din Saffuriya încercând să elibereze orașul. În data de 3 iulie, aceștia pornesc spre Tiberiada și sub atenta supraveghere a armatei musulmane. Cavaleria ușoara a lui Saladin a întreprins atacuri scurte rapide și ploi de săgeți asupra avangardei, cu scopul de a le scădea moralul și a încetini avansarea. Raymond al III-lea de Tripoli conducea avangarda, el văzând situația îl înștiințează pe rege că nu pot supraviețui decât daca ajung în Tiberiada în acea zi. Însă regele Ierusalimului știa de situația grea prin care trece armata sa. Astfel că a decis să înnopteze lângă izvoarele de la Kafr Hattin. Toată noaptea, musulmanii au cântat, au strigat insulte și cel mai rău, au ars vegetația din jur. Temperatura ridicată și fumul rezultat din incendii, lipsa apei și-au spus cuvantul iar latinii erau demoralizați. A doua zi, Gerard de Ridefort și Ranud de Chatillon au realizat că singura scăpare este să spargă această blocadă făcuta de Saladin, aceștia așează armata 2

Ibidem p.p 38-40

în linie de luptă. Raymond îl atacă pe Taqu al-Din, nepotul lui Saladin, în încercarea de a crea o breșă ca trupele sale să poată ieși. Comandantul ayyubid a fost foarte viclean, i-a permis inițial să treacă lui Raymond apoi și-a repoziționat trupele. Numărul mare de trupe al lui Taqi al-Din nu i-a mai permis Contelui de Tripoli să se întoarcă astfel că acesta a pornit spre Tyr. Fuga lui fiind însă aspru criticată de către contemporani. O parte din infanteria avangardei a reușit să rupă rândurile ajungând la Coarnele Hattinului, găsind acolo ruinele unei fortificații din Epoca bronzului, au încercat să formeze un perimetru defensiv. Din ce în ce mai multe trupe dezertau sau se predau, astfel că Guy a încercat un ultim atac împotriva lui Saladin. Cavalerii frânci au lansat o șarjă care s-a apropiat destul de mult de cortul sultanului – semn că și în condiții proaste, cavaleria putea fi periculoasă. Asaltul a fost însă degeaba. Musulmanii i-au încercuit pe creștini, iar mulți nobili au fost luați prizonieri. Renaud de Chatillon și cavalerii săi au fost executați. Saladin își jurase că aceștia aveau să plătească. Însă Guy nu a murit, ci a fost luat prizonier.3 Pentru a aduna un număr mare de trupe, Guy golise garnizoanele orașelor și cetăților latine. După victoria de la Hattin, Saladin a reușit să cucerească teritoriile frâncilor, neîntâmpinând vreo opoziție. La finalul lunii septembrie, sultanul deținea Acra, Nablus, Jaffa, Toron, Sidon, Beirut și Ascalon. Tyrul însă rezista sub comanda lui Conrad de Montfferat. În Ierusalin, defensiva este organizată de Balian de Ibelin, care reușise să scape si să se refugieze în Tyr. El îi cere lui Saladin un salvconduct(document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zona de război) ca să poată veni în Ierusalim, unde e soția sa, și să se întoarcă împreună cu familia în Tyr. Sultanul a acceptat cu condiția ca acesta să nu petreacă mai mult de o zi acolo. Acesta i-a nesocotit porunca și a decis să apere Ierusalimul. În data de 20 septembrie, Saladin apare în fața orașului. Timp de câteva zile, orașul era bombardat constant. Geniștii musulmani au minat o parte din zid, însă ostașii nu reușesc să pătrundă în oraș. Cu toate că mica garnizoană a putut rezista eroic, Balian își dă seama că trebuie să negocieze. El s-a întâlnit cu Saladin, care i-a spus că a jurat să ia orașul cu forța. Însă nobilul latin avea să-i 3

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/caderea-ierusalimului-orasul-sfant-asediat-de-musulmaniilui-saladin

spună că în caz că nu accepta oferta sa avea de gând să distrugă locurile sfinte ale Islamului, să îi masacreze pe musulmani și să ardă bogățiile frâncilor. În cele din urmă Saladin acceptă condițiile iar la 2 octombrie, orașul i-a fost predat sultanului. După cucerirea Ierusalimului, cruciada își schimbă sensul sau conținutul cel puțin, eliberarea Orașului Sfânt rămâne principalul obiectiv în perioada următoare iar pentru realizarea acestui țel se vor folosi tot felul de mijloace. De vreme ce se pot folosi trupe trupe datorită cruciadei, exista o oarecare dorință de a folosi trupele și împotriva altor “necredincioși” decât musulmanii din Țara Sfântă. Aceste devieri risipesc forțele materiale și construiesc cauza neputinței sale finale.4 Conflictul cu turcii – Amaury după câteva succese face greșeala de a ataca Egiptul în scopul declarat de a-l cuceri. Egiptul, neavând destule resurse, apelează la oamenii de peste granite. Nur al-Din a trimis repede în ajutor pe Sîrkuh. Acesta a învins armatele cruciate, izgonindu-le din Egipt. După această victorie, în 1169, Sîrkuh va muri. Comanda armatei egiptene a fost preluată de nepotul său Salah al-Din sau Saladin. Fără prea mult efort, acesta a reușit să-i pună pe fugă pe Fatimizi, proclamându-se locotenent al atâbegul Nur al-Din. Cucerirea Egiptului de către Saladin a fost un eveniment ce a avut mai multe implicații. Datorită acestuia s-a pus capăt schismei care îi împărțea pe musulmani în două. Apoi, prin această operațiune, Ierusalimul s-a văzut înconjurat de trei părți ale aceluiași vecin. Amaury a încercat o apropiere de Bizanț pentru a preveni un eventual atac, el căsătorindu-se în acest sens cu prințesa bizantină Maria Comnena. Prețul acestei căsătorii a fost de a elabora un plan comun îndreptat către Nur al-Din și a locotenentului său din Egipt. Din cauza morții sale în 1174, acest plan nu a avut sorți de izbândă. Cam la acceași vreme cu Amaury a dispărut și Nur al-Din, tronul revenind fiului său minor. De această ocazie va profita Saladin care se va proclama de sine stătător, pentru ca mai apoi să cucerească două mari orașe: Damascul în anul 1174 și Alepul în 1183.5 4 5

Cecile Morrisson, Cruciadele, Editura Meridiane, București, 1998, p. 64 S. Columbeanu și Radu Valentin, Cruciadele, Editura Enciclopedică română, București, 1971, p.p 108-109

După Amaury, tronul i-a revenit lui Baudouin al IV-lea, un bărbat plin de calități însă acesta era bolnav de lepră. Deși bolnav, acesta a luat parte în mod activ la luptele împotriva lui Saladin, reușind chiar și succese în anul 1177. După toate aceste conflicte, Ierusalimul era complet epuizat de resurse și se vede nevoită să semneze un armistițiu cu Saladin. Din nefericire acest tratat nu a rezistat prea mult din cauza atacurilor asupra caravanelor musulmane ale turbulentului Renaud de Chatillon. El neînțelegând gravitatea faptelor sale a trimis o escadră în iarna anilor 1182-1183 în Marea Roșie pentru a ataca orașele sfinte ale musulmanilor la acea vreme: Mecca și Medina. Gestul său a dus la un război total între musulmani și creștini. Curând după aceste întâmplări, Baudouin își va da ultima suflare datorită necrutătoarei sale boli în martie 1185. La tron urmând nepotul său Baudouin al V-lea. Copil fiind acesta muri în septembrie 1186. Având nevoie de o persoană care să îi conducă apare Sibila, sora lui Baudouin al IV-lea, care cu toată opoziția nobililor din regat, l-a asociat la tron pe soțul acesteia Guy de Lusignan. Fiind foarte puțin dotat cu calitățile unui leader de armată acesta trebuia să-i facă față lui Saladin. El era vanitos și ușor de influențat astfel că ascultând sfaturile lui Renaud de Chatillon sau de Gerard de Ridefort a pornit o luptă care s-a desfășurat la Hattin, încheindu-se cu înfrângerea totala a acestuia. După această mare victorie, Saladin a văzut foarte mult pământ apărat însă de către nimeni. Astfel că acesta a cucerit localitate după localitate. Întâi au căzut Accra, în iulie 1187, Jaffa și Beirut, în august, ș Ierusalim, la începutul lui octombrie. La capătul acestori mari succese, musulmanii dețineau întregul regat al Ierusalimului, cu excepția Tyr-ului, comitatul de Tripoli, fără orașul Tripoli, și principatul Antiohiei, mai puțin cetatea Antiohia și castelul Margab. Victorios fiind Saladin a dat dovada în două rânduri de o mare generozitate față de creștini: mai întâi le-a permis să fugă nestingheriți din locurile ocupate de armatele sale și totodata se încăpătâna să nu-l distrugă Sfântul Mormânt deși cei din anturajul său îl sfătuiau să o faca.6 Cele trei greșeli majore care au dus la căderea Orașului Sfânt – Ierusalim

6

Ibidem p.p 110,111

1. Asediul Damascului în 1148 Conducătorii Cruciadei a doua s-au întâlnit Louis al VII-lea, regele Franţei, soţia sa Eleanor of Aquitaine şi Conrad al III-lea al Germaniei au ajuns în regatul Ierusalimului. Acolo au întâlnit-o pe regina Melisende şi pe fiul ei Baldwin, în vârstă de 18 ani. În cadrul acestei întâlniri aveau de luat o decizie. Ei au ales un parlament care putea să redea argumentele și sfaturile baronilor regatului și al preoților, de asemenea și părerile episcopilor. La jumătatea secolului, Ierusalimul era stabilizat, după ce în 1099 odată cu căderea Ierusalimului a avut loc și un masacru al populației musulmane. Însă două generații mai târziu, responsabilii erau morți. Creștinii din est au fost constant vulnerabili în fața unei forțe musulmane unite. Mai ales cu atacarea Damascului aceștia au activat crearea unei unități care declara jihadul. Odată ce se vor uni forțele musulmane, sfârșitul statelor cruciade a crescut considerabil. 2. Capturarea Damascului de către Saladin în 1174 Când armata lui Saladin traversează râul Jordan, deasupra orașului Tiberias în 1187, acesta avea o forță colosala la acea vreme de 30,000 trupe. Deși a existat o mică înfrângere la Cresson, Guy a putut aduna o armată puternică de 20,000 de trupe fiind mai puternică ca niciodată. Cea mai mare reușită a lui Saladin a fost să unească bogăția Egiptului cu forța de muncă din Siria. Această forță îi permitea să lupte într-un conflict deschis cu armatele creștine. În 1169, Saladin a fost trimis să lupte, împotriva Egiptului, de către maestrul său Nur ad-Din. Armata condusă de Saladin a triumfat luând puterea din Cairo, însă la scurt timp maestrul lui Saladin a murit acesta asumându-și toată puterea. 1174 – este un an crucial, chiar dacă nu împlică armatele cruciaților, în acest an Saladin are resursele necesare pentru a-și încărca puterile și abilitățile de a concura și de a zdrobi armatele regatului Ierusalim.7

7

https://www.descopera.ro/istorie/15278159-de-ce-regatul-crestin-ierusalim-a-cazut-in-mainile-lui-saladinleul-desertului-cele-trei-greseli-majore

3. Decizia de a trece spre Tiberias – 3 iulie 1187 Chiar înainte de bătălia decisivă de la Hattin, Guy s-a confruntat cu o alegere importantă. Saladin a asediat și cucerit Tiberias, un batalion al puternicului nobil Raymond al III-lea de Tripoli. Regele Guy era des criticat că asculta mereu sfaturile simple dar și pentru incompetența sa generală de a conduce spre Hattin. Regatul său fiind amenințat de un posibil pretendent la tron: sora vitregă a Sibilei. Încercările despărțindu-i pe Guy și Sibilla la moartea tânărului Baldouin al V-lea. Saladin era fără îndoiala cel mai puternic conducător. Sub domnia lui Guy, latinii creștini ar fi putut menține o apărare defensivă folosind forturile si castelele. Marșul către Tiberias a arătat actul unui rege supus și ambițios, care însă a fost un joc de noroc care a adus pagube imense regatului.8

8

Ibidem

Bibliografie: Balard Michel, Bresc-Bautier Genevieve, Conamine Philippe, Cruciadele, Editura Artemis, București, 1988 Columbeanu S. și Valentin R., Cruciadele, Editura Enciclopedică română, București, 1971 Morrisson Cecile, Cruciadele, Editura Meridiane, București, 1998 https://www.descopera.ro/istorie/15278159-de-ce-regatul-crestin-ierusalim-acazut-in-mainile-lui-saladin-leul-desertului-cele-trei-greseli-majore https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/caderea-ierusalimului-orasulsfant-asediat-de-musulmanii-lui-saladin