Adrian Paunescu - Alb Si Negru

Adrian Paunescu - Alb si negru Înca o noapte alba în contul vietii gri Înca un bulgar negru la muntele de smoala Înca un om mai crede si altul îl însala Si „a minti” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greseala? Ni-i dat sa spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi? Iubito, cum sa ducem angoasa mondiala?

Ce drept are minciuna sa vina între noi? Dam pensie la diavoli sa ne pazeasca iadul. Noi re-nviem si raiul, si muntele, si bradul! Te-acuz si-ti cad în fata tîrîndu-ma-n noroi.

Noi sîntem programatii, trimisii, posedatii Unui blestem mai mare, mai rau si mai adînc. M-a umilit minciuna, pe-a carei nota plîng. Strigoii-nstrainarii din casa noastra ia-ti-i.

Înca o noapte alba, poti merge sa te culci Te voi iubi de taina, de jale si de veghe, Îti voi fura din vorbe, cercei pentru ureche Înca o noapte alba, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lînga padure Ma întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg. Si într-o tragedie de-a lui am sa te leg, Ca toti actorii lumii destinul sa ti-l fure. Prea dulceo! Noapte buna –sa visezi ca minti Si treaza în minciuna s-adormi cu foc sub talpa Sa ai o noapte neagra, sa am o noapte alba Tu cu o taina-n suflet, eu cu-n cutit în dinti.