SIstemul digestv la retile (2)

Sistem digestiv la reptile Majoritatea reptilelor sunt insectivore și carnivore, și au un tub digestive simplu și relative scurt,carnea fiind ușor de digerat.Spre deosebire de mamifere, digestia este mai lentă, acest lucru arătând metabolismul scăzut din timpul inactivitatii ți incapacitatea de a sfâșia și mesteca hrana. Sistemul digestiv este împărțit în mai multe părți: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire, intestin gros. Cavitatea bucală este bine delimitată. Mandibula se articulează de craniu prin intermediul osului pătrat. Acest mod de articulare permite deschiderea extrem de largă a cavității bucale. Spre deosebire de pești și amfibieni, dinții prezintă o relativă specializare. Intestinul gros se deschide în cloaca. Cavitate bucala cu deschidere largă și dinti pe toate oasele cavitatii nu numai pe maxilare. la șerpi și șopârle, dinți au șanțuri prin care circula veninul secretat de glande speciale. Peștii, amfibienii și reptilele au trei sau mai multe generatii de dinti. Limba este subtire si bifurcata, prinsa posterior faringele este scurt, esofag lung și foarte extensibil la șerpi (înghit prada întreaga) stomacul este musculos și secretor (secretă sucul gastric) intestinul este diferentiat în subțire (are ansa în care se varsa sucurile ficatului și pancreasului) și gros, larg și drept se deschide în cloaca ficatul este voluminos prevăzut cu doua canale hepatice.

Șerpi: Șerpii nu își mesteca hrană și nici nu rup bucăți din ea, ci o înghit întreaga. Pot face asta deoarece au o adaptare speciala la nivelul maxilarelor - cele doua jumătăți ale falcii inferioare sunt unite printr-un ligament extrem de elastic, ceea ce le permite sa caste o gura enorma si sa inghita prazi cu diametrul mult mai mare decat diametrul lor (al șerpilor). Procesul de digestie consuma atat de multă energie, incat șarpele care-si mistuie hrana e amortit si greoi, aproape imobil. Un șarpe deranjat în timpul acestei activități va regurgita adesea prada abia înghițită, pentru a scăpa cu viață. Dar aceasta digestie este și foarte eficientă, șerpii mistuind aproape în întregime corpul prazii inclusiv oasele; fac excepție formatiuni cheratinoase ca parul si ghearele, care sunt eliminate. Digestia la speciile care trăiesc în apa se face mai greu datorită temperaturii scăzute a mediului (pesti, amfibieni, reptile) <15˚C Sistemul digestiv este compus din esofag, stomac, intestin subțire, colon și glande. Spre deosebire de mamifere, la șerpi, esofagul nu are muschi, iar hrană este împinsă spre stomac miscandu-si întreg corpul. Joncțiunea dintre esofag si stomac nu este foarte bine definită, iar stomacul nu este foarte avansat. Stomacul este scurt si subtire si are in interior pliuri pentru a-i putea crește suprafața prin care acesta digera. Că și stomacul și intestinul subțire este foarte simplu. Pot exista cateva bucle sau pliuri, dar în mare parte acesta este doar un tub lung care primește mancarea digerata din stomac, absorbi nutrientii si o transporta spre colon. Colonul transporta materiile fecale către cloaca unde sunt eliminate din organism. Cloaca este o

cavitate comuna care primeste produse ale sistemului digestiv, excretor si reproducator. Ficatul, vezica biliara și pancreasul sunt asociate cu sistemul digestiv. Ficatul este cel mai mare organ intern al unui sarpe si umple spatiul dintre inima si stomac. Una dintre funcțiile ficatului este aceea de a produce bila care contine enzime necesare digestiei. Vezica biliara și splina se găsesc langa capătul posterior al ficatului. Vezica biliara acumuleaza bila produsa de catre ficat pe care o varsă în funcție de necesitate în intestinul subțire. Pancreasul secretă de asemenea enzime cu rol digestiv, dar este folosit și la producerea de hormoni și la reglarea glicemiei.

Țestoasele: Fălcile, lipsite de dinţi, sunt acoperite cu un strat cornos, similar ciocului păsărilor, care este în general tăios ca o lamă, dar poate fi prevăzut şi cu buze cărnoase.

Crocodili: Toţi crocodilienii au fălci puternice care le permit să apuce şi să sfâşie prada. Sunt exclusiv carnivori, prada nu este mărunţită în cavitatea bucală, bucata sfâșiată este înghiţită întreagă. Consumând cantităţi mari, nu trebuie să se hrănească des. Un studiu realizat pe crocodilii de Nil arată că aceştia consumă aproximativ 50 de mese pe an. În timp ce sursa principală de hrană o reprezintă peştii, crocodilienii mari pradă mamifere, cei mai mici pot avea în regimul alimentar insecte, amfibieni, gastropode, crustacee, păsări şi peşti mai mici. De asemenea, pot mânca şerpi, moluşte, ţestoase şi chiroptere. Sunt vânători oportunişti, vânează tot ce le intră în cale. Unii crocodili mari pot vâna chiar și oameni. Hrană în exces este stocată sub formă de rezervă de grăsime în coadă, spate şi în restul regiunilor corpului, ceea ce le permite să supravieţuiască perioade lungi de timp (chiar şi 2 ani) fără nici un aport alimentar. Crocodilienii sunt, în general, animale solitare, dar existenţa hranei din belşug în anumite zone poate determina agregarea unui număr mare de indivizi fără să se manifeste concurenţa.

Șopârle: