Subiectul nr. 6. Politica marilor puteri față de țările din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est în al Doilea Război Mondial. Cazul României

SUBIECTUL NR. 6. POLITICA MARILOR PUTERI FAȚĂ DE ȚĂRILE DIN EUROPA CENTRALĂ, DE EST ȘI DE SUD-EST ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. CAZUL ROMÂNIEI Termeni cheie: Protocolul adițional secret, dezintegrarea României, al Doilea Război Mondial, Ribbentrop, Molotov, Stalin, Antonescu Unităţi de conţinut: Pactul Ribbentrop-Molotov și semnificația lui pentru România Dezintegrarea teritorială a României din vara anului 1940 RSS Moldovenească (1940–1941) Angajarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord În contextul eșecului suferit în urma negocierilor anglo-franco-sovietice referitoare la semnarea unui tratat de asistență reciprocă, desfășurate la Moscova în martie-august 1939, Uniunea Sovietică a activat dialoguri secrete cu germanii în scopul încheierii un acord politic. În prima jumătate a anului 1939 se observă o apropiere tacită dintre Hitler și Stalin, fapt sesizat prin discursurile publice ale acestora. În alocuțiunea lui Hitler din 30 ianuarie 1939 nu erau făcute, ca în trecut, referințe critice la adresa statului sovietic, iar în raportul lui Stalin din 10 martie 1939 s-a specificat faptul că „Pactul antikominternului” era orientat împotriva Angliei, Franței și SUA, ceea ce sugera intenția de normalizare a relațiilor sovieto-germane . Diplomație sovietică trecea prin schimbări de cadre. M. Litvinov a fost înlocuit din funcția de comisar al afacerilor externe (3 mai 1939) de V. Molotov, președintele Sovietului Comisarilor Poporului. La 23 august 1939 a fost semnat Pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică (numit și Pactul Ribbentrop-Molotov, mai rar, Pactul Hitler-Stalin) și Protocolul adițional secret. A doua zi, oficiosul partidului bolșevic „Pravda” avea să noteze „La 23 august 1939, la ora 13, la Moscova a sosit ministrul afacerilor externe al Germaniei Joachim von Ribbentrop. La ora 15:30 a avut loc prima întâlnire a președintelui Sovietului Comisarilor Poporului și comisar al afacerilor externe, V. Molotov, cu ministrul afacerilor externe privind semnarea pactului de neagresiune. Convorbirea s-a desfășurat în prezența tov. Stalin și a ambasadorului german von Schulenburg și a durat aproximativ trei ore. După pauză, la ora 10 seara, convorbirea a fost reluată și s-a încheiat cu semnarea pactului de neagresiune”. Dacă Pactul de neagresiune germane-sovietic era unul de sorginte clasică și viza neagresiunea și neutralitatea, atunci Protocolul adițional secret se referea la împărțirea sferelor de interese în zona țărilor țărilor baltice, a Poloniei și a României. În preambulul documentului se menționa: „Cu ocazia semnării Pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Republicilor 1

Sovietice Socialiste subsemnații reprezentanți ai ambelor Părți au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidențiale, problema delimitării sferelor de influență în Europa de Est”. În punctul 3 se menționa „În privința Europei Sud-Estice, partea sovietică a subliniat interesul său pentru Basarabia. Partea germane și-a declarat clar dezinteresul politic față de aceste regiuni”. Punctul 4 statua că „Acest protocol este considerat de ambele Părți strict secret”. Impactul semnării Pactului Ribbentrop-Molotov a fost perceput cu îngrijorare de București. S-a accentuat sentimental de izolare politică și militară față de Occident. În istoriografie s-a menționat pe bună dreptate că în urma semnării protocolului adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost Uniunea Sovietică. Kremlinul, fără a risca a reușit să instaureze frontierile Imperiul Rus din 1914. Totodată, Reich-ul a avut de profitat de „neutralitatea sovietică” în cursul operațiilor militare derulate în Polonia, Danemarca, Norvegia, Olanda și Franța. „Cel mai secret document” a înrăutățit situației statului român, pretenților sovietice, alăturându-se țările revizioniste vecine. Protocolul adițional secret a prefațat izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale (1 septembrie 1939), iar pentru România a însemnat începutul destrămărilor teritoriale. Îm 1940, România era prinsă între Germania nazistă și URSS stalinist. Prin participarea la conflagrația mondială alături de Germania, cea mai mare putere militară a Europei, la acea dată, se viza posibilitatea reîntregirii hotarilor. La 2 august 1940, fără a se lua în considerare dorința populației locale, depășindu-și prerogativele constituționale (art. 14 al Constituției URSS din 1936, prevedea că organul legislativ supreme al Uniunii Sovietice avea doar de dreptul de a inslude noi republici în componența URSS și nicidecum de a le proclama sau crea), Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea cu privire la instituirea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești unionale, care prevedea: „Venind în întâmpinarea doleanțelor oamenilor muncii din Basarabia, ale oamenilor muncii din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, privind reunirea populației moldovenești din Basarabia cu populația moldovenească din RASS Moldovenească și călăuzindu-se după principiul dezvoltării libere a naționalităților, Sovietul Suprem al URSS hotărăște: 1. Se formează Republica Sovietică Socialistă Moldovenească unională. 2. În componența Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești unionale se includ orașele Tiraspol și Grigoriopol, raioanele Dubăsari, Camenca, Râbnița, Slobozia și Tiraspol ale Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, orașul Chișinău și județele Bălți, Bender, Chișinău, Cahul, Orhei și Soroca ale Basarabiei. 2

3. În administrarea RSS Moldovenești unionale se transmit și întreprinderile industriale, aflate pe teritoriul Basarabiei și RASS Moldovenești, în conformitate cu punctul 2 al prezentei Legi, cu excepția unui mic număr de întreprinderi, care au o importanță unională. 4. Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene și Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești vor prezenta spre examinare Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste proiectul privind stabilirea unei frontiere precise între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească unională. 5. În conformitate cu articolele 34 și 35 din Constituția (Legea Fundamentală) a URSS se vor desfășura alegeri de deputați în Sovietul Suprem al URSS din partea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești unionale. 6. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS va fixa ziua desfășurării alegerilor”. Ultimaturile URSS înaintate statului roman la 26–27 iunie 1940, prin care se solicita cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord a activizat pretențiile revizioniste ale Ungariei, autoritățile și opinia publică maghiară a considerat că a sosit momentul oportun pentru a reactiviza dosarul redobândirii Ardealului. În contextul cedărilor teritoriale și a situației internaționale generate de înfrângerea militară a Franței și izolarea Marii Britanii, Bucureștiul a estimat că Germania constituie singurul factor de putere de pe continental European în măsură să ofere protecție României atât în fața pericolului expansionismului URSS, cât și vizavi de revizionismul promovat de maghiari și bulgari. Totuși, dezmembrarea statului roman a fost evidentă. În urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Ungaria hothystă a anexat un teritoriu cu o suprafaţă de 43 492 km2, cu o populaţie de 238 8774 de locuitori, inclusiv 49,2 % români, 38,1% maghiari, 5,3 % evrei, 2,9 % germani ș.a. Mihail Manoilescu, ministru al afacerilor străine al României în vara anului 1940, în cadrul guvernului Ion Gigurtu, avea să redea calvarul prin în momentul citirii hărții care scinda teritoriul transilvan: „când am privit în toată grozăvia împărțirea Transilvaniei, am înțeles că puterile care îmi erau mult slăbite mă părăsesc cu totul. […] În clipa aceea mi-am pierdut cunoștința…”1. Potrivit spiritului de epocă, din perspectivă ungurilor, în anii 1940–1944, Transilvania a fost inclusă în „micul univers maghiar” 2. Are loc un proces intens de maghiarizare a societății transilvane. De exemplu, din cele 56 de ziare românești existente anterior anexării au fost menținute doar nouă, se modifică ornamentația de tip românească de pe fațada clădirilor, anual își maghiarizau numele 1 600 de persoane 3. Totodată,

Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena – Memorii iulie-august 1940, București, Editura Enciclopedică, 1991, p. 212. 2 Ablonczy Balazs, Transilvania reîntoarsă 1940–1944, Iași, Institutul European, 2014, p. 15. 3 Ibidem, pp. 85-92, 210. 1

3

s-au făcut anumite investiții în infrastructură, medicină. Turismul prin „vizitarea Transilvaniei a devenit un fel de îndatorire patriotică” a maghiarilor4. În 1940 suprafața României s-a redus cu circa 33%, iar numărul populației s-a redus de la 19,9 mil. la 13,3 mil. în favoarea a trei dintre vecinii săi: Uniunea Sovietică, Ungaria şi Bulgaria5. În pofida faptului că Berlinul considera că Dictatului de la Viena din 30 august 1940 va dezamorsa situația tensionată și relansarea cooperării economice și politice dintre București și Budapesta, totuși în intervalul 30 august – 23 august 1944 relațiile româno-maghaire nu doar că nu s-au ameliorat, ci dimpotrivă au fost tensionate, existând caracteristicile unui Război Rece, existând chiar o competiție între cele două state de o avea „bunăvoința” Berlinului pentru soluționarea definitivă a chestiunii Transilvaniei. Ajuns în fruntea statului, Ion Antonescu după abdicarea regelui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, în perimetrul unor nemulțumiri generale vizavi de cedările teritoriale și-a propus drept scop recuperarea teritoriile pierdute. Potrivit unior istorici, anume prin această prismă și trebuie analizată activitatea politicii de securitate a statului român generate de regimul antonsecian în perioada septembrie 1940 – august 1944. La 3 septembrie 1940, Mihail Manoilescu, ministru de externe s-a adresat lui Wilhelm Fabricius cu solicitarea de a trimte în România a unei Misiuni Militare Germane în România. La 10 octombrie 1940, urmând traseul Dresda-Viena-Budapesta-Curtici-Arad-Sighișoara-BrașovBucurești au pornit spre România. La 14 decembrie 1940 unitățile Misiunii Militare a Armatei de Uscat Germane în România includeau 18 629 de ofișeri, subofițeri și trupă, iar Misiunea Militară a Luftwaffe avea un efectiv de 6 307 de oameni 6. Această prezență a generat un sentiment de securitate vizavi de agresiunea sovietică. Totodată, prezența Misiunii Militare Germane în România a dus la periclitarea relațiilor dintre România și alte țări, îndeosebi cu Anglia și SUA. La 23 noiembrie 1940 România a aderat la Pactul Tripartit. Protocolul era identic cu cele semnate de Ungaria, Slovenia și viza: 1) România aderă la Pactul Tripartit semnat la Berlin în ziua de 27 septembrie între Germania (art. I); 2) participarea României la comisiile tehnice constituite prin art. 4 al Pactului Tripartit, în condițiile în care acestea urmau să dezbată chestiuni ce atingeau interesele României (art. II). La 23 aprilie 1941, România a înaintat Germaniei un memorandum în care își arăta nemulțumirea față de achizițiile teritoriale ale Ungariei și Bulgariei, care puneau în pericol Ibidem, p. 240. I. Scurtu, C. Hlihor, Complot împotriva României, 1939–1947, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1994. 6 Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane. Septembrie 1940 – august 1944, Cluj-Napoca, Argonaut, 2013, pp. 160-161. 4 5

4

„echilibru raselor în Europa” și „echilibru politic în Balcani”. Bucureștiul solicita: 1) revizuirea tuturor frontierilor din sud-estul Europei; 2) atribuirea Banatului sârbesc României; 3) a) Macedonie liberă cu includerea populației românești; b) teritoriu recunoscut pentru populația românescă de pe Valea Timocului și Vardarului; c) condominium germane-româno-itlaian pentru regiunea Timocului; 4) România revendica cu „hotărâre” drepturile sale asupra Cadrilaterului”. Documentul, în esență, prevedea, prevenirea constituirii unui „front comun” maghiaro-bulgar ostil României. La 22 iunie 1941, Armata română s-a alăturat Germaniei în cadrul Operației „Barbarossa” dezideratul Bucureștiului fiind eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. Generalul Ion Antonescu şi-a asumat responsabilitatea angajării ţării în război şi a cerut militarilor români, prin ordinul ,,Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” să dezrobească din ,,jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi” şi să reîmplinească ,,în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali al Bucovinei”7. Aceste teritorii au fost eliberate de Armata română până la 26 iulie 1941. Până la Nistru, campania militară a fost percepută „ca o reparare a unei mari nedreptăți săvârșite de URSS în anul precedent. Complicațiile au apărut după trecerea Nistrului, opțiune ce a scindat opinia publică și a atras după sine inițial dezavuarea, ulterior criticile interne și internaționale”8. Ion Antonescu, Conducătorul statului, era convins că participarea necondiționată a României la operațiile militare din URSS îi va esigura un prestigiu în fața lui Adolf Hitler și va fi preferat în detrimentul Ungariei, fapt ce va genera restituirea României părții de nord a Transilvaniei. La 23 august 1944 are loc sfârşitul „camaraderiei de arme” româno-germană. Acțiunile România au influenţat și atitudinea celorlalţi aliaţi/sateliţi ai Germaniei, respectiv Bulgaria, Ungaria, Finlanda şi Slovacia. Pierderea regiunii petrolifere de la Ploieşti a generat scăderea cantităţilor de carburanţi necesari maşinii de război germane. Însăși Führerul avea să nominalizeze trei crize majore, cărora Wehrmachtul fusese nevoit să le facă faţă în cursul anului 1944: debarcarea din Normandia, prăbuşirea Grupului de Armate „Centru” şi, nu în ultimul rând, „trădarea României” de la 23 august 19449. În cazul României dezideratul acţiunilor politice şi militare l-a constituit eliberarea părţii de nord-vest a României, anexate de Ungaria prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Drept urmare are loc restabilirea hotarului de vest a ţării, la 25 octombrie 1944, în perimetrul Alesandru Duţu, România în cadrul războiului de coaliţie (1941–1945), În: Studia Universitatis Moldaviae, 2016, nr. 4 (94), p. 219. 8 Ottmar Trașcă, op. cit., p. 313. 9 Ottmar Trașcă, 23 august 1944. Sfârşitul „camaraderiei de arme” româno-germană, În: Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţ» din Cluj-Napoca, tom. XLV, 2006, pp. 223-224. 7

5

operațiunii ofensive „Debretin”, susținute militar de sovietici10. În continuare România a participat la operaţiile militare pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, în cadrul războiului de coaliţie alături de Naţiunile Unite şi al obligaţiilor asumate prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, sub ,,un regim de ocupaţie”11.

Şerban Constantinescu, Tragedia Diviziei 4 Infanterie române în operaţiunea „Debreţin” din octombrie 1944, În: Acta Moldaviae Meridionalis, XXII-XXIV, 2001–2003, pp. 517-521. 11 Alesandru Duţu, op. cit., p. 219. 10

6