Subiectul nr. 9. România în sistemul de securitate al țărilor socialiste din Europa Centrală și de Sud-Est (sfârșitul anilor 1980) - Copie (1)

SUBIECTUL NR. 9. ROMÂNIA ÎN SISTEMUL DE SECURITATE AL ȚĂRILOR SOCIALISTE DIN EUROPA CENTRALĂ ȘI DE SUD-EST (SFÂRȘITUL ANILOR 1980) Termeni cheie: lagărul socialist, Nicolae Ceaușescu, 1989 Unităţi de conţinut: Situația lagărului socialist în anii 1970–1980 Destrămarea lagărului socialist din Europa Centrală și de Sud-Est Revoluția română din decembrie 1989 La sfârșitul anilor 1980, întregul bloc socialist se afla în colaps 1, iar România era într-o izolare politică şi economică internațională.

În martie 1989, la Geneva, Comisia pentru

Drepturile Omului a Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie de condamnare a statului român, pentru „grava violare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” 2. Uniunea Sovietică profund marcată de de perestroika şi glasnost a influențat întregul bloc comunist, M. Gorbaciov, liderul sovietic dorea o hegemonie soft asupra statelor din Europa Centrală şi de Est, prin acceptarea de către acestea a modelului reformist. Regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, din RDG, Cehoslovacia, România şi Bulgaria, în optica lui Gorbaciov, aveau „mai mare nevoie de restructurare decât Uniunea Sovietică”3. Pe acest fundal au loc tensiuni și în interior care a generat înlăturarea regimului Ceaușescu. România este singura țară din blocul socialist care a recurs la condamnarea la moarte a conducătorilor de stat. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați în ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, ora 14:45, în incinta Unității Militare 01417 din Târgoviște. Locul de execuție, un zid al poligonului, a fost ales de generalul Victor Stănculescu înainte de începerea procedurii legale. În conformitate cu legislația română, pedeapsa cu moartea trebuia executată nu mai devreme de zece zile de la pronunțarea sentinței. Execuția cuplului Ceaușescu a fost televizată pe parcursul serii, iar o informație selectivă a procesului a fost difuzată în aceeași noapte4. A doua zi, la 26 decembrie 1989, în ședința extraordinară a Adunării Generale a Academiei Republicii Socialiste Române s-a decis excluderea din componența membrilor forului

Vezi Françoise Thom, Sfârşiturile comunismului, Iaşi, Editura Polirom, 1996, pp. 60-62. Edith Lhomel, Gorbatchev face au cas roumain, În: Les Temps Modernes, nr. 522, Ian. 1990, p. 94. 3 Alina Ilinca, Liviu Marius Bejenaru, Mihail Gorbaciov sau cântecul de lebădăal comunismului de tip sovietic, În: Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3-4(88), 2011, p. 94. 4 Vezi Ion Valer Xenofontov, Execuția cuplului Ceaușescu. În: Revista Militară. Studii de securitate și apărare, nr. 2 (18), 2017, pp. 148-151. 1 2

1

științific suprem a lui Nicolae și Elena Ceaușescu, „vinovați de trădarea poporului român” 5, și „radierea lor definitivă și irevocabilă din analele instituției”6. Unii autori consideră că evenimentele din România au derulat sub „presiunea expresă a Kremlinului” asupra „regimurilor reacționare” din Europa Răsăriteană7. Mihail Gorbaciov, adept al restructurării și transparenței, îl detesta pe Ceaușescu, numindu-l „führerul român” 8, atitudine ostilă manifestată încă în cadrul vizitei oficiale de prietenie efectuate de liderul sovietic în zilele de 25–27 mai 1987 la București. Liderul român a respins sugestiile de reformă gorbaciovistă, susținând că în România restructurarea și transparența au fost realizate încă la sfârșitul anilor 1960. La întâlnirea de la Malta din 2–3 decembrie 1989 dintre președintele SUA George H.W. Busch și liderul sovietic Mihail S. Gorbaciov, potrivit unor istorici, s-a abordat și subiectul înlăturării lui N. Ceaușescu de la conducerea României9. Aprecierea sintetică a evenimentelor din decembrie 1989 este una discutată intens: revoluție, revoltă (insurecție) populară, lovitură de stat 10. Potrivit istoricului Alexandru Zub – „decembrie 1989, moment care suscită încă destule controverse, în pofida limpezirilor, nu puține, ce s-au impus între timp”. Indiferent de aprecieri, evenimentele din decembrie 1989 constituie unul dintre momentele cruciale în istoria recentă a României. Jalonează o etapă nouă, care a pus capăt regimului Nicolae Ceaușescu și a stat la baza noilor realități românești. Se vorbește deja de România postdecembristă. Drumul României spre Europa a început să fie intens discutat de partidele politice noi înființate, în țară s-au reîntors reprezentanți ai emigrației românești din Europa Occidentală, care au format o punte de legătură a idealurilor democratice de sorginte europeană. După evenimentele din decembrie 1989 România era cuprinsă de entuziasmul europenismului. Europa, totodată, și-a fixat un nou cadru, ancorat la noile realități. În Carta de la Paris, elaborate în anul 1990, la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa s-a afirmat: „era de confruntare și divizare a Europei a luat sfârșit… Noi declarăm că relațiile se vor întemeia de acum înainte pe respect și cooperare”. Se punea bazele unor instituții paneuropene care urma să Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române (1866–2010). Dicționar. Ediția a IV-a revăzută și adăugită, București, Editura Enciclopedică, 2010, p. XXVIII. 6 Analele Academiei RSR, anul 123 (1989), seria XXXIX, București, 2001, p. 127. 7 Vladimir Bukovski, Judecată la Moscova. Un disident în arhivele Kremlinului, București, Editura Albatros, 1998. pp. 393, 417. 8 Victor Sebastyen, 1989. Prăbușirea imperiului sovietic, București, Litera Internațional, 2009, p. 190. 9 Alex Mihai Stoenescu, Virgil Măgureanu, De la regimul comunist la regimul Iliescu. Alex Mihai Stoenescu în dialog cu Virgil Măgureanu, București, Editura RAO, 2009, p. 129; Anatol Petrencu, Istoria contemporană: studii, materiale, atutudini, Chișinău, „Cartdidact” SRL, 2011, p. 27. 10 Vezi Gheorghe Buzatu, Paradigme ale tragediei Basarabiei, Bacău, Editura Vicovia: Babel, 2011, p. 185; Adrian Kali, Revoluționar, caut revoluție, Timișoara, Excelsior Art, 2014, p. 7; Revoluția română din decembrie 1989 și percepția ei în mentalul colectiv: obiectivitate și subiectivitate, neutralitate și părtinire, studii, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2014, 284 p.; Anatol Petrencu, Un scurt popas necesar drumului, Chișinău, S.n., 2014, p. 182. 5

2

orienteze și să coordoneze procesul integrării continentale. În „Declarația celor 22 de state” semnată de conducătorii NATO și Pactului de la Varșovia se menționa că în noua epocă care începe pentru Europa țările continentului nu mai sunt adversare și vor dezvolta relații de parteneriat, de prietenie11.

11

Titu Georgescu, România în istoria Europei, Editura Holding Reporter, 1997, pp. 299, 305.

3