Curs #6_Legislatia Mediului (Protectia Apei - Partea I-A)_2021-2022

Curs nr. 6 ASPECTE LEGISLATIVE PRIVIND TRATAREA APELOR ȘI EPURAREA APELOR UZATE Importanța apei este evidentă nu doar în procesele naturale geochimice, geofizice și/sau biochimice (de trai, în cazul organismelor și altor formelor de viață), dar și în plan social și economic, fiind considerată o resursă finită și vulnerabilă care condiţionează şi restricţionează dezvoltarea economică şi socială a omenirii. La nivel mondial, unul din criteriile după care se apreciază gradul de civilizație al unui stat este consumul de apă pe cap de locuitor. Specialiștii apreciază global că 70% din consumul de apă este destinat agriculturii, 20% este utilizat în industrie, iar 10% consumului în gospodării individuale sau colective (www.mmediu.ro/integrare.htm). În România sunt prezente aproape toate tipurile de resurse de apă dulce (i.e. râuri, fluviul Dunărea, lacuri naturale și artificiale și ape subterane) dar și apă sărată (în zona românească costieră a Mării Negre și lacurile de apă sărată). Datele statistice indică un volum al resurselor de apă utilizabile de ca 2.660 m3/locuitor/an, în comparație cu media europeană de 4.000 m3/locuitor/an, cea mai importantă resursă de apă dulce fiind considerată fluviul Dunărea, împreună cu alte râuri de interes național și internațional (de exemplu, râul Prut, Siret, Bistrița, Olt, Crișuri, etc.). În cazul numai al resurselor de apă de suprafață, datele statistice indică un volum utilizabil de ca 1.770 m3/locuitor/an și prezența unor regiuni/sectoare cu resurse de apă contaminate, ceea ce plasează România printre statele cu resurse de apă relativ scăzute (locul nouă în UE). Ca stat membru al UE, România trebuie să se conformeze cu prevederile directivelor europene din domeniul apei, să transpună legislația UE de mediu în legislația națională și să implementeze strategiile și politicile de mediu privind regimul juridic al resurselor naturale de apă și anume: regimul de folosire al apelor, calitatea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, regimul de gospodărire al apelor, implicit cel de epurare al apelor uzate, protecția și conservarea mediului acvatic și limitarea dezastrelor naturale (secetă, inundații), etc. Începând cu 1995, UE a adoptat o abordare integrată a managementului apelor pentru a promova o folosire durabilă a resurselor de apă și a asigura coerența politicii în acest domeniu (Comunicarea Comisiei COM (96)59), considerând ca principale obiective ale politicii pentru protecția apei următoarele (www.mmediu/ro/ape/directiva_cadru/): - Asigurarea furnizării de apă potabilă; - Asigurarea furnizării de apă (potabilă sau nepotabilă) care să îndeplinească cerintele economice, altele decât cele necesare consumului uman; - Protecția și conservarea mediului acvatic; - Limitarea dezastrelor naturale (secetă, inundații). Această abordare a fost completată prin Directiva-cadru în domeniul politicii privind protecția apei - Directiva nr. 2000/60/CE, care stabilește cadrul de reglementare pentru protecția apelor interioare de suprafață, a celor de adâncime și de coastă, având ca principale obiective: (1) prevenirea și reducerea poluării (i.e. prevenirea deteriorării ulterioare a mediului acvatic); (2) promovarea folosirii durabile a apelor (i.e. promovarea utilizării durabile a apelor pe baza unei protecții pe termen lung a resurselor disponibile de apă); (3) protejarea mediului acvatic (i.e. protejarea mediului acvatic ținând cont și de cerințele de apă, ecosistemele tereste și zonele umede direct dependente de ecosistemele acvatice); (4) îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și (5) diminuarea efectelor produse de secetă și inundații. 1

Pentru a pune baza unui control eficient al poluării apelor, această directivă-cadru prevede ca obiectiv comun de implementare pentru toate statele membre “atingerea calității ecologice și chimice bune” a apelor, până în 2015. Acest obiectiv stabilește termenul limită pentru realizarea unui prag minim al calității apei, prin reducerea evacuărilor provenite din activitatea umană, industrială și agricolă, având în vedere următoarele termene din planul de acțiune: 2003 – identificarea bazinelor hidrografice ale râurilor de pe teritoriul național și identificarea autorităților competente; 2004 – caracterizarea districtelor de bazin în funcție de presiunile și impactul folosințelor de apă, inclusiv înregistrarea ariilor protejate; 2006 – efectuarea, în colaborare cu Comisia Europeană, a intercalibrării sistemelor de clasificare a stării ecologice și aducerea în stare operațională a sistemelor de monitoring; 2009 – elaborarea programelor de măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu în condiții cost-efect acceptabile, împreună cu elaborarea și publicarea planurilor de management ale bazinului hidrografic pentru fiecare district de bazin, incluzând desemnarea corpurilor de apă puternic modificate; 2010 – implementarea politicilor economice de creștere a sustenabilității resurselor de apă; 2012 – aducerea în stare operațională a programelor de măsuri; 2013 – caracterizarea bazinului hidrografic – revizuire și analiză; 2015 – implementarea programelor de măsuri și realizarea obiectivelor de mediu (starea bună a apelor de suprafață, apelor subterane, confirmarea cu obiectivele pentru ariile protejate); 2019 – caracterizarea bazinului hidrografic – revizuire și analiză; 2021-2027 – derogări pentru atingerea obiectivelor. În plus, directiva-cadru este una din primele directive europene în domeniul politicilor de mediu care integrează, în mod explicit, aspectele economice în cadrul procesului de implementare al obiectivelor. Formulările economice din directiva-cadru au în vedere principiile de bază ale mecanismului economic în domeniul gospodăririi apelor și anume: (1) “apa nu este un produs comercial ca oricare altul ci o moştenire care trebuie păstrată, protejată şi tratată ca atare”; (2) drepturi egale de acces la sursele de apă pentru toate folosințele; (3) utilizatorul plătește pentru serviciul prestat; (4) acordarea de bonificații pentru utilizatorii de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea rațională și protecția calității apei și (5) poluatorul plătește (penalitățile sunt aplicate utilizatorilor pentru depășirile concentrațiilor maxime admise la poluanții din apele uzate evacuate, înscrise în autorizațiile de gospodărire a apelor). Cuantumul acestor penalități este stabilit în cadrul O.U.G. nr. 107/2002, modificată și completată în 2003, 2005, 2008, 2010, 2013, 2018 si 2021. Sintetizând cele prezentate, elementele de noutate ale Directivei-cadru Apa (DCA) sunt gospodărirea apelor în Europa la nivel bazinal; gospodărirea integrată apă de suprafață - ape subterane - zone umede și alte tipuri de ecosisteme dependente de ecosistemele acvatice; stabilirea obiectivului comun de “stare bună“ care trebuie atins după implementarea măsurilor cuprinse în planul de gospodărire al apelor; caracterizarea stării apelor în 5 categorii de calitate (funcție de indicatorii de calitate biologici, dar ajutați și de indicatorii fizicochimici, hidrologici și morfologici); definirea stării de referință pentru apele de suprafață; definirea categoriei de “corp de apă puternic modificat” și “corp de apă artificial” (de exemplu, un corp de apă de suprafață este un element discret și semnificativ al apelor de suprafață ca: rău, lac, canal, sector de râu, sector de canal, ape de tranziție, o parte din apele marine litorale; un corp de apă subteran reprezintă un volum distinct (singular) de apă subterană dintr-un acvifer sau mai multe acvifere; precizarea de ‘puternic modificat’ are în vedere alterarea calităţii corpului de apă din punct de vedere biologic, în principal microbiologic, dar și fizicochimic și hidrologic); recuperarea costurilor pentru serviciile de apă și participarea publicului la elaborarea Planului de Management al Apelor. 2

Directiva-cadru privind Apa este transpusă în legislația națională de mediu prin Legea nr. 310/2004 pentru modificarea și completarea Legii Apelor nr. 107/1996, precum și Legea nr. 112/2006, H.G. nr. 1854/2006, O.U.G. nr. 3/2010, aprobată prin Legea nr. 146/2010 care completează conţinutul Legii Apelor funcţie de cerinţe, noile implementări și noutăţi în domeniu, în care aspectele relevante pentru apă din punct de vedere al gospodăririi acesteia sunt grupate funcție de: (a) cantitate (în exces sau în lipsă), (b) calitate (poluată/nepoluată) și (c) biodiversitate (ridicată/scăzută). Cantitatea în exces sau în lipsă a apei conduce la fenomene hidrologice periculoase cum sunt inundaţiile şi secetele. Legea Apelor propune stabilirea unui cadru de acțiune pentru politica durabilă în domeniul apelor, cu termene bine definite de implementare, axat, în principal, pe:  asigurarea unei alimentări adecvate cu apă potabilă;  asigurarea unei alimentări adecvate cu apă pentru alte cerințe economice;  reducerea impactului defavorabil al inundației și al secetei, dar și stabirea de obligații și responsabilități, printre care se numără:  managementul și evaluarea stării apelor - în cazul României se referă la un total de 11 bazine hidrografice;  dezvoltarea cunoștiințelor despre calitatea mediului acvatic și  elaborarea unor programe pentru îmbunătățirea stării actuale a râurilor. O serie de directive europene (tabel 2.1) au fost adoptate pentru asigurarea mijloarelor imperative de protecție a mediului acvatic, reprezentate în principal prin implementarea unor standarde de calitate a apei potabile (Directiva nr. 98/83/CE), a apelor de suprafață (Directiva nr. 75/440/CEE) sau a unor standarde de măsurare și analiză a poluării apelor de suprafață (Directiva nr. 79/869/CEE). Au fost stabiliți indicatorii de calitate și normele minime pentru apele destinate îmbăierii (Directiva nr. 76/160/CEE), apele uzate (Directiva nr. 91/271/CEE), apele din crescătoriile/bazinele piscicole (Directiva nr. 79/923/CEE și Directiva nr. 78/659/CEE) și limitele pentru evacuările/descărcările de substanțe periculoase în apele de adâncime (Directiva nr. 80/68/CEE). Lista substanțelor care vor fi controlate în descărcările/evacuările în mediul acvatic a fost propusă și limitele admisibile de evacuare au fost stabilite sau normate (Directiva nr. 80/68/CEE) (Zaharia, 2008a). A fost formulată și o strategie de promovare a folosirii durabile a mării și de conservare a ecosistemelor marine (COM 539(2002)), împreună cu măsuri de prevenire a poluării apelor maritime (limite emisii de substanțe în mediul marin – Directiva nr. 76/464/CEE), întocmindu-se un cadru de cooperare între statele membre (Decizia nr. 2850/2000/CE; COM 615(2001) – Convenția privind cooperarea pentru protecția și folosirea durabilă a Dunării și a Mării Negre și Decizia nr. 95/308/CE – Convenția de protejare a apelor trasfrontaliere și a lacurilor internaționale). Tabel 2.1 - Directive europene în domeniul protecției resurselor de apă și ecosistemelor acvatice, transpuse în legislația națională de mediu (Zaharia, 2008a) Directivă europeană Directiva nr. 75/440/CEE privind calitatea apelor de suprafață Decizia nr. 77/795/CEE privind procedura comună pentru schimbul de informații asupra calității apelor dulci de suprafață (prevederile sunt incluse în Directiva 2000/60/CE) Directiva nr. 76/160/CEE privind calitatea apei de îmbăiere, abrogată prin Directiva nr. 2006/7/CE privind mangementul calități apelor de îmbăiere Directiva nr. 76/464/CEE privind descărcarea substanțelor periculoase (standardele de calitate sunt incluse în Directivacadru Apa (DCA) nr. 2000/60/CE) si 7 directive fiice:

Transpunere în legislația națională de mediu H.G. nr. 100/2002 (M.Of. nr. 130/19.02.2002), modificată prin H.G. nr. 567/2006 (M.Of. nr. 417/15.05.2006) H.G. nr. 459/2002 (M.Of. nr. 350/27.05.2002) H.G. nr. 88/2004 (M.Of. nr. 133/13.02.2004) H.G. nr. 836/2007 (M.Of. nr. 836/25.07.2007) H.G. nr. 546/2008 (M.Of. nr. 404/29.05.2008) H.G. nr. 188/2002 (M.Of. nr. 132/20.02.2002), abrogată prin H.G. nr. 351/2005 (M.Of. nr. 428/20.05.2005)

3

Directiva nr. 82/176/CEE si Directiva nr. 84/156/CEE mercur; Directiva nr. 83/513/CEE - cadmiu, Directiva nr. 84/491/CEE - HCH (hexaclorhexan), Directiva nr. 86/280/CEE - tetraclorura de carbon etc. Directiva nr. 78/659/CEE asupra calității apelor dulci care necesită protecție sau îmbunătățire pentru a susține viața peștilor (prevederile sunt incluse în Directiva-cadru Apa (DCA) nr. 2000/60/CE) Directiva nr. 79/923/CEE asupra calității apelor pentru moluște (prevederile sunt incluse în DCA) Directiva 79/869/CEE privind metodele de prelevare și analiză a apelor de suprafață destinate producerii apei potabile Directiva nr. 80/68/CEE privind protecția apei subterane împotriva poluării cauzate de anumite substanțe periculoase (prevederile sunt incluse în DCA) Directiva nr. 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole Directiva nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane și Decizia nr. 93/48/CEE, amendată de Directiva nr. 98/15/CE si de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 Directiva nr. 98/83/CE și Directiva nr. 80/923/CEE privind calitatea apei destinate consumului uman, amendată de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 Directiva-cadru privind Apa nr. 2000/60/CE

Directiva nr. 2006/11/CE privind poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunității

Directiva nr. 2006/44/CE privind calitatea apelor dulci care necesită protecție sau îmbunătățiri în vederea întreținerii vieții piscicole (versiune codificată) Directiva nr. 2006/113/CE privind calitatea apelor conchilicole (versiune codificată)

Directiva nr. 2006/118/CE privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a deteriorării Directiva nr. 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații Directiva nr. 2008/105/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.12.2008 privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei, de modificare și de abrogare a Directivelor nr. 82/176/CEE, nr. 83/513/CEE, nr. 84/156/CEE, nr. 84/491/CEE, nr. 86/280/CEE ale Consiliului si de modificare a Directivei nr. 2000/60/CE Directiva nr. 2008/56/CE de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru ‚strategia pentru mediul marin”) Directiva nr. 2009/90/CE din 31 iulie 2009 de stabilire, în temeiul Directivei nr. 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a specificațiilor tehnice pentru analiza chimică și monitorizarea stării apelor

H.G. nr. 783/2006 (M.Of. nr. 562/29.06.2006) H.G. nr. 4210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007) H.G. nr. 202/2002 (M.Of. nr. 196/22.03.2002) H.G. nr. 563/2006 (M.Of. nr. 406/10.05.2006) H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007) H.G. nr. 201/2002 (M.Of. nr. 196/22.03.2002) H.G. nr. 100/2002 (M.Of. nr. 130/19.02.2002) H.G. nr. 662/2005 (M.Of. nr. 616/15.07.2005) H.G. nr. 567/2006 (M.Of. nr. 417/15.05.2006) H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007) H.G. nr. 188/2002 (M.Of. nr. 132/20.02.2002), abrogata prin H.G. nr. 351/2005 (M.Of. nr. 428/20.05.2005) H.G. nr. 783/2006 (M.Of. nr. 562/29.06.2006) H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007) H.G. nr. 964/2000 (M.Of. nr. 526/25.10.2000) H.G. nr. 1360/2005 (M.Of. nr. 1061/28.11.2005) H.G. nr. 188/2002 (M.Of. nr. 187/20.03.2002), abrogata prin H.G. nr. 352/2005 (M.Of. nr. 398/11.05.2005) H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007) Legea nr. 458/2002 (M.Of. nr. 552/29.07.2002) Legea nr. 311/2004 (M.Of. nr. 582/30.06.2004) O.G. nr. 11/2010 (M.Of. nr. 69/29.01.2010) Legea nr. 107/1996 (M.Of. nr. 244/08.10.1996) Legea nr. 310/2004 și Legea nr. 112/2006 pentru completarea și modificarea Legii nr. 107/1996 precum și H.G. nr. 1854/2006, O.U.G. nr. 3/2010 aprobată prin Legea nr. 146/2010 (M.Of. nr. 497/19.07.2010) H.G. nr. 351/2002 (M.Of. nr. 428/20.05.2005) H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007) Legea Apelor nr. 107/1996, nr. 310/2004, nr. 112/2006, nr. 146/2010 H.G. nr. 585/2002 (M.Of. nr. 485/05.07.2002) O.U.G. nr. 12/2007 (M.Of. nr. 153/02.03.2007) H.G. nr. 202/2002 (M.Of. nr. 196/22.03.2002) H.G. nr. 563/2006 (M.Of. nr. 406/10.05.2006) H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007) H.G. nr. 201/2002 (M.Of. nr. 196/22.03.2002) H.G. nr. 467/2006 (M.Of. nr. 349/18.04.2006) H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007) H.G. nr. 859/2007 (M.Of. nr. 535/07.08.2007), abrogată prin H.G. nr. 1408/2008 (M.Of. nr. 813/04.12.2008) H.G. nr. 53/2009 (M.Of. nr. 96/18.02.2009) O.M. nr. 137/2009 (M.Of. nr. 170/18.03.2009) O.U.G. nr. 3/2010 (M.Of. nr. 1050/16.12.2008) privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei H.G. nr. 846/2010 (M.Of. nr. 626/06.09.2010) H.G. nr. 351/2005 (M.Of. nr. 428/20.05.2005) H.G. nr. 1038/2010 (M.Of. nr. 746/09.11.2010)

O.U.G. nr. 71/2010 (M.Of. nr. 452/02.07.2010) H.G. nr. 351/2005 (M.Of. nr. 428/20.05.2005) H.G. nr. 1038/2010 (M.Of. nr. 746/09.11.2010)

4

Principalele prevederi menționate în legislația și reglementările de mediu pentru protecția apelor și ecosistemelor acvatice au în vedere cerințele de calitate corespunzătoare pentru resursele de apă (norme sau standarde de emisie și de performanță pentru mediul acvatic, standarde de produs pe tip de apă pentru diferite folosințe și de proiectare instalații/stații de tratare apă sau epurare apă uzată), precum și obligațiile și responsabilitățile titularilor de activități, ale producătorilor, distribuitorilor și utilizatorilor de apă pentru prevenirea poluării acestora și asigurarea de servicii sau/și produse de calitate convenabile în termeni de cost-calitate-cantitate, garantate din punct de vedere al siguranței și calității de mediu, pentru menținerea ecosistemelor acvatice existente sau conservarea calității și cantității surselor de alimentare cu apă, în general, ale resurselor naturale de apă. Situația resurselor de apă în România – cadru general și probleme specifice În conformitate cu Regulile de la Helsinki (1992), poluarea nu presupune în sine o utilizare a apelor, ci o alterare a calităţii lor, datorată, în general, intervenţiei factorului uman sau al unor activităţi economice poluatoare. Reglementările legislative privind protecţia resurselor de apă şi asigurarea calităţii apei în România urmăresc în general următoarele:  consolidarea capacităţii de implementare a legislaţiei de mediu prin urmărirea respectării termenelor din planurile de conformare ale unităţilor agroalimentare care descarcă direct în apa de suprafaţă;  emiterea avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor şi reactualizarea celor existente pentru construcţia şi exploatarea sistemelor de colectare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate urbane/orăşeneşti în conformitate cu termenele;  monitorizarea calităţii apei uzate urbane şi industriale;  monitorizarea calităţii apei potabile şi a calităţii resurselor de apă. În domeniul protecţiei calităţii apelor de suprafaţă şi subterane este avut în vedere Ordinul MMGA nr. 1072/2003 (art.3) care menţionează:  necesitatea de identificare şi stabilire a secţiunilor de monitorizare a concentraţiei de nitraţi din apele de suprafaţă şi subterane situate atât în interiorul cât şi exteriorul zonelor vulnerabile;  monitorizarea în evacuările industriale a substanţelor relevante ale Directivei 76/644/CEE (metale etc.), a apelor uzate etc. De asemenea este avută în vedere necesitatea efectuării controlului de calitate de către laboratoarele acreditate ANAR, realizarea unui registru al zonelor protejate, inclusiv al corpurilor de apă utilizate pentru prelevarea de apă destinată consumului uman care furnizează mai mult de 10 m3 în medie pe zi sau care servesc mai mult de 50 de persoane. Trebuie avute în vedere în abordările legale sau de reglementare a protecţiei resurselor de apă următoarele recomandări de bază:  Principiul Poluatorul Plăteşte şi Principiul Precauţiei care constituie baza tuturor măsurilor care au ca scop protecţia resurselor de apă şi implicit a fluviului Dunărea şi a apelor din bazinul său hidrografic;  Adoptarea de prevederi legale care să asigure cerinţele, inclusiv termene de implementare care trebuie îndeplinite la evacuările de ape uzate;  Limitele de emisie pentru ape uzate urbane trebuie să se bazeze pe aplicarea cel puţin a treptei biologice sau a unei alte metode echivalente;  Îndepărtarea fosforului şi azotului a fost găsită necesară în epurarea apelor uzate urbane în condiţiile deversării în toate părţile bazinelor hidrografice şi implicit a bazinului hidrografic a fluviului Dunărea pentru a îmbunătăţi starea ecologică a apelor sale şi a Mării Negre;  Implementarea cerinţelor stabilite de Directivele Europene privind epurarea apelor uzate urbane/orăşeneşti;  Sistemul de canalizare şi staţia de epurare a apelor uzate în zonele urbane trebuie privite ca o unitate comună atunci când se iau în considerare încărcările de substanţe poluante evacuate; 5



Principalii poluanţi în apele uzate urbane sunt substanţele organice (măsurate de exemplu prin CBO5), azotul şi fosforul, în dorinţa de a limita poluarea prin epurarea efectivă a apelor uzate urbane/orăşeneşti se recomandă următoarele: a) apa uzată urbană/orăşenească (apa uzată menajeră în amestec cu apa uzată industrială şi/sau cu apa pluvială), având o încărcare mai mare de 2000 populaţie echivalentă (1 p.e. = 60 g CBO5/zi) trebuie colectată şi epurată înainte de a fi evacuată în ape. Acolo unde realizarea unui sistem de colectare nu se justifică, fie din cauză că nu ar aduce avantaje ecologice fie din cauza costurilor excesive, trebuie folosite sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care să realizeze acelaşi nivel de protecţie a mediului; b) apa uzată urbană/orăşenească care se colecteză într-un sistem de canalizare şi se tratează în instalaţii de epurare a apelor uzate, având o încărcare mai mare de 2000 populaţie echivalentă, trebuie epurată prin metode biologice sau alte metode care dau rezultate echivalente, spre a obţine următoarele rezultate (pe probe omogenizate, nefiltrate, nesedimentate; pe probe fie proporţionale cu debitul, fie din 24 în 24 de ore): CBO5 = 25 mg O2/ l sau 70-90 % procent minim de reducere şi CCOCr = 125 mg O2/l sau 75% procent minim de reducere. Pentru parametrii, exprimaţi în concentraţii, probele necorespunzătoare nu trebuie să se abată mai mult de 100 % de la valorile cerute. Pot fi folosite metode alternative celor tocmai menţionate cu condiţia să se poate demonstra că se obţin rezultate echivalente. c) ape uzate urbane, având o încărcare mai mare de 10.000 populaţie echivalentă (p.e.) prevăzute pentru îndepărtarea azotului şi fosforului, trebuie epurate spre a obţine rezultatele următoare (pe probe omogenizate, nefiltrate, nesedimentate, valori medii anuale): Fosfor total= 2 mg/l P (10.000-100.000 p.e.) sau 80% procent minim de reducere sau 1 mg/l P (peste 100.000 p.e.), respectiv, Azot total =15 mg/l N (10.000-100.000 p.e.) sau 70-80 % procent minim de reducere sau 10 mg/l N (peste100.000 p.e.). Azot total înseamnă suma NH4-N, NO2-N, NO3-N şi N organic. Se vor aplica unul sau doi parametri în funcţie de condiţiile locale. Cerinţele pentru Fosfor Total şi Azot Total nu trebuie aplicate la toate staţiile de epurare a apelor uzate urbane, dacă se poate arăta că reducerea minimă procentuală a încărcării totale care intră în toate instalaţiile de epurare a apelor uzate urbane/orăşeneşti în acea zonă este de cel puţin 75% pentru fosforul total şi cel puţin 75% pentru azot. În cazul lipsei de investiţii pentru treapta terţiară priorităţile se vor îndrepta mai întâi spre eliminarea fosforului, începând cu instalaţii mai mari de 100.000 p.e. Eliminarea azotului trebuie luată în considerare cel puţin în schema generală de amenajare. d) Nămolul care rezultă la epurarea de ape uzate trebuie refolosit ori de câte ori este posibil. Depozitarea de nămol în ape de suprafaţă trebuie treptat eliminată. Depozitarea de nămol se va conforma regulilor generale sau autorizării. Se recomandă să se întocmească din doi în doi ani inventarul descărcărilor de ape uzate urbane din instalaţiile de epurare, având o încărcare mai mare de 10.000 p.e., şi să îl trimită Comisiei Europene împreună cu un raport de acţiuni. De asemenea, trebuie avute în vedere recomandările celor mai bune tehnici disponibile în numeroase industrii cum ar fi: industria alimentară, industria chimică, industria chimică a pastei de lemn (industria celulozei), industria hârtiei etc. Se cunoaşte faptul că un obiectiv primordial al UE îl constituie gospodărirea durabilă şi echitabilă a apelor incluzând conservarea, ameliorarea şi utilizarea raţională a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane în bazinul hidrografic. Conformarea la Convenţia de Protecţie a fluviului Dunărea şi nu numai, impune luarea tuturor măsurilor legale, administrative şi tehnice potrivite pentru a menţine şi a îmbunătăţi cel puţin condiţiile actuale de mediu şi de calitate a apei fluviului Dunărea şi a apelor din bazinul său hidrografic, precum şi a întregii reţele naţionale hidrografice pentru a evita şi reduce cât mai mult posibil influenţele dăunătoare şi modificările care au loc sau probabil s-ar putea produce. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv de aderare s-a impus dezvoltarea de metode armonizate pentru monitorizarea şi evaluarea evacuărilor de ape uzate în receptorii naturali incluzând prelucrarea, 6

evaluarea şi evidenţa datelor ţinând seama de abordarea specifică pe ramură economică a limitelor de emisie. Din datele statistice ale autorităţilor locale de mediu se constată că tehnologiile convenţionale de tratare a apelor nu mai sunt eficiente şi apare necesitatea folosirii de noi şi moderne tehnologii de tratare, mult mai energice şi eficiente, dar şi mai costisitoare (de exemplu: osmoza, procese de schimb ionic, ozonizarea, adsorbţia pe cărbune activ etc.). Uneori, trebuie să se renunţe la resursa de apă şi să se găsească alta cu cheltuieli suplimentare de transport sau captare. Sunt cunoscute situaţii în care apa este adusă de la distanţe mai mari de 100 km sau se pompează de la adâncimi de peste 300 m. Ca urmare a diferitelor activităţi omeneşti, resursele de apă se modifică cantitativ cât şi calitativ putându-se ajunge la dezechilibre ale mediului înconjurător. Marea majoritate a intervenţiilor asupra resurselor de apă conduc la creşterea numărului şi concentraţiei poluanţilor admişi în apă, lucru ce generează intensificarea poluării acestora. Nivelul poluării apelor a crescut mult în ultimele decenii şi ca urmare a dezvoltării economice şi a creşterii rapide a populaţiei pe glob. Acţiunile de prevenire a poluării şi combatere a efectelor acesteia sunt coordonate în general în toate ţările, pe linie de stat, având la bază o legislaţie menită să protejeze resursele de apă ale ţării respective pe şase direcţii principale şi anume:  Realizarea unui complex de lucrări de amenajare;  Reglementări privind calitatea apelor naturale şi efluenţilor;  Reducerea poluării pe mai multe direcţii;  Supravegherea şi controlul calităţii apelor;  Formarea de cadre specializate în asigurarea calităţii şi protecţiei apelor;  Sensibilizarea opiniei publice privind importanţa socială, economică, ecologică a problemelor şi acţiunilor de combatere a poluării resurselor de apă. Sursele de poluare a apelor pot fi grupate funcţie de mai multe criterii şi anume:  După modul de organizare, sursele de poluare pot fi: surse organizate, care produc poluarea în urma evacuării unor substanţe poluante în ape prin intermediul unor instalaţii destinate acestui scop cum ar fi reţele de canalizare etc. şi surse neorganizate, care produc poluarea prin pătrunderea necontrolată a unor substanţe în ape, localităţi necanalizate etc.  După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi grupate în: surse permanente (datorate trecerii apelor prin zona cu roci solubile, fenomenelor de eroziune a solului, vegetaţiei interne acvatice şi a celei de pe maluri, apelor uzate infectate etc.), nepermanente sau surse accidentale (datorate unor fenomene cu caracter global geologic cum ar fi: pătrunderea unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau apelor de suprafaţă ca urmare a erupţiilor sau altor activităţi vulcanice, deschiderii unor carsturi, noi căi de circulaţie a apei subterane prin spălarea unor falii etc.);  După modul de generare a poluării, se consideră existenţa surselor de poluare naturale şi surselor de poluare artificiale datorate activităţilor umane care sunt constituite din ape uzate (ape uzate urbane, industriale, de la unităţi agrozootehnice şi piscicole, de la satisfacerea nevoilor tehnologice proprii de apă ale sistemelor de canalizare, de la spălatul şi stropitul străzilor şi incintelor, ape meteorice infectate etc.) şi depozite de deşeuri. Este important de semnalat marea diversitate a substanţelor impurificatoare care se pot găsi în sursele de alimentare cu apă: compuşi anorganici (care se acumulează în sedimentele din albie), compuşi organici biogeni (cu o degradare biologică rapidă), compuşi organici refractari (cu o degradare foarte lentă) etc. Protecţia resurselor şi surselor de ape subterane, precum şi asigurarea corectei lor exploatări cantitative şi calitative, devine din ce în ce mai dificilă. Prevenirea poluării surselor subterane de apă este mult mai ieftină decât activitatea de depistare, tratare şi eliminare a efectelor poluării. Ca urmare, au fost elaborate normative privind determinarea zonelor de protecţie a surselor de apă subterană, stabilirea 7

criteriilor de amenajare a teritoriului din cuprinsul acestora. Se prezintă „conceptul de vulnerabilitate”: oriunde există apă subterană există şi un anumit grad de risc, datorită activităţii umane, lucru care implică: - protecţia intrinsecă a sursei; - protecţia areală (teritorială). În conformitate cu STAS 4621 – 1991 „Hidrologie.Terminologie”, sunt instituite pentru protejarea şi conservarea calităţii surselor de ape subterane două categorii de perimetre de protecţie: - perimetrul de protecţie hidrogeologică – teritoriul în cadrul căruia este interzisă executarea oricăror lucrări care ar putea înrăutăţi regimul şi calitatea apelor subterane, cuprinzând sursa respectivă, zona sa de alimentare, precum şi cea de drenare; - perimetrul de protecţie sanitară – teritoriul din jurul surselor de ape subterane sau de ape minerale în care se interzice sau se limitează orice fel de activitate care reprezintă vreun risc de contaminare bacteriană sau poluare chimică a surselor. Zonele de protecţie a surselor subterane sunt: - Zona I – zona de protecţie sanitară cu regim sever (distanţă minimă de protecţie spre amonte este de 50 m şi spre aval de 20 m); - Zona II – zona de protecţie cu restricţie ce cuprinde teritoriul din jurul zonei I protejat faţă de contaminarea bacteriană şi impurificarea chimică; - Zona III – zona de protecţie de observaţie pentru atenţionarea privind prevenirea poluării şi cuprinde întregul bazin hidrogeologic al sursei de apă, incluzând zona de alimentare şi zona de drenare. Ce s-a realizat în România până acum poate fi sintetizat după cum urmează:  Calitatea apelor din România este urmărită conform structurii şi principiilor metodologice ale Sistemului Naţional de Supraveghere a Calităţii Apelor, care cuprinde 5 subsisteme, dintre care primele 4 se referă la sursele naturale de apă (1-apele curgătoare de suprafaţă, 2-lacurile naturale şi de acumulare, 3-ape subterane şi 4-ape marine litorale), iar ultimul, la ape uzate și surse de poluare.  Din lungimea totală a principalelor râuri investigate în ultimii ani, 12.862 Km (cca 57,5%) s-au încadrat în categoria I-a de calitate; 6.104 Km (cca 30%) în categoria a II-a; 1.252 Km (cca 6%) în categoria a III-a şi 1.879 Km (cca 8,6%) în categoria apelor degradate.  Situaţiile cele mai defavorabile s-au înregistrat în bazinele hidrografice: Ialomiţa – cu cca 45% ape degradate, Prut – cu cca 21% ape degradate.  Starea calităţii apelor fluviului Dunărea a evidenţiat că, din cei 1.371 kilometri investigaţi, 830 km (circa 60,5%) s-au încadrat în categoria I de calitate şi 541 km (circa 39,5%) în categoria II de calitate.  În ceea ce priveşte calitatea apei de pe litoral, din lungimea investigată de circa 245 km litoral, 86 km (circa 35%) s-a încadrat în categoria I-a de calitate şi 159 km (circa 65%) în categoria a II-a de calitate. În funcţie de factorii care produc poluarea apei subterane, din analizarea datelor existente la nivelul fiecarui bazin hidrografic, se constată urmatoarele categorii de poluare mai importante: - poluarea cu produse petroliere şi compuşi fenolici ai acviferului freatic din conul aluvionar PrahovaTeleajen, pe o suprafata de cca 70 km2, datorita rafinariilor Petrobrazi, Astra si Petrotel Ploiesti; - poluarea cu produse utilizate pentru fertilizare şi combaterea daunatorilor în agricultură (compuşi cu azot, compuşi cu fosfor, pesticide etc.); - poluarea cu produse rezultate din procesele industriale, în care sunt cuprinşi o gama variată de poluanţi, a zonelor din jurul marilor platforme industriale (VICTORIA Fagaras, Codlea, Tohanu Vechi, Zarnesti, Bod, Isalnita, Craiova etc.); - poluarea cu produse menajere şi produse rezultate din activitatea zootehnică (substanţe organice, compuşi azotici, bacterii etc.) a apelor subterane din zona unor mari orase (Pitesti, Oradea, Bucuresti, Cluj, Suceava etc.) şi din zona marilor complexe zootehnice (Carei, Palota, Cefa, Halciu, Bontida, Bailesti, Beregsau).

8